Umbrela Magică

A fost odată un bătrânel care era mereu vesel și zâmbitor. De câte ori trecea pe ulița satului,
copiii se luau după el, dornici să vorbească și să se distreze împreună , căci el părea să aibă
întotdeauna câte o vorbă bună, o poveste sau un sfat pentru fiecare.
Într-o zi, unul dintre copii l-a întrebat:
– Cum de ești așa de vesel în fiecare zi, care este secretul tău?
Și atunci bătrânelul s-a așezat tacticos pe o buturugă, și-a scos șapca și le-a spus:
– Cred că a venit vremea să vă spun povestea mea secretă. Sunteți gata să o auziți?
– Daa, daaa, au strigat ei în cor și s-au adunat mai aproape.
– Demult, tare demult, pe când eram eu tânăr, mă pimbam singur printr-o pădure de lângă satul
meu. La un moment dat m-am oprit într-un loc să mă odihnesc și am auzit un oftat. M-am uitat în jur
și nu am văzut nimic, apoi am auzit din nou. Am căutat și am văzut sub o frunză uriașă un pitic care
își prinsese barba cea lungă într-un ciot de copac și nu reușea să o mai descâlcească. Era blocat acolo și
l-am ajutat. Și atunci el a vrut să îmi mulțumească și mi-a spus că îmi poate da o umbrelă specială,
care mă va ajuta să fiu mai fericit.
– O umbrelă care să te facă mai fericit? Cum vine asta?
– Exact asta am zis și eu,… spuse bătrânelul zâmbind, însă am fost de acord. Și atunci el mi-a dat
o umbrela, pe care o port mereu cu mine și care mă apară de gânduri rele.
– Dacă o porți mereu cu tine… înseamnă că o ai și acum? Întrebă un băiat, mândru că îl pune în
încurcătura.
– Sigur că da, nu mă despart niciodată de ea.
– Dar nu ai nicio umbrelă acum, râseră mai mulți copii.
– Ba da, sigur că o am. Doar că este invizibilă pentru ochii oamenilor.
– Și cum funcționează umbrela aceasta?
– E destul de simplu. Dar că să înțelegeți, trebuie mai întâi să vă explic ceva despre gânduri: Aveți
câteodată gânduri bune? Puteți să îmi dați câteva exemple?
– Eu m-am gândit să repar o mașinuță azi, zise un băiețel.
– Eu m-am gândit că azi va fi o zi frumoasă, adaugă repede o fetiță.
– Eu m-am gândit să o ajut pe mama la curățenie azi, și chiar am ajutat-o, spuse alt copil.
– Eu m-am gândit să îi fac tatălui meu o surpriză frumoasă.
– Grozav! zise bătrânelul. Toate acestea sunt gânduri frumoase și am observat cum vi s-a luminat
fața și cum v-au sclipit ochii când mi le-ați povestit. Gândurile bune sunt ca niște raze de lumină, sunt
ușoare și pline de bucurie. Acum spuneți-mi și niște exemple de gânduri rele…
Copiii se cam rușinau și nu le venea să spună nimic.
– Hai, cine e mai curajos? insistă bătrânul.
Și pentru că nimeni nu îndrăznea să spună nimic, el continuă.
– Mă uit la voi și văd că ați avut și unele gânduri mai puțin bune. Ele vă întunecă fața și ochișorii
voștri nu mai strălucesc. Gândurile rele au o altă consistență, ca o ceață, ca o mâzgă care va acoperă
bucuria. Umbrela magică e făcută dintr-un material special, prin care pot trece doar gândurile bune.
Cele rele, având o alta compoziție, nu pot trece, ci se preling pe umbrelă și cad în afara mea. Astfel, eu
păstrez doar gândurile bune și de aceea mă vedeți mereu vesel.
– Aș vrea și eu o umbrelă din aceasta, magică… șopti o fetiță.
– Și eu, și euuuu începură toți să spună, din ce în ce mai tare.
 – Adevărul este că toți oamenii au cate o umbrelă magică, doar că este închisă. Însă eu vă pot
spune cum să o deschideți, dacă vreți.
– Cum se deschide? întrebă un băiețel.
– Este simplu, umbrela se deschide cu o întrebare.
– Ca un fel de parola? sări altul.
– Exact așa. De câte ori aveți un gând și nu sunteți siguri dacă e bun sau nu, trebuie să vă puteți o
întrebare, cel mai bine cu voce tare. Și atunci umbrela se va deschide și, dacă gândul este bun, veți
simți cum trece prin umbrelă și ajunge în inima voastră și vă face să străluciți. Iar dacă este un gând
rău, veți simți că este ca o mâzgă și se prelinge pe umbrelă și nu poate ajunge în inima voastră.
– E foarte simplu de folosit…, zise o fetiță.
– Așa este, dar atenție, umbrela nu poate sta mult timp deschisă singură, iar voi trebuie să aveți
grijă de ea și să o deschideți de fiecare dată. Vreți?
– Vrem, vreeeem, strigară copiii în cor.
Atunci bătrânelul se ridică și îi rugă pe copii să formeze un cerc în jurul lui, apoi să se întoarcă
astfel încât să stea cu spatele la el și să închidă ochii, pentru că el va activa fiecare umbrelă, pentru a
se deschide la auzul vorbelor magice. Copiii, care așteptau cu vădită emoție să primească
neobișnuitul cadou, făcură liniște și se așezară cuminți în cerc, apoi auziră câteva cuvinte ciudate și
simțiră o atingere ușoară pe cap. Când bătrânul le spuse că a terminat, ei începură să se uite curioși
unii la alții și se convinseră că umbrela era cu adevărat invizibilă.
– Acum spune-ne parola, te rugăm, te rugăm…
– Iată întrebarea magică, spuse bătrânul și așteptă puțin, astfel încât copiii să poată fi toți atenți și
apoi rosti, punând greutate pe fiecare cuvânt “Este acesta un gând bun?”… Atât. Vi se pare
complicat?
– Nuu…, deloc, ziseră copiii.
– Și acum că știți parola, îmi promiteți că o veți folosi? întrebă bătrânelul, cu ochii plini de
bucurie.
– Da, daaaa, sigur că da! Mulțumim!
Și de atunci, în fiecare zi când se întâlnea cu copiii, aceștia veneau să îi povestească despre cum
au îndepărtat gândurile rele și le-au păstrat doar pe cele bune, folosind umbrela magică.
Acum că ai aflat povestea și cunoști și parola, poți încerca și tu! Cu toții avem acea umbrelă
magică, chiar dacă nu știm să o fi primit de la cineva.