Dragoș-Ionuț Bora

LRE II

Doamna Bovary

Gustave Flaubert

Doamna Bovary este unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Gustave Flaubert,
un roman care ne introduce în viața Emmei Bovary, o femeie care este într-o căutare continuă
a dragostei, această căutare fiind provocată de pasiunea lecturii, pasiune găsită între cele mai
romantice scrieri ale timpului său.

Povestea acestei scrieri se învârte, cum am menționat și anterior, în jurul Emmei

Bovary, la început Emma Rouault, personaj care ne este înfățișat sub forma unui om
oarecare, un om care sare din compoziția principală a unui roman care prinde, a unei scrieri
„catchy”. Vorbim despre o dramă a fetei de negustor, atât despre o dramă socială, cât și
despre una emoțională, sentimentală, în adâncul acestei scrieri. Frumusețea, feminitatea,
seducția sunt prezentate, aici, ca niște dorințe, ca niște vise derizorii apărute din partea
personajului feminin.

Începând anterior cu partea afectivă a personajului principal, continuăm cu ceea ce

înseamnă romanul, o privire total diferită și spre o altă „galaxie” decât cea a Emmei.
Romanul debutează cu descrierea lui Charles Bovary, un absolvent la medicină, un tânăr care
încă se află sub aripa protectoare a mamei, care are grijă de tot ceea ce se întâmplă în jurul
acestuia. O mamă grijulie, aceasta are grijă de tot ceea ce înseamnă fiul ei, chiar și la ceea ce
înseamnă partea de căznicie. Astfel, aceasta își exercită puterea maternă printr-o căsnicie
aranjată fiului ei cu doamna Debuc, o văduvă mult mai în vârstă decât fiul acesteia. Charles
trece peste această căsnicie și încearcă să își manifeste profesia obținută din studiile sale, atât
prin satul său, cât și prin împrejurimi. Aceste împrejurimi îl duc spre ferma Rouault din
provincia Bertaux. În acest cadru apare momentul definitoriu al romanului.

Aici, Charles o întâlnește pe Emma, fiica lui moș Rouault, o tânără frumoasă și plină
de tandrețurile vieții sociale, o tânără încă visătoare, care rămâne în iluziile poveștii și în
iluziile iubirilor mult prea departe de normalul și realismul covârșitor vieții actuale. Prin
această întâlnire, lui Charles i se aprinde o scânteie a iubirii care este mult mai covârșitoare
după moartea logodnicei acestuia, doamna Debuc. Această scânteie este aprinsă și în Emma
care vede în acesta un personaj mitic, un acel făt-frumos din toate scrierile citite și din toate
emoțiile, un personaj care o să stingă această vervă nestingherită a fetei.

Efemeritatea poveștilor este egală cu efemeritatea unor iubiri, Emma realizând că

acest făt-frumos întruchipat în Charles nu este cel care poate să îi ofere și să îi satisfacă
dorințele, căutându-și efervescența iubirii în alte figuri masculine. Astfel, după mutarea
familiei Bovary în Yonville L’Abbaye, Emma iși exercită senzualitatea feminină și asupra
altor bărbați. Primul personaj prins în acest ham al iubirii este Leon, un ajutor de notar. După
plecarea acestuia la Paris Emmei îi revin aceleași sentimente de dezamăgire, atât față de noul
ales, cât și de soțul acesteia.

Goana după iubire continuă, tânărul Rodolphe Boulanger stârnindu-i interesul tinerei
doamne. Ceea ce nu știe Emma este că Rodolphe este un om de iubiri ușoare, acesta privind-o
pe ea doar ca pe un alt trofeu adus în traseul lui de a cuceri femeile. Fiind un bărbat de
moravuri ușoare, acesta o părăsește pe Emma atunci când ea, cuprinsă de fiorul iubirii, îi
propune să fugă împreună.

Vorbind despre concluziile trase de Emma, aceasta realizează într-un final că a fost
doar un obiect în ochii bărbaților cărora le-a fost alături, un trofeu frumos la care trebuie să
râvnești, fiind folosită doar pentru plăcerile carnale și nu pentru iubirile eterne la care aceasta
râvnea.
Ironic vorbind, cum unele scrieri romantice culminează cu o moarte în numele iubirii,
Emma se sinucide, îngropată de datorii provenite din dorința de a ascede pe planul
vestimentar și pe cel al locuinței, sinucidere care este în van.

Începând cu ceea ce înseamnă puncte tari, complexitatea scrierii, a detaliior și a temei

este un atuu principal în ceea ce privește scrierea lui Flaubert. Prezentarea sentimentelor
interioare, a decorului și a descrierii personajelor este un element magistral în ceea ce
înseamnă tehnica compozițională a lui Flaubert. Deoarece trebuie să existe și puncte slabe,
temperamentul slab, deciziile și concluziile neadecvate luate de Emma duc la un final ușor de
anticipat, lucru care constituie un punct descendent în ceea ce privește această operă.

Întreg romanul a fost unul captivant, un roman care te ține aproape de paginile sale,
un roman care poate pune pe gânduri anumite tipologii de oameni și poate un roman care
poate fii privit drept un jurnal a unei femei care suferă de o criză existențială a iubirii și a
existenței feminine în propria desăvârșire. Interesante sunt trăirile Emmei, intensitatea cu care
acestea sunt simțite. În același timp, lejeritatea cu care acestea sunt tratate denotă un
dezinteres lăuntric pentru dragostea absolută, aceasta existând drept o superficialitate, o
superficialitate care este considerată punct principal în propria ființă.

În final, Doamna Bovary este un roman impecabil, un roman care, depinzând din ce
unghi este citit, poate să ofere multe posibilități. Un roman al unor experiențe, un roman al
unei creșteri, un roman al unui experiment social și sentimental, Doamna Bovary stârnește și
astăzi interesul fiecărui nou sau vechi cititor al acestuia, paginile acestuia fiind răsfoite cu
același interes ca și în primă instanță, de fiecare dată fiind descoperit un aspect nou, aspect
nou care poate fii observat din diferite laturi, doar modul de analizare al acestuia fiind diferit.