Sunteți pe pagina 1din 14

1

UNIVERSITATEA COOPERATIST -COMERCIALĂ DIN MOLDOVA

REFERAT LA DISCIPLINA
DREPTUL CIVIL ,TEORIA GENERALA A
OBLIGATIILOR
TEMA :
GAJUL – PRINCIPAL MIJLOC DE GARANTARE
A EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR

Galatan Adelina gr 3DR 1931C

Chisinau 2021
2

Potrivit Codului civil, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul
gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă /aţă de ceilalţi creditori, inclusiv
statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu
execută obligaţia garantată prin gaj (art. 454, alin. (1) CC).
Potrivit unei alte definiţii legale, gajul este o garanţie reală în al cărei temei creditorul
gajist poate urmări bunul gajat, având prioritate faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la
satisfacerea creanţei garantate (art. l, alin. (1) al Legii cu privire la gaj n r. 449-XV din
30.07.2001 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 120 din 02.10.2001).
Sediul materiei se află în Capitolul V "Gajul" din Titlul IV "Alte drepturi reale" al Cărţii
a II-a "Drepturi reale" a Codului civil dm 2002, Legea cu privire la gaj nr. 499/2001 şi în alte
acte normative.
Raporturile în cadrul gajului sunt perfectate prin contract, în literatura de specialitate
română contractul de gaj a fost definit ca acel contract prin care debitorul sau o terţă
persoană remite creditorului sau unui terţ un bun mobil, corporal sau incorporai, în vederea
garantării executării unei obligaţii.
a) Gajul este un contract accesoriu faţă de raportul obligaţional principal, întrucât nu are
o existenţă de sine stătătoare. Soarta acestui contract depinde de soarta obligaţiei principale,
pe care o garantează, conform regulii accesorium sequitur principalem. Prin gaj se poate
garanta orice obligaţie: pură şi simplă, sub condiţie, cu termen
b) În funcţie de modul de formare, contractul de gaj poate fi real sau înregistrat. Gajul
cu deposedare (amanetul) este un contract real, deoarece pentru naşterea obligaţiei este
necesară remiterea efectivă a bunului. Legea prevede expres că, în caz de amanet, gajul apare
în momentul transmiterii obiectului gajului, dacă în contractul de gaj nu este prevă zut altfel
(art. 466, alin. (3) CC).
Remiterea bunului se face, de obicei, direct creditorului gajist, dar se poate face şi unui
terţ care acţionează în numele creditorului gajist (art. 455, alin. (2) CC). Până la momentul
remiterii bunului, dreptul real de garanţie care rezultă din contractul de gaj nu se naşte, în
această ipoteză suntem în prezenţa unui antecontract, care constituie o promisiune că bunul
gajat va fi remis. In caz de neexecutare, creditorul poate cere repararea prejudiciului.
Contractul de gaj fără deposedare (gajul înregistrat) face parte din cate goria
contractelor înregistrate. Codul civil prevede expres că gajul înregistrat apare în momentul
înregistrării lui, conform normelor stabilite de Codul civil (art. 466, alin. (2)).
c) Contractul de gaj este sinalagniatic (bilateral), deoarece, aşa cum se va arăta mai Jos,
el dă naştere obligaţiilor în sarcina ambelor părţi.

- 2 - În primul rând, trebuie de menţionat că legea prevede două tipuri de gaj: gajul
înregistrat (gajul fără deposedare) şi amanetul (gajul cu deposedare).
În cazul gajului înregistrat, obiectul gajului rămâne în posesiunea debitorului gajist sau
a unui terţ care acţionează în numele debitorului gajist.
În cazul amanetării, obiectul gajului se transmite în posesiune creditoru lui gajist sau
unui terţ care acţionează în numele creditorului gajist. Conform contractului dintre creditorul
gajist şi debitorul gajist, obiectul gajului, sigilat de către creditorul gajist, poate fi lăsat la
debitorul gajist (art. 455 CC).
Există mai multe criterii de clasificare a gajului.

Chisinau 2021
3
În funcţie de temeiul constituirii, gajul poate fi legai sau convenţional. Legea dispune că
gajul se constituie în virtutea legii sau a contractului (art. 466 CC).
Gajul convenţional este atunci când părţile înseşi convin asupra necesităţii constituirii
gajului.
Gajul este legal atunci când legea obligă anumite persoane să constituie un gaj, în
vederea garantării executării unei obligaţii.
Legea specifică creanţele din care se poate naşte gajul legal:
a) creanţele statului, pentru sumele datorate conform legislaţiei fiscale;
b) creanţele persoanelor care au participat la construcţia imobilelor;
c) creanţele care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească (art. 467 CC).
In funcţie de natura raporturilor juridice ce constituie obiectul gajului,
ifgea distinge următoarele categorii:
a) ipoteca - gajarea pământului, construcţiilor, altor imobile legate nemijlocit de
pământ, împreună cu terenul aferent necesar asigurării funcţionale a obiectului gajat sau
cu dreptul de folosinţă a acestui teren. Constituie ipotecă şi grevarea chiriilor, prezente şi
viitoare, pe care le produce un imobil;
b) ipoteca de întreprinzător - gajul întreprinderii care se extinde asupra întregului
ei patrimoniu, inclusiv asupra fondurilor fixe şi circulante, asupra altor bunuri şi drepturi
patrimoniale reflectate în bilanţul în treprinderii, dacă legea sau contractul nu prevede altfel;
c) gajul mărfurilor care se află în circulaţie sau în proces de prelucrare;
d) gajul bunurilor pe care debitorul gajist le va dobândi în viitor (art. 455,
alin. (3) CC).

- 3 - Problema locului instituţiei gajului în dreptul civil suscită discuţii în literatura de


specialitate, în decurs de mulţi ani, doctrinarii au polemizat referitor la natura juridica a
gajului: este oare gajul un drept real sau o garanţie? Diferite sunt abordările şi în sistemele
naţionale de drept. Astfel, în legislaţiile unor ţări, gajul este situat în compartimentele
codurilor civile referitoare la drepturile reale, iar în altele - în cele referitoare la garanţii.
Această dualitate s-a reflectat şi în evoluţia conceptului consacrat de legiuitorul nostru: în
Codul civil din 1964, reglementările cu privire la gaj se aflau în capitolul XV: "Garantarea
executării obligaţiilor", pe când în Codul civil actual, această instituţie este reglementată în
Capitolul V al Titlului IV al Cărţii a doua: "Drepturile reale".
Din această calitate a gajului rezultă două elemente definitorii care nu se exclud, ci se
întrepătrund şi se completează reciproc, alcătuind conceptul de gaj, care este unul complex şi
bivalent:
1) gajul este o garanţie. Gajul se instituie în legătură cu un alt raport juridic -
raportul de bază, având menirea să asigure executarea cuvenită a acestuia. Pentru a se
proteja contra unor eventuale riscuri, creditorul solicită afectarea unor bunuri pentru
garantarea obligaţiei principale. Finalitatea gajului este sporirea gradului de siguranţă a
creditorului că obligaţia va fi executată. Creditorul obligaţiei principale, prin constituirea
gajului, adaugă un nou raport obligaţional, făcând ca raporturile juridice să devină mai
complexe, însă al doilea raport obligaţional are un caracter complementar; obligaţia se
naşte doar în cazul în care debitorul obligaţiei garantate nu o execută în con formitate cu
condiţiile acesteia. Atâta timp cât debitorul va executa obligaţia principală, dreptul de gaj
comportă doar limitarea dreptului de proprietate al debitorului gajist asupra bunului; de
regulă, este limitat dreptul de dispoziţie asupra bunului, iar în cazul gajului cu deposedare -
şi drepturile de posesiune şi folosinţă, însă, din momentul în care debitorul nu va executa
obligaţia garantată în modul stabilit, creditorul va putea exercita efectiv dreptul său de gaj,
prin urmărirea bunului gajat în vederea satisfacerii creanţelor sale;
Chisinau 2021
4
2) gajul este un drept real, adică un drept subiectiv în virtutea căruia titularul
poate să-şi exercite împuternicirile asupra unui bun, în mod direct şi nemijlocit, însă gajul
este un drept real specific. Spre deosebire de alte drepturi reale (uzufructul, uzul şi abitaţia,
servitutea şi superficia), gajul nu acordă beneficiarului dreptul de a fructifica bunul. Chiar şi în
cazul când bunul este transmis în posesia creditorului (gajul cu deposedare), creditorul are
calitatea de detentorprecar, debitorul păstrând calitatea de proprietar, cu efectele ce rezultă din
aceasta.
După cum s-a arătat în literatura de specialitate, din calitatea de drept real al gajului
rezultă anumite atribute, la care ne vom referi în continuare.
Titularul dreptului de gaj are dreptul de urmărire, adică de a pretinde exercitarea
dreptului de gaj, indiferent de faptul în mâinile cui se află bunul; aceasta presupune
subzistenţa gajului în cazul transmiterii bunului de către persoana care a constituit gajul
către un terţ, în virtutea legii, actului juridic sau succesiunii. Pentru subzistenţa dreptului de
urmărire ce aparţine titularului şi, respectiv, a gajului, nu este relevant dacă transmiterea a
fost oneroasă sau gratuită ori dacă bunul a fost transmis printr-un act volitiv, prin succesiu ne,
sau a ieşit din posesiune fără voia lui. Legea instituie unele excepţii de la această regulă:
- când creditorul gajist acordă debitorului gajist o autorizaţie de înstrăinare a obiectului
gajului liber de gaj (art. 478, alin. (1) CC);
- când dobânditorul este de bună-credinţă, adică nu ştia şi nici n-ar fi
trebuit să ştie de gaj. Dobânditor de bună-credinţă este prezumată persoana care:
a) dobândeşte bunuri grevate cu gaj sub formă de mărfuri care se afla în
circulaţie şi în proces de prelucrare;
b) dobândeşte bunuri grevate cu gaj, a căror vânzare la licitaţie a fostanunţată în
mijloacele de informare in masă, cu excepţia bunurilor imobile şi a
drepturilor asupra bunurilor imobile;
c) dobândeşte documente de plată, conosamente, acţiuni, titluri de creanţă, valori
mobiliare grevate cu gaj, cotate la bursă (art. 486, alin. (3) CC):
- când bunul este dobândit de la persoana care îl înstrăinează în cadrul unei activităţi
obişnuite (art. 59, alin. (2), lit. c) al Legii 449/2001). O aplicaţie a dreptului de urmărire îşi
găseşte locul în reglementările privind amanetul. Potrivit legii, amanetul subzistă în cazul
în care exercitarea posesiunii este împiedicată de un terţ, fără ca creditorul sa fi consimţit.
Amanetul subzistă şi în cazul în care exercitarea posesiunii este întreruptă provizoriu prin
remiterea bunului sau titlului către debitorul gajist sau către un terţ pentru evaluare,
reparare, transformare sau ameliorare (art. 21 al Legii 449/2001).
Dreptul de urmărire presupune şi dreptul titularului de a revendica bunul gajat din
mâinile oricui s-ar afla, inclusiv din posesiunea debitorului gajist. Acest drept rezultă din
caracterul absolut al dreptului de gaj şi poate fi realizat după regulile generale privind
revendicarea bunului din posesiunea nelegitimă a altuia. De asemenea, titularul dreptului de
gaj poate cere înlăturarea încălcărilor ce afectează dreptul de gaj, care nu sunt legate de
privarea de posesiune.
Titularul dreptului de gaj are dreptul de preferinţă, adică de a fi plătit din produsul
reali/arii bunului gajat cu prioritate fală de alţi creditori. Potrivit le gii, consecutivitatea
satisfacerii creanţelor ce decurg din câteva drepturi de gaj asupra unuia şi aceluiaşi bun se
stabileşte în funcţie de consecutivitatea apariţiei drepturilor de gaj (art. 481, alin. (1) CC), în
acest sens, după cum s-a remarcat ; mai sus, gajul înregistrat apare în momentul înregistrării
sale, iar amanetul - în momentul transmiterii obiectului gajului, dacă în contractul de gaj nu
este prevăzut altfel. Creanţele creditorului gajist ulterior se satisfac numai după satisfacerea
deplină a creanţelor creditorului gajist precedent, însă, prin acord scris, creditorii pot conveni
asupra modificării gradului de prioritate, astfel încât un creditor de grad inferior să poată să-şi
Chisinau 2021
5
satisfacă creanţa din bunul gajat înaintea creditorilor de grad superior (art. 481, alin. (2) si (3)
CC). Acest acord urmează a ti adus la cunoştinţa debitorului obligaţiei garantate (si, eventual,
debitorului gajist, când acesta este un terţ) şi produce efecte juridice numai după înregistrarea
lui în registrul public în care este înscris gajul (art. 482 CC).
O aplicaţie a dreptului de preferinţă este şi dreptul creditorului gajist de a fi satisfăcut
în mod prioritar din contul despăgubirii de asigurare pentru pieirea, pierderea sau
deteriorarea bunului gajat, indiferent de faptul în a cui favoare a fost asigurat bunul gajat,
dacă pieirea, pierderea sau deteriorarea nu se datorează culpei creditorului gajist sau dacă în
contractul de gaj nu este prevăzut altfel (art. 465 CC).
Titularul dreptului de gaj are dreptul să urmărească bunul gajat prin acţiunile sale
proprii, indiferent de voinţa debitorului gajist. Astfel, titularul poate vinde el însuşi bunul gajat
pentru a se îndestula din produsul obţinut din vânzaie

- 4 - Pentru constituirea gajului este necesar ca, pe lângă condiţiile genei ale de validitate a
oricărui act juridic, să mai fie respectate anumite reguli spe ciale care se referă: la subiecţii
raportului de gaj (A), la obiectul gajului (B), la creanţa garantată prin gaj (C) şi la
formalităţile ce trebuiesc îndeplinite pentru constituirea gajului (D).
A. Contractul de gaj se încheie între părţile contractante, care se numesc creditor gajist
şi debitor gajist. Atât debitor gajist, cât si creditor gajist poate fi orice persoană fizică sau
juridică care îndeplineşte condiţiile generale in ceea ce priveşte capacitatea de a încheia un
act juridic.
Creditorul gajist este persoana obligaţiile faţă de care sunt garantate prin gaj (art. 456,
alin. (1) CC). Creditor gajist este persoana care deţine o creanţa garantată prin gaj.
Gajul poate fi constituit în favoarea unuia sau mai multor creditori. Pluralitatea
creditorilor se poate naşte atunci când mai mulţi creditori deţin gaj asupra aceluiaşi bun în
baza unui contract încheiat de către toţi creditorii sau de un reprezentant ce acţionează în
numele lor, precum şi în cazul gajului ulterior, atunci când se constituie mai multe gajuri
succesive, creditorii având diferit rang de prioritate.
Debitor gajist este proprietarul sau un alt posesor si uzufructuar legal al bunurilor depuse
în gaj, care are dreptul de a înstrăina aceste bunuri (art. 456, alin. (2) CC). De exemplu,
debitor gajist poate fi întreprinderea de stat, căreia bunurile îi sunt conferite în gestiune
operativa, cu condiţia obţinerii autorizaţiei Guvernului sau a autorităţii administrative
competente (art. 3, alin. (4) al Legii n r. 146/1994 cu privire la întreprinderea de stat //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, n r. 2 din 25.08.1994).
Când un act juridic de dispoziţie, contractul de gaj poale fi încheiat numai de o persoană
cu capacitate de exerciţiu deplină. Ţinînd cont de prevederile art. 42 CC, asemenea
contracte nu pot fi încheiate de către debitorul minor sau în numele lui, fără permisiunea
prealabilă a autorităţii tutelare.
Debitor gajist poate fi atât debitorul obligaţiei garantate, cât şi un terţ.. Raporturile între
terţul-debitor gajist şi debitorul obligaţiei principale nu fac parte din raportul obligaţional de
gaj. Terţul şi debitorul obligaţiei principale pot stabili prin acord condiţiile în care terţul
garantează cu bunul său pentru obligaţiile debitorului, precum şi obligaţiile celui din urmă
faţă de terţ, in cazul urmăririi bunului de către creditor. Lipsa unui astfel de acord nu
afectează valabilitatea gajului; în cazul urmăririi bunului depus în gaj, terţul-debitor gajist
este îndreptăţit să pretindă debitorului obligaţiei principale recuperarea prejudiciului în baza
reglementărilor în materia îmbogăţirii fără justă cauză.
B. Obiect al gajului poate fi orice bun, corporal sau incorporai, mobil sau imobil,
consumptibil sau neconsumptibil, determinat individual sau generic. Nu pot constitui obiect

Chisinau 2021
6
al gajului bunurile retrase din circuitul civil, bunurile inalienabile (de exemplu, bunurile
domeniului public) sau insesizal (art. 457, alin. (2) CC).
Legea conţine o serie de prevederi speciale în materie de ipotecă:
a) bunul ipotecat trebuie să fie determinat în mod expres;
a) ipoteca asupra terenului se extinde şi asupra construcţiilor capitale amplasate pe
acesta, dacă contractul nu prevede altfel;
b) ipoteca asupra construcţiilor capitale, apartamentelor sau încăperilor izolate, situate
pe terenul care aparţine unui terţ, se extinde asupra dreptului de folosinţă sau de
arendă a terenului sau a cotei ideale res pective;
b) ipoteca se extinde asupra tuturor ameliorărilor bunului gajat;
c) construcţia nefinalizată poate fi grevată cu ipotecă şi în cazul în care terenul nu
aparţine cu drept de proprietate persoanei care efectuează construcţia, dacă la
momentul constituirii ipotecii debitorul gajist de ţine un drept de superficie
(construcţie) asupra terenului pe care este amplasată construcţia (art. 18-19 ale Legii
449/2001).
Obiect al gajului poate fi o universalitate de bunuri - mai multe bunuri omogene
(universalitate de fapt) sau chiar şi neomogene, dar considerate ca un tot întreg (universalitate
de drept). Universalitatea de bunuri trebuie descrisă prin caracteristici de gen, astfel încât să
permită, în orice moment, determinarea apartenenţei unui bun particular la categoria dată. Nu
este necesară individualizarea părţilor ei constitutive. Se considera gajate in mărimea stabilită
de contract toate bunurile care, conform particularităţilor de gen indicate in contract, pot fi
atribuite la această universalitate. De exemplu, produsele fabricate de o rafinărie de petrol -
benzină, motorină, păcură - vor fi grevate ca produse petroliere.
Gajul asupra unei universalităţi de bunuri subzistă şi se extinde asupra bunului de aceeaşi
natură care îl înlocuieşte pe cel vândut în cadrul unei activităţi obişnuite, în cazul în care
bunul vândut nu este înlocuit, în termenul stabilit de creditorul gajist, gajul se extinde asupra
sumelor de bani provenite din vânzarea bunurilor gajate, dacă acestea pot fi identificate (art.
24 al Legii 449/2001).
Un caz particular al gajului asupra unei universalităţii de bunuri este gajul asupra
întreprinderii. Legea dispune că gajul asupra întreprinderii în calitate de complex
patrimonial se extinde asupra tuturor bunurilor necesare funcţionării acesteia sau asupra
unei părţi din bunurile ei, care ar permite cumpărătorului să-i asigure continuitatea
funcţionării14.
Pot fi gajate titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni, cambii etc.) şi drepturi confirmate
prin certificate de acţiuni (de exemplu, certificatele cu privire la
dobânzi, dividende şi la alte venituri obţinute în temeiul dreptului exprimat în titlul de
valoare). Titlurile de valoare pot fi gajate în temeiul contractului de gaj, iar în cazurile
prevăzute de lege - şi prin andosament (gir). Gajul titlurilor de valoare reprezentative (de
exemplu, conosamente, recipise de depozit) grevează bunurile indicate în titlu (art. 460 CC).
Obiect al gajului pot fi mărfurile care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare
(stocurile de mărfuri, materie prima, materiale, semifabricate, produse finite etc.). Debitorul
gajist este în drept să modifice componenţa si forma naturală a obiectului gajului cu condiţia
ca valoarea lor totală să nu se reducă faţă de valoarea menţionată în contractul de gaj.
Valoarea acestor bunuri poate fi redusă numai proporţional cu partea executată a obligaţiei
garantate prin gaj, dacă în contract nu este prevăzut altfel, în cazul vânzării acestor bunuri,
cumpărătorul le dobândeşte libere de gaj. Pe de altă parte, mărfurile cumpă rate de debitorul
gajist, menţionate în contractul de gaj, devin obiect al gajului în momentul în care debitorul
gajist dobândeşte dreptul de proprietate sau de gestiune asupra lor. Condiţiile gajării

Chisinau 2021
7
mărfurilor şi datele despre toate operaţiunile ce conduc la modificarea componenţei şi
formei naturale a mărfurilor gajate trebuie să fie reflectate în registrul gajului (art. 459 CC).
Pot fi depuse în gaj bunuri care vor fi dobândite în viitor (art. 457, alin. (3) CC). Această
prevedere este în armonie cu regula generală, conform căreia pot constitui obiect al actului
juridic şi bunurile viitoare (art. 206, alin. (3) CC), şi este valabilă indiferent de modul de
dobândire a bunului (art. 320, CC). De exemplu, poate constitui obiect al gajului un lucru
care urmează a fi fabricat sau cumpărat, roadă anului viitor etc. Bineînţeles că gajul va greva
aceste bunuri doar din momentul în care debitorul gajist devine proprietar.
Bunurile care, conform legii, nu pot fi transmise separat, nu pot fi grevate separat cu un
gaj. Nu poate fi obiect al gajului o parte a bunului indivizibil (art. 457, alin. (4) CC), în
cazul bunului indivizibil, obiect al gajului va fi nu o parte reală a bunului în cauză, ci o cotă-
parte a dreptului de proprietate asupra acestui bun. De exemplu, coproprietarul unui
automobil nu poate constitui un gaj asupra unei părţi a automobilului, ci poate greva cota sa
din dreptul de proprietate comună asupra bunului.
Legea prevede că, pentru gajarea bunurilor care se află în proprietate comună, de
regulă, este necesar acordul tuturor coproprietarilor (art. 457, alin. (5) CC), însă, unul
dintre coproprietari poate depune în gaj cota lui din bunurile proprietate comună pe cote-
părţi, fără acordul celorlalţi coproprietari, dacă legea sau contractul nu prevede altfel (art.
457, alin. (6) CC).
Dreptul de gaj se extinde asupra accesoriilor bunului principal, obiect al gajului, dacă
în contract nu este prevăzut altfel (art. 457, alin. (7) CC). Accesoriile urmează soarta bunului
principal, de aceea ele fac parte din obiectul gajului fără a fi indicate ca atare, încetarea
caracterului de bun accesoriu nu este opozabilă creditorului care deţine un gaj asupra
bunului principal (art. 292, alin. (4) CC). Astfel, motorul demontat rămâne grevat de gajul
constituit asupra autovehiculului. Dacă însă obiect al gajului a tost motorul, atunci acesta
rămâne grevat de gaj la montarea lui pe vehicul, adică la transformarea lui în bun accesoriu
(art. 292, alin. (6) CC)15.
In ceea ce priveşte fructele bunurilor depuse în gaj, legea prevede că acestea vor fi
grevate de gaj, doar în cazurile prevăzute în contract (art. 457, alin. (8) CC). Părţile pot
conveni în contract ca creditorul să obţină fructele din obiectul gajului pentru a stinge
obligaţia principală garantată prin gaj (art. 477, alin. (5) CC).
Cel care are asupra bunului un drept afectat de modalităţi sau susceptibil . de nulitate
poate constitui doar un gaj afectat de aceleaşi modalităţi sau condiţii de nulitate (art. 457,
alin. (9) CC).
C. în ceea ce priveşte creanţa garantată prin gaj, legea dispune că gajul poate garanta
una sau mai multe creanţe legale, existente sau viitoare, pure şi simple sau afectate de
modalităţi.
Legea stabileşte anumite reguli în ceea ce priveşte creanţa garantată prin gaj:
a) ea trebuie să fie determinată sau determinabilă:
b) ea trebuie să fie exprimata într-o sumă bănească;
c) gajul garantează creanţa în volumul existent la momentul satisfacerii, inclusiv
capitalul, dobânzile, cheltuielile de urmărire şi cheltuielile de întreţinere a bunului gajat,
dacă în contract nu se prevede altfel. Astfel, prin contract, părţile pot extinde garanţia şi
asupra penalităţilor şi prejudiciului cauzat prin neexecutare;
d) o creanţă poate fi garantată cu mai multe bunuri (gajul comun) şi de
mai multe persoane;
e) cu acordul creditorului gajist şi al debitorului gajist, în locul creanţei pentru
care este constituit gajul poate fi pusă o altă creanţă, cu condi ţia ca înlocuirea creanţei
garantate să nu afecteze drepturile uediton-lor gajişti cu grad de prioritate inferior (art.
Chisinau 2021
8
461 CC). Legea instituie unele reguli speciale în privinţa cesiunii creanţei garan- ate prin
gaj. In acest context , se dispune că gajul şi creanţa care stă la baza acestuia pot fi
transmise doar împreună şi simultan, astfel încât noul creditor dobândeşte dreptul de gaj,
debitorul gajist rămânând obligat faţă de creditorul cesionar. Gajul şi creanţa garantată
trec asupra noului creditor aşa cum existau la creditorul anterior (art. 484 CC).
Pe de altă parte, poate avea loc şi preluarea datoriei garantate prin gaj de către o altă
persoană. Potrivit regulii generale, datoria garantată prin gaj poate fi preluată de o altă
persoană doar cu acordul creditorului gajist, iar în cazul in care debitorul obligaţiei garantate
şi debitorul gajist sunt persoane diferite, şi cu acordul acestuia din urmă de a răspunde
pentru noul debitor.
Dacă debitorul gajist este o altă persoană decât debitorul obligaţiei ga rantate, datoria
garantată prin gaj poate fi preluată de o altă persoană şi tară acordul debitorului gajist. în
cazul respectiv, gajul se stinge, în cazul în care debitorul obligaţiei garantate şi debitorul
gajist reprezintă una şi aceeaşi persoană, gajul se menţine, cu excepţia cazului în care
creditorul gajist este de acord cu o altă garanţie sau cu stingerea gajului (art. 485 CC).
De cele mai dese ori, gajul se instituie pentru a garanta plata unei sume de bani (de
exemplu, în cadrul unui împrumut sau al unui credit bancar). Legea prevede unele reguli
speciale pentru aceste situaţii. Astfel, se dispune că gajul constituit pentru garantarea plăţii
unei sume de bani este valabil chiar dacă, la momentul constituirii lui, debitorul gajist încă
nu a primit sau a primit doar parţial prestaţia pentru care se obligă (de exemplu, atunci când
gajul este instituit înainte ca creditul să fie efectiv eliberat). Dacă insă creditorul gajist refuză
să predea sumele de bani pe care s-a obligat să le dea cu împrumut şi în a căror garantare
deţine un gaj, debitorul gajist poate obţine, pe cheltuiala creditorului, reducerea (cu excepţia
ipotecii) sau radierea gajului, plătind, in ultimul caz, doar sumele care i-au fost predate
efectiv (art. 462 CC).
D. Cât priveşte formalităţile necesare constituirii gajului, urmează a fi respectate o serie
de reguli, pentru a asigura opozabilitatea gajului faţă de terţi, posibilitatea de probă sau chiar
însăşi validitatea contractului.
Forma contractului de gaj este determinată de tipul şi obiectul gajului Pentru
constituirea amanetului nu se cere ca contractul de gaj să îmbrace forma scrisă, pe când
contractul de gaj fără deposedare se încheie în formă scrisă (art. 468, alin. (2) CC)16.
Contractul de ipotecă se încheie în formă autentică
Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea contractului (art. 468, alin. (2) CC).
Contractul de gaj se încheie în formă autentică şi în cazul în care pentru transmiterea bunului
se cere această formă (art. 468, alin. (1) CC).
Raportul de gaj convenţional se poate perfecta atât sub forma unui contract aparte, cât
şi sub forma unei clauze incluse în contractul în a cărui bază apare obligaţia garantată prin
gaj (art. 468, alin. (5) CC).
Legea prevede menţiunile pe care trebuie să le cuprindă contractul de gaj: numele sau
denumirea părţilor, domiciliul sau sediul lor, acordul expres al debitorului gajist de a constitui
gajul în favoarea creditorului gajist, tipul gajului, descrierea bunului gajat, estimarea bunului
gajat şi locul aflării lui, esenţa, scadenţa creanţei garantate prin gaj şi valoarea maximă a
acesteia fără dobânzi şi alte cheltuieli, permiterea sau interzicerea gajului ulterior. Părţile sunt
libere să includă în contractul lor şi alte clauze (art. 468, alin. (4) CC).
O condiţie necesară pentru constituirea gajului fără deposedare, atât legal, cât şi
convenţional, este înscrierea lui în unul din registrele publice indicate în lege (art. 470 CC,
art. 7 al Legii 449/2001).

Chisinau 2021
9
Trebuie însă de reţinut că înregistrarea gajului nu conferă validitate unui gaj lovit de
nulitate. Chiar dacă au fost îndeplinite toate formalităţile legate de înregistrarea gajului,
acesta nu va fi valabil, dacă nu sunt întrunite condiţiile de validitate a gajului ca act juridic.
Gajul se înregistrează în modul următor:
a) ipoteca se înregistrează conform legislaţiei privind cadastrul bunurilor imobile la
organul cadastral teritorial în a cărui rază teritorială este amplasat bunul imobil ipotecat.
Contractul de gaj se prezintă pentru înregistrarea ipotecii în termen de 3 luni de la data
încheierii lui. Nerespectarea termenului atrage nulitatea contractului. Dacă contractul de
vânzare-cumpărare şi contractul de gaj sunt încheiate concomitent, dreptul de proprietate si
ipoteca trebuie să fie înregistrate consecutiv;
b) ipoteca de întreprinzător se înregistrează în conformitate cu Codul civil, la biroul
notarial în a cărui rază teritorială se află întreprinderea;
c) gajul titlurilor de valoare nominative se înscrie în registrul deţinători lor titlurilor de
valoare nominative;
d) gajul titlurilor de valoare ale statului se înscrie în registrul deţinătorilor titlurilor de
valoare ale statului;
e) gajul celorlalte bunuri mobile se înscrie în registrul gajului bunurilor
mobile;
f) gajul drepturilor de proprietate intelectuală se înscrie în registrul pro prietăţii
intelectuale.
În afară de efectul constitutiv, înregistrarea mai comportă şi alte electe:
- efectul de informare, în virtutea căruia se prezumă că orice persoană cunoaşte
despre existenţa gajului, întrucât orice persoană interesată poate lua cunoştinţă de registrul
gajului, poate obţine informaţie despre înregistrarea gajului şi extrase din registrul gajului în
termen de 3 zile de la data solicitării (art. 474, alin. (1) CC). Legea prevede că, din
momentul înregistrării gajului, nimeni nu poate invoca necunoaşterea informaţiei înscrise în
registrul gajului (art. 471, alin. (3) CC). Legea oferă debitorului gajist posibilitatea de a
interzice accesul public la informaţia despre gajurile sale, însă în acest caz va opera
prezumţia grevării întregului patrimoniu al persoanei în cauză;
- efectul de instituire a priorităţii: după cum s-a remarcat mai înainte, momentul
înregistrării determină rangul gajurilor constituite succesiv; ;-.-.,. - efectul de instituire a
prezumţiei veridicităţii informaţiei cu privire la gaj înscrise în registrul gajului (art. 471, alin.
(1) CC).
- 5 - Contractul de gaj dă naştere la anumite drepturi şi obligaţii. Astfel, creditorul gajist are
următoarele drepturi şi obligaţii:
a) Creditorul gajist poate desemna un gestionar al gajului. Gestionarul acţionează în
numele creditorului gajist şi întreprinde orice acţiune în legătură cu obiectul gajului, în
limitele drepturilor acestuia, cu excepţia dreptului de a transmite obligaţia garantată prin gaj
(art. 476, alin. (2) CC).
b) în cazurile prevăzute de contract, creditorul gajist este în drept să folosească obiectul
gajului, urmând să prezinte debitorului gajist o dare de seamă despre utilizarea lui (art. 477,
alin. (5) CC).
c) în cazul gajului ulterior (repetat), creditorul gajist poate ceda unui alt creditor gajist
gradul de prioritate în mărimea creanţei garantate cu 1 gaj, astfel încât ultimul să treacă în
locul primului în mărimea creanţei creditorului care a cedat gradul de prioritate.
In ceea ce priveşte gradul de prioritate între creditorii gajişti, trebuie de reţinut că el
se stabileşte m funcţie de tipul gajului si legea aplicabila la momentul constituirii gajului.
Gradul de prioritate asupra amanetului este determinat de respectarea cerinţelor de

Chisinau 2021
10
publicitate, tăcuta prin exercitarea continua a posesiunii bunului (art. 20, alin. (3) al Legii
449/2001). Daca mai mulţi creditori deţin un drept de amanet, prioritatea revine celui care
exercită posesiunea bunului, dacă nu exista un acord care ar modifica gradul de prioritate.
Gradul de prioritate al gajurilor fără deposedare este determinat de momentul înregistrării.
Creanţa care a fost garantată mai devreme va fi satisfăcută cu prioritate ' faţă de cea
garantată mai târziu.
Gradul de prioritate are importanţă, în primul rând. la distribuirea mijloa celor
obţinute din vânzarea bunului gajat, obţinut cu ocazia urmăririi gajului (a se vedea injr.i)
sau a înstrăinării gajului cu autorizaţia creditorilor gajişti. Gradul de prioritate rămâne
neschimbat la distribuirea sumelor transmise creditorului in schimbul bunului ieşit din
proprietatea debitorului (art. 479, alin. (2) CC) si a despăgubirii de asigurare pentru pieirea,
distrugerea sau deteriorarea bunului gajat (art. 9 al Legii 449/2001).
Cedarea gradului de prioritate se efectuează, respectându-se următoarele reguli:
- creditorul gajist care a cedat gradul de prioritate are obligaţia ca, in termen de 3
zile de la cedare, sa înştiinţeze despre aceasta pe debitor şi pe debitorul gajist
când acesta este un terţ;
- cedarea gradului de prioritate al gajului se face numai în cadrul aceluiaşi
registru public şi pentru acelaşi bun;
- cedarea gradului de prioritate este posibila în măsura in care nu sunt lezate
astfel drepturile unui alt creditor gajist care deţine un gaj pentru acelaşi bun;
- cedarea gradului de prioritate se înregistrează în baza cererii creditorului gajist,
în acelaşi mod ca şi înregistrarea gajului, şi produce efecte de la data înregistrării
(art. 482 CC).
d) Dacă debitorul gajist nu a executat conform contractului sau a executat în mod
necorespunzător obligaţia garantată ori o parte a acesteia, precum si în alte cazuri
prevăzute de lege şi contract, creditorul gajist poate să exercite dreptul de gaj (art. 487 CC).
Creditorul gajist poate exercita următoarele drepturi: să vândă el însuşi bunurile gajate; să
vândă sub controlul instanţei de judecată; să le ia în posesiune spré a le administra.
Pentru a exercita dreptul cie gaj, creditorul trebuie să îndeplinească anumite condiţii,
la care ne vom referi în cele ce urmează.
Creditorul gajist care intenţionează sâ-şi exercite dreptul de gaj trebuie i ti notifice acest
lucru debitorului creanţei garantate si, după caz, debitorului gajist şi terţului deţinător al
bunului gajat (art. 488, alin. (1) CC).
După notificare, creditorul gajist depune la registrul în care a fost înregistrat gajul un
preaviz, la care anexează dovada notificării debitorului gajist. Preavizul trebuie să indice
mărimea creanţei garantate, temeiul începerii urmăririi, dreptul pe care creditorul gajist
intenţionează să-1 exercite, să conţină descrierea bunului gajat şi somaţia ca debitorul gajist
să transmită, în termenul acordat de creditorul gajist, bunul gajat (an. 488, alin. (1) si (2)
CC).
In cazul gajului înregistrat, întrucât bunul se at la în posesiunea debitorului gajist sau a
unui terţ ce acţionează în numele acestuia, pentru a exercita drepturile enunţate, creditorul
gajist trebuie să preia posesiunea bunului. Transmiterea bunului gajat în posesiune
creditorului gajist poate ti benevolă ori silită.
Transmiterea în posesiune este benevolă dacă, înaintea expirării termenului indicat în
preaviz, debitorul gajist transmite în mod efectiv bunul gajat în posesiune creditorului
gajist sau consimte în scris, în formă autentică, să-l pună la dispoziţia acestuia la momentul
convenit.
Transmiterea silită are loc in baza unei hotărîri judecătoreşti, după expirarea termenului
din preaviz in conformitate cu legea.
Chisinau 2021
11
După cum s-a arătat mai sus, creditorul gajist are dreptul să vândă el însuşi bunurile
gajate. Legea prevede că vânzarea poate ti etectuată prin negocieri directe, prin tender sau
prin licitaţie publică. Se mai precizează că el trebuie să procedeze la vânzare fără nici o
întârziere nejustificată, contra unui preţ comercial rezonabil si în interesul major al
debitorului gajist (art. 491, alin. (1) CC).
In cazul în care creditorul gajist optează pentru vânzarea bunului gajat sub
controlul instanţei de judecată, aceasta desemnează persoana care va efectua vânzarea
bunurilor gajate, determină condiţiile si sarcinile vânzării, indică modalitatea de efectuare
a vânzării - prin negocieri directe, tender sau prin licitaţie publică - şi stabileşte, după caz,
preţul după o expertiză a valorii bu nului (art. 492, alin, (1) CC)
Termenul acordat de creditorul gajist pentru transmiterea bunului nu va fi mai mic de 10
zile pentru un bun mobil, de 20 de zile pentru un bun imobil şi de 10 zile pentru un bun luat în
posesiune spre a fi administrat, începând cu data 'înregistrării preavizului
Legea prevede anumite cazuri în care obiectul gajului trebuie să fie vândut în mod
obligatoriu sub controlul instanţei. Această obligaţie apare atunci când:
lipseşte autorizaţia sau acordul unei alte persoane, necesar la încheierea contractului de
gaj pentru validitatea acestuia; obiectul gajului îl constituie bunurile de valoare istorică,
artistică sau culturală;
debitorul gajist lipseşte şi nu poate fi identificat locul aflării lui (art. 492, alin. (5)
CC).
In ceea ce priveşte distribuirea mijloacelor obţinute din vânzarea bunului gajat, legea
prevede următoarele reguli:
- creditorul gajist are dreptul, de pe urma vânzării, doar la ceea ce este necesar
satisfacerii creanţei lui;
- creditorul trebuie să plătească din produsul vânzării bunului gajat cheltuielile
aferente vânzării, apoi creanţele prioritare drepturilor lui şi după aceea creanţele proprii;
- dacă există şi alte creanţe care urmează să fie plătite din produsul vânzării bunului
gajat, creditorul gajist care a vândut bunul va depune instanţei judecătoreşti, care ar fi fost
competentă pentru vânzarea bunului, o dare de seamă cu privire la produsul vânzării bunului
gajat şi îi va transmite suma rămasă după plată, în caz contrar, creditorul gajist este obligat
să prezinte, în termen de 10 zile de la data vânzării bunului, o dare de seamă proprietarului
bunului vândut şi să-i remită surplusul, dacă acesta există;
- dacă vânzarea bunului gajat are loc sub controlul instanţei de judecată şi produsul nu
este suficient pentru satisfacerea tuturor creanţelor • • ' • • • ' garantate, persoana împuternicită
cu vânzarea scade cheltuielile de vânzare, plasează soldul într-un cont special, întocmeşte un
plan de împărţire pe principiul rangului gajurilor şi îl prezintă instanţei de ju decată, care dă
celor în drept posibilitatea de a se pronunţa asupra lui După ce planul este aprobat definitiv
de instanţă, persoana însărcinată cu vânzarea efectuează plăţile în baza lui.
De reţinut că în cazul în care produsul obţinut din vânzarea bunului nu este suficient
pentru stingerea creanţelor şi acoperirea cheltuielilor creditorului gajist, acesta conservă o
creanţă neprivilegiată pentru diferenţa datorată de debitorul lui. în sensul acestei reguli, prin
debitor se înţelege debitorul obligaţiei principale, în cazul în care debitor gajist este un terţ,
creditorul nu poate pretinde satisfacerea creanţelor şi recuperarea cheltuielilor neacoperite prin
mijloacele obţinute din vânzarea bunului din alte bunuri ale terţului decât cele gajate
e) Prin derogare de la regula generală, conform căreia gajul poate fi pus sub urmărire
dacă obligaţia principala nu este executată la scadenţă, în anumite cazuri, stabilite de lege,
creditorul gajist este îndreptăţit să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei.
Astfel, creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei
garantate prin gaj:
Chisinau 2021
12
în cazul în care a încetat dreptul debitorului gajist asupra obiectului gajului în
temeiurile prevăzute de legislaţie, precum şi în cazul confiscării obiectului gajului respectiv
ca sancţiune pentru săvârşirea unei contravenţii sau comiterea unei infracţiuni (art. 483,
alin. (1) CC); în cazul în care, din motivul şi în modul stabilit de lege, se stinge dreptul
debitorului gajist asupra bunului, iar debitorului i se pune la dis poziţie un alt bun sau i se
restituie o sumă corespunzătoare (art. 479, alin. (2) CC). De asemenea, legea (art. 483, alin.
(2) CC) prevede că creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a
obligaţiei garantate prin gaj, iar în cazul neexecutării creanţei sale, să pună sub urmărire
obiectul gajului, dacă debitorul gajist:
- a încălcat regulile gajului uiinător (ari. 480 CC); a înstrăinat obiectul gajului fără a
dispune de autorizaţie în acest sens (art. 477, alin. (3) CC);
- nu a executat obligaţiile de păstrare şi întreţinere a bunului (art. 477, alin. (6) CC);
- nu se află în posesiunea obiectului gajului, contrar condiţiilor contractului de gaj;
- a încălcat regulile de înlocuire a obiectului gajului (art. 479, alin. (1)
CC);
- a încălcat termenul de efectuare a plăţilor scadente;
- nu a notificat în scris creditorul gajist cu privire la drepturile terţilor asupra obiectului
gajului, dacă drepturile terţilor diminuează garanţia creditorului (art. 469 CC).
Este important de subliniat faptul că creditorul gajist nu poate exercita dreptul asupra
gajului prin preluarea bunului în proprietatea sa. Legea sancţionează cu nulitate absolută
clauza prin care creditorul poate să-şi apropie bunul (art. 13 Legea 449/2001). Totuşi, o
astfel de formulă negativă nu împiedică părţile să convină asupra transmiterii obiectului
gajului în proprietatea creditorului, prin contract de novaţie sau vanzare-cumpărare cu
compensarea creanţelor monetare.
f) în cazul în care deţine bunul gajat, creditorul gajist este obligat să-l păstreze
şi sa-l întreţină, respectând dreptul de folosire a acestuia. Dacă apare pericolul pierderii sau
deteriorării bunului gajat, creditorul gajist este obligat să informeze imediat debitorul gajist,
iar acesta este in drept să-l examineze (art. 477, alin. (6) CC).
g) in саzul când acest lucru este prevăzut în contract, creditorul gajist este
obligat să obţină p'itctelc din obiectul gajului pentru a stinge obligaţia principală garantată
prin gaj (art. 477, alin. (5) CC).
La rândul lui, debitorul gajist are următoarele drepturi si obligaţii:
a) Debitorul gajist arc dreptul să folosească obiectul gajului conform destinaţiei şi
să dobândească fructele acestuia dacă din contract sau din
esenţa gajului nu reiese altfel (art. 477 CC).
b) Debitorul gajist, având acordul prealabil al creditorului gajist, are dreptul să
greveze bunul gajat cu drepturi reale sau să-l dea în arendă ori în folosinţă terţilor, ulterior
constituirii gajului. Drepturile constituite ulterior, fără acordul creditorului gajist, pe un
termen care depăşeşte data scadenţei obligaţiei garantate, terţul le pierde la expirarea
termenului de o lună de la data notificării acestuia de către creditorul gajist despre intenţia de
a exercita dreptul de gaj. Această regulă nu se aplică asupra constituirii gajului (art. 477, alin.
(2) CC).
c) Debitorul gajist este în drept să înstrăineze bunurile gajate (indiferent de tipul
gajului), dacă dispune de o autorizaţie în acest sens, eliberata de creditorul gajist, iar în
cazul gajului ulterior - de toţi creditorii gajisti (art. 477, alin. (3) CC). Creditorul poate
autoriza debitorul gajist să înstrăineze bunul, cu sau ţâră degrevarea acestuia. Dacă
autorizaţia de înstrăinare nu degrevează bunul, cumpărătorul va fi în continuare’ obligat
faţă de creditor, în virtutea caracterului real al gajului. Auto rizaţia de înstrăinare a bunului

Chisinau 2021
13
liber de gaj are ca efect stingerea gajului si radierea înscrierii din registru, înstrăinarea
bunurilor gajate se., efectuează respectându-se anumite reguli:
- în cazul gajării mărfurilor care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare,
debitorul gajist poate înstrăina unele mărfuri din rezervele sale de mărfuri grevate prin gaj,
vânzându-le în cadrul unei activităţi comerciale obişnuite (art. 478, alin. (3) CC);
- în cazul gajului tară deposedare (înregistrat) debitorul gajist poate 1 să înstrăineze
obiectul gajului liber de gaj, dacă dispune de o autorizaţie expresă în acest sens, eliberată de
creditorul gajist. O astfel de înstrăinare trebuie să fie făcută cu titlu oneros si în modul sta -
bilit pentru înlocuirea obiectului gajului. Dacă acordarea de autorizaţie este prevăzută în
contractul de gaj, dobânditorul procura bunurile degrevate de gaj (art. 478, alin. (1) şi (2)
CC); autorizaţia de înstrăinare a bunului care face obiectul gajului se suspendă o dată cu
înregistrarea preavizului cu privire la urmărirea bunului gajat, până la data radierii acestui
preaviz (art. 478, alin. (4) CC).
Întrucât regulile enunţate se referă doar la gajul înregistrat, auto rizaţia de înstrăinare a
obiectului gajului devine nulă o dată cu transformarea gajului înregistrat în amanet (art.
478, alin. (5) CC), t) Debitorul poate înlocui sau substitui obiectul gajului, m cazul şi în con-
diţiile stabilite prin acordul părţilor.
g) Debitorul gajist poate constitui mai multe gajuri asupra act .uiaşi bun, în favoarea
unuia sau diferitor creditori, dacă grevarea repetată nu este interzisă prin contractele de gaj
precedente. De regulă, gajul ulterior se constituie în cazul bunurilor indivizibile, a căror
valoare depăşeşte cu mult valoarea obligaţiei garantate.
h) în cazul în care deţine bunul gajat, debitorul gajist este obligat să-l păstreze si să-l
întreţină. Dacă apare pericolul pierderii sau deteriorării bunului gajat, debitorul gajist este
obligat să informeze imediat creditorul .. gajist, iar acesta este în drept să-l examineze (art.
477, alin. (6) CC).
i) Debitorul gajist are obligaţia de a informa fiecare creditor gajist următor despre toate
grevările existente asupra bunului, răspunzînd pentru prejudiciile cauzate creditorului gajist
prin neîndeplinirea acestei obligaţii (art. 480, alin. (2) CC).
j) Debitorul gajist este obligat să notifice în scris creditorul gajist cu privire la
drepturile terţilor asupra obiectului gajului, cunoscute de el la momentul constituirii gajului.
Neexecutarea acestei obligaţii acordă creditorului gajist dreptul de a cere executarea
anticipată a obligaţiei garantate prin gaj sau modificarea condiţiilor contractului de gaj, dacă
drepturile terţilor diminuează garanţia creditorului (art. 469 CC).
- 6 - Fiind un contract accesoriu, gajul încetează ca consecinţă a încetării obligaţiei
principale. Prin urmare, dacă obligaţia garantată prin gaj se stinge în baza temeiurilor
generale de stingere a obligaţiilor, prevăzute de legea civilă, încetează şi gajul. Dacă
obligaţia principală încetează prin executare, compensaţie, remitere de datorie, confuziune,
imposibilitate fortuită de executare, nulitate, rezoluţiune (reziliere), încetează şi gajul.
De asemenea, gajul încetează în rezultatul exercitării de către creditorul gajist a
dreptului de gaj în cazul în care debitorul gajist nu a executat conform contractului sau a
executat în mod necorespunzător obligaţia garantată ori o parte a acesteia, precum şi în alte
cazuri prevăzute de lege şi contract.
Gajul poate înceta şi independent de obligaţia principală, prin modurile obişnuite de
stingere a obligaţiilor. Legea prevede expres că gajul încetează în cazul:
expirării termenului pentru care a fost constituit gajul;
- pieirii bunurilor gajate;
- punerii bunurilor în afara circuitului civil;
-exproprierii bunurilor (art. 495 CC, art. 80 al Legii 449/2001).

Chisinau 2021
14
De asemenea, legea prevede că amanetul se stinge o data cu încetarea posesiunii, iar
ipoteca se stinge în termen de 30 de ani de la data înregistrării sau de la data unei noi
înregistrări (art. 80 al Legii 449/2001).
Încetarea gajului este însoţită de anumite formalităţi. Astfel, legea dispune că, în urma
stingerii gajului, informaţia cu privire la gaj urmează a fi radiată din registrul gajului.
Pot solicita radierea informaţiei cu privire la gaj:
a) creditorul gajist;
a) debitorul gajist, în baza unui demers semnat de ambele părţi, a decla raţiei scrise
a creditorului cu privire la renunţarea la gaj sau a hotărârii judecătoreşti;
b) terţul care a dobândit obiectul gajului, în baza declaraţiei scrise a
creditorului gajist cu privire la radierea gajului din registrul gajului, a certificatului eliberat
de executorul judecătoresc prin care se confir mă că bunul a fost dobândit în cadrul
procedurii de executare silită, a certificatului eliberat de instanţa de judecată pentru
confirmarea fap
tului că bunul a fost dobândit în cadrul procesului de insolvabilitate, a hotărârii judecătoreşti
cu privire la expirarea gajului (art. 473 CC).

Bibliografie:
1. Baieş S., Volcinschi V., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I. Drept civil. Drepturile reale. Teoria
obligaţiilor, Vol.II, Tipografia Centrală, Chişinău, 2005.
2. Codului civil al Republicii Moldova, Vol.II, Editura ARC, Chişinău, 2006.
3. Albu I. Drept civil (Contractul şi răspunderea contractuală). Editura „Dacia”, Cluj, 1994.
4. Carpenaru S. Tratat de drept civil în 5 volume. Editura Academiei Republicii Socialiste
România, Bucureşti,1979.
5. Manea-Luca A.. Drept civil (Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile - note de
curs). Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi,1994.
6. Pop L. Drept civil ( Teoria generală a obligaţiilor), Editura Fundaţiei “Chemarea”, Iaşi,
1996.
7. Stătescu C., Bîrsan C.Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor. Editura ALL,
Bucureşti,1995.
8. Suhanov E. Grajdanscoe pravo /ucebnic/ v 2 tomah.. Izdatelistvo BEC, Moscva,1994.
9. Grajdanscoie pravo: Ucebnic v 2 tomah. - Moscva,1993

Acte normative:
1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie1994 (.M.O. nr.1 din august 1994)
2. Codul civil al Republicii Moldova din 06 iunie 2002 ( M.O. nr.82 – 86 din 22.06.2002).
3. Cu privire la gaj /Legea Republicii Moldova Nr. 449 -XV din 30.07.2001 (M.O. al RM nr.
120 din 02.10.2001)/.

Chisinau 2021

S-ar putea să vă placă și