Sunteți pe pagina 1din 4

Australia

Australia, (oficial Uniunea Australiei, este o țară ce ocupă în întregime continentul cu același
nume, insula Tasmania și alte insule mai mici. Este cea de-a șasea țară în lume după mărime,
ocupând 7.617.930 km², și cea mai mare țară din Oceania și Australasia. Țările vecine sunt
Indonezia, Timorul de Est și Papua Noua Guinee la nord; Insulele Solomon, Vanuatu și Noua
Caledonie la nord-est; și Noua Zeelandă la sud-est.
Pentru mai bine de 40.000 de anicu mult înaintea primelor așezări Britanice, Australia era
populată de Aborigeni australieni, care au aparținut unora sau mai multor din cele 250 de
grupuri de limbi. După descoperirea acestor teritorii de către exploratorii din Țările de Jos din
1606, Marea Britanie pretindea la teritoriile de est a Australiei în 1770 și a început să
colonizeze aceste teritorii prin deportările penale spre colonia Noul Wales de Sud începând
cu 26 ianuarie 1788. Populația creștea în mod constant în următoarele decenii. Continentul
fusese explorat iar alte cinci colonii ale Coroanei au fost stabilite.
Pe 1 ianuarie 1901 cele 6 colonii au format împreună o federație, constituind
Commonwealth-ul Australian. De atunci, Australia menține un sistemului politic stabil, bazat
pe democrație liberală ce funcționează ca o democrație federală parlamentară și monarhie
constituțională. Federația cuprinde 6 state și mai multe teritorii. Populația țării este de 23
milioane de locuitori ce trăiesc mai mult în mediul urban și este concentrată mai ales în
statele din est.
Fiind o țară foarte dezvoltată și una dintre cele mai bogate, Australia este cea de-a 12-a
economie a lumii după mărime și este pe-al cincilea loc după venitul pe cap de locuitor. După
cheltuielile din domeniul militar, Australia se află pe locul 13. Fiind pe-al doilea loc după
indicele dezvoltării umane, Australia se ocupă primele locuri în lume după multe alte
performanțe precum calitatea vieții, sănătate, educație, libertate economică și protecția
drepturilor civile și a celor politice. Australia este țară-membră a G20, OECD, WTO, APEC,
ONU, Comunității Națiunilor, ANZUS, Forumul insulelor din Pacific.
Generalități
Australia este situată în emisfera sudică și este înconjurată de Oceanul Indian la Vest și de
Oceanul Pacific la Est. Țara este formată din partea ei continentală (Mainland), Tasmania și
alte insule aflate la distanță, cum ar fi Insulele Cocos (Keeling), Christmas, Norfolk, Insula
Lord Howe, Macquarie și Heard. Autoritățile, de asemenea, revendică și o mare parte din
continentul Antarctidei numită Zona Antarctică Australiană.
Australia a fost populată timp de 40.000 de ani în exclusivitate de aborigeni australieni,
urmând apoi ca în secolul al XVIII-lea să fie colonizată de britanici. Australienii, care își
spun „aussie”, sunt un popor multietnic ce nu este constituit numai din aborigeni și europeni,
ci și din imigranți originari din Asia, America și Africa. Din punct de vedere politic, Australia
este o monarhie constituțională federală. Șeful statului este regina Elisabeta a II-a, care este și
regina tuturor statelor ce intră în Commonwealth, reprezentată de un guvernator general.
Capitala țării este Canberra, în timp ce Sydney este cel mai populat oraș, urmat de
Melbourne, Brisbane, Perth și Adelaide.
Etimologia numelui
Cel mai probabil, numele provine de la termenul din latină „terra incognita australis”, un
termen ce făcea referire la un continent imaginar ce ocupa întreaga Emisferă sudică. Cuvântul
„Australia” a fost folosit pentru prima oară într-o scriere în limba engleză: „A note of
Australia del Espiritu Santo” scrisă de Master Hakluyt în 1625.
Adjectivul olandez Australische a fost folosit de către oficialii Companiei Olandeze a Indiilor
de Est din Batavia (Jakarta de astăzi) pentru a face referire la terenurile sudice nou-
descoperite în 1638. Cuvântul „Australia” a fost folosit în traducerea în limba engleză a
romanului francez 1693 de Gabriel de Foigny (care folosea pseudonimul Jacques Sadeur)
„Les Aventures de Jacques dans Sadeur la Découverte et Le Voyage de la Terre de Sud”, în
1676. Alexander Dalrymple a utilizat termenul în lucrarea sa: „An Historical Collection of
Voyages and Discoveries in the South Pacific Ocean (1771)”, pentru a se referi la toate
regiunile din Pacificul de Sud Meridional.
În 1793, George Shaw și Sir James Edward Smith, au publicat „Zoology and Botany of New
Holland” unde se menționa numele de „Australia” sau „Noua Olanda”. Numele „Australia” a
fost popularizat și de publicarea raportului de curse a lui Matthew Flinders A Voyage around
Terra Australis (O călătorie în jurul Terrei Australis) publicat la Londra, în 1814. Călătoria
exploratorului britanic a fost prima călătorie documentată prinprejurul Australiei. Deși titlul
reflectă denumirea utilizată de către Amiralitate, Flinders a folosit adesea în raportul său
cuvântul „Australia”, un lucru care a jucat un rol important pentru succesul comercial al
cărții. Guvernatorul de atunci a New South Wales, Lachlan Macquarie a văzut potențialul
noului nume sugerat. Astfel, pe 12 decembrie 1817, secretarul de stat pentru colonii (sau
Ministerul Coloniilor) a Imperiul Britanic a primit propunerea pentru a redenumi colonia în
„Australia”. În 1824, Amiralitatea și-a dat acordul pentru a schimba numele oficial în
„Australia”.
Geografie
Australia este a șasea țară din lume ca mărime și cel mai mic continent. Este, de asemenea,
cea mai joasă și mai plată întindere de uscat și continentul cel mai secetos. Conține mai mult
deșert decât orice alt continent: două treimi din suprafață este aridă sau semiaridă. Are o linie
de coastă foarte scurtă pentru o suprafață atât de mare: în afara Golfului Carpentaria și a
marelui Golf Australian, sunt foarte puține golfuri de-a lungul totalului de 19.000 km de linie
de coastă. Continentului îi lipsesc în mod evident formele de relief: nu există râuri mari, iar
munții sunt joși. Cel mai înalt vârf australian, Vârful Kosciusko din Alpii Australieni de la
granița dintre New South Wales și Victoria are o înălțime de numai 2.228 m, mai puțin de
jumătate din înălțimea Mont Blanc-ului.
Continentul poate fi împărțit în trei regiuni principale: Scutul Australiei de Vest, Platoul Estic
și Marele Bazin Artezian. Scutul este un podiș care se suprapune în mare parte cu statul
Australiei de Vest, format în principal de aflorimente de roci precambriene vechi de
5.703.000 milioane de ani. Cele mai remarcabile dintre aceste aflorimente sunt Peninsula
Arnhem și Podișul Kimberly din nord-vest. Platoul Estic este o regiune muntoasă cu o lățime
de aproximativ 500 km, care formează Munții Marii Cumpene de Ape. Vârfurile cele mai
înalte au o altitudine de numai 1.500 m. Munții New England și Munții Albaștrii din sud au
înălțimi între 900-1.500 m.
Între Scutul Vestic și Platoul Estic sunt trei bazine interioare - Bazinul Murray, Bazinul
Carpentaria, Bazinul Eyre. Acestea se numesc împreună Marele Bazin Artezian, care are în
cea mai mare parte mai puțin de 300 m peste nivelul mării. În nord, partea mai mare a
Bazinului Carpentaria este inundată de Golful Carpentaria. Bazinul Eyre conține Lacul Eyre,
care la 15 m sub nivelul mării este cel mai jos din Australia. Intersectarea Deșertului Simpson
cu aceste bazine interioare estompează distincțiile fizice dintre aceste regiuni.
În Australia activitatea vulcanică a încetat doar în ultimele milioane de ani și există multă
activitate seismică în Platoul Estic și Vestic. Cealaltă caracteristică geografică importantă a
Australiei este marea din dreptul coastei tropicale a Queensland-ului. Marea Barieră de
Corali, cel mai mare recif coralier din lume, are o lungime de peste 2.000 km și este clar
vizibilă din cosmos.
Australia este a șasea cea mai mare țară din lume dar are cea mai mică densitate. 3/4 din țară
este nelocuită.
Australia este cel mai mic și mai uscat continent locuit.
Australia de Vest (WA) este cel mai mare stat și aproape la fel de mare cât Vestul Europei.
Este singurul continent care nu are vulcani.
Australia are 60.000 km de plajă, o lungime de 1,5 ori mai mare decât circumferința globului.
Iarna începe în iunie, iar vara începe în jurul Crăciunului.
Nu există nicio regiune pe tot continentul care să fie la o distanță mai mare de 1.000 km de
coastă.
Vecinii Australiei
Statele Australiene și insulele principale (dați click pe zonă pentru a merge la articolul
principal)
La nord statele: Indonezia, Timorul de Est și Papua Noua Guinee;
Insulele mai însemnate la nord, nord-vest: Sumatra, Borneo, Java, Noua Guinee și Timor;
La sud: Antarctica;
La nord-est: Insulele din Oceanul Pacific;
La sud-est: Noua Zeelandă.
State și teritorii
Australia cuprinde 6 state și mai multe teritorii. Cele șase state sunt: Noul Wales de Sud,
Queensland, Australia de Sud, Tasmania, Victoria și Australia de Vest. Dintre teritorii cele
mai importante sunt: Teritoriul de Nord (NT) și Australian Capital Territory (ACT).
Orașe Canberra, Sydney, Melbourne, Adelaide, Perth, Brisbane, Hobart, Darwin.
Demografie
O plajă populată de oameni; un oraș poate fi văzut la orizont
Australia are una dintre cele mai urbanizate populații din lume, majoritatea locuind în orașele
de pe coastă, precum Gold Coast din Queensland.
Australia are o densitate medie a populației de 3,3 persoane pe kilometru pătrat, fiind una
dintre cele mai puțin populate țări din lume. Populația este puternic concentrată pe coasta de
est și, în special, în regiunea de sud-est dintre South East Queensland la nord-est și Adelaide
la sud-vest.
Australia este o țară foarte urbanizată, 67% din populație trăind în 2018 în zonele denumite
Greater Capital City Statistical Areas (cuprind zonele metropolitane din statul respectiv și
capitalele statale continentale). Zonele metropolitane cu peste un milion de locuitori sunt
Sydney, Melbourne, Brisbane, Perth și Adelaide.
La fel ca multe alte state dezvoltate, Australia se confruntă cu o îmbătrânire a populației ce
determină o creștere a numărului de pensionari și o scădere a numărului de persoane aflate în
câmpul muncii. În 2018 vârsta medie a populației australiene era de 38,8 ani. Aproximativ
2,15% din populația australiană trăia în străinătate în 2015, una dintre cele mai mici proporții
la nivel mondial.

S-ar putea să vă placă și