Sunteți pe pagina 1din 40

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND

DREPTUL CONCURENTEI

A) Considerente cu privire la rolul dreptului concurentei in general


- tendinta naturala a comerciantului (si a agentului economic in sens mai larg) este de a-si
elimina concurentii si de a ramane singur pe piata pe care activeaza, cu alte cuvinte de a
atinge si de a pastra pozitia de monopol. In opozitie, consumatorul/ utilizatorul, furnizorii si
concurentii comerciantului/ agentului economic doresc ca piata sa fie cat mai atomizata
(adica, sa existe cat mai multi concurenti de putere mica), astfel incat consumatorii sa
beneficieze de posibilitati de alegere cat mai variate si preturi cat mai scazute, furnizorii sa
aiba posibilitatea de a negocia termeni si conditii cat mai bune de livrare cu cumparatori
(agenti economici) lipsiti de putere economica, iar concurentii comerciantului sa poata
accede cat mai usor la statutul de monopol prin eliminarea unor concurenti slabi economic.
Din punct de vedere economic, confruntarea acestor tendinte trebuie sa duca la un echilibru
intre ele, sa sprijine echilibrul mai larg dintre cerere si oferta pe o anumita piata. Aceste
adevaruri economice de necontestat isi pun amprenta asupra dreptului concurentei in modul
urmator: normele dreptului concurentei nu sunt indreptate impotriva luptei de concurenta
comerciala (care este considerata un motor al dezvoltarii economice), ci impotriva abuzurilor
in exercitarea concurentei. In consecinta, dreptul concurentei accepta (si legalizeaza) unele
consecinte negative ale luptei de concurenta (eliminarea agentilor economici mai slabi de pe
piata; pierderea de clientela si de venituri pe care o sufera unii agenti economici), dar numai
daca ele sunt generate de o concurenta comerciala loiala, care se desfasoara in limitele
considerate normale de catre societate la un moment dat (aceste limite sunt stabilite/
reglementate prin normele dreptului concurentei).

B) Definirea dreptului concurentei si a sub-ramurilor sale

Dreptul concurentei este in general definit in doctrina din tara noastra

ca fiind ansamblul de reglementari menite sa asigure, in raporturile de

piata interna si internationala, existenta si exercitiul normal al competitiei

dintre agentii economici, in lupta pentru castigarea, extinderea si

pastrarea clientelei1. Fara a se pronunta in mod expres asupra acestui

1 A se vedea O. Capatina, Dreptul concurentei comerciale. Concurenta


onesta, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti, 1992, p. 19; G. Boroi, op.cit.,p. 14. De la
inceput trebuie sa precizez ca pe parcursul prelegerilor, atunci cand ma refer la
clientela in sensul castigarii, pastrarii si extinderii ei am in vedere in principal
clientela agentului economic autor. Conform unei conceptii recente – pe care o

1
aspect, autorii romani par sa incline spre calificarea acestei ramuri de

drept ca facand parte din categoria dreptului privat2. In opinia mea,

dreptul pozitiv al concurentei (cel putin, astfel cum este reglementat in

momentul de fata) cuprinde in general norme imperativ-prohibitive, a

caror respectare este monitorizata in unele cazuri (dreptul antimonopol,

reglementarile anti-dumping) de organe specializate ale administratiei

publice. Astfel, dreptul concurentei, prin restrictiile pe care le impune si

prin supravegherea respectarii acestor restrictii, protejeaza exercitarea

libera a drepturilor dispozitive care alcatuiesc esenta dreptului comercial si

a dreptului privat in general. Oarecum paradoxal, dreptul concurentei

protejeaza libertatea contractuala si libertatea de actiune

extracontractuala a agentilor economici prin interzicerea unor acte care ar

putea fi incheiate pe baza libertatii de vointa3. In acest context, dreptul

concurentei poate fi considerat ca un instrument de protectie a punerii in

aplicare a normelor dreptului privat4 in sfera schimbului de produse, ceea


impartasesc – actiunea agentului economic autor poate fi ilicita si atunci cand ea
nu afecteaza clientela unui sau unor agenti economici victime si care sunt
concurenti ai autorului (dar chiar si in asemenea cazuri castigul autorului rezultat
din actiunea sa se va reflecta pe planul clientelei sale, prin castigarea, pastrarea
sau extinderea ei).
2 De ex., atunci cand prof. Capatina analizeaza raporturile dintre dreptul
concurentei comerciale si dreptul comercial, domnia sa arata ca dreptul
concurentei s-a desprins din dreptul comercial, ceea ce implica ideea ca cele
doua ramuri pornesc din acelasi trunchi, recte dreptul privat (a se vedea
O.Capatina, op.cit., p.23).
3 Situatia astfel descrisa nu este limitata la dreptul concurentei. Ea se
intalneste si in cazul altor ramuri de drept, unde s-a simtit nevoia interventiei
legiuitorului prin norme imperative pentru a limita excesele libertatii de vointa
ale persoanelor participante la anumite categorii de raporturi juridice (de
exemplu, dreptul valorilor mobiliare. A se vedea in acest sens H.Dumitru, S.
David, Principiile fundamentale care guverneaza reglementarile
aplicabile pietei valorilor mobiliare (partea a III-a), in “Revista de drept
comercial”, nr. 10/ 1996, pp. 56-57.
4 Pornind de la un rationament asemanator, doctrina dreptului administrativ

considera ca “normele dreptului administrativ … ‘guverneaza si orienteaza’


reglementarile juridice ‘civile’ din sfera administratiei publice”, administratia
publica fiind definita ca “ansamblul activitatilor Presedintelui Romaniei,
Guvernului, autoritatilor administrative autonome centrale, autoritatilor

2
ce nu duce automat la concluzia ca, la randul sau, face parte din familia

dreptului privat. Personal, as inclina sa consider ca aceasta ramura de

drept apartine mai degraba dreptului public decat dreptului privat.

Intr-o opinie mai putin radicala dar care admite si ea scopul de ordine

publica al dreptului concurentei, un autor francez considera ca dreptul

concurentei isi justifica autonomia datorita promovarii unui scop de ordine

publica economica, si anume pastrarea jocului liber al concurentei. Din

aceasta perspectiva, el se deosebeste de dreptul civil, deoarece conduce

la inlaturarea (sau trecerea lor pe un plan secund) a unor principii de baza

ale acestuia (libertatea consimtamantului partilor, anularea sau

modificarea in urma interventiei autoritatilor statului a unor clauze licite

prin obiect si cauza la data incheierii lor, dar devenite ulterior ilicite

datorita modificarii conditiile economice in raport cu cele initiale), atunci

cand libertatea concurentei apare amenintata prin executarea unui

contract. Se poate afirma astfel ca dreptul concurentei, ca drept special in

raport cu dreptul civil, promoveaza o noua ordine publica economica, care

se adauga ordinii publice traditionale5.

Dreptul concurentei cuprinde la randul sau mai multe sub-diviziuni sau

sub-ramuri. Cele mai importante sunt dreptul anti-monopol si dreptul

concurentei neloiale. Desi aparent distinctiile dintre cele doua categorii de

norme sunt usor de facut (practicile monopoliste afecteaza o piata

administrative autonome locale … prin care, in regim de putere publica, se aduc


la indeplinire legile …”. In consecinta, “dreptul administrativ are ca obiect de
reglementare si acel ‘fascicol’ de relatii sociale care garanteaza producerea
efectelor de ‘drept civil’ “, fiind privit ca un sistem de norme ce apara relatiile
“private” si faciliteaza aplicarea normelor dreptului privat (a se vedea A.
Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, Ed NEMIRA, 1996, pp. 79, 124-
126).
5 M. Malaurie-Vignal, Droit de la concurrence et droit des contrats, in

“Recueil Dalloz-Sirey”, Chronique, 1995, p. 51

3
relevanta sau a o parte a ei si, in consecinta, pe toti agentii economici de

pe acea piata, in mod indistinct, in timp ce practicile de concurenta

neloiala afecteaza numai unul sau cativa agenti economici determinati), in

realitate sunt multe cazuri cand aceeasi fapta poate fi caracterizata si ca

fapta monopolista, si ca fapta de concurenta neloiala. Mai mult, intre

unele din elementele definitorii care diferentiaza cele doua categorii de

norme nu exista practic deosebiri. Astfel, prin savarsirea unei practici

monopoliste agentul agresor dobandeste in final si o parte din clientela

concurentilor sai sau a altor agenti economici, aceasta fiind de altfel si

intentia sa (pentru ca un segment de piata inseamna, in termeni

economici, un anumit volum al clientilor. Agentul economic monopolist

doreste eliminarea concurentilor sai pentru a dobandi clientii acestora, dar

aceeasi intentie o are si agentul economic care savarseste un fapt de

concurenta neloiala, deci finalitatea este comuna ambelor categorii de

fapte anti-concurentiale). De asemenea, este de domeniul evidentei ca

savarsirea unui fapt monopolist este contrara uzantelor comerciale

cinstite, la fel cum este si savarsirea unui fapt de concurenta neloiala. In

ce ma priveste, cred ca elementul esential care diferentiaza un fapt

monopolist de unul de concurenta neloiala este marimea, puterea

economica a agentului agresor comparativ cu a celorlalti concurenti de pe

piata. In consecinta, folosirea unor mijloace anticoncurentiale sanctionate

de Legea nr.11 / 1991 de catre un agent economic de marime 6 mica sau

medie comparativ cu puterea economica a concurentilor sai sau altor

6 Marimea (puterea economica) a unui agent economic este determinata in


principal in functie de procentul din piata relevanta ocupat de agentul economic
si de structura pietei relevante. Incadrarea unui agent economic ca agent de
marime mica sau mare este rezultatul unei analize circumstantiata la fiecare caz
in parte.

4
agenti economici afectati, va fi prezumata un fapt de concurenta neloiala.

Folosirea insa a acelorasi mijloace concurentiale contrare uzantelor cinstite

(si care sunt interzise in baza Legii nr. 11/ 1991) va fi prezumata un fapt

monopolist daca agentul economic poate fi incadrat in categoria agentilor

economici mari in raport cu concurentii sai sau cu alti agenti economici

afectati si care nu ii sunt concurenti (altfel spus, fapta mai grava absoarbe

fapta mai usoara). Aceste prezumtii de incadrare a faptelor anti-

concurentiale pot fi rasturnate daca se face dovada ca faptul respectiv

este indreptat numai impotriva unui agent individualizat (si nu poate

afecta piata relevanta in ansamblul ei) sau din contra, poate afecta

intreaga piata relevanta. De la aceasta solutie de principiu exista

urmatoarea exceptie: savarsirea faptelor la care face referire art. 8 alin. 2

din Legea nr. 21/ 1996 va fi intotdeauna sanctionata conform legislatiei

anti-monopol, indiferent de puterea economica a agentilor economici

autori. Prin raportare la sanctiunile administrative, un agent economic nu

poate fi sanctionat in acelasi timp si pentru incalcarea legislatiei anti-

monopol, si pentru incalcarea dreptului concurentei neloiale deoarece in

acest caz s-ar aplica pentru aceeasi fapta doua sanctiuni de aceeasi natura

(de ex., amenzi contraventionale) cuprinse in reglementari diferite dar

care care se raporteaza la aceleasi elemente materiale ale faptei

prohibite. In ce priveste aplicarea sanctiunilor penale, ele pot fi cumulate

deoarece laturile lor obiective sunt diferite. De asemenea, exista anumite

deosebiri referitoare la elementele raspunderii civile in cazul cele doua

categorii de fapte contrare concurentei normale.

O alta precizare importanta priveste legatura intre dreptul

concurentei si protectia consumatorilor. Aceasta legatura reprezinta

5
raspunsul la urmatoarea intrebare: in ce masura impactul asupra

consumatorilor generat de folosirea mijloacelor concurentiale influenteaza

aplicarea normelor dreptului concurentei (inclusiv a celor referitoare la

raspunderea civila a agentului economic autor)? Aceasta intrebare este

fireasca deoarece folosirea mijloacelor de concurentii afecteaza atat

consumatorii, cat si pe concurentii agentului economic autor. Dar,

normele privind protectia consumatorilor au alta finalitate si alta sfera de

aplicare decat cele privind protectia concurentei. De asemenea, subiectul

protejat este diferit: consumatorul - care este un neprofesionist - in cazul

dreptului consumatorilor, agentul economic -un profesionist -in cazul

dreptului concurentei. Pe de alta parte, este de necontestat faptul ca

exista multe interferente intre dreptul concurentei si dreptul

consumatorilor. Totusi, eu consider ca aplicarea normelor dreptului

concurentei nu trebuie legata in principiu de incalcarile aduse dreptului

consumatorilor si de eventualele daune suferite de consumatori datorita

faptelor agentului promotor, exceptand cazul in care legea prevede altfel.

Aceasta deoarece, in opinia mea, dreptul concurentei nu are menirea si

nici nu trebuie sa protejeze in mod direct consumatorii, ci numai indirect,

prin protectia concurentei normale pe piata relevanta. Este adevarat,

consumatorii reprezinta cererea in cadrul raportului cerere-oferta, dar nu

trebuie pierdut din vedere faptul ca aceasta cerere nu se formeaza

transcedental, undeva in afara pietei, ci prin luarea in considerare a

diferitelor oferte concurente pe piata. In consecinta, sanctionarea unui

agent promotor pe baza normelor dreptului concurentei numai pentru ca a

incalcat unele drepturi ale consumatorilor, fara insa sa incalce uzantele

comerciale cinstite, ar fi absurda deoarece i-ar lipsi chiar temeiul juridic si

6
economic (desigur insa, agentul economic va fi sanctionat pentru

incalcarea dreptului consumatorilor). Normele privind protectia

consumatorilor ar putea fi luate in considerare in aplicare adreptului

concurentei numai in masura in care ofera standarde de conduita in relatia

consumator-agent economic, standarde care se incadreaza in categoria de

uzante cinstite in activitatea comerciala. De asemenea, nu trebuie uitat ca

protectia consumatorilor este o parte a protectiei sociale7, iar protectia

sociala este o forma de inginerie sociala care inevitabil afecteaza, intr-o

masura mai mare sau mai mica, jocul normal al fortelor pietei, ori dreptul

concurentei are drept finalitate pastrarea jocului normal al fortelor pietei.

De la solutia de mai sus, legea romana se abate in cazul dreptului

anti-monopol , tocmai pentru ca legiuitorul roman a imbinat in acest caz


8

componenta economica cu cea sociala in legatura cu protectia pietei

libere. Cred insa ca numai in ceea ce priveste abuzul de pozitie dominanta

putem vorbi efectiv de o conditionare a aplicarii dreptului concurentei de

necesitatea protectiei consumatorului9, in celelalte cazuri de practici

monopoliste (intelegeri monopoliste si concentrari economice) protectia

consumatorilor fiind doar unul dintre standardele in raport cu care se

permite o anumita conduita a agentilor economici suspectati de

monopolism. De asemenea, relativ recent, prin modificarea Legii nr.11/

7 In sensul ca protectia consumatorilor este o componenta a protectiei


sociale, a se vedea D. Patriche, Gh. Pistol s.a., Protectia
consumatorilor, Ed. “Monitorul Oficial”, Bucuresti, 1998, pp.30-36.
8 A se vedea art. 1 din Legea nr. 21/ 1996, care prevede, cu caracter de

principiu, ca protectia, mentinerea si stimularea concurentei se fac “in


vederea promovarii intereselor consumatorilor”.
9 Art. 6 din Legea nr. 21/ 1996 prevede ca obiectul sau efectul daunator

al abuzului de pozitie dominanta se apreciaza, in mod alternativ, in


functie de atingerile aduse concurentei sau bunastarii/ drepturilor
consumatorilor.

7
1991 privind concurenta neloiala10, legiuitorul a impus agentilor economici

ca in desfasurarea activitatii lor, sa respecte si interesele consumatorilor

(art.1). Totusi, din modul de formulare a textului legal ar rezulta ca

respectarea intereselor consumatorilor reprezinta o cerinta distincta de

respectarea uzantelor comerciale cinstite, or legea considera ca este un

fapt de concurenta neloiala numai acela care este contrar uzantelor

comerciale cinstite. In consecinta, modul de respectare a intereselor

consumatorilor poate circumstantia aprecierea caracterului anti-

concurential al unei fapte, dar nu reprezinta in sine criteriul de

determinare a acestui caracter anti-concurential.

Unii autori au insa pozitii contrare celei exprimate mai sus in legatura

cu raportul dintre dreptul concurentei si protectia consumatorilor. Conform

acestora, in ultimele trei decenii, dreptul concurentei a fost influentat tot

mai mult de ideea protectiei consumatorilor, consumatorul alaturandu-i-se

astfel agentului economic ca subiect pasiv al faptului anormal de

concurenta. Dar nu numai protectia consumatorului a influentat dreptul

concurentei, actiunea a fost si inversa. Astfel, s-a observat o tendinta a

legiuitorului de a include in sfera consumatorilor si micii agenti economici,

micii comercianti. Legislatia moderna privind sanctionarea faptelor

comerciale neoneste a fost adoptata si pentru a proteja consumatorii, dar

aceste sanctiuni se aplica frecvent si comportamentelor care nu sunt

indreptate impotriva consumatorilor, ci impotriva altor agenti economici,

pornind de la ideea ca eradicarea unor asemenea comportamente de pe

piata este cel mai bine promovata de o interdictie generala a activitatii

neoneste, chiar daca nu sunt afectati consumatorii in cazuri particulare 11.


10 Legea nr. 298/ 2001, publicata in M.O., Partea I, nr. 313/ 12.06.2001.
11 David J. Harland, The legal concept of unfairness and the

8
Drept urmare, si agentii economici urmaresc aplicarea legislatiei privind

protectia consumatorilor, pentru ca in acest fel se ajunge la suprimarea

practicilor neloiale12. Pe de alta parte, standardele privind protectia

consumatorilor nu mai au un caracter pur local, ele trebuie privite in

contextul international.13 Se poate astfel afirma ca legislatia privind

protectia consumatorilor are o natura dubla, pe de o parte urmareste sa

corecteze disfunctiile pietei iar pe de alta parte promoveaza valori sociale

(sanatatea si siguranta consumatorului, justitia sociala si prevenirea

exploatarii)14. Aceasta legislatie urmareste de asemenea sa promoveze

informarea completa si la timp a consumatorului, mai ales in legatura cu

bunurile complexe si sa intervina in raportul de forte dintre consumator si

agent economic, in cazul care primul este lipsit de puterea efectiva de

negociere a conditiilor contractuale. Din aceasta ultima perspectiva, se

naste si o pozitie critica: intervenind prea mult in sprijinul unor grupuri de

consumatori considerate mai vulnerabile, statul dovedeste un anume

paternalism, in dauna considerentelor de eficienta a pietei15. De aceea,

orice control exercitat asupra practicilor concurentiale neoneste trebuie sa

ia in considerare atat interesele consumatorilor, cat si cele ale agentilor

economici, incercand totodata sa armonizeze pozitiile diferitelor parti

interesate (de ex., intre grupurile de consumatori cu interese diferite)16.

In ceea ce priveste urmarirea si sanctionarea faptelor care induc in

eroare consumatorii si a altor fapte neoneste, sistemele de drept nationale


economic and social environment: fair trade, market law and the
consumer interest, in “Unfair advertising and comparative advertising”
(editor E.Balate), Ed. Story-Scientia, Bruxelles, 1988, p. 16
12 David J. Harland, op.cit., p. 26
13 David J. Harland, op.cit., p. 26-27
14 David J. Harland, op.cit., p. 26
15 David J. Harland, op.cit., p. 28
16 David J. Harland, op.cit., p. 31-32

9
au dezvoltat in general cateva principii de actiune. Astfel, nu este

necesara dovedirea intentiei de a induce in eroare sau insela; din aceasta

perspectiva, reprezentarile care nu sunt in sine neadevarate dar al caror

efect general este de a induce in eroare, pot fi contestate. In cazul

publicitatii neoneste, trebuie luata in considerare audienta careia i se

adreseaza, si nu standardul clasic de “om rezonabil”. De asemenea, este

suficient sa dovedesti capacitatea sau tendinta de a insela, fara a fi

necesar sa dovedesti prejudiciul comis (aceste principii se abat de la

solutiile traditionale din dreptul civil, dar numai asa se poate ajunge la un

control eficient al faptelor de concurenta neloiala)17.

C) Concepte fundamentale ale dreptului concurentei

a) Notiunea de piata relevanta


- in definirea concurentei comerciale si mai ales in determinarea limitelor activitatii afectate
de practicile monopoliste, esential este conceptul de "piata relevanta". Daca piata relevanta
nu este determinata in mod corect, exista riscul ca o activitate intrunind toate elementele
prevazute de lege pentru o practica anti-concurentiala (in special monopolista) sa nu fie
considerata nociva (sau sa fie considerata in mod eronat ca fiind o practica ilicita,
sanctionabila in baza L 21/ 1996). Piata relevanta ajuta la determinarea existentei
raporturilor de concurenta directa intre agentii ec. in cauza, precum si la evaluarea existentei
si intenstitatii concurentei actuale sau potentiale.
- acest concept este studiat in multe cazuri in cadrul abuzului de pozitie dominanta, dar in
realitate este un element esential in stabilirea existentei or inexistentei oricarei practici
monopoliste, inclusiv a concentrarilor economice. Consiliul Concurentei (“CC”) a definit
acest concept prin Instructiunile din 1.04.2004 cu privire la definirea partii relevante. De
asemenea, este un concept util si in analiza unor cazuri de concurenta neloiala.
- ca orice piata, si piata relevanta este un loc in care se confrunta cererea si oferta in legatura
cu un anumit produs/ serviciu, insa acest loc este delimitat de doua elemente:
(i) intinderea geografica (piata geografica), adica zona in care sunt activi ag.ec. care livreaza
produsul/ presteaza serviciul ce face obiectul pietei produsului/serviciului definit la pct.(ii)
mai jos. In cazul pietei geografice, ceea ce conteaza este nu originea geografica a

17 David J. Harland, op.cit., p. 21

10
produsului/ serviciului, ci accesibilitatea lui pentru acelasi grup de cumparatori in conditii
omogene de concurenta; (de ex., este prea scump sa merg sa cumpar din Baia Mare un pachet
de unt, cand eu locuiesc in Bucuresti si am alternativa economica in orasul meu pentru acel
produs. Aceasta inseamna ca piata untului este locala? Nu, pentru ca exista aceeasi
concurenta si la Baia Mare, si la Bucuresti intre producatori si putere de cumparare pentru
unt aproximativ egala, astfel incat pretul este similar in cele doua orase si atunci piata este
nationala. Cu alte cuvinte, nu conteaza faptul ca cumparatorul nu se poate deplasa in alt oras,
important este ca producatorul poate vinde in orasul sau in conditii similare cu cele in care
vinde in alt oras). Datorita progreselor tehnologice, majoritatea produselor/ serviciilor pot fi
transportate oriunde in Romania, deci majoritate pietelor relevante vor fi nationale. Mai
exista si cazuri de piete regionale (de ex., piata betoanelor, datorita limitarilor privind
prepararea si transportul lor).
In procesul de stabilire a intinderii pietei geografice, un loc foarte important il ocupa
evaluarea barierelor la intrarea pe piata (acestea pot fi date de resursele financiare –costuri-
cerute ag.ec. pentru a penetra sau a se mentine pe acea piata in raport cu perioada necesara
pentru amortizarea acestor costuri; costurile legate de cercetare si dezvoltare –R&D-; drepturi
de propr.intelectuala; reputatia ag.ec. acuzat de practici monopoliste; perceptia
consumatorilor/ utilizatorilor asupra substituibilitatii produsului/ serviciului, etc.) si ponderea
pe care o ocupa costul transportului produsului de la producator la cumparator in pretul pe
care il plateste cumparatorul.

(ii) gradul de substituire a produsului/ serviciului in cauza cu alte produse/ servicii identice
sau asemanatoare (piata produsului/ serviciului - vezi United Brands Co. v. Commission).
Substituibilitatea (intersanjabilitatea) se apreciaza in functie de destinatia si natura bunurilor/
serviciilor, precum si de preferintele consumatorilor/ cumparatorilor, astfel incat acestia sa
aiba o alternativa economica reala cand aleg intre ele. Substituibilitatea se apreciaza si din
punct de vedere al ofertei (adica, cat de usor este unui producator sa isi mareasca capacitatea
de productie sau sa reconverteasca productia astfel incat sa ofere intr-un timp rezonabil o
alternativa la produsul analizat, in conditii similare de pret).

Intersanjabilitatea are la baza conceptul de elasticitate incrucisata a cererii. Cererea


este inelastica atunci cand produsele vandute la un pret semnificativ mai mare decat cel
existent la un moment anterior, sunt absorbite de piata, in conditiile in care se reduce
volumul acestor produse oferite spre vanzare se reduce nesemnificativ (de ex., cererea de
paine in Romania). Cererea este elastica atunci cand cresterea pretului produsului (chiar in
conditiile in care volumul acestuia se reduce) duce la ingreunarea sau chiar imposibilitatea
vanzarii acelui produs (de ex., cererea de carte beletristica). Elasticitatea incrucisata a cererii
inseamna ca marirea pretului unui produs orienteaza o parte a consumatorilor spre un produs
intersanjabil, dar cu un pret mai redus. In acest sens, a se vedea si Regulamentul Consiliului

11
Concurentei din iunie 1997 privind aplicarea art. 5 si 6 din L 21/ 1996 (abrogat si inlocuit
prin Regulamentul din 13.05.2004 pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Legea
nr.21/1996), care sugereaza ca o crestere de pret care reorienteaza preferintele
consumatorilor poate fi o crestere mica (de ex, cel putin 5%) dar de durata. Produsele sunt
considerate intersanjabile numai prin raportare la momentul cand s-au aflat in concurenta pe
baza unor preturi reale, care nu au fost deja denaturate (ex. cu automobilul Daewoo si Opel
din aceeasi clasa cu Dacia. Dacia este substituibila cu celelalte doua deoarece intra in
concurenta, in preferintele consumatorilor, din punct de vedere al raportului pret/ calitate si
din punct de vedere al caracteristicilor tehnice. In schimb, daca nu ar fi decat Dacia pe piata
iar piata ar fi protejata impotriva importurilor si pretul acesteia ar creste exagerat de mult,
atunci poate ca multi s-ar orienta spre motociclete –dar nu “Harley Davidson”. Insa
motocicleta si Dacia nu sunt intersanjabile in preferintele consumatorilor.) Actiunile
concurentiale pe o piata inelastica sunt mai strict/ restrictiv analizate din perspectiva
dreptului anti-monopol, decat cele de pe o piata elastica.

- piata relevant afectata – terminologie folosita de art. 8 alin 1 L 21/ 1996, dar definita de CC
numai in legatura cu pietele afectate de concentrarile economice (v. Instructiunile cu privire
la definirea pietei relevante din 1.04.2004), astfel: 15% din piata este afectata in cazul
relatiilor orizontale si 25% din piata este afectata in cazul relatiilor verticale.
- strans legata de piata relevanta este piata derivata –atat piata in aval, cat si piata in amonte
(concept legat de integrarea pe verticala a circuitului economic). Uneori, efectul practicii
monopoliste se produce tocmai pe aceasta piata.
- din punct de vedere practic, determinarea pietei relevante este o chestiune foarte delicata si
cred ca -pentru a obtine un rezultat corect- ea poate fi facuta numai interdisciplinar (ingineri,
economisti, juristi, statisticieni, etc.). Determinarea ei se face de la caz la caz, luandu-se in
calcul si scopul pentru care se delimiteaza piata relevanta (de ex., pentru prestarea serviciilor
de transport de calatori, piata transportului aerian ar putea fi considerata distinct de cea a
transportului pe cale ferata, desi ambele sunt parte a industriei transportului de calatori).

‘Piata relevanta’ este un concept cheie atat pentru dreptul anti-monopol, cat si
pentru dreptul concurentei neloiale

B) Notiunea de agenti economici; grupul de agenti economici


a) am vazut ca intotdeauna, cand m-am referit la persoanele care savarsesc practici
monopoliste sau sunt afectate de practicile monopoliste, am folosit conceptul de "agenti
economici" (acelasi lucru il face si L 21, de altfel). In general, dreptul concurentei din alte
tari europene si cel comunitar utilizeaza in locul conceptului de “agent economic” conceptul
de "intreprindere", dar nu in sensul folosit de noi inainte de 1989, ci in sensul de entitate
constituita din elemente materiale si umane ce exercita o anumita activitate economica si care

12
are suficienta autonomie decizionala pentru a stabili comportamentul sau pe piata. Din acest
punct de vedere, "intreprinderea" in dreptul conc. nu se suprapune cu intreprinderea
comerciala din dreptul comecial, deoarece -in sens strict- intreprinderea comerciala
reprezinta obiectul exploatarii exercitate de comerciant, adica un organism economic si social
care desfasoara fapte obiective de comert si care reprezinta organizarea autonoma, de catre
un intreprinzator, a activitatii sale comerciale cu ajutorul resurselor naturale, a muncii si a
capitalului, in scopul obtinerii de profit prin participarea la schimbul comercial (deci,
intreprinderea comerciala este cel mult un obiect al raportului juridic comercial), pe cand
intreprinderea in dreptul conc. este un subiect al raportului juridic de concurenta
monopolista. Mai mult, intreprinderea din dreptul concurentei cuprinde si pasivul acesteia,
ceea ce nu este cazul cu intreprinderea comerciala, care cuprinde numai activul. In fine, in
dreptul comunitar al concurentei s-a decis ca si persoane care sunt necomercianti (cu alte
cuvinte, nu savarsesc fapte obiective de comert ca o profesiune) pot fi considerate ca
reprezentand intreprinderi din punct de vedere al dreptului concurentei (de ex., traducatorii
autorizati, cantaretii de opera).
In majoritatea cazurilor, agentul economic din dreptul concurentei se suprapune cu
conceptul de agent economic folosit in limbajul juridico-economic. Nici intreprinderea, nici
agentul ec. nu presupun existenta personalitatii juridice drept o conditie a functionarii lor,
esentiala este autonomia functionala (cu alte cuvinte, capacitatea agentului economic de a lua
decizii economice independente cu privire la activitatea sa tehnica, contractuala si
comerciala).
Din acest punct de vedere, legislatia concurentei din Romania poate induce o usoara
confuzie terminological deoarece Legea concurentei neloiale foloseste termenul de
‘comerciant’ (la data elaborarii proiectului ei, in perioada interbelica, nu se concepea ca
poate exista concurenta neloiala intre alte persoane decat comercianti in intelesul Codului
comercial). Cred ca astazi trebuie sa extindem intelesul notiunii de ‘comerciant’ din materia
concurentei neloiale la cel de ‘agent economic’. O asemenea abordare nu este lipsita de
controversa in Romania, dat fiind ca o interpretare pur literala si istorica a Legii concurentei
neloiale poate invalida extinderea notiunii de ‘comerciant’ (ca sa nu mai mentionez ca din
punct de vedere practic, profesiile liberale vor fi vehemente impotriva unei asemenea
interpretari).

Notiunea de “agent economic”

Conceptul de “agent economic” nu face parte din fondul conceptual

traditional al dreptului comercial roman, astfel cum acesta s-a dezvoltat in

perioada pre-comunista. El a fost introdus in legislatia romana dupa 1989,

13
mai precis in cadrul legislatiei fiscale18, fara a fi insa definit in mod direct

de aceasta19. Daca ne raportam la enumerarea facuta in cadrul

reglementarilor fiscale cu privire la categoriile de agenti economici,

observam ca notiunea de agent economic se suprapune in multe privinte

cu cea clasica de “comerciant”, respectiv acea persoana care savarseste

in nume propriu fapte obiective de comert, cu titlu de profesiune 20.

Suprapunerea nu este insa perfecta, deoarece legislatia fiscala foloseste in

mod neunitar termenul de agent economic, restrangand uneori notiunea

numai la persoanele juridice comerciante, fara a include si comerciantii

persoane fizice.

Ulterior insa termenul de “agent economic” si-a pierdut importanta

conceptuala in cadrul dreptului fiscal, devenind in schimb o notiune

fundamentala a dreptul anti-monopol, ca sub-ramura a dreptului

18 De ex., Legea nr.12/ 1991 privind impozitul pe profit, publicata in


Monitorul Oficial, (denumit in continuare “M.O.”), Partea I, nr. 25/
31.01.1991, abrogata prin Ordonanta Guvernului nr. 70/ 1994 (M.O. nr.
246/31.08.1994, republicata in M.O., Partea I, nr. 40/12.03.1997). Este
interesant de remarcat ca in materie fiscala, legiuitorul a renuntat pe
parcurs la folosirea sintagmei de “agent economic” pentru a determina
subiectul impozitarii din sfera comerciala, preferand utilizarea unui
termen care defineste mai bine calitatea de platitor de impozite si taxe,
aplicabil tuturor categoriilor de platitori de impozite, si anume cel de
“contribuabil”.
19 In general, legislatia fiscala defineste agentul economic indirect, prin

enumerarea celor mai importante categorii de agenti economici. De ex.,


Legea nr.12/ 1991 facea referire la “regiile autonome, societatile
comerciale, organizatiile cooperatiste, insitutiile financiare si de credit,
alti agenti economici” – subl.n (art.1). O definire legislativa a agentului
economic (fara a determina insa elementele de continut ale termenului) o
gasim in art.1 al Legii nr. 15/ 1994 privind amortizarea capitalului
imobilizat in active corporale si necorporale : “unitatile care desfasoara
activitati economice, denumite in continuare agenti economici …”(Legea
nr. 15/ 1994 a fost publicata in M.O. nr.80/ 29.03.1994, republicata in
M.O., Partea I, nr. 242/ 31.05.1999, modificata ulterior prin Ordonanta
Guvernului nr. 5/ 2000, publicata in M.O., Partea I, nr. 26/ 25.01.2000).
20 Pentru analiza elementelor definitorii ale calitatii de comerciant, a se

vedea St.D.Carpenaru, Drept comercial roman , editia a III-a, Ed. ALL


BECK, 2001, pp.62-63.

14
concurentei21. De asemenea, el a fost consacrat ca element conceptual

fundamental si in cadrul dreptului consumatorilor22.

In ceea ce priveste definirea legala a acestui concept, Ordonanta

Guvernului nr. 21/ 1992 determina in mod clar continutul termenului de

“agent economic” utilizat in contextul ei. In schimb, Legea concurentei nr.

21/ 199623 stabileste ca unul din subiectele supuse reglementarii anti-

monopol romanesti il reprezinta agentul economic (art.2 alin.1 litera a),

fara a-l defini insa. In consecinta, trebuie stabilit daca cele doua

reglementari au in vedere acelasi continut al termenului de agent

economic, iar daca este vorba de continuturi diferite, in ce masura unul

dintre ele poate fi utilizat in contextul promovarii produselor.

Fara indoiala, “agentul economic” la care face referire legislatia

privind protectia consumatorilor este doar unul dintre subiectele dreptului

concurentei (si anume agentul economic ce vinde produse si presteaza

21 Pentru o definitie a dreptului concurentei si o scurta prezentare a celor


doua sub-ramuri ale acestuia, a se vedea O.Capatina, op.cit., pp. 19-20.
22 Actul normativ care contine reglementarea-cadru pentru dreptului

consumatorilor il constituie Ordonanta Guvernului nr. 21/ 1992


(modificata prin Legea nr.11/1994, republicata in M.O., Partea I,
nr.75/23.03.1994 si modificata ulterior prin Ordonanta Guvernului nr. 58/
2000 astfel cum aceasta a fost modificata si aprobata prin Legea nr. 37/
2002, publicata in M.O., Partea I, nr.91/ 2.02.2002). Art. 2 al acestei
ordonante defineste agentul economic ca “orice persoana fizica sau
juridica, autorizata, care in cadrul actiivtatii sale profesionale fabrica,
importa, transporta sau comercializeaza produse ori parti din acestea sau
presteaza servicii” (termenul de “produs” fiind utilizat cu sensul dat de
Ordonanta nr.21/ 1992, respectiv de bun material destinat consumului
sau utilizarii finale). Din aceasta perspectiva, agentul economic la care se
refera legislatia privind protectia consumatorilor este un comerciant sau
liber-profesionist ale carui produse/ servicii sunt destinate numai
consumului, nu si folosintei de catre alti agenti economici in scopul
incorporarii lor in alte produse/ servicii. Observam ca in cadrul acestei
definitii, legiuitorul a introdus fata de formularea anterioara, termenul de
“persoana autorizata”, ceea ce extinde sfera notiunii de agent economic
de la comercianti la liber-profesionisti (considerati necomercianti de
doctrina traditionala a dreptului comercial).
23 Publicata in M.O., Partea I, nr. 88/ 30.04.1996.

15
servicii consumatorilor); pe langa acesta, o alta categorie de agenti

economici supusi dreptului concurentei sunt cei care realizeaza produse/

presteaza servicii necesare derularii activitatii altor agenti economici.

In ce ma priveste, consider insa ca in cadrul Legii nr. 21/ 1996,

termenul de agent economic are o sfera de acoperire mai larga decat sfera

traditionala a conceptului de “comerciant24”, cuprinzand si entitati

colective fara personalitate juridica25 (cum ar fi asociatiile in participatiune

si fondurile deschise de investitii26) care au in principal o natura

contractuala, precum si necomercianti care desfasoara in mod constant o

activitate economica (de ex., organizatii non-profit care exploateaza in

mod direct intreprinderi comerciale. In acest din urma caz insa, se poate

sustine ca agentul economic nu este organizatia non-profit ca atare, ci

intreprinderea comerciala organizata de aceasta). Nu includ insa, in

principiu, in categoria agentilor economici formele exogene ale societatilor

comerciale ce nu sunt independente din punct de vedere economic de

societatea care le-a constituit: reprezentante, sucursale, etc.27, deoarece o

24 In sensul ca termenul de “agent economic” folosit de dreptul


concurentei este mai larg decat cel de “comerciant”, a se vedea
O.Capatina, op.cit, pp. 21; 141-144.
25 In sensul ca unele entitati colective fara personalitate juridica sunt

subiecte ale raportului juridic de concurenta, a se vedea G.Boroi, Dreptul


concurentei [Note de curs], Institutul de drept si relatii internationale
“Nicolae Titulescu”, 1996, p. 18.
26 Reglementate prin Ordonanta Guvernului nr. 24/ 1993, publicata in

M.O., Partea I, nr. 210/ 30.08.1993.


27 In legatura cu formele exogene ale societatilor comerciale, a se vedea

O. Capatina, Societatile comerciale, editia a II-a, Ed. Lumina Lex, 1996,


pp. 87-107. Legea nr. 31/ 1990, astfel cum a fost republicata in M.O.,
Partea I, nr. 33/ 29.01.1998, defineste formele exogene fara personalitate
juridica drept “sedii secundare” (de ex., in art. 7 lit. g si art. 8 lit.l.).
Excluderea formelor exogene (mai ales a celor lipsite de personalitate
juridica) din sfera subiectelor dreptului concurentei are la baza prezumtia
lipsei de autonomie decizionala comerciala a acestora. Cred insa ca
aceasta prezumtie nu trebuie absolutizata. In mod exceptional, se poate
concepe o situatie in care majoritatea si in orice caz, cele mai importante

16
trasatura esentiala a agentului economic subiect al dreptului concurentei,

este independenta sa economica (recte, autonomia decizionala in ce

priveste politica sa economica si comerciala).

Revenind la necomerciantii care desfasoara o activitate economica,

o problema interesanta din punct de vedere al dreptului concurentei o

ridica posibilitatea includerii in sfera agentilor economici a persoanelor

care exercita profesiuni liberale (de ex, arhitectii, medicii, avocatii, notarii

publici, etc.). Traditional, doctrina si practica dreptului comercial roman nu

a inclus aceste persoane in sfera comerciantilor28, pornind de la premisa ca

relatia dintre asemenea profesionisti si clientii lor (o relatie in considerarea

persoanei liber-profesionistului, in care liber profesionistul urmareste

scopuri “nobile” sau de interes public si numai adiacent obtinerea de

castiguri din exercitarea profesiei) este de alta natura decat relatia dintre

un comerciant persoana fizica si clientul sau (care este o relatie in

considerarea fondului de comert si nu a persoanei intreprinzatorului-

organizator al fondului de comert). Desi aceasta lucrare nu este locul

potrivit pentru a elabora asupra temeiniciei excluderii liber-profesionistilor

din sfera comerciantilor, cred totusi ca la sfarsitul acestui mileniu si in

actualele conditii de dezvoltare a societatii, poate fi pusa in discutie

asertiunea ca un liber-profesionist nu este un comerciant, pentru

urmatoarele motive:
decizii economice se iau in cadrul unei sucursale de catre directorii
acesteia –care sunt si asociati ai societatii mame-, organele de conducere
ale societatii- mama avand doar rolul de a sanctiona asemenea decizii si
delegand o sfera cat mai larga de atributii conducerii sucursalei.
28 In acest sens, a se vedea St. Carpenaru, op.cit., p. 72-73. Pentru o

pozitie mai nuantata, care se bazeaza pe distinctia intre clientela civila si


cea comerciala (ceea ce implicit ar scoate liber-profesionistii din sfera
subiectelor dreptului concurentei), a se vedea O. Capatina, Dreptul
concurentei comerciale. Concurenta onesta, Ed. LUMINA LEX,
Bucuresti 1992, pp.164-165.

17
(i) ca si comerciantul, liber-profesionistul modern combina resurse

financiare, forta de munca si alte resurse pentru a desfasura activitatile

cerute de clientii sai. Desigur, calitatile sale personale joaca un rol foarte

important, dar acesta nu mai trebui sa fie un criteriu determinant pentru a

distinge liber-profesionistul de comerciant, daca avem in vedere ca in

multe domenii ale activitatii comerciale din sfera serviciilor, calitatile

individuale ale comerciantului prestator de servicii sunt determinante in

alegerea sa de catre un anume client;

(ii) ca si in cazul comerciantilor, clientela este esentiala pentru

activitatea liber-profesionistului, acesta luptand cu alti concurenti pentru a

atrage, mentine si dezvolta aceasta clientela. Scopurile nobile de care

acestia ar trebui sa fie animati sau interesul pe care ar trebui sa-l

promoveze nu se pot realiza in absenta clientelei;

(iii) ca si in cazul comerciantilor, veniturile liber-profesionistului

(denumite in mod generic “onorarii”) sunt folosite de catre acesta nu

numai pentru consum personal, dar si pentru a investitii in vederea

extinderii activitatii sale.

Pornind probabil de la aceasta realitate, Curtea Europeana de Justitie

a considerat ca “intreprinderea” la care fac referire dispozitiile in materie

de concurenta din Tratatul de la Roma din 1957 (“intreprinderea” fiind

pandantul in dreptul comunitar al agentului economic din dreptul roman al

concurentei), poate include si un cantaret de opera29 sau un avocat30 (deci,


29 A se vedea Josephine Steiner, Textbook on EEC Law, Blackstone
Press Ltd., 1992, pp.108-109; B. Goldman, A. Lyon-Caen, L. Vogel, Droit
commercial europeen, 5e edition, Precis Dalloz, 1994, pp. 351-353,
acesti autori criticand insa extinderea notiunii de “intreprindere” la orice
activitate care presupune un schimb de prestatii cuantificabile in bani
intre participanti.
30 Cazul C-309/ 99- ( “Wouters”) decis de Curtea European de Justitie la

19.02.2002.

18
liber-profesionisti).

Concluzionand la acest punct, cred ca agentul economic subiect al

dreptului concurentei il constituie orice persoana (fizica sau juridica) sau

grup de persoane care alcatuiesc o entitate distincta, comerciant sau

necomerciant, care desfasoara de o maniera autonoma (din punct de

vedere decizional) o activitate ce este parte a schimbului de produse/

servicii, in vederea obtinerii unui castig din care o parte va fi reinvestita in

continuarea si dezvoltarea activitatii sale. Acest inteles al notiunii de

agent economic va fi avut in vedere pe parcursul prezentei lucrari.

‘Agentul economic’ este un concept- cheie atat pentru dreptul anti-monopol, cat
si pentru dreptul concurentei neloiale

b) grupul de agenti economici ca subiect activ al practicilor monopoliste = ansamblu de


agenti economici, plasati sub conducerea unuia sau unora dintre ele, asigurandu-se astfel
unitatea de directie economica a grupului - observam ca in cazul grupului de agenti econmici
independenta economica este limitata sau exista posibilitatea ca oricand aceasta sa fie
limitata, situatie opusa celei intalnite cand am vorbit de agent economic luat individual.
Liantul in cadrul grupului este dat de legaturile financiare dintre intreprinderile componente,
legaturi care duc la existenta unui control economic comun (existenta unui control comun
este elementul cheie pentru a determina existenta grupului. “Controlul” poate fi definit drept
capacitatea unei persoane de a influenta substantial deciziile privind comportamentul pe piata
a persoanei controlate). Astfel, grupul este subiectul raportului juridic monopolist si nu
agentii ec. membri. Gr. de agenti economici nu este reglementat ca atare prin L 21/ 1996, dar
intalnim referiri numeroase si chiar definitii legale ale grupului de agenti ec. in legislatia
secundara adoptata de Consiliul Concurentei in aplicarea Legii nr. 21/ 1996.
Persoana fizica care controleaza un grup de agenti economici este si ea considerate ca
facand parte din grupul de agenti economici, fara a fi definite ca si agent economic. (vezi
Regulamentul privind concentrarile economice din 31.03.2004)
In general, activitatea gr. de ag.ec. face obiect de studiu in cazul in care este anchetata
o concentrare economica excesiva. Insa gr. de agenti economici se poate intalni si in cazul
celorlalte doua forme de practici monopoliste (intelegerile si abuzul de pozitie dominanta)
Forme de grupuri: radiale, circulare (participatii reciproce) si in cascada.
Tipuri de grupuri:
- industriale - ansamblu de agenti economici ce au activitati identice, asemanatoare sau

19
complementare si care sunt supuse unei conduceri unice.
- financiare - agenti economici. participanti se pot deosebi radical dpdv al activitatii
desfasurate, dar sunt supuse unui control comun prin existenta unui participari de control
detinuta de unul din agentii economici (inclusive o persoana fizica) in ceilalti. Imbraca mai
ales forma gr. radial sau circular.
- personale- aceleasi persoane controleaza agenti economici participanti ( atentie: sunt mai
multe persoane, daca este una singura am grup financiar).

Clientela nu este un concept-cheie pentru dreptul anti-monopol,


ci numai pentru dreptul concurentei neloiale

DREPTUL ANTI-MONOPOL

I. CADRUL CONCEPTUAL

I.1 Considerente generale


A) Scurta prezentare a evolutiei istorice a monopolismului si dreptului anti-monopol
- pana la inceputul sec.XX, monopolul nu a fost considerat in sine un lucru rau. Amintiti-va
cum erau privite in antichitate monopolurile granelor din epoca romana (exceptand situatiile
in care recolta de grau din Egipt era mica, ceea ce ducea la proasta aprovizionare a Romei si
la cresterea preturilor, ceea ce la randul sau declansa miscari spontane de protest ale
populatiei sarace din Roma), monopolurile comertului transatlantic din sec. 15-17 sau
monopolurile din unele regate din vestul Europei privind comertul cu Asia de sud si sud-est.
In special, Evul Mediu occidental s-a caracterizat prin separarea legala a diferitelor
profesiuni si meserii in ‘zone’ distincte in cadrul societatii, aparate de concurenta si cu acces
strict controlat in cadrul lor (breslele, etc.). Practic, fiecare din aceste zone de activitate
economica reprezenta un quasi-monopol legal in raport cu consumatorii si furnizorii.
Dezvoltand afirmatiile de mai sus, se poate spune ca antichitatea romana si cea greaca
s-au caracterizat printr-o relativa libertatea a comertului si mestesugurilor. In schimb, putem
spune ca viata economica a Evului Mediu a fost dominata de monopoluri. In general, in
aceasta perioada monopolurile dadeau expresie ideii de stratificare sociala -cei dintr-o
categorie sociala (ex., tabacarii) formau o grupare inchisa si nu acceptau penetrarea ei de cei
apartinand altor categorii sociale sau profesionale- si erau o cosecinta a caracterului inchis al
societatii medievale. Monopolurile erau infrante prin ordin al suveranului atunci cand se
urmarea satisfacerea necesitatilor de baza ale populatiei, mai ales cele urbane (de ex.,
aprovizionarea cu cereale si cu carne. Ex. legile engleze care interziceau cumpararea in scop
de revanzare a granelor, abrogate de abia in secolul XIX). Dar asemenea exceptii aveau in

20
vedere numai circulatia pe piata interna a unor produse de baza. Suveranul insa avea tendinta
de a promova monopoluri interne ca surse de venituri care puteau fi atribuite vasalilor drept
rasplata pentru serviciile aduse (ex. cu monopolul jocului de carti acordat de Elisabeta I a
Angliei unui curtean al sau). Totodata, prin crearea de monopoluri suveranul apara cu
strictete penetrarea pietei interne de produsele concurente exportate de comerciantii straini
(ex., manufacturile lui Colbert; industria de postavuri engleza.)
- primele lovituri impotriva monopolurilor feudale sunt date, cel putin din punct de
vedere principial, de revolutiile americana si franceza din a II-a jumatate a sec.18
-monopolurile feudale contravenind ideilor de egalitate a partilor si de libertate a comertului.
Totusi, sec. 19 este martorul unei abandonari temporare a conceptiilor anti-monopol deoarece
marile concentrari economice aparute in aceasta perioada sunt tocmai rezultatul libertatii
absolute a comertului si al actiunii neingradite a principiului libertatii contractuale.
- din punct de vedere legislativ si conceptual, atacul impotriva monopolurilor incepe in SUA
(1889 – “Sherman Act”). Aceasta miscare anti-monopol s-a extins si in Europa, mai ales
dupa cel de-al doilea razboi mondial. In ultimele decenii, lupta impotriva monopolurilor a
cunoscut diferite intensitati. In general, abordarea luptei anti-monopol in SUA a influentat
practica si doctrina Uniunii Europene (CEE). In America Latina, Asia capitalista si Elvetia,
monopolurile au fost mult timp tratate cu indulgenta (lucru explicabil prin natura
predominant etatista si bazata pe legaturi de familie si politice a economiilor latino-
americane si prin specificul cultural si social al Asiei capitaliste si Elvetiei). Dar, si in aceste
tari in ultimii ani dreptul anti-monopol a cunoscut un reviriment (reflectand schimbarile
fundamentale in economie si in textura sociala), fiind tot mai mult influentat de doctrina si
practica SUA. In Europa Centrala si de Est, dreptul anti-monopol modern este introdus dupa
abolirea socialismului, modelul urmat fiind cel al Uniunii Europene (cel mai frecvent) sau al
SUA.

B) Scopul si obiectivele dreptului anti-monopol


Dreptul anti-monopol a cunoscut perioade de aplicare stricta sau mai laxa, in functie
de obiectivele ideologice si economice dominante in societate la un moment dat. In general,
scopul si obiectivele dr. anti-monopol sunt perene, variaza doar audienta unora in raport cu
altele. Putem spune ca, in esenta, dr. anti-monopol da expresie conflictului permanent intre
necesitatea de a maximiza profitul agentilor economici si cea de a maximiza protectia
agentilor economici concurenti si a consumatorilor/ utilizatorilor. Dr. anti-monopol nu are
drept scop primordial protectia consumatorilor, dar este influentat de cerinta protectiei
consumatorilor.
Scopul primordial al dreptului anti-monopol il reprezinta mentinerea si protejarea
libertatii de concurenta pe pietele relevante. Din aceasta perspectiva, dreptul anti-monopol
este un instrument in pastrarea unui echilibru intre cerere si oferta pe piata relevanta, astfel

21
incat preturile sa fie relativ stabile iar pe termen lung sa se ajunga la scaderea lor. Dreptul
anti-monopol modern este astfel preocupat de promovarea unor structuri concurentiale ale
pietelor relevante.
Obiectivele dr. anti-monopol (se va observa ca unele dintre ele intra in conflict cu
celelalte. Important este modul in care se realizeaza compromisul dintre ele in aplicarea lor
in practica) sunt:
a) stabilirea unui cadru legal (grup de reguli) care consacra limitele in care se poate duce
lupta de concurenta si sanctionarea celor care incalca aceste reguli (adica, aduc restrangeri
concurentei). O varianta (pana nu de mult considerata ca fiind caracteristica Europei) –
controlul administrativ asupra pietei (expresie a ideii de “inginerie sociala”) pt. a preveni
abuzurile generate de functionarea neingradita a cererii si ofertei;
b) inlaturarea oricaror bariere administrative si legale in calea luptei de concurenta.
Adversarii conceptiei prezentate la pct. a) considera ca libertatea concurentei trebuie sa fie
absoluta, pt. ca numai in acest fel se aloca eficient resursele economice (nici un guvern sau
persoana nu pot aloca mai eficient resursele decat o face piata insasi). Un argument
suplimentar in sustinerea acestui pct. de vedere - o legislatie anti-monopol ‘activista’ necesita
interpretarea ei permanenta de catre organele adm. si instante. Dar aceste autoritati sunt
"iresponsabile" din punct de vedere economic, nu pot intelege realitatea pietei mai bine decat
agentii economici insisi. In concluzie, nu este necesara o legislatie anti-monopol (exceptand
acele situatii in care dobandirea pozitiei de monopol de face prin mijloace vadit ilicite, deja
incriminate in alte acte normative, de ex. Codul penal) care sa fie interpretata “iresponsabil”,
ajungand astfel sa loveasca in insisi agentii economic pe care legislatia respectiva ar trebui
sa-i protejeze. In consecinta, chiar daca principiile alocarii eficiente a resurselor conduc
uneori – in lipsa unei legislatii anti-monopol specifice - la restrangeri ale concurentei, aceasta
consecinta negativa este mai putin grava decat aceea rezultand din protejarea cu orice pret a
concurentei pe piata si impiedicarea unor agenti economici ca, pe baza propriei eficiente, sa
ajunga la pozitia de monopol;
c) maximizarea transferului bogatiei sociale, prin redistribuirea ei cat mai larga intre cetateni.
Democratia economica reclama ca un nr. cat mai mare de subiecte sa beneficieze de produse
cat mai accesibile in ce priveste oferta, pret, calitate. Cu alte cuvinte, daca alocarea eficienta
ar duce la acumularea bogatiei intr-un numar redus de maini, maximizarea transferului
bogatiei sociale duce la o repartizare mai echitabila a acesteia in mainile majoritatii
populatiei.
d) promovarea si salvgardarea libertatii economice individuale. Societatea trebuie sa se
bazeze pe libertatea economica a individului. Un individ este liber economic nu in calitate de
salariat, ci in calitate de intreprinzator. Drept urmare, dr. anti-monopol pe de o parte ar trebui
indreptat impotriva marilor agenti economici, care transforma indivizii in salariati, iar pe de
alta parte ar trebui sa promoveze o piata cat mai atomista, pe care sa reziste un nr. cat mai

22
mare de agenti economici, chiar daca acestia sunt mai putin eficienti decat marii agenti
economici (pct. de vedere Jeffersonian, depasit de realitatea contemporana). Corolar - marele
agent economic are prea multa putere, ceea ce poate afecta insasi democratia politica.

Factorul economic cel mai mult utilizat in aprecierea modului in care sunt atinse
scopul si obiectivele dreptul anti-monopol este pretul produsului/ serviciului analizat. In
consecinta, un element indispensabil in analiza juridica a unui fapt presupus monopolist este
evolutia (pe trecut si in viitor) a pretului acelui produs/ serviciu.

I.2 Precizari terminologice


- din punct de vedere terminologic, denumirea L 21/ 1996 este incorecta (legea
"concurentei"). In realitate, aceasta lege nu reglementeaza toate actele care pot aduce
atingere concurentei, ci numai acelea care afecteaza piata in ansamblul ei. Aceste acte le
vom numi practici restrictive de concurenta sau fapte monopoliste, spre a le deosebi de
practicile de concurenta neloiala, reglementate prin L 11/ 1991. Ambele categorii de practici
sunt contrare uzantelor comerciale cinstite si aduc atingere concurentei normale intre agentii
economici. Dar in timp ce practicile restrictive de concurenta aduc atingere pietei in intregul
ei (adica, afecteaza un numar nedeterminat de agenti economici de pe acea piata, ele perturba
legile economice ale pietei libere), practicile de concurenta neloiala sunt totdeauna indreptate
impotriva unui sau unor agenti economici determinati (ele urmaresc sa elimine un rival de pe
piata prin acapararea ilicita a clientelei acestuia; recent s-a acceptat ideea ca o practica de
concurenta neloiala poate avea drept scop si numai incalcarea unei norme de comportament
normal de afaceri, fara a avea drept obiect sau efect acapararea clientelei).
- vom vorbi de concurenta comerciala, pe care nu trebuie sa o intelegem limitata la
comercianti, ci extinsa la toti agentii economici;
- “monopolul” este acel agent economic a carui pozitie pe piata relevanta este suficienta de
puternica astfel incat sa isi stabileasca propriul comportament pe piata fara ca deciziile sale sa
fie conditionate de comportamentul concurentilor sau al cumparatorilor (consumatorilor) de
pe acea piata.
- spre deosebire de monopol, oligopolul nu este un agent economic ci o modalitate de a
descrie o structura a pietei relevante, caracterizata prin existenta unui nr. redus de ag.ec. cu
putere mare de piata, nici unul din ei nefiind in situatia de a domina piata, al caror
comportament pe piata este influentat de comportamentul oricaruia din marii ag.ec.
concurenti dar nu este influentat de reactiile si comportamentul micilor ag.ec. existenti pe
acea piata. Cumparatorii de pe acea piata pot influenta comportamentul de piata al fiecarui
agent economic cu putere mare, in cazul in care concurenta in interiorul oligopolului este
suficient de intensa;
- referitor la conceptul de "monopol" si derivatele sale (monopolism, monopolizare, etc.) ar

23
trebui sa distingem intre monopolul de stat si celelalte forme de monopol. Monopolul de stat
reprezinta o interdictie legislativa de a savarsi o activitate de natura celei monopolizate, fara
a avea autorizarea prealabila a autoritatii publice (accentuez: monopolul se stat se poate crea
numai prin lege. Fiind o restrangere, o atingere adusa principiului libertatii comertului
consacrat prin art. 135 (2)(a) din Constitutie, ele trebuie prevazut expres printr-un act
normativ al Parlamentului si nu se poate considera ca fiind subinteles). La noi, monopolul de
stat este reglementat prin L 31/ 1996 iar organul adm. indrituit sa autorize un agent economic
in vederea exercitarii unei activitati reprezentand monopol de stat este Ministerul Finantelor
(“MF”). Din reglementarea L 31 nu rezulta ca o activitate constituind monopol de stat
trebuie exercitata numai de un singur agent economic, MF putand acorda licente de
exploatare a aceleiasi activitati mai multor agenti ec. Din pacate, cuvantul cheie este "poate",
iar modul in care este transpus in practica acest "poate" este controlat numai de organul adm.
superior MF, anume Guvernul. Refuzul MF de a acorda licenta de exploatare poate fi atacat
in instanta, daca incalca dispozitiile art.9 din legea nr.21/1996, insa organul care este titularul
actiunii este Consiliul Concurentei , daca in prealabil a sanctionat actiunea organului
administrativ (vezi art. 9 alin.3 introdus prin OUG 121/2003). Din pacate, legea 21/ 1996 nu
stabileste competenta clara a CC de a lua masuri administrative impotriva organelor adm. de
stat. In ceea ce priveste dreptul agentului economic afectat de a actiona in justitie, cred ca in
baza dreptului de acces liber la justitie al oricarei persoane (consacrat in Constitutie –art.21),
o asemenea actiune este de conceput atat timp cat nu pune in discutie exclusiv chestiuni de
apreciere tehnica (apreciere facuta de MF atunci cand a refuzat acordarea licentei este o
apreciere tehnica, instanta neavand pregatirea necesara –chiar ajutata de experti- pentru a
revizui aceasta apreciere, exceptand cazul in care este vadit ca aprecierea tehnica a organului
adm. a fost doar “paravanul” in spatele carui este mascat un abuz de drept sau o discriminare
impotriva solicitantului licentei) si MF a incalcat normele privind acordarea licentei de
monopol de stat. In practica, L 31/ 1996 nu este aplicata, deoarece lipsesc normele de
aplicare care trebuiau promovate printr-un H.G. conform art. 17 al legii.
- spre deosebire de monopolul de stat, monopolul de exploatare nu presupune interdictia
activitatilor concurente, dar persoana care exploateaza acest tip de monopol -un organ adm.,
monopolul de exploatare fiind specific sferei serviciilor publice- are dreptul de a acorda
licente de exploatare ag.ec. care doresc sa desfasoare activitati similare. In dreptul adm. de
inspiratie franceza, sfera serviciilor publice este foarte larga, putand include si activitati pur
economice dar care, datorita importantei lor pentru economia nationala sau locala, sunt
considerate de interes public si se supun regimului adm. - de ex., exploatarea resurselor
naturale, a energiei electrice, etc. Din fericire sau din nefericire, conceptul de "interes
public" este foarte flexibil, ceea ce permite ca in functie de conceptia politica dominanta la
un moment dat, o activitate economica sa fie considerata ca apartinand sferei publice sau
celei private. Monopolul de exploatare nu este stabilit prin lege, ci prin acte de natura

24
administrativa si poate fi pus in valoare de un agent economic privat numai pe baza acordarii
unei licente de catre organul adm. care a creat monopolul de exploatare sau il supravegheaza.
Cred ca refuzul neintemeiat al acordarii unei asemenea licente poate fi atacat in instanta, mai
precis in cea de contencios administrativ, in aceleasi conditii ca cele aratate pentru
monopolul de stat. Dupa cum vedem, cele doua tipuri de monopoluri se aseamana din punct
de vedere al efectelor lor, dar difera din punct de vedere al naturii si originii lor: unul se naste
pe baza legii, altul pe baza unui act administrativ. Ceea ce duce la ideea ca existenta,
constituirea monopolului de exploatare poate fi contestata in instanta.
- monopolul natural - definit prin Ordonanta 15/ 1993 privind restructurarea regiilor
autonome (art.2 (1) - activitate de productie sau de prestari servicii care, datorita necesitatii
unor tehnologii specifice sau a unor investitii de capital cu costuri ridicate, nu se poate realiza
in conditii de eficienta normala in unitati concurentiale sau care ar deveni concurentiale pe
termen scurt sau mediu). In primul rand, aceasta definitie este incompleta deoarece nu
include monopolul natural dat de exploatarea unei inventii (cel ce are un brevet de inventie
sau un drept asemanator de proprietate industriala protejat prin lege, se bucura in mod
exclusiv pe o perioada de timp de rezultatele economice ale exploatarii inventiei,
devansandu-si concurentii in cazul in care acestia nu inventeaza ceva mai performant). In al
doilea rand, ea este prost plasata: monopolul natural poate exista la nivelul oricarui agent
economic privat, nu numai la cel al regiilor autonome (organe supuse unui regim mixt, de
drept adm. si privat). In realitate, la data adoptarii OG 15/1993 majoritatea regiilor
autonome aveau un monopol de exploatare, care in unele cazuri se suprapunea cu un
monopol natural. Spre deosebire de celelalte doua forme de monopol, monopolul natural nu
este protejat prin lege sau act administrativ (dar poate fi protejat legal printr-un act de drept
public care nu are caracter constitutiv, ci constatator de drepturi, de ex. un brevet de
inventie). Exploatarea lui abuziva cade sub incidenta legislatiei anti-monopol ( L 21/ 96).

Aceste distinctii intre cele trei tipuri de monopol sunt de inspiratie franceza.

I.3 [rezervat]

I.4 Analiza economica a faptului monopolist

Intotdeauna, incalcarea regulilor de desfasurarea a jocului concurentei comerciale are


o justificare economica. Pentru a aprecia daca exista intr-adevar o incalcare, trebuie evaluat
rationamentul economic al autorului, pentru a vedea daca justifica o asemenea incalcare. Cu
alte cuvinte, daca beneficiile economice generale (adica, nu numai in favoarea autorului, ci in
favoarea pietei in general) ale actului respectiv exced efectele negative ale acestuia, actul nu
ar trebui sanctionat, chiar daca aparent reprezinta o incalcare a regulilor legale ale

25
concurentei.
‘Anatomia’ mecanismului analitic folosit in aprecierea conformitatii unui fapt
concurential cu normele dreptului anti-monopolist presupune parcurgerea urmatoarelor etape
de rationament:
- stabilirea tuturor elementelor de fapt, pentru a avea o imagine completa si corecta a faptului
monopolist si mecanismului sau de producere;
- intelegerea mecanismelor si rationamentelor economice care l-au condus pe autor la
savarsirea faptului monopolist;
- determinarea pietei (lor) relevante romanesti (dr. anti-monopol roman nu este interesat inca
de efectele anti-concurentiale pe alte piete nationale ale unui fapt savarsit sau conceput in
Romania) pe care s-a produs faptul monopolist (sunt necesare cat mai multe informatii
statistice si studii de piata care sa provina de la terti independenti, cu reputatie. De
asemenea, trebuie inteles in ce masura produsele aceluiasi agent economic sunt
comercializate pe aceeasi piata relevanta sau pe piete diferite. Este necesara o interactiune
stransa intre jurist, analist economic, agenti de vanzari si tehnicieni, ingineri, etc. care fabrica
un anumit produs sau presteaza un anumit serviciu pentru a intelege particularitatile
produsului/ serviciului in cauza si masura in care este intersanjabil cu alte produse/ servicii).
In general, Consiliul Concurentei favorizeaza stabilirea pietelor relevante pe baza valorica, si
nu ca volum (unitati, numar total de produse vandute, etc.). Exista insa situatii in care
doreste sa cunoasca piata atat valoric, cat si ca volum;
- stabilirea barierelor la intrare pe piata relevanta (costul unei investitii noi si perioada ei de
amortizare; existenta unor cerinte administrative –licente, autorizatii adm., etc.- pentru
importul sau comercializarea produsului/ serviciului in cauza pe piata romaneasca; cat de
mult este deschisa piata romaneasca la produsele / serviciile venite din afara tarii;
determinarea importantei marcilor pe piata relevanta; importanta efortului de marketing si
valoarea lui pentru a castiga cota de piata; rolul contractelor de distributie exclusiva,
licentelor, contractelor de cumparare exclusiva pe piata relevanta; rolul R&D pentru
dobandirea si extinderea cotei de piata a produselor/ serviciilor in cauza),
- evaluarea structurii pietei relevante, pentru a determina daca piata este concurentiala sau nu
(numarul de concurenti si puterea lor pe piata - la acest punct al analizei, un rol important il
are determinarea gradului de concentrare a pietei. Pentru a cunoaste gradul de concentrare al
pietei, se foloseste deseori indicele Herfindahl-Hirschman (HHI) care se calculeaza prin
insumarea cotei de piata a fiecarui agent economic ridicata la patrat. Daca indicele HHI are o
valoare mai mica de 1,000, concentrarea este prezumata redusa, intre 1,000 si 1,800 este
prezumata medie si peste 1,800 este considerate ridicata. Cu cat piata este mai concentrata,
cu atat faptele care au impact asupra concurentei sunt apreciate mai restrictiv; evolutia
preturilor pe acea piata in ultimii 3 ani si tendinta de evolutie pe urmatorii 3 ani, evolutia
cererii si a ofertei pe ultimii trei ani, etc. In aceasta etapa a analizei, un rol foarte important

26
cu impact fundamental in solutia/ decizia finala este il joaca intelegerea rolului pe care il
joaca diferiti factori economici, sociali si uneori politici si in mecanismul de formare a
pretului produsului/ serviciului). In analiza moderna a faptului monopolist,
analiza evolutiei in timp si a structurii preturilor pe piata relevanta joaca
un rol fundamental;
- stabilirea pozitiei autorului pe acele piete relevante afectate de faptul sau (cota sa de piata si
in unele cazuri, cotele de piata ale concurentilor celor mai importanti. In acest context are
loc si stabilirea cifrei de afaceri a agentului economic autor in anul anterior savarsirii faptului
monopolist – atat cifra de afaceri generala (totala), cat si cea alocabila pietei relevante a
faptului monopolist (amenda adm. se aplica la cifra de afaceri totala alocabila Romaniei ???,
cifra de afaceri aferenta pietei analizate permite sa se inteleaga cat de importanta este
activitatea analizata pentru agentul economic respectiv);
- identificarea ag.ec. care sunt concurenti directi ai autorului faptei si a celor care nu
concureaza direct cu el (in cazul in care nu exista concurenta intre agentii economici
participanti la o intelegere monopolista, legislatia anti-monopol este mai permisiva);
- identificarea normelor legale care au fost incalcate prin faptul monopolist si a jurisprudentei
adm.si judiciare in legatura cu ele. Cunoasterea si intelegerea modului in care sunt
interpretate de catre doctrina, Consiliul Concurentei si instante (daca exista);
- analiza elementelor componente ale faptului monopolist si a faptului in intregul sau, pentru
a vedea in ce masura a incalcat litera si/sau spiritul legii (in aceasta etapa, sunt aplicabile
toate elementele de rationament aratate mai sus);
- in majoritatea cazurilor, este recomandabila si efectuarea unui studiu de drept comparat al
aplicarii (mai ales in Uniunea Europeana) a prevederilor similare cu cele romanesti aflate in
discutie (din perspectiva avocatului autorului, este bine daca se poate identifica o tendinta de
analiza/ sanctionare sau o practica la nivelul UE care este favorabila autorului).

II. FORME DE PRACTICI MONOPOLISTE


- legea noastra sanctioneaza urmatoarele forme de practici monopoliste: intelegerile
monopoliste si abuzul de pozitie dominanta. In ceea ce priveste concentrarile economice
excesive, legea are mai putin un caracter sanctionator, cat mai ales unul preventiv.

II.1. Intelegerile monopoliste

A) Conceptul general de ‘intelegeri monopoliste’


- descrise prin art.5 alin.1 din L 21/ 1996. De retinut: practicile enumerate afecteaza
concurenta normala pe piata atunci cand cel care le savarseste are deja o anumita putere
economica (regula de minimis vz. art. 8 alin.1). In mod exceptional, legea considera ca unele
practici sunt atat de nocive, incat ele trebuie sanctionate indiferent de puterea economica a

27
autorilor lor (vz. art. 8 alin.2)
- intelegerile monopoliste pot fi definite ca fiind acele manifestari de vointa colectiva ale
unor ag. ec. suficient de independenti unii in raport cu altii spre a putea decide autonom
comportamentul lor pe piata, manifestari de vointa care au drept obiect sau drept efect
impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei pe piata relevanta.
- legea clasifica intelegerile monopoliste in: acorduri propriu-zise, decizii ale asociatilor de
agenti economici si practici concertate.
- o alta clasificare importanta este data de "palierul" economic unde se formeaza intelegerea
monopolista: intelegeri orizontale (acelasi nivel al circuitului economic, de ex. intre
producatorii de otel; sunt in general prezumate ca fiind contrare concurentei normale,
deoarece agentii ec.participanti sunt concurenti directi pe aceeasi piata relevanta) si verticale
(nivele diferite ale circuitului economic, de ex., intre o rafinarie si distribuitorii de benzina;
tendinta recenta este de a le considera, in principiu, benefice pentru concurenta si pentru
consumatori). Si in cazul multor intelegeri verticale, ag.ec. participanti pot fi considerati ca
aflandu-se in competitie directa deoarece produsele/ serviciile pe care le vand ajung pe
aceeasi piata relevanta, insa in ultimele decenii formele moderne de distributie a produselor
au condus la specializarea agentilor economici la diferitele nivele ale lantului economic ce
leaga producatorul de consumator in asa masura incat astazi asemenea nivele sunt privite ca
piete relevante distincte.

Elementele constitutive ale unei intelegeri monopoliste:


(1) existenta unei manifestari de vointa colectiva
- aceasta manifestare se analizeaza la nivelul fiecarui agent ec. (adica, fiecare agent ec.
participa la formarea vointei colective)
- nu este necesar ca fiecare agent ec. sa participe la elaborarea intelegerii monopoliste, este
suficient daca o pune in aplicare.

(2) autonomia decizionala a participantilor


- fiecare participant la intelegerea monopolista trebuie sa se bucure de libertate de decizie in
ce priveste comportamentul sau economic.
- viciile de consimtamant (in general, este greu de conceput existenta lor in practica in cazul
unei intelegeri monopoliste). In orice caz, daca decizia unei persoane de a participa la o
intelegere monopolista a fost afectata de un viciu de consimtamant (in intelesul dat de
C.civ.), atunci persoana respectiva nu va fi sanctionata.
- in plus, in materia dreptului anti-monopol se considera ca o persoana nu se bucura de
autonomie decizionala atunci cand nu are libertatea de decizie economica (‘cauze de
impunitate’):
(i) exista o dispozitie legala care restrange autonomia decizionala, astfel incat ag.ec. sunt

28
obligati sa participe la intelegerea monopolista. Dar nu orice dispozitie legala este avuta in
vedere, ci numai una (a) imperativa - care este obligatorie pentru ag.ec. vizati (dar nu o
dispozitie obligatorie emisa printr-un act administrativ, ci numai una inclusa intr-un act al
Parlamentului sau avand aceeasi forta juridica ), (b) care exclude libertatea marginala de
decizie a ag.ec. respectivi (recte, obligatia de a incheia intelegerea monopolista acopera toata
piata pe care opereaza acei agenti, nu numai o parte a ei. Daca exista un segment al pietei
relevante unde ag. ec. pot concura in mod neingradit, dar acestia extind efectele intelegerii
monopoliste si asupra acelui segment, atunci pentru acel segment devin pe deplin aplicabile
sanctiunile legale. De ex., daca legea romana impune tuturor rafinarilor sa se asocieze pentru
a cumpara petrol si pentru a-l prelucra, inseamna ca sectorul distributiei de produse petroliere
ramane deschis concurentei, ceea ce exclude existenta unei intelegeri monopoliste la acest
nivel) si (c) care creeaza o legatura de cauzalitate directa intre acea dispozitie legala si
intelegerea monopolista (cu alte cuvinte, sa existe un text de lege care sa impuna, expres sau
implicit dar in mod indubitabil, realizarea intelegerii monopoliste- ex. cu licitatiile pt.
achizitionarea de cantitati foarte mari din anumite produse, cand legea permite ca vanzatorul
-de regula, un organ administrativ- sa ofere numai loturi foarte mari, ceea ce practic impun
asocierile intre agenti economici mai mici. Un alt exemplu: art. 28 alin.2 lit.c) din Legea
notarilor publici, care prevede ca Consiliul Uniunii Notarilor Publici stabliste onorariile
minimale, cu aprobarea Ministrului Justitiei; art.28 alin.2 lit.b) prevede ca acelasi Consiliu
propune Ministrului Justitiei numarul noecesar de notari publici). Obligatia de a incheia
intelegerea monopolista prevazuta de lege trebuie sa fie suficient de caracterizata, sa indice
clar cui se aplica si limitele sale de aplicare, sau
(ii) exista o situatie de dependenta economica a unor participanti la intelegerea monopolista
fata de alti participanti sau fata de ag.ec. care nu participa la intelegerea monopolista. Ag.ec.
aflat in situatie de dependenta nu va fi sanctionat pentru participarea la intelegerea
monopolista, in schimb va fi sanctionat ag.ec. care a exercitat puterea de control. Problema
dependentei ec. apare mai ales in cadrul grupurilor de agenti economici, precum si in cazul
raporturilor de intermediere comerciala. In cadrul grupului, este evident ca sucursalele si
reprezentantele, in principiu, nu se pot bucura de libertate economica. In cazul filialelor,
exista o prezumtie relativa de dependenta ec.; daca se demonstreaza ca filiala a avut
posibilitatea, la data incheierii intelegerii monopoliste, de a-si determina in mod autonom
comportamentul pe piata, atunci filiala nu poate pretinde impunitate.
In ce priveste relatiile de intermediere, trebuie sa facem distinctie dupa cum
intermediarii sunt auxiliari comerciali dependenti (in esenta, ei nu isi asuma nici un risc
atunci cand deruleaza afacerea comitentului lor) sau intermediari independenti (cand ei
suporta o parte semnificativa sau toate riscurile operatiunii pe care o incheie in numele
comitentului. De ex., suporta o parte din cheltuielile operatiunii, au autonomie in luarea
deciziilor privind derularea acelei operatiuni, investesc in crearea unei cereri pentru

29
produsele/ serviciile pe care le intermediaza, etc.). Primii nu au independenta ec., ultimii da.
Art. 5 alin.2 din L 21/ 1996 nu reglementeaza cauze de impunitate, stabileste doar
exceptii de la aplicarea interdictiilor referitoare la intelegerile monopoliste, numai ca in
aceste cazuri ag.ec. participanti la intelegerile exceptate sunt considerati ca au avut
autonomie decizionala pentru a participa la acea intelegere.

(3) afectarea semnificativa a concurentei


- nu orice intelegere monopolista este sanctionabila, ci numai una care afecteaza concurenta
in mod semnificativ. ‘A afecta’ inseamna (i) a denatura (concurenta exista, dar competitorii
nu mai au posibilitatea de a-si stabili politica de afaceri pe principiile rationalitatii
economice, de ex. toti sunt obligati sa includa in contractele lor aceleasi restrictii cu privire la
garantia produsului), (ii) a restrange (concurenta subzista numai cu privire la anumite aspecte
ale comportamentului pe piata, de ex. piata a fost impartita teritorial dar in cadrul fiecarui
teritoriu ag.ec. participant poate sa-si stabileasca in mod liber preturile) sau (iii) a impiedica
concurenta. Desi cerinta existentei unei alterari semnificative a concurentei nu este prevazuta
expres in actuala lege rom., ea se deduce din reglementarea dispenselor individuale, a
exceptarilor in bloc si mai ales din art.8 (cifra de afaceri plus cota de piata minime).
Exceptie: art. 8 alin.2 prevede practici ilicite prin ele insele, chiar daca nu au afectat
semnificativ concurenta. Nu inseamna insa ca daca sunt depasite pragurile din art.8 alin.1
(adica, se prezuma afectarea semnificativ a concurentei), intelegerea este automat sanctionata
deoarece atunci intervin dispensele individuale care vor lua in calcul factorii enumerati la art.
5 alin.2.
In sfera notiunii de concurenta afectata de o intelegere monopolista intra atat concurenta
reala, cat si concurenta potentiala. Un ag.ec. este un concurent real daca actioneaza pe
aceeasi piata relevanta sau care nu actioneaza la momentul analizei pe aceeasi piata relevanta,
dar are capacitatea sa isi modifice rapid productia pentru a intra rapid pe piata relevanta, fara
costuri sau riscuri suplimentare semnificative, ca raspuns la o crestere mica si permanenta a
preturilor pe aceasta piata (a se vedea art.1.2 pct.7 din Instructiunile din 17.05.2004 privind
aplicarea art.5 din L 21/ 1996 acordurilor de cooperare pe orizontala). Un ag.ec. este
considerat concurent potential daca la momentul analizei nu actioneaza pe piata relevanta dar
care are capacitatea de a face investitiile suplimentare necesare pentru a patrunde pe piata ca
raspuns la o crestere mica si permanenta a preturilor.

- am aratat mereu ca intelegerea monopolista sanctionabila este cea care are drept obiect sau
efect restrangerea, denaturarea sau impiedicarea semnificativa a concurentei normale (este
suficient ca obiectul ori efectul sa fie anti-concurential. Nu are importanta ca partile nu au
urmarit ca intelegerea lor sa afecteze concurenta, daca efectul acestei intelegeri este totusi in
acest sens. In practica, se pare ca este mai usor de demonstrat efectul decat obiectul

30
monopolist). Mai mult, se considera ca nu este nevoie ca efectul anti-concurential sa fie
actual, este suficient ca el sa fie potential - chiar art. 5(1) vorbeste de practici ce "pot avea ca
efect".

B) Forme de intelegeri monopoliste


(1) Acorduri propriu-zise
- reprezinta conventii bi- sau multilaterale care pot imbraca o mare varietate de forme
(contracte de licenta, vanzare-cumparare, locatiune, distributie exclusiva, contracte de
asociere, de specializare, de franciza, etc.) fara a fi necesar ca respectiva conventie sa creeze
legaturi de asociere intre participanti. Important este ca, in principiu, prin respectivele
acorduri se nasc drepturi si obligatii juridice intre parti. In jurisprudenta comunitara se
admite ca si "gentleman's agreements" pot fi considerate acorduri in sensul dreptului
concurentei, chiar daca ele nu duc la nasterea de drepturi si obligatii cu forta legala intre
parti, ci numai la exprimarea intentiei partilor, cu conditia ca partile sa execute ulterior de
buna-voie cele convenite in gentlemen’ agreements. La fel, conventiile de asociere (de ex.,
cele de pool) care nu dau nastere la o noua persoana juridica - in baza lor, participantii la
asociere folosesc in comun anumite facilitati sau pun in comun anumite resurse, cu scopul de
a-si eficientiza activitatea (ex. din industria aviatica – “code-sharing”)
- in randul acordurilor propriu-zise se pot include si cele privind constituirea unei filiale
comune, dar numai daca in urma acordului respectiv ag.ec. participanti nu isi pierd
independenta economica (in cazul in care isi pierd independenta, este vorba de o concentrare
economica).

b) deciziile luate de asociatiile de agenti economici


- deciziile asociatiilor de agenti economici sunt manifestari de vointa colectiva ale membrilor
unei grupari de ag.ec. (aceasta grupare nu constituie o concentrare ec. In cadrul asociatiei de
ag.ec., fiecare participant isi pastreaza independenta, nu se poate vorbi de un control comun -
a se vedea si art.11 alin.3 din L 21/1996). Nu este necesar ca asociatia de ag.ec. sa aiba
personalitate juridical pentru ca decizia sa cada sub incidenta L 21/ 1996.
- deciziile susceptibile de reprimare sunt cele adoptate in cursul activitatii curente de catre
organul competent al asociatiei, decizii ce pot imbraca forma de circulare, directive,
regulamente, etc. si care sunt aplicate efectiv de ag.ec. asociati. In acelasi sens,
recomandarile facute de organul asociatiei sunt considerate decizii reprehensibile daca ele
sunt urmate efectiv de participantii la asociatie.
O problema actuala a practicii romanesti o ridica asociatiile profesionale in anumite industrii,
care in foarte multe cazuri au creat prin intermediul asociatiei un mecanism de schimb de
informatii sensibile din punct de vedere concurential (niveluri de pret, structura costurilor,
volumul investitiilor fiecarui membru, etc.) si au pastrat in statutele/ actele constitutive ale

31
organizatiilor profesionale formulari din HG 503/ 1991 (in prezenta abrigata prin L 356/
2001) care vin in contradictie cu normele dreptului anti-monopol (v. art.7 din HG 503/
1991)/

c) practici concertate
- presupun o comportare similara si coordonata a unor agenti economici, realizata in mod
voit, dar fara a se baza pe un acord intre ag.ec., substituind cu buna stiinta riscurilor
concurentei cele ale cooperarii intre acei agenti ec., cooperare ce nu se justifica tinand cont
de conditiile normale ale pietei in cauza.
- pt. a avea o practica concertata trebuie intrunite in acelasi timp un element subiectiv si unul
obiectiv. Elementul obiectiv consta in existenta, la un moment dat, a unui comportament
paralel si similar al ag.ec. in cauza. Numai acest lucru nu ar constitui o practica monopolista,
deoarece pe o piata libera fiecare ag.ec. are dreptul de a tine cont de activitatea concurentilor
sai si de a-si modela comportamentul in consecinta. Si atunci intervine elementul subiectiv,
si anume fiecare ag.ec. se comporta in modul respectiv deoarece urmareste atingerea unui
obiectiv comun cu al celorlalti: impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei. In
realitate, este extrem de greu de a demonstra aceasta intentie, mai ales cand ag.ec. in cauza
functioneaza pe o piata oligopolistica (nr.redus de ag.ec. mari). De aceea, organul de
supraveghere trebuie sa porneasca de la elementul obiectiv si pe baza lui sa cladeasca -prin
mecanismul prezumtiilor, al analizei comunicarii informatiilor facuta intre parti (de ex.,
principalii concurenti isi comunica costurile la un anume produs in cadrul unei intruniri
informale, etc.) elementul subiectiv. In acest context, mi se pare ca organul de supraveghere
roman se afla intr-o pozitie foarte buna, deoarece el este cel ce -in urma investigatiilor facute
si audierii partilor- aplica sanctiunea in special bazandu-se pe elementul obiectiv, urmand ca
ag.ec. sanctionat sa atace hotararea organului in fata instantei de contencios administrativ si
sa o convinga de inexistenta elementului subiectiv.
- invocarea practicilor concertate de catre organul de supraveghere poate fi utila atunci cand
exista un acord intre ag.ec., dar nu poate fi dovedit.

Mai sus au fost analizate principalele categorii de intelegeri monopoliste. Art. 5 din L 21/
1996 enumera si cateva forme de intelegeri monopoliste (cele mai frecvente si mai grave).
Totusi, ele nu epuizeaza sfera intelegerilor monopoliste si oricum, atunci cand sunt analizate
individual, anchetatorul/ judecatorul ia in considerare, direct sau indirect, si conceptele
fundamentale.

Lista de factori a caror existenta prezuma tendinta spre incheierea de intelegeri monopoliste
intre agentii economici:
- putini vanzatori si multi cumparatori

32
- barierele la intrare necesita o perioada lunga pentru a fi depasite
- bunuri/ servicii sunt vandute pe baza unor structuri contractuale standard sau a unor uzante
comerciale acceptate de cvasi-totalitatea agentilor economici sau produsele/ serviciile sunt
standardizate
- costurile producatorilor/ prestatorilor sunt similare
- cererea este inelastica
- cererea este statica sau in scadere
- majoritatea concurentei are loc la nivelul preturilor
- gradul de integrare verticala este similar

Procedura aplicarii de catre CC a articolului 5 din Legea nr.21/ 1996


- pentru a nu cadea sub incidenta articolul 5, o intelegere monopolista trebuie sa
indeplineasca in mod cumulativ urmatoarele criterii:
a) in anul financiar precedent celui in care s-a incheiat pentru prima data intelegerea
monopolista, cifra de afaceri totala a agentilor economici participanti nu trebuie sa
depaseasca un anumit plafon stabilit anual de CC (actualmente 100 miliarde lei) si
b) cota de piata totala a agentilor ec. participanti pentru anul financiar anterior celui in care s-
a incheiat prima data intelegerea monopolista nu depaseste pe nici una din pietele relevante
afectate cota de 5% (pentru ag.ec. concurenti). In cazul ag.ec. neconcurenti, cota de piata a
fiecarui ag.ec. participant nu trebuie sa depaseasca 10% si
c) intelegerea monoplista nu are drept obiect sau efect preturi, tarife, partajarea pietei sau
licitatii – v. art.8 alin.2 din L 21/1996 (intelegerilor monopoliste care au asemenea obiect
sau efect sunt considerate atat de daunatoare incat pozitia CC este ca ele sunt interzise per se
si atrag automat sanctiunile legii, chiar daca o analiza a lor ar demonstra ca ele sunt putin
daunatoare. Mi se pare criticabila aceasta pozitie a CC, exprimata si prin art.1 alin.3 din
Regulamentul din 13.05.2004 privind aplicarea prevederilor art.5 si 6 din L 21/1996, art
1.3.1 pct.12 din Instructiunile din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/ 1996
acordurilor de cooperare pe orizontala)

In cazul in care o intelegere monopolista nu se incadreaza in primele doua criterii (a si b) de


mai sus si nici intr-o exceptare pe categorii, ea trebuie analizata de catre CC (mai putin cele
interzise prin art. 8 alin.2 L 21. 1996) fie prin aplicarea prevederilor unuia din regulamentele
de exceptare pe categorii, fie printr-o investigatie individualizata in baza dispozitiilor
generale ale legislatiei anti-monopol. CC analizeaza o asemenea intelegere fie in urma unei
notificari (notificarea nu este obligatorie) de catre unul din participanti, fie din proprie
initiativa (pentru ca a fost sesizat de catre un concurent etc. sau s-a sesizat din oficiu).
In cazul in care un agent economic la intelegere o notifica inainte ca ea sa produca efecte
juridice, el poate inainta o cerere de neinterventie (certificarea prealabila a neinterventiei) si
CC trebuie sa se pronunte daca situatia descrisa este compatibila sau nu art. 5 alin.(1) din L
21/ 1996 (in functie de complexitatea situatiei, CC poate sau nu sa declanseze o investigatie

33
pentru a solutiona cererea de neinterventie). Daca CC considera ca situatia care va fi
acoperita de viitoarea intelegere monopolista nu necesita interventia sa, va emite o decizie in
acest sens care obliga CC in masura in care informatiile furnizate de participant au fost
corecte si complete si/sau situatia care i-a fost descrisa nu s-a modificat ulterior in mod
substantial. Daca insa CC considera ca nu poate fi emisa o decizie de neinterventie, va
declansa in mod obligatoriu o investigatie care se poate finaliza cu acordarea unei dispense
individuale.
In cazul in care un agent economic la intelegere o notifica inainte ca ea sa produca efecte
juridice, el poate cere si o dispensa individuala in cazul in care considera ca desi intelegerea
afecteaza concurenta, totusi sunt indeplinite conditiile art. 5 alin (2) din L 21/ 1996 (adica,
efectele ei pozitive sunt mai importante decat efectele ei negative). In general, dispensa este
ceruta atunci cand situatia care sta la baza intelegerii nu se incadreaza intr-o exceptare pe
categorii. Dar, conform Regulamentului din 13.05.2004 pentru aplicarea prevederilor art. 5
si 6 din L 21/ 1996, dispensa poate fi ceruta si daca participantii la o intelegere considera ca
ea se incadreaza intr-o exceptare pe categorii.
In cazul in care intelegerea este notificata ulterior producerii de efecte juridice sau nefiind
notificata si acceptata de CC, este descoperita ulterior de acesta, ag.ec. pot fi amendati cu
pana la 10% din cifra lor totala de afaceri pe anul anterior, dar in functie de gradul lor de
cooperare cu CC, amenda poate fi redusa conform algoritmului dezvoltat prin Instructiunile
din din 17.05.2004 privind individualizarii sanctiunilor sau pot chiar sa fie iertati de CC de
plata amenzii, conform Instructiunilor din 13.05.2004 privind conditiile si criteriile de
aplicare a unei politici de clementa.

In cazul intelegerilor care se incadreaza intr-o exceptare pe categorii, ag.ec. participanti au


dreptul sa nu notifice intelegerea CC, daca ei apreciaza ca intelegerea lor se incadreaza in
totalitate in prevederile regulamentului CC care guverneaza acea exceptare pe categorii (insa
optiunea lor de a nu notifica se face pe riscul lor, daca ulterior CC descopera acea intelegere
si considera ca ea nu se incadreaza in exceptarea pe categorii. Intr-un asemenea caz, ag.ec.
participanti au sarcina probei indeplinirii conditiilor din acel regulament.

Intelegerile monopoliste orizontale

Sunt considerate cele mai nocive forme de intelegeri monopoliste, dupa clasificarea in
functie de palierul pietei pe care opereaza. Poate din aceasta cauza, CC nu a emis un
regulament care sa excepteze in general aceste intelegeri de la aplicarea L 21/1996. Totusi,
pentru anumite categorii de intelegeri orizontale au fost emise regulamente specifice de
exceptare (intelegerile privind consultari pentru tarifele de transport aerian de pasageri si
alocarea de sloturi in aeroporturi; intelegerile de cercetare-dezvoltare – asemenea intelegeri

34
pot fi atat verticale, cat si orizontale; intelegerile de productie/ specializare - asemenea
intelegeri pot fi atat verticale, cat si orizontale; intelegerile in domeniul asigurarilor ;
intelegeri privind transfer de tehnologie si know-how). De asemenea, CC a adoptat si
Instructiunile din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/ 1996 acordurilor de cooperare
pe orizontala.

Conform acestor Instructiuni, cooperarea ‘orizontala’ are loc atunci cand intelegerea se
incheie intre ag.ec. care opereaza la acelasi nivel de piata. De cele mai multe ori, aceasta
cooperare are in vedere ag.ec. concurenti (din acest motiv, Instructiunile au in vedere
exclusiv intelegerile dintre agenti economici concurenti a caror cota de piata totala depaseste
5% si care nu se incadreaza in situatiile prevazute de art. 8 alin.s L 21/ 1996). Desi poate
avea efecte negative, exista si situatii in care beneficiile pe care le poate aduce sunt
substantiale, mai ales in conditiile actuale de intensificare a presiunii concurentiale datorita
progreselor tehnologice rapide si globalizarii pietelor. Mai ales in cazul ag.ec. mici si
mijlocii, cooperarea este uneori principala solutie pentru a supravietui pe piata. Rolul
Instructiunilor este de a oferi un set de reguli de analiza a unui intelegeri de cooperare
orizontala, din perspectiva compatibilitatii ei cu art. 5 din L 21/ 1996. Spre deosebire de
regulamentele privind exceptari pe categorii, incadrarea in unei situatii in limitele sugerate de
Instructiuni nu scuteste ag.ec. participanti la intelegere de obligatia de a cere o dispensa
individuala de la CC, daca intelegerea respectiva nu indeplineste conditiile prevazute de art. 8
L 21/ 1996 .

O intelegere monopolista pe orizontala poate cuprinde si elemente ale unei intelegeri


verticale, caz in care se vor aplica in mod suplimentar Instructiunile din 17.05.2004 privind
aplicarea art.5 din L 21/ 1996 in cazul intelegerilor verticale si eventual Regulamentul din
29.04.2004 privind intelegerile verticale. Daca insa cooperarea stabilita prin intelegerea
dintre ag.ec. conduce la dobandirea controlului ec. de catre unii participanti la intelegere
asupra altora, intregul aranjament intre parti va fi considerat o forma de conc.ec. si va fi
analizat conform Regulamentului privind conc.ec.

Pentru a stabili in mod corect care grup de prevederi (capitol) din Instructiunile privind
acordurile de cooperare pe orizontala se aplica unei intelegeri pe orizontala, este esential sa
fie determinate toate obiectivele (scopurile) urmarite de intelegere. Obiectivele intelegerii
sunt determinate in principal in functie de 2 factori: punctul de plecare al cooperarii si gradul
de integrare al diferitelor functii ale ag.ec. care se combina in urma intelegerii. In cazul
intelegerilor mai complexe (de ex., aliantele strategice care combina diverse domenii si
instrumente de cooperare), Instructiunile prevad expres ca nu se aplica acestor acorduri, dar
fiecare capitol de cooperare din intelegerea complexa poate fi analizat pe baza capitolului

35
corespunzator al Instructiunilor (v. art.1.2. pct. 9)

Structura Instructiunilor este urmatoare:


a) reguli generale, aplicabile tuturor tipurilor de intelegeri pe orizontala.
Sunt doua reguli de baza care trebuie avute in vedere in mod cumulativ: (a) cu cat puterea de
piata a participantilor este mai mare, cu atat intelegerea este prezumata mai nociva si (b) cu
cat gradul de integrare in urma intelegerii intre ag.ec. concurenti este mai mare, cu atat creste
gradul de nocivitate.
Alte reguli de analiza:
- se analizeaza obiectul intelegerii sau efectul pe piata relevanta al intelegerii monopoliste din
perespectiva afectarii semnificative a concurentei (in foarte multe cazuri, intelegerea nu are
drept obiect afectarea semnificativa concurentei). Efectul negativ pe piata relevanta al
intelegerii depinde de natura acordului si de puterea combinata de piata a participantilor,
precum si de alti factori structurali ai pietei relevante
- in ce priveste natura acordului, ea se determina in functie de domeniul si obiectivul
cooperarii, relatia concurentiala intre parti si gradul de integrare al activitatilor lor prin
implementarea intelegerii. Art. 1.3.1.1 din Instructiuni stabileste prezumtii relative cu privire
la gradul de nocivitate al anumitor categorii de intelegeri de cooperare pe orizontala.
- in ce priveste structura pietei si puterea de piata, se analizeaza cota de piata a participantilor
si gradul de concentrare a pietei (indicele HHI), stabilitatea in timp a cotelor de piata,
barierele la intrarea pe piata, puterea de piata a cumparatorilor/ furnizorilor comparativ cu
cea a participantilor la intelegere, natura produselor/ a pietei (indicele HHI), stabilitatea in
timp a cotelor de piata, barierele la intrarea pe piata, puterea de piata a cumparatorilor/
furnizorilor comparativ cu cea a participantilor la intelegere, natura produselor/ serviciilor
(omogene, mature, etc.) .
- beneficiile economice create sau care pot fi generate de intelegere (imbunatatirea productiei
sau a distributiei, promovarea progresului tehnic, etc.). Reducerile de costuri ca urmare a
reducerii productiei, partajarii pietei sau exercitarii puterii de piata nu sunt insa considerate
beneficii economice.
- beneficiile pentru consumatori (depind in mare masura de intensitatea concurentei pe piata
relevanta).
- indispensabilitatea intelegerii monopoliste orizontale (adica, restrangerea concurentei este
necesara pentru atingerea beneficiilor economice si nu exista mijloace mai putin restrictive
de concurenta prin care s-ar putea atinge aceleasi rezultate).
- mentinerea concurentei (cu alte cuvinte, intelegerea nu trebuie sa conduca la crearea sau
consolidarea unei pozitii dominante pe piata).

b) reguli specifice aplicabile anumitor tipuri de intelegeri orizontale

36
- acordurile de cercetare-dezvoltare.
- acordurile de productie (inclusiv acordurile de specializare).
- acordurile de cumparare (cumpararea in comun a produselor) – in acest caz, pietele
analizate sunt piata de unde sunt cumparate produsele –piata achizitiei- si piata unde sunt
vandute produsele realizate de participantii la intelegere. Sunt acorduri discutabile din punct
de vedere al dreptului concurentei, deoarece aproape intotdeauna efectul pozitiv al reducerii
costurilor produselor cumparate este insotit de efectul negativ al restrictionarii concurentei
intre cumparatorii acelor produse.
- acordurile de comercializare (vanzarea, distributia sau promovarea in comun) – riscul
concurential generat de aceste intelegeri consta in coordonarea politicii de preturi si a
strategiei comerciale (cu impact direct asupra stabilirii preturilor), impartirea pietelor si
trucarea licitatiilor. Din aceasta cauza, are putina relevanta pentru CC daca intelegerea este
exclusiva sau neexclusiva.
- acordurile cu privire la standarde.
- acordurile de mediu (participantii se angajeaza sa reduca poluarea asa cum este definite ea
in legislatia mediului ??? sau sa indeplineasca obiective de mediu).

Intelegeri monopoliste verticale

Aceste intelegeri sunt considerate de catre CC mai putin restrictive de concurenta. Acest
lucru se deduce prin adoptarea Regulamentului privind aplicarea art.5 alin.(2) din L 21/ 1996
in cazul intelegerilor verticale (ultima versiune este cea publicata la 29.04.2004), care
excepteaza ‘pe categorii’ de la intredictia prevazuta de art. 5 alin.1 L 21/ 1996 toate
intelegerile verticale care se incadreaza in conditiile prevazute de acest regulament. De
asemenea, exista si Instructiunile CC din 17.05.204 privind aplicarea art.5 din L 21/1996 in
cazul intelegerilor verticale, care aduc precizari suplimentare si completeaza Regulamentul
de mai sus si in acelasi timp stabilesc un set de reguli de analiza a unui intelegeri de verticale,
din perspectiva compatibilitatii ei cu art. 5 din L 21/ 1996, in cazul in care intelegerea
respectiva nu cade sub incidenta Regulamentului si trebuie ceruta o dispensa individuala de
la CC. Ca o lege speciala in raport cu Regulamentul de mai sus, este Regulamentul din
31.03.2004 pentru aplicarea art.5 alin.2 din L 21/ 1996 in cazul intelegerilor verticale din
sectorul autovehiculelor.

O intelegere verticala este acea intelegere (acord sau practica concertata) intre participanti
aflati la niveluri diferite ale lantului productie-distributie, referitoare la conditiile in care
partile pot cumpara, vinde sau revinde anumite produse sau servicii. Din aceasta perspectiva,
Regulamentul are in vedere numai intelegerile intre ag.ec. neconcurenti care se afla pe
paliere diferite ale lantului productie-distributie, cu exceptia prevazuta in Cap. III art. 4 alin.4

37
din Regulament. Conform actualei reglementari, orice intelegere verticala intre ag.ec. a caror
cota de piata (a furnizorului sau cumparatorului, dupa caz) nu depaseste 30% din piata
relevanta si care indeplineste conditiile din Regulament, se incadreaza automat in exceptarea
pe categorii, fara a fi necesara notificarea ei la CC si autorizarea de catre acesta . Restul
intelegerilor (adica, 1) intelegeri unde cota de piata a unui participant depaseste 30% sau 2)
intelegeri unde cota de piata este sub 30% dar peste pragurile prevazute in art. 8 alin.1 din L
21/ 1996 si care nu indeplinesc conditiile din Regulament) pot fi acceptate de catre CC in
baza unei dispense individuale (in acest sens, ele trebuie notificate CC inainte de a produce
efecte juridice, altminteri participantii sunt pasibili de aplicarea sanctiunilor din L 21/ 1996).
In cazul acestor din urma intelegeri vor fi aplicabile in principal prevederile Instructiunilor
CC din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/1996 in cazul intelegerilor verticale.

Piata relevanta unde se aplica criteriul cotei de 30% este piata participantului la intelegere
care are calitatea de furnizor (piata furnizorului), mai putin in cazul intelegerilor care contin
obligatii de vanzare exclusiva cand piata relevanta este cea a participantului care are calitatea
de cumparator (piata cumparatorului). In acest din urma caz, ratiunea este urmatoarea:
vanzatorul, datorita clauzei de exclusivitate, nu mai are dreptul sa isi vanda produsele si altei
persoane. Prin urmare, concurentii cumparatorului pierd accesul la produsele acestui
vanzator. Cu cat cumparatorul are o putere mai mare pe piata, cu atat mai afectati sunt
concurentii acestui cumparator de acordul de exclusivitate pentru ca pierd o resursa
alternativa de aprovizionare.
In cazul in care contractul de vanzare-cumparare cuprinde o dubla exclusivitate, se va aplica
criteriul cotei de 30% numai pe piata cumparatorului. In acceptiunea Regulamentului si
Instructiunilor privind intelegerile verticale, obligatia asumata de cumparator de a nu mai
cumpara produse similare de la alti furnizori concurenti ai vanzatorului este calificata drept
‘obligatie de neconcurenta’ (v.art.2 din Regulament – definitia obligatiei de non-concurenta
este mai larga decat simpla exclusivitate de cumparare).

a) Exceptarea pe categorii a intelegerilor verticale


- Regulamentul prevede ca art. 5 alin. (1) nu se aplica (1) intelegerilor verticale in care cota
de piata a fiecarui participant nu depaseste 10% pe nici una din pietele relevante afectate si
pragul valoric stabilit anual de CC ; (2) intelegerilor intre membrii aceluiasi grup de ag.ec.;
(3) intelegerilor de agent propriu-zise, adica acele intelegeri in baza carora agentul nu isi
asuma sau isi asuma intr-o masura nesemnificativa riscul financiar sau comercial al activitatii
desfasurate in favoarea comitentului (a nu se confunda dependenta economica cu
independenta juridica a agentului ec.). Riscurile comerciale si financiare sunt fie riscuri in
legatura cu contractele negociate/ incheiate pentru comitent, fie riscuri in legatura cu
investitiile pe care trebuie sa le faca pentru a derula contractul de agent. (pentru alte detalii, a

38
se vedea Cap. II pct.3 din Instructiunile privind intelegerile verticale).
- Regulamentul si mai ales Instructiunile detaliaza conditiile in care unele tipuri de intelegeri
verticale cad sun incidenta exceptarilor pe categorii.
- categorii de intelegeri verticale care nu pot fi exceptate pe categorii (dar de la caz la caz pot
fi admise pe baza unei dispense individuale):
- obiectul sau efectul lor consta in restrangerea libertatii cumparatorului de a-si
determina pretul de revanzare al produselor care fac obiectul intelegrii (dar
preturile maxime recomandate sunt premise);
- obiectul sau efectul lor consta in restrictionarea teritoriului in care sau a clientelei
careia cumparatorul poate revinde produsele care fac obiectul intelegerii (dar
vanzarile active si anumite vanzari in sistemele de distributie selectiva pot fi
restrictionate).

- tipuri de obligatii care nu pot fi acceptate in cadrul intelegerilor verticale:


-orice obligatie directa sau indirecta de neconcurenta cu o durata care depaseste 5 ani
sau nedeterminata (cu exceptarile prevazute de art. 6 lit.a) din Regulament);
- orice obligatie directa sau indirecta care nu permite cumparatorului sa fabrice,
vanda, revanda sau revanda produse/ servicii dupa expirarea intelegerii.

b) Acceptare unor intelegerile verticale monopoliste pe baza de dispensa individuala


- efectele negative pe care le induc intelegerile verticale constau in principal in crearea de
bariere artificiale la intrarea pe piata, reducerea concurentei intra-marca (intre distribuitorii
aceleiasi marci) si a concurentei inter-marca (daca aceasta din urma concurenta este
puternica, sunt sanse mari ca CC sa acorde dispensa individuala).
- efectele pozitive ale restrictionarilor verticale constau in promovarea concurentei
concurentei nelegate de pret si imbunatatirea calitatii serviciilor. Alte efecte pozitive constau
in rezolvarea problemei ‘pasagerului clandestin’, deschiderea sau patrunderea pe piete noi,
rezolvarea problemelor legate de investitia specifica intr-un singur client si a investitiilor
specifice transferului unui know-how substantial, realizarea de economii de scara in materie
de distributie, etc.
- prezumtii privind gradul de nocivitate al intelegerilor verticale:
- restrictionarile induse concurentei inter-marca sunt mai nocive decat cele induse
concurentei intra-marca;
- intelegerile exclusive sunt mai daunatoare decat cele neexclusive;
- restrictionarile convenite pentru produse ‘de marca’ sunt mai daunatoare decat
cele care privesc produse fara nume de marca;
- combinatiile de restrictionari verticale agraveaza efectele anti-concurentiale;
- daca mai multi cumparatori si vanzatori aplica aceleasi tipuri de restrictionari

39
verticale, creste efectul nociv asupra pietei (cu alte cuvinte, intr-un caz izolat
anumite restrictionari verticale pot fi acceptate)
- factori care sunt analizati pentru a determina gradul de restrictionare a concurentei printr-o
intelegere verticala:
- pozitia pe piata a furnizorului;
- pozitia pe piata a concurentilor;
- barierele la intrarea pe piata;
- maturitatea pietei;
- nivelul de comercializare;
- natura produsului;

40