Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A.
- De aceea eu cred în vise, urmă cu tărie bătrânul sculptor. Nu în toate, bineînțeles.Și mai puțin
în visele a căror cheie o poartă toată lumea[...] Să fi avut pe atunci douăzeci și trei de ani.[...]
Cum eram împătimit de vânătoare, nu scăpam niciun prilej. [...]Poftit înainte de Crăciun la castelul
prințului B, uitasem de artă și de vânătoare, ca să le îmbin pe toate numai în femeie. Mă aflam sub
vraja fără împotrivire a domniței Irina, nepoata gazdei. [...] O urmăream pe furiș din ferestrele
înalte când trecea prin parcul alb. Dacă se oprea îndreptându-și boiul mândru între câinii de
vânătoare ce o înconjurau, era Diana, fecioara cerească. Când alerga pe alei urmarită de salturile
haitei, îmi îngheța inima: era aidoma unei căprioare gata să fie ajunsă și sfâșiată. Abia mă
stăpâneam să nu sar în ajutor, îi ieșeam înainte ca să mă încredințez că s-a întors teafără, că mi-a
adus înapoi ochii verzi sub fruntea dreaptă de ivoriu și pletele de bronz aurii.[...] În fiecare zi
umblam la vânatoare. Dar ne însoțea totdeauna și domnița, încât singura sălbăticiune care cădea
regulat era inima mea. Atât numai că nu o luau câinii în gură să i-o ducă la picioare. I-o azvârleam
eu. În sfârșit, de Bobotează, când se deschid cerurile și joacă toate comorile pământului, s-a
hotărât o vânătoare mai mare, departe, sub munte.[...] Domnița Irina, fie capriciu, fie, cum
pretindea ea, oboseala, a ramas la castel[...].
- Am o presimțire, spuse ea, însuflețită. Dar nu vreau să te sugestionez, adică să-ți atârn o piază-
rea de închipuire. Râse ușor, și smalțul dinților ei loviți de lumină îmi fulgeră inima.
- Câtă vreme gândurile dumitale mă vor însoți, domniță, niciun rău nu va îndrăzni să se apropie de
mine, încercai eu să glumesc.[...]
- Fii cu bagare de seamă, adause ea, mâine seara e ajunul Bobotezei, când visele au tâlc. Ține
minte ce ți se arată. Câteodată e chiar ursita(....) ...ca să fiu mai sigură, am să îți dau însoțitori
câinii mei credincioși. Apoi, dintr-un salt, pieri în goană spre castel, lăsându-mă cu cele patru
fiare, care nu îndrâzniră să calce consemnul și nu se clintiră de lângă mine. A trebuit să-i duc eu la
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN TIMIŞ
B-dul C.D.Loga nr. 3, 300022, Timişoara, Tel +40 (0)256 305799/
Fax +40 (0)256 490430, +40 (0)256 490429
mail.isj.timis@gmail.com , www.isj.tm.edu.ro culcare și să le
am în seara
aceea de grijă. A doua zi în zori ne-am încărcat în două sănii largi trase de telegari focoși și am
plecat. Eu, cu câinii claie-grămadă peste mine.[...]Când a dat în deseară, [...] am pornit la locurile
de pândă. Când am sosit acolo înnoptase bine, dar luna lumina ca ziua. (...) Pe mine m-au purtat
cel mai afund, într-o cimitură de vale seacă, unde am pierdut orice legatură cu tovarașii.
[...]Simțeam cum mă pătrunde gerul, cum mi se răcește carnea, cum îmi amorțește voința și mi se
subțiază răsuflarea, numai gândul pâlpâia în răsucirile viforului. (...)
Adormii? Murii? Apoi iar mă nascui, crescui repede și mă trezii. Priveam cu ochi noi o
dimineață de vară însorită. Un ciopor de oameni uriași, cu blăni sălbatice atârnate de umeri și
încălțăminte de piei întregi în picioare, coborau peste dâmburi către mine. Aveau în mâini țepoaie
tari de lemn — știam bine, de lemn de corn - cu vârfurile ascuțite și pălite în foc.(...) Unul, pe care
mi se opriră privirile, tânăr și voinic, părea că-i călăuzește și-i însuflețește pe toți. De unde îl
cunoșteam eu? Cu cine semăna? Îmi amintea de cineva și, cu toate sforțările, nu mă puteam
apropia de amintire, mi-era din ce în ce mai apropiat, știut. Dar o pojghiță de uitare mă despărțea
de el. Ah, de ce n-o pot sparge, ca să-l cuprind? (...)
Acum, din locul unde continuai să zac neputincios, strevăd alte isprăvi ale tânărului, pe care
le privesc ca și când le-aș săvârși aidoma eu. Umblă singur, îngândurat. Alearga pe urmele unei
ciute care sălta prin luminișuri de dumbrăvi, parcă înfrânată de puterea vânătorului, care n-o
slăbește, cu arcul încordat, amânând mereu săgetarea.
Când s-a oprit gata să sloboade moartea, și câinii stau să se arunce, ceva mă împunge drept în
inimă și un chip drag îmi vine în minte. Lui sau mie? Amândurora. Căci tânărul lasă arcul în jos,
poruncește haitei, care încremenește locului, și el, molatec, zâmbește închipuirii.
Căprioara a întors o clipă capul, îmbietoare, apoi piere. În locul ei, acolo, în capătul rariștii,
rămâne o altă nălucă. O fată zveltă, într-o tunică ce-i lasă brațele goale. (...) E învăluită într-un
abur nelămurit. Numai chipul luminat de iubirea de care fugise se întoarce uluit, cum se întorsese
căprioara. Ne-au fulgerat pe amândoi deodată, și pe tânărul vânător și pe mine, ochii verzi, părul
de bronz aurit cu vițe lungi și unduioase. De unde le știu?”
(Vasile Voiculescu, Căprioara din vis)
B.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN TIMIŞ
B-dul C.D.Loga nr. 3, 300022, Timişoara, Tel +40 (0)256 305799/
Fax +40 (0)256 490430, +40 (0)256 490429
mail.isj.timis@gmail.com , www.isj.tm.edu.ro ,,Cu coatele aşezate
pe masă şi cu capul în
mâni, Dionis descifra textul obscur c-un interes deosebit, până ce căpeţelul de lumină începu
a agoniza fumegând. Se stinse. El îşi apropie scaunul de fereastră, pe care o deschise şi, la
lumina cea palidă a lunei, el întorcea foaie cu
Subiectul I 30 de puncte