Sunteți pe pagina 1din 8

REGULI DE PURTARE A RAZBOAIELOR

Drept internaţional umanitar

Dreptul internaţional umanitar reprezintă un ansamblu de reguli care din


considerente de ordin umanitar caută să limiteze efectele unui conflict armat. Dreptul
internaţional umanitar protejează acele persoane care nu participă sau care nu mai
participă la ostilităţi şi restricţionează mijloacele şi metodele de război. De-a lungul
timpului, regulile referitoare la dreptul conflictelor armate s-au referit în mod special
la aspecte privind protecţia victimelor conflictelor armate şi protecţia bunurilor
culturale în caz de producere a unui conflict armat.

Dreptul internaţional umanitar este de asemenea cunoscut sub denumirea de


dreptul războiului sau dreptul conflictelor armate. Precizăm că problematica
războiului, a modului de purtare a conflictelor armate, a fost abordată încă din
antichitate şi a continuat să se reflecte în lucrările de specialitate ale diferiţilor jurişti
(Hugo Grotius, Dreptul războiului şi păcii), în documentele cu caracter internaţional
(Declaraţia de la Petersburg din 1868, primul document internaţional care stabileşte
anumite limite de folosire a unor tipuri de arme), Convenţiile de la Haga din 1899,
respectiv 1907, Convenţiile de la Geneva din 1949, precum şi în eforturile întreprinse
de state pe plan intern şi internaţional de gestionare a problemelor de drept
internaţional umanitar şi de cooperare în acest domeniu. Acest din urmă aspect s-a
concretizat în constituirea unor comisii naţionale de drept internaţional umanitar şi în
cooperarea între aceste organisme şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

În ceea ce priveşte România, pe plan intern au fost întreprinse acţiuni menite


să reflecte preocupările statutului român pentru promovarea, difuzarea normelor
relevante de drept internaţional umanitar.

Principalele tratate din domeniul dreptului internaţional umanitar la


care România este parte şi alte instrumente legale relevante

• Convenţia referitoare la începerea ostilităţilor/ A treia Convenţie de la Haga


(Haga, 18 octombrie 1907)
• Convenţia privind legile şi obiceiurile războiului pe uscat/ A patra Convenţie
de la Haga (Haga, 18 octombrie 1907)
• Anexa la cea de-a patra Convenţie de la Haga din 1907 : Regulamentul
privind respectarea legilor şi obiceiurilor războiului pe uscat (Haga, 18
octombrie 1907)
• Protocolul privind interzicerea utilizării gazului asfixiant, otrăvitor sau a altor
tipuri de gaz şi a mijloacelor bacteriologice de purtare a războiului (Geneva,
17 iunie 1925)
• Convenţia pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor şi bolnavilor din forţele armate
în campanie/Prima Convenţie de la Geneva (Geneva, 12 august 1949)
• Convenţia pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor din
forţele armate pe mare/A doua Convenţie de la Geneva (Geneva, 12 august
1949)
• Convenţia cu privire la tratamentul prizonierilor de război/A treia Convenţie
de la Geneva (Geneva, 12 august 1949)

• Convenţia referitoare la protecţia persoanelor civile în timp de război/A patra


Convenţie de la Geneva (Geneva, 12 august 1949)
• Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949
privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale (Geneva, 10
iunie 1977)
• Protocolul adiţional nr. 2 la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949
privind protecţia victimelor conflictelor armate fără caracter internaţional
(Geneva,10 iunie 1977)
• Convenţia pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat (Haga,
14 mai 1954)
• Regulamentul de aplicare a Convenţiei pentru protecţia bunurilor culturale în
caz de conflict armat (Haga, 14 mai 1954)
• Protocolul la Convenţia de la Haga din 1954 pentru protecţia bunurilor
culturale în caz de conflict armat (Haga, 14 mai 1954)
• Al doilea Protocol la Convenţia de la Haga din 1954 pentru protecţia bunurilor
culturale în caz de conflict armat (Haga, 26 martie 1999)
• Convenţie cu privire la interzicerea perfecţionării, producţiei şi stocării
armelor bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi la distrugerea lor (10 aprilie
1972)
• Convenţia privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de
arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice
excesive sau care ar lovi fără discriminare (Geneva, 10 octombrie 1980)
• Protocolul privind fragmentele nedetectabile (Protocolul I la Convenţia din
1980) (Geneva, 10 octombrie 1980)
• Protocolul privind interzicerea sau limitarea folosirii minelor, armelor-capcană
şi a altor dispozitive (Protocolul II la Convenţia din 1980) (Geneva, 10
octombrie 1980)
• Protocolul privind interzicerea sau limitarea folosirii armelor
incendiare (Protocolul III la Convenţia din 1980) (Geneva, 10 octombrie
1980)
• Protocolul privind armele laser care pot provoca orbirea (Protocolul IV la
Convenţia din 1980) (Viena, 13 octombrie 1995)
• Protocolul privind resturile explozive de război (Protocolul V la Convenţia
din 1980) (Geneva, 28 noiembrie 2003)
• Convenţie privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii
armelor chimice şi distrugerea acestora (Paris, 13 ianuarie 1993)
• Convenţie privind interzicerea utilizării, stocării, producerii şi transferului de
mine antipersonal şi distrugerea acestora (Oslo, 18 septembrie 1997)
• Statutul din 1993 al Tribunalului Penal pentru urmărirea persoanelor
răspunzătoare pentru încălcări serioase ale dreptului internaţional umanitar
comise, începând cu 1991, pe teritoriul fostei Iugoslavii
• Statutul din 1994 al Tribunalului Penal Internaţional pentru urmărirea
persoanelor răspunzătoare de genocid şi alte încălcări serioase ale dreptului
internaţional umanitar comise pe teritoriul Rwandei şi a cetăţenilor din
Rwanda răspunzători pentru genocid şi alte asemenea încălcări comise pe
teritoriul statelor vecine între 1 ianuarie 1994 şi 31 decembrie 1994
• Statutul Curţii Penale Internaţionale (Roma, 17 iulie 1998)

Apritia primelor reguli de purtare a razboiului in perioada de cadere


a Imperiului Roman (anul 476) pana la pacea westphalica (1648)

Pe ruinele fostului Imperiu Roman s-au formatted catre popoarele slave si


germanice,o serie de noi statein unele dintre acestea situatia a ramas
neschimbata:mute orase si-au pastrat organizarea instituita de fosta constituie
municipala a vechiului regime;populatiile invadate s-ai conservat o parte din
drepturile avute;o parte a pamanturilor au ramas in proprietatea lor;libertatea
persoanei si obiceiurile le-au fost respectatela fel si privilegiul de a se guverna dupa
propriile lergi.Astfel,la crearea Sfantului Imperiu Roman al natiunii germane (anul
800) Carol cel Mare (Charlemagne) n-au intampinat nicio dificultate sad ea ca regula
comuna diverselor popoare plasate sub sceptrul sau dreptul romanconsiderat in
principiile sale cele mai generoase si confundat cu jus gentium,in sensul de drept
natural.

Este perioada cand incep sa apara primele reguli juridice de purtare a


razboiului,atat pe uscat cat sip e mare.Impulsul a fost dat de marile descoperiri
geografice,de dezvoltarea comertului,nasterea imperiilor coloniale.Alti factori care au
influentat formarea dreptului imanitar in aceasta epoca au fost doctrina religioasa si
cavalerismul.

Razboiul,aprecia un analist al epocii,este legea feudalitatii.Evul Mediu a


debutat cu o succesiune de razboaie,razboaie civile care se duceau in interiorul
teritoriului national intre diferite forte,cat si razboaie intre diversele state embrionare
care isi cautau consoldarea.

Evolutia dreptului international umanitar de la pacea westphalica la


Conferinta de pace de la Paris din 1856.

Tratatele westphalice,incheiate la 24 octombrie 1648,care au pus capat razboaielor


religioase au comstituit adevaratul punct de plecare a dreptului razboiului.Trei factori
au fost determinanti:

1. Nasterea,pe ruinele fostului system feudal,a sute de state si satulete,cu o


constituire sociala aproape identical,dominate de absolutismul puterii
regale.Apar,astfel,primii germeni ai suveranitatii nationale,ca fundament al
convenirii unor reguli de drept international
2. Institutionalizare echilibrului european.Prin sistemul de la Westphalia,care a
adus Franta pe prim planul politicii internationale,s-au pus bazele principiului
de drept international al egalitatii in drepturi a statelor,pe care s-a
fondat,”echilibrul european”.In numele acestei construnctii juridice,in secolele
XVII-lea si XVIII-LEA,s-au incheiat aliante si coalitii,s-au declansat razboaie
si incheiat paci,s-au invocat argumente pentru a justifica ambitii politice si
toate violarile normelor de convietuire internationala convenite
3. Aparitia curentului “luminist”,care,prin stralucitii sai reprezentanti
Montesquieu (1712-1778),Diderot (1713-1789),Helvetius (1715-
1771),Holbach (1723-1789) s.a.,iar pentru Romania,prin reprezentantii Scolii
Ardelene-Samuel Micu,Petru Maior,Gheorghe Sincai,Ion Budai Deleanu s.a.
promotorii acestui current,a adus o contributie de seama la dezvoltarea stiintei
si culturii,inclusive a umanitarismului,ca forma evoluata si rationala a caritatii
si justitiei.

Datorita acestor factori,in perioada cuprin intre anii 1648-1815 (Congresul de la


Viena),procesul de umanizare a razboiului a facut progrese,fiind convenite o serie de
norme juridice referitoare la:

• Libertatea comertului neutrilor in timp de razboi maritim


• Confiscarea proprietatilor private inamice pe mare
• Dreptul la vizita
• Contrabanda de razboi
• Conditiile blocadei
• Interzicerea in timp de razboi a comertului colonial (admis in timp de
pace)
• Dreptul de interventie
• Conditiile calitatii de beligerant s.a.

Ca urmare,raporturile dintre beligeranti s-au ameliorat,la fel si tratamentul


prizonierilor de razboi.

De la Conferinta de pace de la Paris (1856) pana in zilele noastre


(Standarde umanitare consecrate in dreptul international umanitar )

Conferinta de pace de la Paris,ce si-a deschis lucrarile la 25 februarie 1856,si


care a avut ca obiectiv sa puna capat razboiului Crimeei,a adoptat la 16 aprilie
“Declaratia referitoare la dreptul maritime”,fapt ce marcheaza momentul istoric al
trecerii la codificare,prin instrumente juridice multilaterale,a normelor dreptului
international umanitar al conflictelor armate.

Aceste norme sintetizeaza standarde umanitare,ca valori juridice si morale ale


partimoniului spiritual al omenirii,consecrate in decursul timpului pe cale cutumiara
sau enuntate in reguli curente prin acte normative interne ale diferitelor state ori prin
acorduri incheiate intre ele.La acestea s-au adaugat reglementari inspirtae sau
determinate de noile realitati traite de omenire.

1. Printre primele standarde consecrate in dreptul pozitiv s-au numarat cele


referitoare la interzicerea unor mijloace si metode de raboi.
2. Standarde umanitare de protectie a victimelor de razboi si a populatiei civile
legate de crearea in 1863 a Comitetului International al Crucii Rosii,caruia i se
datoreaza initiative si consecventa preocuparilor in domeniu.
3. Standarde umanitare de protectie in timp de conflict armat consecrate in
conventii referitoare la drepturile omului
4. O ultima categorie de standarde umanitare,de cea mai mare insemnatate,este
cea consacrata in principiile fundamentale ale dreptului international
contemporan.

Rolul si functiile dreptului international umanitar in epoca


contemporana

Avand in originile sale rolul de a guverna exclusive relatiile dintre state in timp de
razboi,cand normale si principiile dreptului international public inceteaza practice sa
se aplice,dreptul international umanitar al conflictelor armate n-a fost si nu a putut fi
consideratun instrument al pacii,ci un mijloc de a infrana excesele de cruzime.O lunga
perioada el a actionat in conditiile in care razboiul era o institutie legala cand statele
puteau,in mod legitim, sa recurga la folosirea fortei pentru a transa disesnsiunile
dintre ele.Functia dreptului international umanitar in aceasta perioada a fost aceea de
a introduce moderatia,prin respectarea regulilor sale.Nu se putea vorbi in aceasta
perioada de o contributie propriu-zisa si a efectiva a dreptului umanitar la mentinerea
pacii.
Odata cu interzicerea recurgerii la forta si amenintarii cu forta si proclamarea
razboiului de agresiune drept cea mai grava crima internationala,functiile dreptului
international umanitar devin din ce in ce mai largi,dobandind,totodata,noi
dimensiuni,postuland prevenirea,mentinerea si restabilirea pacii.

Razboiul terestru

Dreptul international umanitar se prezinta,in esenta sa,ca un tot


unitar,normele,principiile si instituiile sale postuland eliminarea exceselor de violenta
de pe teatrele de operatiuni militare si din spatele acestora si protectia persoanelor
care nu participa direct sau nu mai participa la ostilitati si a bunurilor care nu au nicio
legatura directa cu conflictul armat.Dar,totodata,pentru fiecare dintre cele trei medii in
care se desfasoara operatiunile militare –terestru,,naval si aerian- iar in ultima vreme
si in spatiul extraatmosferic,au fost create norme si principii speciale in raport cu
mijloacele si metodele de lupta specifice,de natura teatrelor de operatiuni si de natura
fortelor combatante.

I. Avertizarea prealabila a adversarului

In timp de pace,intre state exista o vasta retea de relatii,stabilite pe cale


bilaterala,regionala sau internationala,guvernate de normele dreptului international
public.Inceperea razboiului pune,in principiu,capat acestor relatii,in special a celor
bilaterale,instituind in locul starii de pace starea de beligeranta,guvernata de dreptul
international umanitar.Momentul exact cand se produce trecerea de la starea de pace
la cea de beligeranta prezinta o importanta deosebita,deoarece de atunci incep sa se
produca anumite efecte ,atat in ceea ce priveste partile beligerante,cat si statele care
nu participa la acest conflict.Exista,in acest sens,o regula straveche,cunoscuta inca din
antichitate,conform careia juris temporis,acest moment este marcat printr-un act de
avertizare publica a adversarului inainte de a porni importiva lui un razboi.

II. Instituirea starii de beligeranta

Din momentul nstituirii starii de beligeranta,fie ca urmare a unui avertisment


prealabil,fie prin inceperea ostilitatilor,intra in vigoare normele,cutumiare si
conventionale,,ale dreptului international umanitar.
Un set de asemenea norme guverneaza efectele imediate ale starii de
beligeranta asupra relatiilor interstatale.
Alt set de norme vizeaza efectele juridice ale starii de beligeranta asupra
relatiilor dintre partile la un conflict armat si cetatenii inamici,iar ultimul,,se refera la
relatiile dintre resortisantii statelor inamice.

III. Principii fundamentale care guverneaza dreptul partilor la un conflict


armat de a recurge la mijloace si metode de razboi

Din cele mai vechi timputi s-a urmarit ca prin norme juridice sa se limiteze
dreptul statelor de a recurge la mijloace si metode de razboi,acest lucru realizandu-se
privind trei factori:
1. efectele lor destructive
2. persoanele importiva carora sunt indreptate
3. locurile si bunurile vizate

Pe aceasta bazain dreptul international umanitar au fost consecrate trei


principii fundamentale:
1.partile unui conflict nu au drept nelimitat in ceea ce priveste alegerea
mijloacelor si metodelor de razboi
2.in utlizarea acestor mijloace si metode trebuie sa se faca intotdeauna o
distinctie neta intre obitivele militare,pe de o parte, si populatia,persoanele civile si
bunurile cu carater civil,pe de alta parte,astfel incat atacurile sa nu fie indreptate decat
asupra primelor
3.sa se limiteze,pe cat posibil,suferintele pe care le-ar putea indura combatantii
si proportiile distrugerilor.

Razboiul naval

In decursul timpului,si in razbiul naval,ca si in cel terestru si aerian,s-au


inregistrat o serie de mutatii.Au aparut noi tipuri de conflicte armate si- s-au
inregistrat,atat in ceea ce priveste tehnica de lupta,cat si metodele de desfasurare a
operatiuniilor militare,toate acestea avand un impact asupra caracterului si functiilor
razboiului naval.

I. Aparitia si evolutia normelor dreptului international umnaitar aplicabile in


razboiul naval

Normele care guverneaza razboiul maritime alcatuiesc o parte importanta a


dreptului international umanitar al conflictelor armate.Ele isi au izvorul atat in
cutumecat si intr-o serie de intelegeri internationale,bi si multilaterale.Evolutia acesor
norme orespunde procesului de dezvoltare a dreptului international public si poate fi
divizat in trei perioade:
1.o prima perioada,in care regulile isi aveau izvorul in cutume internationale
fondate pe uzante,deseori neuniforme si chiar sesnsibil divergente
2.a doua perioada dureaza pana in ultimul patrar al secolului trecut si izvoarele
sale clasice era declaratiile –unilateralebilaterale si multilaterale.
3.ultima perioada in care normele razboiului maritime sunt materializate in
conventii internationaleca expresie a tendintelor de unificare a regulilor in uz
(“dreptul de la Haga” si “Dreptul de la Geneva”).

II.Mijloace navale de razboi

In doctrina dreptului international umanitar “mijloacele de razboi” sunt


definite ca armele si sitemele de arme prin care se exercita violenta asupra
adversarului.In utilizarea acestora,dreptul international umanitar impune anumite
limite sau interdictii,prevazute in norme juridice .Insa mijloacele de razboi naval sunt
altele decat cele in razboi terestru.Este vorbain primul rand,de navele de razboi –de
suprafata si submarine-,si de armamentele si munitiile specifice operatiunilor navale.
Dupa modul cum le reglementeaza,dreptul international umanitar subdivide navele
militare –principalul mijloc de lupta in cinflictele navale- in doua mari categorii :
1.nave de razboi propriu-zise
2.nave de stat afectate serviciului flotei de razboi
In anumite onditiipot fi in fortele militare maritime si nave comerciale.

Razboiul aerian

Razboiul aerian este acea forma de lupta care se desfasoara in aercuprinzand


toate genurile de operatiuni militare –de recunoastere,transport si
distrugere-,effectuate prin aeronave –
baloane,dirijabile,avioane,elicoptere,hidroavioane- impotriva altor mijloace aeriene,a
obiectivelor terestre sau maritime (ape interioare,teritoriale sau in marea libera) ale
adversarului.In conceptual de razboi aerian sunt incluse si operatiunile aeronavelor
din dotarea fortelor maritime ambarcate in portavioane sau pe alte mijloace de lupta
navale.Nu sunt considerate operatiuni de razboi aerian,operatiunile militare executate
pe pamant sau ape contra mijloacelor de lupta aeriene sau contra obiectivelor situate
la sol sau in ape,chiar la mare distanta.Cat atare nu intra,in sfera razboiului
aerian,operatiunile cu rachete,indifferent de actiune sau cu bombe zfuratoarecum au
fost armele V1 si V2 folosite de Germania in curusul celui de-al doialea razboi
mondial.

I.Tentative de codificare a dreptului international aplicabil in razboiul aerian

Razboiul aerianspre deosebire de razboiul terestru si intr-o mai mica masura


de cel naval,nu a facut pana in present obiectul unei reglementari speciale.Printre
motivatiile obiective invocate se numara aparitia relative recenta a avionului pe
teatrele de razboi si dificultatile reale in reglementarea unui asemenea mijloc de
lupta.Dezvoltarea tehnologiei razboiului aerian este atat de rapida incat ar face
desueta in scurt timp orice reglementare.Ca motivatie de ordin subiectiv au fost
avansate:
• Neacceptarea de catre statele posesoare a unei puternice aviatii
militare a niciunei restrictii in utilizarea acestui efficient mijloc de
razboi
• Dorinta statelor industralizate de a mentine acest atu in razboaiele
lor cu tarile in curs de dezvoltareca mijloc de represalii.

In 1899,prima Conferinta de pace de la Haga a incercat sa regkementeze


aceste aparte prin “Declaratia relative la interzicerea pe o perioada de cinci ani
lansarii de proiectile si explosive din inaltul baloanelor”.Declaratia la care au aderat
25 de state a fost enuntata din nou la cea de-a doua Conferinta din 1907.
In 1907,cand a avut loc aceasta Conferinta,statele si-au dat seama de
importanta viitoare a acestui ijloc de lupta si au inceput sa fie mai reticente.
Conventia de la Haga din 1907 referitoare la legile si obiceiurile razboiului terestru
vizeaza implicit si razboiul aerian.Este vorba de articolul 25 care interzice “de a ataca
sau bombarda prin orice fel de mijloc (dci si in aer),orasele,satele,locuintele si
cladirile care nu sunt aparate”,si de articolul 26 care impune comandantului trupelor
de atac “sa faca tot ce depinde de el spre a preveni autoritatile”.
La 4 februarie 1922, “Conferinta de la Washington pentru limitarea
armamentelor navale” a adptat o rezolutie prin care insarcina o Comisie de
Juristi,alcatuita din reprezentantii celor sase state reprezentante la Conferinta –
S.U.A.,Marea Britanie,Japonia,Franta,Italia, si Olanda- sa elaborezze un regulament
aerian.Comiaisa,care si-a desfasurat lucrarile la Haga intre 11 decembrie 1922 si 19
februarie 1923 sub presedintia juristului American J.B. Moore,a elaborate un “Proiect
de reguli ale razboiului aerian” cunoscute si sub numele de “Reguli de la Haga privind
razboiul aerian”,cuprinzand 62 de articole.
Dispozitiile principate ale “Proiectului” se refera la :
• Clasificarea aeronavelor si marcarea lor
• Drepturile beligerantilor
• Ostilitati
• Bombardamente
• Despre autoritatea militara asupra aeronavelor inamice si asupra
persoanelor de la bord