Arhaisme

    Sensuri învechite dispărute: limbă (=popor), mândru (= înțelept), tăbărî ( = a așeza

tabără), a săruta (=a saluta), mișel (=sărman, sărac), nemernic (=pribeag, străin), moșie
(=patrie), carte (=scrisoare), a certa (= a pedepsi), a hotărî (= a trage hotar).
    Folosite cu sens schimbat rost (=cioc, gură) > a spune pe de rost, a ști pe de rost, a lua
pe cineva la rost; valoare stilistică: Și încet cu mâna ridicată / Sprâncenele, din rostu-i
rar / Duios cuvintele răsar.

Regionalisme

    Regionalismele lexicale sunt cuvintele folosite doar într-o anumită regiune a țării (au o
arie de circulație restrânsă) și care au sinonime în limba literară.

bai (=supărare), barabulă (=cartof), curechi (=varză), dadă (=soră mai mare), sabău
(=croitor)

    Regionalismele fonetice (variante regionale) sunt forme cu circulație restrânsă ale unor
cuvinte din limba literară, pronunțate diferit față de norma literară și sunt specifice unei
anumite zone geografice.

bage (=bade), dește (=degete), frace (=frate), gios (=jos), mâne (=mâine), păianjeni
(=păienjeni), șinși (=cinci)

Cuvântul de bază
Cuvântul de bază este cuvântul care serveşte ca element fundamental pentru formarea
altor cuvinte. Cuvântul de bază este de cele mai multe ori la forma-tip, din dicţionare.

Cuvinte de bază: copil, prieten, frumos, iepure, braţ.

Cuvinte derivate: copilaş, prietenie, frumuşel, iepureşte, îmbrăţişa.

Mijloace interne de imbogatire a vocabularului:

    Definitie
Mijloacele interne de imbogatire a vocabularului reprezinta procedeele prin care se obtin
cuvinte noi cu ajutorul unor termeni existenti deja in limba.
Derivarea este procedeul de formate în interiorul limbii a unor cuvinte noi, numite creații
interne, prin adăugarea, suprimarea sau substituția afixelor lexicale la un cuvânt de bază.
 Derivarea

După cum reiese și din definiția anterioară, există trei tipuri de derivare:

progresivă (propriu-zisă): adăugarea unor afixe derivative la rădăcina sau tema unui
cuvânt
regresivă (inversă): suprimarea din structura cuvântului de bază a unor afixe cu valoare
lexicală
prin substituția de afixe: înlocuirea unui afix lexical cu alt afix echivalent într-un cuvânt
de bază

Compunerea

Compunerea este procedeul de îmbogățire a vocabularului prin care se creează un cuvânt

nou din două sau mai multe cuvinte întregi existente și independente în limbă, din
elemente de compunere fără
existență independentă sau din abrevierea unor cuvinte.

După modul de realizare a cuvintelor compuse, compunerea poate fi de mai multe feluri:

compunere prin alăturare: floarea-soarelui, inginer-șef, galben-verzui, după-amiază, nou-

născut, du-te-vino; ceea ce, ca să, o sută zece
compunere prin contopire: binecunoscut, binevoi, cumsecade, unsprezece, oarecare,
fiindcă, mujdei, destul, dacă, deci
compunere tematică: autobiografie, termocentrală, aeroplan, psihoterapie, aeroport,
telefon, biologie
compunere prin abreviere: CFR, BCR, Asirom,Tarom, Petrom, Rompetrol

Familia lexicala

familia lexicală de la a face, cuvânt de bază, are următoarele cuvinte derivate: făcător,
făcătură (derivare cu sufixe); desface, preface, reface (derivare cu prefixe), prefăcător,
prefăcătorie (derivare parasintetică, adică în același timp cu sufixe și prefixe); bineface,
binefăcător, răufăcător, contraface (compuse sau cu elemente de compunere)

Neologismele
      Sunt cuvintele noi împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii sau prin
derivare sau compunere.
Exemple: liceu, tractor, seism, metrou, dolar, inginer, secol, oxigen, şampon, parizăr,
wisky, fotbal, box.

Diftong hiat

Exemplu diftong                           Tip                           Exemplu hiat

ia iar-nă, tă-ia, bă-iat           ↑                           pi–an, cu-ti–a
ie ta-ie, ie-pu-re, mie-re     ↑                       i–e, bi–e-lă, ve-se-li–e
io iod, cre-ion                           ↑               fră-ți–or, ra-di–o, im-pre-si–o-na
iu iu-te, du-ium                           ↑                              ra-ți–u-ne, sca-ti–ul

Triftong

Exemplu triftong                                                         Tip

ioa a-ri-pioa-ră, cre-ioa-                      neascendent
eoa leoar-că, pleoa-pă               ascendent
eai că-deai, pu-teai                             centrat

Parti de vorbire flexibile

Părțile de vorbire flexibile au următoarele categorii gramaticale:

 substantivul: gen, număr, caz

 articolul: gen, număr, caz
 adjectivul: gen, număr, caz, grad de comparație
 numeralul: gen, număr, caz
 pronumele: gen, număr, caz, persoană
 verbul: timp, mod, diateză, persoană, număr

Substantivul
Substantive proprii                     Italia, Ion Luca Caragiale, Venus
Substantive comune                       apa, casa, flori
Substantive simple                               alimente, băutură, haine
Substantive compuse                     cal-de-mare, carte de credit, untdelemn, Mircea cel
Bătrân

Articolul
Articol hotărât                          l, a, e, i
Articol nehotărât „un”, „o”, „niște”(caz nominativ, acuzativ) „unui”, „unei”, „unor”
(caz genitiv, dativ)
Articol posesiv                                         al, ai, a, ale, alor
Articol demonstrativ                        cel, cea, cei, cele, celui, celei, celor
Adjectivul
Adjective simple                           bun, rău, frumos, deștept
Adjective compuse                         multifuncțional, binemeritat
Adjective variabile                         roșu, verde, înalt
Adjective invariabile                         grena, kaki, crem
Adjective propriu-zise                         pătrat, oval, cinstit
Adjective pronominale                         fratele meu, acel om

Pronumele
Pronumele personal                                   eu, tu, el, ea, voi
Pronumele personal de politețe          dumneata, dumnealui, dumneavoastră
Pronumele reflexiv                                   mă, se, sine, își
Pronumele de întărire                                   însumi, însuți, însele, înșivă
Pronumele posesiv                                   a mea, a ta, a noastră, a voastră
Pronumele demonstrativ acesta,                  ăsta, aceea, același
Pronumele interogativ                                 ce?, cine?, care?
Pronumele relativ                                 ce, cine, care, ceea ce
Pronumele negativ                                 nimeni, nimic
Pronumele nehotărât                                oricare, vreunul, unul, unii, cineva, altul

Numeralul
Numeral cardinal                               trei, cinci, opt, zece, douăzeci
Numeral ordinal                               al treilea, al zecelea, al treisprezecelea
Numeral simplu                                              unu, doi, trei
Numeral compus                               patruzeci, unsprezece

Verbul
Verb personal                                      a citi, a dormi, a bea
Verb impersonal                       a ploua, a ninge, a viscoli, a tuna
Verb unipersonal                     a lătra, a necheza, a se întâmpla
Verb tranzitiv                                    (permit asocierea cu un complement direct: a mânca, a
suna, a citi)
Verb intranziti                                        va merge, a alerga, a sta, a exista
Verb regulat                                     a dormi, a ridica, a rupe
Verb neregulat                                     a avea, a da, a sta, a fi
Verb defectiv                                     a deceda, a divide, a transcede
Verb auxiliar                               a avea, a vrea, a fi
Verb predicative    verbele la moduri predicative
Verb copulativ                               a deveni, a ajunge, a fi

Parti de vorbire neflexibile

Adverbul:                     așa, după-amiază, târziu, acolo, departe;

Prepoziția:                    pe, de pe, la, în afară de, în caz de;
Conjuncția:                  dar, iar, însă, încât, fiindcă, deoarece;
Interjecția:                     vai!, of!, tic-tac!, miau!, ham!;

Propoziția predicativă

Propoziția predicativă (PR) este propoziția subordonată care îndeplinește în frază funcția
sintactică de nume predicativ al unei propoziții regente; arată însușirea sau caracteristica
subiectului din propoziția regentă, prin intermediul unui verb copulativ.

El este darnic. (darnic – nume predicativ)

El este1/ cum sunt oamenii buni la suflet.2/ (P2 ‒ PR)

Identificarea subordonatei predicative nu se face cu ajutorul întrebărilor, așa cum se face

în cazul numelui predicativ. Predicativa poate fi recunoscută după conținut și după faptul
că ocupă locul imediat după verbul copulativ din regentă.
Adevărul este1/ că nu am știut.2/ (P2 ‒ PR imediat după verbul copulativ “este”)

Propoziția subiectivă

Propoziția subiectivă (SB) este propoziția subordonată care îndeplinește în frază funcția
sintactică de subiect al propoziției regente.
Harnicul    ajunge departe. (harnicul ‒ subiect; cine ajunge?)
Cine este harnic1/ ajunge departe.2/ (P1 ‒ SB; cine ajunge?)

Fapta nu contează. (fapta ‒ subiect; ce nu contează?)

Ce ai văzut1/ nu contează.2/ (P1 ‒ SB; ce nu contează?)

O lista extinsă de exemple găsiți la exemple de propoziții subiective.

Întrebări pentru propoziția subiectivă

cine? ce? care?
Prima întrebare, cine?, se adresează unui subiect reprezentat de o ființă, autor al acțiunii,
iar a doua, ce?, unui subiect reprezentat de un lucru, care nu este autorul acțiunii.

Cine se trezește de dimineață1/ ajunge departe.2/ (cine ajunge departe? El, harnicul)

Propoziția atributivă

Propoziția atributivă (AT) este propoziția subordonată care îndeplinește în frază funcția
sintactică de atribut pe lângă un substantiv, pronume, numeral din propoziția regentă.

Am văzut filmul recomandat. (recomandat ‒ atribut; care film?)

Am văzut filmul1/ ce mi l-ai recomandat2/. (P2 ‒ AT; care film?)

Întrebări
care? ce fel de? cât? câți? câte? al cui? a cui? ai cui? ale cui?

Propoziția completivă directă

Propoziția completivă directă (CD) este propoziția subordonată care îndeplinește în frază
funcția de complement direct pe lângă cuvântul determinat din regentă.

Întrebări
pe cine? ce?

Citește-mi o poveste. (o poveste ‒ complement direct; ce să citești?)

Citește-mi1/ orice dorești.2/(P2 ‒ CT; ce să citești?)
A învățat a socoti. (a socoti ‒ complement direct; ce a învățat?)
A învățat1/ să socotească.2/ (P2 ‒ CT; ce a învățat?)

O lista extinsă de exemple găsiți la exemple de propoziții completive directe

Propoziția completivă indirectă

Propoziția completivă indirectă (CI) este propoziția subordonată care îndeplinește în frază
funcția sintactică de complement indirect pe lângă cuvântul determinat din regentă.

Mă gândesc la plecarea la mare. (la plecarea ‒ complement indirect; la ce mă gândesc?)

Mă gândesc1/ să plec la mare.2/ (P2 ‒ CI; la ce mă gândesc?)

Profesoara pune note ascultaților. (ascultaților ‒ complement indirect; cui pune?)

Profesoara pune note1/ cui a răspuns.2/ (P2 ‒ CI; cui pune?)

O lista extinsă de exemple găsiți la exemple de propoziții completive indirect.

Întrebări
cui? despre cine? despre ce? de cine? de ce? cu cine? cu ce? la cine? la ce? pentru cine?
pentru ce? împotriva cui? contra cui? asupra cui?

Propoziția circumstanțială de loc

Propoziția circumstanțială de loc (CL) este propoziția subordonată care îndeplinește în

frază rolul unui complement circumstanțial de loc și arată locul unde se desfășoară
acțiunea sau se manifestă însușirea.

A plecat la magazin. (la magazin ‒ complement circumstanțial de loc; unde a plecat?)

A plecat1/ unde a fost trimis.2/ (P2 ‒ CL; unde a plecat?)

Întrebări:unde? de unde? până unde? încotro?

 Propoziția circumstanțială de timp

Propoziția circumstanțială de timp sau circumstanțială temporală (CT) este propoziția

subordonată care îndeplinește în frază funcția de complement circumstanțial de timp,
arătând timpul când se petrece acțiunea din propoziția regentă.

Am mâncat dimineață. (dimineață ‒ complement circumstanțial de timp; când am

mâncat?)
Am mâncat1/ când m-am trezit.2/(P2 ‒ CT; când am mâncat?)

Întrebări:când? de când? până când? cât timp?

Propoziția circumstanțială de mod

Propoziția circumstanțială de mod (CM) este propoziția subordonată care îndeplinește în

frază funcția sintactică de complement circumstanțial de mod, arătând cum se desfășoară
o acțiune sau se prezintă o însușire din regentă.

Un copil citește în clasa I greu. (greu ‒ complement circumstanțial de mod; cum citește?)

Întrebări:cum? în ce fel? în ce mod? în ce chip? cât? cât de?

Propoziția circumstanțială de cauză

Propoziția circumstanțială de cauză sau cauzala (CZ) este propoziția subordonată care
îndeplinește în frază rolul unui complement circumstanțial de cauză, arătând cauza
acțiunii sau însușirii din regentă.

Am mâncat un măr de foame. (de foame ‒ complement circumstanțial de    cauză; din ce
cauză am mâncat?)

Întrebări:din ce cauză? din ce pricină?

Propoziția circumstanțială de scop

Propoziția circumstanțială de scop sau finală (CS) este propoziția subordonată care
îndeplinește în frază rolul unui complement circumstanțial de scop, arătând scopul
acțiunii din regentă.
Maria s-a dus la magazin după fructe. (după fructe ‒ complement circumstanțial de scop;
cu ce scop s-a dus?)
Maria s-a dus la magazin1/ ca să cumpere fructe.2/ (P2 ‒ CS; cu ce scop s-a dus?)

Întrebări:cu ce scop? în ce scop?