Publicat în 1938, al doilea roman al autorului George Călinescu 

. Prin romanele lui, Călinescu depăşeşte realismul clasic,

creează tipologii (avarul, arivistul), modernizează tehnica narativă, foloseşte detaliul în descrieri arhitecturale şi în analiza
personajelor

Este realist prin prezentarea veridică a evenimentelor, prin precizarea spatiului si timpului, prin tehnica detaliului:
„. Într-o seară, de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, [...] în strada Antim, venind dinspre strada
Sfinţii Apostoli”

Este un roman obiectiv prin utilizarea persoanei a III-a, prin prezenţa naratorului obiectiv, omniscient, omniprezent.

„Enigma Otiliei” este şi un roman de factură balzaciana prin utilizarea unor motive literare specifice

- motivul moştenirii (averea lui Costache Giurgiuveanu).

- ideea paternităţii
-relaţiile familiale conflictuale şi degradate, tehnica detaliilor: “Într-o seară, de la începutul lui iulie 1909, cu
puţin înainte de orele 10, […] în strada Antim. “ Tot amănunţit sunt descrise şi coafurile, îmbrăcămintea,
gesturile, interioarele şi exterioarele caselor şi străzile.

Elementelele romantice - folosirea antitezei in caracterizarea unor personaje. : Felix-Titi, Otilia-Aurica, mos Costache-
Pascalopol. Inteligenta,ambitia, frumusetea, delicatetea, generozitatea in antiteza cu debilitatea mintala, apatia,
uratenia, rautatea, invidia, avaritia. + Motivul orfanului

Temă. Balzacianismul este prezent în Enigma Otiliei prin tema romanului, care ilustrează viaţa burgheziei
bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, societate degradată sub puterea mistificatoare a banului,
întreaga acţiune a romanului construindu-se în jurul averii lui moş Costache Giurgiuveanu. Este accentuata
problematica familiei si se contureaza teme secundare: paternitatea, mostenirea, iubirea. De altfel, Balzac a
concentrat ideea că banii, averea au putere distrugătoare asupra societăţii, afirmând: „Zeul la care se închină
toţi este banul”. 

O primă secvență relevantă pentru aceasta o reprezintă venirea lui Felix în casa Giurgiuveanu și
contactul cu cele două familii. El  asistă la jocul de table, o scenă de familie, după ce își cunoaște unchiul și pe
verișoara sa, Otilia. Prezența lui Pascalopol, moșier înaintat în vârstă și bogat, ce o iubește pe Otilia atât patern,
cât și viril, alături de Aglae, ce remarcă în mod caustic faptul că „N-am știu că faci azil de orfani”, datorită
faptului că se teme de pierderea averii în favoarea celor doi tineri, încadrează acțiunea într-o atmosferă
neprimitoare ce prefigurează atât două planuri narative, cât și conflictul principal.

O altă scenă semnificativă pentru tema romanului este instalarea familiei Tulea în casa lui Moș Costache,
sub pretextul îngrijirii bătrânului, atunci când află că acesta a suferit un atac de cord. Aglae
este preocupată exclusiv de siguranța bunurilor materiale ale bătrânului „Treceți toți dincolo, să nu fure
vreunul ceva!”.
Cei care se gandesc la bunurile lui Costache sunt chiar membrii clanului Tulea: Stănică desface vinurile,
mănâncă delicatesele și verifică dulapurile. Indiferența manifestată față de suferința bătrânului
accentuează materialismul dus la extrem al personajelor „Toți se așezară pe ce găsiră ca niște musafiri, uitând
aproape de tot de Moș Costache.”
Titlul initial, "Parintii Otiliei ", reflecta tema paternitatii, intalnita si la Balzac, in romanele "Eugenie
Grandet", " Pere Goriot" si ilustreaza ideea ca aproape toate personajele cartii pot fi considerate parinti ai
orfanilor Felix si Otilia, deoarece se intereseaza de viitorul lor, insa , in mod diferit, sincer sau cu un scop.

Titlul , „Enigma Otiliei” sugereaza comportamentul derutant al eroinei,uneori absurd care-l uimeste pe
Felix: „NU OTILIA ARE O ENIGMA, CI FELIX CREDE CA O ARE” , marturiseste George Calinescu,
justificand titlul romanului.

Expoziţiunea – fixarea spatiului si timpului: „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte
de orele zece”, Felix Sima, un tânăr de vreo optsprezece ani, absolvent al Liceului Internat, soseşte de la Iaşi,
pe strada Antim din Bucureşti, acasă la Costache Giurgiuveanu
Personajele apar în planul naraţiunii progresiv, pe măsură Felix, venit ca să locuiască la unchiul său, înaintează
în scenă. Mai întâi apare „scena” – casa unchiului său – apoi, în ordine, Costache Giurgiuveanu, Otilia şi
clanul familiei Tulea şi Pascalopol.

intriga : odată cu apariţia tânărului Felix. Personajele îşi dezvăluie, încă de la prima intalnire, caracterul lor.
Se dezvolta ca teme secundare: lupta pentru moştenire, iubirea.

Desfăşurarea acţiunii : Felix asistă în casa lui moş Costache. Pascalopol, îi face, cu discreţie, curte Otiliei.
Otilia este privită cu duşmănie de Aglae, căsătorită cu Simion Tulea, un soţ aproape debil, mamă a unei fete
„bătrâne”, nemăritate, şi a unui băiat retardat, Titi.
Ea vede în Otilia un adversar în dorinta ei pentru moştenirea averii fratelui, care i-ar fi putut asigura un
viitor Auricăi. Averea lui Giurgiuveanu este pândită şi de către ginerele Aglaei, Stănică Raţiu, avocat fără
procese, căsătorit cu fata cea mare a Aglaei, Olimpia.
Apariţia lui Felix adânceşte conflictele. Felix, care se îndrăgosteşte de Otilia, devine un rival pentru
Pascalopol, care intuieşte că nu poate concura cu tinereţea noului venit. Felix se dovedeşte naiv şi ratează
şansa de a se apropria pe Otilia, sincer îndrăgostită de el. Aglae ar vrea sa-l aibă pe tânăr ginere, ca soţ al
Auricăi.

Punctul culminant : momentul în care moş Costache se îmbolnăveşte şi este jefuit de către Stănică Raţiu,
care îi şi provoacă moartea atunci când îi smulge banii de sub salteaua pe care zace.

Deznodământul era de asteptat. Aglae moştenind casa fratelui, o alungă pe Otilia, care se căsătoreşte cu
Pascalopol. Stănică Raţiu divorţează de Olimpia şi se căsătoreşte cu Georgeta, işi face carieră politică. Titi se
desparte de Ana. Aurica rămâne nemăritată.
Felix îşi urmează destinul şi devine un medic cunoscut.

Incipitul romanului realist fixeaza cadrul temporal (“intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909”) si spatial
(descrierea strazi Antim, casei lui Mos Costache) prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul
si traseaza principalele planuri epice.

Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de Simetria incipitului cu finalul se
realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix in momente
diferite ale existentei sale (adolescenta, aproximativ zece ani mai tarziu, “dupa razboi”). El îşi aminteşte de
seara când venise pentru prima oară aici, i se pare că vede capul chel al lui moş Costache şi-i răsună limpede
în urechi cuvintele de atunci: „Aici nu stă nimeni!”.
 Conflictul principal al romanului este unul exterior si consta in lupta pentru mostenire dusa de clanul
Tulea.Agale face eforturi pentru a o inlatura pe Otilia de la mostenire si pentru a pune mana pe averea fratelui
sau , Costache Giurgiuveanu.Se remarca insa si un conflict erotic,interior reprezentat de sentimentele de gelozie
pe care le incearca Felix, sentimente generate de prezenta maturului Pascalopol.

Constructia personajelor este realizata prin tehnica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei pentru
deducerea trasaturilor de caracter.Personajele reprezinta tipologii:mos Costache-avarul sufletist, iubitor de
copii; Otilia- cocheta, enigmatica; Felix – ambitiosul; Pascalopol – aristocratul rafinat; Aglae – baba absoluta si
rea; Aurica – fata batrana; Simion – dementul senil. Aceste tipuri realiste pornesc de la caracterele clasice pe
care realismul le preia.Tot un element clasic este si triunghiul amoros.

Scriitorul însuși considera ca Enigma Otiliei este un roman realist balzacian, el este văzut astăzi ca replica la
formula balzaciană, adică un “balzacianism fără Balzac”
Personaj al romanului, Otilia Mărculescu,reprezintă misterul feminității adolescentine, aceasta fiind
prezentată ca o ființă enigmatică, marcată de un puternic conflict interior.

Statutul social : fata din prima căsătorie a celei de-a doua soții a lui Costache, acesta amânând adoptarea
ei. Este respinsă de clanul Tulea, chiar dacă este indiferentă față de averea lui moș Costache. Fiind
studentă la conservator.

Statutul moral, Este o fire foarte enigmatică, fapt susținut atât de Felix, cât și de Pascalopol „A fost o fată
delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”.
Otilia îl iubește pe Felix, dar îl alege pe moșier, deoarece nu dorește să stea în calea realizării tânărului „o
dragoste nepotrivită pentru marele viitor.
Comportamentul frumos al Otiliei rămâne neschimbat față de clanul Tulea, deși este silită să le facă față
atacurilor

Statutul psihologic : Personalitatea ei este în formare, fiind sensibilă, imprevizibilă, chiar capricioasă; o
imagine a misterului feminin și, totodată, reprezintă  un ideal de feminitate pentru Felix și Pascalopol.

Otilia este descrisa indirect prin ochii lui Felix dezvaluind farmecul ei feminin: ,,un cap
prelung si tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata subtirica, imbracata
intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc.” „față măslinie, cu nasul mic și
ochi foarte albaștri”

Costache Giurgiuveanu o asociază cu mama ei „Tot așa era, mândră, ținea la casă… și cânta bine la pian”. Aglae și
Aurica o percep destrăbălată, fiindcă nu respectă eticheta vremii: „O stricată, o destrăbălată”.
Tot admirativ o caracterizează şi Stănică Raţiu: „Nostimă fată, Otilia”, „deşteaptă fată”, dar „şireată”. 

Otilia se autocaracterizeaza: “Eu am un temperament nefericit, ma plictisesc repede, sufar cand sunt
contrariata”.

Caracterizarea indirectă ilustreaza o ființă emancipată, care nu respectă întru totul normele vremii și
preferă să se manifeste așa cum simte.
Otilia se autocaracterizează ca fiind „foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!”.

Prin descrierea camerei și a portretului ei fizic, Felix intra in contact cu intimitatea in "dezordine" a Otiliei.
Aici peretii, camasile de matase, rochiile, palariile, cele trei oglinzi mobile trimit la o doamna de lume cocheta.
In schimb, dezordinea din camera, dezordinea, papusile de stofa si patul scund dau camerei aerul de
zapaceala specific unei adolescente.
Este un amestec ciudat de atitudine copilăroasă şi matură în acelaşi timp: aleargă desculţă prin iarba din
curte, , dar este profund matură atunci când îi explică lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot
căsători: „Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede.”

Felix evoluează de la statutul de simplu student la medicină la cel al unui medic de renume, împlinindu-și
astfel dorința de afirmare.

Statutul moral : este un individ sensibil, fapt ce reiese din atitudinea cu care o abordează pe dificila Otilia,
respectiv un individ inteligent. Felix este o fire devotată atât meseriei de medic, cât și persoanei iubite.

Statutul psihologic surprinde de la început imaturitatea din perspectiva emoțională, fiind lipsit de experiență.
Eșecul emoțional suferit în urma imposibilității relației cu Otilia , contribuie la maturizarea pe plan psihologic.

Felix este caracterizat de catre narator ca fiind “un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de
licean”, aratand varsta frageda, dar inceputul vietii de adult.

Trăsăturile morale ale tânărului, care rezultă în mod indirect: ”fata îi era juvenilă si prelungă, aproape
feminină” sugerează delicatetea sufletească. Nasul ”de o tăietură elenică” iar îmbrăcămintea, desi o
”uniformă de licean”, îi dă un aer bărbătesc si elegant.

În relaţiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, situându-se deasupra

superficialităţii lumii burgheze, conducându-se după un crezul sau: „să-mi fac o educaţie de om. Voi fi
ambiţios, nu orgolios”. Ambiţios şi inteligent, Felix învaţă şi face eforturi deosebite de a se remarca pe
plan profesional.

Felix Sima evoluează de la adolescenţă la maturitate, trăind experienţa iubirii şi ambiţia realizării în
plan profesional. Uneori, tânărul se imagina „un medic mare, savant, autor celebru, om politic”, iar
alteori, dimpotrivă, era cuprins de un total dezinteres profesional, devenea romantic şi şi-o imagina pe
Otilia ameninţată de bandiţi, de care o salva.

Dezamăgirea şi suferinţele iubirii nu-l deprimă, ci îl întaresc, inteligenta il sa vada că societatea este
degradată din cauza banului şi că nu există altă şansă de supravieţuire decât adaptarea la aceasta. Din
acest punct de vedere, opera Enigma Otiliei poate fi considerată un bildungsroman.

O primă secvență relevantă pentru relația dintre cele două personaje este cea în care Felix îi
mărturisește Otiliei că o iubește prin intermediul unei scrisori.
Fata nu reacționează în niciun fel, iar tânărul fuge de acasă. Otilia îl caută peste tot cu trăsura, iar când, în
sfârșit îl găsește în parc, comportamentul ei este la fel de neclar și misterios ca întotdeauna.
„-Ce copil ești! Ți-am citit scrisoarea, dar am uitat, știi că sunt o zăpăcită.[…]/-Otilia, e adevărat? Mă
iubești?/ – Ei, ei, nu ți-a spus nimeni că te urăște.” Felix este ilustrat ca o persoana copilaroasa, lipsita de
experienta, sensibila, iar Otilia este o persoana imprevizibila.

O altă secvență este cea în care, atunci când după moartea lui Costache Giurgiuveanu, Otilia vine în
camera lui Felix pentru a-i dovedi că îl iubește: „Ca să-ți dau o dovadă că te iubesc, am venit la tine”.
Discuția tinerilor evidențiază ca au concepții diferite despre viață:
- Otilia percepe iubirea, cu dăruire și libertate absolute. (maturitate)
- Felix vede în femeie un sprijin în carieră. ( libertina )
Dându-și seama că aceasta ar putea reprezenta o piedică în împlinirea idealurilor tânărului bărbat, Otilia îl
părăsește pe Felix și alege siguranța căsătoriei cu Pascalopol.
 În planul principal, pedominant este conflictul exterior motivat de lupta pentru avere  și
desfășurat de familia Tulea și Moș Costache pe de-o parte și respectiv familia Tulea și Stănică pe de
altă parte. Singurul personaj ca dezvoltă un conflict interior în acest plan este Moș Costache, acesta
dorind să o înfieze pe Otilia dar amânând în permanență momentul din pricina avariției.
•          Felix are de ales între a termina facultatea, a deveni medic și, pe de altă parte, a rămâne alături
de Otilia( abandonarea visului său).

Perspectiva narativă este obiectivă , cu un narator care relatează întâmplările la persoana a treia, el este obiectiv ,
dar nu e în totalitate omniscient (personajul reflector, Felix, limitează omniscienţa-decrierea străzii Antim, a
personajelor din casa lui Costache). Modurile de expunere sunt: naraţiunea, descrierea, rol de detaliere (strada
Antim, casa, personajele) care conferă veridicitate, funcţie decorativă şi funcţie simbolică şi dialogul cu rol în
caracterizarea şi individualizarea personajelor .
Otilia reprezintă pentru Felix o imagine a idealului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă. Misterul
personajului pare a se ascunde în replica de neînţeles de la începutul romanului: „Noi nu trăim decât patru-
cinci ani”.