Conștiința de sine și realizarea profesională

Conștiința de sine este capacitatea de a fi în legătură cu propria mea persoană, de a mă

cunoaște și recunoaște, de a fi atent la mine, de a avea controlul alegerilor mele, pentru a deosebi între
mine și altcineva, între adevăr și minciună, moral și imoral. Conștiința de sine are următoarele
caracteristici: cunoașterea de sine, responsabilitatea pentru sine, exprimarea de sine, iubirea de sine
și respectul de sine.
Paradigma reprezintă un model, o modalitate în care vedem lumea, nu în sensul de vizual, ci
în termeni de percepere, înțelegere, interpretare. Uneori credem că suntem într-un fel, dar de fapt când
suntem puși într-o anumită situație reacționăm într-un mod neașteptat chiar și pentru noi. Important
este să ne cunoaștem, să conștientizăm cum reacționăm la cei din jur și să ne îmbunătățim.
Imaginea de sine sau „cum ne vedem, se referă, așa cum se subînțelege deja, la modul în care
ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoționale, cognitive, sociale și spirituale.
Modul în care ne percepem depinde de gradul de autostimă (autoapreciere, autorespect,
autoacceptare) pe care îl avem. Astfel, dacă ne acceptăm pe noi înşine, dacă ne apreciem pentru ceea
ce facem bine – aceasta contribuie la autorespectul şi încrederea în sine – dacă acceptăm că avem şi
slăbiciuni fără să ne criticăm în permanenţă pentru ele – aceasta constituie baza toleranţei faţă de sine
şi, implicit, faţă de alţii – putem trăi confortabil din punct de vedere emoţional.
Este bine să existe mereu un echilibru între autoapreciere şi autocritică, nici una din cele două
extreme nefiind eficientă. Cel care se laudă prea mult este, în cele din urmă, persiflat sau chiar
abandonat de către ceilalţi iar cel care se autocritică exagerat provoacă celorlalţi fie sentimente de
milă, de vină, fie un sentiment de superioritate, atrăgând de la sine alte critici. Pastrând pe cât posibil
echilibrul între o laudă de sine exagerată şi o autocritica exagerată putem contribui la igiena noastră
sufletească.
Imaginea de sine ne influențează comportamentele. Când ai o imagine de sine bună îți poți
îndeplini obiectivele pentru că, o imagine de sine bună îți dă entuziasm, energie și determinarea
necesară pentru acest lucru, iar obstacolele sunt percepute ca provocări ce trebuie depășite pentru
atingerea obiectivelor. O imagine de sine bună te face să relaționezi armonios cu ceilalți, prin
atingerea obiectivelor poți avea performanțe profesionale, succes social etc.
O imagine de sine negativă te face să-ți scadă motivația sau chiar o anihilează prin lipsa
încrederii în forțele proprii („ce rost are să încerc oricum nu voi reuși”, „e greu”, „nu sunt în stare”
etc.) ducând, mai departe, la comportamente de evitare („nu mă duc la interviu deoarece nu sunt
suficient de bun, deci nu are rost...”).
Imaginea de sine contribuie la evaluarea realității. Astfel, când ai o imagine de sine bună poți
afirma: „pot să fac acest lucru sau măcar pot încerca”, când ai o imagine negativă de sine afirmi: „nu
pot să fac acest lucru, este prea greu, nu voi fi în stare”.
Deși, imaginea de sine este oglindirea noastră în propria conștiință, ea este deseori susținută
sau sabotată de factori externi. Întrebarea „De ce părerea celorlalți contează” ar fi mai logică sub
forma „Pentru cine contează părerea celorlalți?”. Răspunsul este simplu: părerea celorlalți contează
pentru cei care nu au consolidată imaginea de sine și, în mod specific, pentru cei care, la bază, nu au
o imagine bună de sine având nevoie în permanență să se raporteze la exterior. Când au succes – se
simt bine, dar pentru puțin timp, devenind dependenți de succes pentru a se simți bine; iar când
eșuează – se blamează excesiv. Aceștia trăiesc într-o permanentă incertitudine și neliniște, fiind mereu
vulnerabili pentru că imaginea lor de sine este dependentă de factori exteriori.

1
 Consecințele unei imagini de sine pozitive:
a) Relații armonioase în cadrul familiei (respectul de sine determinat de o imagine de sine
pozitivă favorizează manifestarea respectului din partea celorlalți; rezolvarea conflictelor este mai
simplu de realizat atunci când cei implicați în conflict nu se autoînvinovățesc și nu îi învinovățesc pe
ceilalți)
b) Creșterea performanțelor școlare (persoana își estimează corect resursele, își asumă
responsabilitățile în conformitate cu cerințele și resursele proprii)
c) Relații bune cu colegii și prietenii de aceeași vârstă (elevii își pot pune în evidență
calitățile fără a le devaloriza pe ale celorlalți)
Consecințele unei imagini de sine negative:
a) Scăderea performanțelor școlare sau la locul de muncă, datorită subestimării resurselor,
neasumării responsabilităților
b) Relații nearmonioase în cadrul familiei (lipsa de respect față de sine favorizează lipsa
respectului manifestat față de ceilalți membri din familie; în timpul conflictelor se învinovățesc
excesiv sau se critică unii pe ceilalți)
c) Relații deficitare cu cei de aceeași vârstă (elevii vor să își mențină stima de sine crescută
impunându-se, însă fac acest lucru nerespectând drepturile celorlalți și valoarea lor, ceea ce afectează
relațiile cu aceștia)
Stima de sine este o dimensiune evaluativă a imaginii de sine, care se referă la modul în care
ne considerăm ca persoane în raport cu propriile așteptări și cu ceilalți. Cuvântul „stimă” provine din
termenul latin, ce înseamnă „a aprecia, a evalua”.
Stima de sine constituie o valoare umană fragilă și schimbătoare. Ea crește de fiecare dată
când ne străduim să ne respectăm standardele și scade atunci când nu reușim să atingem respectivele
standarde. Așa încât, pe parcursul vieții, este posibil să cunoaștem valori foarte înalte ale stimei de
sine, dar și foarte scăzute…
Caracteristicile persoanelor cu stimă de sine ridicată:
✓ Interpretează situațiile noi ca fiind provocatoare, nu amenințătoare;
✓ Preferă independența;
✓ Își asumă responsabilități;
✓ Se implică în rezolvarea unor sarcini noi;
✓ Își exprimă adecvat emoțiile pozitive și negative;
✓ Își asumă consecințele acțiunilor lor;
✓ Sunt mândre de realizările lor.
Caracteristicile persoanelor cu stimă de sine scăzută:
✓ Sunt nemulțumite de persoana lor în general;
✓ Evită responsabilitățile sau sarcinile noi;
✓ Se simt lipsite de valoare;
✓ Refuză să își asume consecințele faptelor lor;
✓ Manifestă toleranță scăzută la frustrare;
✓ Manifestă rezistență scăzută la presiunile negative ale grupului;
✓ Își exprimă într-o manieră neadecvată emoțiile sau și le neagă;
✓ Consideră manifestarea emoțiilor o dovadă de slăbiciune.

2
 Unul dintre domeniile în care au cele mai mari dificultăți oamenii cu stima de sine scăzută, îl
constituie critica – a primi sau a face critica. Ambele pot fi foarte dificile. Unele persoane se
demoralizează dacă sunt criticate, dar este un lucru pe care nu-l putem evita. Critica este de cele mai
multe ori nedreaptă, iar dacă există, trebuie să o contraatacăm cu mult calm și tact. Dar unele critici
sunt justificate, iar dacă suntem atenți putem învăța din aceasta.
Cum să reacționăm la critică? De obicei, când suntem criticați, suntem atât de lezați, încât
începem să ne scuzăm comportamentul și să respingem ceea ce s-a spus, fără a înțelege de fapt care
sunt criticile. Ce ar fi bine să facem atunci când suntem criticați?
- Ascultăm criticile fără să întrerupem;
- Dacă sunt aspecte ale criticii care sunt adevărate, începem prin a recunoaște acest lucru;
- Dacă anumite părți nu le înțelegem, punem întrebări suplimentare;
- Dacă ne dăm seama că am greșit, recunoaștem și ne cerem scuze;
- Dacă critica este greșită și nedreaptă, zâmbim și spunem: „Din păcate nu pot fi de acord cu
dumneavoastră.”
Este nevoie de multă practică pentru a simți și a acționa astfel.
Cum să criticăm pe cineva? Persoanelor cu stima de sine scăzută le este foarte greu să critice
pe altcineva. Multe dintre ele evită promovările deoarece nu pot suporta perspectiva de a fi autoritar
și de a fi nevoit să critice alte persoane. Totuși acest lucru poate fi învățat, dacă vrem să știm cum să
criticăm atunci când este nevoie:
- Ne menținem calmul.
- Critica trebuie să fie făcută la momentul potrivit. Nu așteptăm până suntem foarte supărat
sau furios, pentru că astfel nu vom putea gândi pozitiv.
- Respirăm adânc, apoi încercăm tehnica de critică numită „metoda sandwich-ului”. Aceasta
constă în a spune ceva pozitiv inițial, apoi urmează critica, apoi din nou ceva pozitiv.
- Criticăm numai comportamentul, nu și persoana. De exemplu: „Munca dumneavoastră este
excelentă, dar astăzi ceva nu merge foarte bine. Am să vă rog să refaceți acest raport. Știu
că nu vă stă în fire să faceți greșeli, deci nu trebuie să vă faceți griji.
- Folosim persoana întâi (eu) și nu persoana a doua (tu). Vom putea observa că persoanele
care critică au tendința de a folosi cuvântul „eu”, în locul cuvântului „tu”. Aceasta este
pentru că „eu” arată că deținem controlul și că ne-am gândit la ceea ce spunem.
De obicei spunem: „ești incompetent, ți-a scăpat din vedere lucrul cel mai important, munca
ta nu a fost la înălțimea așteptărilor noastre”. Aceste fraze par agresive și acuzatorii. De asemenea,
arată că nu suntem în control. Și după ce le adresăm, de obicei ne simțim mai rău în legătură cu noi,
iar stima de sine scade.