Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Revista
cadrelor
didactice
Nr. 39/2017
i
S
r
2
T
ISSN: 2393–0810
Cuprins
Educație pentru viață 3
Deontologia evaluării 6
Evaluarea continuă
Modalitate de antrenare competiţională cu clasa şi cu sine însuşi 13
Studiu privind rezolvarea problemelor de coliniaritate și
concurență prin formularea de întrebări ajutătoare 18
Calculul matematic și eficientizarea consumului de apă 22
Metoda studiului de caz 26
Scrisoarea celor 6 ( martie 1989) 30
Organizarea militară în timpul lui Ştefan cel Mare (1457-1504) 37
Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (1839-1914) 43
Brumă de har 50
La séquence didactique dans la perspective actionnelle 53
Tehnici de căutare a informațiilor prin navigare web 58
Populația și așezările umane - Valea Ialomiței 63
Dezvoltarea locală durabilă a aşezărilor umane din zona subcarpatică 68
Emilia-Florentina Moise
Școala Gimnazială Boldești-Grădiștea, Prahova
Liliana-Nicoleta Bălăşanu
Grup Școlar Flămânzi, Botoșani, Flămânzi
Bibliografie:
1. Cucoș Constantin, Pedagogie, Ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 2002;
2. Jinga Ioan, Gavotă Mihai; Petrescu Adrian, Ștefănescu Vasile, Evaluarea
performanțelor școlare, Editura Afeliu, București, 1996;
3. Popescu Pelaghia, Principii de docimologie, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1968;
4. Radu T. Ion, Teorie și practică în evaluarea eficienței învățământului, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1981
autoevaluare la elevi;
• utilizează un timp scurt din cadrul procesului de învăţământ, în
favoarea predării şi învăţării. R. Mayer spunea că: „Evaluarea formativă
nu-l judecă şi nu-l clasează pe elev. Ea compară performanţa acestuia cu
un prag de reuşită dinainte fixat.”
În opinia lui Gilbert de Landsheere evaluarea formativă are drept
ţintă să identifice situaţiile în care elevul întâmpină o dificultate, în ce
constă aceasta şi care sunt căile de depăşire. Acest mod de a evalua nu
se finalizează numaidecât prin note sau calificative. Evaluarea formativă
este orientată spre ajutorarea în mod operativ a elevului.
Avantaje ale metodei:
- asigurarea feed-back-ului atât pentru elev cât şi pentru profesor;
- posibilitatea de modificare a stilului de învăţare al elevului, dacă
rezultatele nu sunt mulţumitoare;
- identificarea la timp a apariţiei unor lacune în procesul de învăţare.
Dezavantaje ale metodei:
- dezavantajul major al evaluării formative este gradul de subiectivitate
al evaluatorului.
Evaluarea formativă se poate realiza în fiecare lecţie. De exemplu la o
lecţie de gramatică nu putem discuta despre atribut până nu recapitulăm
substantivul. Acelaşi lucru este valabil şi pentru complement: mai întâi
vorbim despre verb şi apoi facem trecerea la partea de propoziţie pe
care o avem de studiat.
Şi la literatură se aplică evaluarea continuă, de exemplu, atunci când
vrem să discutăm despre comedie trebuie să facem referire la genul
dramatic, gen ce cuprinde atât comedia, tragedia, cât şi drama. În general
folosim evaluarea continuă: pentru a trece la o lecţie nouă trebuie să ne
raportăm la cunoştinţe deja învăţate.
Evaluarea continuă este un mijloc prin care elevii înşişi îşi pot verifica
nivelul de cunoştinţe iar rezultatele obţinute îi pot antrena într-o
competiţie benefică atât cu ceilalţi elevi cât şi cu propria persoană.
Un proverb latin spune: „repetitio mater studiorum est” – „repetiţia
30.00%
24.00% 24% 24%
20.00% 20% 20.00% testul 1
20.00% 16.00% 16%
testul 2
12%
8.00% 8.00% Polinomială. (testul 1)
10.00%
4% 4.00% Polinomială. (testul 2)
0%
0.00%
41 52 63 74 5
8 96 7
10
testul 1 8.00% 20.00% 24.00% 20.00% 16.00% 8.00% 4.00%
testul 2 0% 4% 20% 24% 24% 12% 16%
p4
p3
p8
p9
În cazul celui de al doilea test itemii a); b); c) și d) sunt de completare
p5 p6 punctelor
a spațiilor libere, deci elevii au observat imediat coliniaritatea
D, E, F. Schemele de raționament sunt mult p6 simplificate în acest caz
p7
(grupul 2):
a) p1 p2 e) p4
b) a) + p3 p4
p7 p9
c) p5 p6
d) p6 p7 p8
a povestit despre scrisoare şi, în acest fel ne-a trădat pe toţi. Întrucât
Securitatea avea o „cârtiţă” tocmai acolo unde a informat el despre
pregătirile noastre” .
Scrisoarea celor 6 reprezintă o primă direcţie de acţiune împotriva
regimului Ceauşescu, în vederea schimbării de sistem din România,
pregătită de importantele transformări politice survenite în relaţiile
dintre S.U.A. şi U.R.S.S. şi în Europa Centrală .
Concluzii:
În concluzie, Scrisoarea celor 6 nu punea sub semnul întrebării regimul
socialist totalitar, ci îi cerea lui Nicolae Ceauşescu unele ameliorări, în
spiritul perestroika, promovată de Mihail Gorbaciov . Conţinutul scrisorii
este foarte asemănător cu scrisoarea-apel redactată de Ion Iliescu şi
adresată membrilor Partidului Comunist Român şi tuturor cetăţenilor
României.
Cercetările arată că autorii scrisorii au fost sprijiniţi în demersul lor
de Kremlin. În această direcţie, un rol important l-a jucat vizita pe care
Silviu Brucan a făcut-o la Moscova în noiembrie 1988, unde a avut o
întrevedere secretă cu Gorbaciov, în cursul căreia, între altele, a fost
abordată şi chestiunea răsturnării de la putere a lui Ceauşescu .
Interesat este şi faptul că majoritatea autorilor scrisorii celor şase au
avut un rol important în derularea evenimentelor din decembrie 1989
şi primit funcţii de conducere în noua structură politică după căderea
regimului Ceauşescu. Aceste lucru ne arată că evenimentele petrecute
la Bucureşti nu au fost întâmplătoare sau din pură coincidenţă. Acestea
au urmat un traseu stabilit de la început respectând în toate directivele
Kremlinului.
Totodată credibilitatea scrisorii celor 6 este pusă sub semnul întrebării
în urma declaraţiilor autorilor ei. Textul scrisorii a suferit mai multe
modificări, iar numărul celor care şi-au exprimat adeziunea la această
scrisoare a fost mult mai mult. În încheiere putem afirma faptul că la prima
vedere documentul din martie 1989 reprezintă un demers al disidenţei
din cadrul partidului comunist pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă
Ionuţ Zidaru
Liceul Teologic Penticostal Elim Piteşti, Argeş
pomeniţi în documente încă din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân,
Vlad Ţepeş.
Grosul armatei era format din populaţia validă chemată la arme.
Pentru această chemare Domnitorul trimitea călăreţi în toate părţile
Ţării fixând şi locul de adunare, care se numea atunci „beleag”. Odată
chemaţi, locuitorii erau numiţi feciori sau vornici şi se adunau în cete
locale şi se îndreptau spre locul fixat. Odată sosite la locul fixat, cetele
se organizau în unităţi mai mari numite pâlcuri (tabără) şi se împărţeau
steaguri de oştire. Cuvântul de steag se folosea şi pentru a denumi
unităţile: „ au venit patru steaguri de Moldoveni”. În cea ce priveşte
conducerea, comanda supremă o avea Domnitorul.
Pentru executarea unor manevre sau misiuni de amploare strategică
sau tactică se constituiau, uneori, detaşamente cu misiuni independente,
numite pâlcuri de oaste. În ceea ce priveşte efectivul la care se ridica
oştirea lui Stefan cel Mare este de 30.000 -40.000 conform documentelor
vremii. De exemplu în campania din anul 1475, care s-a încheiat cu marea
biruinţă de la Vaslui, oastea Moldovei a ajuns la circa 40.000 de luptători.
Armamentul din dotarea Oastei Moldovei în timpul lui Ştefan cel
Mare (1457-1504) Preocuparea domnitorului Ştefan cel Mare, de a-şi
întări capacitatea de apărare militară a fost reflectată prin grija lui
permanentă de a asigura un sistem unitar de fortificaţii şi de a înzestra
oastea cu armamentul ofensiv şi defensiv corespunzător epocii în care
a domnit. Majoritatea armelor utilizate, cu mici excepţii, care ţineau
în general de unele comenzi speciale de arme albe şi de foc făcute de
domnitor peste hotare, se făureau în Moldova, Ţara Românească şi
Transilvania. Existenţa şi utilizarea armamentului ca mijloc esenţial de
ducere a luptei, în perioada lui Ştefan cel Mare, este atestată de toate
tipurile de izvoare scrise, iconografice, sau arheologice. Potrivit acestor
izvoare în dotarea oastei Moldovei se aflau, în a doua jumătate a sec. al
XV –lea şi la începutul celui următor, toate principalele categorii şi tipuri
de armament alb şi de foc care erau cunoscute pe plan european, la acea
dată. Astfel din categoria armelor albe şi a celor de foc au fost semnalate:
• Carol Konig „Armamentul din dotarea Oastei Moldovei în timpul lui Ştefan cel
Mare (1457-1504), Revista Muzeelor.
• Costăchel, V., P. P. Panaitescu, Al. Cazacu, „Viaţa feudală în Ţara Românească şi
Moldova (sec. XIV-XVII)”, Bucureşti, 1957.
• Dr. Constantin Olteanu „Evoluţia structurilor ostăşeşti la români”, Editura
Militară, Buc. 1986.
• Gemil, Thasin, „Românii şi otomanii în secolele XIV-XVI”, Bucureşti, 1991.
• Grigore Ureche, „Letopiseţul Ţării Moldovei”, Bucureşti, 1956.
• Mustafa A. Mehmet, „Cronici turceşti privind Ţările Române”, vol. I, Bucureşti,
1966.
• Nicolae Stoicescu, „Curteni şi slujitori. Contribuţii la istoria armate iromâne”,
Bucureşti, Ed. Militară, 1968.
• „Portret în istorie: Ştefan cel Mare şi Sfânt (1504-2004)”, Sfânta Mănăstire
Putna, 2003
• R. Rosetti „Istoria Artei Militare a Românilor până la mijlocul veacului al XVII lea”,
Imprimeria Naţională, Buc. 1947.
Ionuţ Zidaru
Liceul Teologic Penticostal Elim Pitesti, Argeş, Piteşti
Werner. Carol a călătorit sub un nume fals. Traseul pe calea ferată a fost
efectuat pe ruta Dusseldorf-Bonn-Freiburg-Zurich-Viena-Budapesta, iar
de la Baziaş se îmbarca clandestin pe un vapor dunărean ce i-a dus la
Turnu Severin.
A doua zi de dimineaţă ajung împreună la Freiburg, apoi pleacă
spre Zurich. Aici este aşteptat de baronul von Mayenfisch ce urma să-l
însoţească şi acesta în România. Tot aici este locul unde Carol îşi procură
un paşaport elveţian şi de acum înainte va călători sub numele de Karl
Hettingen, ce dorea să ajungă la Odessa pentru afaceri, iar semnalmentele
menţionau la semne particulare portul ochelarilor, graţie cărora prinţul
speră să se facă de nerecunoscut. La 4 mai prinţul ajunge la Salzburg,
graniţa dintre Bavaria şi Austria. La 5 mai ajung la Viena, de unde s-au
urcat într-o trăsură pentru a fi duşi la gara Pestei. Drumul a fost făcut
apoi, prin Presburg şi Pesta, traversând Ungaria. La 6 mai ajung la Baziaş
unde află ca vapoarele transportau trupe şi că cea mai mare şansă de
plecare ar fi peste două zile. La 8 mai urcă pe vas, unde o oră mai târziu
îşi va face apariţia şi I.C.Brătianu. La ora patru vaporul ajunge la Turnu-
Severin.
Carol este recunoscut pentru prima dată în România în momentul
coborârii de pe vas, iar I.C.Brătianu se prezintă înaintea lui, rugându-l
să ia loc într-o trăsură pregătită anterior. Este recunoscut de căpitanul
vasului care a exclamat: „Mare Dumnezeule! Acesta trebui să fie
prinţul de Hohenzollern.” Încă de pe drum prinţul scrisese împăratului
francez că urmându-i exemplul dat, se încumetă şi el să ducă spre
glorie şi fericire poporul ce-l alesese prin plebiscit. Împăratului Rusiei îi
scrisese că România numai sub umbra şi sub scutul acestei ţări vecine
a putut într-adevăr să existe. Sultanului i-a exprimat speranţa, că-i va fi
binevoitor, căci legături vechi de secole ţin alipite Principatele Dunărene
de Imperiul Otoman.
Şi, în sfârşit, de pe vapor, el scrie împăratului Austriei că speră la
bunăvoinţa acestuia şi că doreşte să aibă cele mai amiabile legături
cu această puternică ţară. La 10 mai a avut loc intrarea solemnă în
Nicolae Munteanu
Liceul Iancu Jianu, Olt, Iancu Jianu
„BRUMĂ DE HAR”
Volumul de versuri al domnului profesor Constantin Stănilă („Enigme”,
Editura Ars Longa, Iași, 2014) surprinde prin autentic şi ingenuitate
artistică, aproape apolinice, dar fertil stropite cu elementul tradiţional.
Titlul, în mod paradoxal, conduce către inefabil, însă autorul nu manifestă
egoism literar integrând misterul într-un spaţiu barbian ermetic, ci are
harul revelaţiei generos împărtăşite. Enigmele domniei sale sunt, mai
degrabă, de sorginte sadoveniană, astfel că acestea se pot asocia facil cu
tainele unui ambient paradisiac teluric. Paradisul nu s-a pierdut, continuă
să fiinţeze! Atâta doar că omul nu-l mai poate interioriza, asuma într-o
realitate progresistă: crudă, rece, de metal...
Autorul este un iniţiat (după cum conştientizează în strofa a II-a din
arta poetică Poezia sugerează: Într-o noapte adormită,/Sub un cer ca
Roxana Vlad
Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” Arad
celui de l’élève – plus profane, mais aussi plus pragmatique. Voilà, ci-
dessous, les étapes qu’on pourrait parcourir dans la construction d’une
séquence didactique actionnelle, du côté de l’enseignant et de l’élève :
I. La thématique - Du côté de l’enseignant : Choisir des notions socio-
culturelles du programme approprié à la classe / au niveau d’étude /
au niveau du CECRL et définir la problématique - Du côté de l’élève : La
thématique est en accord avec les centres d’intérêt des apprenants
II. Les objectifs - Du côté de l’enseignant : Définir une tâche cohérente,
en concordance avec la problématique définie dans l’étape antérieure et
conforme au niveau des élèves - Du côté de l’élève : Faire connaître aux
élèves le but, les objectifs et la tâche à réaliser
III. Définir une tâche finale (ou complexe) - Du côté de l’enseignant :
Définir une tâche cohérente, en concordance avec la problématique et
conforme au niveau des élèves. La tâche finale peut être différente de
l’évaluation sommative. - Du côté de l’élève : Préciser le produit à réaliser
(décrire la tâche) : quoi ? pour qui ? avec qui ? comment ? quand ?
IV. Prévoir l’évaluation sommative - Du côté de l’enseignant :
L’évaluation sommative vise l’activité langagière dominante de la
séquence. Elle sera à réaliser en concordance avec les descripteurs du
CECRL. - Du côté de l’élève : Se débrouiller dans une situation différente
en utilisant les ressources et les compétences langagières travaillées en
classe.
V. Choisir des supports - Du côté de l’enseignant : Choisir des supports
variés pour la tâche, préparer les outils nécessaires. - Du côté de l’élève
: Entraîner des outils linguistiques, langagiers et culturels nécessaires à
l’accomplissement de la tâche.
VI. Organiser sa séquence - Du côté de l’enseignant : Définir les
objectifs de chaque séance, planifier les activités, intégrer le principe
de la différenciation pédagogique. - Du côté de l’élève : Chercher des
solutions, chercher des procédés, communiquer pour réaliser une tâche.
(Entraîner stratégies et compétences dans le processus de réalisation de
la tâche.)
Liliana-Gabriela CUCOȘ
Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava
• fisiere;
• instrumente puse la dispozitție de programul cu care au fost create;
• baze de date;
• metode specifice unui sistem de gestiune a bazelor de date;
• banca de date;
• motoare de căutare.
Clasificarea tehnicilor de căutare a informației:
A. Accesarea unei adrese cunoscute
Pentru a vizita o pagină web, se tastează adresa în bara de adrese.
Tatiana COSTACHE
Şcoala Gimnazială Vasile Cârlova, Târgovişte
Tatiana COSTACHE
Şcoala Gimnazială Vasile Cârlova, Târgovişte
În mai mult de jumătate din statele membre ale Uniunii Europene populaţia
trăieşte în zonele rurale, motiv pentru care politica de dezvoltare rurală se
impune a fi un domeniu de importanţă vitală.
1. Introducere
Spaţiul rural se impune a fi cunoscut, cercetat şi dezvoltat ,deoarece
acesta este un spaţiu vital pentru ţara noastră, „atât prin dimensiunea
spaţiului rural, exprimată prin suprafaţa deţinută, cât şi prin ponderea
populaţiei ocupate în activităţi productive, de servicii social-culturale, de
habitat şi de turism” (*** 2011,p.10).
Spaţiul rural al Europei reprezintă 85% din suprafaţa sa totală,
conform Raportului asupra Cartei europene a spaţiului rural, realizat
de Comisia de agricultură şi dezvoltare rurală a Consiliului Europei,
şi afectează, conform raportului mai mult de jumătate din populaţia
europeană. Teritoriul rural din ţara noastră are o pondere de 93,7%,
La acest număr au
contribuit:
Emilia-Florentina Moise
Liliana-Nicoleta
a i
dt
Bălăşanu
Iuliana-Andreea Apostol
Maria Beer
Ionela Diana Doncean
Ionuţ Zidaru
Nicolae Munteanu
Roxana Vlad
i
Liliana-Gabriela Cucoş
Tatiana Costache
S
r 2
T
ISSN: 2393–0810