Iniţiere şi simbol în basmul Prâslea cel voinic şi

merele de aur de Petre Ispirescu

             Autorul apelează, ca în aproape toate basmele sale, la formula clasică de început: A
fost odată ca niciodată etc.Basmul este cules de la tatăl său.Un împărat puternic şi mare avea
pe lângă palaturi şi o grădină, cu un măr care făcea mere de aur.Cercetătorul Andrei
Oişteanu, în cartea Ordine şi haos, Polirom, Iaşi, 2013, p. 16, însuşi, precizează tema 
basmului de faţă:merele de aur dintr-un copac cu valenţe cosmice, iar motivul central ar
fi acela al demonilor care poartă “morbul somnului” şi-l contamineză pe erou.Dar merele
erau furate repetat de un oarecine / de un zmeu.Vasile Lovinescu atenţioneză: toate
întâmplările din basme trebuie privite sub specie interioritatis, neavând altă realitate
decât devenirea eroului; sunt deci subiective – cf. Jurnal alchimic, Ed. Institutul European,
Iaşi, 1999, p.103.Observăm de la bun început că ne aflăm pe un tărâm mitic.În
mituri, mărul simbolizacunoaşerea, imortalitatea, reînnoirea, veşnica tinereţe, începând
cu  mărul Discordiei,continuînd cu merele de aur din Grădina Hesperidelor, cu mărul din
Rai, din care au mâncat Adam şi Eva, cu mărul din Cântarea Cântărilor, cu mărul alchimic
– simbol al sulfului –, cumărul platonician, având sâmburii aşezaţi în pentagramă,
cu mărul sub care Merlin, celtul, îşi transmitea învăţătura etc. – cf. J.Chevalier,
A.Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, Ed. Artemis, B. 1993.Dintre cei trei fii ai împăratului,
primii doi ratează din cauza unei piroteli, nu şi cel mic, Prâslea, alias Făt-Frumos.Împăratul
nu îşi cunoaşte bine fiii.Primii doi, cel mare şi cel mijlociu, cad răpuşi de somn, adică de vrajă
/ hipnoză, e adevărat, după o săptămână de veghere neadormită.V.I.Propp vorbeşte primul
despre motivul căderii într-un somn letargic, motiv bine conturat în basmul fantastic şi ne
lămureşte că interdicţia somnului este o practică atestată în ritualurile de iniţiere.Mircea
Eliade consideră proba somnului, sau mai bine-zis, a rezistenţei la adormire, a vegherii treze,
neadormite, cea mai grea probă iniţiatică, o probă de ordin strict spiritual – cf. Istoria
credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Polirom 2011.Orice iniţiere începe cu o separare de
familie; urmează pânda, adică vegherea neadormită.Despre etapele iniţierii, cf. Mircea
Eliade, Eseuri, Ed. Şt., B., 1991 şi Arnold van Gennep, Riturile de trecere, Ed.Polirom, Iaşi,
1996.Prâslea, modest, nu se leagă să prindă pe tâlhari, ci numai o cercare să facă.Şi
preaînţeleapta paremiologia populară zice: încercarea moarte n-are.El evită ingenios
adormirea, somnul, priveghind şi apelând la cărţi de cetit, la două ţepuşe, la arcul şi tolba cu
săgeţile.Eroul îl răneşte pe fur / zmeu cu a treia săgeată; culege mere din pom şi le
înfăţişează pe o tipsie de aur tatălui său.Remarcăm simbolurile:săgeata – simbol axial,
Caduceu al lui Hermes, Trismegistul, cel de trei ori slăvit –, respectiv:tipsia – secţiunea
orizontală a sferei lumii.Suntem martori la căutarea / călătoria / plecarea în cealaltă lume
sau în nelume.Prâslea îi alege ca aliaţi chiar pe fraţii săi, bolnavi deja de crasă invidie,
pizmă.Ajung la o prăpastie, chiar în pustiu, urmând dâra de sânge,
adurmecând /adulmecând, cum ar spune C.Noica.După o circumambulaţiune, semn al legării
magice a monstrului, zmeului, curajosul Prâslea, şi nu fraţii fricoşi, coboară cu ajutorul
unor funii,vârteje, frânghii, în terifiantul, celălaltul tărâm.Asistăm la un descensus ad
inferos.Funiile, vârtejele, frânghiile ne atrag atenţia asupra organizării labirintice a lumii de
dedesubt.Acolo eroul nostru dă de moşiile a trei fraţi zmei.Remarcăm perfecta
complementaritate dintre cele de jos şi cele de sus, cum ar scrie Heraclit din Efes: eadem via
sursum et deorsum, mai pe româneşte: acelaşi drum şi sus – în ceruri – şi jos – pe pământ
–.Tot în cartea Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, Univers, B., 1973, savantul
V.I.Propp, arată că ritualul de iniţiere era imaginat ca o călătorie a neofitului pe celălalt
tărâm, unde Prâslea întreabă cel fel de oameni sunt zmeii aceia şi dacă sunt voinici.El
relatează în scurt şi povestea cu merele de aur – reamintirea! Apoi se luptă, în luptă
dreaptă, cu cei trei zmei, înarmaţi cu buzdugane.Aceştia erau furii merelor de aur ale tatălui
său.El îi învinge, uşor, pe primii doi zmei, iar pe ultimul îl învinge şi cu ajutorul
unui corb.Corbul, ne spune iarăşi Dicţionarul de simboluri, vol. I, valorizat pozitiv, este
mesager divin, simbolizează perspicacitatea, are calităţi profetice, poate fi călăuză, ghid şi
spirit protector, psihopomp, el mai simbolizează şi singurătatea celui care s-a decis să trăiască
pe un plan superior.Firesc, Făt–Frumos intră în posesia celor trei palaturi de aramă, de
argint şi de aur ale zmeilor; acestea în mod miraculos, printr-o simplă pocnire dintr-un bici
fermecat, se metamorfozează / prefac tot în mere.Primele două fete de împărat, foste
captive la zmei, primesc câte un măr, nu şi ultima, cea mică, al cărei măr îl păstrează
Prâslea.Strict alchimic vorbind, merele fetelor simbolizează: cel de aramă, planeta
Venus, cel de argint, Luna, iar cel de aur, Soarele.Finalul basmului este preabine cunoscut:
Prâslea, fiind înzestrat acum cu totala cunoaştere, având şi spirit de prevedere, el renunţă la
fraţii aliaţi şi apelează, pentru a ieşi din Iad, la o zgripsoroaică, după ce el îi va salva brav
puii, ucigând un balaur – să fie Prâslea şi un solomonar ucigător al balaurului?Tot în sens
alchemicbalaurul este mercurul, aurul băl.Denumirea păsării vine de la Zgripţor, respectiv,
arhaismul moldav a zgrepţora, a zgâria cu unghiile – cf. şi Dicţionarul universal al limbii
române, autor Lazăr Şăineanu.Revenind în lumea noastră, eroul se tocmeşte ucenic, termenul
ne arată că mai urmează o altă iniţiere la un orfevru / argintar / aurar – rog a se citi maestru
al iniţierii, cu atât mai mult cu cât el nu intervine în nici un fel în lucrările eroului.Acesta
intrigă tocmai prin pasivitatea de care dă dovadă, fiind doar un fel de purtător de cuvânt, deşi
meseria îl recomandă altfel, fie şi numai pentru că este un mânuitor al pietrei index şi al apei
regale.Aici eroul realizează o furcă de aur care toarce singură, o cloşcă cu pui cu totul şi cu
totul de aur.Obiectele erau de pe celălalt tărâm, mai precis din palatul
zmeului.Dacă furca este clar un fel de Caduceu / Tirs, cel care îl poartă e un iniţiat; cât
despre cloşca cu pui de aur, aceasta semnifică momentul ciclic, figurat prin Constelaţia
Găinuşa, adică Pleiadele, oriHesperidele, de care vorbeam la început.Puii sunt în număr
de şase, plus desigur, Cloşca;şapte în total.În credinţele poporului român, cloşca / găina se
duce pe cealaltă lume înaintea sufletului – extraordinară semnificaţie asemănătoare mitologic
deloc banalului act al disipării –tout ce qui etait epars –, al împrăştierii acelor membra
disjecta ale lui Osiris.Actul scormonitului / râşchiatului este şi act de desţelenire, de
deschidere de drumuri / cărări.Să mai reţinem şi această postură de adjuvant a găinii /
cloşcăi.În ritualul de nuntă găina / cloşca mai simbolizează abundenţa / fertilitatea.Prin
Apuseni, sus, sus pe muntele Găina, altcândva se afla o găină fermecată, acolo unde e gluga
muntelui; ea se cuibărea şi făcea ouă de aur! Ouăle de aur erau dăruite fetelor de
măritat.În descântece, găina aduce somnul copilului, sau chiar pe bărbatul ursit fetei de
măritat etc.După ce este recunoscut de fata de împărat şi de tatăl său, Prâslea mai
povesteşte o dată cele petrecute / pătimite în lumea de dincolo.Cunoaşterea este, cum se
vede, doar reamintire, dacă ar fi să-i dăm crezare lui Platon.Destinul însuşi îi pedepseşte pe
fraţii cei invidioşi; lor le cad în moalele capului, chiar în lotusul cu o mie de petale, săgeţile
trase din arcuri spre cer -strămoşii daci trăgeau săgeţi din arcuri către zeii din 
nouri –.Urmează nunta mare, ultima etapă a iniţierii, consacratoare.Făt-Frumosul a
probat vitejia, curajul, isteţimea, stăpânirea de sine, perseverenţa, bunătatea,
mila etc.; toate aceste calităţi sunt ale Androginului / Omului Universal, demn – dignus est!
– să preia destinele unei familii / împărăţii.Prâslea şi aleasa lui împărăţiră în pace de atunci şi
până în ziua de astăzi, de or fi trăind.Povestaşul tece pe acolo, se veseleşte la nuntă, de unde
ia “O bucată de batoc, / Ş-un picior de iepure şchiop”.Formula finală, dincolo de umorul şi
voia bună, asigură transmisia tradiţiei de la înaintaşi spre urmaşi: şi încălecai pe-o şa şi v-o
spusei dumneavoastră aşa, adică într-o formă clasică, nealterată; şi aceasta pentru că, vorba
lui Vasile Lovinescu, esenţa basmului este valabilă şi în prezent şi în eternitate.