Caracterizarea Otiliei din „Enigma Otiliei”

Ca romancier, G. Călinescu este autorul primelor scrieri citadine de

tip clasic, nu analitic. Preferințele sale sunt clasicizante, fiecare roman
întruchipând un anume personaj care reprezintă autorul însuși la vârste
diferite. G. Călinescu respinge proustianismul în romanul românesc,
optând pentru romanul realist, balzacian, epic și obiectiv.
  Romanul „Enigma Otiliei” a apărut în anul 1938 și este un roman de
factură balzaciană care prezintă viața burgheziei bucureștene din prima
jumătate a secolului XX. Literatura română beneficiază de o serie
de personaje feminine marcante, printre care se remarcă și Otilia
Mărculescu din romanul lui G. Călinescu, aceasta impresionând prin
complexitatea sufletului care o învăluie, prin farmecul și frumusețea sa.
Valoarea acestui roman realist se susține prin construcția
personajelor, unele conturate în viziune balzaciană, altele realizate din
perspectiva modernă. Personajele, în manieră specific realistă, reprezintă
tipologii umane, fiecare fiind reprezentativ pentru o trăsătură morală sau
socială. Astfel că, Otilia, protagonista operei, reprezintă enigmaticul,
misterul eternului feminin.
Otilia este o tânără de 18 ani, fiica celei de-a doua soții a lui Costache
Giurgiuveanu, acesta o crește ca pe fiica lui, dar avariția îl împiedica să o
înfieze oficial sau sa-i asigure, in mod concret, un viitor. Fascinanta si
imprevizibila, Otilia se diferențiază de celelalte personaje feminine din
literatura română prin aceea că se află permanent într-un proces dinamic,
în continuă devenire. Aceasta este un personaj ambiguu, simbolic,
sugerând misterul feminității. Personalitatea Otiliei este ilustrată încă din
primul capitol. Este o tânără de aceeași vârstă cu Felix și intuind modul
ciudat în care Moș Costache l-a primit pe tânăr în casă, i se adresează cu
multă căldură: „−Ce bine îmi pare, ce bine îmi pare că ai venit!”. Relația
dintre Felix și Otilia va fi din acest moment dominată de sentimentul
firescului, al comunicării perfecte. Familiaritatea gesturilor fetei îl
intimidează la început pe tânăr: „Otilia îl surprinsese de la început și n-ar fi
putut spune ce sentiment nutrea față de dânsa, simțea doar că are încredere
în ea.”. Otilia poartă o mască dincolo de care nu trece nimeni. La începutul
relației lor, Felix recunoaște: „Pentru mine, Otilia, ai început să devii o
enigmă.” Pe parcursul desfășurării evenimentelor din operă, aflăm că
tânăra este expansivă, capricioasă, dar și onestă, îi declară lui Felix că îl
iubește, dar oscilează între acest sentiment și nevoia de echilibru. Otilia se
comportă ca un om liber, nu ține cont de nicio regulă exterioară. Se apucă
de curățenie, ca mai apoi să lase totul baltă ca să meargă desculță prin
iarbă, după ce și-a scos ciorapii în fața lui Felix.
Călinescu utilizează în conturarea portretului Otiliei reflectarea
poliedrică a personalității tinerei în conștiința celorlalte personaje, ceea ce
îi conferă ambiguitate, iar în plan simbolic sugerează misterul feminității.
Relativizarea imaginii prin reflectarea în mai multe oglinzi alcătuiește un
portret contradictoriu.
Astfel, Moș Costache o iubește pe „fe-fetița mea”, acesta primește de
la ea un strop de vioiciune, tinerețe si lumină. La simpla prezență a fetei,
Costache „o sorbea din ochi și râdea din toata fața lui spână”. Pentru Felix,
Otilia este o fată deosebită, „admirabilă, superioară” celorlalte, pe care o
iubește și o admiră, dar al cărui comportament merge dincolo de rațiunea
sa, de puterea lui de înțelegere. Pascalopol vede in Otilia, un temperament
de artistă”, „o ființă gingașă care merita ocrotirea mea”, „o floarea rară”,
„oftata mandră și independentă, o femeie„. In ochii răi ai Aglaiei, Otilia
este o amenințare la averea și o considera o „dezmățată”, „ușuratică” „care
sucește mințile băieților de familie. În ochii lui Stanica Rațiu, Otilia este o
fată delicioasă, cu un excelent simț practic, perfect conștientă de ceea ce
vrea si modalitatea de a obține acel ceva, în timp ce pentru Aurica este o
rivală în căsătorie.
În epilog, Felix, vede în tânără o femeie frumoasă, lipsită de
strălucire, are suficiența să creadă că a înțeles-o, că a străpuns masca.
Otilia este de fapt o tânără în formare, deși îl iubește pe Felix, se gândește
matur, în mod altruist decide să îl părăsească, nedorind să fie un obstacol
în cariera lui. G. Călinescu afirma că Otilia Mărculescu este: „eroina mea
lirică”, „tipizarea mea în ipostază feminină”.
În concluzie, chipul fetei rămâne pentru totdeauna învăluit în mister,
o imagine derutantă, amestec de onestitate, cochetărie, puritate, iubire
incertă. Finalul romanului întărește de vis tulburător al iubirii
adolescentine și proiectează un personaj complex, martor și actor.