Secolul XX între democraţie şi totalitarism – ideologii şi practici

politice în România şi în Europa

Secolul XX a pendulat între democraţie şi totalitarism. În secolul XX, în Europa şi în lume au existat
atât ideologii democratice, cum ar fi liberalismul, conservatorismul, socialismul, cât şi ideologii
totalitare, cum ar fi fascismul, nazismul, comunismul.
Ideologiile totalitare au stat la baza unor regimuri totalitare care, indiferent de categoria din care
făceau parte, aveau o serie de caracteristici comune:
 statul exercita controlul deplin asupra societăţii, control care se făcea simţit în toate sectoarele
societăţii;
 lichidarea oricăror forme de opoziţie;
 libertăţile individului erau încălcate, acesta fiind supus autorităţii statului;
 viaţa politică se afla sub controlul unui partid unic şi al unui singur conducător;
 controlul statului asupra societăţii era realizat prin teroare, care era impusă prin diverse
mijloace de represiune;
 masele erau îndoctrinate politic cu ajutorul mijloacelor de propagandă.
Regimurile politice democratice au avut la bază principii ca:
 separarea puterilor în stat;
 adoptarea deciziilor importante pe baza principiului majorităţii;
 pluripartidismul (existenţa mai multor partide politice);
 votul universal;
 alegeri libere;
 respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Regimurile democratice
După Primul Război Mondial, regimurile democratice liberale s-au consolidat în state ca: Marea
Britanie, Franţa, Suedia, SUA, Danemarca etc.
În Marea Britanie, viaţa politică fusese dominată de Partidul Conservator şi Partidul Liberal. La
începutul secolului XX, apare şi Partidul Laburist, care profită şi de sciziunea liberalilor.
În fruntea statului se afla monarhul, care reprezintă simbolul continuităţii şi stabilităţii politice. Puterea
legislativă aparţinea unui Parlament, format din Camera Lorzilor şi Camera Comunelor, care era
formată din deputați aleşi prin vot universal.
Un rol important îl avea primul ministru, care îşi alege miniştri şi are puteri extinse în plan executiv.
Winston Churchill a fost prim-ministru din partea conservatorilor în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, având o contribuţie importantă la victoria Marii Britanii. La alegerile din 1945, conservatorii
au fost învinşi de către laburişti, care propuneau un program de reforme economice şi sociale care să
asigure bunăstarea cetăţenilor.
În perioada 1979-1990, s-a remarcat Margaret Thatcher (Doamna de fier), om politic conservator care
a consolidat economia şi a contribuit la afirmarea Marii Britanii în lume.
Franţa
La începutul secolului XX, Franţa era o democraţie liberală de tip parlamentar (esenţa puterii aparţinea
Parlamentului), acest sistem menţinându-se până la al Doilea Război Mondial. După război, guvernul
a încercat să refacă ţara prin redresarea economiei şi prin consolidarea instituţională (Republica a IV-
a). Tot în această perioadă, Franţa a fost implicată în conflicte coloniale în Indochina şi Algeria.
Constituţia din 1958 marchează începutul celei de-a cincea republici şi, prin prevederile sale, întăreşte
autoritatea preşedintelui. Preşedintele Charles de Gaulle (1959-1969) controlează viaţa politică, având
dreptul de a dizolva Adunarea Naţională sau de a consulta poporul prin referendum în cazul unor
probleme de interes naţional. Creşterea autorităţii preşedintelui a însemnat o limitare puternică a
prerogativelor Parlamentului (bicameral – Senat şi Adunarea Naţională). De asemenea, această
evoluţie a instituţiilor a însemnat şi o criză a partidelor politice.
Succesorul lui Charles de Gaulle a fost Georges Pompidou (1969-1974), iar în perioada sa, Franţa a
înregistrat progrese economice importante.
În perioada 1981-1995, Franţa a fost condusă de un preşedinte de stânga, socialistul François
Mitterand.
Germania
După Primul Război Mondial, în Germania a fost instaurat un regim democratic parlamentar, cunoscut
sub denumirea de Republica de la Weimar (1919). Acest regim democratic durează până în 1933, când
Adolf Hitler devine cancelar al Germaniei.
În a doua jumătate a secolului XX, după al Doilea Război Mondial, s-au constituit două state germane:
 Republica Democrată Germană, stat comunist aflat în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice
 Republica Federală Germană, stat democratic de tip federal, membru al NATO şi al
Comunităţii Economice Europene. Aici, un rol important l-au jucat cancelarul social-democrat
Willy Brandt şi cel creştin-democrat Helmuth Kohl.
După prăbuşirea regimurilor comuniste, s-a realizat reunificarea Germaniei (1990).
Regimurile totalitare – totalitarismul de dreapta
Fascismul italian
Mişcarea fascistă a apărut şi s-a dezvoltat în condiţiile în care Italia se afla într-o criză profundă după
Primul Război Mondial. Industriaşii şi bancherii, dar şi populaţia afectată de sărăcie, susţineau această
mişcare, văzând-o capabilă să rezolve problemele Italiei şi să contracareze ideile comuniste care se
răspândeau în ţară.
În 1922, conducătorul şi fondatorul mişcării fasciste, Benito Mussolini (Ducele), a organizat “marşul
asupra Romei”, obţinând astfel numirea sa ca prim-ministru. Interzice orice formă de opoziţie şi toate
organizaţiile care nu erau fasciste (partide, sindicate). Partidul Naţional Fascist a devenit partid unic.
Vechile instituţii, monarhia şi Parlamentul, sunt menţinute cu rol simbolic, fără a avea vreo autoritate.
În 1925, regimul fascist a prezis asocierea marilor industriaşi în corporaţii, cărora le-a acordat putere
economică.
Puterea era concentrată în mâinile lui Mussolini, care era minsitrul corporaţiilor, şeful armatei, putea
numi sau revoca miniştrii, avea autoritate legislativă. Partidul Fascist asigura propaganda, controlul
curentelor de opinie şi menţinerea ordinii cu ajutorul Miliţiei. Politica agresivă a Italiei în această
perioadă şi apropierea progresivă de Germania lui Hitler, au dus la implicarea Italiei în al Doilea
Război Mondial. După înfrângerea suferită, regimul fascist al lui Mussolini a fost înlăturat.
Nazismul german
În 1933, profitând de criza în care se afla Germania după război şi după marea criză economică,
Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani, condus de către Adolf Hitler a obţinut rezultate
importante în alegerile pentru Parlament. Adolf Hitler a fost numit cancelar al Germaniei, iar după
moartea lui Paul von Hindemburg, preşedintele Republicii de la Weimar, a devenit Führer
(Conducător). Ideologia nazistă, înscrisă de Hitler în lucrarea Mein Kampf, a început să fie pusă în
practică în Germania şi, mai târziu, în teritoriile ocupate de nazişti:
 germanii erau rasa superioară (ariană), care trebuia să conducă lumea, toate celelalte rase fiind
considerate inferioare;
 antisemitismul devine politică de stat, evreii pierzând calitatea de cetăţeni germani;
 rasa germană avea nevoie de spaţiul vital, care urma să fie cucerit prin război;
 tinerii erau integraţi în organizaţii (Tineretul hitlerist);
 sub conducerea lui Paul Goebbels s-a desfăşurat o propagandă agresivă;
 societatea era controlată de poliţia politică, Gestapo.
După izbucnirea războiului, germanii au pus în practică “soluţia finală”, în urma căreia au fost ucişi
circa 6 milioane de evrei (Holocaust).
Totalitarismul de stânga 
Comunismul
În 1917, în Rusia a izbucnit o revoluţie datorată crizei economice şi înfrângerilor suferite în război.
Ţarul Nicolae al II-lea a abdicat, iar în octombrie 1917, puterea a fost preluată de bolşevicii conduşi de
Vladimir Ilici Lenin. Rusia a devenit astfel stat totalitar comunist, din 1922 fiind numită “Uniunea
Republicilor Sovietice Socialiste”.
Activitatea partidelor politice a fost interzisă, singurul partid care activa fiind Partidul Comunist din
Uniunea Sovietică. Încă din 1917 s-a format poliţia politică a regimului comunist, care de-a lungul
timpului a avut mai multe denumiri: CEKA, NKVD, KGB.
După moartea lui Lenin din 1924, în fruntea URSS a ajuns Iosif Vissarionovici Stalin, impunând o
politică dictatorială:
 economie rigidă, centralizată şi planificată;
 industrializare forţată şi colectivizare;
 Marea Teroare din perioada 1936-1939 a provocat foarte multe victime, afectând toate
categoriile sociale. Oamenii au fost arestaţi sau trimişi în închisori sau lagăre de muncă forţată
(Gulagul);
 cenzura impusă a dus la subordonarea culturii;
 cultul personalităţii conducătorului.
După al Doilea Război Mondial, modelul statului comunist sovietic a fost impus şi în statele din sud-
estul Europei, acestea intrând în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. În aceste state s-au produs şi
revolte care urmăreau înlăturarea comunismului (Ungaria, Cehoslovacia). După moartea lui Stalin din
1953, regimul comunist a continuat să funcţioneze în Uniunea Sovietică sub conducerea unor lideri
cum ar fi Nikita Hrusciov, Leonid Brejnev, Constantin Cernenko.
În 1985, noul secretar general al PCUS, Mihail Gorbaciov, a încercat reformarea partidului şi a
Uniunii Sovietice (perestroika=reconstrucţie, glasnost=deschidere).
În 1989, regimurile comuniste din Europa s-au prăbuşit, iar Uniunea Sovietică a intrat într-o criză care
a însemnat sfârşitul şi destrămarea ei (1991).
Ideologii şi practici politice în România
La începutul secolului XX,
sistemul politic românesc era organizat în conformitate cu prevederile Constituţiei adoptate în anul
1866. Astfel, forma de organizare politică era monarhia constituţională, funcţionând principiul
separării puterilor în stat. Votul era cenzitar (aveau drept de vot numai cei care plăteau un anumit
impozit), fiind exercitat de către bărbaţi. Până la Primul Război Mondial, Partidul Naţional Liberal şi
Partidul Conservator dominau viaţa politică, ele alternând la guvernare (rotativa guvernamentală).
În 1918,
a fost introdus votul universal pentru bărbaţii de peste 21 de ani, iar după reforma agrară, partidele de
orientare conservatoare au dispărut de pe scena politică. În perioada interbelică, în viaţa politică
românească s-au manifestat atât ideologii democratice (neoliberalismul şi ţărănismul), dar şi ideologii
totalitare, cum ar fi comunismul sau legionarismul.
Partidul Comunist Român, înfiinţat în 1921, a fost scos în afara legii în 1924, deoarece milita pentru
desfiinţarea statului naţional unitar român. Legionarismul era reprezentat de formaţiunea politică
Legiunea Arhanghelului Mihail, fondată în 1927 de Corneliu Zelea Codreanu. Această ideologie
promova antisemitismul, naţionalismul, anticomunismul, asasinatul politic.
Regele Ferdinand (1914-1927) a condus ţara respectând prevederile constituţionale, conducând
România în perioada războiului la sfârşitul căruia s-a format România Mare. Evoluţia politică a fost
întreruptă de criza dinastică, provocată de decizia prinţului moştenitor Carol de a renunţa la tron şi de
a pleca în străinătate alături de Elena Lupescu (decembrie 1925).
În aceste condiţii, moştenitor al tronului a fost proclamat Mihai, fiul lui Carol.
Din 1927,
de la moartea lui Ferdinand, Mihai, fiind minor, a condus ţara alături de o regenţă. În 1930, Carol s-a
întors în ţară şi a fost recunoscut de Parlament ca rege, sub numele de Carol al II-lea (1930-1940). Încă
de la început, Carol al II-lea a urmărit să discrediteze sistemul pluripartid şi să instaureze o monarhie
autoritară, lucru realizat în 1938.
După pierderile teritoriale din 1940,
Carol a abdicat în favoarea fiului său, Mihai. Pe fondul războiului, generalul Ion Antonescu a căpătat
puteri sporite şi a implicat România în război de partea Germaniei. La 23 august 1944, România a
întors armele împotriva Germaniei, iar mareşalul Ion Antonescu a fost înlăturat. După sfârşitul
războiului, România a intrat în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, începând astfel dictatura
comunistă:
 monopolul partidului unic – PCR;
 lichidarea vechilor elite şi a opoziţiei;
  naţionalizarea mijloacelor de producţie;
 colectivizarea şi industrializarea etc.
După 1965,
când puterea a fost preluată de Nicolae Ceauşescu, a început practicarea cultului personalităţii şi
instaurarea unui comunism dinastic, de familie. Austeritatea şi încălcarea flagrantă a drepturilor
omului au dus la evenimentele din 1989, la înlăturarea comunismului şi a regimului Ceauşescu.
După 1989,
România eliberată de comunism începe drumul de revenire la un regim democratic şi de integrare în
structurile europene şi euro-atlantice.