Sunteți pe pagina 1din 41

Proiect Geografia Destinaţiei Turistice

Activități sociale cu funcții turistice


(târguri, expoziții, carnavaluri, turismul religios)

Cuprins
I.Introducere..............................................................................................................................3
II. Activități sociale cu funcții turistice...................................................................................4
II.1.Târgurile și Expozițiile comerciale..............................................................................4
II.1.1.Evolutia Targurilor si Expozitiilor comerciale..........................................................5
II.1.2.Diferențe între Târgurile comerciale și Expoziții......................................................6
II.2.Carnavalurile................................................................................................................9
II.1.2. Carnavalul de la Veneția.........................................................................................10
II.1.3.Carnavalul de la Rio de Janeiro...............................................................................17
II.2.3.Carnavalul de la Nisa...............................................................................................22
II.2.4 Carnavalul de la Köln..............................................................................................26
II.3.Turismul religios.........................................................................................................29
II.3.1. Consideraţii generale...............................................................................................30
II.3.2.Potenţial turistic religios în România.......................................................................33
III. Concluzii............................................................................................................................38
Bibliografie..............................................................................................................................40

I. Introducere

2
Activitate economică, socială și culturală a turismului este dată de faptul ca acesta este o
ramura de interferenta ca rezultat al diversificarii activitatilor ce dau continut prestatiilor
turistice. Aceste activitati sunt prezente in structura unor multitudini de ramuri economice:
transporturi, constructii, industria alimentatiei, textile, telecomunicatii, cultura, industria
lemnului, etc. Turismul este o ramura de sinteze deoarece necesita intrari din alte ramuri. Are
efect de antrenare si de stimulare a productiei. Turismul reprezinta un fenomen economico-
social specific civilizatiei moderne, puternic ancorat in viata societatii, si ca atare, influentat
de evolutia ei. Prin caracterul sau de masa si continutul complet, turismul antreneaza un vast
potential material si uman, cu implicatii importante asupra evolutiei economiei si societatii.
Turismul prezinta trasaturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, intr-o
ramură a economiei nationale, ramură care, prin specificul său, se integrează in sectorul
tertiar. Referitor la rolul turismului in cadrul economiei nationale, literatura de specialitate
evidentiaza faptul ca el are un impact considerabil asupra economiilor.Turismul joacă un rol
important in viata economica si sociala, actioneaza ca un element dinamizator al sistemului
economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii economice, ca o parghie de
atenuare a dezechilibrelor interregionale sau un mijloc activ de educare, de ridicare a
nivelului de instruire, cultura si civilizatie al oamenilor. Turismul prezinta o complexitate in
continua crestere, in plan economic sintetizeaza rezultatele unui mare numar de activitati, in
plan psiho-social, se constituie ca o modalitate superioara de organizare a timpului liber.
Turismul contribuie la mentinerea echilibrului biologic si fiziologic al omului contemporan,
pentru care turismul ofera solutii la constrangerile de tot felul la care acesta este supus.
Evoluţia, atât a turismului, cât şi a turismului internaţional se caracterizează, la nivel
mondial, printr-o tendinţă de creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici,
politici, sociali. Turismul internaţional are, în această situaţie, cea mai importantă creştere
datorită dorinţei oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoaşte alte civilizaţii, obiceiuri dar şi
datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite
călătorii mai rapide şi mai confortabile pe distanţe din ce în ce mai lungi.

II. Activități sociale cu funcții turistice

3
Rolul cultural educativ al turismului este de a mării orizontul de cunoastere si facilita
contactul turistilor cu zone, cu nivel diferit de cultura si civilizatie, turismul presupune
satisfacerea unor nevoi de ordin superior dar are și ca are vocatie ecologica: spor de frumusete
peisagistica, controlul dezvoltat al statiunilor, orientarea fluxurilor turistice spre zone inedite
(publicitatea), organizarea de parcuri si rezervatii, promovarea formelor de vacanta mai putin
agresive, ecoturism, turism rural. Prin aceste activitati turismul devine un factor activ al
dezvoltarii durabile.
II.1.Târgurile și Expozițiile comerciale
Târgurile reprezintă un loc mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea
unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente,
zarzavaturi, dar și altele. Însă acest termen a fost preluat și pentru evenimente de o mai mare
anvergură cum ar fi târgurile de turism, târgurile de locuri de muncă și alte tipuri de târguri ce se
desfășoara la o anumită perioadă, în spații special amenajate, însă funcția este aceeași, și a nume
de a vine aceste produse sau pachete de servicii, fapt pentru care s-a preluat și termenul.
Expozițiile reprezintă o prezentare, expunere de mărfuri în scopul promovării comerţului.
Iniţial angrosiştii expuneau produse pentru detailişti. În mod ocazional se organizau şi se mai
organizează expoziţii naţionale sau internaţionale de amploare, fără a se asigura o anumită
frecvenţă, la care ţările participante îşi expun principalele produse şi servicii
II.1.1.Evolutia Targurilor si Expozitiilor comerciale
În Epoca Antica Comertul a fost mereu o ocupatie de traditie pentru state antice ca Egipt,
Grecia, Imperiul Roman. Primele dovezi legate de existenta unor locuri amenajate pentru comert
dateaza inca dinaintea erei noastre. Aici se intalneau comerciantii voiajori cu producatorii locali.
Romanii au fost primii care au organizat targuri, atat in locatii itinerante cat si permanente, astfel
dezvoltand ceea ce am putea numi o „industrie a targurilor”. In Biblie, mai exact in Vechiul
Testament, este mentionat un targ care se desfasoara in orasul Zor (astazi undeva in Liban). Irod,
regele Iudeei a fost primul conducator care a infiintat un targ permanent imprejmuit cu un zid,
localizat in orasul Botana, unde s-au descoperit si dovezi arhelogice (in special monezi) ce atesta
faptul ca vizitatorii veneau din Siria, Egipt, Roma antica, Grecia, Spania, si Franta.
În Evul Mediu, termenul „fair” (rom. targ), care a fost folosit prima data in Evul Mediu, vine din
latinescul „feria” ce desemneaza un festival religios care are loc de obicei langa o biserica ori o
manastire. Acelasi sens are si termenul german „messe” care provine din latinescul „Missa”

4
insemnand slujba religioasa in care la sfarsit preotul pronunta sintagma „ite, Missa est” semn ca
targul este deschis, de obicei in curtea bisericii. Primul targ de acest fel „Foire de Saint Denis”, a
avut loc langa Paris si a fost fondat de regele Dagobert in anul 629 si care pana in 710 deja
atragea mai mult de 700 de negustori. Primul targ la care nu s-au vandut numai produse cash and
carry, ci si produse industriale a avut loc la Leipzig in anul 1165. Revolutia industriala a
reprezentat procesul de industrializare care a inceput in secolul al XVIII-lea a adus noi cerinte de
distributie afectand astfel industria targurilor comerciale. In secolele XVIII si XIX targurile au
evoluat de la stadiul de locatii de vanzare directa la stadiul de locatii folosite pentru a expune o
gama larga de produse. S-a trecut de la ideea de a vinde cat mai mult la ideea de a expune cat
mai mult. Initial conceptul a aparut in Germania („Mustermesse”) si a dominat industria
targurilor pana la mijlocul secolului XX. In plus, la sfarsitul secolului XIX si in primele decade
ale secolului XX, au fost organizate numeroase expozitii de importanta nationala, in mare parte
dedicate unor teme specifice (electricitate, sanatate, inginerie mecanica) orientate catre publicul
larg. În prezent, dupa Al Doilea Razboi Mondial industria targurilor a inceput sa urmeze un trend
de crestere a specializarii in economie. Au aparut numeroase targuri specializate si de asemenea
s-au diversificat foarte mult locatiile de organizare. In ciuda emergentei sistemelor moderne de
comunicare rapida din secolul XX, targurile se situeaza si astazi pe o pozitie de top in ceea ce
priveste instrumentele de marketing folosite pentru a genera vanzari eficiente. Targurile, ca mix
de elemente de informare, comunicare si entertainment, constituie cu adevarat un canal de
comunicare de marketing care permite exploatarea la maxim a celor cinci simturi, intr-un mediu
ce permite interactiunea fata in fata. La inceputul secolului XXI, industria targurilor este
caracterizata de o crestere continua a numarului de targuri si expozitii. Organizatorii acestor
evenimente isi extind campul de activiate la nivel mondial, fiind in acelasi timp implicati in
activitati de cooperare internationala.
II.1.2.Diferențe între Târgurile comerciale și Expoziții
Târgurile sunt pieţele organizate în locuri prestabilite în care se concentrează cererea şi
oferta de mărfuri pe perioade limitate de timp, oferta prezentându-se sub forma mostrelor de
produse, documentelor ilustrative, având obiective complexe promoţionale şi de comercializare.
Cu alte cuvinte târgul este o manifestare promoţională, complexă cu următoarele caracteristici:
se desfăşoară periodic, locul manifestării este acelaşi, perioada desfăşurării este limitată şi are
caracter pur comercial. Conform definiţiei adoptate de Comisia Mixtă a Uniunii Târgurilor

5
Internaţionale şi a Camerei de Comerţ Internaţional şi aprobată de Comisia Economică pentru
Europa a ONU - “târgurile internaţionale sunt mari pieţe cu periodicitate regulată, care se ţin în
acelaşi loc, în perioade fixate pe o durată limitată, ele având drept scop permiterea participanţilor
dintoate ţările de a prezenta mostre ale producţiilor lor, realizări noi şi perfecţionări tehnice în
vederea efectuării de tranzacţii comerciale pe plan intern şi internaţional”.
Expoziţiile sunt “manifestării ocazionale şi nu îşi propun în mod prioritar obiective comerciale,
având drept scop să facă inventarul mijloacelor de care dispune activitatea unora pentru
satisfacerea trebuinţelor unei civilizaţii urmărind să asigure informaţii redate în mod plastic
asupra progreselor realizate”. Într-o altă accepţiune expoziţia este o manifestare promoţională
ocazională ce se desfăşoară pe o perioadă nelimitată, reprezentînd un bilanţ al realizărilor
economice de cercetare tehnico-stiinţifice etc. Noţiunea de a expune este o noţiune străveche,
însă cea de expoziţie este relativ nouă, expoziţia ca instituţie datând din secolul al XVIII- lea.
“A expune înseamnă a pune în valoare şi deoarece nu poate fi vorba decât de expunere de bunuri
materiale, ideea de a expune nu a fost în general indisolubil legată de ideea de comerţ, de
expunere a unor bunuri, de evidenţiere a lor de către producători în vederea captării atenţiei
consumatorului”. Dicţionarul “Larousse” defineşte expoziţia ca fiind: acţiunea de a plasa sub
ochii publicului diferite obiecte, iar Ioan Roceric afirmă: “ expoziţia în sensul larg al cuvântului
este orice evidenţiere publică a stării de fapt a unui bun oarecare “.
“Expoziţia este o prezentare, expunere de mărfuri în scopul promovării comerţului. Iniţial
angrosiştii expuneau produse pentru detailişti. În mod ocazional se organizau şi se mai
organizează expoziţii naţionale sau internaţionale de amploare, fără a se asigura o anumită
frecvenţă, la care ţările participante îşi expun principalele produse şi servicii”.
Necesitatea utilizării unor instrumente moderne şi eficiente de comunicare, schimbul de
informaţii şi marketing, cu cheltuieli financiare cât mai reduse şi pe perioade cât mai scurte,
conduce la următoarea definiţie adaptată la condiţiile actuale: târgurile şi expoziţiile sunt
manifestări cu o accentuată funcţiune de piaţă, perioada şi locul de desfăşurare fiind la
latitudinea şi în funcţie de interesul organizatorilor. În cadrul ofertei, aceste manifestări permit
furnizorilor prezentarea produselor şi serviciilor, cât şi să ofere informaţii utile în legătură cu
activitatea lor şi caracteristicile produselor şi serviciilor oferite, şi permit de asemenea
comunicarea şi stabilirea de contacte cu potenţialii cumpărători. Totodată, prin intermediul
vizitatorilor este facilitată comunicarea nemijlocită cu potenţiali cumpărători şi utilizatori.

6
Târgurile şi expoziţiile sunt parte integrantă a instrumentelor de marketing pentru produsele şi
serviciile oferite de companii şi alte entităţi economice. Acestea reprezintă mediul în care are loc
un transfer eficient de cultură, identitate şi structura unei companii catre potenţialii cumpărători,
utilizatori. Este singurul cadru în care se evidenţiază simultan atâtea faţete ale identităţii şi
activităţii unei companii, companie care se rezuma la un stand bine conceput şi proiectat la un
târg. Transmiterea de informaţii şi comunicarea de specialitate între profesionişti îşi are locul cel
mai potrivit în participarea la un târg sau la o expoziţie.Târgurile şi expoziţiile sunt şi prilejuri de
satisfacere a cererii de produse şi servicii pentru vizitatori. Târgurile şi expoziţiile reprezintă
locul de atracţie, cadrul, ambianţa capabilă să concentreze atenţia şi să echilibreze în câteva zile
interesele şi obiectivele principalilor iniţiatori ai evoluţiei şi progresului unei pieţe specifice, cum
ar fi: - vânzarea de produse şi servicii în calitate de expoziţii; - cumpărătorii, consumatorii,
beneficiarii, utilizatorii produselor şi serviciilor expuse, în calitate de vizitatori profesionali;
-prestatorii de servicii specializate pentru târguri.
Pe lângă acestea se mai utilizează în anumite cazuri o serie de alte instrumente de
marketing cum ar fi: misiunile comerciale, deplasările în străinătate în scop de promovare a
vânzărilor, manifestările conexe de sprijin(congrese, conferinţe, seminarii, simpozioane, mese
rotunde, parade de modă), corespondenţa comercială însoţită de literatura de specialitate,
prezentarea de filme şi imagini, folosirea simultană sau separată a acestor instrumente de
marketing fiind la latitudinea fiecărei companii, dar cu obţinerea de eficienţă crescândă şi de
rezultate deosebite. Exista multe acceptiuni si definitii ale termenilor targ comercial si expozitie,
totusi, urmatoarele sunt universal acceptate.
Targurile comerciale sunt evenimente de piata cu o durata specifica, organizate la
intervale de timp, la care un numar mare de companii prezinta si vand (cu titlu de mostra) gama
principala de produse intr-unul sau mai multe sectoare ale industriei. Targurile comerciale atrag
in principal vizitatori din domeniul comertului si afacerilor (intreprinzatori).
Expozitiile sunt evenimente de piata cu o durata specifica, organizate la intervale de timp,
la care un numar mare de companii prezinta, vand (cu titlul de mostra) sau ofera informatii
despre o linie reprezentativa de produse dintr-unul sau mai multe sectoare cu scopul de
promovare a vanzarilor. Expozitiile atrag in principal publicul larg.

Târgul de fete de pe Muntele Gaina

7
În "Țara Moților" in apropierea localitati Vidra de Sus se afla Muntele Gaina. Vara, in
ziua de Sfantul Ilie (20 iulie) sau in cea mai apropiată duminica de Sfantului Ilie, are loc Targul
de fete la care participa fetele de maritat sau fetele mari care vor sa fie petite de fecior

Pregatirea pentru aceasta sarbatoare poate sa dureze ani intregi pentru fetele care aduc si
zestrea primita de la parinti si rude, si care este impachetata in frumoase lazi de zestre, sculptate
cu diferite motive florale.

Organizatorii sunt delegati din satul Vidra (numiti vidresti) si din satul Bulzesti (numiti
criseni). Doi delegati din partea motilor din Vidra de sus si doi din partea crisenilor din Bulzesti
se intalnesc, schimba cateva vorbe de salut si trag o linie de despartire intre moti si criseni in
timpul targului. Linia este trasa astfel ca motii se aseaza in partea de catre apus Serbarea incepe
dimineata devreme. Familiile cu fete de maritat vin cu corturi unde se expune zestrea fetelor.
Schimbarea de naframa se produce la alegerea miresei constă în faptul că pana la ora zece
dimineata toti sunt ocupati cu vanzarea si cumpararea uneltelor casnice si agricole fabricate de
ei. Dupa ce s-a terminat cu targuirea celor trebuincioase, lumea incepe sa pranzeasca la iarba
verde si sa se adune in jurul lautarilor care canta langa un butoi de tuica de cirese. Apoi, deodata
se incinge jocul peste intreg targul si vezi grupuri separate formate din moti si criseni care, in
sunetul viorilor, clarinetelor, cimpoaielor, joaca hora, adresandu-se unii altora prin felurite
chiuturi satirice.Sarbatoarea reuneste formatii artistice din judetele Alba, Hunedoara, Cluj, Bihor,
Arad si din alte judete ale tarii, realizand un adevarat festival al cantecului si jocului, al traditiilor
si datinilor stramosesti.

8
Originea acestei sarbatori se pierde in negura vremii, Strabo, parintele geografiei spunea
ca dacii au un munte “cogaiom” nu prea departe de capitala lor Sarmisegetuza, unde se aduna in
fiecare an pentru a aduce ofranda zeului lor. Nu putem avea certitudinea ca este vorba de Gaina,
cert este ca in Muntii Apuseni, in urma cu circa o jumatate de secol, asfel de sarbatori erau in
multe alte varfuri (Calineasa, Dealul Stanii, Capatana, Dealul Marcului, Negrileasa). Targul de
fete este mentionat prima data in anul 1816 dar cu siguranta vechimea lui vine din vremuri mai
indepartate. Vin la targ locuitori ai Apusenilor de pe Crisul Alb, Bihor, Aries, schimband intre ei
produsele lor traditionale dar si voia buna si cantecul strabun.

Deschiderea traditionalei sarbatori o fac de multi ani tulnicaresele din Avram Iancu,
instruite si organizate de pasionata si priceputa prof. Elena Pogan, fiica a satului Tarsa, in venele
careia curge sangele clocotitor al dragostei pentru creatia populara si patria strabuna.
Desfasurarea targului are loc la altitudinea de 1467 m intr-o frumoasa poiana, la altitudinea de
1467 m. Targul a facut posibila intalnirea si casatoria tinerilor din zone indepartate, evitandu-se
astfel incrucisarile dintre rudele apropriate. Asa cum am arata la inceput, fetele veneau cu zestrea
incarcata pe cai, iar cununia se facea pe loc de catre preoti care veneau acolo in acest scop.
Ceremonia era insotita de cantece si jocuri cu „strigaturi”, iar fetele „se luau”, nu se cumparau.
Plecarea spre munti la targ, se face in jurul orei patru dimineta. Dupa deschiderea pe care o face,
vestitele tulnicarese de la Avram Iancu, urmeaza programul artistic al participantilor si care
dureaza pana spre seara. Pentru turisti targul ofera si produse artizanale specifice zonei: tulnice,
vase de lemn pirogravate, ceramica de Bihor si Zarand, unelte de lemn, tesaturi populare de casa
si produse culinare. În fiecare an, pe Muntele Găina din judeţul Alba se organizează, în cea mai
apropiată duminică de data de 20 iulie, cea mai mare sărbătoare tradiţională românească în aer
liber - Târgul de fete. Sărbătoarea este organizată, în colaborare, de judeţele Alba, Hunedoara,
Cluj, Bihor, Arad, fiind un adevărat festival al cântecului şi al jocului, al tradiţiilor şi al datinilor
strămoşeşti. Bătrânii povestesc că pe Muntele Găina nu s-au vândut fete niciodată, fiind vorba de
o sărbătoare a tuturor moţilor, în care tineri, fete si băieţi, joacă, petrec, cântă, iar feciorii fac
cunoştinţă cu fetele din locuri depărtate, pentru ca, apoi, mulţi dintre ei să se căsătorească. Târgul
de fete de pe Găina este menţionat prima dată în anul 1816, dar ar putea fi mult mai vechi.

II.2.Carnavaluri
9
Carnavalul reprezintă aceea perioadă care precedă postul în unele ţări, când au loc
petreceri populare însoţite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. De asemenea poate
reprezenta o petrecere populară cu deghizări, dansuri, jocuri distractive etc. care are loc cu
diferite ocazii.
II.2.1.Carnavalul de la Veneția
Venetia este unul dintre cele mai vizitate orase ale Italiei, ocupand incontestabilul loc 1 in
topul celor mai romantice destinatii din lume. Este locul ales de foarte multi dintre indragostiti,
dar si ce cei dornici de distractie si de aventura. Distractia atinge apogeul din 10 februarie, cand
Venetia devine din nou, pentru doua saptamani, o lume fantasmagorica a paradelor stradale si a
balurilor somptuoase, a mastilor si a costumelor stralucitoare. Poti fi Madame Valmont sau
Lucrezia Borgia si poti dansa cu Mozart sau Cassanova. E vremea cand intregul oras se
transforma intr-o scena uriasa, pe care se deruleaza reprezentatii teatrale si ceremonii.
Muzicienii, dansatorii, acrobatii si magicienii inunda strazile Venetiei. Aceasta este principalul
oraș al regiunii Veneto și al Italiei nord-orientale. Veneția are în prezent 266.181 locuitori și este
capitala provinciei cu același nume. Întregul oraș (și întreaga lagună) au fost declarate în 1979
patrimoniu al umanității de către UNESCO. Republica Veneția a fost și este cunoscută și sub
următoarele nume: "Republica Sfântului Marcu" (La Repubblica di San Marco), "Republica
Leului" (La Repubblica del Leone), "Preasenina" (Serenissima) etc. Nu sunt aspecte certe asupra
originii orașului: cu toate că legenda locală acreditează ziua de 25 martie a anului 421 drept
moment al întemeierii Cetății, se pare că Veneția s-a născut ca urmare a fluxului de refugiați care
au abandonat câmpia padană sub amenințarea invaziei longobarde din nordul Italiei în anul 568.
Așezată la granița culturală cu Imperiul Bizantin, Veneția și-a dezvoltat un puternic spirit de
independență care a dus la formarea unui oraș stat. Conducătorul politic era dogele (din
latinescul dux), teoretic ales pe viață, dar în practică, în special în primele secole de existență a
comunității, adesea constrâns să renunțe la propriul mandat ca urmare a unor rezultate
nesatisfăcătoare ale propriului guvern. În apogeul puterii sale, Veneția controla mare parte din
coasta Mării Adriatice, multe insule din Marea Ionică și Marea Egee, era principala putere
militară în Mediterana orientală și se număra printre principalele forțe comerciale din Orientul
apropiat. Punctul culminant al Imperiului colonial venețian a fost atins în urma Cruciadei a patra,
în vremea dogelui Enrico Dandolo, atunci când, ca o consecință a cuceririi Constantinopolului de
către cruciații venețieni și non-venețieni, în 1204 a fost întemeiat Imperiul latin de

10
Constantinopol, un stat dominat din punct de vedere comercial de Republica Veneția, iar aceasta
din urmă a intrat în posesia mai multor insule din Marea Egee (precum Negroponte - astăzi
Eubea, Naxos, Chios etc., ulterior și Creta, precum și orașele Modon și Coron din Peloponez.
Începând cu primii ani ai secolului al XV-lea, teritoriul republicii s-a extins și în Italia de nord,
prin supunerea orașelor învecinate (Padova, Vicenza, Verona etc.) și a regiunii friulane. Astfel,
în a doua parte a secolului respectiv, dominația venețiană se întindea până la fluviul Adda,
incluzând noi orașe, precum Bergamo și Brescia.

În secolul al XVIII-lea, Veneția era printre orașele cele mai rafinate din Europa, cu o
mare influență în domeniul artelor, arhitecturii și al literaturii acelei perioade. Teritoriul
Republicii Veneto cuprindea Veneto, Istria, Dalmația, Cattaro (azi, Kotor) și o parte din
Lombardia și din Emilia-Romagna. Dar după 1070 de ani de independență, în 12 mai 1797
orașul este cucerit de Napoleon Bonaparte. Dogele Ludovico Manin este constrâns de Napoleon
să abdice și este dizolvat Consiliul Republicii pentru a proclama "Guvernul Provizoriu al
Municipalității Veneția". Pe 16 mai 1797 trupele franceze au ocupat orașul. În 17 octombrie
1797 "Municipalitatea Veneția" încetează să mai existe, fiind cedată Austriei. Veneto, Istria,
Dalmația și Cattaro au format "Provincia veneta a Imperiului Austriac. Austriecii au intrat în oraș
pe 18 ianuarie 1798. Din 1866, Veneția a intrat în componența Regatului Italiei.

11
Azi orașul Veneția este împărțit în șase cartiere: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San
Marco, Cannaregio și Castello, cuprinzând 118 insule, 354 poduri și 177 canale. Piața San Marco
poate fi considerată "centrul centrului" orașului, una dintre cele mai frumoase din lume. Aici se
găsește Bazilica San Marco, Palatul Ducal și clopotnița bazilicii. Un alt simbol al orașului este
Podul Rialto pe care se găsesc magazine. Alte importante monumente venețiene sunt: Arsenalul,
Bazilica Santa Maria della Salute și Bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari. Canalele principale
ale orașului sunt: Canal Grande și Canale della Giudecca. Primul împarte în două orașul trasând
un S, al doilea separă centrul vechi de insula Giudecca. Alte puncte demne de reținut sunt
insulele Murano, Burano, Torcello, Lido di Venezia și Pellestrina. Murano este poate cea mai
faimoasă insulă din Lagună, cu o tradiție importantă în prelucrarea artizanală a sticlei. Burano
atrage repede atenția prin casele viu colorate, fiind faimoasă și pentru broderiile sale. Torcello,
considerată cea mai mică dintre insulele lagunare, are un trecut nobil, chiar dacă astăzi are câteva
zeci de locuitori. Lido di Venezia este o fâșie de pământ care se întinde în mare. Aici se poate
merge cu mașina și se poate face plajă. Pellestrina delimitează, împreună cu Lido, peninsula
Chioggia și peninsula Jesolo, de lagună.

Carnavalul de la Venetia este cel mai mare si cel mai important festival venetian. Este un
amestec foarte apreciat de traditie, distractie, istorie si buna-dispozitie intr-un oras unic cu
adevarat, un festival care atrage an de an zeci de mii de turisti din toate colturile lumii.
Carnavalul de la Venetia are o traditie foarte veche. Este festivalul care celebreaza trecerea de la
iarna la primavara, o perioada in care totul pare realizabil si perfect posibil, inclusiv iluzia ca cei
mai saraci oameni pot deveni cei mai puternici purtand pe fata masti. Festivalul din Venetia
dateaza inca din anul 1296, cand Senatul Republicii Venetia a declarat Carnavalul un eveniment
oficial. Dupa o intrerupere de peste doua secole traditia Carnavalului din Venetia a fost
redescoperita de municipalitate in anul 1980, iar de atunci a avut loc anual si s-a bucurat de un
succes tot mai mare. An de an Carnavalul de la Venetia are un program foarte bogat si distractiv
pentru participantii de toate varstele, de la concursul pentru cea mai frumoasa masca a unui copil
ce are loc in piata San Marco pana la concerte de muzica clasica, parade cu diverse tematici sau
spectacole de teatru. De obicei in ultima saptamana a Carnavalului din Venetia au loc parade ale
unor care alegorice pe apa in orase din apropierea Venetiei cum ar fi Mestre sau Treviso. Cea

12
mai frumoasa parte a Carnavalului insa este participarea miilor de oameni de pe strazi care macar
o data pot fi toti egali intr-un amalgam de diversitate si creativitate.

Costumul de carnaval: de la personaje alegorice la travestiti


Carnavalul de la Venetia exista inca din secolul al XIII-lea si implica purtarea mastilor
traditionale, cu diverse functii si simboluri. Costumele de carnaval sunt intruchipari de personaje
alegorice, cu modele de secol XVI, XVII si XVIII, adesea cupluri: Arlecchina – Arlecchino,
Conti, Dama Bianca, Colombina, Pierrette, Domino etc. Un astfel de costum se inchiriaza cu
sume intre 100 si 200 euro pe zi. Cei care doresc sa achizitioneze un costum de personaj venetian
scot din buzunar in jur de 1600 euro de persoana. Se pot inchiria si diverse accesorii, de la palarii
la incaltaminte, peruci si altele. De exemplu, pentru o palarie de doge, platesti 30 euro, iar daca
vrei sa o cumperi ca suvenir, trebuie sa platesti 125 euro. Cele mai ieftine masti pornesc cam de
la 10 euro, insa pretul poate ajunge mult mai sus, in functie de complexitatea acesteia. Iata cateva
modele de costumatii pe care le poti purta la carnaval:  Moretta. Masca Moretta este destinata
numai doamnelor, cand acestea vor sa fie misterioase si sa intrige. Masca este complet neagra si
dificil de purtat, intrucat singurul punct de sustinere il reprezinta un buton tinut cu dintii din fata.
Din aceasta cauza, purtatoarea mastii nu poate vorbi deloc, iar tacerea ei, alaturi de negrul
stralucitor al mastii, o face cu atat mai interesanta pentru barbati. Bauta. Bauta este o masca
complet alba, destinata ambelor sexe. De obicei, masca se purta cu pelerina neagra (tabarro). Era
folosita in mod obligatoriu de catre femeile casatorite cand mergeau la teatru. In schimb, tinerele
aflate la varsta maritisului nu aveau voie sa poarte bauta. Albul mastii este inlocuit astazi cu o
paleta larga de culori si cu modele stralucitoare, adesea infrumusetate cu mici bijuterii. Avand
doar ochi si nas, fara gura, cu o barbie proeminenta si ascutita, bauta se muleaza pe trasaturile
chipului, permitand sa-ti pastrezi identitatea secreta. Gnaga. Una dintre imaginile carnavalului
este cea a travestitului. Barbatii tineri din Venetia obisnuiau sa foloseasca o masca, numita
“gnaga”, acoperind in intregime nasul si ochii. Cu puternice trasaturi feminine, adesea exagerate,
masca sublinia ridicolul, dar era totodata si apanajul homosexualilor care se costumau in femei.
Gnaga reprezinta una dintre formele farsei, interpretand si ironizand personalitatea feminina. Se
pare ca numele de “gnaga” deriva din cuvantul “gnao” (secol XIV), onomatopee care imita
mieunatul pisicii. Tabarro. Tabarro este unul dintre cele mai simple costume cu putina:
reprezinta o pelerina (de obicei din lana), de culoare neagra, formata din gluga si mantie larga.

13
Lungimea mantiei difera, putand acoperi doar umerii, sau coborand mai jos de mijloc. Pentru
evenimente deosebite, cum sunt sarbatorile, un tabarro putea avea o culoare stralucitoare.
 
Carnavalul  de la Venetia: concurs de masti
Ziua, turistii care merg cu familia la carnaval pot participa la numeroasele spectacole de muzica,
dans, teatru si acrobatie care au loc in principalele locatii din oras, cum sunt Piata San Marco sau
Riviera del Brenta. Exista si un carnaval special dedicat copiilor, cunoscut sub numele de The
Children’s Carnival. Celebrarile carnavalului pentru cei mici incep oe 14 februarie. In Piata San
Marco va avea loc traditionalul concurs “Cea mai frumoasa masca”, dedicat copiilor. Concursul
incepe luni, 16 februarie 2009, pentru copiii cu varste pana in 12 ani si se termina sambata, 21
februarie 2009, cu o ceremonie speciala. Seara, stradutele Venetiei devin extrem de aglomerate,
iar evenimentele stradale si cele de interior sunt dedicate in special adultilor. Daca nu vrei sa-ti
faci griji pentru cei mici, poti apela la serviciile de baby-sitting, oferite de catre hoteluri.

La Venetia cel mai utilizat cuvant la inceput de an este “carnaval”. In luna februarie,
procesiunile si spectacolele se tin lant de dimineata pana in noapte, insa cu o singura conditie
obligatorie: costumul de carnaval. Aceasta sarbatoare, care in fiecare an se desfasoara in luna
februarie, transforma strazile, canalele, pietele si orice coltisor al orasului intr-o scena de
sarbatoare uriasa in care recitalurile, spectacolele de folclor, concertele, piesele de teatru se tin
lant. Din cele mai vechi vremuri, Carnavalul venetian a fost o sarbatoare magica ce s-a raspandit
asupra intregului oras. Cel mai vechi document, ce face referire la acest carnaval, dateaza din 2
mai 1268. Inca de atunci venetienii isi faceau singuri mastile si costumele pe care le purtau la
parada si la petreceri, iar identitatea, sexul si statutul social pur si simplu nu mai existau. Astfel,

14
Carnavalul venetian a debutat in secolul al XI-lea, dar traditia purtarii mastilor si a costumelor s-
a stabilizat abia in 1436. Momentele de varf, cele mai asteptate si apreciate de catre turisti sunt
festivitatile de deschidere si cele de inchidere ale festivalului. Atmosfera de petrecere este
prezenta la tot pasul: printi si printese, soldati medievali, bufoni, trubaduri si artisti de circ vor
invada la propriu pietele venetiene si celebra piata San Marco din centrul orasului. In urma cu
sute de ani, mastile erau folosite de persoane de vaza, localnici sau turisti care soseau incognito
la Venetia pentru a petrece fara a fi recunoscuti. Traditia s-a pastrat, iar cu timpul, carnavalul a
devenit cunoscut in toata lumea. Si de ani buni, turistii romani se bucura alaturi de cei straini de
atmosfera de carnaval de la Venetia. Cea mai obisnuita deghizare este BAUTA, o masca alba cu
un nas incovoiat, asortata cu o pelerina neagra si un tricorn, adica o palarie cu trei colturi.
Procesiunea readuce pe strazi atmosfera din Venetia. Vechi de aproape 1000 de ani, acest
eveniment dedicat culorilor, mastilor si basmelor reprezinta unul dintre cele mai fascinante
momente turistice ale fiecarui an. Pe buna dreptate se spune ca nu ai vazut cu adevarat Venetia
daca nu ai vizitat-o in timpul Carnavalului. Asa cum originile Venetiei nu sunt foarte bine
cunoscute, nici vechimea Carnavalului nu este extrem de clara. Interesant este ca primele referiri
asupra acestui Carnaval sunt de fapt interdictii - ceea ce spune multe despre libertinajul si
exotismul sexual al acelei epoci. Prima atestare a acestei festivitati dateaza din anul 1268 si este
reprezentata de o lege care interzice participantilor sa practice jocul “oualelor”. Nu se stie nici in
prezent in ce consta un astfel de joc. Cert este ca in februarie 1458 a fost dat un decret care
interzicea barbatilor sa se costumeze in femei in timpul sarbatorii. Astfel de acte, care
condamnau sau incercau sa infraneze comportamentul de o moralitate “indoilenica” a
participantilor la Carnaval au fost promulgate in toata perioada medievala. Carnavalul venetian,
extrem de misterios, fascinant si colorat, reprezenta intial o sarbatoare care avea rolul de a marca
trecerea de la iarna la primavara. Cu aceasta ocazie, fiecare locuitor al Venetiei, indiferent de
statutul sau social, purta o masca care il facea egal cu absolut orice alt participant. Devenise un
lucru obisnuit ca nobilii din alte regiuni sa vina sa-si consume escapadele amoroase sub protectia
anonimatului in acest oras plutitor. Romantismul greu al Venetiei, atmosfera incarcata de povesti
si legende, personajele de basm, coloratura stridenta, discreta sau ametitoare mai poate fi simtita
si astazi in timpul Carnavalui. Carnavalul de la Venetia este cel mai mare si cel mai important
festival venetian. Este un amestec foarte apreciat de traditie, distractie, istorie si buna-dispozitie
intr-un oras unic cu adevarat, un festival care atrage an de an zeci de mii de turisti din toate

15
colturile lumii. Carnavalul de la Venetia are o traditie foarte veche. Este festivalul care
celebreaza trecerea de la iarna la primavara, o perioada in care totul pare realizabil si perfect
posibil, inclusiv iluzia ca cei mai saraci oameni pot deveni cei mai puternici purtand pe fata
masti. An de an Carnavalul de la Venetia are un program foarte bogat si distractiv pentru
participantii de toate varstele, de la concursul pentru cea mai frumoasa masca a unui copil ce are
loc in piata San Marco pana la concerte de muzica clasica, parade cu diverse tematici sau
spectacole de teatru. De obicei in ultima saptamana a Carnavalului din Venetia au loc parade ale
unor care alegorice pe apa in orase din apropierea Venetiei cum ar fi Mestre sau Treviso. Cea
mai frumoasa parte a Carnavalului insa este participarea miilor de oameni de pe strazi care macar
o data pot fi toti egali intr-un amalgam de diversitate si creativitate. Majoritatea spectacolelor,
concertelor din oras sunt gratuite, insa balurile mascate sunt in general private. Pentru a participa
la aceste petreceri puteti inchiria costume de la magazine speciale, dar puteti la fel de bine sa va
concepeti propriile costume si masti, prin care sa-i impresionati pe ceilalti participanti la
petreceri. Mastile sunt motivul central al carnavalului. Aurii, argintii, rotunde, ovale, imbracate
cu matasuri, pene, strasuri, pietre pretioase, dantele, turbane, broderii cu fire aurite, mastile sunt
unice. Mastile vorbesc prin gesturi si miscari. Bucuria, tristetea ori curiozitatea lor o desprinzi
din pozitia bratelor si a corpului. Ochii nu pot fi intrezariti decat foarte rar; la fel si buzele.
Costumul tipic venetian se numeste "bauta". Compus dintr-un voal negru, un tricorn de aceeasi
culoare si o masca alba, acesta se continua cu o mantie neagra si larga ce cobora din cap pana la
genunchi. Masca, numita "larva" sau "volto", are buza superioara mai mare si nasul mai mic
pentru a modifica timbrul vocii si a-l face pe purtator de nerecunoscut. In fiecare an, este aleasa o
tema principala a intregii manifestari, ce va fi urmarita cu atentie si dezvoltata in toate
momentele Carnavalului: de la cele cu un nivel cultural ridicat (vernisaje de expozitii de pictura
si sculptura, spectacole de teatru in aer liber sau traditionale) pana la cele cu tenta populara,
menite sa atraga cat mai multi turisti. Piata San Marco reprezinta centrul manifestarilor acestui
mare festival, care include si traditionalul "Zbor al Ingerului". Pornind de aici, va puteti plimba
pe Puntea Suspinelor sau puteti vizita Basilica San Marco si Palatul Dogilor. O calatorie cu
vaporetto va da posibilitatea de a descoperi cartierele centrului istoric: Castello, Cannaregio, San
Polo, Santa Croce, Dorsoduro, cu nenumaratele comori arhitectonice, artistice si culturale. In alta
zi puteti vizita insulele lagunei - Murano, Burano, Mazzorbo, Torcello, Sant'Erasmo sau
Pellestrina. Participarea la traditionalele petreceri "Cioccolata in costume"si Balul "Le Menuet"

16
va vor purta in lumea magica a carnavalului in stil medieval. Carnavalul de la Venetia este o
experienta care merita traita. De aceea, fie ca alegeti un sejur de 3 sau 7 zile, fie ca va deplasati
cu avionul, cu masina personala sau cu autocarul, fie ca va concepeti propria masca sau o
inchiriati, trebuie sa participati macar o data la acest eveniment fascinant.

II.2.2.Carnavalul de la Rio de Janeiro

Un loc in care splendoarea naturii si confortul unui oras maret coexista intr-un echilibru
perfect. Se spune ca Rio este unul din cele mai frumoase orase din lume. Frumusetea sa vine de
la peisajul tropical in care munti, paduri, plaje, lagune, vegetatie si climatul Atlanticului de Sud
creaza un veritabil tablou dramatic. Muntele Corcovado, cu gigantica statuie a lui Isus, domina
de departe orizontul Carioca, masurand 706 m. Muntele Sugar Loaf, aproape la fel de
impresionant, strajuieste intrarea in Golful Guanabana, in vreme ce 90 de km de plaje de nisip
despart tarmul de ape. Rio de Janeiro (insemnand Rau de Ianuarie in portugheza) este numele
unui stat si al unui oras in sud-estul Braziliei. Este faimos pentru plajele sale cu hoteluri alineate,
Copacabana si Ipanema, pentru imensa statuie a lui Iisus Cristos Mantuitorul ("Cristo Redentor")
de pe muntele Corcovado, si pentru carnavalul sau anual. In Rio de Janeiro cunoscut ca „orasul
minunat” verdeata luxurianta contrasteaza cu multe cladiri moderne. Orasul ofera o viata
nocturna si multe activitati culturale cunoscute: parada de carnaval cu scolile de samba, sistem
hotelier calitativ. Situat de jur-imrejurul Golfului Guanabara, plajele sale se invecineaza la sud
cu Oceanul Atlantic. Caracteristici geologice si geomorfologice Rio de Janeiro este situat in
Subunitatea Sudica a Podisului Braziliei: Aceasta se desfasoara aproximativ pe o directie nord-
est sud-vest (din dreptul orasului Rio de Janeiro) pana in sud aproape de granita cu Uruguai, la
contactul cu sistemul lagunar Mirim-Patos. Fundamentul granitic apare la zi sub forma de varfuri
ascutite, modelate si transformate in asa numitele capatani de zahar (Pao de Acucar). Tarmul in
aceasta parte sudica a Podisului Brazilian este complex: - tarmuri joase cu dune, lagune, lacuri,
limanuri; - insule si peninsule care adapostesc numeroase golfuri: Guanabara etc; - campii
litorale inguste; - tarmuri abrupte cu faleza. Climatul este topical si subtropical spre sud.
Oras-port, situat in sud-estul tarii al doilea ca marime din Brazilia, dupa Sao Paulo. Unul din
principalele centre de cultura a tarii cu un numar mare de cinematografe, teatre, muzee, sali de
concerte, galerii de de arta si biblioteci. Era unul dintre cele mai importante orase din perioada

17
coloniala datorita trestiei de zahar,aurului si cafelei, fiind apoape doua secole capitala Braziliei.
Sunt aproximativ 190 de miloane de locuitori in Brazilia din care 11 milioane locuiesc in Rio,
incluzand si zona metropolitana. Locuitorii orasului se numesc cariocas si gratie trecutului
populatia sa este un amestec de colonisti portughezi si sclavi africani. Inainte de venirea
colonistilor existau mai multe populatii indigene ce vorbeau limbi diferite. O parte din acestia au
fost asimilati iar altii eradicati. Portughezii si-au lasat puternic amprenta asupra acestui loc atat
din punct de vedere arhitectural cat si lingvistic, ei continuand sa emigreze aici pana la inceputu
secolului al-XX-lea. Comunitatea de negrii, ai caror staramosi au fost adusi ca sclavi, a avut un
mare impact asupra compozitiei populatiei orasului; astazi aproape jumatate din aceasta fiind
neagra sau mulatra. Majoritatea sclavilor din Rio au fost adusi din Angola sau Mozambic.
Carnavalul de la Rio cu al lui samba este probabil cea mai remarcabila influenta a comunitatii de
negrii. Deasemenea spre sfarsitul secolului al-XIX-lea si inceputul secolului XX au venit si
imigranti din alte zone si de alte religii ca evrei, arabi, italieni, germani etc.
Rio este divizat in “nordul sarac” si “sudul bogat”. Centru este reprezentat zona istorica si
dateaza din vremea fondarii orasului de catre portughezi in 1502. Este si cenrul financiar aici
gasindu-se sediile principale a celor doua mari corporatii braziliene (Petrobras si Compania Vale
do Rio Doce). Aici se gasesc cladiri vechi ce se amesteca cu cele moderne. Astfel: Palatul
Imperial (folosit ca resedinta de guvernatorii portughezi, astazi deseveste drept centru cultural),
vechea catedrala din Rio, Biserica Candelaria, Caterdala Metropolitana din Rio de Janeiro
purtand hramul Sfantului Sebastian ocrotitorul orasului, Teatrul Municipal, Biblioteca Nationala,
Muzeul National de Arta, Muzeu National de Istorie. Apeductul (Aqueduto da Carioca)- din
secolul al-XIX-lea deserveste ca pod pentru o linie de tramvai care leaga centrul orasului de
cartierul Santa Teresa aflat la deal. Locuitorii bogati ai acestui cartier s-au mutat aici in secolul
al-XIX-lea pentru a scapa de febra galbena ce aparuse in alte parti ale orasului. Zona de sud
Formata din celebrele plaje de pe coasta Atlanticului (Ipanema, Copacabana etc). Este cea mai
bogata zona a orasului si cea mai cunoscuta peste hotare. Copacabana are una dintre cele mai
mari densitati de locuitori din lume 250.000 locuitori pe aproximativ 4 km de plaja. Are multe
hoteluri (10 la numar), iar viata de noapte este cautata de toti turistii orasului si nu numai.
La intrarea in Golful Guanabara se afla muntele Pao de Acucar, celebrul munte de origine
bazaltica care se ridica din mare. Varful poate fi atins prin intermediul telecabinei. Ofera
turistilor o vedere spectaculoasa asupra orasului, intrecuta numai de cea de pe muntele

18
Corcovado. O alta minunatie naturala ce si-a gasit intrebuintare moderna este Pedra Bonita unde
se practica deltaplanorismul- unul din cele mai bune posibilitati de a vedea Rio.
Daca inima Rioului este zona intinsa de plaje, atunci Parcul National Tijuca reprezinta plamanii.
Padurea tropicala din mijlocul Rioului este cea mai mare “padure urbana” din lume, intinsa pe o
suprafata de 32 kmp. Primii colonisti au taiat copacii din aceasta zona si au folosit lemnul drept
combustibil, plantand in loc cafea. Aceasta actiune a avut un efect dezastuos asupra climei
Rioului, astfel dealurile Tijuca au fost reimpadurite in secolul XIX.

Rio de Janeiro este un oras al contrastelor ce creeaza un fel de teama. Munti de granit
abrupti, imediat langa ocean, intre intinderile de nisip auriu, case coloniale impecabile cuibarite
intre zgarie-nori moderni de sticla si paduri verzi ce se revarsa pe colinele dens populate. Este
un oras cu viata trepidanta, un oras al veneratiei pentru plaja, fotbal, samba si carnaval. Si
deasupra distractiei si frivolitatii se ridica simbolul mereu prezent – statuia lui Isus Salvatorul.
Devalorizarea monedei nationale si succesele echipei nationale de fotbal au ajutat Brazilia si in
special Rio sa devina o destinatie populara si accesibila pe toata perioada anului. Impreuna cu
binecunoscutele puncte de reper Corcovado si Munti Sugar loaf, Rio debordeaza de o bogatie de
atractii si activitati, in plus mancarea este extraordinara, muzica si distractia – suficiente sa tina
vizitatorul ocupat oricat de lunga i-ar fi sederea. Intre 21-24 februarie izbucneste cel mai faimos
si mediatizat carnaval al planetei. In Brazilia, evenimentul este a doua manifestare populara dupa
meciurile de fotbal. Exuberanta si risipa de energie a brazilienilor atrag anual sute de mii de
turisti dornici sa se distreze intr-o tara pe care, o buna parte dintre ei, o plaseaza in lumea a treia.
Carnavalul inseamna mai intai plajele: Copacabana, Ipanema si Leblon, locuri unde cele mai

19
focoase femei din lume sunt sufletul in bikini al petrecerii diurne. Punctul de maxima atractie
este insa Sambodromul, singura strada unde multimea este organizata: mijlocul strazii trebuie
lasat liber pentru defilarea elevilor celor 18 scoli de samba. Urcati in care alegorice impinse de
barbatii comunitatii, dansatorii isi demonstreaza maiestria imbracati sumar sau chiar complet goi,
desi nuditatea nu este oficial admisa. Ce nu se poate insa rezolva cu o pata de vopsea aplicata in
locul potrivit de pe trup? "Semba" inseamna dans din buric. Parada este completata de
heterosexuali, travestiti, homosexuali sau de regineleindustriei pornografice. Spiritul carioca
inseamna muzica, dans si distractie in strada. Situat in partea sud estica a Braziliei, in portul
natural Baía de Guanabara (Guanabara Bay), Rio este orasul cu peste 10 milioane de locuitori
inghesuiti intre mare si munte. "Cita de maraviliosa" (orasul incantator) este un melanj de cultura
si oameni in diverse stadii de bogatie sau saracie. In Rio, bogatii si saracii locuiesc impreuna si
zonele exclusive sunt in complet contrast si imediata apropiere cu cartierele sarace. Indiferent de
trecutul lor sau de situatia economica, locuitorii din Rio, cunoscuti mai bine sub numele de
Cariocas, sunt caracterizati prin pasiune si entuziasm pentru viata, si aceasta se vede cel mai bine
pe perioada festivalului. Punctul central in viata cariocas-ilor este plaja. De la apus la rasaritul
soarelui si chiar pe timpul noptii, rezidentiiorasului pot fi gasiti bucurandu-se de lungile intinderi
de nisip cu care orasul este binecuvantat. Plaja este nu numaiun loc pentru cura solara dar si o
importanta locatie pentru sporturi, socializare si chiar afaceri. Este un paradisunde hainele sunt
minimale si bronzul - perfect. Faimoasele plaje Copacabana si Ipanema sunt magneti pentru
brazilienisi turisti laolalta. Au fost nevoie de cinci sute de ani pentru ca Rio sa se transforme in
unul dintre cele mai extraordinare orase ale lumii. Pe 1 ianurie 1502, exploratorii portughezi au
navigat catre Gunabara Bay si au denumit locul Rio de Janeiro, datorita impresiei gresite ca este
gura de varsare a unui enorm fluviu. Colonia portugheza s-a bazat pe zahar si produse agricole
pana in secolul 17, cand s-a descoperit aur in regiunea Gerais, Rio devenind un centru de export,
control si taxare. Sclavii negri au format majoritate populatiei iar influenta culturala Africana a
ramas prezenta.Cele mai bune sezoane de vizitare sunt fara indoiala in lunile de vara si intre
decembrie si februarie, culminand cu Carnavalul. Temperaturile se pot ridica pana la 40 grade
Celsius sau chiar mai mult, ideale pentru turistii si brazilienii care prefera plaja plimbarilor.

Carnavalul din Brazilia, este un festival anual care are loc cu patruzeci de zile inainte de
Pasti. Se crede ca aceste festivitati isi au radacinile in cadrul festivalului pagan Saturnalia, care,

20
adaptat la crestinism, a devenit un ramas bun de la lucrurile rele, urmat de o disciplina religioasa,
pocainta si pregatire pentru moartea si invierea lui Hristos. Ritmul, participarea si costumele
variaza de la o regiune la alta. In orasele din sud-est, Rio de Janeiro si São Paulo, paradele sunt
conduse de scolile de samba si sunt influentate in estetica de Carnaval de la Venetia. Aceste
parade oficiale sunt facute special pentru a fi privite de public, desi, parade minore (numite
„blocos"), care permit participarea spectatorilor pot fi gasite si in alte orase. Orasele din nord-est,
Salvador, Porto Seguro si Recife, au grupuri organizate care defileaza pe strazi si interactioneaza
direct cu publicul. Acest carnaval este puternic influentat de cultura afro-brazilian. Multimea
urmeaza „trio-ul electricos" care pluteste pe strazile orasului. De asemenea, in nord-est,
Carnavalul de la Olinda are atat caracteristici unice, cat si influente ale Carnavalului de la
Venetia, amestecat cu folclorul local. Carnavalul modern brazilian isi are originile la Rio de
Janeiro, cand, in 1641, burghezia orasului a importat de la Paris obiceiul de a tine baluri si
petreceri mascate. Initial, imita forma europeana a festivalului, dar mai tarziu a absorbit elemente
derivate din culturile americane si africane. La sfarsitul secolului al 19-lea, la Rio de Janeiro au
aparut „cordões", grupuri mascate care defilau pe bulevardele orasului cantand si dansand.
Astazi, sunt cunoscute sub denumirea de "blocos", constand dintr-un grup de oameni in costume
speciale, sau tricouri cu teme si logo-uri. Blocos sunt in general asociate cu anumite cartiere.
Paradele acestea au devenit o trasatura expresiva a Carnavalul de la Rio. Astazi, numara mai
mult de 100 de grupuri si numarul este in crestere in fiecare an. Inainte de spectacol, se aduna
intr-o piata, apoi defileaza in anumite zone ale orasului, dar foarte frecvent pe langa plaja. Unele
blocos nu parasesc niciodata o strada si au un loc special, cum ar fi un bar, unde atrag spectatorii.
Cele mai faimoase blocos sunt cele din Copacabana, Ipanema, Leblon, Lagoa, Jardim Botanico,
si din centrul orasului. De cele mai multe ori, organizatorii isi compun propriile teme de muzica,
care se adauga la clasicele "marchinhas" si cantecelor populare de samba. „Cordão do bola
preta", care trece prin inima centrului istoric din Rio, si „Suvaco do Cristo" - prin apropierea
Gradinii Botanice, sunt unele dintre cele mai celebre grupuri. Monobloco a devenit un grup atat
de celebru incat este invitat sa cante pe toata perioada anului la petreceri si concerte mai mici.
Scolile de samba sunt grupuri foarte mari de artisti, interpreti sau dansatori, finantate de
organizatii respectate (precum si de grupuri de jocuri de noroc ilegale), care lucreaza tot anul
pentru pregatirea acestui carnaval. Scolile de samba ofera spectacole in Sambadrome, care
dureaza patru nopti intregi. Fac parte dintr-o competitie oficiala, impartita in sapte sectiuni, in

21
care o singura scoala este declarata castigatoare, in functie de costume, teme si calitatatea
muzicii si interpretarii. Unele scoli de samba tin petreceri pe strada din cartierele lor, iar la
parada participa si admiratorii lor. Carnavalul este cea mai cunoscuta sarbatoare din Brazilia si a
devenit un eveniment de proportii uriase. Tara se opreste complet timp de aproape o saptamana
si festivitatile sunt intense, zi si noapte, in special in orasele de coasta. Guvernul distribuie gratuit
prezervative si lanseaza campanii de constientizare pentru a preveni raspandirea Sidei.

Rio de Janeiro este cunoscut in intreaga lume datorita Carnavalului care dureaza patru
zile, in fiecare an. Show-ul nu este doar un prilej de sarbatoare pentru lumea intreaga, ci si un
mod prin care turistii au sansa de a descoperi adevara cultura a Braziliei. In spatele spectacolului,
stau zile intregi de pregatire, totul fiind pus la punct in cele mai mici detalii. Elevii scolilor de
samba repeta intens pentru ca spectacolul de pe Sambadrom sa fie perfect. Pe langa acest
spectacol maret, turistii au parte si de alte festivaluri de strada, ce-i drept nu atat de rasunatoare
precum Carnavalul de la Rio. Participarea la Carnavalul de la Rio de Janeiro este o adevarata
provocare pentru un european neobisnit cu viata tumultoasa, asa cum o traiesc brazilienii.
Muzica, dans, rimt, multa bucurie si "nebunia" petrecerii neintrupta timp de 4 zile si 4 nopti.

II.2.3.Carnavalul de la Nisa

Bataile cu flori si carele alegorice care parcurg cea mai frumoasa promenada marina din
lume au reinviat in orasul-port mediteraneean cultul carnavalului ca expresie exuberanta a

22
libertatii. De altfel, impresionat de atmosfera manifestarii, imparatul Pedro al II-lea al Braziliei a
preluat de aici, in 1888, ideea organizarii unui carnaval la Rio. Mai multe ne dezvaluie Silviu
Leahu. Nisa a devenit o destinatie turistica de top, fiind laudata, cu un secol si jumatate in urma,
de o multime de turisti englezi, care incercau sa se refugieze aici in sezonul rece, alungati de
cruntele ierni insulare. Cum acestia aveau tabietul unor lungi plimbari pe faleza, artera lor
favorita a fost denumita Promenade des Anglais, bulevard considerat superior inclusiv Croisettei
de la Cannes. Pe el se desfasoara si unul dintre cele mai vechi carnavaluri din lume, prima editie
avand loc in 1294. Era pe vremea unui suveran care accepta acel „joie de vivre“ popular, contele
Carol al II-lea, stapanitorul regiunii provensale. De la epoca la epoca, spectacolul a luat chipuri
diferite: bal mascat in Evul Mediu, petrecere venetiana in Epoca Luminilor. In 1830, in onoarea
suveranilor, se face o prima defilare stradala – cu calesti impodobite cu flori – pe Corso Saleya.
Intr-o forma destul de asemanatoare cu cea actuala se deruleaza incepand din 1873, an in care a
luat fiinta un comitet de organizare a carnavalului, compus din notabilitati si comercianti bogati.
In 1892, sunt introduse ploile de confetti, iar din anul imediat urmator incepe sa fie aleasa regina
carnavalului. Astazi, bataile cu flori – ce simbolizeaza luptele in care au fost angrenati, in
decursul istoriei, locuitorii zonei – sunt serios concurate in popularitate de defilarile carelor
alegorice si ale enormelor figurine caricaturale, personajele grotesti avand rolul de a evoca
plastic momente memorabile din viata comunitatii locale, dar si ale scenei politice internationale.
Stilul in care sunt realizati monstrii amuzanti a fost impus, la sfarsitul secolului al XIX-lea, de
Gustave-Adolphe Mossa. Azi, principalul artizan este Alex Mignone, elevul lui Alexandre Sidro,
cel care a configurat cadrele moderne ale acestei arte stravechi, ce pune accent pe figurile
mitologiei populare (intre care Salbaticul – stihie a energiei originare si animalele antropomor-
fizate – ca personaje in riturile fecunditatii). Carnavalul, cel mai important din Europa si sursa de
inspiratie pentru feeriile stradale din Rio, New Orleans sau Viareggio, se tine la finalul lunii
februarie, fiind o sarbatoare hibernala derivata din Mardi Gras. Glamour-ul sau este garantat de
prezenta membrilor majoritatii familiilor princiare europene, care-si petrec aici, in mod
traditional, sezonul de iarna. De altfel, ducii de Anjou si, apoi, cei de Savoia au onorat cu
prezenta lor carnavalul inca din primele sale secole de existenta, XIV-XV, deloc deranjati de
aceasta perioada pe parcursul careia erau suspendate reglementarile juridice de baza si erau
permise toate excesele. Comportamentul participantilor la carnaval era unul licentios si extrem
de provocator, barbatii se travesteau in femei, iar femeile erau dezlegate de juramintele de

23
fidelitate. Degeaba a condamnat catolicismul, in repetate randuri, caracterul libertin al sarbatorii,
incercand sa amendeze obscenitatile si violentele de tot felul: suveranii au considerat ca ea
reprezinta o supapa necesara, prin care se eliberau energiile, sociale si nu numai, care, in caz
contrar, ar fi putut fi canalizate spre revolte. De aici, marea diversitate de artisti care luau parte la
carnaval, asigurand voia buna a poporului: mimi, jongleuri, dansatori, acrobati, artificieri, truveri
si chiar ghicitori.

Tema Carnavalului de la Nisa din acest an a fost Regele mastilor sau prefacatoriei, nu
mai putin de 300 de figurine imense din carton fiind deja pregatite sa ia startul spectacolului la
13 februarie, in deja celebra defilare a mastilor ce va avea loc in centrul orasului, intre cheiul
Promenade des Anglais si celebrul hotel Negresco ( construit de un roman in urma cu un
secol).Pe langa alegerea Regelui si Reginei Carnavalului, unul dintre momentele cele mai
asteptate il constituie bataia cu flori. Considerat un adevarat ritual, batalia consta in defilarea a
20 de care alegorice de pe care zeci de fete frumos costumate arunca flori in tibune si in multime.
Carnavlaul de la Nisa este considerat cea mai importanta manifestare de acest gen de pe Costa de
Azur, timp de doua saptamani, orasul fiind animat de forfota si veselie, gratie turistilor din
intreaga lume. Punctul central de distractie este de ani de zile Piata Massena, unde se afla un
ecran imens, de 80 de metri patrati pe care se proiecteaza imagini din istoria carnavalului.
Carnavalul se va incheia cu un imens foc de artificii lansat la 1 martie, dupa veselie urmand o
perioada de post de 40 de zile, inaintea Pastelui. Cheltuielile pentru carnavalul din acest an se

24
ridica la sase de milioane de euro, dar municipaltitatea vrea ca aceasta editie aniversara sa fie una
mai speciala. Pe langa faptul ca celebrul carnaval a ajuns la cea de a 125 a editie, Nisa mizeaza
pe faptul ca printre cele 28 de orase cu care este infratita se numara si Rio de Janeiro( celebru
pentru carnavalul sau), asa ca 500 de dansatori vor debarca de peste Ocean.

Pentru 2 saptamani Carnavalul de la Nisa atrage turisti din toata lumea pe Riviera
Franceza pentru parade, artificii, spectacole de teatru, muzica live si alte spectacole. Peste 1
milion de oameni se strang in Nisa in timpul Carnavalului pentru a urmari paradele de flori si
dansurile. Cea mai mare parte a evenimentelor au loc pe Promenade des Anglais, care se intinde
de-a lungul tarmului. Cea mai acceptata definitie pentru “Carnaval” porneste de la “carne levare”
(lat. renuntare la carne), care a inceput sa fie folosita inainte de Evul Mediu, cand locuitorii din
Nisa, inainte de a incepe sa posteasca cele 40 de zile dinainte de Paste, se bucurau de preparatele
bogate specifice acestei regiuni din Franta. In Franta medievala, locuitorii orasului sarbatoreau
viata si excesele printr-un fel de “sarbatoare a indestularii” in saptamanile de dinainte de Postul
Pastelui. In cursul acestor saptamani de sarbatoare, toate excesele erau premise si acceptate.
Deasemenea in aceste saptamani, oricine putea sa glumeasca pe seama celorlalti ascuns in
spatele unei masti. Pana in secolul al 18-lea, balurile mascate erau prezente la Carnaval in ceea
ce este acum Vechea Nisa. In curand toate aceste excese au ajuns sa fie controlate de “Abbés des
Fous” (Calugarii Nebunilor), numiti de cler pentru a supraveghea populatia. Festivitatile de
Carnaval au fost intrerupte doar de cateva ori – mai ales in timpul marilor evenimente politice si
militare cum ar fi Revolutia Franceza sau Primul Imperiu Napoleonian. Pana in 1872,
sarbatorirea Carnavalului era restrictionata numai la strazile din Nisa. In 1873 Andriot Saëtone
de Nice a fondat “Comitetul Festivalului” responsabil cu organizarea si cresterea amplorii
evenimentului sub patronatul municipalitatii. Astfel, pe 23 Februarie 1873, Maiestatea Sa Regele
I al Carnavalului a intrat in orasul sau dand nastere carnavalului modern. In prima zi a
Carnavalului, Regele ales al Carnavalului soseste in Place Masséna cu mare pompa, insotit de
patrecareti care urla asurzitor. Spectatorii nu se pot abtine de la a fi atrasi in colectivul cu o
voiosie contagioasa! Conform traditiilor Carnavalului, in timpul domniei efemere a regelui,
nebunia nu va cunoaste limite, originalitatea si exuberanta sunt bine venite si sarbatorite!
In prima duminica a Carnavalului, la parade iau parte cel putin 20 de care alegorice si pana la
500 mascarici. In ultima zi a Carnavalului (Mardi Gras) se desfasoara o parada de lumini

25
colorate pe strazile orasului si focurile de artificii. Bataliile Florilor - Les Batailles de Fleurs
La malul marii, pe Promenade des Anglais, a fost organizata prima Batalie a Florilor in 1876.
Rapid, timidele schimburi de flori intre echipajele decorate ale bogatilor veniti in vacanta de
iarna au devenit un spectacol cu prestigiu, parte a Carnavalului. Astazi, Batalia Florilor este o
adevarata parada din numeroase care impodobite cu foarte multe flori proaspete. Este nevoie de
4-5.000 de fire pentru a putea acoperi unul dintre carele de 7 metri lungime si 2 latime.
Conceperea lor este o adevarata arta, fiecare floare fiind special aleasa pentru a realize un mosaic
parfumat unic. Mimoza, simbolul orasului Nisa, ocupa un loc special in cadrul acestor “batalii”.

II.2.4 Carnavalul de la Köln

Oameni costumaţi şi cu feţele acoperite de măşti, multă muzică, voie bună, bere din
belşug şi cârnăciori tradiţionali vă aşteaptă la Köln, cel mai vechi dintre marile oraşe nemţeşti, cu
ocazia carnavalului care începe la 11 februarie, ora 11.11, în Piaţa Veche. Unul dintre cele mai
cunoscute carnavaluri din vestul Germaniei durează, ca în fiecare an, cinci zile, iar mottoul
oficial din 2010 e „Sărutat în Köln".  Evenimentul debutează în trombă cu Ziua Femeii, prima zi
a distracţiei de pe malul Rinului fiind dedicată reprezentantelor sexului frumos. În această zi,
acestora le este permis să sărute orice bărbat doresc. Tradiţia spune însă că nu trebuie să uite să
le taie şi cravatele după ce le-au furat sărutul. Este singura zi a anului în care orice bărbat,
căsătorit sau burlac, acceptă sărutul fără comentarii. Festivitatea cu o vechime de peste 2000 de
ani trezeşte la viaţă întregul oraş. O paradă de personaje vesele lungă de peste şase kilometri
poate fi urmărită în prima zi a carnavalului. Fiecare zi are câte o temă specială, cea mai
importantă fiind însă cea de-a cincea, 15 februarie, adică „Lunea Rozelor". Cei peste un milion
de spectatori care iau parte anual la acest festival primesc flori, dulciuri, dar şi tot felul de
cadouri de la cei 10.000 de participanţi. Carnavalul, unul dintre cele mai vechi din Europa, este
denumit şi „al cincilea anotimp" şi reprezintă un moment important pentru Köln, numărul
turiştilor înregistrând creşteri uriaşe în această perioadă. Evenimentul se încheie în „Miercurea
Cenuşie", ziua în care începe postul Paştelui Catolic.

Istorie bogată
Numele oraşului Köln, una dintre cele mai vechi dintre marile comunităţi ale Germaniei,
derivă din Colonia Claudia Ara Agrippinensium, denumire primită pe vremea când era colonie

26
romană. Potrivit legendelor, Agrippina, soţia împăratului Claudius, născută în regiunea Rinului, a
ridicat colonia romană la rangul de oraş în anul 50 după Christos.

Construcţia Domului a început în anul 1180

La aproximativ 30 de ani mai târziu, aici a fost construit cel mai lung apeduct, romanii
aprovizionându-se cu apă din Munţii Eifel. În anul 455, oraşul a fost cucerit de franci, populaţie
care vorbea limbile latină şi francă. De-abia din secolul al X-lea zona a început să se apropie de
Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, odată cu căsătoria împăratului Otto I cu
Theophana, originară din Köln. În această perioadă a început dezvoltarea oraşului, care a devenit
un centru politic şi religios. În 1180 a început construcţia zidului de apărare a oraşului, cu 12
porţi, lucrare terminată aproape 50 de ani mai târziu. Din acest zid, astăzi mai pot fi văzute
câteva porţi care s-au păstrat aproape în întregime şi mici bucăţi de piatră. Cea mai impunătoare
clădire din Köln este însă Domul, catedrala gotică a cărei construcţie provizorie a fost terminată
în 1288 şi care a adăpostit osemintele celor trei Magi de la Răsărit. Domul, aşa cum îl puteţi
admira acum, a fost terminat în 1880, la 632 de ani de la începutul lucrării. Din păcate, în timpul
celui de-al Doilea Război Mondial, catedrala a fost afectată destul de puternic, iar lucrările de

27
reparaţie nu s-au încheiat nici acum.  Unul dintre cele mai mari şi importante oraşe din
Germania, alături de Berlin, Hamburg şi München, Kölnul adăposteşte numeroase muzee
importante, galerii de artă, teatre şi săli de concerte. Cele mai căutate sunt Teatrul de Operă,
înfiinţat în 1822, Hänneschen-Theater (teatrul de păpuşi), Atelier-Theater, Klüngelpütz Kabarett-
Theater, Theater am Dom, Theater der Keller sau Volkstheater Millowitsch, unde au loc
reprezentaţii în aproape fiecare seară. Deşi se ştie despre nemţi că sunt punctuali şi extrem de
serioşi, ei sunt totodată cunoscuţi drept un popor vesel şi plin de voie bună atunci când vine
vorba de distracţie.În weekend, străzile se umplu de tineri care iau la rând cluburile, iar
concertele în aer liber se numără printre cele mai populare variante de amuzament. Hohe-Strasse
(strada Înaltă) este cea mai căutată pentru astfel de activităţi, iar aici veţi descoperi nenumăraţi
cântăreţi ambulanţi care vă îmbie la dans. Oraşul e plin de tineri. Köln este un important centru
universitar şi 10% din populaţia oraşului e alcătuită din studenţii cu viză de flotant. Aici există
Institutul Superior de Muzică „Hochschule für Musik" din Köln, unul dintre cele mai importante
din Europa, şi Universitatea din Köln, una dintre cele mai căutate din lume. Pe lângă acestea, în
oraş mai există alte nouă instituţii de învăţământ superior cu profile precum muzică sau artă.
Printre cele mai atractive muzee din oraş se numără cel de artă modernă şi contemporană -
Ludwig Museum - şi Muzeul Romano-Germanic, ce adăposteşte obiecte de artă, podoabe şi
obiecte uzuale din epocile romană şi merovingiană. Mozaicul lui Dionysos este cel mai
important exponat al acestui muzeu. Pe lângă acestea mai puteţi vizita Muzeul de Artă Est-
asiatică sau pe cel de obiecte de cult păstrate din Evul Mediu. Un important centru cultural, Köln
este şi un mare nod feroviar. Gara principală din oraş, care trebuie neapărat văzută, are legături
cu principalele oraşe din Germania, dar şi cu marile capitale din Europa precum Paris,
Amsterdam sau Londra.Cultura, istoria şi muzica nu sunt însă singurele motive pentru care
oraşul merită vizitat; gurmanzii au ocazia să exploreze tentaţiile uneia dintre capitalele
gastronomiei. În oraş există peste 3.000 de localuri cu diverse specialităţi, iar la fiecare masă
puteţi să gustaţi celebra bere Kölsch.
Costumele participanţilor la carnaval atrag privirile miilor de turişti. Şi chiar dacă este
iarnă şi vremea pare hotărâtă să vă ţină în casă, merită să faceţi o călătorie cu feribotul pe Rin,
cursele mai lungi ajungând chiar şi până în Franţa. Una dintre cele mai frumoase rute spre Köln o
puteţi parcurge cu trenul, de la Frankfurt. Aşa aveţi ocazia să vedeţi aproape întreaga vale a
Rinului, cu faimoasele sale castele şi podgorii.

28
Vedetele paradei, oameni deghizaţi în clovni şi animale, dar şi în personalităţi politice, au
defilat pe arterele principale ale oraşului. Carnavalul de la Koln, cel mai mare de pe bătrânul
continent, este cunoscut şi sub numele de "al cincilea anotimp". Sărbătoarea începe în sud-vestul
Germaniei pe 11 noiembrie, la ora 11:11 în Alter Markt (Piaţa Veche) şi durează până la
Miercurea cenuşie care marchează începutul postului Paştelui pentru catolici. Care alegorice,
muzică şi costume originale la marea paradă de Rosenmontag. Participanţii au putut să ironizeze
orice personalitate politică, sigurele teme interzise de autorităţi fiind cele religioase. La
carnavalul din acest an au luat parte, printre alţii, Angela Merkel, George W. Bush sau Mahmoud
Ahmadinejad, imaginat în formă de bombă! Peste 124 de orchestre şi o sută de care alegorice au
luat parte la sărbătoare de ieri. În tot acest timp, celor zece mii de spectatori le-au fost oferite
flori şi 150 de tone de bomboane. Tema carnavalului din acest an a fost, aşa cum era de aşteptat,
campionatul mondial de fotbal care va avea loc în acest an în Germania.

II.3. Turismul religios

Turismul de factură religioasă apare în a II-a etapă a evoluţiei turismului, numită etapa
pseudo-turistică, ce coincide perioadei evului mediu timpuriu şi mijlociu până în epoca
renaşterii. Pelerinajele religioase se îndreptau spre Roma şi Ierusalim pentru creştini, Meka şi
Medina în Arabia Saudită pentru musulmani, Lhasa şi sanctuarele din India şi Indochina pentru
budişti, muntele Fuji pentru japonezi.
II.3.1. Consideraţii generale

Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu
implicaţii de ordin spiritual. Noţiunea de religios s-a dezvoltat de la înţelegerea motivaţiilor
turiştilor. Diferenţa dintre această formă de turism şi altele o constituie motivaţia religioasă a
turiştilor. Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse: − vizite la lăcaşurile sfinte;
− pelerinaje religioase; − tabere religioase pentru tineret. Taberele religioase pentru tineret se
desfăşoară în toată lumea în perioada de vară. În cazul României, conform strategiei propuse prin
programul „Orizont 2025”, autorităţile vor sprijini bisericile de diferite culte, în special pe cele
care ajută tinerii cu probleme sociale. El poate fi individual sau în grup organizat cum sunt
pelerinajele şi taberele religioase. Se practică de către o anumită categorie de persoane şi vizează
atât promovarea valorilor culturale, cât şi a celor spirituale. De aceea nu se poate face o distincţie

29
netă între turismul cultural, referindu-ne la vizitarea edificiilor religioase, şi turismul religios.
Spre exemplu, turiştii care merg la mănăstiri din curiozitate, din nevoia de a cunoaşte locuri şi
lucruri noi, atraşi de frumuseţea lor prin artă, prin faptul că sunt situate în locuri mai retrase,
pitoreşti dar şi prin viaţa deosebită pe care o duc cei ce locuiesc în ele, în momentul întâlnirii cu
lăcaşul de cult ei se transformă subit în pelerini: îşi schimbă vestimentaţia, aprind o lumânare, se
închină la icoane. Impactul a operat ceva în el. Întâlnirea cu sacrul modifică motivaţia exterioară
a călătoriei, vizitatorul descoperind şi o motivaţie interioară, de alt ordin decât cel pur turistic.
Pornind de la noţiunea de turism cultural-religios se poate vorbi de două mari tendinţe de
călătorii: • Călătorie unifuncţională, care are un singur scop de natură religioasă. Un exemplu
foarte bun în cazul României sunt călătoriile religioase efectuate la lăcaşuri cu icoane făcătoare
de minuni: mănăstirea Neamţ, mănăstirea Agapia, Sihăstria sau Nicula. Participantul la acest gen
de călătorie este strict pelerinul. • Călătorie plurifuncţională, care îmbină aspectele religioase ale
călătoriei cu cele strict culturale, şi care permit vizitarea unui număr mai mare de obiective
turistice. Atunci când elementul de atracţie pentru turişti se află într-un monument sau altă formă
a patrimoniului cultural de factură religioasă, se poate vorbi de turism în spaţiu religios.
O altă tendinţă a ultimelor decenii ale secolului trecut este de a petrece un sejur în
apropierea unor lăcaşe de cult renumite. Astfel, multe ansambluri monahale şi-au realizat
propriile case de oaspeţi în care primesc un număr redus de credincioşi şi în care trebuie
respectate anumite norme pe durata şederii, pentru a nu perturba ordinea activităţii monahale.
Intre turism şi religie există nenumărate interacţiuni şi combinaţii pe baza relaţiei dintre locul
sacru şi motivaţia turistului. Vorbind despre turismul religios în România trebuie să luăm în
considerare 6 aspecte: • Mormintele sfinte, ca locuri de pelerinaj, care sunt privite singular şi
care pot fi însoţite de foarte puţine atracţii turistice. In cazul României nu se poate vorbi de
morminte sfinte, în schimb există mai multe monumente de cult care adăpostesc rămăşiţe
pământene ale unor sfinţi (mormântul Sfintei Paraschiva la Iaşi) sau martiri (osemintele primilor
părinţi martiri creştini de la mănăstirea Cocoş din nordul Dobrogei). • Sanctuarele religioase
care au importanţă turistică majoră datorită particularităţilor istorico-culturale, şi care pot fi
însoţite de alte valori culturale sau de peisaj, festivităţi creştine, fiind o combinaţie între atracţia
turistică şi valoarea spirituală pentru credincioşi. Cu toate că nu este la fel de renumit ca
sanctuarele religioase din Marea Britanie, sanctuarul dacic de la Sarmisegetuza Dacică din
Munţii Orăştiei poate constitui un bun exemplu de combinaţie între valoarea turistică şi cea

30
spirituală a sanctuarului. • Bunuri cultural-religioase, care au statut de monumente
arhitectonice şi artistice, considerate mari atracţii turistice. Din acest punct de vedere România
are un avantaj datorită unor monumente renumite cum ar fi mănăstirile din Moldova, Muntenia,
Oltenia sau Transilvania şi catedralele catolice din Sumuleu, Braşov, Cluj- Napoca)
•Destinaţiile religioase, unde au loc manifestări religioase. In România un bun exemplu îl
constituie sărbătorile de Crăciun şi sfârşitul anului în zona Maramureş sau în Bucovina. •
Circuitele de vizitare a unor importante lăcaşe de cult, unele cu valoare pur religioasă, asociate
cu cele cu valoare istorică şi artistică: circuitul mănăstirilor din Bucovina, Moldova, Dobrogea.
•Taberele religioase pentru tineret, care se desfăşoară cu precădere în perioada vacanţelor de
vară. In cazul ţării noastre este vorba de sprijinul bisericilor de diferite culte care sprijină tinerii
cu probleme sociale. Drumul spre sfintele mănăstiri este ales de tot mai mulţi tineri, acestea
reprezentând adevărate locuri de reculegere şi întărire duhovnicească. Asociaţia Studenţilor
Creştin-Ortodocşi din România organizează pelerinaje la mănăstiri din toată ţara. Grupurile de
studenţi din Bucureşti şi din alte centre universitare pot participa la pelerinaje organizate la
Muntele Athos. Pelerinajul religios este o constantă a umanităţii. El are motivaţii multiple şi
semnificaţii spirituale profunde, când este trăit intens şi înţeles corect. Pelerinii sunt oameni care
doresc să viziteze şi să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaştele sfinţilor,
icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc mari duhovnici renumiţi. Centrele de
pelerinaj sunt mijloace moderne de promovare a spiritualităţii şi culturii în contextual ecumenic
local şi internaţional. Acestea au rolul de a dirija, coordona şi controla procesul de organizare al
pelerinajelor. Acestea oferă o serie de servicii cum ar fi: − excursii pentru creştini din ţară şi
străinătate; − pelerinaje pentru pelerini de alte confesiuni, în special din Europa Occidentală;
−tururi de oraşe; − expediţii şi tabere de studii; − cazare în case de oaspeţi şi spaţii de primire ale
bisericii, în România; − consiliere pelerinaje; − servicii de informare pentru turismul religios.
Calculele la nivel mondial arată că numai turismul religios reprezintă aproximativ 26% din
fluxul turistic total. În ceea ce priveşte România, numărul turiştilor implicaţi în turismul cultural
şi religios, la nivelul anului 2002, a depăşit în mod evident cifra de 500.000. Această cifră, din
păcate, nu este exactă, putând fi amplificată de numărul pelerinilor care merg la marile sărbători
religioase, cum este Sfânta Paraschiva la Iaşi, Sfântu Dimitrie cel Nou la Bucureşti, 15 august la
Nicula, sau Rusaliile la Sumuleu (numai în ultimul caz numărul pelerinilor sosiţi aici depăşeşte
cifra de 100.000 de oameni anual. In consecinţă se poate spune că numărul turiştilor care practică

31
turismul cultural şi religios în România depăşeste cifra de 1.000.000. În trei ani de activitate
Centrul de pelerinaj „Sf. Paraschiva” a organizat 354 de pelerinaje dintre care: • 31 de pelerinaje
în străinătate la care au participat 1.009 pelerini şi s-au parcurs 146.607 km; • 323 pelerinaje în
România la care au participat 10.017 pelerini, parcurgându-se 52.858 km; • pelerinaje în
România, în special în regiunea Moldovei, pentru 1.393 pelerini de diferite confesiuni din
străinătate. In Israel vin peste 2.000.000 de turişti anual. Oraşul Ierusalem cuprinde obiective
pentru credincioşi evrei, creştini şi musulmani. Pentru creştini, importanţa Ierusalimului este
deosebită deoarece el reprezintă o mărturie şi un izvor al lumii creştine. Dintre obiective
amintim: Zidul Templului Solomon, Moscheia lui Omar, Bisericile creştine, Grădina
Ghetsemani.
II.3.2.Potenţial turistic religios în România
Ţara noastră este binecuvântată cu mii de lăcaşuri sfinte şi monumente religioase, unele
provenind chiar din primele veacuri creştine. I. Regiunea turistică a câmpiei şi dealurilor de
vest. Obiectivele religioase, din grupa bisericilor, catedralelor şi mănăstirilor nu lipsesc în
habitatele de mare tradiţie, etalând valori arhitecturale, picturi şi sculpturi interioare foarte
interesante. Catedralele din Timişoara , Oradea şi Satu Mare; mănăstirile Partos, Săraca,
Povârgina; bisericile din Beltiug, Apa, Stana, Tileag devin puncte luminoase în ghidul turistic al
regiunii.
II. Regiunea turistică Oaş-Maramureş-Obcinele Bucovinei. Bisericile de lemn din
Maramureş (Ieudat, Şugatag, Sârbi, Breb, Giuleşti, Moisei, Dragomireşti) constituie repere de
marcă ale creativităţii şi originalităţii artizanilor localnici. Inspre Podişul Sucevei mănăstirile
Voroneţ, Humor, Moldoviţa, cu minunatele fresce exterioare, atrag turiştii.

32
III. Regiunea munţilor Apuseni Bisericile din lemn de la Lupşa, Vidra, Garda de Sus,
Rieni impresionează prin frumuseţea lor. O mănăstire vestită este cea de la Râmeţi, printre cele
mai vechi din Transilvania.
IV. Regiunea depresiunii Transilvaniei Obiectivele religioase sunt reprezentate prin
bisericile de lemn din zona Sălajului (Fildu de Sus, Agrij), cele ctitorite de Ştefan cel Mare la
Vad şi Feleac; ctitoria lui Mihai Viteazul de la Lujerdiu, dar şi prin bisericile fortificate din
Podişul Târnavelor (Alma, Biertan, Axente Sever). Catedralele gotice din Cluj-Napoca şi Alba
Iulia, cele ortodoxe din Cluj-Napoca, Alba Iulia şi Târgu Mureş precum şi mănăstirile Nicula şi
Rohia, întregesc o salbă de atracţii recunoscută prin valoarea sa.
V. Regiunea Munţilor Poiana Ruscă. La loc de frunte sunt bisericile de piatră ale
Depresiunii Haţegului (Densuş, Sântămaria Orlea, Strei sângeorgiu).
VI. Regiunea grupei centrale a Carpaţilor Orientali şi Sub-Carpaţii Moldovei. Dacă
în perimetrul muntos atracţiile de provenienţă antropică sunt puţine şi se datorează etnografiei
secuilor, în Sub-Carpaţii Moldovei ele predomină net. Este de ajuns să menţionăm mănăstirile
Agapia, Neamţ, Văratec, Secu, Sihăstria, Bistriţa, Schitul Durău. În judeţul Neamţ, întâlnim
monumente religioase de peste 100 ani. Unele dintre ele au facilităţi de cazare pentru cei care
vor să petreacă mai mult timp în preajma lor.
VII. Regiunea turistică a Podişului Moldovei. Sunt reprezentative pentru acest subiect
bisericile cu fresce Suceviţa şi Arbore, mănăstirile Putna, Dragomirna, Trei Ierarhi, Golia,
Galata, Cetăţuia, Bisericile Sf. Ion, Sf. Nicolae, Sf. Ioan Botezătorul precum şi cele din Dorohoi:

33
Huşi, Bârlad, Rădăuţi, Hârlău, Dobrovăţ sunt mărturia permanentei credinţei strămoşeşti.
VIII. Regiunea curburii carpatice. De menţionat sunt Biserica Neagră şi mănăstirea
Cheia.
IX. Regiunea turistică a Carpaţilor Meridionali. Obiectivele turistice religioase sunt
mănăstirile: Sinaia, Sâmbăta, Cozia.
X. Regiunea Sub-Carpaţilor Getici. Edificiilor religioase le revine poziţia dominantă.
Mănăstirile Dealu, Curtea de Argeş, Cozia, Govora, Frăsinei, Bistriţa, Hurez, Tismana sunt
obiective cu o funcţie atractivă de mult atestată. Niciunde un circuit al mănăstirilor nu este mai
dens şi mai uşor de parcurs decât aici, iar faima marilor voievozi aureolează ctitoriile de la
Cozia, Curtea de Argeş,Hurez.
XI. Regiunea Câmpiei Române. Edificiile religioase, constituite din biserici şi mănăstiri
sunt concentrate în Bucureşti (Stavropoleos, Sf. Gheorghe Vechi, Patriarhiei, mănăstirile
Snagov, Cernica, Radu Vodă, Pasărea) dar şi în celelalte oraşe, sau în vecinătatea lor.
XII. Regiunea Podişului Dobrogei. In această regiune amintim: Peştera Sf. Apostol
Andrei, Basilica de la Niculiţel, Cetatea Halmirys, Complexul monahal de la Basarabi-Murfatlar.
Arhiepiscopia Tomisului, prin Biroul de pelerinaj, oferă un ghid pentru cei care vor să viziteze
aceste locuri. Peştera Sf. Apostol Andrei, a fost sfinţită în 1942 şi a constituit până la al doilea
război mondial loc de pelerinaj şi slujbe religioase. Reactivarea mănăstirii a avut loc după 1990,
astăzi înfăţişându-se ca un loc sfânt, făcător de minuni cu peste 20 de călugări. Mănăstirea
Dervent este un alt lăcaş de cult renumit al Dobrogei şi dispune de 60 locuri de cazare. In nordul
Dobrogei, se află Mănăstirea Cocoş unde pelerinii se pot închina la moaştele sfinţilor martiri
Zoticos, Athos, Kamasis şi Filippos. Tot aici se află şi un muzeu cu obiecte de artă religioasă
veche. Mănăstirea are 22 călugări şi dispune de 90 locuri de cazare. Mănăstirea de la Niculiţel
reprezintă cel mai vechi edificiu de cult creştin cunoscut până în prezent. Alte lăcaşuri sfinte din
Dobrogea: mănăstirea Celic-Dere, Schitul Sfânta Elena de la Mare, schitul şi peştera Sf. Ioan
Cassian, mănăstirea Bălteni, schitul Letea, mormântul pictat de la Tomis, Basilica Histria,
Basilica Callatis.
Activităţi care favorizează turismul religios
Hramurile şi pelerinajele religioase, concentrează, pentru 1-3 zile, un mare număr de
credincioşi veniţi din toată ţara, uneori chiar turişti străini aflaţi în sejur sau în tranzit în
România. Majoritatea absolută se desfăşoară vara, la 20 iulie (Sf. Ilie), 15 august (Adormirea

34
Maicii Domnului), dar şi în prima lună a toamnei, la 8 septembrie (Naşterea Maicii Domnului) şi
14 septembrie (Înălţarea Sfintei Cruci). Dintre hramurile cu largă audienţă sunt cele ale
mănăstirilor din Bucovina, Sub-Carpaţii Moldovei, Sub- Carpaţii Getici, sau Transilvania. Alte
activităţi: • Simpozioane religioase; • Evenimente cultural creştine; • Expoziţii de icoane şi
obiecte de cult; • Concerte de muzică religioasă. Edificiile religioase marchează evoluţia
concepţiilor şi a stilurilor arhitectonice. Sunt răspândite pe toate continentele, constituind
veritabile puncte de atracţie turistică. O mare parte dintre acestea au suferit mari distrugeri atunci
când forţele aflate în conflict aveau religii diferite sau aveau concepţii antireligioase. Au fost
distruse templele aztece sau incaşe de către conchistatori, bisericile creştine în evul mediu de
către turci, sau lăcaşurile de cult din Estul Europei de către comunişti. Dar exemplul ocrotirii de
către turci a catedralei Sfânta Sofia, chiar în centrul imperiului, sau a catedralei din Moscova de
către comuniştii sovietici, dovedeşte că fanatismul religios sau ateu a avut limitele lui, arta
adevarată supravieţuindu-i. Lăcaşurile de închinăciune şi meditaţie sunt diverse. La început
această funcţie au îndeplinit-o peşterile şi labirinturile întunecate unde omul şi-a înfiripat primele
altare de cult sau urne mortuare. Ulterior, componenta mistică a sufletului său l-a condus la
edificarea şi diversificarea edificiilor cu o astfel de funcţie, în strânsă dependenţă cu varietatea
religiilor, tradiţiilor, vechimii şi intensităţii populării teritoriului, cu gradul de dezvoltare al
societăţii etc. Se constată ca urmare, o răspândire generalizată a obiectivelor turistice din această
categorie, pe toate continentele şi în toate statele, densităţi mai ridicate constatându-se acolo
unde societăţile umane s-au consolidat mai timpuriu şi au avut o creativitate, pe toate planurile
mai bogată. Din grupa edificiilor turistice cu funcţie religioasă fac parte: sanctuarele, templele,
bisericile, catedralele, (moscheile, sinagogile, mănăstirile, mausoleele şi cimitirele).
a) Sanctuarele reprezintă incinte delimitate prin pietre de hotar sau ziduri, în interiorul cărora
sunt amplasate construcţiile cu destinaţie religioasă. După menţionările lui Herodot, în Grecia
antică exitau 18 sanctuare, dar numărul lor, conform vestigiilor scoase la iveală de săpăturile
arheologice, este mult mai mare. Aşa sunt sanctuarele de la Dodona, Patras, Epidaur, Olimpia,
Trofornios, Eleusis, Didyna, Acropole sau Delfi. Turiştii mai pot admira coloanele templului lui
Apollo, ale Colosului, tezaurul atenienilor. In Japonia abundă sanctuarele shintoiste, dintre care
cele mai cunoscute fiind cele de la Nikko, Izumo, Nagoya, Ise, etc. Pe teritoriul nostrum opaiţele
cu însemnele crucii descoperite în aşezările daco-romane din secolele IIIV, şi călătoria
apostolului Andrei, în ţinuturile Dunării de Jos şi în Dobrogea în aceeaşi perioadă, înlătură orice

35
îndoială că românul nu s-ar fi născut creştin. Sanctuarele şi templele, ca edificii religioase
precreştine, le regăsim sub formă de vestigii, în vechea capitală a statului dac centralizat,
Sarmisegetuza Regia, localizată în Munţii Orăştiei. Aici, într-un complex arheologic de mari
dimensiuni, cu nimic mai prejos celor descoperite în Anzi şi aparţinând incaşilor, s-au desvelit
urmele a 4 sanctuare.
b) Templele, socotite ca o casă a divinităţii, a zeilor, au constituit imboldul principal în
construirea unor edificii de mare amploare şi originalitate. In preistorie, funcţia templului a fost
atribuită peşterii, decorate cu picture parietale. Dependenţa omului de grota ancestrală şi
reflectarea ei în planul mitic ne-o ilustrează tendinţa sa de a-şi săpa cu propria sudoare caverne
ce adăpostesc grandioase edificii. Astfel au luat fiinţă renumitele temple subterane din insula
Elephanta, în apropiere de Bombay. Tot în India se află templele subpământene de la Ellora. Ele
poartă numele zeilor cărora le-au fost dedicate: Kailasa, Visnacarna, Indra. Alte temple, din
aceeaşi categorie, sunt localizate în insula Salcette, Pandan- Lena, Mhar. Tradiţia acestor temple
se extinde şi în Afganistan, Asia Centrală, şi mai ales în China. Mai „tinere” ca templele
subterane indiene, dar cu o construcţie mai complexă, sunt speos-urile egiptene din Valea
Nilului, în Nubia Inferioară. Cunoscute sunt templele de la Abu Simbel. Templele, ca obiective
turistice, sunt prezente peste tot în Grecia. Astfel, la Delfi, mai pot fi admirate incinta şi
coloanele templului lui Apollo şi Neoptoleon; la Olimpia se află templul lui Zeus. Alte vestigii
din această categorie sunt la Delos (templul Artemidei) Efes, Samotrace (templul lui Zeus).
Dintre toate construcţiile greceşti cu funcţie religioasă aparţinând antichităţii, cele mai bine
conservate şi vizitate de turişti aparţin complexului arhitectural al Acropolei ateniene.Aici se află
o mare densitate de valori artistice ale patrimoniului universal: templul zeiţei Nike Apteros,
Erechteionul, templul lui Hefaistos şi Parthenonul. La Sarmisegetuza Ulpia Traiana au fost
reconstruite parţial o serie de temple (Templul lui Liber Pater, Templul Augustalilor, Templul
Silvanus, Templul Esculap şi Hygia). Temple şi sanctuare au fiinţat la Porolissum, Napoca,
Micia, Apullum, dar şi în cetatea dacă de la Bâtca Doamnei din judeţul Neamţ. Conservarea mai
precară a acestui tip de edificii se datorează şi înlocuirii lor, încă din secolele IV-VII, cu
bisericile specific cultului creştin. Odată cu trecerea la credinţa creştină în Europa, în locul
templelor apar bisericile iar în lumea musulmană moscheile.
c) Bisericile sunt edificii religioase, specifice spaţiului euro-american, unde creştinismul, sub
diferitele sale variante, s-a răspândit mai rapid, ridicându-şi lăcaşuri de cult adecvate. Ele atrag

36
vizitatorii prin vechime, grandoare, stilul construcţiei, decoraţii interioare şi exterioare dar şi
pentru valorile spirituale. In ţara noastră întâlnim toate tipurile constructive şi o gamă extrem de
variată de stiluri. Sunt binecunoscute bisericile din piatră din Ţara HaŢegului, considerate a fi
printre cele mai vechi din Arcul Carpaţilor. Tot în acelaşi stil sunt bisericile de la Densuş,
Sântamăria Orlea, Ştrei, Strei sângeorgiu, Remeţi, Scheii Braşovului. Alte biserici au fost întărite
cu fortificaţii. Un exemplu în acest sens este biserica evanghelică din Sebeş, biserica Arbore din
nordul Moldovei, la Sibiu, Cisnădie, Cisnădioara, Cincu, Harman, Rotbav, Biertan, Feldioara,
Codlea. De o mare valoare turistică se dovedesc a fi bisericile de lemn din Maramureş, Sălaj sau
Munţii Apuseni.Sunt binecunoscute bisericile din lemn de la Surdeşti, Cupşeni, Dragomireşti,
Libotin din Maramureş, Fildu de Jos, Agriş sau Cizer în Sălaj, Rieni, Lazuri, Vidra, Garda de Sus
în Munţii Apuseni. Pictura interioară sau frumuseţea icoanelor găzduite pot fi admirate în
bisericile din Remetea, Sighiştel, Hălmagiu, Almaşu Mare, Ocna Sibiu, Densus, Vad, Feleac,
Moisei, Libotin, Susenii Bârgăului, Nicula, Săliste, Făgăraş. Dintre bisericile celebre în Europa,
menţionăm Saint Chapelle din Paris, San Ambrioggio din Milano, Arles şi Vezelay din Franţa,
Kondopog din URSS.
AE
d) Mănăstirile alcătuiesc ansambluri arhitectonice centrate în jurul unui edificiu de cult din
categoria bisericilor sau catedralelor. Lângă funcţia religioasă propriu-zisă, mănăstirile sunt şi
habitate caracteristice, producătoare de bunuri şi atracţii turistice (articole de artizanat, hramuri,
pelerinaje). In România se întâlnesc mai ales în Bucovina şi Sub- Carpaţii Moldovei: Voroneţ,
Humor, Pătrăuţi, Bistriţa sau Putna, Moldoviţa, Suceviţa, Dragomirna, Golia, Galata, Agapia,
Humor. In Muntenia şi Oltenia există de asemenea un brâu de mănăstiri începând cu Mănăstirea
Dealu, Cozia, Argeşului, Hurez sau Tismana iar în judeţul Buzău, mănăstirea Ciolanu. In
Transilvania întâlnim mănăstirile: Râmeţ, Nicula, Rohia. La nivelul continentului European
mănăstirile sunt extrem de răspândite. Aşa sunt mănăstirile de pe Muntele Athos, Rila şi Nesebar
din Bulgaria, Dubrovnik din Croaţia, Pavia şi Monte Casino din Italia, Nara din Japonia, Saint
Michel din Franţa. Toate aceste obiective au ca funcţie iniţială practicarea cultului religios, fiind
lăcaşuri destinate satisfacerii nevoilor spirituale de acest gen pentru o populaţie numeroasă în
timp nedefinit.

37
Concluzii
Activitate economică, socială și culturală a turismului este dată de faptul ca acesta este o
ramura de interferenta ca rezultat al diversificarii activitatilor ce dau continut prestatiilor
turistice. Aceste activitati sunt prezente in structura unor multitudini de ramuri economice:
transporturi, constructii, industria alimentatiei, textile, telecomunicatii, cultura, industria
lemnului, etc. Turismul este o ramura de sinteze deoarece necesita intrari din alte ramuri. Are
efect de antrenare si de stimulare a productiei. Turismul reprezinta un fenomen economico-social
specific civilizatiei moderne, puternic ancorat in viata societatii, si ca atare, influentat de evolutia
ei. Prin caracterul sau de masa si continutul complet, turismul antreneaza un vast potential
material si uman, cu implicatii importante asupra evolutiei economiei si societatii. Turismul
prezinta trasaturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, intr-o ramură a economiei
nationale, ramură care, prin specificul său, se integrează in sectorul tertiar.

Târgurile reprezintă un loc mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea
unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente,
zarzavaturi, dar și altele. Însă acest termen a fost preluat și pentru evenimente de o mai mare

38
anvergură cum ar fi târgurile de turism, târgurile de locuri de muncă și alte tipuri de târguri ce se
desfășoara la o anumită perioadă, în spații special amenajate, însă funcția este aceeași, și a nume
de a vine aceste produse sau pachete de servicii, fapt pentru care s-a preluat și termenul.
Expozițiile reprezintă o prezentare, expunere de mărfuri în scopul promovării comerţului.
Iniţial angrosiştii expuneau produse pentru detailişti. În mod ocazional se organizau şi se mai
organizează expoziţii naţionale sau internaţionale de amploare, fără a se asigura o anumită
frecvenţă, la care ţările participante îşi expun principalele produse şi servicii.
Carnavalul reprezintă aceea perioadă care precedă postul în unele ţări, când au loc
petreceri populare însoţite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. De asemenea poate
reprezenta o petrecere populară cu deghizări, dansuri, jocuri distractive etc. care are loc cu
diferite ocazii. Venetia este unul dintre cele mai vizitate orase ale Italiei, ocupand incontestabilul
loc 1 in topul celor mai romantice destinatii din lume. Este locul ales de foarte multi dintre
indragostiti, dar si ce cei dornici de distractie si de aventura. Distractia atinge apogeul din 10
februarie, cand Venetia devine din nou, pentru doua saptamani, o lume fantasmagorica a
paradelor stradale si a balurilor somptuoase, a mastilor si a costumelor stralucitoare. Poti fi
Madame Valmont sau Lucrezia Borgia si poti dansa cu Mozart sau Cassanova. E vremea cand
intregul oras se transforma intr-o scena uriasa, pe care se deruleaza reprezentatii teatrale si
ceremonii. Muzicienii, dansatorii, acrobatii si magicienii inunda strazile Venetiei.
Rio de Janeiro este un oras al contrastelor ce creeaza un fel de teama. Munti de granit
abrupti, imediat langa ocean, intre intinderile de nisip auriu, case coloniale impecabile cuibarite
intre zgarie-nori moderni de sticla si paduri verzi ce se revarsa pe colinele dens populate. Este
un oras cu viata trepidanta, un oras al veneratiei pentru plaja, fotbal, samba si carnaval. Si
deasupra distractiei si frivolitatii se ridica simbolul mereu prezent – statuia lui Isus Salvatorul.
Devalorizarea monedei nationale si succesele echipei nationale de fotbal au ajutat Brazilia si in
special Rio sa devina o destinatie populara si accesibila pe toata perioada anului. Impreuna cu
binecunoscutele puncte de reper Corcovado si Munti Sugar loaf, Rio debordeaza de o bogatie de
atractii si activitati, in plus mancarea este extraordinara, muzica si distractia – suficiente sa tina
vizitatorul ocupat oricat de lunga i-ar fi sederea. Intre 21-24 februarie izbucneste cel mai faimos
si mediatizat carnaval al planetei. In Brazilia, evenimentul este a doua manifestare populara dupa
meciurile de fotbal.

39
Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu
implicaţii de ordin spiritual. Noţiunea de religios s-a dezvoltat de la înţelegerea motivaţiilor
turiştilor. Diferenţa dintre această formă de turism şi altele o constituie motivaţia religioasă a
turiştilor. Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse: − vizite la lăcaşurile sfinte;
− pelerinaje religioase; − tabere religioase pentru tineret. Taberele religioase pentru tineret se
desfăşoară în toată lumea în perioada de vară.
Rolul cultural educativ al turismului este de a mării orizontul de cunoastere si facilita
contactul turistilor cu zone, cu nivel diferit de cultura si civilizatie, turismul presupune
satisfacerea unor nevoi de ordin superior dar are și ca are vocatie ecologica: spor de frumusete
peisagistica, controlul dezvoltat al statiunilor, orientarea fluxurilor turistice spre zone inedite
(publicitatea), organizarea de parcuri si rezervatii, promovarea formelor de vacanta mai putin
agresive, ecoturism, turism rural.

Bibliografie

 Angelescu, Coralia, Jula, D., Timpul liber. Conditionari si implicatii economice, Editura
Economica, Bucuresti, 1997

 Nistoreanu Puiu, Economia turismului - teorie și practică, Ed Economică, 2000


 Rodica Minciu, - Economia Turismului- , Editura Uranus, Bucuresti, 2007.
 Goldin,I.,Winters,L. -The economics of sustainable development, Cambridge University
Press, Cambridge,1999
 Ioncică, M.- Strategia de dezvoltare a sectorului tertiar, Editura Uranus, Bucuresti, 2007.

40
 Collins-Kreiner N., Kliot N. Piligrimage tourism in the Holy Land: The behavioural
characteristics of Christian pilgrims, Kluwer Academic Publishers- 2005, vol 50, no.1,
pp. 55-67, http://titania.ingentaselect.com
 Nolan Mary Lee, Nolan S. Religious sites as tourism attractions in Europe
 Oregon State University, U.S.A., 2002, www.sciencedirect.co
 . Rinschede G. Forms of religious tourism, Universitat Regensburg,
Germany,www.sciencedirect.com, 2002
 Revista Capital, nr.20, 16 mai 2002, Pelerinajul - turism religios în condiţii de trei stele
 Ghid Italia - http://www.italyguides.it/us/venice_italy/venice_travel.htm

41