UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

Facultatea Pedagogie
Catedra Pedagogie şi Metodica Învăţământului Primar
B I L E T U L NR. 8
Tulumari Mariana , gr.104

Pentru examen la Bazele generale ale pedagogiei

1. Identificați locul şi rolul pedagogiei în sistemul ştiinţelor pedagogice.
Educatia reprezinta unul dintre domeniile de cunoastere cu mari implicatii in vastul proces al
dezvoltarii umane si sociale. Complexitatea sa este data de abordarile multiple care trebuiesc
avute in vedere perspectiva adultului pe care o contine idealul educational, perspectiva
subiectului aflat sub influenta educationala (nevoi si particularitati), perspectiva cadrului
educational, aspecte institutionale sau neinstitutionale, aspecte statice (constante, valori) si
dinamice ale procesului. Astfel, educatia se contureaza ca fapt pluridimensional, aflat sub
incidenta abordarilor din domenii conexe filosofie, sociologie, psihologie, biologie, antropologie,
economie, politologie, igiena etc.
Specificul discursului pedagogic asupra educatiei consta in perspectiva axiologic-normativa
rolul major al pedagogiei nu este da a descrie fenomenul educational, de a observa ceea ce se
petrece, ci insista pe ceea ce este bine si trebuie sa fie in perspectiva (C.Cucos).
Statutul pedagogiei ca domeniu de reflectie asupra fenomenului educational a facut vreme
indelungata obiectul unor dezbateri aprinse, situate in jurul bine-cunoscutei interogatii Este
pedagogia stiinta, tehnica sau arta? Astazi majoritatea specialistilor afirma ca, desi pedagogia se
infatiseaza ca o tehnica si chiar ca o arta (in cazul celor mai talentati dintre educatori) atunci
cand ne referim la dimensiunea sa practic-aplicativa, ea a atins maturitatea epistemica a unei
stiinte de sine statatoare, indeplinind toate rigorile are ca obiect de studiu fenomenul educativ si
toate datele empirice si teoretice despre acest proces dispune de metode specifice sau adaptate de
investigare si explicare a proceselor educative aspira la sistematizarea si rationalizarea
domeniului educational prin determinarea de norme si legi (principiile pedagogice) si prin
constituirea unui corpus unitar de concepte si teorii.
Astfel, pedagogia apare ca stiinta pozitiva care are in vedere realul concret, fenomenele
observabile si cauzele explicabile. In acelasi timp, pedagogia intra in sfera domeniului filosofic
prin reflexiile asupra valorii si prin prezenta finalitatilor educationale (C.Cucos).
Complexitatea domeniului cercetat si incapacitatea abordarilor traditionale de a raspunde unor
probleme noi legate de fenomenul educational au condus la crearea unor ansambluri ideatice
interdisciplinare - stiintele educatiei. Fenomenul, foarte frecvent in stiintele sociale
(²interpenetrarea disciplinelor²- Mattei Dogan, Robert Pahre), consta in crearea, la granita
disciplinelor, a asa-numitelor campuri hibride, cele mai profitabile din punctul de vedere al
inovatiei stiintifice.
Sistemul stiintelor educatiei include, alaturi de disciplinele pedagogice - ²nucleul tare al stiintelor
educatiei²- filosofia educatiei, psihologia educatiei, sociologia educatiei, statistica educationala,
igiena scolara, economia educatiei, biopedagogie, ergonomia educatiei, etnopedagogie etc.
Pedagogia reprezinta stiinta de sinteza a educatiei, iar procesul dezvoltarii sale interne a
condus la constituirea disciplinelor pedagogice sau a ramurilor pedagogiei.
Acestea pot fi grupate in trei categorii:
-dupa nivelul de institutionalizare al educatiei: pedagogia prescolara, pedagogia scolara,
pedagogia profesionala, pedagogia militara, pedagogia religioasa, pedagogia invatamantului
superior, pedagogia adultilor, defectologia sau psihopedagogia speciala etc.
-dupa gradul de studiere a unor laturi, sarcini sau forme ale educatiei: didacticile (metodicile),
teoria educatiei, teoria instruirii, teoria evaluarii etc.
-discipline care evidentiaza abordari diferite ale problematicii educationale: istoria pedagogiei,
pedagogia comparata, pedagogia experimentala, prospectiva educatiei.

2. Caracterizați sistemul de instruire şi educaţie al lui J. H. Pestalozzi.

Educația înseamnă acțiunea de a dezvolta puterile intelectuale, morale și fizice din om, în
mod organizat”.
Pestalozzi, a considerat că educația trebuie să fie radical personală, atrăgătoare pentru intuiția
fiecărui elev.Pentru Pestalozzi citadela adevăratei educații, focarul și școala umanității este
familia. În familie mama începe opera educativă, asigurînd cu deosebire educația inimii și
cultivarea virtuților morale, care formează podoaba omului, a cetățeanului și a patriotului. Numai
atunci, cînd este prezentă opera familiei, școala poate deveni mijlocul eficient pentru educația
copilului.
În opinia lui Pestalozzi, educaţia veritabilă se va face pornind de la natura umană,
subordonând înclinaţiile originare menirii sociale a omului. Acesta afirmă că o persoană poate
fi echilibrată și armonioasă, doar dacă primește o educație conformă naturii, adică să se
adreseze atât spiritului, inimii, cât și intelectului.Pestalozzi are drept scop simplificarea și
determinarea celor mai simple și utile căi de educație. Pestalozzi avansează teoria
învăţământului elementar care dirijează pregătirea copiilor pentru toate ştiinţele şi meseriile
importante, indiferent de condiţiile materiale şi sociale ale familiilor acestora. Această teorie
reprezintă în concepţia lui Pestalozzi o mare contribuţie la dezvoltarea gândirii pedagogice
universale. Conţinutul educativ va sistematiza experienţele apropiate ale mediului în care trăiesc
sau vor fi introduși copiii. Pestalozzi propune o serie de principii didactice :principiul
intuiţieiprincipiul educaţiei armonioase; principiul învăţării active; principiul dezvoltării
gradate.
Baza educației este, bineînțeles, sentimentul de dragoste, la care individul are acces începând
de la nivelul contactului cu propria mamă, apoi prin contactul cu familia și mediul său intim iar
apoi prin integrarea socială. Acest sentiment va evolua de la dragostea copilului pentru mamă
până la dragostea omului pentru umanitate – în viziunea idealistă a lui Pestalozzi, dacă educația
parcurge etapele obligatorii:– Producerea unei dispoziții sufletești favorabile moralității;–
Exercitarea moralității, formarea bunelor moravuri;– Însușirea preceptelor morale
3. Demonstraţi importanţa eredităţii şi mediului social în dezvoltarea personalităţii.
Conceptul “ ereditate “ provine de la cuvantul latin “ heres “- mostenitor. Ereditatea poate
fi definita ca insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub
forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului
( A.Cosmovici, L. Iacob, 1999). De remarcat in acest context este ca identitatea genetica este
practic imposibila intre antecesori si descendenti. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic
fiecare individ este diferit, unic si irepetabil in raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor,
probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.
Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea isi pune
amprenta asupra intregii deveniri umane, nu intr-un mod independent ci in corelație cu factorii
externi, de mediu și educație. Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de
elemente de ordin biologic și psihofuncțional. “ Purtătorii “ materiali ai informației ereditare sunt
genele din cromozomii nucleelor celulare. Structura biochimica a acestora este cea care explica
infinita diversitate umana. Totalitatea genelor constituie programul genetic sau potențialul
ereditar. Fiecare specie și individ din cadrul speciei poseda propriul sau program genetic. Din
punct de vedere psihologic, cantitatea de informatie stocata intr-o celula constituie mesajul
genetic care, in forma sa latentă, prealabilă actiunii factorilor de mediu, este cunoscuta sub
denumirea de genotip. Din interactiunea genotipului cu mediul inconjurator apare fenotipul, ca o
sinteza a ceea ce este ereditar si influentele mediului.
Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe doua planuri:
unul in determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi structura anatomofiziologica a
organismului, poziția bipedă, etc., iar celălalt in determinarea unor particularitati individuale cum
ar fi caracteristicile anatomofiziologice ( culoarea pielii, a ochilor, a pielii, etc. ), amprentele
digitale, grupa sanguină, etc.
Zestrea ereditara constituie o premisă necesara pentru dezvoltarea psihică. Ea nu produce
direct aptitudinile și atitudinile, capacitățile și interesele, caracterul și concepția despre lume a
individului. Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu și de modalitățile de
organizare a activității celui care se dezvoltă. Astfel, in fazele de inceput ale dezvoltarii, actiunea
factorilor ereditari este mai pregnantă și efectele ei mai usor vizibile. La vârste mai târzii,
influența lor devine mai puțin evidentă, ea contopindu-se cu experiența deja achiziționată.
Ereditatea umană, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica incarcatura de
comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic isi pierde specificitatea daca in copilarie
este asistat de membrii altei specii, el “ animalizandu-se “ in ciuda ereditatii sale de tip uman.
Astfel, specia umana are cea mai lunga copilarie deoarece animalului ii este dat prin instincte tot
ceea ce trebuie sa stie pentru a supravietui, pe cand omul trebuie sa invete majoritatea lucrurilor
necesare asigurarii supravietuirii. Factorul genetic este o premisă naturală a dezvoltării, cu
acțiune probabilistică, oferind fie o ereditate normală ce trebuie valorificata, fie o ereditate tarată,
ce poate fi compensată in diferite grade.