Curs  

Discursul/Textul  dramatic

Discursul dramatic aparţine comunicării orale care este pusă în reprezentare. Textul de teatru, ca și
comunicare scrisă, este un text în aşteptare. A reprezenta înseamnă a da viată unui text. Aceasta
presupune actori, condiții materiale(scena, decor, costume, lumini), un public receptor al
reprezentării.

Tipurile de discurs

Enunţarea-discurs fictiv ia forma dialogului, care in discursul/textul dramatic se numeşte replică.

Tirada este o replică mai lungă. Aparte-ul este o replică adresată spectatorilor.Monologul este
discursul ținut de personajul singur aflat pe scenă. Comunicatroul alege una din aceste tipuri de
discurs în funcție de necesitățile acțiunii.Când acțiunea o permite el poate alterna aceste tipuri.

Limba orală a teatrului

Situația teatrală imită o reprezentare a enunțării/discurs reale. Caracterul oral comportă un mare
număr de deictici, care exprimă:-protagoniștii aflați față în față :eu/tu,

-situează spațiul și timpul acțiunii dramatice: aici, acum,ieri,mâine.

Oralul fictiv/acte de limbaj

Oralul în teatru este un oral fictiv.; el pune în joc toate actele de limbaj. La acest oral fictiv uzajul
clasic diferă de oralul familiar real.Diferite genuri adoptă forme diferite. Tradiția retorică clasică cere
ca în tragedia și comedia de caractere, genuri nobile, să se folosescă alexandrinul. Versul în tragedie
recurge la stilul sublim.Comediile de divertisment folosesc farsa (stilul burlesc). Drama romantică
recurge la versuri sau proză amestecând stilurile.

Ironia dramatică o situație ironică apare în teatru în următoarele situații:

Într-un dialog real, A vorbește cu B. În dialogul teatral, A vorbește cu B în fața spectatorilor. Există,
deci, trei nivele de înțelegere:

-ceea ce știe și zice personajul care vorbește

-ceea ce știe și înțelege personajul care ascultă

-ceea ce știe și înțelege spectatorul.

Distanțele care există între aceste trei nivele creează o situație scenică, numită ironie dramatică.
Ironia dramatică produce un gen de complicitate, complicitatea personajului care știe și a
spectatorilor, sau complicitatea  între spectatori și nici un personaj nu știe

- o situație este a dialogului spion, două personaje își vorbesc, un al treilea îi observă, spectatorul
vede totul

- o altă situație este teatrul în teatru: actorii-actori joacă în fața actorilor-spectatori pentru
spectatori reali

Întrebările și răspunsurile dintr-un dialog teatral  constituie o punere față în față a ideilor, opiniilor
Acțiunea dramatică

Discursul/textul dramatic este un discurs/text narativ.Unitatea de acțiune narativă dă unitatea

dramatică prin: succesiunea și suprapunerea de secvențe( numite scene), evoluția situațiilor și
sistemul de personaje. Numai că discursul/textul dramatic este un text narativ fără narator, destinat
să fie reprezentat scenic. În teatrul grec, timpul acțiunii poate fi egal cu timpul reprezentării și se
derulează fără întreruperi. Teatrul roman a inventat actul, care permite întreruperea reprezentării și
poate schimba locul și momentul acțiunii.

Actele, scenele, tablourile depind de condițiile materiale ale reprezentării. În teatrul clasic francez
scenele corespund strict intrărilor și ieșirilor personajelor. În teatrul englez scena corespunde
schimbării locului, și devine tablou dramatic.

Didascaliile. Textul de teatru comportă cuvinte și indicații despre personaje și acțiune. Aceste
indicații colaterale textului de bază  se numesc didascalii. Ele fac parte din textul dramatic și dau
indicații importante despre spațiu, decoruri, deplasări ale personajelor, sau indicații ale autorului
explicative.

Cronologia în teatru se referă la acțiune. Ea se construiește prin: elipse (între scene și acte), prin
timpi, lenți sau rapizi, ralentiuri sau accelerări. În teatrul clasic, unitatea de timp și spațiu este una din
condițiile de reprezentare dramatică. Aceste două dau unitatea de acțiune.

Acțiunea dramatică este o acțiune fără naratror. Ea trebuie receptată și înțeleasă de spectator

Limba acțiunii teatrale diferă după epoci. De regulă o acțiune dramatică se derulează după o
structură ordonată: în debut, expoziția (unde?, când?, cine?, pentru ce?), intriga(derularea acțiunii),
peripețiile (secvențe ale acțiunii),episoadele (acțiuni secundare), noduri ale acțiunii( când se atinge
tensiunea și complexitatea maxime), finalul (deznodământul) și intervenția concluziilor. Piesa poate
avea un prolog și/sau un epilog, care aparțin fie unui personaj, fie corului.

Discursurile/texte dramatice sunt organizate pe genuri teatrale: tragedia( în care central este
sentimentul fatalității), tragi-comedia (cu intrigă complexă, bogată în episoade, acțiunea este sub
semnul hazardului),comedia (intrigă tradițională- părinți, copii care se iubesc, valeți; intrigă de
bulevard= soț,femei, metrese, amantul; intrigă de caracter= două ființe care se caută și-și mărturisesc
dragostea; intrigă de moravuri=satira unui comportament social), drama (care combină tragedia și
comedia, cu final fericit).

Pentru punerea în scenă a intrigii, autorul dispune de mai multe posibilități:

În debut dă informații utile în prolog, introduce personajele, prin progresie numerică (unul, două,
patru...personaje,sau prin diminuarea și golirea treptată a scenei.

Personajele apar în timpul derulării acțiunii dramatice. Ele poartă un nume. Ele fac parte din sistemul
de actanți ai piesei. Pe lângă personaje apar și obiecte dramatice, care joacă un rol în
acțiune.Personajele de teatru sunt personaje ale vorbirii, și devin vocea unei persoane. Personajul de
teatru are și un statut de confident al trăirilor și ideilor dramaturgului. Stilizarea în teatru.:
personajele sunt adesea tipuri umane, reprezentând diferite caractere. Componentele stilizării în
teatru cuprind:efectele (râsul în comedie, pateticul în tragedie), strategiile dialogului,intrările și
ieșirile personajelor. În comedie, efectul comic e dat de formele comicului (de gesturi, de
situații( întâlniri neașteptate, surprinzătoare, quiproquo-uri, orice situație pe care personajele nu o
pot stăpâni), de cuvinte, de caractere( care se rerefă la pasiuni individuale), de moravuri (care
oglindesc o pictură a societății).

Efectul comic derivă din trei factori: un fenomen al rupturii și dereglarea pe care o antrenează,
complicitatea anumitor personaje care depind de altele, clasificarea într-un tip de comic

Teme, la alegere:

1. Demonstrați , prin analiza unei scene, din Hamlet, componentele discursului/textul dramatic

2. Stabiliți structura unei acțiuni dramatice, în piesa  D-ale carnavalului de Caragiale.

3. Analizați informațiile din didascaliile piesei  Orestia de Eschil

Afișat azi, 3 iunie, orele 11,30