28.

01 2009

Cunoaşterea acquis-ului Schengen; modalităţi de implementare a acquis-ului

Schengen în legislaţia naţională ( acte direct aplicabile )

Principalele prevederi ale Convenţiei Schengen, Codului Frontierelor Schengen

şi Cataloagelor de recomandări şi bune practici

1. Controlul frontierelor
Traversarea frontierelor interne şi externe
Art. 2-8 din Convenţia Schengen au fost abrogate de Codul Frontierelor Schengen (Regulamentul
nr.562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod
Comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane), acest regulament conţinând
reglementări privind trecerea frontierelor interne şi externe Schengen.
Regulamentul prevede absenţa controalelor la frontieră pentru persoanele care trec frontierele
interne dintre statele membre ale Uniunii Europene şi stabileşte regulile ce stau la baza controlului la
frontieră pentru persoanele care trec frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene.
România nu aplică în prezent prevederile referitoare sau strâns legate de trecerea frontierelor
interne, acest lucru urmând a avea loc doar după adoptarea unei Decizii a Consiliului în acest sens.În ceea
ce priveşte trecerea frontierelor externe, sunt stabilite condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un terţ
la trecerea frontierei pentru şederi de până la trei luni (să deţină documente valabile, vize, să justifice
scopul şederii, să posede mijloace suficiente de subzistenţă, să nu fie semnalaţi cu alerte, să nu fie
consideraţi o ameninţare la adresa ordinii publice, securităţii interne, sănătăţii publice sau relaţiilor
internaţionale a statelor membre, etc.)
Sunt, de asemenea, stabilite procedurile specifice aplicabile la trecerea frontierei, în special în ceea
ce priveşte ştampilarea documentelor, refuzul intrării, obligaţiile statelor membre referitoare la separarea
fluxurilor de pasageri şi alte aranjamente legate de infrastructură, cooperarea dintre statele membre.
2. Regimul de vize
Art. 9 din Convenţia Schengen prevede adoptarea unei politici comune privind circulaţia
persoanelor şi în special aranjamentele privind regimul de vize. În cazuri excepţionale, o parte
contractantă poate să deroge, prin consultare cu celelalte state membre, de la regimul comun de vize în
legătură cu un stat terţ, atunci când raţiuni imperative de politică naţională impun adoptarea urgentă a unei
decizii.
Vizele de şedere pe termen scurt
Art. 10-17 reglementează regimul de eliberare a vizelor pentru acele vizite care nu depăşesc trei
luni. Aceste vize pot fi de călătorie – pentru una sau mai multe intrări, cu condiţia ca nici durata unei
vizite fără întrerupere şi nici durata totală a unor vizite succesive să nu depăşească trei luni întro perioadă
de jumătate de an, de la data primei intrări, de tranzit – traversarea teritoriilor părţilor contractante o dată,
de două ori sau, în mod excepţional, de mai multe ori în drumul spre teritoriul unui stat terţ, cu condiţia ca
nici o perioadă de tranzit să nu depăşească cinci zile.
Vizele de şedere pe termen lung
Art. 18 din Convenţia Schengen, care reglementa regimul de eliberare a vizelor pentru acele şederi
care depăşesc trei luni, a fost înlocuit de prevederile Regulamentul Consiliului CE nr.1091/2001 din 28
mai 2001 privind libera circulaţie cu vize de şedere pe termen lung

3. Circulaţia străinilor în spaţiul Schengen

Art. 19-24 din Convenţie reglementează libera circulaţie în spaţiul Schengen, timp de maximum
trei luni de la data primei intrări, a străinilor care deţin vize uniforme şi care au intrat în mod legal pe
teritoriul unei părţi contractante. Străinii care nu sunt supuşi condiţiei obţinerii unei vize pot circula liber
pe teritoriile părţilor contractante timp de maximum trei luni în decursul termenului de şase luni de la data
primei intrări.

1
 Declararea sosirii (art.22) – în momentul intrării pe teritoriul respectiv sau în termen de trei zile
lucrătoare de la intrare.
Alertarea în vederea non admisiei
Art. 25 reglementează modalităţile de eliberare a unui permis de şedere, pentru motive serioase, cu
precădere motive umanitare, sau ca urmare a angajamentelor internaţionale, pentru străinii în legătură cu
care există o alertare în vederea non-admisiei.
Măsuri de însoţire
Art. 26-27 reglementează obligaţia transportatorului care a adus străinul până la frontiera externă
pe cale aeriană, maritimă sau terestră a unui stat Schengen ce îi refuză intrarea pe teritoriul său, de a-i
returna pe străini în statul terţ din care aceştia au fost transportaţi, sau în statul terţ care a eliberat
documentul de călătorie cu care au efectuat călătoria sau într-un alt stat terţ unde există certitudinea că vor
fi primiţi.

4. Cererile de azil
Art. 28-38 au fost înlocuite de Convenţia de la Dublin din 1990 privind determinarea statului
responsabil pentru examinarea cererilor de azil înaintat într-un stat membru al Comunităţii Europene,
numită Dublin I. Această convenţie a fost înlocuită de Regulamentul nr. 343/2003 sau Regulamentul
Dublin II. Prin aceste reglementări a fost introdus sistemul EURODAC.
5. Cooperare poliţienească
Cooperarea poliţienească, vamală şi cea judecătorească au fost dezvoltate împreună cu principiul
liberei circulaţii a persoanelor pentru a asigura faptul că desfiinţarea controalelor la frontieră nu va
conduce la o intensificare a criminalităţii organizate.
În art. 39 se stipulează că autorităţile poliţieneşti ale statelor membre trebuie să se asiste în
prevenirea şi descoperirea infracţiunilor. Este specificată posibilitatea înfiinţării unor structuri comune de
cooperare şi schimb de informaţii la frontierele interne. În privinţa schimbului de date şi în scopul
desfăşurării activităţilor aferente cercetării penale sau operaţiunilor informative judiciare, prevederilor art.
39 alin. 1, 2 şi 3 vor fi înlocuite de prevederile aferente ale Deciziei cadru a Consiliului JAI nr. 960/2006
din 18 decembrie 2006 privind simplificarea schimbului de date şi informaţii între autorităţile de aplicare
a legii din statele membre ale Uniunii Europene.
Art. 40, 41 şi 43 se referă la instrumentele care privesc supravegherea şi urmărirea transfrontalieră
a unui suspect, care se sustrage urmăririi traversând frontierele naţionale.
Art. 40 alin. 1 par. 1 şi 7 au fost modificate prin Decizia Consiliului JAI nr. 725/2003 din 2
octombrie 2003 privind modificarea art. 40 alin. 1 şi 7 din Convenţia de aplicare a Acordului Schengen
din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele interne.
Ministerele, autorităţile competente şi ofiţerii prevăzute la art. 40 alin. 4 şi 5 pot fi oricând
actualizate, de fiecare stat membru, cu informarea Secretariatului General al Consiliului UE, care va
informa celelalte state membre, astfel cum este prevăzut în Decizia Consiliului JAI nr. 586/2000 din 28
septembrie 2000 privind stabilirea unei proceduri de modificare a art. 40 alin. 4 şi 5, art. 41 alin. 7 şi art.
65 alin. 2 din Convenţia de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a
controalelor la frontierele interne
Art. 44 şi 45 stipulează îmbunătăţirea legăturilor de comunicaţie în zonele de frontieră şi obligaţia
adoptării măsurilor necesare pentru confirmarea identităţii pentru document de identitate valabil.
Art. 46 acordă autorităţilor poliţieneşti dreptul de a schimba informaţii cu alte state membre, din
proprie iniţiativă, pentru prevenirea infracţiunilor şi ameninţărilor la ordinea publică. În privinţa
schimbului de date şi în scopul desfăşurării activităţilor aferente cercetării penale sau operaţiunilor
informative judiciare, prevederilor art.46 vor fi înlocuite de prevederile aferente ale Deciziei cadrul
a Consiliului JAI nr. 960/2006 din 18 decembrie 2006 privind simplificarea schimbului de date şi
informaţii între autorităţile de aplicare a legii din statele membre ale Uniunii Europene.
Art. 47 prevede posibilitatea detaşării de ofiţeri de legătură în alte state Schengen. Articolul 47
alin. 4 - abrogat în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 2 din Decizia Consiliului JAI nr. 170/2003 din

2
27 februarie 2003 privind utilizarea în comun a ofiţerilor de legătură trimişi în străinătate de către
structurile de aplicare a legii din statele membre.

Asistenţă reciprocă în materie civilă şi penală

Articolele 48-69 fac referire la asistenţă reciprocă în materie civilă şi penală, care se poate acorda
în acţiuni intentate de autorităţile administrative cu privire la acte care sunt pedepsibile conform legislaţiei
naţionale a uneia din cele două părţi contractante, în acţiuni pentru solicitarea de daune pentru cazurile de
urmărire penală sau condamnare eronată, în proceduri de graţiere, etc.
Art. 49 alin. 2, 52 şi 53 au fost abrogat de Actul Consiliului din 29 mai 2000 stabilind în
concordanţă cu articolul 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană la Convenţia privind asistenţa
reciprocă în domeniul penal dintre statele membre ale Uniunii Europene (2000/C 197/01)
Art. 50 a fost abrogat de Protocolul elaborat de Consiliu în concordanţă cu art. 34 din Tratatul
privind Uniunea Europeană la Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală între statele membre ale
Uniunii Europene
Prevederile din Titlul III-Capitolul 4-Extrădarea (art. 59-66) au fost înlocuite de prevederile din
domeniul extrădării din Deciziei Cadru a Consiliului JAI nr.584/2002 din 13 iunie 2002 privind mandatul
european de arestare şi procedurile de predare dintre statele membre
Art. 61, 62 alin. 1 şi 2, 63, 65 şi 66 au fost abrogate prin Decizia Consiliului JAI nr.
169/2003 din 27 februarie 2003 privind determinarea acelor prevederi din Convenţia privind stabilirea
unei proceduri simplificate de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene din 1995 şi Convenţia
privind extrădările dintre statele membre ale Uniunii Europene din 1996, prevederi care reprezintă
dezvoltări ale acquis-ului Schengen în concordanţă cu Acordul privind asocierea Islandei şi Regatului
Norvegiei la implementarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului Schengen

6. Substanţe narcotice
Articolele 70-76 din Convenţia Schengen abordează chestiunea substanţelor narcotice, statele
membre Schengen angajându-se să adopte toate măsurile necesare pentru a preveni şi pedepsi traficul
ilegal de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope. De asemenea, statele contractante vor lua măsuri
pentru capturarea şi confiscarea veniturilor din traficul ilegal de substanţe narcotice şi substanţe
psihotrope.

7. Arme de foc şi muniţie

Articolele 77 - 91 abordează problematica armelor de foc şi muniţiilor în contextul cooperării
Schengen. Astfel, se face referire la armonizarea legislaţiei naţionale referitoare la achiziţionarea,
deţinerea, comerţul şi înstrăinarea armelor de foc şi muniţiilor, precum şi la clasificarea armelor de foc.
Art. 77-81, 83-90 au fost înlocuite de Directiva CEE nr. 477/1991 privind controlul achiziţiei şi
posesiei armelor, astfel cum este prevăzut în anexa B art. 2 partea 1 din Decizia Consiliului CE
nr.435/1999 privind definirea acquis-ului Schengen în scopul determinării, în conformitate cu prevederile
relevante din Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi Tratatul Uniunii Europene, bazei legale pentru
fiecare prevedere sau decizie care constituie acquis.
Prin art. 91 se instituie schimbul de informaţii privind achiziţionarea de arme de foc şi muniţii,
modalitatea de comunicare a acestora şi autoritatea naţională competentă să trimită şi să primească aceste
informaţii.

8. Sistemul Informatic Schengen (SIS)

Sistemul Informatic Schengen (SIS) face parte din Titlul IV al Convenţiei de Aplicare a Acordului
Schengen, art. 92-101. Conform acestora, părţile semnatare ale Convenţiei vor crea şi administra un
sistem informatic comun, denumit Sistemul Informatic Schengen, compus din:
• o secţiune naţională (N SIS), în fiecare stat
• un serviciu de asistenţă tehnică – o unitate centrală (C SIS), ce se află la Strasbourg, Franţa.

3
 Sistemul Informatic Schengen trebuie să permită autorităţilor desemnate de fiecare stat membru
ca, prin intermediul unei proceduri de căutare automată, să aibă acces la semnalările cu privire la
persoane şi obiecte (pentru controale la frontieră, în concordanţă cu legislaţia naţională, „precum şi în
cazul semnalărilor prevăzute la art. 96, pentru acordarea vizelor, permiselor de şedere şi pentru
supravegherea străinilor, în contextul aplicării dispoziţiilor Convenţiei referitoare la circulaţia
persoanelor.“)
Fiecare Stat Membru creează şi administrează, în nume propriu şi pe riscul său, secţiunea sa
naţională din Sistemul Informatic Schengen - N SIS al cărei fişier de date va fi identic cu fişierele
celorlalte secţiuni naţionale ale fiecărui Stat Membru, prin utilizarea serviciului de asistenţă tehnică.
Pentru a permite transmiterea rapidă şi eficientă a datelor, fiecare Stat Membru se conformează,
din momentul creării secţiunii sale naţionale, protocoalelor şi procedurilor stabilite de comun acord cu
celelalte state pentru serviciul de asistenţă tehnică.
Toate sistemele naţionale sunt conectate on-line cu sistemul central. Atunci când un stat introduce
date în SIS, prin intermediul N SIS, acestea sunt transmise către C SIS, de unde automat sunt retransmise
către toţi corespondenţii naţionali, toate bazele N SIS. În acest fel, se asigură uniformitatea tuturor bazelor
naţionale.
SIS II va permite diversificarea autorităţilor care au acces la SIS (Europol, Eurojust, Interpol,
autoritatea de înregistrare a vehiculelor); de asemenea, va permite utilizarea datelor biometrice având ca
principală funcţie individualizarea mandatului de arest european.

Protecţia datelor în cadrul SIS

Convenţia Schengen menţionează că datele din SIS pot fi copiate numai în scopuri tehnice, cu
condiţia ca această copiere să fie necesară pentru ca autorităţile competente să poată efectua o căutare
directă.
Datele nu pot fi utilizate în scopuri administrative.
Alerta introdusă în SIS nu poate fi accesată, suplimentată, corectată sau modificată decât de partea
care a introdus-o.
Persoanele au dreptul de a avea acces la datele personale introduse în SIS, potrivit legislaţiei
naţionale, dacă ele solicită acest lucru.
Datele introduse în SIS în scopul localizării persoanelor urmărite se păstrează numai atâta timp cât
este necesar pentru atingerea scopului pentru care au fost furnizate.
Orice persoană are dreptul să ceară autorităţilor de control să verifice datele introduse în Sistemul
de Informaţii Schengen cu privire la ea însăşi şi modul în care au fost folosite aceste date. Acest drept este
reglementat de legislaţia naţională a părţii contractante căreia i se adresează solicitarea. Dacă datele au
fost introduse de o altă parte contractantă, verificarea se efectuează în strânsă coordonare cu autoritatea de
control a acelei părţi contractante.

Principalele prevederi în domeniul liberei circulaţii a persoanelor în Uniunea Europeană

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam (la data de 01.05.1999), Uniunea
Europeană are pentru prima oară competenţe legislative lărgite în domeniile controlul frontierei, imigrare,
vize, azil şi colaborare poliţienească. În aceste condiţii, UE are posibilitatea ca pentru domeniile
menţionate să emită legislaţie cu aplicabilitate nemijlocită. În viitor, autorităţile şi instanţele naţionale vor
trebui să aplice tot mai mult norme europene în domeniul dreptului străinilor şi azilului.
Cele patru drepturi la libera circulaţie a persoanelor în UE
� Libera circulaţie a forţei de muncă (art. 39 TCE - fost art. 48 TCE până la 01.05.1999),
introdusă în 1969, după trecerea unei perioade de tranziţie;
� Libera circulaţie a serviciilor (art. 49 şi următ. TCE), ceea ce înseamnă dreptul de a presta sau
beneficia de servicii în regim transfrontalier;
� Libertatea de stabilire (art. 43. TCE), adică dreptul de înfiinţare a unei societăţi comerciale în
orice stat UE/SEE, respectiv desfăşurarea unei activităţi economice independente, de durată;

4
 � În fine, art. 18 TCE asigură în subsidiar un drept general la liberă circulaţie, adică fără un
scop determinat. Astfel, fiecare cetăţean UE/SEE poate să se deplaseze liber şi să aibă şederea în statele
UE/SEE.

Principalele prevederi ale Strategiei naţionale de aderare a României la spaţiul Schengen

Obiectivul Strategiei naţionale este stabilirea direcţiilor de acţiune pentru aducerea la îndeplinire
a măsurilor şi acţiunilor specifice instituţiilor şi organismelor abilitate ale statului român în vederea
aderării la spaţiul Schengen.
Strategia naţională privind aderarea la spaţiul Schengen conţine direcţiile de acţiune şi programele
generale pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor, activităţilor şi acţiunilor specifice instituţiilor şi
organismelor abilitate ale statului român în vederea aderării la spaţiul Schengen, în calendarul propus.
Scopul documentului este realizarea cadrului general necesar abordării unitare şi coerente a
obiectivului referitor la aderarea la spaţiul Schengen, precum şi conjugarea eforturilor instituţiilor cu
atribuţii în domeniu.
- identificarea, programarea şi realizarea corelată a acţiunilor la nivel naţional, pentru asigurarea
măsurilor premergătoare aderării la spaţiul Schengen,
- crearea premiselor unei armonizări consecvente şi coerente prin utilizarea unitară a resurselor
avute la dispoziţie pentru acest demers.
Strategia naţională prezintă:
- elementele procedurale şi mecanismele care stau la baza procesului de evaluare Schengen, proces
care are ca finalitate decizia Consiliului UE privind eliminarea controalelor la frontierele interne;
- paşii făcuţi de România pentru pregătirea aderării la spaţiul Schengen;
- etapele pe care trebuie să le parcurgă România pentru aderarea la spaţiul Schengen;
- măsurile avute în vedere de România pentru aderarea la spaţiul Schengen.
Categorii de prevederi ale acquis-ului Schengen:
- Prevederi care nu sunt legate de ridicarea controalelor la frontierele interne - Categoria I, etapa
pre-aderare la spaţiul Schengen;
- Prevederi direct legate de ridicarea controalelor la frontierele interne - Categoria a II-a, etapa
post-aderare la spaţiul Schengen.
Măsurile avute în vedere pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor stabilite:
- adoptarea şi implementarea acquis-ului Schengen;
- construcţia instituţională;
- componenta de investiţii, achiziţii de mijloace tehnice, echipamente şi sisteme specializate,
precum şi pregătirea adecvată a personalului care va fi implicat în acest demers.
Riscurile identificate:
- stabilirea unui calendar privind demararea şi desfăşurarea procesului de evaluare Schengen
pentru România.
- eventuala indisponibilitate a fondurilor necesare finanţării investiţiilor, la termenele stabilite
- respectarea termenelor şi sincronizarea proiectelor aflate în derulare, în vederea realizării
măsurilor conţinute în Planul de Acţiune Schengen.
- insuficienţa cooperare între instituţiile participante la implementarea Strategiei naţionale este un
alt risc care trebuie luat în considerare de autorităţile responsabile.

Pincipalele prevederi ale Planul de Acţiune Schengen şi ale Strategiei naţionale de management
integrat al frontierei de stat a României în perioada 2007 – 2010
Planul de Acţiune Schengen a fost actualizat în anul 2007 şi adoptat de Guvernul României la data
de 30 mai 2007.
Planul de Acţiune Schengen 2007 conţine:
- referiri clare la prevederile acquis-ului relevant acceptat în întregime de România;

5
 - descrie situaţia actuală, precum şi măsurile legislative, instituţionale, administrative-tehnice
prevăzute pentru adoptarea şi implementarea acquis-ului relevant.
Scopul Planului de Acţiune Schengen este identificarea şi prioritizarea acţiunilor care urmează să
fie adoptate pentru îndeplinirea precondiţiilor pentru implementarea completă a acquis-ului Schengen, cât
de curând posibil, precum şi implementarea graduală a acestuia.
Obiectivele propuse în Plan:
a. Întărirea controlului la frontierele externe, a supravegherii zonei de frontiera externa si luptei
împotriva criminalităţii trans-frontaliere;
b. Îmbunătăţirea controlului prin creşterea capacităţii de furnizare si accesare a informaţiilor;
c. Dezvoltarea capacităţii de cooperare internaţională in combaterea criminalităţii transfrontaliere.

Scopul Strategiei naţionale îl reprezintă stabilirea de politici, principii şi obiective pentru

realizarea unui management comun, coerent şi eficace al frontierei de stat a României, aliniat la cerinţele
comunitare, care să asigure creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, respectând drepturile şi libertăţile
fundamentale ale acestora, fluidizarea traficului legal al persoanelor şi mărfurilor la frontieră şi
îndeplinirea, cât mai curând posibil, a condiţiilor necesare pentru aplicarea prevederilor acquis-ului
Schengen şi pentru accederea în acest spaţiu.
Obiectivul general este îmbunătăţirea capacităţii statului român de realizare eşalonată a unui nivel
înalt de control la frontiera externă a U.E.
Pentru realizarea obiectivelor Strategiei naţionale se va adopta o politică unitară şi coerentă, în
spiritul politicii U.E. în domeniu, ce include următoarele componente interdependente:
- un mecanism comun de coordonare şi cooperare operaţională;
- analiza de risc integrată comună;
- personal pregătit şi echipament interoperaţional;
- corp comun de legislaţie;
- efort comun al tuturor instituţiilor;
Principiile generale ale Strategiei naţionale:
- principiul subsidiarităţii
- principiul continuităţii şi coordonării;
- principiul cooperării şi coerenţei;
- principiul responsabilităţii.
Managementul integrat al frontierei reprezintă sistemul de coordonare internă a acţiunilor şi
procedurilor desfăşurate de instituţiile şi organismele abilitate prin lege menite să asigure menţinerea stării
de normalitate la frontiera de stat, realizarea cooperării privind regimul de frontieră cu alte state şi
instituţii similare din ţările vecine, precum şi asigurarea compatibilizării permanente cu normele şi
practicile de supraveghere şi control a frontierei aplicate în ţările U.E.
Modelul celor patru filtre / niveluri
a) Filtrul I- activităţi desfăşurate în terţe ţări, în special în ţările de origine şi de tranzit;
b) Filtrul II - cooperarea internaţională privind frontiera;
c) Filtrul III - controlul şi supravegherea frontierei de stat a României;
d) Filtrul IV - activităţi desfăşurate în interiorul teritoriului naţional.

SISTEMUL INTEGRAT PENTRU SECURITATEA FRONTIEREI DE STAT

SISF reprezintă principalul instrument de exercitare a managementului integrat al frontierei de stat
a României. Are în componenţă multiple subsisteme autonome complexe, aflate în strânsă interrelaţionare.
Realizarea acesteia constituie o prioritate a României, prin prisma asigurării securităţii propriilor frontiere
şi a frontierei externe a U.E.
Realizarea SISF este un angajament asumat prin Planul de Acţiune Schengen.
Componente şi subsisteme:
a)componenta operativă : subsistemul legislativ; subsistemul resurselor umane; subsistemul
procedurilor operaţionale;

6
 b)componenta tehnică : subsistemul infrastructură; subsistemul supraveghere a frontierei;
subsistemul control al trecerii frontierei; subsistemul I.T., subsistemul de radiocomunicaţii mobile,
subsistemul de comunicaţii fixe, subsistemul de comunicaţii voce şi date; subsistemul mobilitate;
subsistemul suport logistic integrat, cu următorul obiectiv: realizarea şi implementarea subsistemelor SISF

Prevederi referitoare la protecţia şi gestionarea datelor

Problematica protecţiei datelor cu caracter personal a căpătat o amploare şi importanţă deosebite,
tendinţe relevate de consolidarea cadrului normativ, dar şi de crearea unei instituţii specifice domeniului
abordat, precum Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
(A.N.S.P.D.C.P.).
În ceea ce priveşte instituţia Poliţiei de Frontieră Române, în calitate de operator, conform
prevederilor legale în vigoare, aceasta are obligaţia de a respecta caracterul privat şi securitatea prelucrării
datelor cu caracter personal ale fiecărei persoane. De asemenea, are obligaţia de a administra, în condiţii
de siguranţă, bazele de date anume create pentru îndeplinirea atribuţiilor legale ce-i revin şi de a asigura
persoanelor înregistrate, în calitate de persoane vizate, drepturile anume prevăzute în cuprinsul Legii nr.
677/2001, cu modificările ulterioare.

A. Legislatie comunitară (acquis relevant) în domeniul protecţiei datelor persoanelor

• Convenţia de Implementare a Acordului Schengen – art.102-118 - protecţia datelor personale în
SIS şi art. 126 – 130 – protecţia datelor cu caracter personal;
• Convenţia pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu
caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981;
• Directiva Consiliului 95 / 46 / EC a Parlamentului European şi a Consiliului European din data
de 24 octombrie 1995 cu privire la protectia persoanelor referitoare la procesarea datelor personale şi la
libera circulaţie a acestor date;
• Directiva 2002/58/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 12.07.2002 privind
procesarea datelor personale şi protecţia intimităţii în sectorul comunicaţiilor electronice;
• Regulamentul (EC ) nr.45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia
persoanelor în procesarea datelor personale de către instituţiile şi organismele comunitare şi la libera
circulaţie a acestor date.

B. Legislaţie internă
• Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal şi libera circulaţie a acestor date;
• Legea nr. 682/2001 privind ratificarea de catre România a Convenţiei pentru protejarea
persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg – 1981.
• Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a
Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
DEFINIŢII
• Date cu caracter personal – orice informţii referitoare la o persoana fizică identificată sau
identificabilă; o persoana identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în
mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici
identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;
• Prelucrarea datelor cu caracter personal – orice operaţiune sau set de operaţiuni care se
efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi
colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea,
utilizarea, dezvăluirea către terţi prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori
combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea.
• Stocarea – păstrarea pe orice fel de suport a datelor cu caracter personal culese;

7
 • Sistem de evidenţă a datelor cu caracter personal – orice structură organizaă de date cu caracter
personal, accesibilă potrivit unor criterii determinate, indiferent dacă această structură este organizată în
mod centralizat ori descentralizat sau este repartizată dupa criterii funcţionale ori geografice;
• Operator - orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv
autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, care stabileşte scopul si mijloacele de
prelucrare a datelor cu caracter personal; dacă scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter
personal sunt determinate printr-un act normative sau în baza unui act normativ, operator este persoana
fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, care este desemnată ca operator prin acel act
normativ sau în baza acelui act normativ.
• Persoana împuternicită de catre operator – o persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de
drept public, inclusiv autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, care prelucrează
date cu caracter personal pe seama operatorului;
• Terţ – orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autorităţile
publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, alta decât persoana vizată, operatorul ori persoana
împuternicită sau persoanele care, sub autoritatea directă a operatorului sau a persoanei împuternicite, sunt
autorizate să prelucreze date;
• Destinatar - orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv
autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, căreia îi sunt dezvaluite date, indiferent
dacă este sau nu terţ; autorităţile publice cărora li se comunică date în cadrul unei competente speciale de
anchetă nu vor fi considerate destinatari;
• Date anonime – date care, datorită originii sau modalităţii specifice de prelucrare, nu pot fi
asociate cu o persoană identificată sau identificabilă;
a. Ce este ANSPDCP ?
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
(A.N.S.P.D.C.P.) are ca obiectiv apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în
special a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter
personal şi libera circulaţie a acestor date. Acest drept are un conţinut complex, de mare importanţă
pentru libertatea şi personalitatea cetăţeanului, iar în ţara noastră este garantat prin Constituţie (art. 26).
Potrivit legii de înfiinţare, organizare şi funcţionare, ANSPDCP este o autoritate publică cu
personalitate juridică, autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, precum şi faţă de
orice persoană fizică sau juridică din domeniul privat.
b. Drepturile persoanelor vizate
Ca o garanţie a realizării scopului declarat al legii cadru, drepturile ce revin persoanei vizate au
fost prevăzute expres de legiuitor:
• dreptul la informare (art. 12);
• dreptul de acces la date (art. 13);
• dreptul de intervenţie asupra datelor (art. 14);
• dreptul de opoziţie (art. 15);
• dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (art. 17);
• dreptul de a se adresa justiţiei (art. 18) .
• Dreptul la informare
În cazul în care datele cu caracter personal sunt obţinute direct de la persoana vizată, operatorul
este obligat să furnizeze acesteia cel puţin următoarele informaţii:
- identitatea operatorului şi a reprezentantului acestuia, dacă este cazul;
- scopul în care se face prelucrarea datelor;
- informaţii suplimentare, precum: destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor; dacă
furnizarea tuturor datelor cerute este obligatorie şi consecinţele refuzului de a le furniza; existenţa
drepturilor prevăzute de prezenta lege pentru persoana vizată, în special a dreptului de acces, de
intervenţie asupra datelor şi de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;
- orice alte informaţii a căror furnizare este impusă prin dispoziţie a autorităţii de supraveghere,
ţinând seama de specificul prelucrării.

8
 În cazul în care datele nu sunt obţinute direct de la persoana vizată, operatorul este obligat ca, în
momentul colectării datelor sau, dacă se intenţionează dezvăluirea acestora către terţi, cel mai târziu până
în momentul primei dezvăluiri, să furnizeze persoanei vizate cel puţin următoarele informaţii, cu excepţia
cazului în care persoana vizată posedă deja informaţiile respective:
- identitatea operatorului şi a reprezentantului acestuia, dacă este cazul;
- scopul în care se face prelucrarea datelor;
- informaţii suplimentare, precum: categoriile de date vizate, destinatarii sau categoriile de
destinatari ai datelor, existenţa drepturilor prevăzute de lege pentru persoana vizată, în special a dreptului
de acces, de intervenţie asupra datelor şi de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;
- orice alte informaţii a căror furnizare este impusă prin dispoziţie a autorităţii de supraveghere,
ţinând seama de specificul prelucrării.
• Dreptul de acces la date
Orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere (în mod gratuit, pentru o
solicitare pe an), confirmarea faptului că datele sale personale sunt sau nu sunt prelucrate de acesta,
precum şi următoarele informaţii:
- informaţii referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere şi destinatarii
sau categoriile de destinatari cărora le sunt dezvăluite datele;
- comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, precum şi a oricărei
informaţii disponibile cu privire la originea datelor;
- informaţii asupra principiilor de funcţionare a mecanismului prin care se efectuează orice
prelucrare automată a datelor care vizează persoana respectivă;
- informaţii privind existenţa dreptului de intervenţie asupra datelor şi a dreptului de opoziţie,
precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;
- informaţii asupra posibilităţii de a consulta registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu
caracter personal, de a înainta plângere către autoritatea de supraveghere, precum şi de a se adresa
instanţei pentru atacarea deciziilor operatorului, în conformitate cu dispoziţiile legale.
Operatorul este obligat să comunice informaţiile solicitate, în termen de 15 zile de la data primirii
cererii.
• Dreptul de intervenţie asupra datelor
Orice persoană vizată are dreptul de a obţine, în mod gratuit, de la operator, printr-o cerere
întocmită în formă scrisă, datată şi semnată:
- rectificarea, actualizarea, blocarea sau ştergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă legii,
în special a datelor incomplete sau inexacte;
- transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă cu Legea nr.
677/2001;
- notificarea către terţii cărora le-au fost dezvăluite datele, dacă această notificare nu se dovedeşte
imposibilă sau nu presupune un efort disproporţionat faţă de interesul legitim care ar putea fi lezat.
Operatorul este obligat să comunice măsurile luate, precum şi, dacă este cazul, numele terţului
căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, în termen de 15 zile de
la data primirii cererii.
• Dreptul de opoziţie
Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, printr-o cerere întocmită în formă
scrisă, datată şi semnată, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia sa particulară, ca datele care o
vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare. În
caz de opoziţie justificată, prelucrarea nu mai poate viza datele în cauză.
Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit şi fără nici o justificare,
ca datele care o vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct, în numele operatorului sau al unui
terţ, sau să fie dezvăluite unor terţi într-un asemenea scop.
Operatorul este obligat să comunice persoanei vizate măsurile luate, precum şi, dacă este cazul,
numele terţului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, în
termen de 15 zile de la data primirii cererii.

9
 • Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale
Orice persoană are dreptul de a cere şi de a obţine:
a. retragerea sau anularea oricărei decizii care produce efecte juridice în privinţa sa, adoptată
exclusiv pe baza unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată prin mijloace automate, destinată
să evalueze unele aspecte ale personalităţii sale, precum competenţa profesională, credibilitate a,
comportamentul său ori alte asemenea aspecte;
b. reevaluarea oricărei alte decizii luate în privinţa sa, care o afectează în mod semnificativ, dacă
decizia a fost adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date care întruneşte condiţiile prevăzute mai
sus.
• Dreptul de a se adresa justiţiei
Fără a aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere, orice
persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuate ilegal,
se poate adresa instanţei competente pentru repararea acestuia.
Instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Cererea de chemare
în judecată este scutită de taxă de timbru.
c. Contravenţii şi sancţiuni
Autoritatea de supraveghere poate aplica sancţiuni contravenţionale operatorului pentru:
• omisiunea de a notifica şi notificarea cu rea-credinţă;
• prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal;
• neîndeplinirea obligaţiilor privind confidenţialitatea şi aplicarea măsurilor de securitate;
• refuzul de a furniza informaţii.
Sancţiunile contravenţionale se aplică de către autoritatea de supraveghere prin personalul
împuternicit în acest scop. Cuantumul amenzilor care pot fi aplicate, în cazul săvârşirii contravenţiilor sus-
menţionate, variază între 500 RON şi 50.000 RON.
Împotriva proceselor-verbale de constatare şi a deciziilor de sancţionare se poate face plângere la secţiile
de contencios administrativ ale tribunalelor.

10