Romanul obiectiv, realist Ion

Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe personaje principale, cu mai multe
conflicte şi planuri narative.
Ion este primul roman obiectiv din literatura romana, fiind aparut in anul 1920.

Ion se încadrează în romanul de tip tradiţional: prezintă spaţiul rural cu obiceiurile vieţii specifice
( nuntă, horă, înmormântare, etc.),.

realist :  proza sa descriind realitatea asa cum e : viaţa satului românesc din sec XX (primele 2 decenii) cu
clasele sociale existente (țărani, intelectuali), cu instituţiile specifice (şcoala, biserica, judecătoria), cu
obiceiurile şi tradiţiile locului.

Este și obiectiv pentru că scrierea este la persoana a III-a, naratorul este omniscient, perspectiva narativă
presupune o viziune ,,dindărăt” în care naratorul ştie mai multe decât personajele sale.
Acest narator omniscient nu este însă deloc implicat în acţiune, doar prezintă situaţiile fără să judece ( pe
când în Moara cu noroc naratorul se identifica cu vorbele bătrânei).

Tema romanului surprinde viaţa satului transilvănean de la începutul secolului XX, cu iubiri pătimaşe,

lăcomie de pământ, tradiţii specifice, conflicte, momente de sărbătoare a satului, instituţii.

O primă secvenţă este cea a horei duminicale din curtea vaduvei lui Maxim.
Mai întâi, scena horei prezinta viaţa sociala rurala din satul Pripas.
Este o societate tradiţională fapt sugerat de imaginea tinerelor fete şi a nevestelor care aşteaptă să le vină
cheful bărbaţilor pentru a fi invitate la joc.
În această societate relaţiile sunt reprezentate de avere: primarul si ţăranii fruntaşi, în vreme ce restul mai
saraci stau deoparte.
Intelectualitatea satului se bucura de respect deosebit din partea ţăranilor şi de aceea jocul se opreşte
când la hora îşi fac apariţia preotul Belciug şi familia învăţătorului Herdelea.
Alegerea lui Ion de a parasii, împreună cu Ana, hora poate sugerea intenţia celor doi de schimba destinul
stabilit de parinti. Ion alege să o joace pe Ana, fata urâtă, dar boagata, deşi o iubeşte pe Florica, fata
frumoasă, dar săracă.

Scena nunţii a lui Ion cu Ana este semnificativă . Nunta ţărănească este prezentată tipic nunţilor
ţărăneşti: ospăţul tine trei zile: “Ospăţul era la socrul mic.
Dacă în scena horei Ion i se adresează cu diminutivul Anuţă, impulsivitatea, nepăsarea şi răceala iau
locul falsei afecţiuni de la început; viclenia planului băiatului este marcata de dorinta pentru pamant.
Ana devine din ce în ce mai conştientă că Ion nu o iubeşte, gandindu-se la ideea morţii. De asemenea, Ion
conştientizează parcă pentru prima dată că, odată cu pământurile lui Vasile Baciu, trebuie să o ia de
nevastă pe Ana care „aşa împopoţonata cum era acum îi părea şi mai urâtă”.

Titlul operei este semnificativ, „Ion” fiind un nume generic, reprezentativ pentru ţăranul român. Personajul
este un exponent al mediului din care face parte, prin felul în care îşi trăieşte drama şi, mai ales, prin
trăsătura să dominantă, iubirea pentru pământ.
Subtitlurile celor 2 volume au structură metaforică, sugerâng alegerile pe care le are de făcut Ion: “Glasul
pământului”, respectiv “Glasul iubirii”.
Subiectul. Romanul prezintă destinul unui fiu de ţărani, Ion al Glanetaşului, din satul tansilvănean
Pripas. Ion, flăcău harnic şi isteţ, suportă umilinţa de a nu fi bine văzut şi de a nu avea un loc de fruntea
satului pentru că este sărac.

Expozitiunea: se fixează timpul şi spaţiu. într-o zi de duminică, în satul Pripas, când toţi locuitorii se află
adunaţi la hora tradiţională, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea.

Intriga:venirea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, de la cârciumă la hora și confruntarea verbală cu Ion pe care-l
numește hoț și tălhar pentru că sarantocul vrea să se căsătorească cu fata sa. Rușinea pe care i-o face
Vasile Baciu lui Ion la hora în față satului stârnește dorința de răzbunare a lui Ion care la rândul lui îl face
de rușine pe Baciu prin faptul că o lasă însărcinată pe Ana

Planul îi izbuteşte şi, fără să o iubească, o ia de nevastă pe Ana, deşi tatăl ei se împotirveşte. După
obţinerea pământului, Ion o supune pe Ana unor violenţe fizice, iar ea, nemaiputând să îndure viaţa
mizerabilă alături de acesta, se sinucide, spânzurându-se. La scurt timp moare şi copilul lor, Petrişor.

În punctul culminant, Ion, satisfăcut în dorinţa de a avea pământ, se hotărăşte să se întoarcă la Florica,
dragostea dintâi, fată frumoasă şi săracă, căsătorită acum cu George Bulbuc.

In final, este prins însă de acesta care îl omoară din gelozie. Întreaga avere a lui Ion, pentru care
sacrificase totul, trece în posesia bisericii.

Incipitul propriu-zis : descrierea drumului spre satul Pripas. Prezentarii drumului îi este asociat un alt
simbol: „o cruce ruginită cu un Hristos răsturnat” (se sugerează faptul că lumea în care urmează să intrăm
nu mai are nimic sfânt, este o lume lipsită de valori spirituale).

Finalul prezintă adunarea personajelor la sfinţirea noii biserici clădite de Belciug, care simbolizează

purificarea spaţiului, apoi drumul parcurs de Herdeleni spre ieşirea din Pripas.

Prin simetrie cu incipitul, circularitatea opereii este argumentata de drumul care iese din satul Pripas,
sugereaza ca viata isi urmeaza drumul firesc.

Un alt conflict este cel interior al protagonistului,care ar de ales intre Ana, implinirea patimei de
pamant si Florica, iubirea sa adevarata. Este capabil sa pastreze in suflet si glasul iubirii, dar invins
de glasul pamantului.

Naratorul este omniscient, impersonal, isi asuma punctul de vedere al personajelor, prezentandu-le
dramele, dar nu formuleaza sentinte, nu emite judecati si nu empatizeaza cu ele. Perspectiva narativa
semnifica de fapt viziunea despre lume a autorului, o lume in care personajele isi consuma soarta
implacabila. Naratorul cunoaste destinele personajelor si plaseaza semne, simboluri ce le anticipeaza
devenirea.

Scriitorul doreste sa creeze o iluzie a realitatii prin repunerea monografica a imaginii satului ardelean.