TROȚINGHER IUSTIN- GRUPA 4

Care este relația dintre inteligență și inteligența emoțională ?

Rolul inteligenței emoționale în dezvoltarea individului.

Inteligența este capacitatea de a observa, descoperii fenomenele, obiectele înconjurătoare,

pentru ca omul să se adapteze vieții pentru a supraviețuii. Inteligența fiecărui om este complexă,
astfel încât o face să fie unică și proprie. Deși mulți oameni cred că inteligența constă în abilitatea
individului de a cunoaște, foarte multe informații din diferite domenii, cum ar fi: fizica, chimia,
matematica, de fapt inteligența constă în abilitatea individului de a se adapta cerințelor, nevoilor în
ceea ce privește problemele înconjurătoare pentru a putea găsi soluții rapide și eficiente în viața de zi
cu zi.

În ceea ce privește inteligența emoțională o teorie cuprinzătoare a fost propusă în 1990 de doi
psihologi, Peter Salovey de la Yale University şi John Mayer, acum profesor la New Hampshire
University. În ultimii ani, numeroși cercetătorii au dezvoltat multiple variante ale acestui concept.
Salovey şi Mayer au definit inteligența emoțională ca fiind o instanță capabilă de a controla şi regla
propriile sentimente cât şi pe ale celorlalţi şi de a ne dirija gândurile şi acțiunile, aceasta constă în
aptitudinea persoanei de a putea fi empatică, autodisciplinată, motivată cât și conștientă de sine. Cu
ajutorul inteligenței emoționale oamenii pot să-și controleze, gestioneze impulsurile și sentimentele,
pentru a putea fi raționali. Totodată inteligența emoțională este descrisă de autocunoaștere și auto-
stăpânire, ambele fiind într-o strânsă legătură, deoarece prin autocunoaștere oamenii își descoperă
sentimentele și emoțiile care sunt asupra lor, iar prin auto-stăpânire, își pot gestiona emoțiile și
sentimentele produse asupra lor pentru a putea crea o balanță între ei, persoanele din jurul lor cât și a
mediului înconjurător, deoarece există atât sentimente și emoții pozitive, cât și negative.

Inteligența emoțională este prezentă mereu în viața omului, mai exact, în viața sentimentală,
în perimetrul locului de muncă, în relaționarea socială cu cei din jur. Această inteligență duce la
dezvoltarea omului în societate cât și dezvoltarea personală.

Încă din stadiul copilăriei, asupra noastră apar diferite probleme, legate de școlarizare: teme,
teste, prietenii, certuri cu colegii, ulterior se trece la nivelul universitar, unde apar examene, apoi
după terminarea unei facultăți apare dorința de găsire a unui loc de muncă, cu scopul omului de a se
întreține, iar mai apoi de a-și crea o familie, iar această din urmă nu se poate forma daca individul nu
a trecut anterior prin relații sau prin a cunoaște diferite caractere ce i-au format o anumită părere în
legătură cu ce îi este compatibil, din dorința omului de a fi înțeles de ceilalți. Toate aceste trepte din
viața noastră sunt posibile cu ajutorul inteligenței emoționale, care ne face să fim responsabili în
situațiile limită, un exemplu în acest sens ar fi perioada de sesiune universitară. În momentul unui
examen asupra noastră se creează un adevărat bagaj de sentimente și emoții, care trebuie controlate
sau canalizate pozitiv pentru a reuși să luam examenul respectiv. Totodată pe lângă gestionarea
propriilor emoții, este importantă și gestionarea sentimentelor și emoțiilor celor din jurul nostru
pentru a putea crea relații puternice, stabile, eficiente între noi.

1
TROȚINGHER IUSTIN- GRUPA 4

Relația dintre inteligență și inteligența emoțională este una foarte strânsă, deoarece ambele ca
scop dezvoltarea individului. Anterior am putut observa că inteligența oferă persoanei abilități
cognitive, cum ar fi gândirea generală de ansamblu, ceea ce atribuie persoanei posibilitatea de a găsi
soluții în depășirea problemelor, pe când inteligența emoțională vine în sprijinul inteligenței de a
pune bazele din punct de vedere emoțional și sentimental în luarea celei mai bune decizii, pe care o
considerăm necesară la momentul potrivit. De aici poate rezulta faptul că atât inteligența cât și
inteligența emoțională sunt independente una de alta în dezvoltarea individului, ajutându-l totodată în
maturizarea sa, deoarece inteligența oferă o viziune de ansamblu, pe termen lung, iar inteligența
emoțională oferă o viziune pe termen scurt, mai degrabă de moment, dar cele două viziuni puse
împreună ajută la individualizarea fiecărei persoane, prin a fi stăpân asupra cunoștințelor intelectuale
dar și capacitatea de a înțelege persoane, situații, de a-și însuși un caracter pe baza căruia fiecare
dintre noi luăm decizii viitoare.

De-a lungul timpului, cele două inteligențe umane au fost studiate, certificate de mulți
filozofi, ajungând la concluzia că cele două sunt diferite, dar în același timp cele două se
completează formând omul perfect echilibrat emoțional și rațional. Un dezechilibru între cele două
creează adevărate complexe umane.

Howard Gardner, psiholog la Universitatea Harvard este unul dintre cei mai cunoscuți
teoreticieni care au evidenţiat deosebirea dintre capacitățile intelectuale şi cele emoționale. El a
propus în 1983 un foarte apreciat model psihologic, cel al inteligenței multiple. 1 Lista sa, cuprinzând
mai multe tipuri de inteligenţă, include nu numai limbajul obişnuit şi aptitudinile pentru matematică,
dar şi două elemente „personale”: cunoașterea lumii interioare a celuilalt şi adaptabilitatea socială.
Gardner a dezamăgit fanii inteligenței academice, măsurabile, cuantificate în faimosul QI,
propunând în locul unei inteligenţe-monolit, un model cu 7 variante: inteligența verbală, inteligența
logico-matematică, abilitatea de a vedea în spaţiu, inteligenţa kinestezică, aptitudinea muzicală,
capacitatea intrapersonală şi interpersonală.

Fiecare individ, îşi va alege profesia în funcţie de abilitățile mai bine dezvoltate, astfel încât,
unii vor excela în activită țile de concepție şi elaborare verbală, alţii în orientarea spa țială, alţii în
excepționale dexterități manuale şi fizice. Multe persoane, dotate cu o inteligen ță de tip academic,
însă lipsite de inteligență emoțională sfârșesc prin a lucra pentru oameni cu un QI mai scăzut decât al
lor, care excelează însă, în calităţile interpersonale. Cele două tipuri distincte de inteligen ță – cea pur
intelectuală şi cea emoțională – exprimă activitățile unor formațiuni diferite ale creierului. Intelectul
se bazează numai pe funcțiile neocortexului, acele straturi ale scoarţei cerebrale de evoluţie recentă.
Centrele afectivităţii se află în zonele subcorticale, arhaice ale creierului; inteligenţa emo țională
rezultă din funcţionarea sintetică a acestor centri emoționali, cu a celor corticali.

Fiecare dintre noi este alcătuit, în ceea ce priveşte inteligenţa emoţională, dintr-o combinaţie
de trăsături puternice şi slăbiciuni. Problema este cum va fi echilibrată până la urmă această
combinaţie şi cum ne va influenţa viaţa (şi vieţile celorlalţi) – în bine sau în rău. Sintetizând într-un
mod excepţional problema fundamentală cogniţie versus afectivitate, Robert Wood şi Harry Tolley
notează următoarele: „Ne vom urma sentimentele sau ne vom împotrivi lor? În realitate, nu există
1
H. Gardner, Multiple intelligence: theory in practice (New York, Basic Books, 1993).

2
TROȚINGHER IUSTIN- GRUPA 4

decât un singur răspuns. Dacă ne împotrivim sentimentelor proprii, cu voie sau fără voie, consecinţa
sigură va fi autodistrugerea. Sentimentele trebuie preţuite, de aceea este recunoscută importanţa
dezvoltării şi educării IE.”2
Inteligenţa emoţională presupune existenţa mai multor componente. Robert Wood şi Harry
Tolley propun, analiza a cinci componente ale inteligenţei emoţionale, cât şi testarea acestora printr-
un set consistent de teste. Sintetizând elemente deja cunoscute privind structura inteligenţei
emoţionale, regăsite în teoriile lui Salovey şi Mayer, cât şi ale lui D. Goleman, autorii Wood şi
Tolley3 ne propun următoarele domenii de aptitudini:.autoreglarea - a fi capabili să ne dirijăm şi să
ne controlăm propria stare emoţională; conştiinţa de sine – a ne recunoaşte şi înţelege propriile
sentimentele; motivaţia – canalizarea sentimentelor pentru a putea atinge anumite scopuri; empatia –
identificarea şi descifrarea sentimentelor celorlalţi; abilităţile sociale – a stabili relaţii cu ceilalţi şi a-i
influenţa.
Dobândirea inteligenţei emoţionale se reflectă într-un proces de optimizare a propriei
personalităţi şi într-o remodelare a propriului comportament în raport cu ceilalţi. Pierderea
controlului propriilor răbufniri emoţionale, de exemplu, reprezintă manifestarea cea mai evidentă şi
mai şocantă, indiferent dacă este vorba despre un boxer sau un jucător de fotbal care loveşte un
arbitru sau un aşa-numit „scandalagiu” care are o purtare nepotrivită la o emisiune televizată. În
vreme ce autoreglarea se referă în mare măsură (dar nu numai) la prevenirea acceselor grosolane
care produc, în primul rând, efecte negative sau chiar distructive, empatia, conştiinţa de sine,
abilităţile sociale şi motivaţia se referă la folosirea deprinderilor importante într-un mod constructiv,
pentru a face ca legăturile cotidiene cu ceilalţi să fie orientate pozitiv, spre armonie şi eficiență.
Autoreglarea se referă la capacitatea de a ne dirija şi controla starea emoţională, cuvintele-
cheie fiind „dirijare” şi „control”. Problema este că suntem nevoiţi să trăim alături de ceilalţi, ceea ce
înseamnă că trebuie să manifestăm un simţ al responsabilităţii, cât şi consideraţie faţă de ceilalţi. O
lume în care toţi hotărâm că vom face doar ceea ce vrem, când vrem şi cu cine vrem, indiferent de
consecinţe, ar căpăta un hedonism imposibil. Pentru ca societatea să funcţioneze eficient este nevoie
de multă autoreglare. Esența fenomenului autoreglării este să-ţi controlezi emoţiile şi să nu capitulezi
în faţa lor. Prea multă autoreglare, ne duce în altă extremă, dintre toate concluziile practice şi
teoretice enunţate de psihologi, reţinem pe aceea că, cea mai bună opţiune este de a ne păstra
emoţiile sub control, deşi acest lucru s-ar putea să fie frustrant şi supărător. Pentru a stimula
dezvoltarea personală, componentele autoreglării vor fi exprimate într-o formă.
Când ne gândim la atitudine prima idee este de a ne descărca sufletul de problema, de a nu ne
distruge din interior, de a nu ține în noi problemele. Un domeniu întreg de probleme medicale,
inclusiv cancerul, a fost atribuit atitudinii de „a nu te descărca”. Oare este atât de sigur că trebuie să
ne exprimăm necondiţionat emoţiile? Răspunsul este de multe ori şi „da” şi „nu”. Regula de bază
este: exprimarea emoțiilor să fie un fapt constructiv.

Conştiinţa de sine reprezintă capacitatea de a ne identifica emoţiile şi efectele lor. Persoanele

care dispun de această însuşire posedă abilitatea de a recunoaşte emoţiile pe care le resimt şi cauzele
2
Wood, Robert și Tolley, Harry, Inteligenţa emoţională prin teste (Editura Meteor Press, Bucureşti, 2003), 15.
3
Idem, 35.

3
TROȚINGHER IUSTIN- GRUPA 4

lor, identifică legătura între ceea ce simt şi ceea ce gândesc, fac şi spun, recunosc felul în care
emoţiile şi sentimentele le afectează performanţele, sunt conştienţi de valoarea şi obiectivele lor.
Motivaţia reprezintă punerea emoţiilor în serviciul unui scop este absolut esenţială pentru a-i
acorda atenţia cuvenită, pentru motivarea de sine, pentru reglare şi creativitate. „Autocontrolul
emoţional – amânarea recompenselor şi înăbuşirea impulsurilor –, notează Goleman, stă la baza
reuşitelor de tot felul.”4 Indivizii care ating performanţe înalte sunt pregătiţi să-şi asume anumite
riscuri, în timp ce alţii ar putea exagera cu prudenţa. Nu vrem să spunem că sunt pregătiţi să rişte
totul pentru o cauză pierdută, dar vor să evalueze realitatea şi apoi să obţină rezultatul dorit, sprijiniţi
de propria judecată şi de calităţile de care dispun.
Abilităţile sociale sunt arta de a stabili relaţii, arta de a gestiona emoţiile celorlalţi. Putem
vorbi, cum spune D. Goleman, de adevărate competenţe sau incompetenţe în manevrarea relaţiilor.
„Acestea, completează el, sunt capacităţile care contribuie la o mare popularitate, la spiritul de
conducere şi la eficienţă în relaţiile interpersonale. Cei care excelează în aceste abilităţi se descurcă
bine în tot ceea ce înseamnă interacţiune pozitivă cu ceilalţi; aceştia sunt adevărate vedete pe plan
social.”5 . Jack Black (apud D. Goleman, 2004), psiholog la Berkeley University, pe baza unui studiu
făcut pe 100 de bărbaţi şi femei, toţi tineri, a stabilit patru tipuri pure de profiluri psihologice, astfel:
1. Femeia cu un QI înalt este foarte încrezătoare în propria inteligenţă, are o fluenţă excelentă
în exprimarea verbală dar este evazivă în exprimarea emoţională. Cu un registru vast de interese
intelectuale şi estetice, e mai degrabă introvertită şi predispusă la a fi copleşită de nelinişte şi
culpabilitate.
2. Femeia cu inteligenţă emoţională ridicată este asertivă, îşi exprimă direct şi natural trăirile
emoţionale şi gândeşte în termeni pozitivi despre sine însăşi. Este simpatică, sociabilă şi
comunicativă, se adaptează bine la stres şi consideră că viaţa merită să fie trăită din plin. Stabileşte
relaţii cu uşurinţă, este spontană şi deschisă la stimulări senzoriale şi experienţe erotice.
3.Bărbatul cu QI înalt este genul de intelectual ambiţios şi productiv, cu o bună mobilitate în
plan moral, dar incapabil să se adapteze la lumea relaţiilor personale. Are numeroase interese
intelectuale, e convins că are dreptate, este previzibil, critic şi greu de mulţumit. Puţin expresiv şi
rece, are dificultăţi în plan erotico-senzitiv, e mai degrabă, neprietenos şi rigid în ceea ce-l priveşte.
4. Bărbatul cu inteligenţă emoţională ridicată asemenea femeilor din aceeaşi categorie, este
simpatic şi optimist, înţelegător şi afectuos, este responsabil din punct de vedere social, ştie să reziste
anxietăţilor şi grijilor de tot felul, este empatic în relaţiile interpersonale şi ţine cont de aspectele
morale ale situaţiei în care este implicat. Viaţa emoţională este bogată, se bucură de bunăstare
interioară şi se simte confortabil în lumea socială de care aparţine.
Aceste portrete, surprind, desigur, numai extremele. Fiecare dintre noi, fiind un complex unic
de trăsături şi conduite, deţinem totodată şi o combinaţie unică de inteligenţă cognitivă şi emoţională.
Așadar omul cât trăiește este într-o continuă dezvoltare emoțională, rațională, empatică atât cu sine
cât și cu cei din jur.

4
Goleman, D., Emoțional Intelligence 2001, 61.
5
Goleman, D., op.cit., 2001, 52.

4
TROȚINGHER IUSTIN- GRUPA 4

La ce vârstă se poate începe dezvoltarea sistematică a creativității ?

Noţiunea de creativitate o datorăm lui G. W. Alport, care a introdus-o pentru a indica o

formaţiune de personalitate. Până la anul 1950 noţiunea era utilizată sub alte denumiri: talent,
imaginaţie, fantezie creatoare, geniu etc. Mai târziu au fost elaborate un şir de definitii pentru această
noţiune. Pentru masele largi creativitatea  este„capacitatea de a fi creativ.”  . A fi creativ înseamnă
„a crea ceva nou, original,” iar a crea înseamnă “a produce ceva nou în raport cu ceea ce este
vechi, cunoscut, uzual, banal,”. După U. Şchiopu “creativitatea este dispoziţie spontană de a crea şi
inventa, care există potenţial în fiecare persoană, la toate vârstele.” 6. Al. Roşca consideră că
“creativitatea este un complex de însuşiri şi aptitudini psihice, care în condiţii favorabile generează
produse noi şi de valoare pentru societate.” 7 . După P. Popescu-Neveanu “creativitatea presupune o
dispoziţie generală a personalităţii spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistem de
personalitate,8” dar cu toate acestea are structuri mult mai complexe ca personalitatea şi depăşeşte
aptitudinile. Din definiţiile de mai sus observăm că fiecare autor subliniază diverse aspecte ale
creativităţii, fapt ce demonstrează cât de complexă este această noţiune, precum şi faptul că o singură
definiţie recunoscută unanim este practic imposibil de elaborat.

Creativitatea a fost mereu privită ca un domeniu dificil de abordat, ce deschide noi și diverse
perspective de studiu și înțelegere. În ultimele două decenii s-a accentuat tendinţa de abordare
interdisciplinară a creativităţii și de generare a unui domeniu unitar și integrativ. Dacă în trecut,
creativitatea era adesea abordată separat, ca un domeniu de cercetare distinct, cele mai recente tratate
şi enciclopedii internaţionale din psihologie şi pedagogie, integrează cercetările asupra creativităţii,
dezvoltate din diferite perspective disciplinare şi prin diferite metodologii, în cercetarea domeniului
mai larg al excelenţei umane. S-a spus, până la începutul secolului trecut, că o persoană creativă își
datorează înzestrarea doar nivelului său de inteligență, concretizat în cunoscutul ”coeficient de
inteligență” - IQ. Cu timpul însă, autori precum Gardner, au arătat că procesul creativității reprezintă
o sinteză - originală, specifică fiecărui creator, - a unei multiplicități de factori sau tipuri de
inteligență. Creativitatea, se va manifesta, astfel, în diverse modalități, utilizând diferite tipuri de
inteligență (motorie, lingvistică, matematică, simț muzical sau al culorilor etc.) și în același timp, va
fi influențată de factori interiori (intelectivi și non-intelectivi), biologici și sociali, marcând
personalitatea creatorului într-un unic mod. Factorii psihici ai creativităţii se pot repartiza în trei
grupe: factori intelectuali ( imaginaţie, gândire, inteligenţă, memorie, stil cognitiv, etc.) factori
aptitudinali, factori nonintelectuali si nonaptitudinali sau de personalitate ( motivaţii, atitudini,
caracter, temperament, interese, aspiraţii, voinţă.)

Ne întrebăm: este creativitatea dependentă de vârstă? Unii autori susţin că ea chiar evoluează
pe o traiectorie invers proporţională cu vârsta, în timp ce alții, semnalează prezenţa unei ascensiuni
pe traseul creativităţii. E. P. Torrance (1962) constată un crescendo până la 9 ani, între 9-12 se
6
Schiopu, U., Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997 ,p. 177
7
Roșca Al., Creativitatea generală și specifică ed, Academia R.S.R, București, 1981, pag. 16
8
Neveanu, P. Popescu,Diocționar de psihologie, ed. Albastros, București, 1978 , p.52

5
TROȚINGHER IUSTIN- GRUPA 4

constată un proces de stagnare; de la 12 la 17 ani un puseu remarcabil, după care, curba descrește
treptat. Studiind comparativ, curba de evoluţie a creativităţii şi inteligenţei în funcţie de vârstă, I.
Căpâlneanu (1978) arată că palierul dintre 30-40 de ani reprezintă, atât pentru creativitate cât şi
pentru inteligenţă, perioada de apoteoză în evoluţia lor.
J. Taylor a elaborat o teorie care indică 5 nivele ale creativităţii. Primul şi cel mai simplu şi
mai elementar este nivelul creativităţii expresive. Este propriu tuturor copiilor şi se manifestă în
desen, cântec, născociri de istorii, poveşti... Copiii creează deoarece vor să se exprime. Să-şi exprime
grijile, obsesiile, fricile, bucuriile etc. De aceea şi se numeşte expresivă. Nivelul 2: creativitatea
productivă este cea mai simplă creativitate la adult. Ea constă în executarea unor lucrări abil, iscusit,
deşi originalitate e puţină. Lucru nu numai bine făcut, ci şi măiestrit făcut. O casă frumos construită,
o reparaţie a casei făcută deosebit, o haină cusută deosebit... Nivelul 3: creativitatea inventivă. Ea
constă în capacitatea de a realiza conexiuni noi între elementele deja cunoscute. Esenţa acestei
creativităţi este exprimată prin verbul „a inventa”. Exemple: Metro din tren, autobuz cu două secţii
cuplate, telefon mobil din telefon fix şi radio.... 3 Nivelul 4: creativitatea inovativă. Ea produce
lucrări noi şi originale. În psihologia tradiţională îi corespunde noţiunea de talent. Poezie, cântec şi
alte opere marcate de har. Cu acest dar este înzestrat un număr restrâns de persoane. Nivelul 5:
creativitatea emergentă. Produce ceva care revoluţionează domeniul. Exemplu: teoria relativităţii a
lui Einstein. „Luceafărul” Eminescu, simfonia IX de Beethoven. În psihologia tradiţională îi
corespunde noţiunea de geniu. Persoane la acest nivel sunt şi mai puţine. Din perspectiva nivelurilor
şi a numărului de persoane care se află la fiecare nivel creativitatea poate fi reprezentată printr-o
piramidă asemănătoare cu cea a lui Maslow.
Care e vârsta cea mai benefică pentru dezvoltarea creativităţii? L. Vîgotski consideră că
începutul creativităţii se întâlnește chiar şi în jocurile copiilor. Prin joc copilul reînvie amintirile
afective, prelucrându-le creativ. Astfel, copilul prin joc creează o nouă realitate care îi satisface
interesele şi necesităţile. De aici, putem trage concluzia că fiecare copil prezintă un anumit nivel de
creativitate încă de la începutul vieții. Vârsta şcolară mică este o perioadă senzitivă, când prin
eforturi mici pot fi valorificate maximal anumite însuşiri psihice şi specializată spre dezvoltarea
dimensiunilor de personalitate tipice. Majoritatea savanţilor consideră că suportul natural al
creativităţii este alcătuit din însuşirile psihice: interesul de cunoaștere, curiozitatea, sensibilitatea
afectivă, activismul intelectual, necesitatea de autoexprimare. Fiind dezvoltate prin exerciţii
sistematice, aceste însuşiri vor permite formarea unei personalităţi creative.
Creativitatea este cea mai expresivă trăsătură a umanului, fiind în acelaşi timp, esențială
pentru dezvoltarea personalităţii individuale, a omului. Ea a fost dintotdeauna un magnet ce a atras în
polii să-i, atât fiinţa creatorului, dornic de a se exprima pe sine (ideile, imaginile, sentimentele și
credinţele sale) dar totodată şi pe curioşi ori pe cei fascinaţi de frumuseţe și unicitate. Creativitatea
exprimă, în cele din urmă, gradul de maturizare, nivelul de inteligenţă şi de actualizare al
personalităţii și nu va înceta vreodată, să constituie o temă importantă de cercetare.

BIBLIOGRAFIE:

6
TROȚINGHER IUSTIN- GRUPA 4

 Robert Wood și Tolley, Harry, Inteligenţa emoţională prin teste (Editura Meteor Press,
Bucureşti, 2003), 15;
 U. Schiopu, Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții. Editura Didactică și Pedagogică, București,
1997 ,p. 177;
 Al. Roșca., Creativitatea generală și specifică ed, Academia R.S.R, București, 1981, pag. 16;
 Popescu P.Neveanu, Diocționar de psihologie, ed. Albastros, București, 1978 , p.52;
 D. Goleman, ., Emoțional Intelligence 2001, 61.;
 Marinela RUSU, Inteligența emoțională;
 Marinela RUSU, Creativitatea – o sinteză multifactorială în ansamblul personalității.