ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1276/2020

Decizia nr. 1276

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a Civilă, la 18 august 2016, sub nr. x/2016,
reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. (CNADNR SA) a chemat în
judecată pe pârâta A. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.848.481,46 de RON, reprezentând valoarea
"scrisorii de garanţiei de bună execuţie" seria x nr. x din 25.11.2011 aferentă contractului lucrări nr. x "Construcţia
Variantei de Ocolire Carei", cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1528 şi art. 2321 din C. civ.

La 26 octombrie 2016, pârâta S.C. A. S.A. a formulat, în contradictoriu cu Asocierea B. S.A. - C. S.A. - S.C. D. S.R.L.,
prin lider de asociere B. S.A. şi prin Sucursala B. S.A. Spania Sucursala Bucureşti România, cerere de chemare în
garanţie, prin care a solicitat obligarea chematului în garanţie la plata oricăror sume, reprezentând despăgubiri solicitate
de reclamanta CNADNR prin cererea de plată formulată în baza Poliţei de garantare privind buna execuţie a
contractului, seria x nr. x/25.11.2011, obligarea chematului în garanţie la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu
ocazia prezentului litigiu.

În drept, au fost invocate prevederile art. 72 şi următoarele din C. proc. civ., art. 2210 din C. civ.

La 10 ianuarie 2017, chemata în garanţie B. S.A. - C. S.A. - D. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie accesorie prin
care solicită respingerea cererii de chemare în judecată promovate de CNAIR, precum şi a cererii de chemare în
garanţie promovate de Asigurător ca nefondate.

În drept au fost invocate prevederile art. 63 din C. proc. civ.

La 6 ianuarie 2017, pârâta S.C. A. S.A. a formulat acţiune precizatoare a cererii de chemare în garanţie, prin care a
solicitat răspunderea în solidar a chematei în garanţie B. S.A. - C. S.A. - D. S.R.L..

În drept, au fost invocate prevederile art. 5 din Acordul de asociere nr. 3 din 26 noiembrie 2011 şi cu prevederile Poliţei
de garantare privind buna execuţie a contractului Seria x nr. x/25.11.2011.

2. Prin încheierea de şedinţă din 10 ianuarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca inadmisibilă
cererea de chemare în garanţie pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de la acel termen .

La 14 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie
formulată în interesul pârâtei de către B. S.A. - C. SA- S.C. D. S.R.L., prin lider de asociere B. S.A..

Prin sentinţa civilă nr. 1449 din 25 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în
judecată formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. - S.A.
(fosta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA), în contradictoriu cu pârâta A., a obligat
pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.848.481,46 RON, reprezentând valoarea "scrisorii de garanţie de bună
execuţie" seria x nr. x din 25 noiembrie 2011 aferentă contractului de lucrări nr. x "Construcţia variantei de ocolire Carei"
şi a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei formulată de intervenienta între B. Sa - C. SA- S.C. D.
S.R.L., prin lider de asociere B. S.A., ca neîntemeiată.

În motivarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut, cu privire la situaţia de fapt, că între Compania Naţionala de
Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. în calitate de Beneficiar şi Asocierea B. S.A. - C. S.A. - S.C. D. S.R.L.
în calitate de Antreprenor, s-a încheiat contractul de lucrări nr. x cu obiect "Construcţia variantei de ocolire Carei" .

Ca urmare a încheierii contractului menţionat anterior, distinct, a fost emis de către pârâtă către CNADNR S.A. actul
aflat la fila x al cauzei, intitulat "Garanţie de bună-execuţie" seria x nr. x/25.11.2011, acesta fiind semnat.

1/11 Detalii jurisprudență

 Referitor la acest document, tribunalul a constatat că la fila x din vol. I al cauzei, se regăseşte amendamentul nr.
1/30.11.2011 la scrisoarea de garanţie seria x nr. x din 25.11.2011, emis de pârâtă către CNADNR S.A., în cuprinsul
căruia, se menţiona printre altele faptul că numele documentului de mai sus se înlocuieşte cu "Scrisoare de garanţie de
bună-execuţie seria x nr. x/25.11.2011".

Or, în conformitate cu prevederile legale şi contractuale, scrisoarea de garanţie de bună-execuţie a contractului se

constituie de către contractant în scopul asigurării autorităţii contractante de îndeplinirea cantitativă, calitativă şi în
perioada convenită a contractului, (inclusiv perioada de garanţie acordată lucrărilor executate), şi se plăteşte la prima
cerere a beneficiarului necondiţionat şi irevocabil astfel cum se menţionează în cuprinsul acestora.

În ceea ce priveşte obligaţia de plată a "Scrisorii de Garanţie de Bună Execuţie" emisă de pârâtă (cu valabilitate până la
1 iulie 2016), prima instanţă a constatat că, în cuprinsul acestei scrisori de garanţie de bună-execuţie, se menţionează
expres faptul că:

"noi, S.C. A., ne angajăm prin prezenta în mod necondiţionat şi irevocabil să vă plătim dumneavoastră, COMPANIA
NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. în calitate de beneficiar, orice sumă sau
sume care nu depăşesc în total valoarea de 3.848.481,46 RON (valoarea garantată), la primirea de către noi a cererii
dumneavoastră scrise şi a declaraţiei dumneavoastră scrise care să menţioneze următoarele:

a) Principalul a încălcat obligaţia (obligaţiile) sa (sale) cu privire la contract, şi

b) felul în care Principalul este în culpă", principalul fiind Asocierea Grupo Impresarial Magenta S.A., iar beneficiarul,
CNADNR.

Or, în cauză, s-a probat faptul că aceste din urmă cerinţe au fost îndeplinite prin cererea de plată formulată însoţită de
declaraţie aşa cum rezultă din documentele aflate la fila x şi următoarele din vol. I al cauzei.

Dispoziţiile menţionate mai sus au fost constatate ca fiind clare, acestea neprezentând niciun dubiu cu privire la
existenţa şi întinderea obligaţiilor părţilor, iar din formularea lor rezultă faptul că pârâta nu are niciun drept de apreciere
cu privire la contextul încălcării obligaţiilor de către Asocierea Grupo Impresarial Magenta S.A., respectiv cel care avea
obligaţia de a constitui în favoarea CNADNR S.A. garanţia de bună - execuţie.

De altfel, inclusiv la concluziile pe fondul pricinii, intervenientul accesoriu a admis că scrisoarea de garanţie prevede
posibilitatea beneficiarului de a executa scrisoarea de garanţie în ipoteza în care ea nu este prelungită.

Astfel, s-a subliniat că, în conformitate cu prevederile art. 91 din H.G. nr. 925/2006 se menţionează că: Autoritatea
contractantă are dreptul de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, oricând pe parcursul îndeplinirii
contractului, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin
contract.

Anterior emiterii unei pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie autoritatea contractantă are obligaţia de a notifica
pretenţia contractantului, precizând obligaţiile care nu au fost respectate, ceea ce s-a şi respectat, conform celor arătate
mai sus.

Având în vedere că nu s-a probat de către antreprenor faptul că acesta şi-ar fi respectat obligaţia contractuală invocată
de reclamantă, tribunalul a apreciat că aceasta din urmă este îndreptăţită să invoce pretenţii faţă de scrisoarea de
garanţie de bună execuţie.

Conform prevederilor legale şi contractuale totodată în vigoare, autoritatea contractantă beneficiază de garanţia de
bună-execuţie pe întreaga perioadă de desfăşurare a contractului, în conformitate cu prevederile contractuale.

Este adevărat că între pârâtă şi Asocierea Grupo Impresarial Magenta S.A. a fost întocmită poliţa de garantare privind
buna-execuţie a contractului, însă reclamanta nu este parte semnatară a acestei poliţe, pentru a fi primite apărările
pârâtei şi ale intervenientului accesoriu.

Mai mult decât atât, s-a apreciat că inclusiv în cuprinsul acestei poliţe de asigurare, se menţionează expres faptul că
pârâta se obligă expres să plătească în favoarea beneficiarului CNADNR S.A., în limita sumei asigurate, orice sumă
cerută de acesta la prima sa cerere însoţită de o declaraţie cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor ce revin
contractantului, astfel cum sunt acestea prevăzute în contractul sus-menţionat. Plata se va face în termen de 15 zile de
la primirea cererii, fără nicio altă formalitate suplimentară din partea beneficiarului sau Asiguratului.

În plus, s-a subliniat că în situaţia în care Condiţiile generale de asigurare şi orice alt document semnata de asigurător şi

2/11 Detalii jurisprudență

 asigurat conţin prevederi contrare poliţei de asigurare, acestea din urmă primează.

Contrar susţinerilor pârâtei şi intervenientului accesoriu, în opinia tribunalului, pârâta nu poate face, de exemplu, analize
extinse cadrului deja ilustrat. Din textul scrisorii de garanţie rezultă că aceasta reprezintă un angajament irevocabil şi
necondiţionat faţă de CNAIR S.A. (fostă CNADNR SA) prin care societatea garantează plata valorii garantate la primirea
unei cereri şi a declaraţiei cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor antreprenorului şi el este un document de sine-stătător,
cu efecte juridice distincte.

Totodată, s-a reţinut că pârâta nu-şi poate invoca propria culpă subliniind faptul că nu poate emite o scrisoare de
garanţie, în condiţiile în care chiar partea a emis în deplină cunoştinţă de cauză amendamentul nr. 1/30.11.2011 la
scrisoarea de garanţie seria x nr. x/25.11.2011, emis de pârâtă către CNADNR S.A., în cuprinsul căruia, se menţiona
printre altele faptul că numele documentului de mai sus se înlocuieşte cu "Scrisoare de garanţie de bună-execuţie seria
x nr. x/25.11.2011".

Nu în ultimul rând, s-a observat că nicăieri în cuprinsul scrisorii de garanţie de bună- execuţie aflate la fila x nu se face
referire la vreo poliţă de asigurare şi vreo altă dispoziţie care să conducă la concluzia că acesta se completează cu alte
prevederi.

De altfel, pârâta nu arată în concret de ce societăţile de asigurări nu pot emite scrisori de garanţie de bună execuţie,
evident cu caracter nebancar.

Cu titlu general, tribunalul a reamintit faptul că scrisoarea de garanţie reprezintă, după cum indică şi denumirea, înscrisul
constatator (instrumentum) al unei garanţii (negotium) oferite de obicei de o instituţie bancară (dar nu obligatoriu) în
folosul şi la solicitarea (ordinul) unui client al său, angajat în raporturi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în care
are calitatea de debitor.

Prin scrisoarea de garanţie se pot constitui diverse tipuri de garanţie (inclusiv fideiusiune), fiind esenţial ca din cuprinsul
scrisorii să rezulte intenţia părţilor cu privire la tipul de garanţie (negotium), pe care au intenţionat să-l încheie.

Astfel, art. 2321 din noul C. civ. reglementează scrisoarea de garanţie având ca obiect garanţia autonomă, caracterul
autonom al garanţiei trebuind să rezulte neechivoc din conţinutul înscrisului, aşa cum este cazul în speţă.

Or, în opinia tribunalului, stabilirea tipului de garanţie constituită prin scrisoare este esenţială pentru determinarea
condiţiilor în care se realizează efectul principal - executarea garanţiei: în cazul garanţiei autonome, emitentul este
obligat să execute garanţia pe baza simplei cereri a beneficiarului sau la prezentarea şi a unor documente indicate în
scrisoare, fără însă a mai face verificări asupra raportului juridic (primar) dintre creditor (beneficiarul garanţiei) şi debitor
(ordonator).Trăsătura caracteristică a garanţiei autonome este, astfel după cum rezultă şi din denumire, independenţa
(autonomia) pe care o dobândeşte în raport cu obligaţia pentru a cărei garantare s-a născut. În timp ce, în cazul
garanţiei personale (fideiusiunea) garantul îşi asumă o obligaţie accesorie celei principale, emitentul unei garanţii
independente îşi asumă o obligaţie nouă, distinctă şi autonomă faţă de obligaţia principală. Obligaţia de garanţie nu se
naşte în lipsa obligaţiei garantate, dar odată născută, soarta ei nu mai depinde de soarta obligaţiei "principale".

Contrar susţinerilor pârâtei şi a intervenientului accesoriu, prima instanţă a apreciat că, lipsind caracterul accesoriu al
garanţiei, lipsesc şi consecinţele acestei accesorialităţi, rezultând o serie de efecte specifice, respectiv existenţa
obligaţiei de garantare nu depinde de valabilitatea obligaţiei garantate; nici întinderea obligaţiei de garanţie nu depinde
de obligaţia garantată - a se vedea, spre comparaţie cu fideiusiunea, art. 2288 alin. (1) şi art. 2289 alin. (1) noul C. civ.;
creditorul care beneficiază de o garanţie autonomă are avantajul de a nu i se putea opune de garant excepţiile proprii
debitorului garantat, aşa cum, potrivit art. 2296 din noul C. civ., se întâmplă în cazul fideiusiunii; creditorul are dreptul de
a obţine executarea (plata) garanţiei la simpla prezentare a documentelor menţionate în cuprinsul scrisorii de garanţie
sau adesea la simpla lui cerere, fără ca emitentul scrisorii de garanţie să mai fie obligată să verifice raportul primar,
dintre debitor (ordonatorul scrisorii) şi creditor (beneficiarul garanţiei).

În concluzie, contrar susţinerilor pârâtei, tribunalul a apreciat că argumentul CNAIR, conform căruia garanţia reprezintă o
garanţie autonomă în sensul art. 2321 din C. civ. (aplicabil faţă de data emiterii scrisorii de garanţie), este unul întemeiat.

Totodată, faţă de celelalte motive invocate în cauză, a reţinut tribunalul împrejurarea că poliţa de asigurare face referire,
în mod general, la neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a obligaţiilor contractuale aferente contractului de
lucrări nr. x şi că nu prevede în mod expres ca motiv de neexecutare, neprelungirea perioadei de valabilitate, aceste
aspecte neprezentând relevanţă în speţă.

De asemenea, s-a constatat că nu s-a făcut nici dovada abuzului sau fraudei vădite, astfel cum s-a invocat în cauză de

3/11 Detalii jurisprudență

 către pârâtă şi intervenientul accesoriu.

Referitor la apărarea, conform căreia urmare a rezilierii contractului de lucrări de către Asocierea Grupo Impresarial
Magenta S.A. nu mai subzistă obligaţia Asocierii de a prelungi valabilitatea poliţei, tribunalul a respins-o ca nefondată.

De altfel, deşi partea face referire la data de 29 iunie 2016, ca fiind data rezilierii de către pârâtă a contractului de lucrări,
a constatat tribunalul că încă din data de 6 iunie 2016, reclamanta a notificat pârâta pentru a proceda la extinderea
perioadei de valabilitate a garanţiei de bună-execuţie seria x nr. x/25.11.2011 până la data de 2 iulie 2018 şi pentru a
trimite dovada prelungirii acesteia până cel mai târziu la data de 22 iunie 2016.

Prin urmare, tribunalul a constatat că nerespectarea obligaţiei Asocierii intervenise deja la data invocării rezilierii de către
pârâtă.

Pentru toate aceste considerente, apreciind ca neîntemeiate apărările formulate în cauză de pârâtă şi intervenientul
accesoriu în favoarea acesteia din urmă, prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată formulată de
reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. - S.A. (fosta Compania
Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.), respectiv a obligat pârâta la plata către reclamantă a
sumei de 3.848.481,46 RON reprezentând valoarea "scrisorii de garanţie de bună execuţie" seria x nr. x/25.11.2011
aferentă contractului de lucrări nr. x "Construcţia variantei de ocolire Carei".

Faţă de soluţia pronunţată, pentru aceleaşi motive, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie
în interesul pârâtei, formulată de intervenienta B. S.A. - C. S.A. - S.C. D. S.R.L. prin lider de asociere B. S.A..

3. Împotriva sentinţei civile nr. 1449 din 25 aprilie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă au
declarat apel intervenienta B. şi pârâta A. S.A., care au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Prin decizia nr. 2184 din 5 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă au fost respinse
ca nefondate apelurile declarate de intervenienta B. şi pârâta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1449 din 25 aprilie
2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut în esenţă că motivul asupra căruia părţile se află în
divergenţă şi care reprezintă motivul de nelegalitate al sentinţei civile nr. 1449/25.04.2017 îl constituie natura şi
caracterul înscrisului reprezentat de Scrisoare de garanţie de bună - execuţie seria x nr. x/25.11.2011, respectiv dacă
aceasta este o garanţie autonomă sau o poliţă de asigurare privind buna-execuţie a contractului, cuantumul sumei
nefiind contestat.

Potrivit înscrisului sus menţionat, ca urmare a încheierii contractului de lucrări nr. x, s-a observat că apelanta-pârâtă A.
s-a angajat în mod necondiţionat şi irevocabil să plătească reclamantei CNAIR, în calitate de beneficiar, orice sumă sau
sume care nu depăşesc în total valoarea de 3.848.481,46 RON (valoarea garantată), la primirea de către aceasta a
cererii şi a declaraţiei scrise care să menţioneze următoarele: a) principalul a încălcat obligaţia (obligaţiile) sa (sale) cu
privire la contract, şi b) felul în care Principalul este în culpă.", principalul fiind Asocierea Grupo Impresarial Magenta
S.A., iar beneficiar, CNADNR.

Din interpretarea acestor dispoziţii contractuale, instanţa de apel a constatat că părţile au convenit că obiectul garanţiei îl
reprezinte orice sumă sau sume care nu depăşesc în total valoarea de 3.848.481,46 RON (valoarea garantată), fiind
astfel incidente dispoziţiile legale care reglementează art. 2321 C. civ. şi următoarele, iar nu ale contractului/poliţei de
asigurare prevăzut de art. 2199 şi următoarele C. civ.. Pentru a concluziona în acest sens, instanţa de apel a avut în
vedere atât sensul literal, cât şi interpretarea logică a prevederilor contractuale, prevederi care se circumscriu unei
garanţii autonome, încheiate ca urmare a obligaţiei asumate de către Asocierea Grupo Impresarial Magenta S.A. în baza
contractului de lucrări nr. x, iar nu unei poliţe de asigurare, calitatea de profesionişti a părţilor, precum şi cuprinsul
amendamentului nr. 1/30.11.2011 la scrisoarea de garanţie seria x nr. x/25.11.2011, înscris în care s-a menţionat în mod
expres denumirea de scrisoare de garantie de buna executie.

Mai mult, pentru a concluziona în acest sens, instanţa de apel a constatat că reclamanta este terţ la contractul de
asigurare încheiat între cele două pârâte, calitatea acesteia de beneficiar al garanţiei rezultând din Scrisoarea de
garanţie de bună-execuţie seria x nr. x/25.11.2011.

De asemenea, raportat la conţinutul obligaţiei asumate, respectiv de a se angaja în mod necondiţionat şi irevocabil,
instanţa de apel a reţinut că pârâta A. nu beneficiază de dreptul asigurătorului de a verifica îndeplinirea condiţiilor pentru
plata riscului asigurat, specific, de altfel unui contract/poliţe de asigurare, motiv pentru care susţinerile acesteia raportat
la natura înscrisului nu au fost reţinute nici prin raportare la acest aspect.

4/11 Detalii jurisprudență

 Sub un alt aspect, având în vedere probatoriul administrat, instanţa de apel a constatat că pârâtele nu au făcut dovada
extinderii perioadei de valabilitate a scrisorii de garanţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 4.2 din convenţie. Astfel, s-a
subliniat că prima instanţă a respectat forţa obligatorie a contractului părţilor şi a apreciat în mod judicios asupra aplicării
art. 2321 C. civ., dispunând obligarea pârâtei A. la plata sumei de 3.848.481,46 RON reprezentând valoarea garanţiei de
bună-execuţie, asumată prin scrisoarea seria x nr. x/25.11.2011.

Totodată, s-a reţinut că apelantele nu au indicat şi nici instanţa nu a identificat o clauză contractuală care să permită
refuzul de plată a garanţiei, motivele de refuz de plată invocate de apelante fiind găsite nefondate de către instanţa de
apel.

În acest sens, s-a constatat că în cauză au fost îndeplinite în totalitate cerinţele prevăzute în Scrisoarea de garanţie de
bună-execuţie seria x nr. x/25.11.2011 pentru plata garanţiei, aspect care rezultă din cererea de plată şi declaraţia
aferentă acesteia, necontestate de altfel.

Mai mult, raportat şi la dispoziţiile art. 91 din H.G. nr. 925/2006, având în vedere şi că în cauză Asocierea B. S.A. - C.
S.A. - S.C. D. S.R.L. nu a administrat probe din care să rezulte că şi-a respectat obligaţia contractuală invocată de
CNADNR S.A., cea de a doua instanţă a apreciat că în mod întemeiat intimata beneficiază de garanţia de bună execuţie
pe întreaga perioadă de desfăşurare a contractului.

În plus, s-a constatat că susţinerile apelantelor privind poliţa de garantare privind buna-execuţie a contractului nu pot fi
opozabile intimatei, în condiţiile în care aceasta nu este parte în convenţia dintre cele două părţi, ci doar beneficiarul
poliţei. Asupra obligativităţii şi efectelor poliţei, instanţa a reţinut că părţile au precizat în mod expres faptul că pârâta se
obligă expres să plătească în favoarea beneficiarului CNADNR S.A., în limita sumei asigurate, orice sumă cerută de
acesta la prima sa cerere însoţită de o declaraţie cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor ce revin contractantului, astfel
cum sunt acestea prevăzute în contractul sus-menţionat. "Plata se va face în termen de 15 zile de la primirea cererii,
fără nicio altă formalitate suplimentară din partea Beneficiarului sau Asiguratului."

Totodată, părţile au menţionat expres faptul că, în situaţia în care Condiţiile generale de asigurare şi orice alt document
semnat de asigurător şi asigurat conţin prevederi contrare poliţei de asigurare, acestea din urmă primează.

Pentru aceste considerente, apreciind asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei civile nr. 1449/25.04.2017, reţinând
totodată şi legalitatea soluţiei dată asupra cererii de intervenţie accesorie în interesul pârâtei, prin raportare la
dispozitivul dat cererii principale, cu aplicarea art. 480 C. proc. civ., instanţa de apel a respins ca nefondate apelurile.

4. Împotriva deciziei nr. 2184 din 5 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă au
declarat recurs intervenienta B. şi pârâta A. S.A., prin care au solicitat admiterea acestora şi casarea deciziei atacate.

a. Recursul intervenientei B., în calitate de lider al Asocierii formate din B. S.A. - C. S.A. - D. S.R.L. se întemeiază pe
dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt următoarele:

O primă critică vizează calificarea pe care instanţa de apel a făcut-o în ce priveşte natura şi caracterul înscrisului
reprezentat de Scrisoarea de garanţie de bună execuţie seria x nr. x/25.11.2011, respectiv dacă aceasta este o garanţie
autonomă sau o poliţă de asigurare condiţionată privind buna execuţie a Contractului.

În mod greşit, atât instanţa de fond cât şi cea de apel consideră că sunt incidente dispoziţiile legale reglementate de art.
2321 şi urm. din C. civ., iar nu cele ale contractului sau poliţei de asigurare prevăzut de art. 2199 şi urm. din acelaşi Cod.

Pentru a determina în ce măsură CNAIR era îndreptăţită să obţină contravaloarea garanţiei în contextul particular,
instanţa de apel trebuia să verifice dacă intenţia părţilor a fost aceea de a constitui o garanţie autonomă în sensul art.
2321 din C. civ., sau, dimpotrivă, o garanţie condiţionată pentru a cărei activare era necesară verificarea condiţiilor
referitoare la existenţa culpei Beneficiarului. În această din urmă ipoteză se impunea şi administrarea unui probatoriu
adecvat pentru stabilirea existenţei şi întinderii prejudiciului.

Evident, Autoritatea avea un interes în a susţine că Poliţa de garantare trebuia interpretată ca o garanţie autonomă,
întrucât numai în această împrejurare ar fi putut pretinde plata necondiţionată a contravalorii, fără a-i putea fi opuse
excepţiile întemeiate pe raportul obligaţional preexistent, cu excepţia abuzului sau fraudei vădite. În realitate, chiar şi
dacă s-ar admite prin absurd că respectiva garanţie putea fi considerată autonomă, aceasta a fost cerută la plată în mod
abuziv, motiv de apel neanalizat de instanţa de control judiciar.

5/11 Detalii jurisprudență

 Faptul că Autoritatea avea un interes direct şi premeditat în a susţine că Poliţa de garantare este o garanţie autonomă
este demonstrat de solicitarea CNAIR, ulterioară emiterii poliţei, ca denumirea acesteia să fie schimbată în cea de
Scrisoare de garanţie. Tocmai faptul că CNAIR a făcut această solicitare dovedeşte că Autoritatea cunoştea
împrejurarea că Poliţa de garantare, deja acceptată şi încheiată potrivit legii, era una condiţionată însă, a încercat să
creeze aparenţa că aceasta ar fi autonomă prin schimbarea denumirii.

Pentru acest motiv s-a cerut schimbarea denumirii pentru a crea o legătură falsă între Poliţa de garantare şi mecanismul
autonom de executare a Scrisorii de garanţie bancară.

Interpretarea potrivit căreia pentru a determina natura juridică a Poliţei de garantare este necesar ca instanţa să
stabilească mai întâi care a fost voinţa reală a părţilor este susţinută şi de practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie.

Din analiza înscrisurilor depuse în probatoriu cu privire la încheierea Poliţei de garantare, precum şi mecanismul de
constituire a garanţiei, rezultă în mod neechivoc că aceasta era condiţionată raportat la voinţa părţilor, concluzie ce
rezultă din art. 1.2, 5 şi 8 din Condiţiile generale ale contractului de asigurare.

Astfel, în mod evident părţile au avut în vedere caracterul accesoriu al obligaţiei de despăgubire de către Asigurător faţă
de raportul obligaţional preexistent, respectiv dacă ar fi fost demonstrată culpa Asiguratului sau aceasta era recunoscută
ori reieşea fără dubiu din circumstanţele cauzei.

În concret, Asigurătorul nu avea obligaţia să plătească, iar Asiguratului nu i s-ar putea imputa această plată în ipoteza în
care nu ar fi fost demonstrată culpa acestuia, corelativ cu lipsa culpei Beneficiarului.

Analizarea întinderii obligaţiilor părţilor Contractului de asigurare este esenţială tocmai în a determina care a fost voinţa
reală la momentul constituirii garanţiei, fiind evident că nu s-a avut în vedere constituirea unei garanţii condiţionate.

Totodată, Poliţa de garantare a fost încheiată în baza unui contract de asigurare, aşadar urmează a-i fi aplicabile
prevederile art. 2199 şi urm. din C. civ. şi nu cele ale art. 2321 şi urm. din acelaşi Cod, cum în mod eronat a reţinut
instanţa de apel.

Împrejurarea că, ulterior încheierii contractului de asigurare şi a Poliţei de garantare, Asiguratorul a emis un înscris
constatator distinct intitulat Garanţie de bună execuţie Seria x nr. x/25.11.2011 nu se poate interpreta în sensul că acest
document ar fi un act juridic distinct care urmează a fi interpretat în baza art. 2321 C. civ.

O astfel de interpretare ar da naştere situaţiei absurde în care Poliţa de garantare propriu-zisă şi Contractul de asigurare
ar urma să fie interpretate potrivit art. 2199 şi urm. din C. civ., iar înscrisului constatator intitulat Garanţie de bună
execuţie seria x nr. x/25.11.2011 i-ar fi aplicabile prevederile art. 2321 C. civ. privind garanţiile autonome, ceea ce în
mod greşit a considerat instanţa de apel.

Aşadar, denumirea unui act juridic nu poate determina natura juridică a actului respectiv, acesta urmând a fi interpretată
în funcţie de voinţa părţilor şi conţinutul actului respectiv sau a celor care stau la baza întocmirii lui.

Tocmai împrejurarea că schimbarea denumirii a fost solicitată ulterior încheierii Poliţei de garantare demonstrează faptul
că părţile nu au avut niciun moment intenţia să încheie o scrisoare de garanţie în sensul art. 2321 C. civ., garanţia fiind
de la bun început una condiţionată.

Considerentul instanţei, potrivit căruia "reclamanta terţ la contractul de asigurare încheiat între cele două pârâte", a se
vedea paragrafele 1 şi 5 ale pag. 25 din hotărâre, este lipsit de orice fundament.

Astfel, reclamanta nu poate fi semnatară a Poliţei de garantare în nicio circumstanţă aplicabilă speţei în cauză, indiferent
de tipul de garanţie.

Faptul că Autoritatea nu a avut nicio obiecţie la momentul la care i s-a prezentat această Poliţă de garantare
demonstrează faptul că CNAIR a acceptat Poliţa de garantare în forma şi condiţiile în care i-au fost prezentate, respectiv
că a acceptat o poliţă condiţionată.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt următoarele:

Instanţa de apel nu a analizat mai multe critici formulate în cadrul apelului, niciuna dintre acestea nefiind regăsită în
considerentele hotărârii recuzate, după cum urmează:

Un prim motiv de apel neanalizat de către instanţa de control judiciar vizează critica potrivit căreia poliţa de garantare nu

6/11 Detalii jurisprudență

 putea fi executată în baza contractului reziliat.

Un al doilea motiv de apel neanalizat de către instanţa de control judiciar vizează împrejurarea potrivit căreia cererea de
plată a poliţei de garantare a fost formulată în mod abuziv.

O a treia critică neanalizată de către instanţa de apel vizează situaţia potrivit căreia natura juridică a obligaţiei de
despăgubire a Beneficiarului pentru pretinsa neprelungire a garanţiei de bună execuţie trebuie interpretată
corespunzător unei clauze penale, sens în care s-a solicitat reducerea cuantumului acesteia în temeiul art. 1541 C. civ.

O altă critică neanalizată de către instanţa de apel vizează împrejurarea potrivit căreia Autoritatea nu putea solicita la
plată mai mul de 1.154.544,43 RON.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. sunt următoarele:

Instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi prin urmare, dreptul
la un proces echitabil, prin lipsa unei motivări concise şi exhaustive a hotărârii pronunţate.

Lipsa motivării şi motivarea insuficientă reprezintă neregularităţi procedurale a căror îndreptare nu se poate realiza,
pentru respectarea dreptului la apărare şi al dublului grad de jurisdicţie, decât prin trimiterea cauzei pentru o nouă
judecată instanţei de apei.

b. Recursul pârâtei A. S.A.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au fost dezvoltate următoarele critici:

În mod greşit a reţinut instanţa de apel faptul că Poliţa de asigurare Seria x nr. x ar fi o poliţă de garanţie autonomă,
rezultatul fiind cel al unei greşite aplicări a normelor de drept material.

Sub acest aspect s-a arătat în esenţă că Poliţa aflată în discuţie se supune prevederilor art. 2221 din C. civ. si nu celor
de la art. 2321 C. civ., aşa cum a reţinut în mod eronat instanţa.

Activitatea pârâtei, CARE - ROMANIA, se supune prevederilor Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în
România, iar ca urmare a specificului său limitat de activitate se află în imposibilitate de a emite garanţii autonome. De
altfel, niciodată nu a emis garanţii autonome.

Totodată, relevantă este practica judiciară în speţe smiliare întemeiate pe acelaşi tip de contract, precum şi decizia nr.
342/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În continuare s-a mai arătat că intenţia reală a părţilor a fost aceea de a semna un contract de asigurare, emis sub forma
unor poliţe de garantare, aceasta fiind practica uzuală în relaţiile cu reclamanta CNAIR.

La solicitarea expresă a reclamantei CNAIR, între Antreprenor şi CARE ROMANIA s-a încheiat Adendumul nr.
1/30.11.2011, prin care denumirea documentului "Garanţie de buna execuţie" s-a înlocuit cu "Scrisoare de garanţie
privind buna execuţie seria x nr. x/25.11.2011".

În condiţiile în care reclamanta CNAIR este cea care a solicitat modificarea denumirii, aceasta nu poate pretinde că nu a
primit documentul în forma sa iniţială sau că nu a observat elementele caracteristice poliţei de asigurare.

Semnarea Adendumului nr. 1 nu schimbă natura juridică a documentelor şi nu poate avea ca efect obligaţia recurentei-
pârâte de a achita o eventuală despăgubire ignorând dispoziţiile Poliţei de asigurare GBE nr. x şi ale prevederilor legale
în vigoare.

Toate aceste argumente nu au fost analizate şi luate în considerare de instanţa de apel, astfel că dezlegarea dată de
instanţă reprezintă o încălcare şi greşită aplicare a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 86-90 din
H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie
publică, art. 2221, 2321 C. civ., precum şi cele ale art. 1266-1269, 1270 C. civ.

Instanţa de apel a determinat în mod eronat natura juridică a Poliţei de asigurare GBE nr. 0x şi, prin urmare, a emis o
soluţie eronată stabilind pentru garanţia de bună execuţie acelaşi regim juridic pentru scrisoarea de garanţie autonomă.

Cu toate că s-a stabilit natura juridică a Poliţei de asigurare ca fiind supusă prevederilor art. 2321 C. civ., totuşi, instanţa
a făcut referire prevederile art. 911 din H.G. nr. 925/2006, apreciind că Asocierea nu a administrat probe din care să
rezulte că şi-a respectat obligaţia contractuală.

7/11 Detalii jurisprudență

 Prin urmare, cu toate că instanţa a apreciat că Poliţa se supune art. 2321 C. civ., instrument de garantare care este
întotdeauna independent de culpa persoanei garantate, instanţa a statuat totuşi că ar fi aplicabil şi art. 91 din H.G. nr.
925/2006, de esenţa căruia este faptul că nu are caracter autonom şi că se referă în mod expres la pretenţii în "limita
prejudiciul creat".

În speţa de faţă, este vădit faptul că părţile au intenţionat să încheie un contract de asigurare, astfel cum rezultă în mod
expres din titlul poliţelor şi al condiţiilor generale de asigurare, precum şi din modul de reglementare a obiectului şi a
riscului asigurat.

În aceste condiţii, instanţa de apel trebuia să observe că activarea garanţiei de bună execuţie constituită prin poliţele de
asigurare funcţionează potrivit regulilor contractului de asigurare reglementat de art. 2199 C. civ., şi potrivit prevederilor
exprese conţinute de acesta, stabilite, agreate şi asumate de părţi în conformitate cu art. 1270 C. civ.

O altă încălcare a normelor de drept material constă în faptul că, în măsura în care instanţa a reţinut aplicabilitatea art.
91 din H.G. nr. 925/2006, trebuia să reţină şi aplicabilitatea art. 89 din acelaşi act normativ.

Prin urmare, cu toate că textul de lege se referă exclusiv la asigurarea îndeplinirii cantitative, calitative şi la termen a
contractului, instanţa de apel a concluzionat în mod greşit că simpla neprelungire a duratei Poliţei de asigurare GBE nr.
0x ar putea reprezenta o obligaţie neexecutată ce ar putea fi asimilată în noţiunii de risc asigurat.

În continuare, recurenta-pârâtă a dezvoltat argumente cu privire la aplicabilitatea art. 91 şi 89 din H.G. nr. 925/2006, în
condiţiile în care CNAIR este cea care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, că urmare a acestor nerespectări
Antreprenorul a decis şi comunicat CNAIR rezilierea Contractului de lucrări x şi că nu există şi nu s-a făcut dovada
existenţei vreunui motiv de culpă din partea Asocierii.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. au fost dezvoltate următoarele critici:

În mod greşit a reţinut instanţa de apel că nu este contestat cuantumul sumei reprezentând asigurarea.

Această apreciere eronată este străină de cauză şi are drept sursă eroarea instanţei de a analiza sau de a menţiona
măcar consecinţele rezilierii Contractului de lucrări de către Asociaţie.

Ulterior încetării Contractului de lucrări prin reziliere, CNA1R nu mai poate pretinde aplicarea unor sancţiuni invocând în
susţinerea pretenţiilor sale articole din acelaşi contract de lucrări care încetase anterior.

Instanţa nu a analizat sub nicio forma aspectele privind limitarea cuantumului unei eventuale despăgubiri datorate
CNAIR, în pofida faptului că acest aspect a fost invocat încă de la momentul formulării întâmpinării în fata primei
instanţe, iar instanţa de apel a omis să cerceteze sau să se pronunţe cu privire la această apărare.

5. Intimata-reclamantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii rutiere S.A. - CNAIR S.A., prin întâmpinarea
depusă la dosar la recursul formulat de intervenienta B., a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin.
(2) din C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în art.
488 alin. (1) pct. 1-8 din acelaşi Cod.

Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, întrucât este legală şi temeinică decizia recurată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la recursul formulat de pârâta A. S.A., intimata-reclamantă Compania Naţională de
Administrare a Infrastructurii rutiere S.A. - CNAIR S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2)
din C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, având în vedere că criticile invocate nu se încadrează în art. 488
alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, intimata-reclamantă susţinând că decizia recurată
este legală şi temeinică, întrucât Scrisoarea de garanţie nu face referire la niciun contract de asigurare, la nicio poliţă de
garantare privind buna execuţie a contractului sau poliţă de asigurare sau orice alte documente care fac referire la o
poliţă de asigurare şi nu menţionează faptul că aceasta este o anexă a poliţei de asigurare.

Recurenta-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de intervenienta B. S.A., prin care a solicitat
admiterea acestuia, fiind reluate argumentele prezentate cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia deciziei recurate.

Recurenta-pârâtă A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante CNAIR S.A., solicitând respingerea
excepţiei nulităţii recursului, având în vedere că prin cererea de recurs au fost indicate normele de drept material
încălcate, precum şi contradicţiile şi motivele străine de natura cauzei ce se regăsesc în decizia recurată.

8/11 Detalii jurisprudență

 Recursul recurentei-pârâte a fost timbrat cu suma de 21.144,50 RON, conform art. 24 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.. Cu
privire la recursul recurentei-interveniente, deşi prin raport s-a sesizat o problemă cu privire la taxa judiciară de timbru,
Înalta Curte a constatat că recursul a fost legal timbrat cu suma de 200 RON.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2)
din C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că
părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-intervenientă a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursurilor şi a admis
în principiu recursurile declarate de intervenienta B. şi pârâta A. S.A împotriva deciziei civile nr. 2184/2018 din 5
noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. S-a stabilit termen de judecată la data de
31 martie 2020, când s-a constatat suspendarea judecăţii de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al
Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020,
publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 7 iulie 2020.

7. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor
de drept invocate, apreciază că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Deoarece ambele recursuri cuprind motive similare, Înalta Curte le va analiza unitar, raportat la criticile de nelegalitate
ale recurenţelor.

7.1. În ce priveşte critica cuprinsă în ambele recursuri recursul declarat de întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct.
8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este incident acest motiv de casare, pentru următoarele considerente:

Susţinerile privind aplicarea greşită a normelor de drept material privind calificarea dată actului juridic dedus judecăţii
constând în scrisoarea de garanţie de bună execuţie, constând în aceea că acest act juridic a fost calificat greşit ca fiind
o garanţie autonomă în sensul art. 2321 din C. civ., în loc de contract de asigurare, conform art. 2199 din C. civ. sunt
nefondate, din acest punct de vedere instanţa de apel făcând o corectă apreciere asupra naturii juridice a acestuia,
raportat la intenţia reală a părţilor, făcând o riguroasă interpretare şi aplicare a acestor norme la conţinutul actului juridic
dedus judecăţii, procedând atât la o interpretare literală a clauzelor cât şi la o interpretare logică a prevederilor
contractuale.

De altfel, natura juridică a actului juridic intitulat "scrisoare de garanţie de bună execuţie" seria x nr. x din 25.11.2011
aferentă contractului de lucrări nr. x " Construcţia Variantei de Ocolire Carei" (dosarul Tribunalului Bucureşti, vol. I) este
explicitată fără echivoc chiar prin termenii utilizaţi de părţi, respectiv " Plata se va face în termen de 15 zile de la primirea
cererii, fără nicio altă formalitate suplimentară din partea Beneficiarului sau Asiguratului."

Aşadar, reţine Înalta Curte, contrar celor susţinute de recurente şi în acord cu considerentele instanţei de apel,
caracterul autonom al garanţiei de bună execuţie rezultă fără echivoc din conţinutul celor două înscrisuri doveditoare,
respectiv Scrisoarea de garanţie de bună execuţie seria x nr. x din 25.11.2011 aferentă contractului de lucrări nr. x şi
actul adiţional la aceasta intitulat Amendament nr. 1/30.11.2011 (dosarul Tribunalului), care fac referire la efectuarea
necondiţionată a plăţii, ceea ce exclude varianta de interpretare propusă de recurente în ce priveşte actul juridic ce
constituie izvorul obligaţiei cu privire la care s-a formulat cererea introductivă, ca fiind poliţă de asigurare.

Cu alte cuvinte, instanţa de recurs constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 2321 din C.
civ. sub aspectul calificării juridice a scrisorii de garanţie, astfel cum este aceasta definită în alin. (1) ca acel angajament
irevocabil şi necondiţionat prin care o persoană (emitent) se obligă, la solicitarea unei persoane (ordonator), în
considerarea unui raport obligaţional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terţe
persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat. De asemenea, instanţa de apel a
făcut o corectă aplicare şi a alin. (2) din art. 2321 din C. civ. apreciind că angajamentul asumat de către pârâtă trebuia
executat la prima şi simpla cerere a beneficiarului, constatând în acord cu termenii scrisorii de garanţie de bună
execuţie, că nu s-a prevăzut altfel, adică părţile nu au convenit o condiţionare a executării obligaţiei de plată.

În lipsa unor prevederi contractuale, caracterul autonom şi necondiţionat al scrisorii de garanţie este lipsit de echivoc, iar
susţinerile contrare ale recurentelor sunt nefondate.

9/11 Detalii jurisprudență

 Mai mult, susţinerile recurentelor în sensul că prin amendamentul încheiat între părţi la numai 5 zile după emiterea
scrisorii de garanţie, Autoritatea Contractantă (reclamanta din cauza de faţă) ar fi cerut cu rea-credinţă schimbarea
denumirii actului juridic iniţial, sunt neîntemeiate, deoarece pe de o parte, conţinutul iniţial al scrisorii de garanţie de bună
execuţie (agreat de părţi la data de 25.11.2011) cuprindea clauze neechivoce sub aspectul caracterului de garanţie
autonomă al acesteia, iar pe de altă parte, se constată că nu este schimbare substanţială a denumirii actului juridic
originar ori a termenilor cuprinşi în acesta, ci o clarificare a naturii juridice, care nu a suferit o schimbare a conţinutului,
cum în mod exagerat se susţine.

Calificarea pe care recurentele o propun pentru actul juridic dedus judecăţii, de contract de asigurare, întemeiat pe
dispoziţiile art. 2199 din C. civ., nu îşi găseşte corespondenţa în termenii contractuali, astfel că în mod corect nu a fost
reţinută de către prima instanţă şi, ulterior, de către instanţa de apel. Neexistând astfel elemente concrete din care să
rezulte pretinsa condiţionare a plăţii garanţiei de vreo culpă a părţilor sau de alte elemente extrinseci scrisorii de
garanţie, în mod corect instanţele devolutive au dat o calificare corectă actului juridic dedus judedcăţii.

Ca atare, se constată că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

7.2. Referitor la criticile recurentelor, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., privind lipsa
motivelor care au stat la baza pronunţării soluţiei de către instanţa de apel sau motivarea contradictorie, de asemenea,
Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., aplicabile în mod corespunzător şi deciziilor pronunţate de către instanţele
de apel, conform art. 482 din C. proc. civ. " Hotărârea va cuprinde: […] b) considerentele, în care se vor arăta obiectul
cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate
motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele de fapt şi de drept pe care se
întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile
părţilor."

În cauza de faţă, se constată că instanţa de apel a analizat complet criticile formulate de apelante prin motivele de apel,
în raport cu situaţia de fapt stabilită de către prima instanţă şi cu temeiul juridic astfel reţinut, sub aspectul aceleiaşi
chestiuni litigioase privind calificarea juridică a actului juridic pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată.

Din acest punct de vedere motivarea instanţei de apel este completă, necuprinzând omisiuni, iar raţionamentele juridice
ce au stat la baza pronunţării deciziei sunt logice, coerente, concise, nefiind în nici un caz contradictorii sau omisive,
cum susţin recurentele.

În ce priveşte analiza criticii apelantelor referitoare la formularea abuzivă a cererii de plată a sumei cuprinse în
scrisoarea de garanţie de bună execuţie, Înalta Curte constată că o atare analiză s-a făcut prin aceea că instanţa de
apel a constatat că reclamanta şi-a exercitat un drept născut din scrisoarea de garanţie cu caracter autonom, astfel că
nu s-a putut reţine caracterul abuziv al acestei solicitări, ci dimpotrivă s-a apreciat asupra îndreptăţirii reclamantei la a
obţine suma de bani convenită anterior cu acest titlu.

Nici pretinsa omisiune de a analiza susţinerea apelantei-interveniente privind imposibilitatea de a solicita executarea
scrisori de garanţie în condiţiile în care contractul originar fusese reziliat ca urmare a Notificării de reziliere din
29.06.2016 întemeiată pe dispoziţiile art. 16.2 lit. b) şi lit. f) din contract nu poate fi reţinută, deoarece în mod implicit
instanţa de apel reţinând fără echivoc caracterul autonom al garanţiei în baza căreia s-a formulat cererea de chemare în
judecată, a apreciat asupra caracterului independent al raportului juridic creat prin emiterea scrisorii, faţă de contractul
de construire preexistent, ceea ce cuprinde o atare analiză, însă nu cu rezultatul propus de către apelante.

În ceea ce priveşte critica privind considerarea izvorului juridic obligaţional ca fiind o clauză penală, pentru argumentele
de mai sus, potrivit cărora instanţa de apel, în mod judicios a apreciat caracterul de garanţie autonomă al scrisorii de
garanţie de bună execuţie, o atare susţinere grefată pe o pretinsă dependenţă între contractul de construire şi această
garanţie este nefondată, în condiţiile în care s+a apreciat contrariul.

7.3. În fine, critica recurentei-interveniente privind încălcarea unor norme de procedură a căror nerespectare atrage
sancţiunea nulităţii, încadrată numai în mod formal în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fără vreo
referire concretă la vreo dispoziţie procedurală pretins a fi fost încălcată, este nefondată, de vreme ce în detalierea
acesteia, se face referire la nemotivarea hotărârii instanţei de apel, motiv de casare analizat mai sus şi reglementat
distinct de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

De aceea, în plus faţă de cele reţinute de către Înalta Curte în cele ce preced, se constată că instanţa de apel nu a

10/11 Detalii jurisprudență

 încălcat vreo dispoziţie procedurală în activitatea sa de judecare a apelurilor pârâtei şi respectiv intervenientei accesorii,
dimpotrivă decizia pronunţată de către instanţa de apel respectă normele de procedură aplicabile căii de atac a apelului,
reglementate de dispoziţiile art. 466-art. 482 din C. proc. civ., ceea ce conduce la aprecierea ca nefondat a motivului de
recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta A. S.A. şi de intervenienta B. S.A. împotriva deciziei civile nr.
2184 din 5 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iulie 2020.

11/11 Detalii jurisprudență