Sunteți pe pagina 1din 54

Întroducere

Industria uşoară ocupă un rol important în viaţa oamenilor.


Ea cuprinde ramuri ca: industria textilă industria de tricot, industria încălţămintei,
industria obiectelor de faianţă, industria de confecţii ş.a.
Principala sarcină a industriei uşoare constă în asigurarea populaţiei cu producţie
calitativă şi universală, producţie ce ar mări nivelul material şi cultural al vieţii oamenilor.
Un loc aparte în industria uşoară îl ocupă industria de confecţii – cea mai importantă
ramură a industrie date.
Rolul principal în dezvoltarea industrie de confecţii – realizarea rezultatului final şi
sporirea eficienţei muncii – aparţine reutilări tehnice, aplicării în practică a ultimelor
realizări în domeniul tehnologiei, mecanizării şi automatizării.
Calitatea confecţiei, efectul economic al producţiei şi consumului ei e condiţionat de
proiectarea modelului, ţesătura folosită, utilajul modern.
Creşterea situaţiei materială şi culturale are ca rezultat creşterea necesităţii unor
vestimente frumoase, elegante, comode şi la modă.
Îmbrăcămintea joacă un rol important de asemenea în comunicare şi în relaţiile dintre
oameni.
Prin îmbrăcăminte omul se autocaracterizează, ea refectîndu-i gusturile şi nivelul de
cultură generală.

coala

1
Formarea unei economii de piaţă reale cu o structură renovată şi funcţionabilă
eficient este un proces complex şi multilateral de reorganizare radicală a vieţii social-
economice a societăţii. În procesul desfăşurării acestor transformări, se rezolvă în mod
consecvent şi problemele privind reformarea macroeconomică în ansamblu, relansarea
sectorului real al economiei. O importanţă deosebită trebuie să se acorde reorganizarea lor
deoarece anume de determinat, în cele din urmă, eficacitatea reformei economiei naţionale
şi dinamica dezvoltării ei.
În acest sens o atenţie deosebită merită să i se acorde industriei uşoare una din
ramurile de bază ale economiei naţionale, căruia îi revine o treime din volumul total al
industriei. Această ramură în multe cazuri determină starea pieţei interne a mărfurilor de
consum. Reflectînd tendinţele generale ale dezvoltării economiei , vom menţine că
industria uşoară dispune de posibilităţi reale care permit realizarea cu succes a unor
reforme de structură, de perfecţionare mecanismelor economice. Industria uşoară , ca şi
întreaga economie naţională, pe parcursul ultimelor zece ani, se află în stare de criză. Î n
perioada anilor de reforme, producţia acestei ramuri continua să scadă, volumul ei
constituind în prezent abea jumătate din volumul produs în anul 1900. Crizele principale
ale acestei situaţii sunt: ruperea relaţiilor economice cu partenerii tradiţionali şi
creşterea bruscă a preţurilor la materialele prime şi resursele energetice ceea ce a făcut
imposibil folosirea pe deplin a capacităţilor de producţie de import necontrolată care a
complicat în mod serios activitatea producătorilor locali necorespunderea nivelului
tehnologic de producere şi a calităţii producţiei autohtone cerinţelor contemporane;
administrarea economică ineficientă în condiţiile economiei de piaţă a activităţilor de
marketing pe pieţele de peste hotare.
Programul elaborat de Ministerul Economiei Reformelor al Republicii Moldova şi
Departamentul de !!!!!!!!!! privind dezvoltarea industriei pentru viitorul apropiat nu e
deajuns de !!!!!!! şi reflecta numai modificarea bazei legislative, atragerea mai activă a
investiţiilor străine, protecţie producătorilor autohtoni. În acelaşi timp, astfel de probleme
actuale ca asanarea financiară a întreprinderilor de ramură, modernizarea şi
retehnologizarea lor.
Trebuie să fie luat în cosiderenţii şi faptul că procesele de privatizare şi
decentralizare, liberalizarea economiei au dat naştere la noi probleme privind formarea
unui sistem eficient de secţionarea corporativă , adaptarea colectivelor întreprinderilor la
depăşirea mentalităţii vechi şi asigurarea unor motivaţii în activitatea de muncă , dar
totodată nu trebuie de idealizat fenomenul de autoreglare a pieţei, cît şi a liberalismului
nelimitat în economie.

2
Toate acestea, luate în ansamblu vorbesc despre actualitatea şi necesitatea
elaborării unor probleme de teorie şi practică privind reformarea şi modificarea structurală
la nivel de ramură şi unitate economică a industriei uşoare.
Reformele care au loc în fostele ţări socialiste în realitate sunt nişte procese
voluminoase şi multilaterale , sensul şi scopul strategiei al cărora se reduce la
transformarea economiei contemporană la piaţa, la modificarea fundamentală a
ansamblului relaţiilor economice.
În această ordine de idei o însemnătate deosebită are strategia naţională de
reorganizare social-economică în baza sistemului de realizări complexe a problemei în
vigoare. Conţinutul reformelor trebuie să corespundă criteriilor de bază ale cărora
transformări raţionale şi eficiente
Iar sareinele principale , ca şi condiţiile care determină tranziţia la un sistem
economic nou, sunt: lichidarea favorabilă de concurenţă, antreprenoriatul liber, formarea
mecanizmului economic, a bazei legislative şi a unei infrastructuri adecvate cerinţelor de
piaţă, ridicarea nivelului de publicitate a sistemului relaţiilor economice mondiale, dar
trecerea accelerată de la proprietatea de stat la proprietatea privată nu are efecte cuvenite;
ci , invers, se poate solda cu nişte consecinţe social-economice nedatorite.
Deseori , şi mai ales reformatorii radicali, economia de piaţă este prezentată în
forma d sistem de dominaţie indivizibila a capitalului privat. Iar rolul , proprietăţii de stat
se reduce la minim sau în general este ignorat.
Concepţia rolului deosebit al statului în condiţii contemporane este inclusă în
tendinţa internaţională de avansare spre modulul economiei mixte, întemeiate pe
îmbinarea naţională a diferitor forme de proprietate şi activitate economică, a
mecanismului reglamentării de piaţă şi celor statale.
În timpul efectuării reorganizaţiilor sistematice trebuie să ne bazăm pe practica
mondială. Ţările dezvoltate au ajuns treptat la relaţiile de piaţă civilizate, prin evoluţie, pe
cînd fostele ţării socialiste sunt orientate spre transformări radiale, care prevăd schimbarea
rapidă şi afectivă a formelor şi metodelor administrative de comandă. Ţara noastră trebuie
să se adapteze la condiţiile pieţelor străine şi integrarea în sistemul economic mondial.
În totalitatea eforturilor de renaştere a economiei naţionale în baza principiilor
relaţiilor de piaţă o importanţă deosebită are reformarea sectorului real şi, în primul rînd , a
producţiei industriale.
Economia naţională depinde în mare măsură de furnizorii de materie-primă şi resurse
energetice, şi pe pieţele străine de realizare a producţiei sale.
Formarea industriei uşoare de constituire a structurii complexului economic al R.M. s-a
produs pe parcursul mai multor decenii, dar piscul dezvoltării ramura l-a atins la hotarele
anilor 80 – 90.

3
Către acest timp ea a fost creată ca sector multifuncţional al economiei, care a unit
în sine subramurile textilă, de croitorie, de pielărie şi încălţăminte. Întreprinderile acestor
subramuri produceau fire de bumbac şi diferite ţesături de la cele de mătase şi pînă la cele
decorative de mobilă şi tehnice , peste 100 de denumiri de confecţii , articole de tricotaj,
ciorapi şi confecţii din blănuri, covoare, diferită încălţăminte, alte ramuri de larg consum.
Ramura în general a păstrat un ritm înalt de dezvoltare cuprinzînd aproape o pătrime din
toată producţia industrială (22,6%), şi aproximativ aceeaşi pondere din numărul total de
lucrători, peste 10% din capacitatea de producţie.
Activitatea întregii ramuri se deosebea prin stabilitatea , grad înalt de aplicare a
tehnologiilor noi, calitatea producţiei, folosirea potenţialului de cadre.
Importanţă deosebită a acestei ramuri pentru perioada actuală de dezvoltare a
Moldovei se determină de următoarele:
- prelungind să rămînă una din diviziunile stratesferii importante ale economiei
naţionale , industria uşoară poate fi privită cu siguranţă ca ramură de perspectivă pentru
dezvoltarea economică a Republicii.
- Iniţial dezvoltîndu-se ca ramură orientată spre export, industria uşoară şi acum
posedă un solid potenţial pentru dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor comerciale externe
ale Moldovei. La aceasta contribuie şi apropierea relativă de pieţele externe de desfacere ,
practica de colaborare cu alte state, mai ales cu statele Europene;
Perspectiva industriei uşoare în calitate de catalizator specific al renaşterii economice a
Republicii este recunoscută şi de experţii străini, în particular, de reprezentanţii
organizaţiilor financiare internaţionale. Ca prioritate sînt acceptate practic toate domeniile
de bază ale activităţii : textile, îmbrăcăminte, încălţăminte, covoare avînd însă o clară
orientare spre cerinţele peţii.
Exportul Moldovenesc în ţările Uniuni Europene în ultimii ani s-a mărit aproximativ de 2
ori, iar 1/3 din ele alcătuieşte producţia textilă.
Din ţările U.E. se disting Italia şi Germania ca cei mai solizi parteneri. Cea mai
mare parte a volumului total de export al industriei uşoare spre ţările occidentale revine
serviciilor: în ramura de croitorie ponderea acestor ajunse la 70/75%, de tricotaj 20-25%.
În R.M. există întreprinderi mari şi de o calitate înaltă. “Ionel”, “Covoare -
Ungheni” , “Pielar”, “Bălţeanca”, SA ”Terotex”, întreprinderi mai mici “Piele”, “Mioara”,
“Artima”, “Floarea-Carpet” , “Tipar-Color” ş.a.
Unele dintre întreprinderile industriale din primele au fost societatea pe acţiuni “Ionel”,
“Zorile”, “Piele”.

4
Modelul II. Model de rochie ce este destinat pentru doamnele sau domnişoarele
pînă la vîrsta de 35 de ani pentru vară.
Modelul avangard de stil romantic compoziţia căruia este creativă , reprezintă
echilibru formelor.
Rochia de o silvetă semiajustată.
Partea din faţă este croită dintre detalii cu două pense în regiunea pieptului şi doua
pense în regiunea taliei. Iar în regiunea gîtului este răscroită puţin mai tare pînă pe liniile
umerale şi prelucrată cu bentiţă.
Partea din spate este croită din două detalii iar în regiunea spatelui răscroitura mai
mare şi prelucrată cu bentiţă.
Răscroitura gîtului şi braţului poate fi prelucrată cu bentiţă oblică sau surfilată.
Din regiunea taliei pînă la tiv este prelucrată tăitaru medie.
La fel ca şi modelul precedent aici asemănare între ele între elementele prin forme
şi dimensiunile acesteia.

Modelul III. Modelul de rochie recomandat doamnelor şi domnişoarelor pînă la


vîrsta de 30 ani pentru anotimpul vara.
Rochia de stil romantic compoziţionalo - criativă.
Originalitatea acesteia constă prin faptul că tiparele sale mult deferă de cele a
rochiei de bază.
Are o siluetă semiajustabilă la care partea din faţă este croită din trei detalii. La
partea dreaptă în regiunea pieptului este prelucrată cu o pensă. Iar în regiunea taliei
prelucrată cu două pense şi doua tăieturi unindu-se în regiunea taliei.
Partea din faţă a umărului drept este modelul cu o tăietură pînă în regiunea
pieptului, şi prelucrată cu bentiţă şi volunaş de înfrumuseţare.
Regiunea gîtului şi răscroiala braţului melucrotă cu bentiţe.
Partea din spate croită din două detalii.
Iar din regiunea gîtului melucrată cu partea din faţă. Lungimea articolului este
pînă la genunchi.
Pentru acest model recomandăm ţesături de tricotaje cu culori mai deschise sau
comprimate.

Modelul IV. Modelul de rochie recomandat domnişoarelor şi doamnelor în


vîrsta de pînă la 40 ani pentru anotimpul vara.
Acest model este la un pas cu moda datorită avangardităţii sale, aranjări dinamice
sau echilibrate a formelor în compoziţie contrsului albastru cu siniliu care în moda anilor
2002-2003 este principală introducere de stilişti în moda culorilor cele mai răspîndite din
toată gama de culori propuse pentru anul 2003.
Partea din faţă este croită din patru detalii care trei sunt de culoare sinilie iar
detalie de bază sau unul este de culoare albastră.
5
Regiunea bustului prelucrată cu două pense şi în regiunea taliei cu două pense.
Din regiunea umărului sunt prelucrate cu ţesătură pînă în regiunea bustului
lăsîndule libere. Iar răscroitura braţului şi gîtului ca fel poate fi prelucrată cu bentiţe oblice
sau suflilată. Iar din regiunea genunchiului prelucrată cu ţesătura sinilii şi puţin încrestată .
Partea din spate este prelucrată la fel cu partea din faţă înafară de regiunea bustului
. Centrul compoziţional este redat de detalii sinili ale compoziţiei.

Metoda de măsurară directă.

Metoda de măsurare directă, sau metoda clasică a fost elaborată de antropologul


elveţian R. Martin (1840-1925). Martin a sintetizat un bogat material adunat pînă în 1914
de către diferiţi antropologi şi a elaborat o tehnică antropometrică amănunţită.
Astfel a definit o serie de repere posibil de determinat pe corp şi a indicat un instrumentar
variat adecvat fiecărei prelevări în parte. Ulterior această tehnică a fost perfecţionată şi
este tehnica care se utilizează curent atît în cercetările de antropologie, cît şi în cercetările
aplicate la cerinţele industriei de confecţii.
Pentru măsurarea înălţimelor se foloseşte antropometrul ( somatometrul) portativ
Martin. Antropometru este format dintr-o tijă cilindrică cu lungimea de 2 m. Pentru
comoditatea transportării, tija este divizată în patru secţiuni fiecare cu lungimea de 50 cm.
Tija este gradată de la 0 la 2000 mm. începînd de la extremitatea de jos şi de la
extremitatea de sus are diviziuni în sens invers (0-1000mm.) pe primele două segmenta
superioare ale tijei. La extremitatea superioară antropometrul prezintă o riglă fixată la
înălţimi diferite cu ajutorul unei brăţări, o altă riglă. Această riglă mobilă este adusă la
nivelul diferitelor puncte antropometrice a căror înălţime se poate citi direct pe tijă. La
extremitatea superioară antropometru prezintă o riglă fixată în plan orizontal cu lungimea
de 25 cm, iar pe tijă poate culisa şi poate fi fixată la înălţimi diferite cu ajutorul unei
brăţări, o altă riglă. Această riglă mobilă este adusă la nivel diferitelor puncte
antropometrice a căror înălţime se poate citi direct pe tijă.
Segmentul superior al antropometrului se poate utiliza în calitate de şubler
antropometric la prelucrarea unor diametre. Diametrele se măsoară şi cu ajutorul unui
compas antropometric.
Dimensiunile curbilinii (lungimile, lăţimile, perimetrele şi arcele) se măsoară pe
suprafaţa corpului cu ajutorul panglicii gradate (panglica de croitorie) care nu trebuie să

6
deformeze ţesuturile moi. Toate dimensiunile se preiau cu o precizie de 0.50 cm . Înaintea
începerii măsurătorilor se verifică precizia instrumentelor şi în special a panglicii gradate.

Fiecare subiect este măsurat de o echipă formată din doi specialişti cu aceiaşi
pregătire, dintre care unul măsoară şi celălalt notează în fişă rezultatele măsurătorii. În
timpul măsurătorilor acesta urmăreşte corectitudinea poziţiei instrumentelor.
Metoda de măsurare directă este o metodă simplă, necesită un instrumentar relativ
ieftin şi uşor transportabil , de asemenea este o metodă cu ajutorul căruia anchetele
antropometrice se pot desfăşura fără amenajări speciale. Pentru cercetările de antropologie
prezintă avantajul contractului vizual al specialistului cu subiectul, prin care pot fi făcute o
serie de observaţii referitoare la fizionomia subiectului.
Pentru cerinţele industriei de confecţii, metoda prezintă ca principale dezavantaje
următoarele:
- în urma anchetei rămîne doar o fişă în care sînt trecute valorile unor cote, valori
care nu oferă informaţii despre forma corpului, relieful acesteia , iar după terminarea
anchetei nu se mai pot obţine informaţii despre formarea corpului, relieful acesteia, iar
după terminarea anchetei nu se mai pot obţine informaţii suplimentare, respectiv nu se mai
pot face corecţii asupra eventualilor erori.
- pentru desfăşurarea unei anchete de volum mare necesită un personal numeros şi
bine instruit;
- măsurarea unui număr mare de cote (30-60) imobilizează mult subiectul , care îşi
poate schimba poziţia şi aceasta afectează corectitudinea măsurărilor.
Pentru construcţia corectă a îmbrăcămintei nu sînt suficiente numai dimensiunile
diferitelor segmente ale corpului ci sunt necesare şi informaţii cu privire la forma
suprafeţei corpului , ţinuta acestuia, informaţii pe care antrometria clasică nu le poate
furniza.
Din necesitate de a obţine date cît mai complete cu privire la particularităţile
morfologiei ale corpului uman au fost dezvoltate o serie de metode perfecţionate de
antropometrie. Dintre acestea un loc însemnat îl ocupă metodele fotografice.

Metodele fotografice

Metodele moderne de cercetare antropometrică fără contact , se bazează pe


fotografierea subiectului de măsură . Problema principală a metodelor fotogramei constă
în determinarea dimensiunilor şi formei subiectului pe baza imaginilor sale. Astfel, se
7
deosebesc două categorii de metode: modele de fotogrammetrie plană şi metode de
fotogrammetrie în spaţiu (steriofotogrametria).

Metode de fotogrammetrie plană

În aceste metode subiectul de măsurat , pe suprafaţa căruia a fost marcată poziţia


punctelor antropometrice, este fotografiat în mai multe poziţii, obţinîndu-se imagini plane
ale acestuia. Fotografiile obţinute nu asigură determinarea întru-n spaţiu tridimensional a
coordonatelor punctelor subiectului.

Se cunosc următoarele tipuri de metode:


1. Fotografierea succesivă;
2. Fotografierea simultană;
3. Fotografierea tridimensională.

1.Metoda fotografierii succesive.


În această metodă, subiectul este fotografiat succesiv în cîteva poziţii (faţă, profil
dreapta, spate, profil stînga). Fotografiile realizate pentru fiecare subiect servesc la
preluarea diferitelor dimensiuni ale corpului . Cunoscîndu-se scara de realizare a
fotografiilor se obţin valorile reale ale diferitelor mărimi antropometrice.
Metoda prezintă următoarele avantaje:
- este relativ simplă
- imobilizarea subiectul un timp minim;
- fotografiile reprezintă documente care pot fi utilizate pentru diferite cercetări
precum şi pentru verificarea corectitudinii datelor.
Ca dezavantajele se menţionează:
- posibilitatea de modificare a poziţiei subiectului în intervalul dintre două
fotografieri , astfel că se poate înrăutăţi corespondenţa dintre diferite imagini ale unuia şi
acelaşi punct antropometric;
- necesită lucrări laborioase de tehnică şi de prelucrarea a fotografiilor;
- se consumă mult material fotografic.

2. Metoda fotografierii simultane.


Subiectul este fotografiat simultan din mai multe poziţii cu ajutorul a 3-4 aparate
8
de fotografiat. În acest fel corespondenţa dintre punctele antropometrice fixate pe diferite
imagini este asigurată şi se reduce durata de imobilizare a subiectului.
Metoda prezintă neajunsul de a necesita o echipă mare de tehnicieni (3-4 pentru
fiecare subiect), aparatură suplimentară, iar prelucrarea fotografiilor obţinute este şi în
acest caz suficient de laborioasă.

3. Metoda fotografieri tridimensionale.


Pentru desfăşurarea fotografierii este necesară o instalaţie care se compune dintr-
un podium încadrat în spate, lateral ţi sus de cîte un plan (P1,P2,P3). Planul lateral (P2) şi
cel superior (P3) formează cu planul orizontal un unghi de 45 grade.
În fiecare dintre cele trei planuri este fixată cîte o riglă topografică gradată în cm.
În planul lateral şi cel superior sînt fixate oglinzile O1 şi respectiv O2.
Subiectul este aşăzat pe podium şi este fotografiat din faţă cu ajutorul unui aparat
de fotografiat (fototeolit). Printr-o singură declanşare se înregistrează pe aceeaşi peliculă
imaginea din faţă a subiectului , precum şi imaginile acestuia din oglindă O1 (profil
dreapta), respectiv oglinda O2 (imaginea de sus).
Dimensiunile subiectului se preia din cele trei imagini fixate pe o singură fotografie
cu ajutorul unui distanţier, distanţele fiind apoi plasate pe imaginea riglelor gradate. În
acest fel se permite exprimarea dimensiunilor măsurate în valori reale.

Din imaginea obţinută în oglinda O2 se poate măsura cu ajutorul cubrimetrului


unele perimetre.
Metoda prezintă avantajul că într-o singură fotografie apare imaginea (plană)
subiectului într-un spaţiu tridimensional , astfel că se asigură o corespondenţă ridicată
dintre diferite puncte antropometrice; cotele se exprimă direct în valori reale, necesită un
singur aparat fotografic, iar consumul de material fotografic este mai redus comparativ cu
metodele prezentate anterior.
Dezavantajele principale ar consta în costul instalaţiei, dificultatea de transportare a
acesteia , precum şi în necesitatea asigurării unui spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea
anchetei.

Metode de fotografiere în spaţiu


Prin dezvoltarea acestor metode s-a urmărit posibilitatea de obţinere cu precizie
înaltă atît a informaţilor despre dimensiunile şi forma corpului cît şi proiecţii şi conturi ale
unor secţiuni ale corpului cu planuri verticale sau orizontale în scopul reproducerii prin
machete a formei corpului.
Dintre metodele fotogrametriei în spaţiu se vor prezenta:
- metoda stereofotogrametrică ( cunoscută şi dezvoltată pe plan mondial , metoda
fotostereotomică ( de concepţie romănească).

Metoda stereofotogrametrică (fotogrammetria spaţială)


9
Metoda constă în fotografierea simultană a corpului cu ajutorul unor aparate de
fotografiat stereoscopice. Cele două fotografii (fotograme), preluate unghiuri diferite,
privite cu ajutorul unui stereocomparator , refac imaginea spaţială corpului fotografiat.
Metoda se bazează pe realizarea cu ajutorul stereocomparatorului a unui efect
stereoscopic artificial. De pe imaginea obiectului realizată astfel, numită stereomodel , se
poate măsura cu precizie coordonatele oricărui punct de pe suprafaţa acestuia.
Pentru înţelegerea modului de realizare a efectului stereoscopic artificial se prezenta
întîi principiul vederii binoculare, sau efectul stereoscopic natural.
Vederea stereoscopică (binoculară) –este un efect natural datorat înregistrării prin
cei doi ochi a imaginilor obiectelor observate, a localizării în spaţiu a acestora.
Cînd privirea se îndreaptă spre punctul M, al unui obiect, situat la distanţă faţă de
ochi, numit şi punct de fixaţie, ochii se rotesc, iar razele vizuale intersectează pe punctul
privit. Cu b0 s-a notat distanţa interpupilară.
Cu ajutorul fotogramelor obţinute prin fotografierea unui obiect cu două aparate
stereoscopice se realizează un efect stereoscopic artificial . Acesta constă obţinerea
imaginii spaţiale a unui obiect, atunci cînd se observă simultan, în anume condiţii două
imagini, perspectiva pane ale aceluiaşi obiect, preluate din unghiuri diferite.
O1 şi O2 = centrele optice (punctele nodale) ale cristalinilor ochilor
b0 = baza oculară, distanţa dintre centrele optice ale celor doi ochi;

Preluarea celor două fotografii se realizează cu ajutorul a două aparate de


fotografiat stereoscopice situate pe un trepied la o distanţă constantă între ele B, numită
baza de fotografiere (15-200 cm.). Axele optice (O1O1= O2O2 ) a celor două aparate sînt
paralele şi egale (f = 108,54 mm) şi sînt perpendiculare pe baza de fotografiere. Cu
ajutorul acestor aparate se fotografiază subiectul, situat la o distanţă de pînă la 20 m.
Dacă considerăm un punct M, al acestui subiect, cu poziţia în spaţiu definită prin
coordonatele sale (X,Y,Z) atunci imaginea acestui punct în cele două fotograme preluate
în cele două aparate va fi: m1 în fotogramă din stînga şi m2 în cea din dreapta.
Axa y este orientată în lungul axei optice a aparatului din stînga, iar axa x este
paralelă cu linia bazei. Axa z complectează triedrul triortogonal. Dacă trasăm liniile de
proiecţie MO1 şi MO2 ( prin punctele O1 şi O2 ale obiectivelor celor două aparate) pînă la
intersecţia cu planul fotografiilor, pe acesta apar imaginile punctului M (m1 –în stînga , de
coordonate: x1, z1, m2, - în dreapta, de coordonate: x2, z2 ).
Poziţia celor două aparate în raport cu punctul M este diferită, din acest motiv
imaginile m1 şi m2 diferă între ele; această diferenţă se numeşte paralaxă stereoscopică.
p=x1-x2 – diferenţa abciselor imaginilor punctului M în cele două fotograme =
paralaxă orizontală.
q = z1-z2 – paralaxă verticală
10
pentru preluarea dimensiunilor corpului, trebuie cunoscute poziţiile diferitelor
puncte antropometrice, definite prin cele trei coordonate. Aceste coordonate, în spaţiu , se
pot exprima în funcţie de coordonatele aceloraşi din fotografii, prin următoarele relaţii de
dependenţă:

în care:
B = baza de fotografiat;
p = paralaxa orizontală = x1 – x2;
q = O; fotogramele se află în plan vertical;
f = distanţa focală cunoscută.
Coordonatele x1, x2 şi z1 se măsoară fotografii.
Se observă din relaţii, că ele pot fi folosite pentru determinarea coordonatelor
oricărui punct de pe suprafaţă, pe baza coordonatelor imaginilor sale în cele două
fotografii. Precizarea de exprimare a coordonatelor: 0,01 – 0,02 cm.

Avantajele metodei.
- subiectul este fotografiat în 30 – 40 s.;
- fotogramele sînt documentate care atestă particularităţile structurale
morfosomatice a subiectului măsurat: sînt utilizate la prelucrarea dimensiunilor
corpului , la studiul suprafeţei corpului, la realizarea unor secţiuni-necesare construcţiei
manechinelor industriale.

Dezavantajele.
- apărătură scumpă; prelucrarea dificilă;
- se pot utiliza numai pentru cercetări de antropometrie statică;
- numărul mare de fotografii (3-4 poziţii);
- cost ridicat.

Metoda fotostereotomică

Ca metodă de investigaţie antropomtrică prin fotografiere, metoda


fotostereotemică este o metodă originală romînească elaborată de dr. Cantemir. Riscuţia şi
ing. Chiril Petrescu în 1959. În 1960 a fost publicat în documentele Congresului
internaţional de antropologie de la Paris.
Denumirea metodei:
foto = operează cu fotografii, deci este o metodă fără contact direct;
11
“stereo” – se redă relieful corpului supus măsurătorii;
“tomică” – pe filmul fotografic apare imaginea corpului intersectată cu o reţea de
planuri ortogonale, luminoase, secţiunile luînd aspect unor curbe de nivel care scor în
evidenţă relieful corpului.
Metoda se bazează pe următorul principiu preluat din cartografie: “Dacă asupra
unui corp cu un relief neregulat se proiectează o reţea de lunii echidistante şi ortogonale,
planurile de protecţie a acestor linii se vor intersecta cu suprafaţa corpului, după anumite
curbe, asemănătoare curbelor de nivel pe o hartă”.
Forma curbelor rezultate prin intersecţia planurilor de protecţie a liniilor reţelei şi
suprafaţă, depinde de relieful corpului astfel că pe baza lor se poate face reconstituirea
formei corpului, în mod asemănător ca la studiul formelor de relief de cartografie.
Dacă se consideră o suprafaţă pe care se proiectează o serie de plane paralele
echidistante, suprafaţa privită şi fotografiată dintr-o direcţie perpendiculară direcţia de
proiecţie va avea aspectul din fig. !!!!!!.
Distanţa dintre curbele de nivel astfel obţinute depinde de înclinarea suprafeţei
cuprinsă între ele faţă de direcţia de proiecţie.
Astfel observînd dintr-o direcţie perpendiculară faţă de direcţia de protecţie,
îndesirea curbelor de nivel indică o suprafaţă aproximativ normală la direcţia de protecţie
(paralelă la cea de fotografiere) în timp ce distanţarea curbelor corespunde unor suprafeţe
practic paralele cu direcţia de protecţie (perpendiculare pe direcţia de fotografiere).
Suprafaţa neregulată pe care s-a proiectat de linii ortogonale, va fi încadrată de
patrulater curbilinii cu ajutorul cărora se poate determina relieful corpului.
Se pot calcula astfel permiterea diferitelor secţiuni transversale ale corpului.
Aplicarea acestui principiu în antropometrie, se reduce la fotografierea subiectului
cu reţeaua proiectată pe el, în mai multe poziţii, imaginile obţinute putînd fi supuse
oricăror măsurători în vederea reproducerii formei reale a corpului.
Instalaţia cu ajutorul căreia se realizează fotografierea este compusă din două grile
formate prin intersecţia echidestantă a două familii de benzi ortogonale, între care este

plasată o platformă care se poate roti cu 90 grade , pa care se aşează subiectul.


În exteriorul fiecărei grile este plasat cîte un bliţ care iluminează lateral subiectul
plasat pa platformă, după ce pe corpul acestuia au fost fixate punctele antropometrice cu
buline de contrast.
Fotografierea se face cu ajutorul unui aparat , dintr-o direcţie perpendiculară pe
direcţia fluxului luminos (direcţia de protecţie) al bliţurilor.
Clişeele astfel obţinute se proiectează pe un geam mat la o anumită scară şi de pe
aceste cleşee se preiau prin măsurare pe ecran diferite cote antropometrice. Cotele liniare
(înălţimea, diametre, adîncimi) se măsoară cu rigla pe imaginea subiectului. Cotele
curbilinii se preiau cu ajutorul curbimetrului.
Perimetrele diferitelor zone de secţionare a corpului cu planuri transversale se
aproximează la curbe cunoscute (cerc, elipsă) şi se calculează în funcţie de două diametre:
transversal şi anteroposterior.
12
Metoda prezintă ca avantaje:
- eliminarea efortului fizic, scurtarea timpului de desfăşurare a unor anchete
de volum mare;
- conservarea unor documente care atestă particularităţile de conformaţie şi
ţinută a corpurilor subiecţilor fotografiaţi, documente care permit investigaţii multiple;
- metoda are un cîmp larg de aplicare, nu numai pentru antropometria aplicată
în industria confecţiilor dar şi pentru diferite studii ergonomice (optimizarea dimensiunilor
mobilierului, habitaclurilor pentru vehicule etc.)
Ca dezavantaje menţionăm:
- necesitatea apărătură greu de transportat şi un spaţiu destul de mare pentru
desfăşurarea fotografierii;
- măsurarea cotelor de pe imaginile proiectate pe ecran se desfăşoară lent,
datorită unor operaţii pregătitoare necesar a fi reluate la prelucrarea fiecărei imagini;
- modul de aproximare a perimetrelor este defectuos şi conferă o imprecizie în
exprimarea dimensiunilor curbilinii.
În prezent la laboratorul de antropometrie al CIC-Bucureşti se lucrează la
perfecţionarea procedeului de prelucrare a filmelor. Este în curs de elaborare un sistem
electronic interactiv de măsurare a clişeelor prin intermediu unei camere de televiziune şi
întroducerea datelor măsurate în memorie unui calculator, de unde urmează a fi prelucrate
automat după programe specifice diferitelor obiective de cercetare.

Metoda de fotografiere cu lazer

Metoda de fotografiere cu lazer face parte din categoria metodelor fără contact
direct, care oferă informaţii complete despre dimensiunile şi forma corpului în spaţiu
În esenţă, în această metodă se orientează asupra subiectului un fascicul de raze
lazer, imaginea acestuia fiind fixată pe o placă fotografică. Imaginea stocată pe placa
fotografică poartă numele de hologramă şi pentru investigare se reproiectează tot cu

ajutorul laserului, refăcîndu-se în acest fel imaginea spaţială a corpului. De pe această


imagine se pot preleva diferite dimensiuni cu mare precizie.
Este o metodă scumpă şi din acest motiv este folosită foarte puţin în practica
antropometrică. Domeniul în care este utilizată îndeosebi îl constituie investigarea
operelor de artă.

13
Tabela 1
Nr Denumirea şi Modul de măsurare Valoarea Figura
.d/ simbolizarea caracteristici
o caracteristicii dimensiona-
dimensionale le (cm)
1 2 3 4 5
Perimetrul gîtului Se măsoară din faţă subiectului, aplicînd
P.g. panglica cu marginea ei inferioară peste
punctul cervical, punctele bazei gîtului şi
punctele claviculare, panglica unindu-se
apoi deasupra punctului suprasternal.
Dimensiunea se citeşte pe partea inferioară a
panglicii
2 Primul perimetru Panglica se aplică în spate peste omoplaţi
al bustului trecînd-o orizontal pe sub axile, atingînd cu
P.b.I marginea superioară axilele posterioare şi
anterioare, iar în faţă pe deasupra punctului
mezosternal la barbaţi şi a glandei mamare
la femei, unindu-se apoi pe partea dreaptă a
bustului.
3 Al doilea Se măsoară în continuare măsurii I 2 I fără
perimetru al modificare poziţiei instrumentului în spate,
bustului trecînd panglica de la scobiturile axilare prin
P.b.II planul secţiunii oblice spre punctele
mamelonare încheindu-se pe partea dreaptă
a bustului.
4 Al treilea Panglica poziţionată în plan strict orizontal
perimetru al la nivelul punctelor mamelonare. Se inchee
bustului pe partea dreaptă a bustului
P.b.III
5 Perimetrul taliei Panglica poziţionată în plan strict orizontal
P.t. înconjoară trunchiul la nivelul liniei taliei,
încheindu-se pe partea dreaptă.
6 Perimetru fesier Se măsoară aplicînd panglica în spate peste
incluzînd punctele fesier şi trecînd orizontal peste
proeminenţa palma fixată în faţă peste abdomen. Panglica
abdominală se încheie în partea dreaptă a corpului.
P.f.
7 Perimetrul Panglica se aplică orizontal pe partea
braţului interioară a braţului atingînd cu marginea
P.br. superioară punctul axilar posterior şi
uninduse în partea latero-externă.
8 Perimetrul Se măsoară aplicînd panglica cu mijlocul
articulaţiei mîinii peste punctele stilo-radial stilo-cubital,
Pa.m. unind-o apoi în partea latero-externă a
articulaţiei mîinii

14
9 Lăţimea bustului La femei se măsoară orizontal deasupra
I.b. glandelor mamare, între semnele verticale
trasate peste punctele axilare anterioare fără
a ţine cont de pliurile epidermei. În zona
sternului panglica se situează direct
deasupra liniei primului perimetru al
bustului.
10 Lăţimea bustului II Mărime ajutătoare, se măsoară orizontal
I.b.II între nerticalile, duse imaginar în jos peste
punctele axiale anterioare. Se măsoară peste
glandele mamare. Această măsură se
foloseşte pentru concretizarea pensei
peptorale la figurile cu bustul mare şi
calcularea lăţimii feţei.
11 Lăţimea spatelui Se măsoară în plan transversal din partea
I.sp. stîngă spre dreapta subiectului deasupra
liniei primului şi celui de-al doilea perimetru
al bustului.
12 Lungimea spatelui Se măsoară de-a lungul spatelui începînd de
pînă la talie, ţinînd la punctul cervical pînă la linia taliei ţinînd
cont de roeminenţa panglica peste rigla auxiliară cu care se
omoplatului fixează proeminenţa omoplatului
L.t.s.
13 Lungimea taliei în Se măsoară de la baza gîtului şi peste
faţă punctul mamelonar şi apoi pînă la linia
L.t.f. taliei.
14 Lungimea mărului Se măsoară începînd de la punctul bazei
L.u. gîtului pînă la punctul umeral.
15 Lungimea braţului Se măsoară pe mînă liberă de la punctul
L.b. umărului pînă la lungimea dorită
16 Lungimea hainei Se măsoară de la punctul cervical pînă la
L.h. lungimea dorită. Lungimea fustei şi
pantalonilor se măsoară pe partea laterală.
17 Înălţimea bustului Se măsoară începînd de la baza gîtului pînă
Î.b. la punctul mamelonar.
18 Înălţimea oblică a Se măsoară de la punctul proeminent al
umărului din faţă bustului pînă la sfîrşitul umărului (măsură
Î.o.u.f. adăugătoare)
19 Înălţimea răscroieli Se măsoară pe spate vertical de la baza
la spate gîtului pînă la orizontala dusă de subsiori.
Î.r.s Această măsură stabileşte adîncimea
răscroielii

15
20 Înălţimea umărului Se măsoară pe distanţa cea mai scurtă de la
oblică punctul de intersecţie al liniei taliei cu
Î.o.u. coloana verticală pînă la punctul umeral,
aplicînd marginea exterioară a panglicii
peste puncte.
21 Centrul bustului Se măsoară de la dreapta la stînga între
C.b. punctele mamelonare.

16
Tabela 2

Adausurile, cm

Denumirea Foarte ajustat Ajustat Semiajustat Drept Lărgitul


vestimentului trapezal
A/6 At Af A6 At Af A6 At Af A6 At Af A6 At Af

Rochie 4-5 1- 0.5 5-6 2-3 1- 6-7 4-5 2-3 7-9 - - 9- - -


1.5 -1 1,5 10
Jachetă 5-6 1.5 1-2 6-7 3-4 1.5 7-8 5-6 3-4 8- - - 10- - -
-2 -25 10 12
Palton 6-7 2-3 2-3 7-8 4-5 3-4 8-9 6-8 4-5 9- - - 11- - -
11 13

Tabela 3

Adausurile, la tot

Denumirea Foarte ajustat Ajustat Semiajustat Drept Lărgitul


vestimentului trapezal

Rochie 0.6- 0 0.8- 0-03 1- 0.5- 1.4- 08- 2-


0.8 1 1.2- 1.4 0.8 2 1.4 2.6
1.2 0-05 1.6 0.6-
1
Jachetă
Palton

Tabela 4

Simboli Măsura
Denumirea zarea către Adausurile cm
adausului dimension care se
ală a aducă
adausului adausul Rochie Jachet Palton
Către un spate lui A.Lts L.t.s 0.5-0.1 0.7 1
pînă în talie
Către lung talie Alt.f L.t.f 0.5 0.7 1
în faţă
Către înălţimea Ao.u o.u 0.5 0.7 1
dolică a umărului
Către adîncimea A.ar.m a.r.m 1.5-2.5 2.5-3 2.5-3.5
răscroele mînicii
Către lăţimea Alat.gît. lat gît 0.5-1 1 1-1.5
răscroelei gîtului adaus gît
Către adîncimea Aad.gît --- --- 0.2-0.4
răscrolei gîtului

17
Tabela 5

Indicatorul dimensional După lucrările ţărilor membre CAER După Buzov

Bărbaţi (18-59 ani) Femei (18-59 ani) Bărbaţi (19-23 ani)

Perimetrul bustului 2.61 2.30 4.46


peste mameloane
Perimetrul taliei 3.62 3.12 1.90
Lungimea triunghiului 4.89 3.01 ---
în faţă

Tabela 6

Tipul produsului Grosimea medie Grosimea minimă a Adaos pe


sumară a îmbrăcămintei stratului de aer (cm) semiperimetrul bustului
(cm) taliei, şoldurilor (cm)
Rochie 0.05-0.10 0.1-0.3 0.4-10
Sacou, jachetă 0.25-0.30 0.6-0.8 1.9-2.4

Palton 0.35-0.45 0.9-1.1 2.8-3.5

Tabela 7
Nr. Tipul produsului Adaosul necesar Adaosul pentru Adaosul de lejeritate
criteriul pentru libertatea grosimea stratului de minim necesar Amin,
ui respiraţiei aer
(cm) (cm) (cm)
1 Rochie 2.5 0.4-1.0 2.5
2 Sacou, jachetă 2.5 1.9-2.4 2.5
3 Palton 3.5 4.7-5.9 5.5

18
Clasificarea metodelor de construcţie a desfăşuratelor suprafeţe

Pentru a avea o imagine integră asupra destinaţiei metodelor de construcţie a


desfăşuratelor suprafeţei utilizate la proiectarea îmbrăcămintei la scara industrială este
oportun de a le clasifica, de la diviza în grupe.
Metodele de construcţie a desfăşuratelor suprafeţei corpului uman şi a produselor de
îmbrăcăminte pot fi clasificate în funcţie de diverse criterii. În funcţie de stabilire a
dimensiunilor desfăşurărilor suprafeţei metodele existente de construcţie a desfăşuratelor
suprafeţei pot fi împărţite în următoarele 4 grupe.
1. metoda mulajelor;
2. metode analitice
3. metode grafice
4. metode grafo-analitice.
În prima grupă – a metodelor mulajelor se includ:
1.1 metoda apropierii succesive (metoda probei);
1.2 metoda mulajelor cu utilizarea ţesăturii;
1.3 metoda mulajelor cu utilizarea învelişului rigid;
1.4 metoda reţelelor ajutătoare.
Utilizarea acestei grupe de metode necesită prezenta suprafeţei iniţiale (corpului
uman sau produsului vestimentar).
Cea de-a doua grupă (metodele grafice) întruneşte următoarele metode:
2.1 metoda triunghiurilor (intersecţiilor, triangulaţiei);
2.2 metoda planurilor secante;
2.3 metoda liniilor geodezice;
2.4 metoda liniilor geodezice;
2.5 metoda liniilor auxiliare de desfăşurare (metoda LAD);
2.6 metoda geometrică.
Similar metodelor mulajelor, metodele grafice pot fi utilizate doar în cazul cînd este
prezentă suprafaţa iniţială. Construcţia tiparului desfăşuratelor suprafeţei iniţiale prin
intermediul metodelor grafice se realizează în baza dimensiunilor acestei suprafeţi, preluate
direct de pe suprafaţa corpului sau induse vestimentar.
În cea de-a treia grupă sunt induse metodele analitice:
3.1 metoda analitică a academicianului Cebâşev;
3.2 sistemele tranziţiilor interdimensionale (sistemele TI) .
Cea de-a patra grupă o constituie metodele grafo-analitice. La aceste metode se
referă sistemele de croire o parte din dimensiunile desfăşuratelor reperelor, după cum se
ştie, se determină analitic, iar cealaltă parte – grafic prin intermediul diferitelor procedee
grafice de construcţie a tiparelor, cunoscute în practica proiectării îmbrăcămintei.
Din această grupă fac parte:
1.1 metoda mulajelor cu utilizarea învelişului rigid;
1.2 metoda triangulatei;
1.3 metoda planurilor secante;
1.4 metoda liniilor geodezice.
După cum se ştie, utilizînd această grupă de metode se realizează diverse lucrări
19
experimentale şi de cercetare îndreptate la perfecţionarea procesului de proiectare a
îmbrăcămintei.
La cea de-a doua grupă sunt atribuite metodele de construcţie a desfăşuratelor
neobişnuite a suprafeţei – desfăşuratelor învelişurilor. În această grupă se includ
următoarele:
II.1 metoda apropierii succesive (metoda probei);
II.2 metoda mulajelor cu utilizarea ţesăturii;
II.3 sistemele de croire;
II.4 metoda analitică a academicianului Cebâşev;
II.5 metoda celor patru coordonate;
II.6 metoda reţelelor ajutoare;
II.7 metoda LAD.
Metodele de construcţie a desfăşuratelor pot fi divizate şi funcţie de principiul
exactităţii determinării (construcţiei) dimensiunilor desfăşuratelor suprafeţe.
În urma acestei divizări la una din grupe pot fi atribuite metodele, ce permit
realizarea construcţiei desfăşurate cu un grad mai înalt de exactitate la cealaltă – cu un grad
mai scăzut de exactitate (metodele construcţiei aproximative).
Prin intermediu metodei desfăşuratelor suprafeţei se realizează diverse tipuri de
lucrări.
Luînd în considerare destinaţia metodelor de construcţie a desfăşuratelor elaborate şi
cunoscute actualmente acestea se împart în patru grupe.
În prima grupă sunt incluse metodele utilizate la construcţia şabloanelor iniţiale ale
produselor de îmbrăcăminte:
I.I metoda mulajelor (cu utilizare ţesăturilor şi învelişului rigid)
I.II sistemele de croire;
I.III metoda reţelelor ajutătoare;
I.IV metoda intersecţiilor (triunghiurilor)
I.V sistemele TI.
La cea de-a doua grupă se referă metodele de construcţie a şabloanelor definitive ale
duselor vestimentare (conform mostrei-etalon a produsului) după cum urmează:
II.I metoda apropierii succesive (metoda probei);
II.II metoda reţelelor-ajutătoare;
II.III metoda LAD;
În ultimul timp , la executarea lucrărilor de cercetare în domeniul studierii formei
suprafeţei corpului uman şi formei suprafeţei produselor de îmbrăcăminte au început să
utilizeze diverse metode de construcţie a desfăşuratelor suprafeţei. În legătura cu acest fapt
este necesar de a evidenţia suplimentar două grupe de metode.
În cea de-a treia grupă se includ metodele de construcţie a desfăşuratelor în scopul
cercetării formei suprafeţei corpului uman. Acestea sunt:
III.I metoda mulajelor (cu utilizarea învelişului rigid)
III.II metoda triunghiurilor
III.III metoda planurilor secante
III.IV metoda liniilor geodezice.
În grupa a patra au întrat metodele de construcţie a desfăşuratelor utilizate la
cercetarea formei suprafeţei îmbrăcămintei:
20
IV.I metoda mulajelor (cu utilizarea învelişului din materiale);
IV.II metoda analitică a academicianului Cebâşev
IV.III metoda celor patru coordonate
IV.IV metoda reţelelor ajutătoare;
IV.V metoda LAD.
Schema aproximativă a acestei divizări a metodelor de construcţie a desfăşuratelor
suprafeţei în grupe pe tipuri este prezentată în tabela !!!

Unele metode de construcţie a desfăşuratelor se utilizează la executarea diverselor


tipuri de lucrări. De aceea, de exemplu, metoda LAD este inclusă şi în grupa a doua şi în
cea de-a patra – pentru construcţia şabloanelor definitive şi pentru cercetarea formei
suprafeţei îmbrăcămintei.
Alegerea unei sau altei metode de construcţie a desfăşuratelor depind de tipul
lucrărilor executate, de exactitate dorita a construcţiei desfăşuratei şi de condiţiile iniţiale
de desfăşurare a suprafeţei de corpului sau produsului vestimentar.
Divizarea metodelor de construcţie a desfăşurătoarelor în grupe ( tab. ) în esenţa deja
prezentă nu clasificarea acestora în funcţie de un criteriu sau altul, care caracterizează una
sau alta proprietate a unei sa altei metode, ci gruparea diverselor tipuri de lucrări executate
la proiectarea îmbrăcămintei la scara industrială cu utilizarea metodei desfăşuratelor.
Pentru a utiliza cu succes metoda desfăşuratelor la proiectarea îmbrăcămintei este
necesar de a stabili clar cerinţele impuse construcţiei desfăşuratelor, de a dezvolta în
continuare principiile de construcţie a desfăşuratelor suprafeţei adaptate la proiectarea
îmbrăcămintei. Pentru un şir de metode de construcţie a desfăşuratelor există doar
caracteristica principiilor pe care se bazează acestea. Însă principiile de utilizare a cestor
metode adaptate la scopuri bine stabilite (stabilirea formei şi dimensiunilor reperelor
vestimentare, a gradului de curbură a liniilor de îmbinare, cercetarea suprafeţei etc.)
necesită o dezvoltare de mai departe. Astfel, la utilizarea metodei liniilor geodezice pot fi
stabilite principiile de determinare a exactităţii construcţiei desfăşuratelor suprafeţei în
funcţie de valoare intervalelor dintre liniile geodezice, evidenţiate principiile de alegere a
liniilor iniţiale pe suprafaţa în raport cu care se trasează liniile geodezice. La utilizarea
metodelor LAD este foarte important de a stabili principiile de alegere a liniilor principale
şi auxiliare de desfăşurare.
În dezvoltarea bazelor teoretice de construcţie a desfăşuratelor suprafeţei o
importanţă deosebită au cercetările în vederea elaborării principiilor de alegere a
construcţiilor optimale de desfăşurare a suprafeţei, principiilor de construcţie a
desfăşuratelor-învelişuri din materiale ţesute etc.

Metoda mulajelor

Cea mai veche metodă de obţinere a tiparelor care se utilizează pe parcursul a mai
multe secole este metoda mulajelor,* de origine franceză. În principiul, metoda constă în
aranjarea pe manechin, sau direct pe corpul purtătorului a unei hîrtii sau pînze în
corespundere cu schiţa modelului şi trasarea unor linii de contur pe aceasta (linia umerilor,
linia de conturul perimetrului gîtului, linia de îmbinare cu trunchiul etc.)
21
Realizarea mulajului direct pe corpul purtătorului permite evidenţierea siluetei
proprietăţilor dorite, precizarea liniei croielii în corespundere cu corpul, fixarea adîncimilor
direcţiei unor pense, falduri şi a unor puncte de control, marcarea locului de amplasarea
buzunarelor etc.
La realizarea mulajului se determină corespondenta dintre aspectul general modelului
şi schiţa acestuia, se stabilesc cerinţele tehnice impuse executării produsului conformitate
cu tehnologia de fabricaţie.
Urmează desfăşurarea hîrtiei (pînzei) în plan. Forma detaliilor se conturează prin
croire şi se definitivează prin probe la confecţionarea mostrelor experimentale a modelelor
produselor vestimentare.
Calea experimentală de creare modelului produsului proiectat în sculptura flexibilă
pe manechin sau corpul utilizatorului permite de a lua în consideraţie particularităţile
antropomorfologice a corpului uman şi capacitatea firească a materialului de creare a
formei.
Metoda mulajelor este simplă, construcţia nu comportă calcule, permite vizual
crearea formei spaţiale practic pentru orice modele, indiferent de complexitatea acestora.
Simplitatea aparentă şi accesibilitatea utilizării acestei metode de proiectare a
îmbrăcămintei impun specialistului un simţ artistic deosebit de rafinat şi îndemînări
profesionale extraordinare. Însă, exactitatea obţinerii desfăşuratelor reperilor vestimentare
prin metoda mulajelor, chiar şi de un executant de o înaltă calificare, nu este suficient de
înalt şi în legătura cu acest fapt forma şi dimensiunile detaliilor necesită corectări multiple
în procesul de creare a modelelor produselor vestimentare.

Metoda grafo-analitice (sau grafice de calcul).

La sfîrşitul sec.XVIII – începutul sec.XIX au început să se formeze şi să se


contureze metodele grafo-analitice de proiectare a produselor vestimentare cunoscute şi sub
denumirea de sisteme de croire ce purta un caracter experimental-uzual şi treptat au înlocuit
metoda mulajelor. Autorii acestor metode erau croitori de o calificare foarte înaltă care au
generalizat experienţa sa de lucru în vederea stabilirii şi evidenţierii celor mai tipice
construcţii vestimentare, propunînd calcule empirice simple şi construcţii grafice pentru
elaborarea tiparelor reperelor de îmbrăcăminte.
Metodele grafo-analitice de proiectare a produselor vestimentare posedă un număr
mare de mijloace de construcţie a tiparelor, ce diferă unul de altul prin structura formulelor
empirice de calcul şi procedeele construcţiilor grafice. Astfel, constructorii – proiectanţi ai
produselor de îmbrăcăminte în unele cazuri utilizează un număr mai mare de formule de
calcul, în alte cazuri – un număr mai mic, substituindu-le prin construcţii grafice.
Actualmente sunt cunoscute cîteva zeci de tipuri de metode grafo-analitice, dintre care o
răspîndire mai largă au obţinut metodele:
1. de măsurare şi de calcul;
2. analitice de calcul.
În afara de aceste se mai întîlnesc:
3. metode de croire la scară;
4. metode de coordonate;
22
5. metode de calcul proporţional etc.
În continuare se vor precăuta unele din ele şi se va face încercarea de a urmări la
general căile de formare şi evoluţie a acestor metode.
În anul 1800 croitorul londonez Michel a propus un sistem de croire a produselor
vestimentare care a fost denumit Drittel. Drept caracteristică dimensională principală la
construcţia reţelei de bază a fost luat perimetrul bustului ca fiind una din cele mai
caracteristice şi stabile dimensiuni a corpului uman. Autorul împarte în trei părţi egale
jumătate din perimetrul bustului (cîte 1/3 pentru lăţimea spatelui, răscroielei mînecii şi
reperului faţă). La elaborarea tiparului de bază a produsului în fiecare din dreptunghiurile
obţinute, laturile cărora erau cu 1/3 din semiperimetrul bustului se realizau construcţii
grafice a desfăşuratelor aproximative a reperelor vestimentare. Sistemul Drittel permitea
crearea similarităţii croielii produselor de îmbrăcăminte pentru toate mărimele, bazîndu-se
pe caracteristicile dimensionale corespunzătoare ale corpului.
În baza acestei metode de croire în continuare se creează un nou sistem – cel al
patrulea. În acest sistem dreptunghiul era divizat în 6 părţi şi erau evidenţiate în 18 pătrate
mici în partea superioară şi 2 pătrate mari în partea inferioară. În partea din faţă pe linia de
simetrie era necesar de a proiecta un adaos, deoarece produsul pe linia de formare a
metodelor de proiectare a produselor de îmbrăcăminte la construcţia tiparului de bază se
utilizează sistemul de coordonate cartezian cu evidenţierea celulelor (patratelor), ce
contribuiau la sistematizarea tiparului şi definitivarea liniilor de divizare a reperelor.
Odată cu întroducerea în Franţa a sistemului metrie corpul uman a început să fie
măsurat cu panglica centimetrică. În această perioadă a fost elaborat sistemul de croire
centimetric de către dnul Kompein.
Drept mărime de bază (normală) a corpului uman Kompein a luat cea mai răspîndită
mărime – 48, iar măsurătorile corpului celorlalte mărimi proporţional le majora sau le
micşora. Petru construcţia tiparelor produselor vestimentare se utilizeză panglica de scară
cu împărţirea acestora în 48 de părţi, iar toată lungimea panglicii era adaptată ca fiind egală
cu valoarea semiperimetrului bustului în funcţie de mărimea corpului. Astfel cota părţii
pentru mărimi mari era mai mare, iar pentru cele mici – mai mică. Acest sistem
completamente nu lua în considerare dimensiunile unor segmente ale corpului, cum ar fi:
lungimea pînă la linia taliei, adîncimea răscroielii mînecii etc.
Diversele variante ale metodei de croire la scara au existat şi sau utilizat o perioadă
relativ îndelungată, erau perfecţionate şi îmbunătăţite de un şir de autori. Însă, necătînd la
toate încercările de a le perfecţiona, aceste metode permiteau obţinerea practic a tiparelor
similare numai pentru corpul cu o constituţie normală. Executarea tiparelor pentru corpuri
cu abateri de la constituţia normală necesită multiple probe şi corectări. Era necesar de a
găsi modalitatea de măsurare şi construcţie a tiparelor reperelor modelului în conformitate
cu particularitatea corpurilor de conformaţii diverse.
În anul 1840 Gustav Adolf Muller a creat aşa numită sistem de croire trigonometric.
Conform acestui sistem, luînd în considerare faptul că copul uman reprezintă o suprafaţă
complexă, pentru măsurarea corpului erau utilizate principiile trigonometriei sferice, iar
construcţia tiparelor desfăşuratelor se realizau cu ajutorul trasării arcelor de circuferinţa la
cele trei laturi ale triunghiurilor (fig. !!) drept extremitate ale triunghiurilor serveau
punctele principale ale reperelor construcţiilor, iar drept laturi – dimensiunile corpului
uman. Simultan cu Muller un sistem analogic a fost creat de către Russel.
23
Numărul mare de măsurători, în deosebi cele curbilinii utilizate în ambele variante
ale sistemului trigonometric totuşi nu reflectă exact dimensiunile şi forma suprafeţei
corpului uman.
Specialiştii Academiei din Drezden, fondat în anul 1850 au început să perfecţioneze
sistemul trigonometric şi au creat aşa numitele “sisteme de măsurare”.
În 1880 au apărut noi autori a acestor tipuri de sisteme : Rudolf, Maurer, Ghirch, M.
Lutz etc.
Studiind şi perfecţionînd sistemul trigonometric M. Lutz în anul 1886 a elaborat un
sistem universal, care se baza pe principiile geometriei analitice, iar în anul 1900 tot el a
început lucrul asupra unui nou sistem de croire, care include măsurarea poziţiei corpului
uman. Acest sistem în străinătate a fost dezvoltat de către Kompel, iar în Rusia de către
“Asociatria croitorilor din Sanct-Peterburg”.
O fimă extrordinară în Rusia a căpătat aşa numitul sistem de coordonate elaborat de
fraţii D. Şi Z. Levitanus şi sistemul lui Lengridje (fig!!). aceste sisteme nu necesitau calcule
complexe şi prevedeau construcţia tiparului în baza unor puncte, găsite pe calea
construcţiilor geometrice în sistemul de coordonate cartezian. O construcţie de acest tip a
tiparului este cu mult mai simple decît în alte sisteme.
Drept dezavantaj al acestor sisteme servea faptul, ca acestea doar fixau
interdependentele cunoscute remarcate în practică privind amplasarea reciprocă a diferitelor
puncte şi prezentau procedeele tehnice de construcţie a tiparului, dar nu faceau o legătură
dintre tipar şi conformaţia corpului uman.
Sistemul de coordonate rusesc a fost introdus în practică proiectării constructiv a
îmbrăcămintei de către M.F. Metuzal în anii 1900-1905 şi s-a dezvoltat ulterior în lucrările
unui şir de autori. La baza acestui sistem de croire era pusă o considerare mai detaliată a
constituţiei corpului uman (fig.!!).
În anul 1918 în Rusia Sovetică se organiza treptat producţia îmbrăcămintei la scara
industrială şi proiectării constructive a acesteea i se acordă o atenţie deosebită. Preluarea
dimensiunilor de pe corpul clientului în condiţiile producţiei îmbrăcămintei în flux la scara
industrială a devenit imposibilă. A fost necesară substituirea măsurătorilor tehnologice prin
valori calculate, care se obţineau în baza interdependentelor proporţionale de la
caracteristicile dimensionale principale – perimetrul bustului şi înălţimea corpului (talia).
Toate aceste au condus la formarea unor varietăţi ale sistemului de coordonate:
1. metoda de măsurat şi de calculat;
2. metoda de calculat proporţional.
Metodele de măsurare şi de calcul asigură construcţia tiparelor reperelor vestimentare
în baza unui număr mare de măsurători ai corpului clientului şi a unor calcule simple.
Tiparele obţinute posedă un grad nu prea înalt de exactitate a construcţiei, fapt care
conduce la necesitatea precizării produsului în procesul probelor din contul rezervelor
lăsate pe conturul reperelor la croirea acestora. Acestea contribuie la majorarea suprafeţei
şabloanelor şi cheltuielilor de materiale. Însă gratie simplităţii şi accesibilităţii sale aceste
metode au găsit o largă utilizare în practică confecţionării îmbrăcăminte pe comenzi
individuale.
Luînd în consideraţie interdependentele proporţionale ale dimensiunilor calculate de
la caracteristicile dimensionale principale, autorii sistemelor de croire considerau ca
corpurile tuturor oamenilor de mărime şi talie similară fără devieri esenţiale ale
24
conformaţiei şi ţinutei sunt condiţionat-normale, sau de constituţie proporţională. Fiecare
autor dădea definiţia propriei a corpului condiţionat-normal şi în legătură cu acest calcul
caracteristicilor dimensionale secundare în funcţie de cele principale în aceste sisteme este
diferit.
Metoda de calcul proporţional a dezvoltat sistemele precedente şi la rîndul său a avut
multe varietăţi. Perfecţionarea acestea mergea în direcţia studierii şi considerării constituţiei
corpului omului căutării şi găsirii unei divizare mai corectă a reperelor şi subansamblurilor
produsului, introducerii măsurătorilor suplimentare de proiecţie.
Cel mai reprezentativ s-a dovedit a fi sistemul de coordonate elaborat în anul 1934 de
către S.N. Korotkov adaptat la cerinţele procesului industrial de producţie a îmbrăcămintei.
Utilizînd sistemul de coordonate autorul l-a sistematizat şi la generalizat în cartea
“Proiectarea îmbrăcămintei”, făcînd o interdependenţă strînsă dintre proiectarea şi
tehnologia de fabricaţie a produselor vestimentare. Un interes deosebit în această carte
prezintă capitolul “Criteriile principale care stabilesc formele exterioare ale corpului uman”
pentru prima dată pregătit de către P.N. Baskirov. Cele mai importante variante ale
criteriilor morfologice care stabilesc, la general, forma corpului uman şi, de regulă, care
sunt supuse unei analize speciale la proiectarea constructivă a îmbrăcămintei, examinate de
autorul nominalizat, au servit drept o etapă calitativ nouă la pregătirea specialiştilor.
Drept date iniţiale în sistemul de coordonate se prevedea un număr mai mare (în
comparaţie cu alte sisteme de croire) de măsurători ai corpului uman. Drept particularitate a
sistemului nominalizat se prezintă utilizarea unui şir de măsurători de proiecţie a corpului
(Ipu, Pc etc.) la construcţia tiparului. Cu toate acestea conform principiilor de calcul şi
elementelor construcţiilor grafice a tiparului de bază sistemul de coordonate la fel prezintă
un sistem de croire, elaborat pentru construcţia tiparelor pentru produse de îmbrăcăminte de
o anumită croială, pentru un corp tip concret, dar nu reprezintă o metodă de proiectare a
îmbrăcămintei la general. Cu toate acestea sistemul de coordonate elaborat de S.N.
Korotkov a servit drept o etapă importantă în perfecţionarea metodelor de elaborare a
construcţiilor produselor vestimentare realizate la scara industrială.
Mai tîrziu constructorii-proiectanţi M.N. Rucikin, F.A. Postnicov, G.A. Samarov.
A.I. Ceremnâh, N.I. Ţarev şi mulţi alţii şi-au adus aportul incontestabil la perfecţionarea
metodei de calcul proporţional privind proiectarea produselor de îmbrăcăminte. Această
metodă a fost utilizată pe parcursul unei perioade îndelungate, pînă cînd nu a fost
acumulată informaţie privind măsurătorile antropologice de amploare a populaţiei, care au
demonstrat în mod incontestabil faptul, ca proporţii în dimensiunile corpului uman pur şi
simplu nu există.
N-a primit o dezvoltare ulterioară nici perfecţionarea metodei de proiectare a
îmbrăcămintei în baza generalizării experienţei de lucru a unui şir d Case de Modă. Pe baza
acestea în anul 1956 a fost elaborată metoda tip proiectare a îmbrăcămintei exterioare
pentru bărbaţi, care prevedea construcţia tiparelor reperelor vestimentare adaptate către
silueta şi croiala predominate în acele timpuri. Drept particularitate destinaţia a metodei
date este evidenţierea constructivă a trei tipuri de conformaţii şi stabilirea în baza
experienţei practice a corelaţiei dintre caracteristicile dimensionale ale corpului omului.
Dar după principiile de calcul şi consecutivitatea construcţiilor metoda nominalizată nu are
destinaţii esenţiale de la sistemele examinate anterior.

25
Din anul 1959 la Institutul Central de Cercetări pentru industria de confecţii din
Moscova (ŢNIIŞP) se realizează lucrări în vederea elaborării Metodei unice de proiectare a
îmbrăcămintei pentru bărbaţi, femei şi copii. La baza acesteia este metoda analitică de
calcul în conformitate cu care tiparele reperelor vestimentare (fig.!!) se construiesc prin
realizarea desfăşuratelor geometrice ale conturului aplatizat al corpului tip cu adaosuri de
lejeritate şi pentru definitivarea decorativ-constructivă. În baza caracteristicilor
dimensionale a conturului aplatizat al corpului tip sunt prezentate tabelele măsurătorilor
obţinute în virtutea datelor măsurătorilor antropologice cu introducerea corecţiilor pentru
grosimea stratului de lenjerie.
Metoda analitică de calcul prevede o abordare unică a proiectării îmbrăcămintei
pentru bărbaţi, femei şi copii. Structura principalelor formule de calcul rămîne neschimbată,
se modifică doar unii parametrii-coeficienţii de pe lîngă valorile variabile şi absolute de pe
lîngă termenii liberi în funcţie de particularităţile de sex şi vîrsta a corpului şi timpul
produsului. Formulele de calcul sunt obţinute în baza interdependenţei presupuse de
corelaţie dintre caracteristicile dimensionale ale corpului, ci şi de adaosuri, care nu au
interdependente de corelaţie cu caracteristicile dimensionale ale corpului uman şi
dimensiunile produselor de îmbrăcăminte. Însă dimensiunile produselor de îmbrăcăminte
sunt determinate nu doar de caracteristicile dimensionale ale corpului, ci şi de adaosuri,
care nu au interdependente de corelaţie cu caracteristicilor dimensionale ale corpului. Prin
urmare, corelaţia se răspândeşte asupra caracteristicilor dimensionale ale corpului, însă nu
şi asupra dimensiunilor reperelor vestimentare. Pe lîngă aceasta, în metoda de proiectare
examinată, de exemplu, a îmbrăcămintei pentru bărbaţi se utilizează 325 adaosuri, adoptate
şi clasificate constructiv. Pentru construcţia desfăşuratelor reperelor vestimentare pentru un
produs concret se aleg aproximativ douăzeci de adaosuri. Procesul de proiectare
constructivă a produselor vestimentare poartă un caracter creativ. Alegerea diferenţială a
adaosurilor necesare, bazîndu-se doar pe intuiţie şi schiţa modelului proiectat este o
problemă complexă nu doar pentru un începător ci şi pentru un constructor experimentat.
Cele menţionate mai sus conduc la concluzia ca această metodă necătînd la complexitate
construcţiilor grafice şi formulelor de calcul nu asigură exactitatea necesară la construcţia
tiparului de bază pentru produsele vestimentare şi necesită precizarea în procesul de
confecţionare a prototipurilor de produs.
Una din cauzele principale ale dezvoltării lente a proiectării constructive a
îmbrăcămintei a fost lipsa pînă în anul 1960 a datelor fundamentale ştiinţific argumentate
despre tipologia dimensională a populaţiei ţării adaptate pentru scopurile industriei de
confecţii, fapt care nu a putut să nu se răsfrîngă asupra evoluţiei calitative şi perfecţionării
principiilor şi metodelor de proiectare.
Metodele grafice de calcul au obţinut o largă răspîndire în virtutea faptului ca
calculele empirice erau elementare şi construcţiile grafice erau simple. Însă fiecare din
familia acestor metode, după cum ne arată analiza realizată de G.L. Truhan, E.B.
Kobliakova, L.A. Agoşcov etc., reprezintă nu altceva decît o “reţeta” pentru construcţia
tiparului de bază pentru unul sau alt tip de produse, croiala şi silueta adaptat unor tendinţe
ale modei şi tehnologiei de fabricaţie a acestuia.
Metodele aproximative de proiectare a îmbrăcămintei sunt necesare pentru elaborarea
şabloanelor iniţiale a noilor metode de produse vestimentare. Este însă imposibil de atins o
exactitate înaltă şi o tehnologitate a construcţiei desfăşuratelor reperelor, care ar
26
corespunde cerinţelor unui proces de producţie, ce se află în dezvoltare, nici prin una din
metodele grafice de calcul, bazîndu-se doar pe măsurătorile antropologice şi adaosuri.
Modificarea în tendinţele modei sau în tipologia dimensională a populaţiei trebuie în
mod obligatoriu să fie însoţite de introducere modificărilor esenţiale în calculele empirice şi
construcţiile grafice a tiparelor reperelor vestimentare pentru produse cu siluete noi.
Desfăşurata suprafeţei produsului vestimentar se construieşte cu utilizarea sistemelor
de croire nu în baza dimensiunilor suprafeţei modelului, ci conform dimensiunilor
(măsurătorilor) corpului omului, adaosurile către dimensiunile reperelor vestimentare, iar
acest caz, se determină orientativ, aproximativ. În urma acestui fapt exactitatea construcţiei
desfăşuratelor reperelor vestimentare este insuficiente . la elaborarea unei construcţii noi de
îmbrăcăminte ( a unui nou model, croială) valoarea erorii la stabilirea dimensiunilor
desfăşuratei (tiparului) poate atinge 1….2 cm şi mai mult. Practica proiectării constructiv
arată că o asemenea exactitate este insuficientă.
În procesul analizei sistemelor de croire au fost stabiliţi factorii principali ce
influenţează gradului de exactitate la determinarea dimensiunilor desfăşuratelor reperelor
vestimentare cu utilizarea sistemelor de croire. Exactitatea stabilirii dimensiunilor reperelor
vestimentare depinde de:
1. corectitudinea măsurării corpului şi stabilirea orientativ a valorilor adaosurilor
către părţile componente a produsului de îmbrăcăminte, cu alte cuvinte, de calificarea
executantului;
2. instrumentele de măsurare utilizate la măsurarea corpului şi construcţia tiparelor
produselor vestimentare;
3. corectitudinea stabilirii de către autorul sistemului de croire a valorilor
coeficienţilor în formulele II şi III;
4. gradul de corespondente a tipului de conformaţie a clientului (în condiţiile
confecţionării produselor pe corpuri individuale) acelui tip, care este pus la baza sistemului
de croire ca fiind caracteristic;
5. exactitatea construcţiei tiparelor reperelor unui nou model va fi mai înaltă, dacă
conform croielii (formei, siluetei, liniilor de divizare) modelul nou nu se va distinge
esenţial de construcţia tip (de bază) a produsului vestimentar;
6. cu cît mai multe măsurători ai corpului uman se utilizează în calitate de date
iniţiale în sistemul de croire, cu atît este mai înalt exactitatea construcţiei tiparelor reperelor
vestimentare. În acest caz mai amplu se iau în considerare particularităţile de conformaţie a
corpului uman, în calculele construcţiei pot fi folosite mai multe formule de tipul I, ce
asigură o exactitate mai înaltă construcţiei tiparului în comparaţie cu formulele de tipul II şi
III.
În final trebuie de menţionat faptul că cel mai exact şi mai potrivit va fi acel sistem
de croire care va corespunde următoarele cerinţe:
1. în condiţii similare utilizează numărul maxim de măsurători ai corpului uman;
2. se bazează pe calcule cu dependentele cele mai veridice dintre dimensiunile
corpului omului şi tiparului;
3. permite construcţia tiparelor reperelor vestimentare de diverse mărimi, talii şi
conformaţii cu acelaşi grad de exactitate;
4. ţine cont de proprietăţile materialelor textile (grosimea, draparea, proprietăţile
plastice etc.);
27
5. iar în considerare tipul şi destinaţia produsului vestimentar (uzului, de lucru,
pentru vară, iarnă etc.);
6. permite construcţia tiparelor reperelor vestimentare de diverse forme, croieli fără
modificarea esenţială a formelor de calcul şi procedeelor grafice;
7. permite stabilirea preliminară a dimensiunilor principale a reperelor vestimentare
şi îmbinarea acestora în sectoarele conjugate ale construcţiei;
8. permite stabilirea locului, caracterului şi conţinutului operaţiilor de creare a
formei spaţiale a reperelor, luînd în considerare proprietăţile materialelor şi condiţiilor reale
de producere.

Metoda geometrică.

Un loc aparte printre metodele aproximative de proiectare a îmbrăcămintei ocupă


metoda geometrică. În Polonia ea poartă denumirea de vesten, în România – fantom, în
Germania – Zweite haut (în traducere – al doilea strat de piele).
Această metodă este combinată şi prevede utilizarea desfăşuratei suprafeţei corpului
sau manechinului în calitate de tipar de baza cu construcţia ulterioară a desfăşuratelor
reperelor vestimentare principale.
Pentru construcţia desfăşuratelor suprafeţei se utilizează principiul care stă la baza
metodei triunghiurilor. În acest caz suprafaţa desfăşurată este împărţită în triunghiurile
suficient de mari (fig.!!!) , convenţional adoptate drept desfăşurabile. În baza acestor se
construiesc desfăşuratele aproximative ale suprafeţei date a corpului sau manechinului. La
elaborarea şabloanelor reperelor vestimentare principale se utilizează reproducerea
(copierea) şabloanelor speciale pe carton. În conformitate cu schiţa modelului contururile
şabloanelor speciale sunt trasate prin linii de florar luînd în considerare distribuţia
adaosurilor compoziţionale, poziţia liniilor de divizare şi a elementelor decorative
constructive. Utilizarea şabloanelor tip permite realizarea construcţiei reperelor principale
ale modelelor produselor de îmbrăcăminte, asigură baza pentru proiectarea tip a produselor
vestimentare. Metoda geometrică este mai puţin complexă în comparaţie cu metodele
grafice de calcul. Însă ea nu da posibilitatea de a ţine cont de capacitatea materialului de a
îmbrăca suprafaţa şi a lua în considerare tehnologia de fabricaţie.

Metoda inginereşti sau moderne de proiectare a îmbrăcămintei.

Dezavantajele sistemelor de croire au semnalizat necesitatea stringetă de dezvoltare a


metodelor de construcţie a tiparelor vestimentare în direcţia construcţiei acestora ca
desfăşurare a suprafeţei îmbrăcămintei.
Drept imbold în dezvoltarea acestor metode a servit lucrarea academicianului rus
P.L. Cebâşev “Cu privire la croirea îmbrăcămintei”, în care a fost demonstrată posibilitatea
construcţiei desfăşuratelor pentru învelişuri din materiale ţesute ce cuprind strîns suprafaţa.
28
La fel, cercetări în această direcţie au fost întreprinse de un şir de matematicieni. În
lucrările acestora sunt soluţionate problemele teoretice particulare, legate cu îmbrăcarea
suprafeţelor desfăşurabile, iar rezolvarea problemei îmbrăcării suprafeţelor este prezentată
în formă generală, fapt care crea dificultăţi în soluţionarea concretă a acestuia.
Metodele concrete de dezvoltare a problemei construcţiei desfăşuratelor suprafeţelor
complexe nedesfăşurabile au fost elaborate de învăţaţii: A.P.Ivanov – conf. la VZITLP*,
G.L.Truhanov – conf. la KTILP**, A.V.Savostitkii – prof. la MTILP*** etc. acestea au
propus, că şi în cazul construcţiei desfăşuratelor suprafeţelor complexe nedesfăşurabile, la
construcţia tiparelor-desfăşurate a suprafeţei reperelor vestimentare să fie utilizat principiul
de construcţie a desfăşuratelor parţiale. Acest principiu este bazat pe devizarea suprafeţelor
nedesfăşurabile în sectoare şi subsectoare cu curbura regulamentară sau apropiată de
această şi desfăşurarea succesivă a acestora în plan. La construcţia desfăşuratelor
sectoarelor suprafeţei se utilizează procedeele şi metodele cunoscute în geometria
descriptivă şi desenul liniar.
Drept suprafaţa iniţială la construcţia desfăşuratelor produselor de îmbrăcăminte de
regulă se utilizează produsul de îmbrăcăminte propriu-zis, manechinul formei interioare a
produselor de îmbrăcăminte sau manechinul-macheta a produselor vestimentare, mai rar
manechinul corpului tip. în ultimul caz pentru trecerea de la desfăşurata manechinului
corpului la desfăşurata reperelor vestimentare este necesar de a utiliza sistemul de adaosuri
pentru majorarea dimensiunilor suprafeţei manechinului.
Divizarea suprafeţei îmbrăcămintei în sectoare este determinată de particularităţile
construcţiei corpului uman. De obicei, poziţia liniilor de divizare coincide cu muchiile şi
generatoarea laterală a corpului geometric. La construcţia manechinului corpului tip liniile
de divizare coincid cu baza gîtului, mîinilor, trunchiului, cu linia umerilor şi trec de-a
lungul suprafeţei laterale a trunchiului (fig!!!) (Şersniova, pag. 43, fig.!!!). (Schema poziţiei
liniilor principale de divizare a suprafeţei trunchiului).
Desfăşuratele obţinute, la o astfel de divizare a suprafeţei sunt simple şi evidente,
asigurînd varianta tip a configuraţiei şi numărului reperelor.
În practică proiectării constructive a produselor de îmbrăcăminte se utilizează
diverse variante de divizare a suprafeţei îmbrăcămintei. În legătură cu acest fapt problema
alegerii poziţiei şi configuraţiei liniilor de divizare trebuie soluţionată în funcţie de croială
şi forma produsului vestimentar, numărul cusăturilor, cheltuielile de materiale, principiul de
creare a formei etc.
Însă divizarea suprafeţei doar în sectoare nu asigură exactitatea necesară la
construcţia desfăşuratei. De aceia fiecare sector se mai divizează în subsectoare elementare.
Gradul de exactitate la construcţia desfăşuratei este determinat de numărul şi dimensiunile
subsectorului: cu cît sunt mai mici dimensiunile subsectorului elementar cu cît mai înalt
este gradul de exactitate a desfăşuratei obţinute. De aici rezultă tendinţa spre majorarea
numărului de linii de divizare a suprafeţei în subsectoare.
Are o însemnătate deosebită la construcţia desfăşuratelor alegerea liniilor iniţiale de
desfăşurare, adică liniilor în raport cu care se utilizează desfăşurarea fiecărui sector (reper)
sau subsector al suprafeţei. Pe tipar aceste linii se prezintă sub forma de linii drepte, care
servesc drept axe de coordonate. Dimensiunile acestor linii pe suprafaţa desfăşurată şi pe
tipar sunt identice.

29
Poziţia diferită a liniilor de desfăşurare conduce la obţinerea unuia şi aceluiaşi reper
diferit după configuraţie (fig.!!!) (Şersneova, pag 44, fig II 7, forma reperului spate la
poziţii diferite a liniilor de desfăşurare) la modificarea metodelor şi mijloacelor de creare a
formei, procedeele grafice de construcţie a desfăşuratelor, cheltuielilor de material etc.
În lucrarea lui P.L. Cebâşev “Cu privire la croirea produselor de îmbrăcăminte” se
menţionează faptul, că liniile iniţiale de desfăşurare la construcţia desfăşuratelor-învelişuri
trebuie să treacă de-a lungul a două linii geodezice reciproc perpendiculare, care se
poziţionează în direcţia celor mai mari eforturi de întindere şi corespund unui fir urzeală şi
unui fir de bătătură a învelişului.
În urma cercetărilor s-a stabilit, că în produsele de îmbrăcăminte cele mai mari
eforturi de întindere acţionează în zonele celor mai proeminente puncte a glandelor mamare
şi a omoplaţilor atît în direcţie longitudinală, cît şi în transversală.

Alegerea dimensiunilor principale

Problema cea mai importantă la alcătuirea standardelor antropometrice, o constituie


alegerea din totalitate mărimilor antropometrice a acelora, care vor caracteriza cel mai bine
forma şi dimensiunile corpului.
Corelaţiile de intensitate mare între dimensiunile corpului situate în acelaşi plan, sau
în plane paralele, permit exprimarea multor dimensiuni în funcţie de una singură. Aceste
mărimi se numesc dimensiuni principale, iar corpurile caracterizate de mărimile alese în
calitate de indicatori principali se numesc corpuri tip. Restul dimensiunilor care permite o
caracterizare detaliată a fiecărui corp tip se numesc dimensiunile secundare.
Alegerea corectă a dimensiunilor principale, atît ca număr cît şi ca tip constituie
problema principală a tipizării corpurilor. Numărul corpurilor tip depinde în primul rînd de
numărul dimensiunilor principale alese. Acest număr de dimensiuni trebuie să fie optim,
întroducerea fiecărei noi dimensiuni conducînd la creşterea numărului variantelor
dimensionale, fapt care îngreunează fabricaţia produselor. În acelaşi timp, pentru elaborarea
unui sistem raţional de corpuri tip necesare industriei confecţiilor, corpul trebuie să fie
caracterizat în mod complex. Astfel, întroducerea unui singur indicator, de exemplu:
perimetrul bustului este insuficientă, deoarece la corpuri cu unul şi acelaşi perimetru al
bustului înălţimea corpului poate varia foarte mult.
Dimensiunile alese în calitate de indicatori principali trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a) să aibă cea mai mare valoare absolută, sau cît mai aproape de aceasta şi să fie
indicatori morfologici ai corpului;
b) să se dispună în plane diferite, dar fiecare din indicatorii aleşi să se coreleze cu un
număr cît mai mare de dimensiuni din aceiaşi categorie de orientate;
c) între dimensiunile alese ca dimensiuni principale să existe o dependenţă slabă,
pentru a fi justificate reţinerea lor în calitate de dimensiuni de bază.
30
În general la toate aceste condiţii răspund înălţimea corpului (Îc) şi perimetrul
bustului (Pb). Aceste dimensiuni sînt indicatori morfologici principale, sînt situate în plane
diferite, iar intensitatea dependenţei între acestea este mică. În acelaşi timp între diferitele
segmente de lungime ale corpului şi Îc şi respectiv diferite perimetre, lăţimea şi Pb se pun în
evidenţă corelaţii de intensitate mare (tab. !!!).

Tabela 8
Coeficientul de corelaţii a unor dimensiuni secundare cu perimetrul bustului.

Coeficientul de corelaţie cu perimetrul bustului


Variabila dependenţă (y)
Bărbaţi Femei
Diametrul toracelui sub 0.894 0.857
mameloane
Diametrul antero-posterior al 0.799 0.864
toracelui sub mameloane
Perimetrul taliei 0.728 0.805
Lăţimea spatelui peste omoplaţi 0.764 0.677

La construcţia îmbrăcămintei perimetrul bustului şi înălţimea corpului sînt indicatori


de bază pentru care este necesară cea mai mare corespondenţă a produsului cu corpul
purtătorului.
Totuşi întroducerea doar a perimetrului bustului şi a înălţimii corpului în calitate de
dimensiuni principale este insuficientă pentru insuficientă pentru caracterizarea corpurilor
tip corespunzătoare populaţiei adulte. Cercetările au evidenţiat că la unul şi acelaşi
perimetru al bustului, perimetrul taliei şi perimetrul şoldurilor pot varia foarte mult, astfel
că limitarea la o singură variantă a perimetrului taliei şi şoldurilor pentru o valoare
determinată a perimetrului bustului este nesatisfăcătoare din punct de vedere al
corespondenţei dimensionale ale produselor cu corpul purtătorilor.
Perimetrele taliei şi şoldurilor sînt dimensiuni importante în construcţia
îmbrăcămintei, dar în acelaşi timp oglindesc modificările corpului sub influenţa factorului
vîrstă. Din acest motiv, s-a ajuns la concluzia că pentru bărbaţi, indicatorul cel mai
concludent al conformaţiei ar fi perimetrul taliei, iar la femei perimetrul şoldurilor.
Cercetările au urmărit posibilitatea de a întroduce în calitate de indicatori principali o
serie de dimensiuni care definesc ţinuta corpului (înălţimea umerilor, poziţia corpului etc.) ,
dar niciuna dintre acestea nu îndeplinesc condiţiile impuse dimensiunilor principale.

Criteriul de dimensionare a produselor de îmbrăcăminte

Forma şi dimensiunile produselor de îmbrăcăminte sînt dependente de: dimensiunile


şi forma corpului, destinaţia şi tipul produselor, cerinţe de ordin funcţional estetic şi
tehnologic şi de proprietăţile materialelor din care se confecţionează îmbrăcămintea .
În funcţie de poziţia în raport cu corpul şi de proprietăţile materialelor produselor pot
prezenta fie o formă flexibilă (instabilă), fie o formă spaţială rigidă.
31
Forma flexibilă (instabilă) este caracteristică produselor care reprezintă primul start
pe corp sau primul start peste lengerie, confecţionate din materiale subţiri (lengeria,
bluzele, rochiile din materiale subţiri, produsele din tricot, îmbrăcămintea copiilor etc.).
Pentru aceste produse forma exterioară este determinată de conformaţia purtătorului,
de model, de modă şi se realizează în special pe căi constructive.
Forma spaţială rigidă este specifică produselor de îmbrăcăminte exterioară,
confecţionate din materiale de grosime medie sau mare şi prevăzute cu straturi suplimentare
de consolidare a formei (rigidizare) pe diferite zone ale produsului (piepţii, gulere, revere).
Îmbrăcămintea este formată dintr-un număr diferit de repere croite din structuri
plane, asamblate prin diferite procedee. Numărul, forma şi dimensiunile reperelor depinde
de o serie de factori dintre care cei mai importanţi sînt:
1. forma corpului omenesc;
2. proprietăţile materialului;
3. tehnologia de execuţie a produsului;
4. destinaţia şi tipul produsului, cerinţe estetice, moda.
Corpul omenesc prezintă o configuraţie neregulată şi face parte din categoria
suprafeţelor nedesfăşurabile. Din acest motiv pentru adaptarea materialului (structură
plană) la forma regulată a corpului este necesară o detaliere. Cînd gradul de cuprindere
(ajustare) a corpului de către produsul este mare, cerinţa de redarea a formei corpului se
poate realiza pe calea îmbinării prin linii complexe a unui număr mare de repere decît la
produsele cu silueta dreaptă.
Există o mare varietate de timpuri de produse, dar în cadrul unui tip determinat
principiile de redare a formei corpului sînt similare, diferenţele fiind impuse de
particularităţile modelelor. Pentru o categorie dată de produse poziţia liniilor de asamblare
este mai mult sau mai puţin constantă, fiind în mare măsură condiţionată de configuraţia
corpului, de modificare formei dimensiunilor corpului în timpul mişcării.
Ca urmare a simetriei corpului îmbrăcămintea se realizează de obicei de repere
simetrice (ex: spate din două repere asamblate cu o cusătură în mijlocul spatelui; feţe
simetrice suprapuse pentru închidere la un rînd sau două rînduri de nasturi etc.).
Detalierea produselor de îmbrăcăminte este influenţată în mare măsură de
proprietăţile materialelor.
La îmbrăcămintea din ţesături se practică de obicei o divizare a produselor pe linia
umerilor (spate şi faţă asamblate pe linia umerilor). Aceasta este condiţionată de
neomogenitatea materialului. Prin executarea produsului din repere asamblate pe linia
umerilor se obţine o aceiaşi orientare a firelor de urzeală şi bătătură atît pe partea anterioară
cît şi cea posterioară a produsului astfel că se asigură o orientare a firelor de urzeală pe
direcţiile pe care apare timpul purtării forţe de solicitare maximă.
La materialele izotrope )care prezintă aceleaşi proprietăţi în toate direcţiile) aceste
cerinţe nu trebuie respectate strict în afară de cazul în care prin detalierea produsului se
poate obţine o mai bună utilizare a materialului.
La produsele din piele şi blană naturală numărul de repere este strict determinat de
dimensiunile materiale prime.
Cerinţele legate de economicitatea produsului de gradul de utilizare suprafeţei
materialelor impun proiectanţilor rezolvarea constructivă produselor dintr-un număr de
repere şi stabilirea unui raport optim între reperele mici şi mari.
32
Detalierea produselor este influenţată şi de tehnologiile de execuţie în special de
confecţionarea propriu-zisă, de dificultăţile care apar la manipularea unor repere mari,
respectiv de asigurarea echilibrării fazelor de execuţie şi de posibilitatea de automatizare a
unor faze şi operaţii.
În funcţie de destinaţie, produsele de îmbrăcăminte sînt executata dintr-un număr
diferit de repere care au rolul de a asigura proporţiile corecte între produs şi corp, de a
anumite particularităţi ale conformaţiei.
Modelul şi metoda influenţează în mod hotărîtor forma exterioară a produsului şi
numărul reperelor cu ajutorul cărora se realizează. Astfel unele repere pot să lipsească
(mîneci, gulere) sau să fie renumite cu altele (mîneci chimono, gulere şal), pot apărea
divizări suplimentare (plătci, corselete, clini etc.). moda influenţează în mod deosebit
numărul, forma şi dimensiunile reperelor mici cu un rol decorativ (manşete, buzunare,
clape, epoleţi etc.).

Definirea suprafeţelor de sprijin

Dimensiunile şi forma produselor de îmbrăcăminte sînt determinate în primul rînd de


dimensiunile şi forma corpului omenesc, îmbrăcămintea nefiind însă o copie fidelă a
acestuia nici chiar pentru produsele care reprezintă primul strat pe corp.
În funcţie de poziţie în raport cu corpul, iar pentru una şi aceiaşi poziţie în funcţie de
siluetă, produsele prezintă grade diferite de cuprindere a corpului.
În general, la un produs de îmbrăcăminte se disting o formă şi dimensiuni interioare
şi respectiv o formă şi dimensiuni interioare şi respectiv o formă şi dimensiuni exterioare.
Cele două forme pot coincide (produse de lengerie, produse din ţesături subţiri) sau pot fi
diferite (produse de îmbrăcăminte exterioară formate din mai multe straturi).
Pe diferite zone ale corpului raportul dintre forma interioară a produsului şi forma
corpului este diferită. La stabilirea formei şi dimensiunilor interioare ale unui produs
trebuie să se ţină cont în primul rînd de suprafaţa de sprijin a acestuia.
Prin suprafaţă de sprijin se înţelege zona (sau zonele) în care produsul cuprinde strîns
corpul şi în care este necesar să se asigure o înaltă corespondenţă între corp şi produs pentru
echilibrarea echilibrului produsului pe corp.
În funcţie de suprafaţa de sprijin produsele de îmbrăcăminte se grupează în două mari
categorii: produsele cu sprijin pe umeri şi produse cu sprijin în talie.
Pentru produsele cu sprijin pe umeri (produse care acoperă partea superioară a
corpului: bluze, rochii, sacouri, paltoane etc.) suprafaţa de sprijin este determinată superior
de linia perimetrului gîtului, de partea superioară a umerilor, anterior de partea cea mai
proeminentă a toracelui, iar posterior de proeminenţă omoplaţilor.
Pentru produsele cu sprijin în talie (care îmbracă zona inferioară a corpului:
pantaloni, fuste) suprafaţa de sprijin este limitată la partea superioară de perimetrul taliei,
lateral de proeminenţa şoldurilor, anterior de proeminenţa abdomenului şi posterior de
proeminenţa feselor.
În porţiunile dispuse mai jos de suprafaţă de sprijin între produsul de îmbrăcăminte şi
corp se formează spaţii de aer. Prezenţa acestor spaţii de aer este necesară pentru asigurarea
libertăţii respiraţiei şi a mişcărilor, pentru realizarea stării de confort şi în plus, pentru
conferirea unui anumit efect estetic (silueta şi forma produsului).
33
În scopul realizării acestor spaţii de aer, dimensiunile interioare ale îmbrăcămintei
trebuie să fie mai mari decît dimensiunile corpului omenesc. Diferenţa dintre dimensiunile
interioare ale îmbrăcămintei şi dimensiunile corespunzătoare ale corpului poartă numele de
adaosuri de lejeritate.

Adaosul de lejeritate

Adaosurile de lejeritate (Al) este constituit din două părţi, fiecare avînd o destinaţie
anumită anume: adaosul de lejeritate minim necesar (Al min) şi adaosul decorativ-constructiv
(Ad-c):

Al = Al min + Ad-c

Mărimea celor două componente ale adaosului de lejeritate nu este constantă pe


diferite zone ale îmbrăcămintei şi depinde de o multitudine de factori.
Adaosul de lejeritate minim necesar (Al min) trebuie să asigure libertatea respiraţiei, a
mişcărilor, să permită exercitatea de către produs a unei presiuni minime asupra corpului.
De asemenea, prin prezenţa adaosului minim necesar se formează între corp şi produs un
strat de aer necesar termoreglării şi respiraţiei pieii. Astfel, daosul minim necesar este
numit şi adaos-fiziologico-dinamic , adaos de care depinde în mare măsură îndeplinirea
funcţiei fiziologico-igienică a îmbrăcămintei.
La baza stabilirii corecte a adaosurilor pentru libertatea respiraţiei şi a mişcărilor stă
studiul modificării dimensiunilor corpului în dinamica, comparativ cu aceleaşi dimensiuni
în statică, şi în primul rînd a modificărilor care apar în timpul respiraţiei. Diferenţa dintre
diametrele cutie toracice măsurate la inspiraţie adîncă şi respectiv la expiraţie forţată
(completă) se numeşte în medicină “excursia cutiei toracice”. Această valoare
caracterizează gradul de mobilitate a cutiei toracice şi depinde de vîrstă, sex, gradul de
dezvoltare fizică, antrenament etc., la sportivi fiind de obicei mai mare “Excursia cutiei
toracice” este în medie la adulţi de 5.5 cm, iar la sportivi 6.5 – 8 cm.
Pentru stabilirea adaosului de lejeritate la dimensiunile corpului în scopul
dimensionării îmbrăcămintei se foloseşte mai mult un alt indicator şi anume diferenţa dintre
dimensiunile toracelui preluate la inspiraţie adîncă şi aceleaşi dimensiuni măsurate la
respiraţie liniştită.
În dinamică, la executarea diferitelor mişcări ale braţelor, trunchiului, picioarelor,
segmentelor corpului se modifică mult mai mult decît la respiraţie.
Cercetări au evidenţiat că diferite mişcări provoacă modificări neuniforme
segmentelor diferite ale corpului. Astfel , cele mai mari modificări ale dimensiunilor
longitudinale ale trunchiului se produc la ridicarea şi rotirea braţelor. În dinamică, cele mai
mari modificări ale dimensiunilor transversale se produc pentru segmente situate cu 2 – 4
cm , mai sus de linia a bustului şi cu efecte dinamice mai mari în regiunea spatelui decît a
feţei. Dimensiunile transversale ale toracelui situate mai sus sau mai jos pe linia bustului se
modifică semnificativ.
34
Dimensiunile curbilinii: lăţimea spatelui , lăţimea bustului se modifică într-o măsură
mai nare decît perimetrele (perimetrul bustului), aceasta deoarece la unele mişcări este
efectată mai mult partea posterioară a corpului (ex: aducerea braţelor înainte), iar la altele
partea anterioară a acestuia.
Datele furnizate de cercetările de antropometrie dinamică trebuie astfel luate în
considerare la calculul dimensiunilor produselor, însă corelate cu tipul produsului ,
particularităţile constructive şi destinaţia acestuia.
În timpul mişcării, îmbrăcămintea se poate deplasa adesea de pe o zonă a corpului pe
alta, a cărei dimensiuni în momentul respectiv se măresc. Astfel, se poate micşora puţin
mărimea adaosului de lejeritate pe întreg perimetrul în regiunea respectivă a corpului.
Adaosurile pentru libertatea mişcărilor la terminaţia produsului se înlocuiesc de
multe ori cu elemente constructive (şliţuri, falduri). De asemenea, de obicei, nu se prevăd
adaosuri pentru libertatea micşorărilor la dimensiunile longitudinale ale produsului,
deoarece acestea ar putea înrăutăţi proporţiile produsului şi aspectul exterior. Această lipsă
este compensată prin posibilitatea majorităţii produselor de a se deplasa liber în lungul
corpului. Prezenţa elementelor constructive care fixează produsul pe corp (manşete la
mîneci, centuri) impune întroducerea adaosurilor pentru libertatea mişcărilor la
dimensiunile de lungime respective ale produsului (lungimea mînecii, lungimea corsajului).
Pentru produsele cu sprijin pe umeri mărimea adaosului minim necesar pentru
libertatea respiraţiei şi a mişcărilor se calculează în primul rînd pentru dimensiunea
principală care determină lăţimea produsului - perimetrul bustului (Pb). În funcţie de
destinaţia produsului mărimea acestui adaos se diferenţiază fiind maxima pentru
îmbrăcămintea de protecţie, ca urmare a mişcărilor de amplitudine mai mare efectuate de
către purtători.
La îmbrăcămintea uzuală, în timpul purtării căreia purtătorul nu efectuează mişcări
de amploare mare, adaosul minim necesar la semiperimetrul bustului (Pb) pentru libertatea
mişcărilor se poate stabili pornind de la modificarea acestei dimensiuni la inspiraţie adîncă.
Din tabelul !!!!!! s-a văzut că modificarea perimetrului bustului la inspiraţie adîncă
este în medie de 2.5% faţă de valoarea avută în timpul respiraţiei liniştite. Pentru o gamă
largă de mărimi (42 – 58), modificarea semiperimetrului bustului va fi în jur de 1,5 cm.
Astfel , mărimea adaosului minim necesar nu poate fi mai mic decît mărimea modificării
semiperimetrului bustului la inspiraţie adîncă (∆ Pb resp.) la care se însumează o jumătate din
intervalul de indiferenţă (∆ x) stabilit între două mărimi vecine pentru semiperimetrul
bustului (de obicei, ∆ x=2cm ). În aceste condiţii un produs de îmbrăcăminte de o anumită
mărime va corespunde nu numai purtătorilor care au semiperimetrul bustului egal cu
mărimea produsului, ci şi acelora pentru care semiperimetrului bustului se abate de la cel al
mărimii produsului în limitele ± ½ ∆ x. De aici rezultă că, adaosul minim necesar pentru
libertatea respiraţiei corespunzător produselor de îmbrăcăminte care reprezintă al doilea
strat corp (rochie, sacou) nu poate fi luat mai mic de 2,5 cm:

Amin ≥ ∆ Pb resp. + 0,5∆ x

Pentru produsele de îmbrăcăminte situate mai departe de corp (pardesie, paltoane


etc.), mărimea adaosului minim necesar trebuie să fie suplimentară cu o valoare care
reprezintă adaosul pentru grosimea straturilor de dedesubt (sacou, lengerie).
35
Astfel, pentru produsele care reprezintă al treilea strat pe corp adaosul minim necesar
va include şi adaosul pentru grosimea (Ag.m) materialelor care compun stratul al doilea (în
mediu 1 cm.) şi nu va putea fi mai mic de 3,5 cm.:

A min. ≥ (∆ Pb)inspir. + 0,5∆ x + Ag.m


A min. ≥ 1,5 + 1+1= 3,5 cm

Termoreglarea şi respiraţia tegumentelor impune prezenţa în spaţiul subvestimar a


unui strat de aer. Îmbrăcămintea actuală, în special cea termoizolatoare, prezintă o
construcţie complexă şi este constituită din mai multe straturi de material. Microclimatul în
jurul corpului se asigură prin formarea între diferitele straturi ale produsului şi între produs
şi corp a unor spaţii de aer. Se recomandă ca mărimea stratului de aer să nu fie mai mică de
2,5xб pentru îmbrăcămintea de lînă, de 3xб pentru cea de mătase şi 3.25xб pentru
îmbrăcămintea de bumbac (unde б este grosimea sumară a straturilor îmbrăcămintei).
Aceste date pot fi luate în consideraţie pentru calculul cu aproximaţie a adaosurilor
minim necesare pentru straturile de aer pe diferitele regiuni ale produsului pentru produsele
cu sprijin pe umeri – pe linia bustului, taliei şi şoldurilor, iar pentru produsele cu sprijin în
talie – pe linia şoldurilor.
Pentru produsele de îmbrăcăminte care reprezintă al doilea strat pe corp (rochie,
sacou, jachetă) adaosurile prezentate în tabela !!!!!! pot fi luate în calitate de adaosuri
pentru grosimea stratului de aer.
Pentru îmbrăcămintea care reprezintă al treilea strat pe corp (pardesie, paltoane)
adaosul pentru grosimea stratului de aer se va calcula ca sumă a adaosurilor pentru stratul
de aer dintre primul şi al doilea strat şi respectiv dintre stratul al doilea şi al treilea. În acest
fel adaosul sumar pentru grosimea stratului de aer pentru palton va fi în medie de 5,5 cm.
Adaosul minim necesar la semiperimetrul bustului se va stabili din compararea
adaosului necesar pentru libertatea respiraţiei cu cel pentru grosimea stratului de aer şi va fi
egal cu cel mai mare dintre acestea.
Prezentăm comparativ (tabela 9) valorile adaosurilor pentru respiraţie şui adaosurile
pentru grosimea stratului de aer , din analiza cărora s-a stabilit valoarea adaosului minim
necesar pentru cîteva categorii de produse.

Stabilirea adaosului de lejeritate, minim necesar la semiperimetrul bustului


Tabela 9
Nr. Tipul produsului Adaosul necesar Adaosul pentru Adaosul de
criter pentru libertatea grosimea lejeritate minim
iului respiraţiei stratului de aer necesar Amin.
(cm) (cm) (cm)
1 Rochie 2,5 0,4-1,0 2,5
2 Sacou, jachetă 2,5 1,9-2,4 2,5
3 Palton 2,5 4,7-5,9 2,5

Din tabela 9 se observă că pentru rochie, sacou, jachetă, adaosul de lejeritate minim
necesar pe linia bustului poate fi luat egal cu 2,5 cm (egal cu adaosul minim necesar pentru
36
libertatea respiraţiei), în timp ce pentru palton adaosul de lejeritate minim necesar nu poate
fi luat mai mic de 5,5 cm (valoarea medie a adaosului pentru grosimea stratului de aer).
La fundamentarea mărimii adaosului de lejeritate minim necesar iar trebuie luate în
considerare şi datele privind deformaţia materialelor în detaliile produselor în timpul
purtării.
Adaosul de lejeritate minim necesar se numeşte şi adaos tehnic şi se ia în mod
obligatoriu în considerare la construcţia tiparelor de bază pentru orice categorie de produs.
Tiparele detaliilor produselor de îmbrăcăminte construite cu adaosuri minim necesare la
dimensiunile de bază prezintă suprafeţe minime, limite inferioare, sub care reducerea
suprafeţei tiparelor ar compromite funcţionalitatea produsului.

Adaosul decorativ-constructiv

Adaosul decorativ-constructiv este numit şi adaos pentru formare decorativ-


constructivă sau adaos pentru siluetă şi depinde de timpul produsului de îmbrăcăminte, de
formă şi silueta acestuia, precum şi de modă.
Practica industrială şi cercetările au evidenţiat că adaosul decorativ-constructiv se
stabileşte în procesul de creaţie-construcţie a noului model. Din acest motiv acest adaos nu
se poate calcula, aprecia cu suficientă precizie numai pe baza schiţei modelului, ci doar în
urma construcţiei tiparelor şi execuţiei modelului. Determinarea corectă a adaosurilor
decorativ-constructive depinde astfel, aproape exclusiv de măiestria şi experienţa practică a
creatorului şi constructorului de tipar.
Adaosul constructiv-decorativ determină în mare măsură silueta produsului. Prin
siluetă se înţelege configuraţia, conturul plan al îmbrăcămintei. Silueta unui model se
stabileşte pe baza analizei gradului de cuprindere a corpului de către produs în zona
bustului, taliei, şoldurilor, a poziţiei şi lungimea umerilor, a lungimii şi lărgimii produsului
la terminaţie.
În funcţie de siluetă produsele se clasifică în următoarele tipuri: produse cu silueta
ajustată, semiajustabilă, dreaptă, evazată şi cu silueta liberă.
Produsele cu silueta ajustată cuprind strîns corpul în zona taliei, astfel că adaosul de
lejeritate pe linia bustului este practic egal cu adaosul de lejeritate minim necesar, iar
produsul urmează strict linia corpului.
La produsele cu silueta semiajustabilă gradul de cuprindere a corpului este mai mic
decît la silueta ajustată, conturul exterior al produsului la nivelul liniei, bustului, taliei,
şoldurilor şi liniei terminale.
La produsele cu silueta largă, liberă, cuprind strîns corpul doar în regiunea suprafeţei
de sprijin, adaosul de lejeritate pa linia bustului, respectiv a şoldurilor fiind mult mai mare
decît adaosul de lejeritate minim necesar (Adaosul decorativ-constructiv este foarte mare,
impus de model).
În scopul orientării proiectanţilor pentru fiecare sezon, casele de modă, centrele de
creaţie stabilesc siluetele dominante şi precizează valorile recomandate ale adaosurilor de
lejeritate pentru acestea.
Adaosul decorativ-constructiv pe lăţimea produsului depinde de conformaţia
purtătorului, fiind de obicei mai mic la conformaţiile pline decît la cele medii şi svelte .
37
adaosul decorativ-constructiv se stabileşte şi pe lungimea produsului (lungimea produsului,
a mînecii; se modifică pentru acelaşi produs în funcţie de modă) şi se stabileşte diferenţiat
în funcţie de vîrsta purtătorilor şi de mărimea produsului. Lungimea produsului, lungimea
mînecii nu se diferenţiază în cadrul unei talii şi grupe de conformaţie pentru fiecare mărime
în parte, ci se stabilesc valori constante pentru o grupă de mărimi.

Direcţia modei şi alegerea modelelor

Moda este un capriciu de scurtă durată pe care îl simte întreaga societate dorind
mereu să-l înnoiască pentru a-şi răsfăţa gusturile, şi a-şi pune în realitate visurile şi
tendinţele. Moda e acea care dirijează stilul, armonizarea materialelor, a culorilor şi a
alegerilor pieselor componente ale îmbrăcămintei fără a schimba însă funcţionalitatea ei.
Creatorii de modă trebuie să ţină cont de modă, liniile şi armoniile de culori, iar materialul
şi croiala să corespundă formei.
Moda contemporană se deosebeşte printr-o alegere liberă. Ea nu dictează, ci creează
pentru noi condiţii favorabile pentru ca alegerea să fie totodată şi modernă şi atrăgătore. Şi
e logic, deoarece toţi oamenii sînt diferiţi nu numai la exterior, temperament şi stare
socială, dar şi prin privirea lor diferită spre modă.
Astăzi în modă se preţuieşte individualitatea, se produc unele schimbări, siluetele
devin ajustate însă lungimea se măresc.
Pe ordinea de zi e pus stilul “Parisului lung şi ajustabil”. Culorile modei de azi sînt
variate şi complicate. Ele pornesc de la culori simple pale, fine pînă la desene complicate în
carouri de diferite nuanţe bătătoare

Tabela 10
Tabela de calcul la proiectarea părţii din faţă şi spate a rochiei
38
Direcţia Denumirea sectorului Formula şi calculul preliminar Rezultat
(cm) calcul (cm)

Ao a1 → Lăţimea reţelei CbII+Ab=40,5+6= 46,5 46,5

Ao a → Lăţimea părţilor din spate Lps+A=17+0,6=17,6 17,6

a1 a2 ← Lăţimea părţilor din faţă Lf+(CbII-CbI)=16+(40,5-37) 19,5


=1,16+3,5=19,5
Ao B ↓ Înălţimea răscroelei 2
braţului
Ao T ↓ Lungimea spatelui pînă la Lst+A=42+0,5=43,4 43,4
talie
TS ↓ Linia şoldurilor 18,0

TL Lungimea hainei 14,0



Ao O Lungimea omoplaţilor 17,0

T T1 → Abaterea liniei medii a 1,5
spatelui în domeniul
taliei în vestimentele de
silvetă ajustată
B – B1 → Toate aceste puncte s-au
T-T1 → obţinut la intersecţia cu ⊥
S-S1 → coborîtă din (•) a1
P-P1 →
a-B3 ↓ Obţinute la intersecţia cu
a2-B4 ↓ linia BB1

A0-A1 → Lăţimea răscroielii Cg13+A=18/3+0,5=6,5 6,5


gîtului la spate
A1-A2 ↓ Înălţimea răscroielii A0A113=6,5/3=2,16 2,16
braţului
A1-R  Lungimea umărului Lu+pens.+A=13+2,5+0,5=15,5 15,5
T2-R  Înălţimea oblică a Lst+A=40+0,5=0,7=41,2 41,2
umărului la spate şi locul
de intersecţie a acestora 2
arce notăm R
A2-4 → Locul pensei =(3,5÷ 4,5) 4,6
4 -(7-8) Lungimea pensei (7 – 8) 7,0

39
4-(7-8) Laturile se formează
=(7- pensa sînt egale între ele
8)---2
4-2 → Adîncimea pensei =2÷ 2,5 2,0
4-C3 0,7
R – R1 I← (•) Ajutător =(B3R1)13+2
B3 – R1 ↑ (•) ajutător pe viitor locul
de destinaţie a crestăturii
B3 – R2 → este mijlocul lăţimea şi B3B4/2=11/2=5,5 5,5
răscroielii braţului
A6-A6  Adîncimea pensei =2(CbII-CbI)+0=2(81-76) 11
+(1)=2•5 + 1= 11
Bb-Ac Un arc ajutător =ABBb=Îb=22 22

AB- R4 Lungimea umărului la L4=13+Apensei 13

partea din faţă
B4R4 (•) ajutător
=R3R 1
B4-R5 (•) a şi locul de destinaţie B4R3/3

a crestăturii
R5-R6 (•) ajutător =0,6 constant 0,6
B4-R5 →
 un arc de pus cu raza
R6R3 spre intersecţie cu
arcul AC R4 şi locul de
intersecţie notăm R4. De
unim cu o dreaptă R4 cu
R5
x-0,5 0,5 0,5
→ (•) ajutător
B4-2
 Bisectoarea unghiului B4
de unit cu o linie curbă
R4-0,5-2 B2, formînd
răscroiala braţului la F.
B31
 Bisectoarea unghiului.
De unit cu o linie curbă
R-R2-1-B2 formînd
răscroiala braţului.
B1B5 B1B4/2 – 1=20/2-1=9
Centrul bustului
B5-T3 
(•) ajutător
T3-T4 ↓ =1,5
coborîrea liniei taliei la

partea din faţă
T4-T5 (•) ajutător în domeniul

taliei
T3-A3 lungimea părţii din faţă
Lf+A=41+0,5=41,5
↑ pînă la talie.

40
A3-A3 ← Abaterea liniei medii a =0,5
părţii din faţă în
dependenţă de figură
A3-A4 ← Lăţimea răscroiturii A1A=B3B2=5,5
gîtului
A3-A5 ↓ Adîncimea răscroielii Ltrg +1=A3A4+1=5,5+1=6,5
gîtului la partea din faţă.
De unit cu o linie curbă
A3 cu A5
A4-B6  Înălţimea bustului Îb=

41
Modelul I

Modelul acestei rochie de seară este recomandat doamnelor şi domnişoarelor de pînă


la 20 – 35 ani destinat pentru anotimpul vara.
Rochie modernă de stil puţin avangard compoziţional creativ originalitatea căreia
constă în echilibru formelor creative. Rochia de o siluetă semiajustată.
Partea din faţă este croită dintr-o detaliu. Răscroiala bilanţului este prelucrată cu
bentiţă oblică sau surfilată de oarece este tricot am prelucrato la maşina de tricoturi. În
regiunea gîtului sunt făcute cutii încrestîndu-le dîndule forma gîtului şi am prelucrato cu
bentiţă. Din regiunea genunchilor pornesc două tăieturii prelucrate cu şiret. Iar în partea
stîngă şiretul este introdus în tăietură. Făcînd forma dorită.
Tioul este prelucrat la maşina de tricotaj. Partea din spate este croit dintr-un detaliu
fără nici o modelare. Din regiunea braţului este puţin mai răscroită pînă în regiunea gîtului
prelucrată cu pentiţă.
Tivul la fel prelucrat ca partea din faţă. Acest model se recomandă ţesături dorit mai
mult tricot deoarece tricotul dă o formă a corpului mai frumos. Astfel tricotul primeşte o
anumită expresivitate. Aţa recomandată este cea aimata ni 40.

Modelul II

Model de rochie recomandat doamnelor şi domnişoarelor pînă la 25 – 30 ani,


anotimpul vara. Rochie de siluetă semiajustată şi puţin avangard.
Partea din faţă este croită din două detalii. Răscroiala braţului şi gîtului este
prelucrată cu bentiţă oblică sau suflicată. Răscroiala decolteului prelucrată cu bentiţă iar în
regiunea bustului făcînd nişte încrestături dînd o formă mai frumoasă.
Din regiunea genunchilor pornesc două tăieturi . iar părţile laterale prelucrate cu siret
adîncindule puţin în sus făcînd cutii.
Partea de jos a tivului este prelucrat la maşina de tricoturi sau la maşina ciaica
“Ligzag”
Partea din spate croită dintr-un detaliu. Regiunile braţului şi decolteiul spatelui sînt
prelucrate cu bentiţă oblică sau surfilată. Tioul la fel ca partea din faţă la fel ca şi modelul
precedent găsim simetria în care este exprimată ritmicitatea de lunii asemănarea între ele
prin forme şi dimensiunile acestora.
Ţesături recomandate pentru acest model tricoturi atlasuri şi multe alte. Aţa
recomandată este cea armată ni 40.

Modelul III

Acest model de rochie este recomandat pentru doamne şi domnişoare pînă la vîrsta
de 20-35 ani. Rochie de stil romantic compoziţional creativ originalitatea acestea constă
prin faptul că piparele sale mult diferă de cale a rochiei de bază.
Partea din faţă este croită din două detalii răscroiala braţului prelucrat cu bentiţă
oblică sau surfilată formînd cutii în regiunea bustului. Din răscroiala braţului prelucrat la fel
cu bentiţă oblică sau surfilată.

42
Din regiunea genunchilor este croită o formă ovală şi prelucrată la maşina de tricoturi
şi tivul la fel.
Acest model de rochie poate fi confecţionat din ţesături atlas crep satin. Aţa
recomandată la acest model cea armată ni 40.

Modelul IV

Acest model de rochie este recomandat pentru doamnele şi domnişoarelor pînă la


vîrsta de 18 – 35 de ani anotimpul vara .
Rochie semiajustabilă.
Partea din faţă este croită din două detalii. În regiunea bustului sunt făcute
încrestături pînă la regiunea braţului. Iar mai sus de bust este decolteu ridecinduse tăiturile
pînă în regiunea gîtului prelucrată cu bentiţă.
Părţile laterale sunt prelucrate cu siret întăituri. Tivul prelucrat la maşina de tricot.
Partea din spate este croită din două detalii, spatele gol pînă în regiunea bustului, iar
regiunea braţului şi gîtului cu bentiţă oblică sau surfilată. Sistemul de închidere cu nasturi,
tivul şi părţile laterale la fel ca şi faţa. Ţesături recomandate pentru acest model tricot.
Aţa recomandată pentru acest model armată ni 40.

Modelul V

Modelul dat este recomandat pentru domnişoare şi doamne de la 20-30 ani pentru
anotimpul vara.
Rochie semiajustată.
Partea din faţă este croită din trei detalii , răscroiala braţului este prelucrată cu bentiţă
oblică sau surfilată.
Decolteu în regiunea bustului iar în regiunea gîtului făcînd puţine încrestături şi
prelucrată în regiunea gîtului. În regiunea taliei două pense. De la regiunea genunchiului
tăituri iar în părţile laterale prelucrată cu siret. Tivul este prelucrat la maşina de tricot.
Partea din spate este croită din trei detalii, răscroiala braţului prelucrată cu bentiţă oblică
sau surfilată. În regiunea gîtului încheetoare la torle două pense. Tivul la fel prelucrat ca
faţă .Ţesături recomandate pentru acest model tricot şi multe altele . aţa armată ni 40.

Moda este o artă pe care nu pot crea toţi. În orice răstimp oamenii sînt atraşi cu o
putere magică să admire zîmbetele şi noile desfăşurări a genurilor ce făuresc moda.
În timpul nostru moda este o problemă feminină, cine se interesează de modă mai
mult decît ele?
Se spune că : “Femeile sînt slabe cu trupul şi puternice cu sufletul”.

43
Fiecare modelier talentat se consideră “cutiurie”. Modelele create de ei nu
evidenţiază moda Parisului, dar exemplul vieţii. Pentru a întrupa viaţa într-un costum
trebuie să fie maestru croitorului, să fim stăpîni secretelor, eleganţei acea armonie în care
înţelesul “costumului” şi a “siluetei” după curentele arhitectorului înseamnă înţelepciune şi
calmeţe.
O importanţă imensă în toaleta femenină, în frumuseţea lor lirică sînt întruchipate
rochia de seară, care este simbolul armoniei, configuraţia corpului, umerii şi gîtului dezgolit
şi a stilului “rococo” s-a format sub influenţa socialiştilor de fiecare zi, ea este ca un proces
social.
Ţesăturile alese pentru diferite modele trebuie să corespundă acţionalităţii şi
destinaţiei de timp.
Însă ţesăturile s-au modernizat mult, acum sînt utilizate tot mai frecvent: crepurile,
tvilul, satinul, atlasul, satinul, catifeaua, tricotajele subţiri şi multe altele.
Culorile joacă şi ele un loc nu mai puţin deosebit.
Semnificaţia culorii “violet” o floare de liliac în haina dumneavoastră vă v-a aduce
aminte de o clasică clară.
Pe bolta cerului sumbru al toamnei culorile aprinse a vestimentelor se privesc cu o
deosebită plăcere şi ne oferă o bună dispoziţie. Sînt foarte contemporane vestimentele de
culoare neagră ce dace concurenţa cerului sumbru. Culorile pestriţe a vestimentelor
exterioare sînt bine privite în orice răstimp şi nu are nevoie de ritmul dictat de modă .
Fiecare din noi; doamnele şi domnişoarele îşi doresc foarte mult să arate bine şi să fie
mereu în centrul atenţiei. De aceea eu propun ca fiecare din noi să-şi aleagă modele
deosebite, pentru a arăta deosebit.

Istoria costumului
Caracterele generale ale costumului.
1. În deceniile care au urmat s-a accentuat tot mai mult deosebirea dintre înfăţişare
bărbatul şi a femei. Bărbatul antrenat de angrenajul economici capitaliste a adoptat
uniforma avilă a celor care taie bani indiferent de meserie camilînduse şi luînd culoarea
mohoretă a mediului industrial pe cont femeia subordonată familiei considerată
neajutătorată şi fragilă, slugice doar la etalarea averii bărbatului.
Sculptural pe cînd costumul masculin evolua către forme severe cu forme geometrice
rigide culeri sobre cel femenin devenea mereu mai somptuns, cu volume enorme crinoline
încărcat cu multe detalii volane broderii.
Picturali noile culori de anilină alcătuiau o planetă mai contrastantă vesmintelor
femenine pe cînd negru jomea aproape în exclusivitate în cele bărbăteşti. Materiale folosite
erau o mare varietate. Preţuirea valorii comerciale a investiţiei, ducea la aglomarea
exagerată de drapaje şi armamente cerînd multă muncă. Executarea aplicaţiilor la modă a
fost facilitată mai mult la rochii şi costume femeeşti. Şi la fel cum altădată fotolnile.
Ludovic al XV – lea îşi modifiseră braţele pentru a face loc fustei acum s-au inventat
tabure şi special pout pentru a permite şederea doamnelor cu crinaline. Pe deasupra salului

44
se purtă în continuare în casă ca şi pe stradă Pardesiul era larg lung sau mai ales scurt
uneori ca o cazacă înblăniţă Kasawekos.
În picioare încălţămintea era puţin vizibilă ciorapii din bumbac albi pantofi sau
boinele cu tocuri “Luis XV”.
Ca accesori mănuşile erau obligatorii pe stradă. Bijuteriile erau abundente mari
atîrnînd sirageui de perle medalioane cercei lungi.
Evoluţia crinolină a cunoscut perioada de glorii între 1850 – 1860. Iar în 1860 – 1870
crinolina fabricată pe scară industrială a devenit intensă şi uşor de purtat datorită scăderii
greutăţii cercurilor. Ea s-a răspîndit foarte mult şi a pierdut rolul de distanţe sociale, ca
urmare a pierdut rolul de distanţe sociale ca urmare a dispărut treptat întîi cercurile apoi au
coborît sub genunchi , dînd fustei o formă piramidală. Apoi a apărut mai intense în anul
1868 a devenit peaţă în faţă cu trenă triunghiulari şi rămînea mai lungă o modă specială
locală părea să fi fost în ceurincioasă năframă dar răsucită în jurul crestetului ca un turban
denumirea tulpan .
Un exemplu de manifestare spontană şi exebeiantă a fantezii populare în creaţia
vestimentară adoptată funcţional unei activităţii.

45
Aria şabloanelor produsului
TABELA 1
Articolul Schiţa piesei cu împărţirea Figuri Formula de colde a ariei Aria cm
mărimea în tiguri geometrice geometrice
talia
1 2 3 4 5

1 Drept S =a • b= 5.3 • 1,6 58

2 Drept S = a • b=4,5 • 7,8 33,75

3 Drept S = a • b=2,3 • 3,5 8.05

4 ∆ S=a•b h = 3,5 • 4 • 5 3,5


2 2
5 drept
S = a • b= 2 • 0,5 1
6 ∆ S=a•b h = 1• 0,5 • 5 1,25
2 2
7 ∆ S=a•b h = 0,5 • 0,6 • 5 0,75
8 2 2

S=a•b h = 0,9 • 4,5 • 5 10,12
9 2 2
∆ 63
S=a•b h = 2,9 • 0,9 • 5
2 2

46
Aria şabloanelor produsului
TABELA 2
Articolul Schiţa piesei cu împărţirea Figuri Formula de colde a ariei Aria cm
mărimea în tiguri geometrice geometrice
talia
1 2 3 4 5

1 Drept S =a • b= 12,8 • 6,7 85,76

2 Drept S = a • b=5 • 7,8 39

3 Pătrat S = a =4 • 4 16

4 Drept S =a • b= 1,9 • 0,9 1,71

5 ∆ S=a•b h = 1,8 • 0,8 • 3


2 2 15,5

6 ∆ S=a•b h = 1,8 • 0,8 • 3 3,8


2 2
7 S=a•b h = 2,5 • 0,8 • 3 3

2 2
8 0,2
∆ S=a•b h = 0,6 • 2,3 • 3
2 2

47
Specificaţia detaliilor

Nr. Denumirea detaliilor № de № de


d/o şabloane detalii Desenul

1 Partea din faţă 1 2

2 Partea din spate 1 2

3 Bentiţa 1 1

4 Şiretul 1 1

48
Specificaţia detaliilor

Nr. Denumirea detaliilor № de № de


d/o şabloane detalii Desenul

1 Partea din faţă 1 2

2 Partea din spate 1 2

3 Bentiţa 1 1

4 Şiretul 1 1

49
Specificaţia detaliilor

Nr. Denumirea detaliilor № de № de


d/o şabloane detalii Desenul

1 Partea din faţă 1 2

2 Partea din spate 1 2

3 Bentiţa 1 1

4 Şiretul 1 1

50
Specificaţia detaliilor

Nr. Denumirea detaliilor № de № de


d/o şabloane detalii Desenul

1 Partea din faţă 2 1

2 Partea din spate 1 1

3 Bentiţa 1 1

4 Şiretul 1 1

51
Specificaţia detaliilor

Nr. Denumirea detaliilor № de № de


d/o şabloane detalii Desenul

1 Partea din faţă 2 1

2 Partea din spate 1 2

3 Bentiţa 1 1

4 Şiretul 1 1

52
Construirea tiparelor de bază a rochiei de tricot

Nr. Denumirea Notarea Formula de


d/o sectorului convenţ- calcul Calculul Obiecţii
constructiv ională
Reţeaua de bază

1 Construcţia reţelei A Trasăm două trepte reciproc


perpendiculare. Din A pe
2 Linia bustului AB ARM 20 verticala în jos. Din T pe
verticala în jos. Din B,T,Ş
3 Linia taliei AT LST 40 trasăm orizontale în dreapta.
Din A1 trasăm verticala în jos
4 Linia şoldului TŞ 18-20cm 20 şi la intersecţie cu linia
bustului taliei, şoldului,
5 Lăţimea reţelei AA1 S.p.b.III+Ab 44 obţinem B1,T1,Ş1.
Din A1 pe orizontal în stînga
6 Lăţimea părţii din A1a1 l.f./2 15,5 din a1 trasăm vertical în jos şi
faţă la intersecţie cu linia bustului
7 Lăţimea răscroelei a1a1 AA1-(Aa2+A1a1) 13,5 aflăm B3. Verificarea tiparului.
mînicii B3B4/2 Din B3 pe orizontală în stînga.
8 Nivelul tăieturii B3B2 7 Din B2 în jos şi la intersecţie
laterale cu linia T,Ş obţinem T2; Ş2
Construirea părţii din spate
9 Construirea a) AA2 S.C.g.: 3A.g 5,5 Din A pe orizontal în dreapta.
răscroielii gîtului b) AA3 AA2 : 3 1,2 Din A pe vertical în jos unim
10 Linia umărului A2U Lu 14 cu o linie curbă punctele A2;A3
TU Iau 42 din A2 trasăm în dreapta un arc
11 Formarea UU4 Din constru. 4 de circumferinţă cu raza A2U.
răscroiturii mînicii B4U5 B4U5 : 3+2cm 7,3 Din T în sus un arc de
B41 0,2•B4B3+0,5 cm 3,3 circumferinţă cu raza TU şi la
intersecţie cu arcul precedent
obţinem U unim cu o linie
dreaptă A2U. Din U trasăm
orizontală în stînga şi la
intersecţie cu segmentul A2B4
obţinem U4 . Din B4 pe
verticală în sus. Din B4 în sus
pe bisectoarea < U5;B4 P3 unim
cu o linie curbă punctele U;U5,
1,B2

53
Construirea părţii din faţă

12 Lungimea părţii din T1A4 L.f.t+Az.f.t. 42 Din T1 pe verticală în sus.


faţă
Din A4 pe orizontală în stînga. Din
A4 pe verticală în jos. Unim cu o
13 Linia răscroielii A4A5 AA2 (de la spate) 5,3 linie curbă A5A6 . Din B1 pe
gîtului A4A6 A4A5 + 1cm 6,3 orizontal în stînga. Din B5 trasăm
vertical în sus şi în jos 5 cm.
14 Linia umărului a) B1B5 Cp/2 9 Din A5 în jos un arc de
circumferinţă cu raza A5B6 la
b) A5B6 I.b.+A.I.b. 22,5
intersecţia cu verticala precedentă
c) B6U6 I.o.b.+AI.O.b. 20,5 obţinem B6 .
d) A5U6 L.u. 14 Din B6 în sus un arc de
circumferinţă cu raza B6U6.
15 Oformarea liniei, B3U7 B4U4(de la spate) 17 Din A5 în stînga un arc de
răscroielii mînicii B3U8 B3U7 : 3 5,6 circumferinţă cu raza A5U6 şi la
intersecţia cu arcul precedent
B3 2 0,2 • B3B4 2,8
obţinem U6. Unim cu linie dreaptă
A5,U6.
16 Oformare tăieturii T2T21 1 – 1,5 cm 1,5 Din B3 pe verticală în sus.
laterale la linia taliei T3T4 BB1– (S.C.T+At) 11 Din B3 în sus pe bisectoarea < U8,
T2T3=T2T4 T3T4 : 2 5,5 B3 unim cu linie. Din T2 pe
verticală în sus. Unim cu linie
17 Oformarea tăieturii, Ş3,Ş4 2 dreaptă T21,T1,T.
S.C.Ş – BB1
Ş2Ş4=Ş2Ş3 ŞŞ/2 Din T2 în stînga şi dreapta. Unim
laterale la linia 1 cu linie dreaptă T3,B3T4B şi la
şoldului intersecţie cu segmentul precedent
obţinem T31,T41. Segmentele
B2,T31,B2,T41 se curbează la
mijloc cu 0,5 – 1 cm.
Din Ş pe orizontală în stînga şi
dreapta. Unim cu o linie dreaptă
T31,Ş3,T41,T4 care apoi se vor
curba la mijloc cu 0,5 – 1 cm.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

54

S-ar putea să vă placă și