Evaluarea Intreprinderii Prin Prisma Metodelor Re Pe Exemplul SC Textila SA Focsani

UNIVERSITATEA „DUNAREA DE JOS”GALATI
FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: FINANTE si BANCI
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII PRIN PRISMA METODELOR

FINANCIARE PE EXEMPLUL S.C. TEXTILA S.A. FOCSANI
Galati
-2009-
CUPRINS
INTRODUCERE..................................................................................................................3
CAPITOLUL 1
METODE GENERALE DE EVALUARE A UNEI INTREPRINDERI IN
CONTEXTUL ECONOMIEI DE PIATA.........................................................................6
1.1. Metode patrimoniale de evaluare....................................................................................8
1.1.1. Activul net contabil ........................................................................................
9
1.1.2. Activul net corectat ......................................................................................10
1.1.3. Valoarea substantiala......................................................................................13
1.1.4. CPNE..............................................................................................................14
1.2. Metode financiare de evaluare......................................................................................14
1.2.1. Metode de evaluare bazate pe actualizare......................................................15
1.2.1.1. Meteoda valorii de rentabilitate .....................................................16
1.2.1.2. Metoda valorii de randament...........................................................17
1.2.1.3. Metoda cash-flow-urilor actualizate................................................18
1.2.2. Metode bursiere de evaluare...........................................................................22
1.2.2.1. Evaluarea intreprinderii prin capitalizarea bursiera .......................23
1.2.2.2. Metoda PER....................................................................................24
1.2.2.3. Modelul dividendelor actualizate....................................................25
CAPITOLUL 2
EVALUAREA SOCIETATII TEXTILA S.A..................................................................28
2.1. Stabilirea diagnosticului................................................................................................28
2.1.1. Diagnosticul juridic........................................................................................28
2.1.2. Diagnosticul comercial...................................................................................29
2.1.3. Diagnosticul tehnic.........................................................................................36
2.1.4. Diagnosticul resurselor umane.......................................................................37
2.1.5. Diagnosticul financiar....................................................................................38
2.2. Stabilirea valorii de piata a societatii comerciale..........................................................47
CAPITOLUL 3
MODALITATI DE IMBUNATATIRE A VALORII INTREPINDERII.....................50
3.1. Dimensionarea valorii intreprinderii in viziunea patrimoniala.....................................50
3.2. Aprecieri comparative privind metodele utilizate in evaluarea intreprinderii..............51
Concluzii si propuneri..........................................................................................................60
2
Bibliografie...........................................................................................................................67
INTRODUCERE
Evaluarea reprezintă o parte integrantă a analizei economice şi este practic legată de

formarea unei opinii asupra valorii pachetului de titluri de coproprietate supus evaluării.
Evaluarea unei întreprinderi în funcţionare constă în formularea unei opinii privind
valoarea unei întreprinderi sau a unei participaţii în aceasta în ipoteza că ea va continua să
funcţioneze. În această ipoteză trebuie luate în considerare inclusiv elementele necorporale
sau intangibile ale afacerii, generate de factori cum ar fi brevete, licenţe, proceduri
operaţionale, avantaje de contracte, existenţa unui personal care a parcurs programe
complexe de training specifice domeniului de activitate, care pot mări valoarea.
Cu alte cuvinte, evaluarea cuprinde o activitate prin care se estimează valoarea unor
bunuri corporale sau necorporale, mobile sau imobilizate, a unor afaceri, participaţii în
afaceri. Evaluatorul este cel care trebuie să analizeze, de la caz la caz, gradul de importanţă
a fiecărei categorii de public şi nivelul de încredere şi reputaţie înregistrat de întreprindere
relativ la aceasta. Valorificarea concluziilor sale se va face în scenariile previzionale din
metodele financiare de evaluare prin gradul de optimism/pesimism înglobat în acestea.
Schimbarea proprietarului unui agent economic precum şi modificările structurale
care se pot produce, necesită ca acesta să fie evaluat atât din punct de vedere al
interesului vânzătorului cât şi al cumpărătorului.
În acelaşi timp, metodele de evaluare recunoscute oferă avantajul de a recurge la
elemente acceptate în teorie şi practică pe baza cărora se determină preţul la care să se
realizeze vânzarea societăţilor comerciale.
Indiferent de sectorul de activitate, de poziţia ocupată pe piaţă şi de mediul
concurenţial, toate firmele sunt obligate să comunice, atât pentru a fi competitive, cât şi
pentru a se face cunoscute. Datorită diverşilor utilizatori şi implicit a nevoii variate de
informare, întreprinderea trebuie să ofere, prin intermediul situaţiilor financiare, o imagine
de ansamblu asupra activităţii desfăşurate, completată de către informaţii suplimentare
necesare satisfacerii cererii venite din partea diferiţilor utilizatori.
Scopul principal al acestei lucrări este acela de a aprecia modul în care informaţiile
generate de situaţiile financiare sunt valorificate în caracterizarea activităţii unei
întreprinderi, a poziţiei financiare şi a performanţelor acesteia, atât pentru nevoile proprii,
3
cât şi pentru terţi. Domeniul de studiu l-am tratat atât prin prisma întreprinderii (oferta de
informaţii), cât şi prin cea a utilizatorilor şi nevoilor lor (cererea de informaţii). Tratarea
principalelor laturi ale cercetării au fost făcută pe parcursul celor cinci capitole ale lucrării,
iar aspectele analizate au fost permanent subordonate unei abordări logice.
Multe decizii de privatizare a unor societăţi comerciale au fost puternic criticate
întrucât preţurile au fost negociate de funcţionari puţini experimentaţi, care nu au dispus de
nici un cadru de referinţă cunoscut şi acceptat. De nenumărate ori guvernele şi-au
manifestat intenţia de a permite falimentarea societăţilor insolvabile. Unele societăţi
româneşti au fost plasate sub administrare judiciară. Dar nu este suficient existenţa unui
cadrul legislativ în baza căruia se poate declanşa procedura de faliment. Acesta trebuie
lăsat să acţioneze. Motivaţii de natură socială şi alte interese au făcut ca legea falimentului
să nu funcţioneze. Aplicarea acesteia ar implica stabilirea unor valori de lichidare pentru
unii agenţi economici.
Evaluarea intervine în procesul de cunoaştere şi de gestiune a patrimoniului
unităţilor structurale de bază din economie, în determinarea valorii bunurilor care fac
obiectul creditării şi a garanţiilor solicitate de bănci, în stabilirea valorii bazelor impozabile
în vederea calculării obligaţiilor fiscale, în calculul valorii bunurilor care se asigură, cu
ocazia cesiunilor, fuziunilor, privatizării, introducerii în bursă, etc.
Contabilitatea are în vedere un sistem informaţional care cuantifică, prelucrează şi
transmite informaţii cu privire la operaţiunile (tranzacţiile) economice reprezentate de
evenimente (fapte) economice care influenţează situaţia financiară a unei unităţi
patrimoniale.1
Problema evaluării reprezintă un complex subiect din contabilitate. Aceasta
are în vedere atribuirea unei valori monetare diverselor operaţiuni economice generate de
existenţa, mişcarea şi transformarea elementelor patrimoniale.
Din cele expuse rezultă că, “evaluarea în contabilitate constă în cuantificarea şi
exprimarea în unităţi monetare a mărimii elementelor patrimoniale (active, pasive,
cheltuieli şi venituri) şi a operaţiunilor economice şi financiare cu modificări intervenite
în masa patrimoniului”.2
Componentele evaluării reprezentate de elementele structurii patrimoniului,
operaţiunile economice, unitatea monetară de calcul şi cuantificarea valorii prin
1
Horomnea E., Bazele contabilităţii. Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004 p. 75
2
Călin O., Ristea M., Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003, p. 221
4
intermediul preţului (în cazul ieşirilor) şi costului (în cazul intrărilor din producţie proprie
şi prin achiziţie) le regăsim integral şi în alte abordări conceptuale.
Astfel şcoala de contabilitate timişoreană consideră că, “evaluarea constă în
cuantificarea şi măsurarea în expresie valorică (cuantificarea monetară) a mijloacelor
materiale, creanţelor, obligaţiilor, costurilor, veniturilor, rezultatelor financiare şi a
fiecărei operaţii economice folosind preţurile şi tarifele”3. Se remarcă abordarea concisă,
concentrată şi în acelaşi timp exprimarea analitică a conţinutului conceptual analizat. Alte
abordări accentuează rolul monedei ca unitate de măsură a valorii, omiţând sau făcând
referire doar la obiectul evaluării, fără a aminti nimic despre bazele de evaluare. Evaluarea
contabilă asigură sintetizarea şi generalizarea informaţiilor generate de fluxurile interne
şi externe ale unităţii patrimoniale, reflectate ulterior în situaţiile financiare.
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară definesc evaluarea ca fiind
”procesul prin care se determină valorile la care structurile situaţiilor financiare vor fi
recunoscute în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere”. Tehnicile de evaluare şi prezentare,
trebuie să genereze informaţii fidele şi credibile, cu privire la tranzacţiile şi evenimentele
care se concretizează în active, datorii şi capital propriu al unităţii patrimoniale la data
raportării, care îndeplinesc criteriile de recunoaştere.
Asigurarea imaginii fidele a situaţiei patrimoniului şi a sincerităţii bilanţului într-
un mediu economic inflaţionist, impune estimarea valorică a structurilor patrimoniale prin
intermediul reevaluării. Reevaluarea elementelor patrimoniale evaluate în costuri istorice,
în scopul actualizării valorii acestora şi creşterii relevanţei informaţiei contabile în
activitatea de luare a deciziilor de către utilizatori, implică existenţa unei baze legale.4
Reevaluarea trebuie efectuată suficient de regulat, întrucât valoarea contabilă nu
trebuie să difere semnificativ de suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată
o datorie, de bunăvoie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cazul unei tranzacţii în
care preţul este determinat obiectiv. Aspectele legate de metodele de reevaluare,
reglementările internaţionale şi europene şi cele concrete privind tehnica de reevaluare vor
fi abordate exhaustiv în cadrul capitolului următor “Evaluarea structurilor din bilanţul
contabil”.
3
Epuran M., Băbăiţă V., Teoria contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2004, p. 60
4
Needles E.B., Anderson R.H., Caldwel C.J., Principii de bază ale contabilităţii, Ediţia a cincea, Editura
ARC, Chişinău, 2001, p. 1046
5
CAPITOLUL I
METODE GENERALE DE EVALUARE A UNEI
INTREPRINDERI IN CONTEXTUL ECONOMIEI DE PIATA
Noţiunea de valoare prinde contur şi este ilustrată in cadrul teoriei valorii. Istoria
evoluţiei teoriei valorii a fost declanşată de primul curent al gândirii economice moderne,
de mercantilism şi continuă şi în prezent, reflectând o mare varietate de puncte de vedere.
Majoritatea teoreticienilor au încercat să rezolve concomitent trei aspecte
circumscrise noţiunii de valoare:
• Sursa valorii
• Mărimea valorii
• Măsurarea mărimii valorii
Teoria valorii poate fi sintetizată prin următoarele postulate5:
a. Valoarea este expresia monetară a utilităţii unei proprietăţi pentru cumpărătorii şi
vânzătorii ei, a unui bun corporal, necorporal, sau serviciu.
b. Valoarea nu este o trăsătură intrinsecă ci reprezentarea asupra utilităţii unui bun
economic prin înţelegerea şi surprinderea relaţiilor dintre factorii economici care
contribuie la crearea valorii: utilitate, raritate, dorinţă, putere de cumpărare.
c. Manifestarea valorii este condiţionată de transferabilitatea bunului economic.
d. Interacţiunea dintre factorii economici: utilitate, raritate, dorinţă şi putere de cumpărare
se concretizează in acţiunea legii cererii şi ofertei.
Valoarea este un concept economic care se referă la relaţia monetară dintre bunurile
şi serviciile destinate cumpărării şi cei care le cumpără sau le vând. Valoarea nu este un
fapt cert, ci o estimare care arată cât preţuiesc bunurile şi serviciile la un moment dat, în
concordanţă cu o anumită definiţie a valorii. Conceptul economic de valoare reflectă
imaginea pe care o are piaţa despre beneficiile ce îi revin celui ce posedă bunurile sau
primeşte serviciile la data efectivă a evaluării.
Criteriul de bază pentru estimare valorii este utilitatea proprietăţii, această utilitate
fiind un termen relativ şi nu unul absolut.
Conceptul de valoare prezintă o importanţă deosebită în evaluarea întreprinderilor,
reprezentând dimensiunea fundamentală pentru orice întreprindere (valoarea
întreprinderii).
5
Stan,Sorin,V. – Evaluarea întreprinderilor necotate, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p.43
6
Valoarea întreprinderii este determinată de numeroşi factori, atât de natură internă
cât şi de natură externă. Influenţa acestor factori este deseori contradictorie, întrucât
neexistând o unică formă a valorii întreprinderii, este posibil ca din aplicarea unui model
de evaluare, unul din factori să aibă o influenţă directă pozitivă, iar prin alt procedeu să
aibă o influenţă directă negativă.
Printre factorii interni firmei ce influenţează valoare se pot enumera: cifra de
afaceri, profitul, totalul activului, capitalurile proprii, capitalurile împrumutate, politica de
dividend.
Asupra valorii întreprinderii acţionează şi factorii externi acesteia, cu un impact
deosebit: creşterea economică la nivel de economie naţională şi la nivel de ramură, rata
dobânzii, inflaţia, psihologia economică a agenţilor economici ce acţionează pe piaţa
firmei.
Eforturi însemnate pentru estimarea valorii întreprinderii sunt făcute pe tot
parcursul desfăşurării activităţii acesteia, dar în mod deosebit în situaţiile transferului de
proprietate.
“Valoarea este foarte dificil de măsurat. Practicianul utilizează această noţiune intr-
o manieră foarte intuitivă, puţin explicită”6.
Evaluarea intervine pentru determinarea elementelor de apreciere, care ulterior vor
servi ca bază la negocierea preţului. Raportul valoare/preţ este foarte important din
perspectiva procesului de evaluare a întreprinderii.
Preţul este un element tangibil, o informaţie reală, un rezultat al unei tranzacţii. El
poate fi egal cu valoarea sau diferit de aceasta. Diferenţa dintre cele două mărimi este
determinată de estimările diferite ale celor două părţi implicate(valoarea cumpărătorului
este diferită de valoarea vânzătorului). De asemenea diferenţa este determinată şi de
raportul de forţe ce predomină în timpul negocierii. Foarte important în ceea ce priveşte
obiectivul evaluării este precizarea faptului că nu preţul tranzacţiei reprezintă acest
obiectiv. Rolul evaluării este de furniza un răspuns sub forma unui interval de valoare, ce
va putea asigura concilierea dintre vânzător şi cumpărător. De fapt în acest interval de
valoare se situează “preţul rezonabil”7 .
Problema definirii conceptului de valoare a constituit încă din antichitate un
permanent prilej de dispută pentru economişti. Xenofon evidenţia că aceleaşi obiecte
6
Pasquier, J. – Gestion financiere, 1995, p.3, citat după Dumitrescu,D., Dragotă,V. – Evaluarea
întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 2000, P. 65
7
Dumitrescu,D.,Dragotă,V. – Evaluarea întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p.17
7
constituie valori pentru cine ştie să le folosească, iar pentru cine nu ştie să le folosească ele
nu sunt valori.
Conceptul de valoare îmbracă o multitudine de forme, câteva dintre acestea fiind:
valoare de piaţă, valoare de utilizare , valoare de asigurare, valoare lichidativă, valoare de
continuare.
Printre cei interesaţi de specificul activităţii de evaluare pot fi atât persoanele
juridice şi cele fizice cât şi statul. Iată câteva exemple:
• orice investitor ce deţine capital. Acesta poate urmări cumpărarea unei întreprinderi, a
unei afaceri în ansamblu, cu scopul realizării unui profit prin desfăşurarea activităţii.
De asemenea investitorul poate urmări şi cumpărarea de părţi de întreprindere
(portofoliul de acţiuni) cu scopul de a obţine un randament cât mai mare în condiţiile
unui risc asumat.
• acţionarii. Sunt interesaţi de o evaluare cât mai corectă a firmei, pentru a cunoaşte
perspectivele de evoluţie ale acesteia, ceea ce va influenţa comportamentul
investiţional viitor.
• băncile. Interesate să cunoască nivelul de îndatorare, calitatea garanţilor, potenţialul
financiar viitor al clienţilor lor.
• fondurile şi instituţiile financiare şi de plasament. Sunt interesate pentru realizarea unei
bune gestionări a fondurilor lor.
• societăţile de asigurări. Pentru calculul primelor de asigurare sau al garanţiilor oferite
de întreprinderi.
• echipa de conducere a unei întreprinderi. Pentru a realiza fundamentarea deciziilor de
baza ale întreprinderii, determinarea strategiilor în cazul apariţiei unor evenimente cu
consecinţe majore, pentru a realiza gestiunea curentă a fluxului de lichidităţi.
• statul. Din considerente fiscale în special şi în cazul ţării noastre din considerente
legate de privatizarea unor întreprinderi.
1.1. Metode patrimoniale de evaluare
Metodele patrimoniale tind să determine valoarea de întrebuinţare a capitalului de
care un oarecare investitor ar trebui să beneficieze pentru a crea o nouă întreprindere dotată
cu toate caracteristicile specifice. Prin aceste metode nu se ţine cont de rentabilitatea
viitoare a capitalului investit iniţial. Evaluarea operată cu metodele patrimoniale se
caracterizează ca fiind o estimare analitică, deoarece este efectuată în mod distinct pentru
fiecare element al patrimoniului, cu ajutorul valorilor curente determinate în mod direct
8
sau indirect pe baza preţurilor de piaţă, din momentul în care se face
evaluarea8.Principalele metode de evaluare patrimonială sunt următoarele:
• activul net contabil;
• activul net corectat;
• valoarea substanţială brută;
• capitalurile permanente necesare exploatării.
1.1.1. Activul net contabil

Această metodă este cea mai simplă şi mai rapidă formă de estimare a valorii unei
întreprinderi. Punctul de plecare pentru această estimare este valoarea patrimoniului
reflectat în documentele contabile şi calculată conform relaţiei9:
Patrimoniu = Activ net = Valoarea activelor deţinute – Datorii contractate
Potrivit acestei formule, patrimoniul este evaluat cu respectarea tuturor

exigenţelor proprii informaţiei contabile şi are în vedere elementele reflectate în bilanţ, fie
că participă sau nu la procesul de exploatare.
În practică există două posibilităţi de calcul a valorii patrimoniului prin această
metodă10:
• se scade valoarea datoriilor din valoarea activului total;
• se adună elementele ce reprezintă capitalul propriu, capitalul social, primele legate de
capital, diferenţele din reevaluări, rezervele, profitul reinvestit, diferite fonduri proprii.
Această modalitate de calcul a fost şi este utilizată în România în procesul de
privatizare a societăţilor comerciale prin metoda MEBO, ca şi în procesul privatizării în
masă. Avantajul unei astfel de metode constă în posibilitatea calculării patrimoniului fără a
se recurge la serviciile unor firme de consultanţă în evaluare, care solicită nu numai tarife
ridicate, ci şi o perioadă de timp de 1 –12 luni11.
Deşi valoarea unei întreprinderi calculată prin metoda activului net contabil este
uşor de calculat, aceasta este departe de valoarea căutată de evaluator. Astfel, datorită
costului istoric utilizat de evidenţa contabilă, valoarea obţinută nu este reală pentru
momentul în care se face evaluarea.
8
Grădinariu, M., Bucătaru, D., Mihai C. – Evaluarea întreprinderii în economia de piaţă, Ed. Junimea, Iaşi,
1997, p. 150
9
Stan, S. – Evaluarea întreprinderilor necotate, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p. 172
10
Dumitrescu, D., Dragotă, V. – Evaluarea întreprinderii – metode, tehnici, incertitudine, valoare, Ed.
Economică, Bucureşti, 2000, p. 62
11
Stan, S. – Metode şi uzuanţe de evaluare a întreprinderii, Ed. Teora, Bucureşti, 1997, p.14
9
Existenţa unor elemente reflectate parţial sau chiar omise de evidenţa contabilă
dar care au o influenţă importantă pentru valoarea elementelor de activ şi de pasiv, exprimă
neputinţa acestei metode de a cuprinde în valoarea calculată unele elemente importante.
Rezultatul (valoarea obţinută) aplicării unei asemenea metode este în contradicţie cu teoria
utilităţii, conform căreia preţul unui bun economic este în funcţie de satisfacţia resimţită de
cumpărător. Adevărata satisfacţie rezultă din veniturile viitoare pe care mizează un
investitor de capital să le obţină într-o perioadă ulterioară achiziţionării unei societăţi.
În ciuda limitelor sale metoda este aplicabilă noilor întreprinderi(maxim 3-5 ani
de activitate), pentru întreprinderile cu creştere lentă, cu profit mic şi stabil sau în cazul
celor cu patrimoniu recent reevaluat.
1.1.2. Activul net corectat

Metoda activului net corectat urmăreşte eliminare limitelor metodei activului net
contabil, concomitent cu o dimensionare a valorii întreprinderii cât mai apropiată de
realitatea economică. Folosirea acestei metode presupune o analiză critică asupra fiecărui
element de calcul în funcţie de realitatea concretă şi de valoarea acestuia în momentul
evaluării.
În practica de evaluare pentru calculul activului net corectat se procedează la
exprimarea activelor în funcţie de valoarea lor de utilitate sau de folosinţă. Pentru a estima
cât mai obiectiv valoarea economică, evaluatorul procedează la efectuarea unor corecţii la
nivelul bilanţului şi a contului de profit şi pierdere12.
În cadrul activelor necorporale, cheltuielile de înfiinţare, de constituire, de
creştere a capitalului sau cele legate de achiziţia unei imobilizări sunt considerate non-
valori, nevandabile separat, şi nu sunt luate în calcul pentru determinarea activului
corectat. Cheltuielile de cercetare, brevetele, licenţele pot fi evaluate prin prisma profitului
viitor, pe care îl va genera exploatarea lor viitoare.
Imobilizările corporale se pot evalua fie prin aplicarea unui coeficient de uzură
corespunzător la preţul actual de pe piaţă a activului, fie prin actualizarea valorii de intrare
din contabilitate printr-un indice general de preţ.
Terenurile se evaluează pe baza preţurilor de tranzacţie înregistrate recent pentru
fiecare zonă şi tip de teren în parte. Pentru terenurile construite se poate utiliza una din
următoarele metode:
12
10
• reducerea corespunzătoare a suprafeţei construite, aplicată la valoarea terenului viran
(circa 30%);
• reducerea valorii terenului viran cu cheltuieli de demolare a clădirii;
• utilizarea în evaluare a valorii ansamblului construit, inclusiv terenul.
Clădirile sunt evaluate la valoarea de utilizare. Procedeul de calcul presupune
utilizarea unei formule prin intermediul cărei se determină valoarea de utilizare:
Vclădiri = Sc x C/m2 x (1 - Kuz) x Ka
Sc reprezintă suprafaţa construită
C/m2 reprezintă costul zilei la construcţii/metru pătrat
Kuz reprezintă coeficientul de uzură al construcţiei
Ka coeficientul de adecvare ce variază între 20% şi 70%
Maşinile, utilajele şi echipamentele sunt aduse la preţul actual cu ajutorul mai
multor metode ce au drept scop determinarea valorii reziduale din momentul evaluării:
a) metoda propusă de Uniunea Experţilor Contabili din Uniunea Europeană consideră că
evaluarea acestora este determinată de preţul de cumpărare (Pcp), o rată de actualizare
(K) şi de raportul dintre durata reziduală a utilajului (Dr) şi durata totală de viaţă (Dt):
Vr = Pcp (1+K) Dr/Dt
b) metoda de amortizare liniară ia în considerare durata de amortizare prevăzută prin
legea fiscală (sau durata tehnică de amortizare) (Da) şi durata de funcţionare consumată
(Du):
Vr =Pcp (1+K) (Da - Du)/Da
c) metoda valorii reziduale a investiţiei anuale consideră că aceasta este determinată pe
baza relaţiei următoare:
Vr = INV (1+K) (Da -Vinv)/Da ,
unde: INV = suma investită în echipamente în anul n
Vinv = vârsta investiţiei (valoarea consumată).
Titlurile de participaţie se pot evalua prin două metode. Prima metodă se referă la
reevaluarea întregii firme la care s-a realizat participaţia şi aplicarea la această valoare
reevaluată a procentului de titluri deţinute în total titluri emise de firma care s-a efectuat
respectiva participaţie. A doua metodă constă în înmulţirea numărului de titluri deţinute cu
cursul bursier al zilei sau cu o medie a acestora pe perioada analizată.
Stocurile, în funcţie de caracteristicile acestora, pot fi evaluate după cum
urmează:
• cele fără mişcare, la un preţ de vânzare la care s-ar putea vinde imediat;
11
• cele de materii prime, producţie neterminată, produse finite şi mărfuri vor fi evaluate la
preţul de cumpărare sau la costul de achiziţie/producţie;
• în cazul stocurilor de produse finite, în condiţiile existenţei unor contracte ferme şi
irevocabile, acestea vor fi evaluate la preţul de contract;
• stocurile nonvandabile nu sunt luate în considerare.
Creanţele se evaluează în funcţie de riscul de neîncasare şi vechime13. Astfel,
creanţele mai vechi de un an sau cu probabilitatea mare de neîncasare au valoarea 0, cele
aflate în cadrul termenului de încasare se evaluează la valoarea contabilă, iar cele cu o
vechime mai mare de 6 luni, dar încasabile, se diminuează cu un anumit procent, în funcţie
de riscul de neîncasare şi de rata dobânzii practicată la creditul comercial.
Titlurile de plasament vor fi evaluate pe baza cursului bursier mediu înregistrat în
perioada de analiză. Toate creanţele, titlurile de plasament şi disponibilităţile exprimate în
devize vor fi evaluate la cursul valutar mediu al perioadei analizate.
Totalizând elementele de activ corectate se obţine activul brut corectat.
Pentru calculul activului net corectat este necesar să se considere critic şi
conţinutul pasivului. Se ia în considerare doar pasivul exigibil, deci fără capitalul propriu şi
provizioanele cu caracter de rezervă. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli se vor
compara cu cele ale unor întreprinderi supuse la acelaşi nivel de risc considerat, pentru a se
identifica supradotarea. Provizioanele reglementate au un caracter de rezerve, ce trebuie
readăugate la activul net al societăţii evaluate după deducerea impozitului datorat14.
Datoriile pe termen lung vor fi actualizate dacă a avut loc o modificare a ratei
dobânzii de pe piaţă. Valoarea corecţiei se determină prin actualizarea datoriei cu un
coeficient egal cu diferenţa dintre rata dobânzii la tipul respectiv de credit practicată în
momentul evaluării (Rdu) şi dobânda din contractul de creditare (Rdr):
DATc = DATp +DATp(Rdu - Rdr) ,
unde: DATc = valoarea corectată a datoriilor;
DATp = valoarea contabilă a datoriilor
Pentru evaluarea datoriilor de exploatare se vor lua în considerare penalităţile
pentru creditele nerambursate la termen. Dividendele de plată vor intra în categoria
datoriilor exigibile şi vor fi evaluate ca atare.
Pe lângă elementele prezentate anterior, această metodă mai ţine cont şi de alte
efecte fiscale latente ce apar din plusvaloarea sau minusvaloarea rezultate în procesul de
13
Stan, S. – Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderii, Ed. Teora, Bucureşti, 1997, p.19
14
Tabără, N., Horomnea, E. – Evaluarea patrimonială a întreprinderii, revista Finanţe, Credit, Contabilitate,
Nr. 11, 1997, p. 14
12
evaluare a tuturor elementelor de activ şi de pasiv care se regăsesc în materia impozabilă a
profitului (amortizări, provizioane, subvenţii pentru investiţii, dobânzi).
Valoarea activului net corectat se va obţine ca diferenţă între activul brut corectat
şi suma datoriilor reale şi latente.
Activ net corectat = Activ brut corectat – Valoarea actuală a datoriilor
Deşi activul net corectat reprezintă o fotografie clară a patrimoniului net al unei
întreprinderi la data evaluării, această metodă nu reflectă şi valoarea goodwill-ului,
respectiv a Know-how-ului, calitatea managementului, mărcii, fondului comercial,
calitatea reţelei de distribuţie, care de cele mai multe ori nu sunt înregistrate în activul
bilanţului15.
Prin această metodă de evaluare nu se şine cont de potenţialul viitor de creştere a
întreprinderii. Valoarea firmei rezultă ca o însumare a unor elemente la un preţ actual,
considerate prin juxtapunere şi nu integrate într-un tot funcţional.
1.1.3. Valoarea substanţială

Valoarea substanţială se obţine prin adunarea activului net corectat cu valoarea
reală a altor active ce nu aparţin întreprinderii, dar care participă la obţinerea rezultatului
întreprinderii.
În comparaţie cu activul net real (care reprezintă estimarea activelor de exploatare
şi din afara exploatării, utilizate sau nu, deţinute în proprietatea întreprinderii), valoarea
substanţială se defineşte ca estimarea activelor utilizate efectiv de întreprindere în
exploatare, fie că aparţin sau nu proprietăţii acesteia.
Formulele de calcul pentru valoarea substanţială brută şi netă sunt următoarele:
VSbrută = AEBexpl + AEABexpl16
VSnetă = VSbrută –Valoarea actuală a datoriilor (bilanţiere şi extrabilanţiere),
Unde, AEBexpl = valoarea corectată a activelor economice bilanţiere utilizate în realizarea
obiectului de activitate al firmei;
AEABexpl= valoarea corectată a activelor economice din afara bilanţului, utilizate în
realizarea obiectivului de activitate al firmei;
VSbrută = valoarea substanţială brută;
VSnetă = valoarea substanţială netă.
15
16
Dumitrescu, D., Dragotă, V., Ciobanu, A. – Evaluarea întreprinderii: lucrări aplicative, studii de caz, Ed.
13
1.1.4. Capitalurile permanente necesare exploatării
Capitalurile permanente necesare în exploatare (CPNE) reprezintă un indicator
utilizat în special pentru determinarea good-will-ului. Relaţia de calcul după care se obţine
acest indicator este următoarea:
CPNE = IMOn + NFRE ,
unde: IMOn = imobilizări nete utilizate în exploatare
NFRE = nevoia de fond de rulment utilizată în exploatare
Rezultatul obţinut în urma calculării acestui indicator pune accentul pe activitatea
de exploatare a firmei. În calcularea lui nu se ţine cont de elemente precum clădirile
utilizate pentru alte scopuri decât pentru activitatea de exploatare, imobilizările financiare
sau de imobilizările necorporale.
Principala dificultate pe care o poate întâmpina evaluatorul în determinarea
acestei mărimi sete evidenţierea acelor elemente care ar trebui avute în vedere. Astfel, în
funcţie de percepţia acestuia, se poate trece foarte uşor de la o viziune extrem de restrictivă
la una extrem de liberală.
În primul caz, se vor avea în vedere numai echipamentele firmei utilizate efectiv
(deci nu cele defecte sau care nu sunt utilizate momentul actual) şi numai clădirile în care
se desfăşoară activitatea de producţie (deci nu şi cele cu birouri). În al doilea caz se poate
aprecia că aproape toate elementele de activ sunt utilizate în exploatare într-un oarecare
sens.
Folosirea metodelor patrimoniale determina un rezultat ce se concretizează intr-
un reper important pentru evaluator în judecăţile sale. Rezerva manifestată în folosirea
acestor metode se află în limitele acestora precizate anterior dar mai ales de faptul că
valoarea întreprinderii apare prin juxtapunere şi nu prin integrarea într-un tot sistematic a
elementelor evaluate. De asemenea aceste metode iau în calcul materialitatea şi nu ţin cont
de elementele nemateriale specifice (marca, know-how-ul, tradiţia activităţii, etc.) ce aduc
un plus de valoare acesteia.
1.2. Metode financiare de evaluare
În timp ce metodele patrimoniale estimează valoarea întreprinderii într-o manieră
statică, pe baza elementelor pe care aceasta le are în proprietate sau le utilizează în
exploatare, metodele financiare estimează valoarea întreprinderii plecând fie de la
rezultatul financiar obţinut sau posibil de obţinut în timp (în cazul metodelor bazate pe
actualizare), fie de la cursul bursier al acţiunilor (metodele bursiere).
14
Metodele financiare exprimă evaluări în optica cumpărătorului efectiv sau
potenţial. Fluxurile monetare aşteptate şi rata de actualizare sunt evaluate cu referire la
alegerile strategice şi planurile operative care sunt posibile având în vedere un investitor
specific.17
Metodele de evaluare bazate pe actualizare au în vedere randamentul capitalului
întreprinderii, veniturile produse de capital în mod constant sub formă de dividende, profit
sau supraprofit18. Valoarea unei firme este reprezentată de câştigurile viitoare, la care se
poate aştepta un cumpărător, luând în considerare situaţia financiară existentă şi condiţiile
specifice în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.
Această valoare mai poate fi definită şi ca valoarea actuală a tuturor intrărilor nete
ale investitorului reprezentând încasări de dividende sau profitul.
În cazul metodelor bursiere, evaluatorul nu are acces la datele folosite în cadrul
metodelor patrimoniale sau a celor bazate pe actualizare. Principalul instrument folosit este
preţul dat de piaţa bursieră pentru valoarea unei fracţiuni unitare din capitalul
întreprinderii.
Acest preţ exprimă într-o singură dimensiune estimările pieţei asupra a ceea ce
întreprinderea posedă, a ceea ce produce, asupra potenţialului său de creştere, dar şi a
riscurilor ce-i sunt asociate. Valoarea tuturor părţilor de capital, în preţul pieţei, dă valoarea
globală a societăţii evaluate.
1.2.1. Metode de evaluare bazate pe actualizare

Valoarea calculată prin metodele bazate pe actualizare este generată de
capacitatea întreprinderii de a produce profit, cu mijloacele ce care dispune, în condiţiile
normale de activitate. Principalele elemente de la care se pleacă sunt rezultatele financiare
obţinute sau previzionate a fi realizate în perioada analizată (rezultatul curent, rezultatul
net, dividendul, cash-flow-ul).
În vederea obţinerii unor aprecieri cât mai exacte, evaluatorul apelează la
actualizarea acestor rezultate. Aceste rate de actualizare pot îmbrăca mai multe forme cum
ar fi: costul mediu ponderat al capitalului, rata inflaţiei, rata dobânzii la trezorerie, rata
dobânzii la obligaţiuni.
Principalele metode de evaluare bazate pe actualizare sunt următoarele:
• metoda valorii de rentabilitate;
17
Grădinariu, M., Bucătaru, D., Mihai C. – Evaluarea întreprinderii în economia de piaţă, Ed. Junimea, Iaşi,
2000, p. 15
18
Cabariu, L. – Analiza şi evaluarea societăţilor comerciale, Ed. Expert, Bucureşti, 2001, p. 95
15
• metoda valorii de randament;
• metoda Cash Flow-urilor actualizate.
1.2.1.1. Metoda valorii de rentabilitate

Valoarea întreprinderii determinată prin metoda valorii de rentabilitate presupune
actualizarea fluxului de profituri nete previzionate pe un orizont de timp de n ani, în
ipoteza unei rate de actualizare constante pe întreaga perioadă. Formula de calcul este
următoarea:
n
Prnet
V0 = ∑ ,
t =1 (1 + k ) t
unde: Vo = valoarea evaluată a întreprinderii;
n = numărul de ani pentru care se calculează valoarea;
k = rata de actualizare constantă.
În general, se practică utilizarea unui profit net constant, încercându-se găsirea
unui optim cu privire la reproductibilitatea acestuia. Din această perspectivă, s-au
identificat mai multe soluţii cum ar fi: profitul ultimului an de diagnostic, profitul mediu al
perioadei de diagnostic, profitul estimat, media profiturilor estimate. Pentru calculul
profitului mediu, se pot utiliza mai multe formule:
• pentru profitul mediu al perioadei de diagnostic:
Prmediu =
( )( )( ) ( )( ) (
Prt −3 1 + rit −2 / t −1 1 + rit −2 / t −1 1 + rit −1 / t + Prt −2 1 + rit −2 / t −1 1 + rit −1 / t + Prt −1 1 + rit −1 / t )
3
unde: rit-1/t = rata inflaţiei înregistrată în perioada t-1/t
t-1 =anul anterior evaluării, t = anul evaluării, t+1 anul următor evaluării
• media profiturilor estimate:
Prt +1 + Prt +2 + Prt +3 Pr + Prt + Prt +1
Prmediu = sau Prmediu = t −1
3 3
Formulele sunt valabile în ipoteza estimării în preţuri constante, aşa cum este
mai convenabil pentru analistul financiar
În funcţie de probabilitatea de repetare a profitului în perioada analizată,
evaluatorul poate utiliza o serie de coeficienţi, astfel:
Prt −1 + Prt ⋅ 2 + Prt +1 ⋅ 3 Pr ⋅ 3 + Prt ⋅ 2 + Prt +1
Pr mediu = sau Prmediu = t −1
6 6
16
Prima formulă este folosită în cazul în care se pune accentul pe prognozele
realiste, considerate foarte pertinente. A doua formulă este folosită în cazul în care există
dificultăţi de prognoză şi se pune accentul pe valorile înregistrate deja faptic.
Rata de actualizare utilizată poate fi determinată pe baza ratei dobânzii fără risc
(rata dobânzii la trezorerie), la care se adaugă o primă de risc în concordanţă cu condiţiile
de funcţionare ale firmei, sau rata dobânzii la obligaţiuni. O problemă importantă o
constituie şi luarea în considerare a inflaţiei, mai ales pentru că preţurile şi costurile
evoluează diferit. În aceste condiţii, valoarea întreprinderii poate fi scrisă sub forma:
V =∑
n [ R (1 + I )
0 fr
t
]
− C0 (1 + I fc ) Qt
t
(1 − Im) ,
t =1 (1 + k ) t
unde: V = valoarea firmei;
R0 = venitul per unitate vândută în perioada de bază;
C0 =costul per unitate vândută în perioada de bază;
Qt = cantitatea vândută în momentul t;
Ifr = rata inflaţiei asupra funcţiei veniturilor;
Ifc = rata inflaţiei asupra funcţiei costurilor;
K = rata de actualizare;
Im = cota impozitului pe profit.
Se apreciază că această metodă reflectă valoarea unei întreprinderi determinată în
funcţie de profitabilitatea ei trecută, prezentă sau viitoare, având punctul de plecare teoria
utilităţii.
Metoda nu este aplicabilă întreprinderilor aflate în dificultate sau a căror profituri
sunt mai mici decât dobânda aferentă plasării unei sume, echivalentă cu activul net
corectat, în cumpărarea de obligaţiuni de stat19.
123.1.2. Metoda valorii de randament

Această metodă presupune că valoarea firmei este determinată de fluxurile
viitoare de dividende, aceasta fiind privită prin prisma acţionarilor, respectiv a veniturilor
pe care aceştia le primesc. Astfel, acţionarii nu vor evalua societatea prin prisma profitului
net total degajat, ci din perspectiva randamentului său propriu, materializat în dividende şi
în creşterile de curs bursier. Valoare actuală a unei firme este dată de următoarea relaţie:
n
Dt CBn
V0 = ∑ +
t =1 (1 + k ) (1 + k ) n
t
unde: Dt = dividend net distribuit acţionarilor în anul t;
19
Stan S. – Metode şi uzuanţe de evaluare a întreprinderii, Ed. Teora, Bucureşti, 1997, p.33
17
CBn = capitalizarea bursieră la momentul n.
CB n
În condiţiile unui dividend constant şi a raportului care tinde spre 0
(1 + k ) n
atunci când n are valori mari, ecuaţia iniţială se transformă în următoarea relaţie:
D
Vr =
k
Ipoteza unui dividend constant nu este realistă, firmele fiind preocupate de
creşterea acestuia, pentru a semnaliza pozitiv evoluţia viitoare estimată a firmei. În această
situaţie a apărut modelul economiştilor M. J. Gordon & E. Shapiro, care presupune o
creştere perpetuă a dividendelor cu o rată constantă g. În condiţiile în care g <k, valoare de
randament devine20:
D1
Vr = ,
k −g
unde: D1 = dividendul repartizat în primul an;

g = rata de creştere a profiturilor, respectiv a dividendelor distribuite de
firmă.
1.2.1.3. Metoda Cash Flow-urilor actualizate

Metoda cea mai utilizată în practica anglo-saxonă este inspirată din teoria de
calcul a rentabilităţii investiţiilor. Denumită şi metoda de evaluare a întreprinderii prin cash
flow actualizat (discounted cash flow-DCF) ea are în vedere actualizarea fluxului de
lichidităţi după reinvestire.
Metoda bazată pe DCF presupune cunoscute estimările viitoare de cash flow şi
rata de actualizare, elementul căutat fiind mărimea capitalului de investit21.
În evaluare, analiza DCF poate fi utilizată pentru determinarea valorii de piaţă a
unei firme, atunci când previziunea veniturilor reflectă aşteptările şi percepţiile
participanţilor la capitalul ei. Folosirea tot mai des a acestei metode are la bază deficienţele
metodelor patrimoniale şi cele bazate pe randamentul, profitul sau a dividendului acordat
acţionarilor.
Astfel, metodele patrimoniale calculează valoarea întreprinderii numai prin
prisma elementelor bilanţului contabil sau financiar, fără a lua în calcul şi rentabilitatea
acţiunilor întreprinderilor. În cazul metodelor bazate pe rentabilitatea profitului, acesta nu
20
Işfănescu, A., Robu, V., Tuţu, A., Anghel, I. – Evaluarea întreprinderii, Ed. Tribuna economică, Bucureşti,
2001, p. 204
21
Dumitrescu, D., Dragotă, V. – op. cit, p. 86
18
poate reprezenta singur valoarea unei întreprinderi. De asemenea, sunt societăţi care
înregistrează profit, dar din cauza politicii adoptate de Adunarea Generală a Acţionarilor
nu acordă dividende sau valoarea acestora este prea mică pentru a se stabili o imagine
fidelă despre valoarea acesteia.
Formula de bază pentru calculul valorii întreprinderii prin această metodă este
următoarea22:
n CFnett VR
VDCF = ∑ + ,
t =1 (1 + k ) t
(1 + k ) n
unde: VDCF = valoarea întreprinderii prin metoda Cash Flow-ului actualizat;
n = numărul de ani pentru care se face previziunea;
k = rata de actualizare;
VR = valoarea reziduală.
Perioada de previziune a cash flow-ului se împarte în două segmente de timp,
astfel:
• o perioadă de timp explicită cuprinsă între 5 –10 ani, în care evoluţia indicatorilor
economici pe baza cărora se calculează cash flow-ul net se estimează în fiecare an,
ţinându-se seama de următoarele elemente: durata de viaţă a mijloacelor fixe de bază
utilizate în cadrul firmei, ciclul de viaţă a produselor, perioada de timp în care
producţia devine stabilă;
• o perioadă de timp non-explicită, care urmează primei perioade şi se derulează la
infinit, în care cash flow-ul net nu se mai calculează în fiecare an deoarece previziunile
nu mai sunt credibile. Întrucât întreprinderea va degaja un cash flow net şi în această
perioadă, se va calcula o valoare reziduală care exprimă practic valoarea fluxului de
trezorerie net obtenabil în această perioadă23.
Cash flow-ul net disponibil este format, la rândul său din alte trei tipuri de fluxuri
de trezorerie:
• cash flow din activitatea curentă este compus din: rezultatul din activitatea de
exploatare la care se adaugă amortizări şi provizioane de exploatare şi se scad impozit
pe profit şi diferenţa de nevoie de fond de rulment;
• cash flow din activitatea de investiţii este compus din: încasări din vânzarea activelor
corporale şi necorporale la care se adaugă încasări din vânzarea unor imobilizări
financiare şi se scad valoarea investiţiilor în active corporale şi necorporale pe de o
parte şi costul achiziţionării de active financiare pe de altă parte;
22
Işfănescu, A., Robu, V., Tuţu, A., Anghel I. – op. cit., p. 219
23
19
• cash flow din activitatea de finanţare este compus din: intrări de noi credite pe termen
mediu sau lung din care se scad rambursări de rate scadente la creditele pe termen
mediu şi lung pe de o parte şi creşteri de capital prin aporturi de capital sau prin noi
emisiuni de acţiuni pe de altă parte.
CASH FLOW NET DISPONIBIL= CASH FLOW DIN ACTIVITATEA CURENTĂ
+
CASH FLOW DIN ACTIVITATEA DE INVESTIŢII
+
CASH FLOW DIN ACTIVITATEA DE FINANŢARE
Valoarea reziduală poate fi determinată pe baza mai multor formule de calcul, în

funcţie de elementele de care se ţine seama în calculul acesteia, cum ar fi: costul mediu
ponderat al capitalului, rata de creştere a cash flow-ului în perioada implicită, indicatorul
bursier PER. De cele mai multe ori, în practică se consideră ipoteza unor cash flow-uri
constante începând cu momentul n+1, respectiv rata de creştere g este egală cu 0:
CFn +1
VR = ,
CMPC
unde: VR = valoarea reziduală;
CMPC = costul mediu ponderat al capitalului;
CFn+1 = cash flow-ul primului an al perioadei implicite.
În condiţiile acceptării ipotezei unei creşteri perpetue a cash flow-rilor cu o rată
constantă pe întreaga perioadă implicită, relaţia expusă mai sus se transformă în:
CFn+1 Pnet exp .n +1
VR = ,sau VR = ,
CMPC − g CMPC − g1
unde: Pnet expl. (n+1) = profitul net din activitatea de exploatare previzionat pentru anul n+1;
g = rata anuală de creştere a cash flow-urilor în perioada implicită;
g1 = rata perpetuă de creştere a profitului net din activitatea de exploatare.
Atunci când societatea evaluată prin această metodă este cotată la bursă, valoarea
reziduală se poate obţine apelând la PER (curs bursier/profit net per acţiune):
VR = Pnet n ⋅ PER n ,
unde: Pnetn = profitul net previzionat pentru ultimul an al perioadei explicite;

PER = curs bursier/profit net per acţiune.
În cazul în care, în bilanţul contabil ponderea cea mai mare aparţine clădirilor şi
echipamentelor a căror durată rămasă este mai mare decât durata previziunii explicite,
valoare reziduală poate îmbrăca următoarea formă:
VR = ANC 0 (1 + ri ) ,
n
20
unde: ANC0 = activul net corectat din momentul previziunii;
ri = rata inflaţiei, presupusă constantă, pentru perioada explicită;
n = numărul de ani ai perioadei explicite.
Un element important folosit de metoda DCF îl reprezintă rata de actualizare.

Aceasta
poate fi obţinută prin mai multe procedee, în funcţie de elementele folosite în calcul sau de
interesul celui ce a comandat evaluarea. Una dintre ratele de actualizare folosite se obţine
prin utilizarea unei rate fără risc (rata dobânzii la trezorerie), la care se adaugă o serie de
prime pe categorii de riscuri cum ar fi cele pentru mărimea întreprinderii, pentru pierderea
managerilor-cheie, riscul financiar, pentru dependenţa faţă de clienţi sau de ţară. Cea mai
folosită rată de actualizare în cadrul acestei metode de evaluare este cea a costului mediu
ponderat al capitalului calculat după următoarea formulă24:
CPR DAT
CMPC = K CPR ⋅ + K DAT ,
AE AE
unde: KCPR, KDAT =costul capitalurilor proprii, respectiv costul datoriilor financiare;
CPR = mărimea capitalului propriu;

DAT = mărimea datoriilor purtătoare de dobânzi;
AE = mărimea activului economic.
Costul capitalului propriu se poate determina printr-un raport între dividendul
acordat de întreprindere şi capitalul propriu al acesteia, raport care în cele mai multe cazuri
nu este realist pentru o perioadă viitoare25. De aceea, în practică se foloseşte rata dobânzii
fără riscuri la care se mai adaugă o primă de risc datorată sectorului de activitate sau
mediului internaţional defavorabil.
Costul datoriilor financiare se obţine în urma aplicării următoarei formule: KDAT =
Rd (1-Ri), unde Rd reprezintă rata medie de dobândă a creditelor contractate de
întreprindere, iar Ri cota impozitului pe profit.
O altă metodă de calcul a ratei de actualizare este cea rezultată pe baza CAPM
(modelul de determinare a preţului activelor financiare), exprimată prin următoarea relaţie:
[ ]
Ri = R f + E ( Rm − R f ) ⋅ β i
unde: Rf =rata dobânzii fără risc;

E(Rm) = rata de rentabilitate medie a pieţei de capital;
24
Işfănescu, A., Robu, V., Tuţu, A., Anghel I. – op. cit., p. 198
25
Voinea, Gh. ( coordonator) – Mecanismele financiar – monetare în procesul tranziţiei la economia de
piaţă, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 1999, p. 200
21
βi = coeficientul de volatilitate al firmei analizate.
Coeficientul de volatilitate se calculează după următoarea formulă:
cov( Ri , RM )
β1 =
σ 2 ( Rm )
unde: Ri = rentabilitatea medie a firmei analizate;
RM = rentabilitatea medie de capital.
În cazul României, aplicarea metodelor de evaluare fundamentate prin
actualizarea unor fluxuri viitoare de venituri este dificilă, deoarece pentru estimarea unor
venituri viitoare conform principiilor extrapolării este necesară o perioadă anterioară de 5
ani de stabilitate economică, ceea ce nu s-a înregistrat în ţara noastră.
Pe lângă această situaţie generală, societăţile româneşti se mai confruntă şi cu alte
probleme de ordin intern, cum ar fi26:
• amortizarea pentru toate firmele româneşti este mult subevaluată şi nu reflectă aproape
deloc semnificaţia sa economică, determinând o supradimensionare a profitului, a
dividendelor acordate şi a cash flow-rilor;
• vânzările de active sunt de multe ori realizate la valori inferioare unui preţ just, ceea ce
determină o diminuare a profiturilor reale;
• dividendul nu reprezintă o variabilă semnificativă pentru firmele româneşti;
• alegerea ratei de actualizare în funcţie de rata dobânzii fără risc la care se adaugă o
primă de risc nu poate fi utilizată în România, deoarece titlurile de stat emise de
oficialităţile române au o dobândă fără risc mai mare decât dobânda bonificată acordată
de băncile comerciale la depozite.
1.2.2. Metode bursiere de evaluare

Dacă prin intermediul metodelor patrimoniale şi a celor bazate pe actualizare,
valoarea unei întreprinderi era definită prin elementele caracteristice (preluate din bilanţul
contabil, de la departamentul financiar şi de previziune economică) la care evaluatorul are
acces direct, în ceea ce priveşte evaluarea bursieră specialistul bursier are acces doar la
piaţa valorilor mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), principalul element de analiză fiind preţul
(cursul) acţiunilor cotate.
În principiu, prin intermediul acestor metode se pot evalua doar societăţi ale căror
acţiuni sunt cotate la Bursa de Valori Bucureşti (în cazul României). În cazul în care se
26
22
doreşte evaluarea unor firme necotate, rezultatul prezintă un grad superior de incertitudine,
iar în aplicarea metodelor trebuie să se ţină cont de o serii de corecţii.
Conceptul de evaluare bursieră se utilizează în general cu referire la două
accepţiuni27:
• valoarea firmei văzută ca fiind dată de capitalizarea bursieră egală cu produsul dintre
numărul de acţiuni emise de întreprinderea evaluată şi cursul bursier al acestora;
• valoarea firmei prin prisma indicatorilor oferiţi de piaţa bursieră (PER, rata medie de
distribuire a dividendelor) sau avându-se în vedere că firmele cotate la bursă
îndeplinesc anumite cerinţe care devin ipotezele implicite ale metodelor de evaluare.
1.2.2.1. Evaluarea întreprinderii prin capitalizarea bursieră

Valoarea firmei determinată prin această metodă este egală cu cursul bursier, ca
indicator ce cuantifică în condiţii de maximă relevanţă performanţele firmei şi gradul de
interes pe care îl prezintă aceasta:
Vt = Nt x CBt
unde: Vt = valoare firmei în momentul t;
Nt = numărul de acţiuni aflate în circulaţie în momentul t;
CBi = cursul bursier al acţiunilor firmei analizate în momentul t.
Dezavantajul aplicării metodei este variabilitatea mare în timp a valorilor
rezultate, care în cazul acţiunilor volatile poate ridica semne mari de întrebare cu privire la
o valoare reală a acesteia. Pentru a corecta acest dezavantaj se poate lua în considerare un
curs bursier mediu, obţinându-se următoare formulă:
V = N x E(CB) ,
unde: N = numărul de acţiuni emise de societate cotată, considerat constant în
perioada de analiză;
E(CB) = media cursurilor bursiere înregistrate.
1.2.2.2. Metoda PER

Această metodă foloseşte indicatorul bursier PER (raportul preţ/venit), calculat ca
raport între cursul bursier şi profitul net per acţiune, sau prin raportarea capitalizării
bursiere la profitul net total obţinut de aceasta:
C CapB
PER = , sau PER = ,
PNA PNT
unde: C = cursul bursier;
27
Dumitrescu, D., Dragotă, V., Ciobanu A. – op. cit, p. 135
23
PNA = profit net per acţiune;
CapB = capitalizarea bursieră a societăţii evaluate;
PNT = profit net total.
Pentru omogenitate în evaluare şi pentru asigurarea comparabilităţii cu alte
metode aplicabile, profitul utilizat în această metodă este un profit corectat. Corecţiile
privesc pierderile şi profiturile glisate între exerciţii, reluările asupra provizioanelor şi
variaţiile de valoare din vânzarea de active.
Astfel, profiturile luate în calcul au o mare probabilitate de a se repeta în viitor în
cazul în care condiţiile economice şi de exploatare nu se schimbă într-o manieră
substanţială.
Elementele de calcul pentru PER al titlurilor cotate în bursă pot fi exprimate în
valori trecute, prezente sau previzionate. PER-ul cel mai utilizat de către analişti şi
gestionarii de portofolii este cel relativ, determinat ca raport între cursul anului curent (N)
şi profitul anului de previzuine (N+1).
Dacă evaluatorul are intenţia să utilizeze PER-ul în evaluare, el trebuie să ţină
seama de influenţa exercitată asupra evoluţiei acestuia de evenimentele ce au loc pe
celelalte segmente ale pieţei financiare, cum ar fi: creşterea ratei dobânzii, modificarea
ratei dobânzii la obligaţiuni, restricţii şi limite la liniile de credite.
Evaluatorul întreprinderii care foloseşte drept reper de valoare PER-ul, cu rol de
multiplicator, îl va utiliza într-o manieră mai statică, deoarece el realizează estimările sale
la un moment considerat uneori unic în viaţa unei întreprinderi, chiar pe cuprinsul mai
multor decenii.
Astfel, valoarea întreprinderii poate fi calculată prin utilizarea datelor de
referinţă, pentru calculul multiplicatorului şi profitul ca factor determinant al valorii.
Atunci când profitul nu este un rezultat semnificativ, este recomandat să se utilizeze cash
flow-ul sau cifra de afaceri drept determinant al valorii întreprinderii. Folosind judecăţile
de mai sus, valoare întreprinderii poate fi exprimată prin următoarele formule:
V =( P0/E0 )x Pr , V = (P0/CF0 )x CF , V = (P0/Ca0 )x Ca ,
unde: V = valoarea întreprinderii;
P0 = cursul bursier sau preţul de referinţă;
Pr = profitul anual, mediu sau previzionat;
E0 = profitul pe acţiune sau valoarea de referinţă;
CF0 = cash flow pe acţiune, valoare de referinţă;
CF = cash flow al anului, mediu sau previzionat;
Ca0 = cifra de afaceri pe acţiune, valoare de referinţă;
24
Ca = cifra de afaceri a anului, medie sau estimată.
1.2.2.3. Modelul dividendelor actualizate

Considerând că investitorii pot fi renumeraţi din dividende şi din creşteri de curs,
Irving Fisher defineşte valoarea actuală a unei firme pe baza relaţiei28:
n
Dt Vn
V0 = ∑ + ,
t =1 (1 + k ) t
(1 + k ) n
unde: Dt = dividendul total repartizat în anul t;
Vn = valoarea firmei în anul n;
k = rata de actualizare.
În ipoteza că se ia în considerare o perioadă infinită de timp (n → +∞) , relaţia de

mai sus se transformă în următoarea formulă:
∞
Dt
V 0= ∑
t =1 ( k +1) t
Metodele bursiere estimează valoarea întreprinderii într-o manieră simplă şi
rapidă în situaţii de necunoaştere a situaţiei interne a acesteia, având drept reper piaţa
bursieră. Astfel, cursul acţiunii este un rezultat sintetic al mai multor valori, cum ar fi:
valoarea a ceea ce întreprinderea deţine, a ceea ce produce şi cum produce, ale
posibilităţilor şi riscurilor sale viitoare.
Cursul este un preţ efectiv al unor tranzacţii deja realizate pentru acţiunile
întreprinderii, valoarea fiind calculată prin utilizarea unei unităţi de valoare efectivă şi nu
estimată. Printre rezervele cel mai des exprimate faţă de aceste metode sunt următoarele:
valoarea întreprinderii este stabilită pe baza logicii de plasament şi nu de achiziţie;
• un număr relativ mic de întreprinderi au un preţ stabilit de piaţă pentru acţiunilor,
marea majoritate a întreprinderilor nu au acces la cotaţie sau au lichiditate mică la
titlurilor lor;
• metodele bursiere nu au un răspuns viabil pentru societăţile de tip familial sau pentru
cele de tip SRL, pentru care părţile de capital nu sunt cotate şi fac obiectul transferului
greoi al capitalului, ori pentru întreprinderile în dificultate sau în pierdere.
În situaţia imposibilităţii accesului la datele societăţii, metodele de evaluare

bursieră asigură rapid şi simplu estimarea valorii societăţii comerciale, în funcţie de reperul
de valoare oferit de piaţă. Utilizând în cadrul diverselor relaţii de calcul, cursul acţiunii,
valoarea societăţii are ca fundament o valoare efectivă şi nu estimată, întrucât cursul este
28
25
preţul efectiv al tranzacţiilor deja realizate. Acesta reflectă zilnic estimările pieţei privind
calitatea activităţii desfăşurate de societatea emitentă a acţiunilor, efectul factorilor interni
şi externi, riscurile prezente şi cele potenţiale.29
Utilizarea metodelor de evaluare bursieră implică însă o atitudine prudentă, întrucât
uneori cursul poate distorsiona estimările. De ce? întrucât acesta reflectă influenţe de
natură:
• structural-instituţională: organizare, reglementare, transparenţă, supraveghere şi
control;
• psihologică, fiscală, monetară;
• speculativă.
Deci valoarea societăţii reflectă o sumă de valori şi de influenţe, fiind stabilită pe
baza logicii de plasament şi nu de achiziţie. Aceste metode prezintă utilitate în cazul
societăţilor a căror acţiuni sunt foarte lichide, cu o sensibilitate, variabilitate şi volatilitate
extrem de reduse sau tinzând spre zero. în schimb, în cazul societăţilor cu o lichiditate
redusă, a celor aflate în dificultate sau care înregistrează pierderi şi a celor necotate,
valorile estimate pot fi nerelevante sau eronate.30
În urma celor expuse, apare în mod legitim întrebarea: care dintre metodele de
evaluare analizate pot estima cât mai fidel veritabila valoare economică a unei societăţi
comerciale? Teoreticienii rămân conturaţi şi tributari anumitor curente de gândire şi şcoli
economice, iar practicienii experienţei acumulate şi metodelor practicate. La rândul lor
vânzătorii şi investitorii reflectă două optici diametral opuse, prezentate în mod permanent
cu ocazia analizării metodelor de evaluare.
Fără a devenii partizanul unei anumite metode de evaluare se impune a remarca, că,
fiecare metode este subiectivă prin natura sa. De aceea în practică se utilizează un evantai
de metode, în vederea estimării valorii societăţii comerciale, confirmată sau infirmată
ulterior de piaţă.
Totuşi în competiţia pentru deţinerea titlului de metodă optimă de calcul a valorii,
se impune, a remarca competiţia dintre metodele de evaluare patrimonială şi metodele
de evaluare bazate pe rentabilitate sau actualizare. Mai concret se detaşează metoda
activului net contabil corectat şi metoda fluxurilor disponibile de cash-flow. De ce?
întrucât valorile economice obţinute sunt mai puţin influenţate de elementele subiective
29
Dragotă V., Ciobanu A., Obreja L., Dragotă M., Management financiar, vol. I-II,Editura Economică,
Bucureşti, 2003, p. 85
30
Onica M., Evaluarea intreprinderii, Editura Europlus, Galati, 2009, p. 212
26
care, caracterizează tranzacţiile, respectiv puterea şi abilitatea în negocieri şi nevoia de
lichidităţi a partenerilor de afaceri.31
De aceea metodele de evaluare combinate caută să îmbine avantajele metodelor
patrimoniale cu a unora bazate pe actualizare, introducând în plus în calcul goodwill-ul
societăţii evaluate şi elemente specifice metodelor bursiere. Scopul este de diminua
abaterile semnificative de valoare care apar curent în practică, generate de abordările
teoretice diferite. Întrucât orice metodă de evaluare este totuşi subiectivă prin natura sa,
prezentând avantaje şi limite, până în prezent problema găsirii unei metode optime,
capabilă să estimeze o valoare certă rămâne deschisă. Singura soluţie viabilă rămâne
utilizarea unui evantai de metode şi estimarea valorii finale pe baza unei analize-diagnostic
globale şi a experienţei echipei de experţi-evaluatori.32
CAPITOLUL II
EVALUAREA SOCIETATII TEXTILA S.A. FOCSANI
2.1. Stabilirea diagnosticului

Pentru a estima corect valoarea societăţii S.C. TEXTILA S.A., aceasta trebuie
integrată în contextul economic în care este parte componentă.
Astfel, în perioada premergătoare evaluării se vor analiza o serii de elemente
(situaţia internaţională, mediul socio-politic, mediul economico-financiar) în vederea
stabilirii metodei de evaluare care se potriveşte cel mai bine societăţii. Dacă vorbim despre
situaţia internaţională se pot observa atât efecte pozitive cât şi efecte negative ce pot apărea
în viitor. Societatea se aprovizionează cu iută din Bangladesh, deoarece această materie
31
Onica M., Gestiunea financiara a firmei, Editura Europlus, Galati, 2009, p. 255
32
Onica M., Analiza aprofundata a afacerilor, Editura Europlus, Galati, 2009, p. 155
27
primă este mai ieftină decât inul şi cânepa produsă în ţara noastră, iar produsele obţinute
sunt mai rezistente şi mai căutate. În cazul în care furnizorul de iută va suferi un faliment
această situaţie nu afectează întreprinderea, deoarece contractul de aprovizionare are la
bază un act oficial semnat între statul român şi statul bangladesh, locul furnizorului cu
probleme fiind luat de un alt furnizor. Apariţia unor noi zone de conflict sau extinderea
celor din prezent, au drept rezultat întârzierea aprovizionării cu materie primă şi
înregistrarea unor deficienţe în ceea ce priveşte procesul de producţie şi de onorare a
comenzilor către clienţi.
Evoluţia inflaţiei şi a ratei dobânzii la creditele bancare în ultimii doi ani, arată o
firavă stabilizare a situaţiei economico-financiare în ţara noastră. Efectele unei inflaţii
rezonabile şi a unor dobânzi acceptabile determină o acumulare de capital la costuri mici,
suficientă pentru a-şi desfăşura activitatea societatea în condiţii normale şi chiar o
retehnologizare.
2.1.1. Diagnosticul juridic

Firma analizată în această lucrare este o societatea pe acţiuni înfiinţată conform
hotărârii de guvern numărul 1254/1990, prin transformarea întreprinderii cu aceeaşi nume
în societate pe acţiuni. Obiectul de activitate al societăţii este producerea de frânghii, sfori,
odgoane, şnururi, plase de pescuit şi apărătoare de vase.
Potrivit legii 55/1995 societatea a fost privatizată prin metoda MEBO, în prezent
având statutul de societate privată pe acţiuni închisă. Acţionarii societăţi sunt chiar
salariaţii, vânzarea de către un acţionar a unei părţi din acţiunile deţinute putându-se
realiza numai către un alt sau alţi angajaţi ai societăţii.
Această situaţie poate fi interpretată ca un avantaj deoarece acţionarii cunosc
foarte bine stadiul de dezvoltare al societăţii, dar şi ca un dezavantaj deoarece nu permite
vânzarea de acţiuni către un investitor puternic din afara firmei care ar putea suporta o
serie de investiţii strategice.
Din graficul următor se poate observa că pachetul majoritar de acţiuni este deţinut
de conducerea unităţii (65%), 20% din acţiuni aparţinând chiar directorului general.
28
50% 45%
40% 35%
30%
20%
20%
10%
0%
Directorul general Consiliul de Restul salariaţilor
administraţie
Graficul nr. 1 Structura acţionariatului la S.C. TEXTILA S.A. la data 31.12.2008

Societatea desfăşoară relaţii economice cu clienţii şi furnizorii conform legislaţiei
adoptată şi aflată în vigoare pe teritoriul României, nefiind implicată în nici un litigiu cu
aceştia. În cazul apariţiei unor litigii între societatea şi terţi (clienţi şi furnizori) acţionarii
răspund numai în măsura acţiunilor deţinute.
Din punct de vedere al creditării bancare, S.C. TEXTILA S.A. derulează o serie
de credite pe termen scurt cu Banca Comercială Română, neînregistrându-se nici o abatere
de la articolele stipulate în contractele de credit societatea fiind cunoscută ca un client fidel
şi model al băncii.
2.1.2. Diagnosticul comercial

Diagnosticul comercial are în vedere caracterizarea şi analizarea produselor, a
clienţilor, a furnizorilor şi a tuturor aspectelor ce pot avea o relevanţă asupra
comportamentelor de aprovizionare şi desfacere ale firmei.
Calitatea produselor fabricate a făcut ca această societate să fie lider pe piaţa
internă la produsele textile industriale. Conform tabelului numărul 2, se poate observa o
creştere a producţiei la toate sortimentele care au fost fabricate şi vândute în cadrul firmei
în perioada 2006 - 2008:
Nr. Denumire produs 2006 2007 2008

crt.
Valoare % Valoare % Valoare %
1. Sfori, odgoane 954 20,1 921 17,37 1.137 18,99
2. Ţesături 1.280 28,39 1.857 35,03 1.869 31,2
3. Saci 1.761 34,96 1.770 33,31 1.787 29,84
4. Frânghii 891 16,55 753 14,29 1.196 19,97
Total 4.886 100 5.301 100 5.989 100
29
Tabelul nr.1 Evoluţia valorică a sortimentelor de produse obţinute şi vândute de S.C. TEXTILA S.A. în
perioada 2006-2008
În anul 2006, principalul produs executat şi vândut era sacul din iută şi cânepă (ce
reprezintă 34,96% din producţia totală) urmat de ţesături industriale cu 28,39%. În
fabricarea sacilor se foloseşte un amestec din iută şi cânepă ce conferă acestora o rezistenţă
mai mare; din acest motiv acest produs are o căutare mai mare pe piaţă. Sforile şi
frânghiile sunt fabricate într-o proporţie mai mică, deoarece aceste produse reprezintă
principala activitate a unui concurent de pe piaţa ţesăturilor industriale. În anul următor se
observă o creştere a producţie vândute din sortimentul „ţesături”, care ajunge să deţină
peste 35,03% din producţia totală vândută; acest fapt se datorează unor comenzi mari de
astfel de ţesături folosite ca ambalaje. Vânzările din sortimentul „saci” se menţin ca
valoare produsă şi încasată, dar scad ca proporţie în total producţie vândută şi încasată cu
aproape 1,5%. Situaţia sortimentelor „sfori şi odgoane” şi „frânghii” înregistrează scăderi a
producţiei încasate, atât în expresie valorică, cât şi procentual în total producţie realizată şi
vândută.
În anul 2008, valoarea producţiei vândută a crescut cu aproape 13% faţă de anul
precedent, înregistrându-se creşteri la toate sortimentele. Prognoza pe anul 2009 prevede o
menţinere a tendinţei de creştere a valorii producţie vândute în condiţiile unei inflaţii
moderate. Evoluţia vânzărilor încasate în perioada 2006 – 2008 la S.C. TEXTILA S.A. este
prezentată în graficul următor:
30
2000
1800
1600
1400
1200
Sfori, odgoane
1000
Ţesături
800
Saci
600
Frânghii
400
200
0
2006
2007
2008
Graficul nr. 2 Evoluţia producţiei vândute şi încasate la S.C. TEXTILA S.A în perioada 2006 – 2008
Un eventual dezechilibru apărut pe piaţa unuia dintre produsele fabricate de

societate poate fi acoperit de încasările din celelalte produse. Vânzările pe fiecare produs
în parte tind spre o apropiere între ele, ceea ce reprezintă o situaţie favorabilă pentru
perioada următoare.
Piaţa ţesăturilor industriale din iută, cânepă şi in este relativ mică, pe lângă S.C.
TEXTILA S.A. mai sunt doar doi producători mai importanţi care pot fi consideraţi
concurenţi. După cum se observă în tabelul de mai jos, firma analizată este lider pe această
piaţă, cifra ei de afaceri fiind de peste 47% din totalul cifrei de afaceri a celor trei firme de
pe piaţă. In comparaţie cu ceilalţi producători din ramură, S.C. TEXTILA S.A. este prima
firmă care foloseşte ca materie primă iuta. Rezistenţa acestei materii prime, a făcut ca
mărfurile produse să fie mai bune, cererea pentru acestea crescând vertiginos.
mii lei
Nr. 2006 2007 2008
Denumire concurenţi
crt. Cifra de afaceri % Cifra de afaceri % Cifra de afaceri %
1 S.C. TEXTILA S.A. 4.886 47,1 5.301 47,5 5.989 48,6
2 Industria iutei Bucureşti 2.137 20,9 2.299 20,6 2.449 19,8
S.A.
3 Faltin Fălticeni S.A. 1.485 14,2 1.608 14,4 1.667 13,5
4 Alţi concurenţi (38 de 1.977 17,8 1.952 17,5 2.219 18,1
concurenţi)
Total 10.485 100 11.160 100 12.324 100
Tabelul nr. 2 Situaţia pieţei de produse textile - industriale în perioada 2006 – 2008
Analiza furnizorilor
31
S.C. TEXTILA S.A. se aprovizionează atât de pe piaţa internă cât şi de pe piaţa
externă. Materiile prime cumpărate de pe piaţa internă sunt cânepa şi inul pentru ţesături.
Datorită condiţiilor geografice şi climatice, în ţara noastră nu poate fi cultivată iută. Din
acest motiv, această materie primă este adusă din Bangladesh. Aprovizionarea din import
este foarte avantajoasă, deoarece plata intre părţi se realizează prin intermediul decontărilor
de creanţe între statul român şi Bangladesh. Furnizorii interni de materii prime, materiale
consumabile şi servicii sunt furnizori tradiţionali ai firmei, relaţiile de colaborare cu aceştia
fiind de peste 20 de ani. Materia primă este adusă de la diverse COMAT-uri (foste baze
judeţene de aprovizionare).
La baza analizei furnizorilor stă următorul tabel:
-mii ron-
Nr. 2006 2007 2008
Furnizorul
crt. Valoare % Valoare % Valoare %
1 Flaro Sibiu 32 26,86 43 27,64 51 24,75
2 Carpic Carei 24 20,26 29 18,76 46 22,35
3 Fibrex Săvineşti 20 17,19 30 19,2 43 20,89
4 COMAT Floreşti 11 9,49 16 10,35 19 8,98
5 Comat Iaşi 10 8,9 13 8 15 7,34
6 D.G.N. Tg. Mureş 9.6 8,31 10 6,48 13 6,16
7 Autotransport Iaşi 2.6 2,23 3.2 2.04 3.2 1,54
8 Lutex Luduş 3.7 3,17 3.9 2,52 4.5 2,21
9 Romflax Neamţ 2.2 1,85 4.6 2,95 7 3,41
10 F.R.E. Iaşi 2 1,68 3.1 2 4.7 2,29
117 100 156 100 206 100
Total
Tabelul nr. 3 Situaţia furnizorilor în perioada 2006 – 2008
Din tabel se poate observa că în toţi cei trei ani de analiză, societatea se
aprovizionează cu mai mult de 60% din total valoare facturi aprovizionare de la trei
furnizori de materie primă din ţară (Flaro Sibiu, Carpic Carei, Fibrex Săvineşti), în medie
cu 22% de la fiecare.
O eventuală criză apărută la unul din aceşti trei furnizori afectează foarte puţin
activitatea societăţii, deficienţa de materie primă apărută putând fi acoperită de ceilalţi doi
furnizori. Însă o situaţie de criză la doi din cei teri furnizori ar putea crea probleme mari
societăţii Textila deoarece oricare doi furnizori luaţi împreună asigură peste 40% din
aprovizionarea societăţii.
Pe perioada celor trei ani nu apar noi furnizori de materii prime, firma preferând
furnizorii tradiţionali. Pe lângă furnizorii interni, mai sunt şi furnizorii străini, care au un
regim special. S.C. TEXTILA S.A. se aprovizionează o dată pe an cu iută din Bangladesh,
32
valoarea facturii fiind foarte mare. Stocul aprovizionat trebuie să ajungă un an întreg, iar
aprovizionarea se face în perioada august – septembrie, perioadă când se recoltează iuta.În
anul 2007, structura furnizorilor este următoarea:
6,16 1,5 2,2 3,4

7,34 2,29
8,98
24,75
20,89
22,35
Flaro Sibiu Carpic Carei Fibrex Săvineşti COMAT Floreşti COMAT Iaşi
D.G.N. Mureş Autotransport Iaşi Lutex Luduş Romflax Neamţ F.R.E. IAŞI
Graficul nr. 4 Situaţia furnizorilor din anul 200833
Analiza clienţilor
Reţeaua de distribuţie a S.C. TEXTILA S.A. cuprinde magazinele de desfacere ale
societăţii şi clienţii (societăţi comerciale independente de firmă). Întreaga producţie
obţinută este vândută pe piaţa internă. Prin intermediul magazinelor de desfacere proprii se
vând cantităţi mici de produse, principala sursă de venituri venind din partea clienţilor
persoane juridice. Principalele societăţi comerciale – clienţi sunt de tip en gross (depozite
COMAT), care cumpără produsele în cantităţi mari pentru a le vinde mai apoi la un preţ
mai mare. Aceşti clienţi formează o reţea de distribuţie stabilă, relaţiile comerciale cu
aceştia datând de aproape 25 de ani.
Situaţia clienţilor firmei este prezentată în tabelul următor:

mii lei
Clienţi 2006 2007 2008
33
Graficul este reprezentat în procente
33
Nr. Valoare % Valoare % Valoare %
crt.
1 Comat Iaşi 70 31,13 83 25,77 127 30
2 Comat Craiova 49 21,77 69 21,29 77 18,18
3 Comat Bistriţa 41 18,17 63 19,38 79 18,65
4 Comat Bucureşti 26 11,61 37 11,48 50 11,81
5 Comat Ploieşti 11 4,73 30 9,2 39 9,18
6 Combinatul Metalurgic Câmpia Turzii 9 4 12 3,49 27 6,37
7 Com Alma Brăila 8 3,57 10 3,10 12 2,67
8 Moldexim Bucureşti 5.7 2,54 8.9 2,75 10 2,35
9 Imcom Alba Iulia 3.4 1,5 7 2,17 9 2,11
10 Adia Impex Arad 2.1 0,92 4.3 1,33 4.3 1

Total 225 100 324 100 434 100
Tabelul nr. 4 Situaţia clienţilor în perioada 2006 – 2008
După cum se observă şi din tabel, clienţii societăţii se împart în trei categorii: prima
categorie este reprezentată de un singur client (Comat Iaşi) care achiziţionează pe perioada
unui singur an peste 25% din producţie. O a doua categorie este alcătuită de un grup de trei
clienţi (Comat Craiova, Comat Bistriţa, Comat Bucureşti), care achiziţionează pe perioada
unui an, fiecare, între 10% - 20% din producţia obţinută. A treia categorie grupează restul
clienţilor, care achiziţionează pe an mai puţin de 10% din producţie.
6,37 2,67 2,3 2,1 1

9,18
30
11,81
18,68
18,18
Comat Iaşi Comat Craiov a Comat Bistriţa Comat Bucureşi Comat Ploieşti
Combinatul Câmpia Turzii Com Alma Brăila Moldex im Bucureşti Imc om Alba Iulia Adia Impex Arad
Graficul nr. 5 Situaţia clienţilor din anul 200834
Din grafic se observă că primii patru clienţi achiziţionează împreună peste 70% din
producţia dintr-un an. Dacă Comat Iaşi ar intra în incapacitate de plată atunci vor apărea
probleme de lichidităţi şi la S.C. TEXTILA S.A.. În caz că acest fenomen apare în acelaşi
timp şi la următorii doi clienţi (Comat Craiova, Comat Bistriţa) mai importanţi, situaţia
firmei analizate se va agrava şi mai mult, existând posibilitatea de apariţie a incapacităţii
de plată către furnizori.
34
Graficul este reprezentat în procente
34
Pentru formarea unei imagini mai clare asupra clienţilor şi furnizorilor în tabelul
următor sunt calculate durata de decontare a creanţelor societăţii (D cl) şi durata de plată a
( Credite − clienţl ) ⋅ 360 Furnizori

furnizorilor (Dfz), după formulele: Dcl = , D fz = ⋅ 360 35:
CA CA
mii lei
Elemente de calcul 2006 2007 2008

Credite 505 560 670
Clienţi 224 322 423
Furnizori 116 1541 204
Cifra de afaceri anuală 4.886 5.301 5.989
Dcl (zile) 20 16 15
Dlz (zile) 9 11 13
Tabelul nr. 6 Elementele de calcul folosite în determinarea duratei de decontare a creanţelor şi durata de
plată a furnizorilor la S.C. TEXTILA S.A.
Valorile obţinute pentru durata de decontare a creanţelor în cei trei ani de analiză
sunt relativ mici, acestea fiind într-o scădere continuă de la 20 de zile în 2006, la 15 zile în
anul 2008. Societatea încasează repede creanţele sale, obţinând astfel sursele necesare
finanţării activităţii de producţie. În cazul duratei de plată a furnizorilor, valorile
înregistrate în tabel sunt mai mici decât duratele de decontare a creanţelor, dar sunt într-o
uşoară creştere de la 9 zile în 2006, la 13 zile în 2008.
Firma îşi achită într-o perioadă foarte scurtă datoriile faţă de furnizori, neavând
probleme de solvabilitate. Privind în ansamblu, se observă un dezechilibru în activitatea
comercială a întreprinderii deoarece Dcl >Dfz; societatea nu beneficiază de un volum de
resurse atrase care poate fi reinvestit la un cost nul.
Principala problemă ce se întrevede în viitorul apropiat este reprezentată de
următoarea situaţie: aşa cum în prezent societatea aduce din import o mare parte din
materia primă care este mai ieftină şi de o calitate mai bună, în viitor e posibil ca prezenţii
clienţi ai firmei să aducă ei direct din import produsele cumpărate până în prezent de la
Textila datorită costurilor mari de producţie înregistrate din cauza tehnologiilor învechite.
Această situaţie ar putea duce la falimentul firmei dacă nu se va realiza o retehnologizare.
Şi chiar în situaţia realizării unei retehnologizări, produsele realizate în Bangladesh vor fi
în continuare mai ieftine datorită condiţiilor de mediu de acolo (căldură, umiditate),
35
35
condiţii care la noi în ţară nu exista şi trebuiesc realizate cheltuieli pentru a fi “fabricate”.
De asemenea, mâna de lucru din Bangladesh este mai ieftină decât la noi. Deci apare un
risc economic datorită preţurilor mici ale concurenţei externe ca furnizor de fir prelucrat.
2.1.3. Diagnosticul tehnic

Mijloacele materiale de care dispune întreprinderea pentru a-şi desfăşura
activitatea de producţie sunt: secţiile de producţie, depozitele de materii prime şi materiale
consumabile, liniile tehnologice de obţinere a produselor finite.
Suprafaţa de teren pe care este amplasată societatea este de 28.000 m2; cea mai
mare parte a terenului se află în zona Centru, dar şi o suprafaţă mai mică în strada Dumitru
Manjeron, unde se află un depozit de materii prime. Atât suprafaţa de teren pe care-şi
desfăşoară activitatea, cât şi mijloacele materiale din dotare sunt în proprietatea societăţii,
această neavând echipamente în custodie sau în leasing.
Clădirile în care îşi desfăşoară activitatea personalul administrativ, precum şi
sălile de producţie sunt într-o stare bună, o parte din ele fiind renovate la sfârşitul anilor
’90. Datorită unei viteze mari de rotaţie a stocurilor, societatea închiriază două magazii de
depozitare a materiilor prime, una aflată în incinta societăţii, dotată cu apă curentă şi
energie electrică şi una aflată în strada Dumitru Manjeron.
În ceea ce priveşte liniile tehnologice şi echipamentele folosite în procesul de
producţie, acestea sunt destul de vechi, cu un ridicat grad de uzură atât fizică cât şi morală.
Este necesară o retehnologizare a parcului tehnic, prin achiziţionarea de utilaje performante
din import. Achiziţionarea unei noi filaturi de cânepă este iminentă, ea fiind posibil de
achiziţionat într-o perioadă de 3-4 ani (2012 - 2013).
Pentru această investiţie este de preferat un credit bancar pe termen lung. O altă
soluţie ar fi închirierea prin leasing a unor linii tehnologice noi sau cu o productivitate mai
mare decât cele aflate în prezent în proprietatea societăţii.
În ceea ce priveşte protejarea mediului natural, firma a pus în funcţiune o staţie de
epurare a apelor reziduale rezultate din urma procesului de producţie, precum şi o serie de
ventilatoare în sălile de producţie pentru a oferi condiţii mai bune de lucru personalului din
producţie.
Aceeaşi situaţie privind gradul de uzură a utilajelor este întâlnită şi la principalii
concurenţi de pe piaţa internă. Lipsa fondurilor băneşti pentru o investiţie majoră este
rezultatul atât al situaţieig financiare a fiecărui concurent cât şi a celei din economia
36
naţională (sistemul de acordare a creditelor pe termen lung, condiţiile de respectat în cazul
leasing - ului).
2.1.4. Diagnosticul resurselor umane

Diagnosticul resurselor umane prezintă modul în care personalul întreprinderii
acţionează sau poate acţiona în sensul îndeplinirii obiectivelor acesteia. În cadrul acestei
analize sunt cercetate o serie de elemente care nu îmbracă o formă materială, cum ar fi:
nivelul de calificare, experienţa, eficacitatea şi dinamismul echipei de conducere a
întreprinderii.
Faptul că 65% din acţiunile societăţii sunt deţinute de personalul din conducere,
reprezintă un atu pentru societate deoarece obiectivele acţionarilor sunt aceleaşi cu cele ale
conducerii firmei.
Personalul unităţii este format din 280 de salariaţi, dintre care 4 sunt maiştri, 30
fac parte din personalul TESA şi 246 sunt muncitori, iar vârsta medie a acestora este de 42
de ani. Acest nivel al vârstei cumulat cu experienţa dobândită în decursul timpului pune
într-o lumină pozitivă societatea. La această vârstă se consideră că salariatul a dobândit o
experienţă care poate fi folosită eficient.
Personalul societăţii este calificat, fiecare angajat având măcar şcoala
profesională terminată. Totuşi, în cadrul departamentului de Desfacere - Marketing ar
trebui angajat o persoană cu studii superioare, care să impulsioneze activitatea de
desfacere.
2 13
52
183
Studii superioare Studii me dii Şcoală profe sională Ne calificaţi
Graficul nr.6 Situaţia personalului în funcţie de studiile absolvite la data de 31.12.2008
În cazul în care societatea angajează personal necalificat în sectorul de producţie,

acesta poate obţine calificarea la locul de muncă.
Transformările care au marcat trecerea societăţii din patrimoniul statului în
patrimoniu privat nu au afectat structura personalului. Persoanele care au plecat din
37
societate în această perioadă nu au fost date în şomaj, ci au îndeplinit vârsta limită legală
pentru ieşirea la pensie.
Salariaţii sunt organizaţi într-un sindicat (Alfa Tex), condus de o persoană cu
studii medii. În ultimii 5 ani nu au fost înregistrate conflicte de muncă între sindicat şi
conducerea întreprinderii, negocierea salariilor, realizându-se anual fără probleme
deosebite.
mii lei
Indicator 2006 2007 2008
Cifra de afaceri 4.886 5.301 5.989
Număr de salariaţi aflaţi în producţie 260 254 250
Cifra de afaceri/salariat producţie 18.79 20.87 23.96
Tabelul nr. 6 Stabilirea cifrei de afaceri cuvenite unui salariat din producţie
Cu toate că în perioada analizată cifra de afaceri cuvenită unui salariat din

producţie este în creştere, această diferenţă este mai mică decât rata inflaţiei din acest
interval de timp. Creşterea se datorează şi faptului că din firmă au plecat 10 salariaţi.
Implementarea unui nou model managerial, sau aducerea unei noi echipe
manageriale se poate realiza foarte greu, deoarece actualii manageri deţin pachetul
majoritar de acţiuni.
2.1.5.Diagnosticul financiar
Diagnosticul financiar completează imaginea contabilă a întreprinderii cu elemente
ale realităţii financiare ale acesteia. El are în vedere nu numai ciclurile de gestiune trecute,
dar şi previziunile de randament şi cash flow viitoare.
Acest tip de diagnostic este deseori realizat, deoarece permite obţinerea de
informaţii extrem de importante privind creşterea, structura şi soliditatea financiară, nivelul
autofinaţării, rentabilitatea aparentă, situaţia capitalurilor permanente şi a trezoreriei, ca şi
o primă estimare a valorii întreprinderii.
Analiza Activului şi Pasivului bilanţier
Elementele de activ şi cele de pasiv din bilanţul contabil (patrimonial) reprezintă
principalele informaţii folosite în cadrul diagnosticului financiar (în ceea ce priveşte
analiza echilibrului financiar pe bază de bilanţ, analiza rentabilităţii firmei, analiza cash
flow-urilor). Pentru a se ajunge la o imagine cât mai fidelă a evoluţiei elementelor
bilanţiere, acestea trebuie actualizate cu ajutorul ratei inflaţiei.
38
Actualizarea elementelor patrimoniale de activ din ultimii trei ani s-a realizat cu
ajutorul ratei inflaţiei (34,5%/an în anul 2006, respectiv 22,5%/an în anul 200736),
obţinându-se următoarele informaţii:
lei
Evoluţia (%)
Elementele activului 2006 2007 2008
2007/2006 2008/2007
1. Active fixe 2.079 1.421 1.080 -31,63% -48,05%
2. Active circulante, din 2.331 3.150 4.007 +35,14% +71,9%
care:
2.1. Stocuri 1.369 2.079 2.809 +51,81% +105,2%
2.2. Disponibilităţi 399 494 433 +23,63% +8,46%
2.3. Creanţe 564 579 765 +2,79% +35,8%
TOTAL ACTIV 4.410 4.586 5.106 +3,98% +15,78%
Tabel nr. 7 Evoluţia activului bilanţier în perioada 2006 - 2008 la S.C. TEXTILA S.A
În ceea ce priveşte mijloacele fixe, se observă o diminuare valorică a acestora atât
în anul 2007 (-31,63%), cât şi în anul 2008 (-48,05%). Principalele cauze ce au determinat
această evoluţie sunt scoaterea din uz a unor mijloace fixe a căror valoarea a fost
amortizată şi lipsa unor investiţii ce ar trebui să privească retehnologizarea societăţii.
Achiziţionarea unor noi linii tehnologice este iminentă, deoarece folosirea
acestora ar reduce costurile de producţie (consumuri mai mici de energie electrică şi
folosirea unui număr mai mic de salariaţi în producţie) şi ar înlătura efectele poluante ale
mijloacelor din dotarea actuală. În comparaţie cu activele fixe, mijloacele circulante
înregistrează o creştere constantă de 35% de la an la an (+35,14% în anul 2007 şi +79,1%
în anul 2008).
Această creştere este efectul dublării stocurilor societăţii de la an la an. Creşterea
stocurilor apare ca un efect negativ, deoarece este determinată de o sporire a produselor
finite şi a mărfurilor aflate în depozit.
Dacă la sfârşitul anul 2008 soldul final al conturilor de disponibilităţi era în
creştere faţă de anul 2006 cu 23,63%, în anul 2008 acestea sunt doar cu 8,46% mai mari
decât anul 2007. În ciuda acestei fluctuaţii a soldurilor finale ale disponibilităţilor, situaţia
este pozitivă deoarece rulajele cumulate din fiecare an pentru aceste conturi sunt în
creştere.
Situaţia creanţelor înregistrează o creştere diferită în cei trei ani de analiză. În
2006, acestea cresc doar cu aproape 4%, în timp ce în 2008 volumul lor să fie cu 36% mai
mare decât în 2007. Creşterea din 2007 este rezultatul acordării de către societate a unor
amânări de la plata facturii a unor clienţi importanţi.
36
www.bnr.ro
39
Diminuarea valorică a activelor fixe este depăşită de creşterea activelor
circulante. Această situaţie este evidenţiată şi de evoluţia Activului total care în 2007 este
cu aproape 4% mai mare decât în 2006, iar în anul 2008 nivelul acestuia depăşeşte cu 15%
anul 2006.
În comparaţie cu elementele de activ, care fie au crescu, fie au scăzut, elementele
de pasiv înregistrează oscilaţii de la an la an. Numai în cazul capitalului propriu se
înregistrează o scădere profundă datorată ratei inflaţiei foarte mare care s-a înregistrat în
perioada analizată.
Menţinerea unui nivel constant al capitalului social (înainte de capitalizare), poate
fi considerată normală. După capitalizare, capitalul social se află într-o scădere accentuată;
în această perioadă nu s-a efectuat nici o creştere a capitalului social.
În perioada următoare ar fi necesară o creştere a capitalului social din următoarele
surse: rezerve, diferenţe favorabile din evaluare, rezultatul reportat, fonduri proprii.
mii lei
Evoluţia (%)
Elementele pasivului 2006 2007 2008
2007/2006 2008/2006
1.Capitaluri proprii, din care 3.736 3.495 3.594 -7,46% -3,8%
1.1.Capital social 477 329 253 -31,04% -48,08%
1.2.Rezerve 946 937 1.037 -1,89% +9,63%
1.3.Diferenţe din reevaluare 541 585 546 +8,06% +1%
1.4.Fonduri proprii 643 618 812 -3,77% +26,41%

1.5.Rezultat reportat 343 140 101 -59,1% -71,9%
1.6.Profit sau pierdere 886 855 846 -4,6% -4,7%
2.Datorii pe termen lung - - - - -
3.Datorii pe termen scurt 674 1.091 1.512 +61,8% +114,36%
TOTAL PASIV 4.410 4.586 5.106 +3,98% +15,78%
Tabel nr. 8 Evoluţia pasivului bilanţier în perioada 2006 - 2008 la S.C. TEXTILA S.A
Datorită inflaţiei destul de mari, în fiecare an s-au calculat şi înregistrat diferenţe

favorabile din reevaluare. Astfel, în anul 2007 valoare acestora a crescut cu 8%, iar în anul
2008 cu aproape 1% faţă de anul 2006.
După corectarea profitului rezultat la sfârşitul fiecărui an se constată că acesta
este într-o uşoară scădere de 4,6% în fiecare an. Lipsa investiţiilor de anvergură din ultima
perioadă, se poate observa şi prin lipsa datoriilor pe termen lung, sub formă de credite
bancare pe termen lung sau împrumut obligatar.
Datoriile pe termen scurt se află într-o creştere accentuată, în 2007 aceasta fiind
de 61%, iar în 2008 de 114%. Principală cauză a acestor modificări este creşterea în
40
proporţii destul de importante a stocurilor de materii prime, mai ales a celor aduse din
import (iută).
Analiza Contului de profit şi pierdere
Prezentarea situaţiei generale a rezultatului vizează în special două aspecte
importante pentru operaţiunea de evaluare: evoluţia profitului şi modul de formare. Primul
dintre aspecte este necesar pentru aprecierea „trendului”, iar al doilea, în formularea unor
judecăţi de valoare asupra activităţii desfăşurate de firmă în trecut şi posibilităţile existente
pentru perioada de prognoză. Informaţiile furnizate de contul de profit şi pierdere (după ce
au fost corectate cu rata inflaţiei) sunt prezentate în tabelul următor:
mii lei
Evoluţia (%)
Indicator 2006 2007 2008
2007/2006 2008/2007
1.Cifra de afaceri 6.360 6.906 5.989 +8,59% -5,83%
2.Venituri de exploatare 6.532 7.054 6.162 +7,98% -5,67%
3.Cheltuieli de exploatare 4.645 5.699 5.006 +22,67% +7,76%
4.Rezultatul din exploatare 1.567 1.355 1.156 -3,51% -27,23%
5.Venituri financiare 46 21 86 -54,81% +89,15%
6.Cheltuieli financiare 390 280 135 -28,15% -66,29%
7.Rezultatul financiar -344 -259 -49 +24,74% +85,8%
8.Venituri extraordinare 37 14 22 -62,02% -40,98%
9.Chltuiele extraordinare 70 10 39 -85,51% -44,7%
10. Rezultatul excepţional -32 4 -16 +88,77% +49,2%
11.Rezultatul brut – profit 1.190 1.100 1091 -7,57% -8,38%
12.Rezultatul net 886 855 846 -4,6% -4,7%
Tabel nr. 10 Evoluţia rezultatelor financiare în perioada 2006 - 2008 la S.C. TEXTILA S.A
După corectarea cu rata inflaţiei, cifra de afaceri înregistrează o evoluţie
oscilatorie, creştere în anul 2007 de 8,5%, iar în 2008 scade cu 5,83%. Aceeaşi tendinţă se
înregistrează şi în cazul veniturilor din exploatare, care după o creştere de 8% în 2007,
urmează o diminuare cu 5% în 2008.
Cea mai mare parte din veniturile din exploatare (95%) provin din vânzarea
produselor finite şi a mărfurilor produse de către societate (cifra de afaceri). Firma
desfăşoară o activitate economică sănătoasă fără a fi pusă în situaţia de a vinde din
mijloacele fixe pentru a-şi susţine activitatea de producţie.
Cheltuielile de exploatare înregistrează o creştere de la an la an, deoarece utilajele
folosite în procesul de producţie sunt foarte vechi, consumă multă energie electrică şi
combustibili (motorină), iar defectarea unuia dintre utilaje necesită unele cheltuieli cu
reparaţiile destul de mari. O eventuală investiţie în cumpărarea unor utilaje mai
performante, chiar şi de la „second hand” ar reduce considerabil aceste cheltuieli.
41
Folosirea mai multor materii prime şi materiale în procesul de producţie ca
urmare a diversificării produselor fabricate, face ca cheltuielile de exploatare să crească şi
ele.
Rezultatul activităţii de exploatare este pozitiv în fiecare din cei trei ani analizaţi,
dar se înregistrează o diminuare a acestuia astfel: în 2007 acesta scade faţă de 2006 cu
3,5%, iar în 2008 cu 27% mai puţin faţă de acelaşi an. Acest rezultat este influenţat direct
de către creşterea cheltuielilor de aceeaşi factură.
Veniturile financiare scad în anul 2007 faţă de anul 2006 cu 54%, iar în 2008
acestea cresc cu 89% faţă de anul 2006 şi cu 143% faţă de anul 2007. Creşterea acestor
venituri este pusă pe seame veniturilor din diferenţele de curs valutar şi a celor din
dobânzi. Cheltuielile financiare sunt pe o pantă descendentă, înregistrând o scădere de 28%
în anul 2007 faţă de 2006 şi de 66% în 2008 faţă de 2006. Aceste modificări sunt rezultatul
folosirii într-o măsură mai mică a creditelor bancare pe termen scurt (linia de credit) în
vederea achitării datoriilor către furnizori sau salariaţi.
Cu toate că veniturile financiare au înregistrat o creştere în anul 2008, iar
cheltuielile financiare sunt pe o pantă descrescătoare, rezultatul financiar este negativ,
înregistrându-se în fiecare an pierderi.
Atât veniturile cât şi cheltuielile excepţionale înregistrează o diminuarea a valorii
acestora în perioada analizată; în timp ce în 2007 se înregistrează o diminuare cu peste
60% a acestor rezultate, în 2008 modificările sunt într-o proporţie mai mică de aproximativ
41%. Rezultatul excepţional este oscilatoriu, în anii 2006 şi 2008 înregistrându-se pierderi,
iar în anul 2007 un profit de 4.110 lei.
Rezultatul brut este pozitiv, dar în descreştere în medie cu 7,5% în fiecare an.
Principalul element care influenţează evoluţia rezultatului brut este rezultatul activităţii de
exploatare; sumele înregistrate de cei doi indicatori scad în medie cu acelaşi procent de
7%.
În concluzie, activitatea este rentabilă, dar sunt necesare o serie de modificări în
politica de dezvoltare a societăţii care să vizeze o scădere a cheltuielilor de producţie sau o
creştere a veniturilor din exploatare (cifra de afaceri) prin adoptarea unor noi metode de
promovare a produselor obţinute.
Analiza Echilibrului financiar pe bază de bilanţ
În cadrul acestei analize se calculează şi se interpretează o serie de indicatori
(fondul de rulment, nevoia de fond de rulment, trezoreria netă, situaţia netă, gradul de
îndatorare a societăţii), folosind datele din bilanţurile contabile întocmite la sfârşitul
42
fiecărui an. În ceea ce priveşte situaţia netă, valorile înregistrate în tabelul de mai jos sunt
foarte mari, valori ce caracterizează o întreprindere cu un grad ridicat de independenţă
financiară. Această situaţie se menţine în toţi cei trei ani de analiză, nivelul cel mai bun
înregistrându-se în anul 2006 (3.735.868 lei), iar cel mai slab în anul 2007 (3.494.756 lei).
mii lei
Indicatorul Formula de calcul 2006 2007 2008
1.Situaţia netă Activ total – Datorii totale 3.736 3.496 3.594

2.Fondul de rulment Capitaluri permanente - 1.657 2.074 2.514
Imobilizări
3.Nevoia de fond de rulment Stocuri + Creanţe – Obligaţii 1.258 1.566 2.062
pe termen scurt
4.Trezoreria netă Fond de rulment – Nevoia de 399 507 452
fond de rulment
5.Gradul de îndatorare a Total Datorii /Capitaluri 18,03% 31,32% 42,07%
societăţii Proprii
6.Rata de finanţare a Fond de rulment / Stocuri 121,07% 99,78% 89,48%
stocurilor
7.Rata de autofinanţare a Capital Propriu / Active fixe 84,71% 76,20% 70,48%
activelor + Active circulante
Tabel nr. 10 Situaţia indicatorilor echilibrului financiar în perioada 2006 – 2008 la S.C. TEXTILA S.A
Valorile pozitive obţinute în calculul fondului de rulment, reprezintă acea parte a

capitalului permanent destinată şi utilizată pentru finanţarea activităţii curente de
producţie, înregistrându-se chiar un ritm de creştere a fondului pe perioada celor trei ani.
30000000
25000000
20000000
Fondul de rulment
15000000
Nevoia de fond de rulm ent
10000000
Trezoreria neta
5000000
0
2006 2007 2008
Graficul nr. 7 Evoluţia indicatorilor echilibrului financiar din perioada 2006 – 2008 la S.C. TEXTILA S.A.
Şi în cazul necesarului de fond de rulment, diferenţa dintre activele circulante
(stocuri şi creanţe) şi datoriile pe termen scurt este pozitivă, reprezentând active circulante
de natura stocurilor şi creanţelor ce urmează să fie finanţate din fondul de rulment.
După cum se poate observa din grafic, trezoreria netă este pozitivă, înregistrând
valori mari. Deci în această situaţie, în toţi cei trei ani se îndeplineşte condiţia de echilibru
financiar (trezoreria netă >0). Cu toate acestea prin existenţa unui fond de rulment mai
43
mare decât necesarul de fond de rulment se imobilizează fără a obţine un profit, o cantitate
de resurse egală cu diferenţa FR-NFR. Pentru a se evita această situaţie ar trebui va nivelul
FR sa fie egal cu cel al stocurilor, acestea fiind singurele nevoi cu un nivel aproximativ
constant.
Ratele crescute obţinute în calculul gradului de îndatorare confirmă diagnosticul
dat asupra elementelor de pasiv (datoriile). În lipsa unor credite pe termen lung,
principalele categorii de obligaţii ale societăţii sunt cele către furnizorii de materie primă şi
materiale.
Rezultatele obţinute în urma calculării ratei de finanţare a stocurilor sunt foarte
bune, înregistrându-se rate de peste 85%, dar aceste procente sunt influenţate de realitatea
care nu exprima o situaţie normala cu privire la lipsa de investiţii din cadrul activelor fixe.
Aceeaşi situaţie pozitivă o întâlnim şi în cazul ratei de autofinanţare a activelor unde
proporţia cea mai mică se înregistrează în anul 2008 de 70,38%.
Pe ansamblu, condiţia de echilibru financiar este îndeplinită, societatea poate să-
si asigure într-o proporţie mare resursele necesare desfăşurării activităţii în condiţii
normale.
Analiza patrimonială a riscului de faliment

Răspunsul obţinut în urma acestei analize se referă la capacitatea firmei de a face
faţă obligaţiilor sale la termenele scadente şi posibilitatea unor active (aflate în posesia
societăţii) să se transforme în bani într-o anumită perioadă de timp.
În ceea ce priveşte lichiditatea generală, rezultatele din fiecare an sunt foarte
bune. Aceeaşi afirmaţie se poate face şi în cazul lichidităţii curente, care se află în
intervalul considerat satisfăcător (0,65 - 1). Se observă o diferenţă destul de mare între cele
două lichidităţi, cauzată de creşterea rapidă a stocurilor, în timp ce disponibilităţile şi
creanţele rămân relativ constante.
1.Lichiditatea generală Active circulante / Datorii curente 2,95 2,88 2,65

2.Lichiditatea curentă (Active circulante – Stocuri) / 1,42 0,98 0,79
Datorii curente
3.Lichiditatea imediată Disponibilităţi / Datorii curente 0,59 0,45 0,28
4.Solvabilitatea Capital propriu / (Capital propriu + 0,99 0,99 0,80
patrimonială Credite totale)
5.Solvabilitatea generală Total Active / Datorii totale 3,80 3,52 3,20
44
Tabel nr. 11 Situaţia indicatorilor de lichiditate şi solvabilitate în perioada 2006 - 2008 la S.C. TEXTILA
S.A
Diferenţele înregistrate între rezultatele obţinute în calculul lichidităţii imediate,

sunt rezultatul ritmurilor diferite de creştere a disponibilităţilor şi a datoriilor pe termen
scurt. Ritmul accentuat de descreştere înregistrat de acest indicator pune în evidenţă
creşterea datoriilor curente pe fondul unor disponibilităţi constante. Totuşi, valoarea
înregistrată în anul 2008 este considerată acceptabilă.
Solvabilitatea patrimonială calculată în perioada analizată se situează peste
intervalul considerat acceptabil (0,3 – 0,5). În 2007, datorită creşterii valorii creditelor
contractate, indicele calculat este mai mic faţă de anii precedenţi.
Solvabilitatea generală indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite cu
activele imobilizate şi active circulante. Rezultatele înregistrate în către firmă depăşesc în
toţi cei trei ani de analiză valoarea 1, considerată acceptabilă, ceea ce caracterizează o
situaţie financiară de ansamblu foarte bună.
Analiza rentabilităţii societăţii
În elaborarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit efectuarea de
comparaţii în spaţiu, precum şi în raport cu anumite norme sau standarde, niveluri medii,
firme comparabile.
Analiza se bazează pe calcularea şi interpretarea următoarelor rate: rentabilitatea
economică, rentabilitatea financiară, rata de remunerare prin dividend şi stabilirea efectului
de levier.
Rentabilitatea economică înregistrată în perioada de analiză se situează la un
nivel acceptabil, dar nu foarte bun (mai ales în 2008). Trendul descrescător al acestui
indicator este datorat creşterii activului economic (în special a stocurilor) pe fondul
menţinerii constante a profitului net.
%
1.Rentabilitatea economică Profit net / Activ economic 20,1 18,64 16,56

2.Rentabilitatea financiară Profit net / Capitaluri proprii 23,72 24,56 23,53
3.Rata de renumerare prin Dividend / Capital social
12,72 17,32 22,6
dividend
4.Efectul de levier
( Rec − Rd ) DAT 3,60 5,77 6,90
CPR
Tabel nr. 13 Situaţia ratelor de rentabilitate şi a efectului de levier în perioada 2006 - 2008 la S.C.
TEXTILA S.A
45
Spre deosebire de rentabilitatea economică, rentabilitatea financiară se menţine la
un nivel constant de 23,5%, considerat bun. Acest nivel constant susţine ideea unui
echilibru financiar demonstrat anterior.
30
20
%
10
0
2006 2007 2008
Rentabilitatea economică Rentabilitatea financiară
Rata de renumerare prin dividend
Graficul nr. 9 Evoluţia ratelor de rentabilitate şi a ratei de remunerare prin dividend în perioada
2006 – 2008 la S.C. TEXTILA
Rata de remunerare prin dividend a acţionarilor înregistrează un trend crescător, în
medie cu 5% de la an la an. Totuşi, această creştere se datorează creşterii dividendelor
acordate acţionarilor, în timp ce capitalul social se menţine la acelaşi nivel în toţi cei trei
ani (în aceşti ani nu are loc nici o mărire a capitalului social).
Nivelul ratei dobânzii la creditele angajate (15%) faţă de rata rentabilităţii
economice, determină un efect de levier pozitiv(de pârghie); îndatorarea întreprinderii a
determinat o creştere a remunerării capitalurilor proprii. În concluzie, firma nu are o
situaţie convenabilă din punct de vedere al profitabilităţii, însă are o situaţie de echilibru şi
independenţă financiară foarte bună.
2.2.Stabilirea valorii de piaţă a societăţii comerciale TEXTILA S.A.
(folosind metoda Discounted Cash-Flow)
Evaluarea a fost realizată pe o perioadă de 10 ani, folosind metoda Discounted
Cash-Flow.
Societatea comercială S.C. TEXTILA S.A. prevede o extindere a activităţii sale, ca
rezultat al unor investiţii anuale de 3.000.000 lei în anul 2010 şi, respectiv de 6.500.000 lei
în anul 2014. Aceste investiţii se vor materializa în creşterea profitului din exploatare cu
12% şi 23% în anii 2011 şi 2012, respectiv 2015 şi 2016.
Profitul brut din anul 2008 este de 1.090.667 lei, în condiţiile unei cote de impozit
de 16%. Se estimează că din 2012 cota de impozit va fi de 20%. Profitul din exploatare
creşte anual cu 12% în fiecare an, iar cheltuielile financiare vor creşte în medie cu 5,7% pe
an.
46
În ceea ce priveşte veniturile financiare, acestea vor creşte cu 11% în fiecare an, iar
rezultatul extraordinar va rămâne constant, la nivelul înregistrat în 2008.
Volumul actual al activelor imobilizate este de 1.079.989 lei, iar tipul amortizării
folosit este cel liniar, cota medie anuală a amortizării fiind de 10%. Amortizarea anuală
este utilizată în totalitate pentru investiţii de înlocuire. Investiţiile încep să se amortizeze
începând cu primul an de la darea în folosinţă a mijloacelor fixe care fac obiectul acestor
investiţii.
Nevoia de fond de rulment va creşte de la nivelul actual de 2.062.369 lei cu 20%
datorită primei investiţii în anii 2010 şi 2011 şi cu 35% datorită celei de a doua investiţii în
anul 2015 şi 2016. Pentru finanţarea investiţiilor se va apela la două credite bancare pe
termen mediu, rambursabile în 3 ani, respectiv 5 ani, cu o rată a dobânzii de 6,5% pe an.
Rata medie a dobânzii la titlurile emise de stat în anul 2008 a fost de 15,8%, iar rata
medie a dobânzii la creditele bancare pe termen scurt contractate de societate în acelaşi an
a fost de 20%.
Rata de risc pentru sectorul de activitate în care îşi desfăşoară activitatea societatea
este de 4,5%, iar nivelul riscului de întreprindere având în vedere poziţia ei pe segmentul
său de piaţă şi probabilitatea realizării scenariilor de evoluţie este de 4,2%. Rata anuală de
creştere a cash flow-ului în perioada implicită este de 10%. Rata de actualizare folosită este
costul mediu ponderat al capitalului şi este egală cu:
CPR DAT 359 .392 151 .197
CMPC = K CPR ⋅ + K DAT = 24,5% ⋅ + 15 % ⋅
AE AE 510 .589 510 .589
= 17 ,24 % + 4,44 % = 21,68 %,
unde: KCPR = 15,8% + 4,5% +4,2% = 24,5%
KDAT =20(1 - 0,25) = 15%.
Valoarea reziduală se calculează după formula următoare, obţinându-se:

CF n +9 1.276.265, 1 1.276.265, 1
VR = = = = 10.926.927 lei
CMPC − g 0,2168 − 0,1 0,1168
Amortizările luate în calcularea Cash flow –urilor viitoare sunt obţinute din tabelul
următor:
mii lei
Amortizare 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Amortizarea 107 107 107 107 107 107 107 107 107 107
capacităţilor iniţiale
47
Amortizarea aferentă - - 300 300 300 300 300 300 300 300
investiţiei 1
Amortizarea aferentă - - - - - - 650 650 650 650
investiţiei 2
Total Amortizării 107 107 407 407 407 407 1.057 1.057 1.057 1.057
Tabel nr. 15 Situaţia amortizărilor luate în calculul Cash flow – ului disponibil actualizat la S.C.
TEXTILA S.A pe perioada explicită
Tabloul investiţiilor anuale la S.C. TEXTILA S.A.se prezintă astfel:
Tabel nr. 16 Tabloul investiţiilor anuale la S.C. TEXTILA S.A în perioada 2003 - 2012
Investiţii 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Investiţii de 107 107 107 407 407 407 408 1.058 1.058 1.058
înlocuire
Investiţia 1 - - 3.000 - - - - - - -
Investiţia 2 - - - - - - 6.500 - - -
Total 107 107 3.107 407 407 407 6.908 1.058 1.058 1.058
Cu ajutorul elementelor calculate în tabelele precedente se întocmeşte tabloul cash –

flow –urilor disponibile nete , după cum urmează:
Tabel nr. 17 Tabloul Cash Flow – urilor la S.C. TEXTILA S.A

Indicatori 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Profit net 818 948 1.066 1.345 1.512 1.616 1.817 2.511 2.820
Amortizare (+) 107 107 107 407 407 407 407 1.057 1.057
Δ NFR (-) - - - -412 -412 - - -721 -721
CASH FLOW DIN 925 1.056 1.174 1.341 1.507 2.024 2.225 2.848 3.156
ACTIVITATEA CURENTĂ
Încasări din vânzarea activelor - - - - 98 - - 13 -
Valoarea investiţiilor (-) -107 -107 -3.107 -407 -407 -407 -6.908 -1.058 -1.058
CASH FLOW DIN -107 -107 -3.107 -407 -309 -407 -6.908 -1.044 -1.058
ACTIVITATEA DE
INVESTIŢII
Intrări de moi credite pe termen - - 3.000 - - - 6.500 - -
lung
Rambursări de rate scadente la - - - -600 -600 -600 -1.300 -1.300
creditele pe termen lung (-)
Creşteri de capital prin emisiune - - - - - - - - -
(+)
CASH FLOW DIN - - 3.000 -600 -600 -600 6.500 -1.300 -1.300
ACTIVITATEA
FINANCIARĂ
CASH FLOW NET 818 948 1.066 333 598 1.016 1.816 503 798
DISPONIBIL
48
Valoarea societăţii stabilite cu ajutorul metodei de evaluare bazată pe fluxurile de lichidităţi este:
n CFnet t VR 948.000 1.066.000 . 333.000 . 598.000 .
VDCF = ∑ + = 818.000 + + + +
t =1 (1 + k ) t
(1 + k ) n
1 + 0,2168 (1 + 0,2168 ) 2
(1 + 0,2168 ) (1 + 0,2168 )
3
1.816.000 503. 000 798 .000 1.276 .000 10.926.927

+ + + + = 6.096.723. lei
(1 + 0,2168 ) 6
(1 + 0,2168 ) 7
(1 + 0,2168 ) 8
(1 + 0,2168 ) 9
(1 + 0,2168 ) 9
49
CAPITOLUL 3
MODALITATI DE IMBUNATATIRE A VALORII

INTREPRINDERII
3.1.Dimensionarea valorii întreprinderii în viziune patrimonială

Dintre metodele patrimoniale de evaluare am ales pentru a determina valoarea
întreprinderii in viziune patrimonială, evaluarea prin intermediul activului net contabil.
Punctul de plecare pentru această estimare este valoarea patrimoniului reflectat în
documentele contabile şi calculată conform relaţiei37:
Patrimoniu = Valoarea activelor deţinute – Datorii contractate
Patrimoniul este evaluat cu respectarea tuturor exigenţelor proprii informaţiei
contabile şi are în vedere elementele reflectate în bilanţ, fie că participă sau nu la procesul de
exploatare.
Această modalitate de calcul a fost şi este utilizată în România în procesul de
privatizare a societăţilor comerciale prin metoda MEBO, ca şi în procesul privatizării în masă,
deci poate fi relevantă pentru S.C. TEXTILA S.A. deoarece această societate a fost privatizată
prin metoda MEBO. Avantajul unei astfel de metode constă în posibilitatea calculării
patrimoniului fără a se recurge la serviciile unor firme de consultanţă în evaluare, care solicită
nu numai tarife ridicate, ci şi o perioadă de timp de 1 –12 luni38. Cu toate că în calcularea
valorii întreprinderii prin metoda activului net contabil se folosesc date din contabilitate
considerate ca fiind costuri istorice, în cazul S.C. TEXTILA S.A. s-au făcut reactualizări pe
baza indicelui preţurilor deci valoarea obţinută este apropiată de activul net corectat. Până în
prezent s-au făcut circa 20 de reactualizări.
mii lei
Elemente de calcul 2006 2007 2008
Valoarea activelor 4.410 4.586 5.106
Datorii 674 1.091 1.512
Valoare patrimoniu 3.736 3.495 3.594
Tabel nr. 18 Determinarea valorii patrimoniului la S.C TEXTILA S.A. în perioada 2006-2008
37
38
3.2. Aprecieri comparative privind metodele utilizate în evaluarea întreprinderii
În tabelul următor sunt calculate două variante ale valorii întreprinderii, atât în viziune
patrimonială (activul net contabil), cât şi în viziunea financiară (discounted cash - flow).
ron
Tipul de evaluare folosit Valoarea obţinută în evaluarea
întreprinderii
Activul net contabil 3.593.923
Discounted Cash – Flow 6.096.723
Tabel nr. 19 Valori ale S.C.TEXTILA S.A. obţinute prin metode de evaluare diferite valabile pentru perioada
2008
Rezultatele obţinute în cazul evaluărilor patrimoniale iau în calcul numai elementele

patrimoniale pe care le deţine societatea la sfârşitul anului 2008, fără a lua în considerare
rezultatele financiare obţinute sau posibil de obţinut, dividendele pe care societatea le poate
acorda într-o perioadă viitoare sau efectul unor eventuale investiţii viitoare asupra fluxurilor
de lichidităţi.
Valoarea obţinută în cadrul metodelor patrimoniale este mult inferioară valorii
obţinute prin actualizarea fluxurilor de lichidităţi, însă dacă societatea nu ar mai obţine profit
şi ar fi vândută, la valoarea de piaţă, aceasta ar fi egală cu activul net contabil.
În ceea ce priveşte valoarea înregistrată prin folosirea metodei fluxurilor actualizate de
trezorerie, aceasta este cea mai mare deoarece ia în calcul atât efectele produse de elementele
patrimoniale actuale ale societăţii cât şi efectele ce se vor înregistra în urma investiţiilor care
se for face. Rezultatul obţinut este un bun reper atât pentru cei din conducerea unităţii cât şi
pentru acţionari. Astfel valoarea întreprinderii rezidă din modul în care sunt folosite utilajele,
indiferent de valoarea lor pe piaţă; din modul în care aceste utilaje pot aduce satisfacţia
reprezentată de nivelul profitului, posesorilor de capital.
Stabilirea unor strategii de dezvoltare a societăţii pe baza rezultatului obţinut în urma
acestei metode de evaluare ar determina o creştere economică realistă a acesteia deoarece:
• rata de actualizare folosită (costul mediu ponderat al capitalului) ia în calcul pe de o parte
efectele inflaţiei, iar pe de altă parte riscurile provenite din ramura în care îşi desfăşoară
activitatea societatea;
• cash flow–ul net disponibil folosit calcularea valorii întreprinderii este rezultatul
activităţii de exploatare (rezultatul folosirii elementelor patrimoniale existente), al
activităţi de investiţii cât şi a activităţii de finanţare.
51
În funcţie de rezultatul evaluării, acţionarii pot emite anumite „pretenţii” asupra
cuantumului dividendelor care va trebui asigurat de către conducerea societăţii în perioada
următoare (cel puţin perioada cuprinsă în evaluare), asupra ritmului de creştere a dividendului
de la an la an.
Astfel, dacă membrii Consiliului de Administraţie, în urma unei evaluări făcute cu
ajutorul metodelor patrimoniale sau cu ajutorul valorii de rentabilitate sau de randament,
stabilesc un anumit cuantum al dividendului inferior celui cerut de acţionarii, pot apare
divergenţe între aceste două organe de conducere ale societăţii.
Acţionari pot alege alt Consiliul de Administraţie care să garanteze nivelul
dividendului stabilit de către ei.
În cazul în care se renunţă la forma juridică de „societate pe acţiuni închisă”, iar
societatea ar fi vândută către un investitor puternic, preţul obţinut ar fi mult mai mare decât
valoarea patrimonială a societăţii.
Valoarea ridicată a întreprinderii calculată prin metoda fluxurilor de trezorerie
actualizate este un răspuns al situaţiei indicatorilor economici înregistraţi în diagnosticul
financiar. Obţinerea unor credite pe termen mediu sau lung în perioada următoare este foarte
probabilă, nivelul acestor indicatori fiind o garanţie plauzibilă.
În cazul României, aplicarea metodelor de evaluare fundamentate prin actualizarea
unor fluxuri viitoare de venituri este dificilă, deoarece pentru estimarea unor venituri viitoare
conform principiilor extrapolării este necesară o perioadă anterioară de 5 ani de stabilitate
economică, ceea ce nu s-a înregistrat în ţara noastră.
Practica economică a demonstrat că în condiţiile unei economii de piaţă, atât metodele
patrimoniale, cât şi cele financiare (bazate pe actualizare şi cele bursiere), înregistrează unele
limite în exprimarea corectă a valorii întreprinderii.
În cadrul unei operaţiunii de vânzare-cumpărare a unei societăţi întâlnim două
abordări diferite de evaluare a întreprinderii. Astfel, vânzătorul va apela la metodele
patrimoniale, care presupun totalitatea elementelor patrimoniale ale întreprinderii, identificate
sau asociate acesteia prin titlul de proprietate sau prin participarea la procesul de exploatare al
acesteia, la preţul zilei. Aceste metode omit la calcul elementele nemateriale care aparţin
societăţii şi afectează profitul.
Pe de altă parte, cumpărătorul, în calitatea sa de investitor pe termen lung, va accepta
metodele financiare, în care valoarea unităţii se bazează pe fluxurile viitoare de venituri.
Valoare exprimată prin aceste metode exprimă influenţa tuturor factorilor care determină
profitul, inclusiv a celor care nu îmbracă o formă materială. Totuşi aceste metode nu pot
52
identifica într-o manieră explicită contribuţia acestor elemente intangibile la valoarea
întreprinderii.
Diferenţele de valoare ce apar la întreprinderile evaluate succesiv prin cele două tipuri
de metode clasice, au pus în evidenţă existenţa a ceea ce a fost denumit fond de comerţ sau
goodwill39.
Pentru întreprinderile cu activitate de comerţ, fondul de comerţ cuprinde ansamblul
elementelor corporale şi necorporale utilizate de un comerciant în exercitarea profesiunii sale.
Printre elementele ce fac parte din fondul de comerţ, se numără şi clientela, numele comercial,
raţiunea socială, insigna, dreptul de locaţie, desene şi modele, utilaje, mobilierul de
exploatare.
Pentru întreprinderile industriale (ce nu aparţin sectorului de comerţ) conţinutul
fondului de comerţ este mai restrictiv. El cuprinde clientela, marca, numele comercial,
raţiunea socială, brevete, dar nu cuprinde utilajul, mobilierul şi materialele, căci acestea fac
parte din exploatare şi sunt evaluate separat.
Clientela reprezintă ansamblul persoanelor care obişnuiesc să cumpere de la un
comerciant, fidelitatea fiind o expresie a preferinţei acestui grup pentru bunurile şi serviciile
oferite de acesta. În mod separat se distinge clientela ocazională ce grupează clienţii care
cumpără ocazional dintr-un magazin, mărimea acestui flux de clienţi fiind datorat poziţiei sau
situaţiei speciale a activităţii comerciantului.
Numele comercial reprezintă apelativul sub care este exercitată activitatea de comerţ.
Acesta poate fi numele comerciantului, un nume compus, sau chiar un pseudonim. Numele
comercial este cedabil, dar succesorul care utilizează numele vânzătorului trebuie să găsească
o formulă pentru a nu induce în eroare clientela.
Insigna este emblema destinată să reprezinte simbolic activitatea unui comerciant. Ea
are rolul de a evidenţia aşezământul, activitatea sau produsul şi de a atrage clientela fidelă.
Dreptul de locaţie este un element important al fondului de comerţ, deoarece
comerciantul, în general, nu este proprietarul, ci chiriaşul locului în care îşi desfăşoară
activitatea. Dreptul de locaţie priveşte locaţiile principale, anexele legate de exploatare,
terenurile pe care sunt construite clădiri.
Drepturile de proprietate industrială, comercială şi artistică îmbracă următoarele
forme: brevete de invenţii, însemnele de calitate, indicaţii de origine. Pentru comerciantul cu
amănuntul anumite imobilizări corporale sunt incluse în fondul de comerţ (material rulant,
maşini de scris).
39
Dumitrescu, D., Dragotă, V., Ciobanu A. – op. cit, p. 111
53
În practică există trei metode pentru determinarea valorii fondului de comerţ al unei
întreprinderi:
a) Fondul de comerţ poate fi calculat prin capitalizarea unui supraprofit. Astfel, fondul de
comerţ (GW) reprezintă profitul suplimentar asigurat de o întreprindere a capitalurilor
„investite în activele sale faţă de un plasament, de o mărime egală, remunerat la rata medie a
pieţei i:
GW = P – i x A ,
unde: GW = fondul de comerţ sau good will;
P = profitul întreprinderii considerat pentru evaluare;
i = rata medie de rentabilitate pe piaţă;
A = activul net al întreprinderii.
Fondul de comerţ, pentru valoarea întreprinderii este obţinut prin capitalizarea acestor
profituri suplimentare pentru un număr de ani considerat.
b) Fondul de comerţ poate fi evaluat sub forma unei diferenţe. Punctul de plecare pentru
calcul este valoarea globală a întreprinderii estimată prin valoarea de rentabilitate. Din această
valoare se scade activul net corectat:
GW = Vr – A,
unde: Vr = valoarea de rentabilitate;
A = activul net corectat.
c) Fondul de comerţ poate fi determinat direct, prin evaluarea elementelor ce-l compun.
Metoda se aplică puţin deoarece evaluatorului îi este extrem de dificil să estimeze
activele necorporale din structura fondului de comerţ.
Uneori, din calcule poate rezulta un fond de comerţ negativ. Explicaţia este
rentabilitatea insuficientă degajată de întreprindere prin utilizarea activelor sale. Practica
evaluării consideră că acest bad will fie că reprezintă o „sancţiune” din partea pieţei şi trebuie
scăzut din valoarea patrimonială, fie trebuie considerat de valoare zero.
Metodele hibride (bazate pe good will) combină metodele patrimoniale cu cele
financiare, în ideea de a da un răspuns cât mai exact asupra valorii unei întreprinderi. Aceste
metode sunt caracteristice întreprinderilor mici şi mijlocii, a celor care desfăşoară activităţi de
comerţ.
Dintre cele mai cunoscute metode hibride, cu o largă aplicabilitate în ţările
occidentale, fac parte şi următoarele:
54
• Metoda clasică40 – valoarea firmei (V) este determinată ca suma între activul net corectat
(ANC) şi fondul de comerţ. În cazul firmelor industriale, fondul de comerţ este determinat
prin multiplicarea profitului (P), în timp ce în cazul firmelor din comerţul cu amănuntul,
acesta este aproximat ca fiind un anumit procent (c) din cifra de afaceri:
V = ANC + n x P sau V = ANC + c x CA,
unde n ia valori între 1,5 şi 3, iac c se aplică prin raportare la alte tranzacţii de acelaşi
tip.
• Metoda Retail pentru firmele din comerţ şi pentru firmele industriale mici – această
metodă este aplicabilă numai pentru unităţile din comerţul en gross şi en detail, precum şi
pentru firmele industriale mici.
• Valoarea firmei se determină prin adunarea la activul net corectat a unei părţi din good
will. Se consideră că good will –ul trebuie împărţit între cei doi parteneri, deoarece
clientela celui ce vinde firma este înlocuită cu cea a celui ce cumpără firma. În aceste
condiţii, fondul de comerţ se calculează după următoarea formulă:
GW = (Pnet + Sal) x an,
unde: Pnet = profitul net mediu înregistrat în ultimii trei ani;
Sal = salariu net al patronului (proprietarului);
n = durata rămasă a contractului de bail (contract de vânzarea pe timp
limitat a fondului de comerţ);
ka = rata de actualizare;
an =
( 1 + ka ) − 1
n
n .
k a (1 + k a )
În aceste condiţii, valoarea societăţii este dată de relaţia:
an ( Pnet + S al )
V = ANC +
2
• Metoda Retail pentru firme din industrie41 – valoarea firmei este determinată ca o medie
între valoarea lichidativă şi cea de randament, iar în cazul firmelor cotate la bursă se ia în
considerare şi capitalizarea bursieră. Pentru determinarea valorii de randament, se iau în
considerare dividendele medii repartizate în ultimii trei ani. Formulele de calcul sunt
următoarele:
40
Vintilă, Georgeta – Diagnosticul financiar şi evaluarea întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1998, p. 198
41
Adochiţei M., Vintilă G. – Finanţele întreprinderii, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2000, p. 385
55
Al + Vr
AL + Vr + CB
V = sau 2 ,
2 V=
2
unde: AL = valoarea lichidativă;
Vr = valoarea de randament;
CB = capitalizarea bursieră.
• Metoda simplificată a Uniunii Experţilor Contabili Europeni – metoda consideră că

good will – ul determinat ca diferenţă între profitul net (sau capitalizarea bursieră) şi
valoarea patrimonială (ca activ net contabil sau valoare substanţială brută) înmulţită cu
rata de rentabilitate a plasamentelor alternative (i). Această metodă se aplică atât firmelor
cotate la bursă cât şi celor necotate, după cum urmează:
V = ANC + an(Pnet – i x ANC) sau V = ANC + an(cb – i x VSB),
unde: cb = capacitatea beneficiară a firmei;
Pnet = reprezintă profitul net corectat din ultimul an, cel previzionat pentru
anul curent sau cel estimat;
VSB = valoarea substanţială brută;
an =
( 1 + ka ) − 1
n
n .
k a (1 + k a )
Valorile pentru ka şi pentru numărul de ani n sunt alese de evaluator (n = 3 – 8,
ka=1,5i).
Economia de piaţă presupune existenţa unui număr foarte mare de societăţi comerciale
de dimensiuni mai mari sau mai mici şi care acoperă toate formele juridice cunoscute
(societăţi pe acţiuni, societăţi cu răspundere limitată, societăţi în comandită simplă sau pe
acţiuni, regii autonome).
Pentru a obţine o valoare cât mai exactă şi mai apropiată de adevăr evaluatorul trebuie
să folosească metode şi procedee specifice de evaluare pentru fiecare întreprindere, încercând
să cuprindă în analiză toate elementele pozitive şi negative care caracterizează societăţile.
Este cunoscut faptul că în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii cele mai potrivite
metode de evaluare sunt cele patrimoniale şi cele hibride (care iau în calcul good will-ul sau
efectul de comerţ).
Metodele patrimoniale au fost şi sunt utilizate şi în România în procesul de privatizare
a societăţilor comerciale prin metoda MEBO, ca şi în procesul privatizării în masă. Avantajul
unor astfel de metode constă în posibilitatea calculării patrimoniului fără a se recurge la
56
serviciile unor firme de consultanţă în evaluare, care solicită nu numai tarife ridicate, ci şi o
perioadă de timp de 1 –12 luni
Pentru societăţile pe acţiuni, necotate este recomandabil să se calculeze valoarea
globală a întreprinderii în mai multe ipostaze privind incertitudinea din viitor. Rezultatele
obţinute vor defini o scară se valori care reprezintă spaţiul de negociere al preţului şi limitele
de împărţire a riscului între vânzător şi cumpărător. În acest caz, valoare acţiunii societăţii
evaluate este determinată prin împărţirea valorii totale la numărul de titluri. 42
În cazul societăţilor comerciale pe acţiuni cotate la bursă metodele de evaluare folosite
sunt cele financiare (metodele bursiere şi pe valoare de randament). Piaţa bursieră reflectă
interesul şi comportamentul unei clientele diverse ce poate avea o motivaţie mult diferită de
cea a cumpărătorilor - vânzătorilor de întreprinderi (plasament, diversificare de portofoliu,
protejare împotriva riscurilor).
Astfel, preţul titlurilor la Bursă exprimă estimarea pieţei pentru valoarea părţilor de
proprietate ale unei întreprinderi şi, prin extindere, pentru realitatea materială şi potenţialul de
creştere ale întreprinderii ca întreg43. În preţul acţiunii se pot regăsi şi alte elemente, cum ar fi:
calitatea pieţei, influenţele conjuncturii economice, distorsiunile dintre cerere şi ofertă pentru
titlu induse prin operaţiunile de arbitraj, de asigurare sau speculative.
Spre deosebire de analistul financiar sau de operatorul din bursă, evaluatorul de
întreprindere este mai puţin preocupat de estimarea cu precizie a cursurilor, ci mai ales de
evoluţia, tendinţa probabilă a cursurilor.
În economiile cu o lungă tradiţie în activitatea bursieră, cu multe întreprinderi înscrise
la cotaţie şi cu modele de evaluare bine dezvoltate, cursul titlului reprezintă un reper într-un
interval de valori estimate pentru achiziţiile de întreprinderi.
Metodele bazate pe valoarea de randament au rolul de identifica plusul sau minusul de
valoare în raport cu estimările pieţei. În cazul în care cursul evoluează pe piaţă în mod
continuu „a la baisse”, iar activitatea întreprinderii cunoaşte o deteriorare structurală,
evaluatorul va adopta pentru valoarea calculată o optică de severitate corelată cu previziunile.
Condiţiile oferite de piaţa bursieră din ţara noastră (număr mic de întreprinderi înscrise
la cotaţie, lipsa de încredere în performanţele reale ale întreprinderilor cotate) a făcut ca
volumul tranzacţiilor să fie mic iar preţul sub valoarea nominală a titlurilor. În aceste condiţii
cursul bursier reprezintă un reper orientativ de valoare.
42
Stan, Sorin,V. – Evaluarea întreprinderilor necotate, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p.219
43
57
În cazul băncilor se recomandă calculul valorii pornind direct de la valoarea de piaţă a
capitalului propriu, prin actualizarea la costul de piaţă a capitalului propriu a cash flow-ului
net pentru acţionari. Acest demers specific este susţinut printr-un set de argumente:
• cea mai mare parte din resursele de finanţare pentru operaţiile active ale băncii este
obţinută prin activitatea de tip retail (operaţii şi produse referitoare la sume mici şi durate
scurte de disponibilizare-mobilizare) şi nu direct pe piaţa de capital. Varietatea tipurilor de
depozit şi modul diferit de remunerare a acestora prin politica de dobânzi a activităţii de
retail determină imposibilitatea calculării unui cost mediu ponderat al capitalului băncii
apt pentru a fi folosit în actualizarea fluxurilor de rezultat net obţinute din funcţia de
creditare (echivalentul funcţiei de exploatare);
• ecartul foarte mic între dobânzile primite la credite şi costul mediu ponderat al capitalului
băncii (ce serveşte ca rată de actualizare) face ca cea mai mică eroare în calculul celui din
urmă să afecteze profund valoarea societăţii bancare evaluate.
Estimarea valorii unei bănci poate fi de mare interes şi din perspectiva
managementului acesteia. Astfel se pot identifica performanţele şi aportul la profitul băncii
pentru fiecare tip de activitate, strategia de alocare a resurselor spre zona cea mai eficientă. În
acest caz abordarea va avea în vedere valoarea fiecărei unităţi de activitate considerată în
parte: valoarea activităţii de retail, valoarea activităţii de wholesale (operaţii şi produse
referitoare la sume mari şi perioade lungi de disponibilizare-mobilizare), valoarea activităţii
de trezorerie.
În ceea ce priveşte evaluarea activelor imobiliare, se observă mai multe abordări care
diferă de la o ţară la alta. Printre metodele cel mai des folosite sunt: metoda comparativă,
metoda capitalizării, metoda discounted cash flow, metoda costurilor de înlocuire.
Metoda comparativă este utilizată pentru estimarea valorii proprietăţilor imobiliare, iar
unitatea de comparaţie este preţul pe metru pătrat în tranzacţii recente. Metoda capitalizării
este cea mai des folosită pentru evaluarea activelor imobiliare privite ca obiectiv de investiţii.
Metoda Discounted Cash Flow este preferată la stabilirea valorii activelor imobiliare
folosite în afaceri cum ar fi valoarea unui cinematograf sau a unui hotel. În Elveţia această
metodă este utilizată de instituţiile financiare, deoarece previziunea detaliată a veniturilor şi a
cheltuielilor asociate în domeniul imobiliar nu este un demers obişnuit în această ţară.
Metoda costurilor de înlocuire se foloseşte prin scăderea din costurile de reconstituire
a eventualelor costuri de renovare şi se aplică în situaţiile în care nu există piaţă activă sau
tranzacţii recente (în Olanda).
58
O situaţie mai puţin dorită, dar care este întâlnită şi în ţara noastră este cea a evaluării
societăţilor mici şi mijlocii cu rentabilitate insuficientă sau în pierdere, unde valoarea
activului net reevaluat este mai mare decât valoarea de rentabilitate sau întreprinderi cu
rezultat din exploatare negativ.
Din grupul acestor societăţi fac parte: întreprinderile noi, create recent şi puţin
rentabile datorită dificultăţilor legate de demarajul activităţii, întreprinderile cu pierdere
accidentală sau conjuncturală, întreprinderile cu rezultate oscilante în timp, întreprinderile cu
marjă redusă sau supraprofit neglijabil.
Întreprinderile puţin rentabile au o valoare globală inferioară activului net. Pentru
aceste întreprinderi fondul de comerţ este negativ (bad will). El apare ca o corectură în minus
a valorii întreprinderii pentru insuficienta rentabilitate a capitalurilor sale în raport cu un
plasament alternativ de mărimea activului net44.
Pentru întreprinderile redresabile se poate determina şi un reper de valoare calculat
prin adunarea activului net cu profitul potenţial optenabil a întreprinderii.
Alegerea unei metode de evaluare poartă amprenta unei multitudini de factori cum ar
fi: sistemul şi politica economică, conjunctura economică, natura procesului de exploatare,
tipul de întreprindere şi performanţele sale, experienţa şi cunoştinţa evaluatorului, fiabilitatea
informaţiilor şi accesibilitatea la date.
Metodele financiare sunt caracteristice economiilor dezvoltate (S.U.A., Marea
Britanie, ţările nordice), unde principiile economiei de piaţă sunt respectate de toţi
participanţii pe piaţa economico-financiară. Aceste metode pun în evidenţă capacitatea
întreprinderii de a obţine un anumit beneficiu (profit, dividend) care să mulţumească pe
proprietarii, acţionarii acesteia. În funcţie de rezultatele evaluărilor este menţinută sau
schimbată echipa managerială.
Combinarea metodelor financiare cu metodele patrimoniale este caracteristică ţărilor
cu economii semiliberale (Franţa, Italia), acolo unde puterea are o influenţă destul de
importantă asupra desfăşurării proceselor economico-financiare.
Metodele patrimoniale sunt caracteristice ţărilor în curs de dezvoltare, cum este cazul
şi României, sau a ţărilor care le începutul anilor 90 au trecut de la un sistem economic
centralizat socialist la un sistem descentralizat democratic. Întreprinderile din aceste ţări au
trebuit (procesul este în curs de desfăşurare) să renunţe la managementul folosit în trecut şi
aplicarea noilor măsuri economice în vederea rentabilizării acestora în vederea privatizării.
44
Buglea, A., Stark, L. E. – Evaluarea întreprinderii – Teorie şi studiu de caz, Ed. Marineasă, Timişoara, 2001,
p. 237
59
Datorită performanţelor economico-financiare slabe, în procesul de privatizare sunt
folosite metodele patrimoniale care iau în calcul dotările tehnice (clădiri, utilaje) şi nu
dividendele, profitul sau cash flow-ul. Diferenţele de valoare care se obţin între cele două
tipuri de evaluări (patrimonială şi financiară), au făcut ca procesul de privatizare să fie frânat.
Concluzii şi propuneri
Prezentul studiu a fost efectuat la S.C TEXTILA S.A., ce are ca domeniu de activitate
industria uşoară. Firma analizată în această lucrare este o societatea pe acţiuni înfiinţată
conform hotărârii de guvern numărul 1254/1990, prin transformarea întreprinderii cu aceeaşi
nume în societate pe acţiuni.
Obiectul de activitate al societăţii este producerea de frânghii, sfori, odgoane, şnururi,
plase de pescuit şi apărătoare de vase.
Potrivit legii 55/1995 societatea a fost privatizată prin metoda MEBO, în prezent având
statutul de societate privată pe acţiuni închisă. Acţionarii societăţi sunt chiar salariaţii,
vânzarea de către un acţionar a unei părţi din acţiunile deţinute putându-se realiza numai
către un alt sau alţi angajaţi ai societăţii. În urma realizării diagnosticului juridic s-a constatat
că firma nu este implicată în nici un litigiu cu proprii salariaţi, furnizorii, clienţii sau ceilalţi
concurenţi din ramură. Realizarea privatizării prin metoda MEBO, nu s-a soldat cu conflicte
între societate şi salariaţi sau acţionari.
ron
Indicator 2006 2007 2008
CA 4.984.580 5.300.191 5.989.132
Profit 886.389 855.057 845.823
Rata rentab. ec. 20,1% 18,64% 16,56%
Rata renta. fin. 23,72% 24,56% 23,53%
Tabelul nr.20 Principalii indicatori economic la S.C.TEXTILA S.A. în perioada 2006-2008
Deţinerea pachetului majoritar de acţiuni de către personalul din conducerea unităţii

(20% deţine doar directorul general) este un atu destul de important pentru firmă, deoarece
obiectivul acţionarilor (obţinerea unor dividende cât mai mari) este acelaşi cu a managerilor.
Încadrarea juridică a societăţii în categoria „societăţilor private pe acţiuni închise”, are
şi un dezavantaj, deoarece nu este permisă vânzarea de acţiuni către un investitor puternic din
afara firmei care ar putea suporta o serie de investiţii strategice, mai ales în retehnologizarea
60
societăţii cu utilaje mai performante, care ar reduce atât costurile cu materiile prime şi energia
cât şi cele salariale. Altfel spus societatea nu poate atrage resurse de pe piaţa de capital, deşi
având în vedere situaţia economică în care se află, ar putea realiza foarte uşor aceste atrageri
de capital.
Iată o sinteza a diagnosticului juridic realizat:
• societate privată pe acţiuni închisă, privatizată prin metoda MEBO;
• acţionarii cunosc foarte bine stadiul de dezvoltare al societăţii;
• nu este permisă vânzarea de acţiuni către un investitor puternic din afara firmei care ar
putea suporta o serie de investiţii strategice;
• un eventual conflict între conducerea unităţii şi salariaţi nu poate periclita strategia de
dezvoltare a societăţii în perioada imediat următoare;
• societatea nu este implicată în nici un litigiu cu clienţii, furnizorii acesteia.
Conform diagnosticului comercial, unitatea studiată este lider pe piaţa internă a
produselor din in, cânepă şi iută. Legăturile comerciale atât cu clienţii cât şi cu furnizorii
datează de peste 20 de ani. Aprovizionările cu iută din Bangladesh şi achitarea datoriilor către
furnizori externi de iută prin decontarea creanţelor între România şi Bangladesh, au dus pe de
o parte la creşterea calităţii produselor fabricate de societate (urmată de o creşterea
vânzărilor), cât şi a situaţiei financiare a societăţii.
Sinteza diagnosticului comercial:
• societatea este lider pe piaţa internă a produselor textile – industriale;
• folosirea iutei ca materie primă, conferă produselor o rezistenţă mai mare;
• un eventual dezechilibru apărut pe piaţa unuia dintre produsele fabricate de societate poate
fi acoperit prin încasările din celelalte produse;
• clienţii formează o reţea de distribuţie stabilă, relaţiile comerciale cu aceştia datând de
aproape 25 de ani;
• furnizorii interni de materii prime, materiale consumabile şi servicii sunt furnizori
tradiţionali ai firmei, relaţiile de colaborare cu aceştia fiind de peste 20 de ani;
• se observă un dezechilibru în activitatea comercială a întreprinderii deoarece durata de
decontare a creanţelor societăţii >durata de plată a furnizorilor, societatea nu beneficiază
de un volum de resurse atrase care poate fi reinvestit la un cost nul.
Rezultatul diagnosticului tehnologic nu este favorabil societăţi. Lipsa unor investiţii de
anvergură în ceea ce priveşte liniile tehnologice au drept rezultat un nivel destul de ridicat al
61
cheltuielilor de exploatare. Punerea în funcţiune a unei staţii de epurare a apei reziduale ar
trebui să fie doar un început în schimbarea echipamentelor tehnice folosite în prezent.
Rezultatele sintetice ale diagnosticului tehnic:
• atât terenul cât şi mijloacele fixe cu care îşi desfăşoară activitatea se află în proprietatea
societăţii;
• liniile tehnologice şi echipamentele folosite în procesul de producţie sunt destul de vechi,
cu un ridicat grad de uzură atât fizică cât şi morală;
• firma a pus în funcţiune o staţie de epurare a apelor reziduale rezultate din urma
procesului de producţie, precum şi o serie de ventilatoare în sălile de producţie pentru a
oferi condiţii mai bune de lucru personalului din producţie;
Transformările care au marcat trecerea societăţii din patrimoniul statului în patrimoniu
privat nu au afectat structura personalului, persoanele care au plecat din societate în această
perioadă nu au fost date în şomaj, ci au îndeplinit vârsta limită legală pentru ieşirea la pensie.
De asemenea se constată că personalul societăţii este calificat, fiecare angajat având măcar
şcoala profesională terminată, iar vârsta medie a acestuia este de 42 ani.
În urma diagnosticului financiar se constată că societatea nu are o situaţie prea bună
din punct de vedere al profitabilităţii, însă are o situaţie de echilibru şi independenţă
financiară foarte bună.
Valoarea societăţii obţinută în urma evaluării acesteia prin metoda cash flow –ului
actualizat este de 6.096.723 lei. Perioada previzionată a fost de 10 ani, perioadă în care
societatea va efectua două investiţii, una de 3.000.000 lei în anul 2010 şi de 6.000.000 lei în
2014 prin contractarea a două credite pe termen mediu.
Dacă societatea nu efectuează aceste investiţii veniturile din exploatare vor rămâne
relativ constante în timp ce cheltuielile necesare desfăşurării activităţii vor creşte. Aceste
investiţii se vor materializa în creşterea profitului din exploatare cu 12% şi 23% în anii 2011
şi 2012, respectiv 2015 şi 2016.
Diagnosticul financiar a dus la formularea următoarelor concluzii:
Analiza Activului şi Pasivului bilanţier:
• în ceea ce priveşte mijloacele fixe, se observă o diminuare valorică a acestora atât în anul
2006 (-31,63%), cât şi în anul 2007 (- 48,05%);
• mijloacele circulante înregistrează o creştere constantă de 35% de la an la an (+35,14% în
anul 2006 şi +79,1% în anul 2007);
62
• creşterea stocurilor apare ca un efect negativ, deoarece este determinată de o modificare
pozitivă a produselor finite şi a mărfurilor aflate în depozit;
• elementele de pasiv înregistrează oscilaţii de la an la an;
• după corectarea profitului rezultat la sfârşitul fiecărui an se constată că acesta este într-o
uşoară scădere de 4,6% în fiecare an;
• datoriile pe termen scurt se află într-o creştere accentuată, în 2006 aceasta fiind de 61%,
iar în 2007 de 114%;
Analiza Contului de profit şi pierdere:

• cifra de afaceri înregistrează o evoluţie oscilatorie, creştere în anul 2006 de 8,5%, iar în
2007 scade cu 5,83%;
• cea mai mare parte din veniturile din exploatare (95%) provin din vânzarea produselor
finite şi a mărfurilor produse de către societate (cifra de afaceri);
• cheltuielile de exploatare înregistrează o creştere de la an la an, deoarece utilajele folosite
în procesul de producţie sunt foarte vechi, consumă multă energie electrică şi combustibili
(motorină), iar defectarea unuia dintre utilaje necesită unele cheltuieli cu reparaţiile destul
de mari;
• rezultatul activităţii de exploatare este pozitiv în fiecare din cei trei ani analizaţi, dar se
înregistrează o diminuare a acestuia astfel: în 2006 acesta scade faţă de 2005 cu 3,5%, iar
în 2007 cu 27% mai puţin faţă de acelaşi an;
• veniturile financiare scad în anul 2006 faţă de anul 2005 cu 54%, iar în 2007 acestea cresc
cu 89% faţă de anul 2006 şi cu 143% faţă de anul 2006;
• cheltuielile financiare sunt pe o pantă descendentă, înregistrând o scădere de 28% în anul
2006 faţă de 2005 şi de 66% în 2007 faţă de 2005;
• atât veniturile cât şi cheltuielile excepţionale înregistrează o diminuarea a valorii acestora
în perioada analizată;
• rezultatul brut este pozitiv, dar în descreştere în medie cu 7,5% în fiecare an;
Analiza Echilibrului financiar pe bază de bilanţ
• situaţia netă caracterizează o întreprindere cu o independenţă financiară remarcabilă;
• se îndeplineşte condiţia de echilibru financiar (trezoreria netă >0);
Analiza patrimonială a riscului de faliment
63
• se observă o diferenţă destul de mare între lichiditatea generală şi cea curentă, cauzată de
creşterea rapidă a stocurilor, în timp ce creanţele şi disponibilităţile şi creanţele rămân
relativ constante;
• diferenţele înregistrate între rezultatele obţinute în calculul lichidităţii imediate, sunt
rezultatul ritmurilor diferite de creştere a disponibilităţilor şi a datoriilor pe termen scurt;
• solvabilitatea patrimonială calculată în perioada analizată se situează peste intervalul
considerat acceptabil (0,3 – 0,5);
• rezultatele înregistrate de către firmă în cazul solvabilităţii generale depăşesc în toţi cei
trei ani de analiză valoarea 1, considerată acceptabilă, ceea ce caracterizează o situaţie
financiară de ansamblu foarte bună;
Analiza rentabilităţii societăţii

• rentabilitatea economică înregistrată în perioada de analiză se situează la un nivel
acceptabil, dar nu foarte bun (mai ales în 2008);
• rentabilitatea financiară se menţine la un nivel constant de 23,5%, considerat bun;
• rata de remunerare prin dividend a acţionarilor înregistrează un trend crescător, în medie
cu 5% de la an la an, această creştere se datorează creşterii dividendelor acordate
acţionarilor, în timp ce capitalul social se menţine la acelaşi nivel în toţi cei trei ani;
• nivelul mai scăzut al ratei dobânzii la creditele contractate faţă de rata rentabilităţii
economice, determină un efect de levier pozitiv („efect de pârghie”); îndatorarea
întreprinderii a determinat o creştere a remunerării capitalurilor proprii.
În determinarea valorii societăţii prin intermediul metodei de evaluare bazată pe
actualizarea fluxurilor de lichidităţi s-a pornit de la următoarea formulă:
n CFnett VR
VDCF = ∑ +
t =1 (1 + k ) t
(1 + k ) n
Astfel valoarea întreprinderii este determinată luând în considerare o durată de
previziune explicită în, care se poate identifica un cash flow pentru fiecare din perioadele
luate în considerare şi o durată implicită, în care se asimilează cu valoarea reziduală a firmei
suma actualizată a cash flow-urilor estimate pentru perioada în cauza, dar nu individualizat.
CFnett reprezintă cash-flow-ul net în anul t obţinut prin însumarea cash flow din
activitatea curentă, a cash flow din activitatea de investiţii şi a celui din activitatea financiară.
Acest CFnett se va actualiza funcţie de o rată de actualizare k . Rata de actualizare k reprezintă
costul mediu ponderat al capitalului (CMPC) şi este egală cu:
64
CPR DAT
CMPC = K CPR ⋅ + K DAT
AE AE
KCPR reprezintă costul capitalului propriu dat în aceasta situaţie de valoarea rezultată
prin însumarea ratei medii a dobânzii la titlurile emise de stat în anul 2008 ratei de risc pentru
sectorul de activitate în care îşi desfăşoară activitatea societatea şi probabilităţii de realizare a
scenariilor de evoluţie.
KDAT reprezintă costul datoriilor determinat de relaţia: rata medie a dobânzii la
creditele bancare pe termen scurt contractate de societate(1- rata impozitului pe profit)
VR reprezintă valoarea reziduală calculată după relaţia :
CFn +9
VR = , g fiind rata de creştere a cash flow-ului în perioada
CMPC − g
implicită. Această relaţie este aplicabilă în condiţiile acceptării unei creşteri perpetue a cash-
flow-urilor (cu rata constantă g) pentru întreaga perioadă implicită.
După aplicarea modelului prezentat s-a obţinut o valoare a firmei de 6.096.723 lei.În
scopul determinării oportunităţii folosirii metodei discounted cash-flow am realizat un studiu
comparativ făcut cu o formă de exprimare a viziunii patrimoniale:
Tipul de evaluare folosit Valoarea obţinută în evaluarea
întreprinderii
Activul net contabil 3.593.923
Discounted Cash - Flow 6.096.723
Se constată ca valoarea obţinută prin intermediul metodei activului net contabil este
mult inferioară valorii întreprinderii în viziunea discounted cash-flow, deoarece rezultatele
obţinute în cazul evaluărilor patrimoniale iau în calcul numai elementele patrimoniale pe care
le deţine societatea la sfârşitul anului 2008, fără a lua în considerare rezultatele financiare
obţinute sau posibil de obţinut, dividendele pe care societatea le poate acorda într-o perioadă
viitoare sau efectul unor eventuale investiţii viitoare asupra fluxurilor de lichidităţi. Cu toate
că în calcularea valorii întreprinderii prin metoda activului net contabil se folosesc date din
contabilitate considerate ca fiind costuri istorice, în cazul S.C. TEXTILA S.A. s-au făcut
reactualizări pe baza indicelui preţurilor deci valoarea obţinută este apropiată de activul net
corectat.
De asemenea avantajul unor astfel de metode constă în posibilitatea calculării
patrimoniului fără a se recurge la serviciile unor firme de consultanţă în evaluare, care solicită
nu numai tarife ridicate, ci şi o perioadă de timp de 1 –12 luni
65
În ceea ce priveşte valoarea înregistrată prin folosirea metodei fluxurilor actualizate de
trezorerie, aceasta este cea mai mare deoarece ia în calcul atât efectele produse de elementele
patrimoniale actuale ale societăţii cât şi efectele ce se vor înregistra în urma investiţiilor care
se for face. Rezultatul obţinut este un bun reper atât pentru cei din conducerea unităţii cât şi
pentru acţionari. Astfel valoarea întreprinderii rezidă din modul în care sunt folosite utilajele,
indiferent de valoarea lor pe piaţă; din modul în care aceste utilaje pot aduce satisfacţia
reprezentată de nivelul profitului, posesorilor de capital.
În cazul României, aplicarea metodelor de evaluare fundamentate prin actualizarea
unor fluxuri viitoare de venituri este dificilă, deoarece pentru estimarea unor venituri viitoare
conform principiilor extrapolării este necesară o perioadă anterioară de 5 ani de stabilitate
economică, ceea ce nu s-a înregistrat în ţara noastră.
Practica economică a demonstrat că în condiţiile unei economii de piaţă, atât metodele
patrimoniale, cât şi cele financiare (bazate pe actualizare şi cele bursiere), înregistrează unele
limite în exprimarea corectă a valorii întreprinderii. De aceea o evaluare cât mai exactă asupra
întreprinderii s-ar putea realiza folosind metodele mixte (hibride). Acestea combină metodele
patrimoniale cu cele financiare, în ideea de a da un răspuns cât mai exact asupra valorii unei
întreprinderi.
66
BIBLIOGRAFIE
1. Deju M., Elemente de contabilitate aprofundată, Editura Edusoft, Bacău, 2007;

2. Dima C.T., Man M., Analiza profitabilităţii firmei, Revista Tribuna Economică, nr.
31/2000;
3. Dragotă V., Ciobanu A., Obreja L., Dragotă M., Management financiar, voi. I-II., Editura
Economică, Bucureşti, 2003;
4. Dobroţeanu C.L., Confluenţe micro şi macroeconomie în contabilitate, Editura
5. Dumbravă P., Pop A.. Contabilitatea de gestiune în industrie, Editura Intelcredo. Deva.
1997
6. Dumitrean E., Scorţescu Gh., Toma C, Berheci I., Marderos D., Contabilitate financiară,
Editura Sedcom Libris, 2002;
7. Dumitrescu D., Dragotă V., Evaluarea întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti,
2002;
8. Dumitrescu D., Dragotă V.,Ciobanu A., Evaluarea înteprinderilor. Lucrari aplicative şi
studii de caz, Editura Economica, Bucuresti,2002
9. Dumitrescu D., Dragotă V.,Ciobanu A., Evaluarea întreprinderilor, Editura Economică,
Bucureşti, 2002
10. Dumitru M, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2005,
11. Dumitru M., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2005;
12. Duţescu A., Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor Internaţionale de
Contabilitate. CECCAR, Bucureşti, 2001;
13. Epuran M, Băbăiţă V, Grosu, C, Contabilitate şi control de gestiune. Editura Economică,
Bucureşti, 1999;
14. Epuran M, Băbăiţă V, Imbrescu, C, Teoria contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti,
2004;
15. Esnault B., Hoarau C, Comptabilité financière, Presses Universitaires de France, Paris,
1994;
16. Federaţia Internaţională a Contabililor, Camera Auditorilor din România, Audit financiar
2000, Standarde,Codul pentru conduita etică şi profesională,Editura Economică,
Bucureşti, 2000;
67
17. Feleagă N. Malciu L., Bazele contabilităţii. Editura Economică, Bucureşti, 2002;
18. Feleagă N., Controverse contabile, Editura Economică, Bucureşti, 1996;
19. Feleagă N., Îmblânzirea junglei contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 1996;
20. Feleagă N., Malciu L., Bunea Şt., Bazele contabilităţii. O abordare europeană şi
internaţională, Editura Economică. Bucureşti, 2002;
21. Feleagă N., Malciu L., Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică, Bucureşti, 2002;
22. Feleagă N., Malciu L., Provocările contabilităţii internaţionale la cumpăna dintre milenii.
Modele de evaluare şi investiţii imateriale, Editura Economică, Bucureşti, 2004;
23. Feleagă N., Malciu L., Recunoaştere, evaluare şi estimare în contabilitatea internaţională,
Editura CECCAR, Bucureşti, 2004;
24. Feleagă N., Sisteme contabile comparate, ediţia a II-a, vol. II, Editura Economică,
Bucureşti, 2001;
25. Florea I., Florea R., Macovei I.C., Berheci M., Introducere în expertiza contabilă şi
auditul financiar, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2005;
26. Georgescu I., Elemente de contabilitate aplicate în societăţile comerciale şi în instituţiile
publice, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2005;
27. Georgescu I., Macovei C, Berheci M., Contabilitatea firmei, Editura Junimea, Iaşi, 2003;
28. Georgescu N., Analiza bilanţului contabil, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
29. Georgescu N., Robu V., Analiza economico financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2001;
30. Georgescu A.M., Bazele microeconomiei, Editura Accent, Cluj Napoca, 2003;
31. Gheorghiu Al., Analiză economico-financiară la nivel microeconomic, Editura
32. Grădinariu M., Bucătaru D., Mihai C., Evaluarea întreprinderii în economia de piaţă,
Editura Junimea Iaşi, 1997;
33. Griffith S., Gestion financière, Eyrolles Université, Paris, 1991;
34. Graziella C.D., Contabilitate-teste grilă rezolvate, aplicaţii, teste de autoevaluare, studii
de caz, Editura Universitară, Bucureşti, 2006;
35. Graziella C.D., Contabilitate de gestiune şi evaluarea performanţelor, Editura
Universitară, Bucureşti, 2005;
36. Graziela C.D., Cazuri, probleme şi lucrare practică monografică, Editura Lucman,
Bucureşti, 2001;
37. Graziella Ghic., Grigorescu C.J., Analiză economico-financiară-Abordări teoretice, studii
de caz, Editura Universitară, Bucureşti, 2006;
38. Halpern P., Finanţe manageriale, Editura Economică, Bucureşti, 2000;
68
39. Horomnea E., Bazele contabilităţii. Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi,
2004;
40. Horomnea E., Contabilitatea între geneză, performanţă şi controverse, Revista de
Finanţe, Credit, Contabilitate nr. 3/2000;
41. Horomnea E., Contabilitatea, premisă şi consecinţă a dezvoltării economico-sociale,
Revista de Finanţe, Credit, Contabilitate nr. 2/2000;
42. Horomnea E., Managèrial Competence endin the technological changes background, voi.
II, Management of Technological Changes, Chania, Grecia, 2003;
Acte normative. Legi
43. *** Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 48/14.01.2005;
44. *** Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în. Monitorul Oficial nr 927/2003;
45. ***Legea nr. 494/2004 privind aprobarea Ordonanţei 83/2004 pentru modificarea şi
completarea Legii privind Codul fiscal nr. 571/2003, Monitorul Oficial nr.
1092/24.11.2004;
46. *** Legea nr. 96/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 123/2004 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Monitorul Oficial
nr. 325/18.04.2005;
47. *** Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 138/2004 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Monitorul Oficial
nr. 466/01.06.2005;
48. *** Legea insolenţei nr. 85/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 359/21.04.2006
49. *** Legea 297/2004 privind piaţa de capital, M.O. nr. 597/29.06.2004
50. *** Legea 357/2005 privind bursele de mărfuri, M.O. nr. 1115/9.12.2005
Hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă ale guvernului şi alte acte

normative
1) ***, Ordinul CNVM 75/2005 privind aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu
Directiva a 4-a a CEE aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de
CNVM, M.O. nr. 1175/2005
2) ***, Proiect de Ghid practic de aplicare a Reglementărilor contabile armonizate cu
Directiva a IV-a a Comunităţilor economice europene şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate aplicabile instituţiilor reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională
a Valorilor Mobiliare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi ale
Preşedintelui comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 1742/106/2002, www.cnvmr.ro
3) *** Hotărârea Guvernului României nr. 1553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor
corporale şi stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicată în M.O. nr. 21,
69
Partea I, 2004;
4) *** Ordonanţa Guvernului nr.79/1999 privind organizarea practicienilor în reorganizare
şi reorganizare şi lichidare, publicată în M.O. al României, Partea I, nr. 421/1999;
5) *** Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1753/2004 privind aprobarea
normelorprivind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi pasiv,
publicat în M.O. al României, Partea Inr. 1174/13.12.2004;
6) ***Ghid de aplicare a Standardelor Internaţionale de Contabilitate, Partea I, Editura
7) *** Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.1376/03.11.2004 pentru aprobarea
Precizărilor privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni privind
fuziunea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale.
8) *** Ordonanţa nr. 83/2004 pentru modificarea şi completarea Legii privind Codul fiscal
nr. 571/2003, Monitorul Oficial nr. 793/27.08.2004;
9) *** O.M.F.P. nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene, publicat în M.O. nr. 1080 din 30 noiembrie 2005;
10) *** Standardele Internaţionale de Contabilitate, Traducere autorizată de Banca
Mondială, Ghid Practic, Casa de Editură Irecson, Bucureşti, 2003;
11) *** Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, IAS 8 - Profitul net sau pierderea
netă a perioadei, erori fundamentale şi modificări ale politicilor contabile, Ghid pentru
înţelegerea şi aplicarea Standardele Internaţionale de Contabilitate, Editura CECCAR,
Bucureşti, 2004;
12) *** Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, IAS 12 - Impozitul pe profit, Ghid
pentru înţelegerea şi aplicarea Standardele Internaţionale de Contabilitate, Editura
CECCAR, Bucureşti, 2004;
13) *** Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, IAS 18 - Venituri din activităţi
curente, Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardele Internaţionale de Contabilitate,
Editura CECCAR, Bucureşti, 2004;
14) *** Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, Incluzând Standardele
Internaţionale de Contabilitate (IASsTM) şi Interpretările lor la 1 ianuarie 2006, Corpul
Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi, 2006
15) *** Standardele Internaţionale de Evaluare, Ediţia a şaptea, versiune electronică,
ANEVAR, Bucureşti, 2005;
16) . *** Culegere de standarde, Editura MEXIM Grafic, 2001, ANEVAR .
70
Colecţii
Buletin lunar "Piaţa de capital", 2002-2006, www.bvb.ro

IASB Update, 2002-2006, http://www.iabs.org
IFRS News, PricewaterhouseCoopers, 2002-2006, http://www.pwc.com
Revista Broker, BMFMS, 2003-2006
Revista Capital, 2002-2006
Revista Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor, 2002-2006
Revista Gestiunea şi contabilitatea firmei, 2002-2006
Revista Finanţe, Bănci, Asigurări, 2002-2006
Revista Finanţe Publice şi Contabilitate, 2002-2006
Revista Piaţa financiară, 2002-2006
Revista Tribuna Economică, 2002-2006
Revista de insolvenţă, 2000-2006
ANEVAR, Culegere de standarde, 2001;
Appraisal Institute, Evaluarea proprietăţii imobiliare, ANEVAR, 2001;
Evaluarea bunurilor mobile, suport de curs ANEVAR, 2003;
Standarde de Evaluare ANEVAR, IROVAL, 2001;
IVS, International Valution Standards, 2000 şi 2003;
TEGOVA, European Valution Standards, 2000 şi 2003.
Surse Internet
Annual Reports for Investors, www.reportgallery.com
Banca Naţională a României, www.bnro.ro
Bursa de Valori Bucureşti, www.bvb.ro
Bursa Română de Mărfuri, www.brm.ro
Camera Auditorilor Financiari din România, www.cafr.ro
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, www.cnvmr.ro
Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, www.ceccar.ro
71

Evaluarea Intreprinderii Prin Prisma Metodelor Re Pe Exemplul SC Textila SA Focsani

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Evaluarea Intreprinderii Prin Prisma Metodelor Re Pe Exemplul SC Textila SA Focsani

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „DUNAREA DE JOS”GALATI

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

EVALUAREA ÎNTREPRINDERII PRIN PRISMA METODELOR

Evaluarea reprezintă o parte integrantă a analizei economice şi este practic legată de

1.1.1. Activul net contabil

Patrimoniu = Activ net = Valoarea activelor deţinute – Datorii contractate

Potrivit acestei formule, patrimoniul este evaluat cu respectarea tuturor

1.1.2. Activul net corectat

1.1.3. Valoarea substanţială

1.2.1. Metode de evaluare bazate pe actualizare

1.2.1.1. Metoda valorii de rentabilitate

123.1.2. Metoda valorii de randament

unde: Dt = dividend net distribuit acţionarilor în anul t;

unde: D1 = dividendul repartizat în primul an;

1.2.1.3. Metoda Cash Flow-urilor actualizate

Valoarea reziduală poate fi determinată pe baza mai multor formule de calcul, în

unde: Pnetn = profitul net previzionat pentru ultimul an al perioadei explicite;

Un element important folosit de metoda DCF îl reprezintă rata de actualizare.

CPR = mărimea capitalului propriu;

unde: Rf =rata dobânzii fără risc;

1.2.2. Metode bursiere de evaluare

1.2.2.1. Evaluarea întreprinderii prin capitalizarea bursieră

E(CB) = media cursurilor bursiere înregistrate.

1.2.2.2. Metoda PER

1.2.2.3. Modelul dividendelor actualizate

În ipoteza că se ia în considerare o perioadă infinită de timp (n → +∞) , relaţia de

În situaţia imposibilităţii accesului la datele societăţii, metodele de evaluare

2.1. Stabilirea diagnosticului

2.1.1. Diagnosticul juridic

Graficul nr. 1 Structura acţionariatului la S.C. TEXTILA S.A. la data 31.12.2008

2.1.2. Diagnosticul comercial

Nr. Denumire produs 2006 2007 2008

1. Sfori, odgoane 954 20,1 921 17,37 1.137 18,99

2. Ţesături 1.280 28,39 1.857 35,03 1.869 31,2

3. Saci 1.761 34,96 1.770 33,31 1.787 29,84

4. Frânghii 891 16,55 753 14,29 1.196 19,97

Total 4.886 100 5.301 100 5.989 100

Un eventual dezechilibru apărut pe piaţa unuia dintre produsele fabricate de

6,16 1,5 2,2 3,4

Graficul nr. 4 Situaţia furnizorilor din anul 200833

Situaţia clienţilor firmei este prezentată în tabelul următor:

2 Comat Craiova 49 21,77 69 21,29 77 18,18

3 Comat Bistriţa 41 18,17 63 19,38 79 18,65

4 Comat Bucureşti 26 11,61 37 11,48 50 11,81

5 Comat Ploieşti 11 4,73 30 9,2 39 9,18

6 Combinatul Metalurgic Câmpia Turzii 9 4 12 3,49 27 6,37

7 Com Alma Brăila 8 3,57 10 3,10 12 2,67

8 Moldexim Bucureşti 5.7 2,54 8.9 2,75 10 2,35

9 Imcom Alba Iulia 3.4 1,5 7 2,17 9 2,11

10 Adia Impex Arad 2.1 0,92 4.3 1,33 4.3 1

6,37 2,67 2,3 2,1 1

Graficul nr. 5 Situaţia clienţilor din anul 200834

( Credite − clienţl ) ⋅ 360 Furnizori

Elemente de calcul 2006 2007 2008

2.1.3. Diagnosticul tehnic

2.1.4. Diagnosticul resurselor umane

Graficul nr.6 Situaţia personalului în funcţie de studiile absolvite la data de 31.12.2008

În cazul în care societatea angajează personal necalificat în sectorul de producţie,

Cu toate că în perioada analizată cifra de afaceri cuvenită unui salariat din

1.4.Fonduri proprii 643 618 812 -3,77% +26,41%

Datorită inflaţiei destul de mari, în fiecare an s-au calculat şi înregistrat diferenţe

1.Situaţia netă Activ total – Datorii totale 3.736 3.496 3.594