MODALITATI DE SEMNALIZARE INTER- SI INTRA-CELULARA

CURS 4
-Modalitati morfologice si functionale de comunicare intercelulara

-Fiecare celula din organism este diferentiata pentru a indeplini un rol specific in organism.

-Coordonarea activitatii fiecarei celule din organism este posibila numai cand pot primi si
transmite mesaje de la si respectiv la alte celule; comunicarea intercelulara este esentiala
pentru controlul si coordonarea activitatii tuturor celulelor, tesuturilor si organelor din
organism in scopul mentinerii homeostaziei organismului.

Posibilitati majore de transmitere a informatiei de la celula la alta:

-anumite substante exogene sau endogene;

-contact direct intre citoplasma celulelor vecine prin intermediul jonctiunilor comunicante
(gap junctions);

-contact direct intre membranele celulelor adiacente;

-prin intermediul unor substante chimice elaborate de acestea.

Concepte de bază

- Un organism este un ansamblu de foarte multe celule

- Toate aceste celule trebuie coordonate pentru ca organismul să supravieţuiască şi să

evolueze

- Organismul este integrat prin intermediul mediului intern

- Semnalizarea se face prin molecule solubile

-Secretate într-un anumit loc

-Recepţionate în alt loc

- Acelaşi semnal poate induce răspunsuri diferite în diferite celule-ţintă; pot fi rapide sau lente

- Combinaţii diferite de semnale induc răspunsuri diferite

- Semnalele sunt mediate de două tipuri de receptori

- Semnalele sunt amplificate

- Toata farmacologia se bazează pe interpretarea şi simularea corectă a semnalizării

intercelulare
-Semnalele sunt traduse în răspunsuri celulare sau modificări ale expresiei genice

-Semnalele pot acţiona local sau la distanţă

-Tipurile de semnalizare (autocrina, paracrina, endocrina, exocrina, neuromediatori)

-Acelaşi semnal poate produce răspunsuri diferite, în funcţie de ţintele celulare

-Combinaţii diferite de semnale induc răspunsuri diferite

-Răspunsurile pot fi rapide sau lente

Modalitati morfologice si functionale de comunicare intercelulara

-Stimulii chimici: substante bioactive din spatiul extracelular, cu actiune +/- specifica

- substante bioactive strabat membrana; se leaga de proteine receptor din citosol →

complexul actioneaza la nivel nuclear asupra ratei de transcriptie a anumitor gene.

- substante bioactive ce actioneaza la nivel plasmalemal → fluiditatea membranara, canale

ionice, prin legarea de proteine receptor mebranare → complex agonist-receptor care
transmite semnalul.

-unii receptori → canale ionice numite receptor-operate; controlate direct / indirect (proteine
G sau mesageri secunzi)

Proteinele G → modalitate principala de transductie transmembranara a semnalului

chimic extracelular mediat de activarea receptorilor.

-structuri trimerice, formate din complex βγ (comun) si subunitate α (specific).

-transductia presupune activitatea GTP-azica a proteinei G; elementul activ este complexul α-

GTP.

-proteinele G controleaza enzime submembranare ce genereaza mesageri secunzi: adenilat -

ciclaza (AC), guanilat ciclaza (GC), fosfolipaza C (PLC) si fosfolipaza A2 (PLA2).

-Proteinele ce controleaza AC sunt activatoare sau inhibitoare (Ga, Gi), dupa subunitatea α.
Proteinele G non-a, non-i apartin clasei Gq (stimuleaza PLC).

Receptori cuplaţi cu proteinele G

-Receptorii cuplaţi cu proteinele heterotrimerice ce leagă GTP sunt proteine transmembranare

integrale ce transduc semnalele extracelulare către interiorul celulei.

-Receptorii cuplaţi cu proteinele G prezintă un motiv structural comun alcătuit din şapte
domenii transmembranare.

-Ocuparea receptorilor produce interacţiunea dintre receptor şi proteina G la suprafaţa

interioară a a membranei.
-Aceasta induce un schimb al GDP pentru GTP pe subunitatea α a proteinei G şi disocierea
acestei subunităţi de pe heterodimerul βγ.

-Există subunităţi stimulatoare (activatoare) sau inhibitoare

-In funcţie de izoforma în lucru, complexul GTP-α mediază semnalizarea intracelulară fie prin

- acţiune asupra moleculelor efectori precum Adenilat-ciclaza (AC) sau fosfolipaza C

(PLC)

Sau - direct prin reglarea funcţiei kinazelor sau a canalelor ionice.

Modalitati morfologice si functionale de comunicare intercelulara

Ciclazele → esteraze ale nucleotidelor trifosforilate (ATP si GTP), rezulta nucleotidele
ciclice (cAMP si cGMP).

Fosfolipaza C = scindeaza fosfatidil-inozitol bifosfatul membranar (PIP2) in inozitol-

trifosfat (IP3) si diacilglicerol (DAG).

Fosfolipaza A2 = eliberarea din trigliceride a acidului arahidonic; metabolizat pe calea

ciclooxigenazei sau lipooxigenazei → eicosanoizi (PG, LT).

Nucleotidele ciclice stimuleaza proteinkinaze (A si G), prin fosforilari asupra situsurilor

proteice

 IP3 elibereaza Ca++ din RE → canale reticulare / eliberare de Ca dependenta de Ca

 Ca citosolic → eliberare de Ca din RE si prin actiune asupra canalelor ryanodina
 DAG → activarea PKC
  Ca citosolic ca mesager secund → prin cuplare cu calmodulina, complexul activeaza
unele PK (ex kinaza lantului usor al miozinei).
 Tirozinkinazele → citosolice / pot functiona ca element de transductie in cadrul unor
receptori plasmalemali (insulina).

MESAGERI PRIMARI

-Liganzi → receptor specific → ligand-receptor→ răspunsul celular.

-Neuromediatorii sunt substanţe chimice care acţionează asupra altei celule nervoase / celule
efectoare prin intermediul sinapselor.

-Hormoni locali sunt sintetizati în anumite celule; după secreţie acţionează asupra altor celule
din imediata vecinătate a celulelor secretoare.

-Hormonii sunt secretaţi de glandele endocrine ajung în circulaţia generală → la celule ţintă
situate la distanţă faţă de celula secretoare;

Interacţiunea mesageri primari - celula ţintă determină răspuns celular:

1. “reacţia primară” = recunoaşterea mesagerului primar şi interacţiunea (legarea reversibilă

cu mare afinitate şi cu o deosebită specificitate între mesager şi receptorii celulari specifici)

2. “reacţie secundară” = modificări ale conformaţiei moleculei receptoare care trece într-o
stare activă; au drept rezultat răspunsul specific celular la acţiunea mesagerului.

Receptorii celulari

Interacţiunea mesagerului extracelular cu receptorul specific necesită mobilitate =

“receptor mobil” (activarea receptorilor membranari presupune migrare, agregare /
dezagregare moleculară).

Procesele de migrare laterală a receptorilor dau posibilitatea acestora să realizeze

densităţi diferite pe suprafaţa membranei celulare

Activarea receptorului este urmată de:

cuplarea acestuia cu anumite proteine reglatoare care plutesc de asemenea liber în membrană

internalizare şi degradarea biochimica a acestora (este necesar să se sintetizeze noi receptori);

resinteza receptorilor = proces permanent

a.reglare “homologă”: mesagerul primar depăşeşte o anumită concentraţie → creşte numărul

de receptori refractari → “down regulation” / reglare inhibitoare (descendentă sau reductivă;
reducerea numărului de receptori disponibili prin exces de mesager primar); “up regulation”
→ protecţia receptorilor împotriva activării (reducerea numărului de receptori) determină o
reacţie activatoare
b.reglare “heterologă sau heterospecifică”: activarea receptorilor poate fi influenţată de
către anumiţi agenţi bioactivi exogeni/endogeni.

Ex: creşterea densităţii receptorilor pentru ocitocină de către hormonii estrogeni şi

reducerea de către progesteron.

Acelaşi mesager poate să realizeze reacţii diferite în teritorii diferite, uneori aproape
diametral opuse (existenţa mai multor tipuri sau subtipuri de receptori).

Ex: catecolamine 4 tipuri de receptori (α1, α2, β1, β2); acetilcolină 3 tipuri clasice de
receptori (N, M si I)

Importanţa pluralităţii receptorilor pentru un mesager:

răspunsul organismului la un anumit semnal este modulat în vederea adaptării cât mai
adecvate a acestuia,

posibilitatea sintezei unor substanţe farmacologic active, deosebit de specifice capabile să

exercite acţiuni terapeutice de mare selectivitate.

Agonişti şi antagonişti

-Agonişti ai receptorilor = anumiţi liganzi (naturali / exogeni) care după cuplarea cu

receptorul specific declanşează reacţia primară şi secundară.

- Antagonişti “competitivi” ai receptorilor = substanţe ce se pot cupla specific cu receptorii

celulari fără să declanşeze reacţiile secundare intracelulare; aceste substanţe care astfel
împiedică accesul agoniştilor la receptori

-Agonişti / antagonişti “parţiali” = răspunsuri de intensitate diferită, dar mai scăzută.

Mecanisme de realizare a răspunsului celular declanşate de interacţiunea receptor -

mesager primar

Interacţiunea dintre mesagerul extracelular si receptorul specific poate să realizeze activarea

celulară:

-prin activarea unui canal ionic din membrana celulară;

-prin activare enzimatică şi sinteza de mesageri secunzi (de ordinul al II-lea);

- prin modificări la nivelul nucleului celulei.

 Activarea unor canale ionice prin interacţiunea ligand - receptor

-Activarea receptorilor membranari de către mesagerul extracelular determină deschiderea

diferitor tipuri de canale ionice:

- influx ionic suficient pentru a produce direct răspunsul celular (ex. deschiderea
canalelor de calciu receptor dependente din celulele non excitabile care nu pot declanşa un
potenţial de acţiune în vederea activării)

- mişcări ionice de amplitudine mică care modifică repartiţia sarcinilor de o parte şi de

alta a membranei (modifică potenţialul de membrană); activarea canalelor voltaj dependente
şi declanşarea unui potenţial de acţiune (ex. celule excitabile: neuronul şi celule musculare).

Activarea enzimatică şi sinteza de mesageri secunzi consecutiv interacţiunii ligand –

receptor

-Receptorii se găsesc la nivelul membranei celulare, interacţiunea mesager extracelular -

receptor specific → “mesageri secunzi” (al II-lea mesager) care declanşează toată suita de
fenomene intracelulare care duce la răspunsul specific celular.

-Ex: 3, 5’-cAMP, 3’,5’-cGMP,ioni de Ca , produşi de degradare a fosfatidilinozitolului

Mesagerii secunzi → activarea proteinkinaze specifice → procese de fosforilare → răspunsul

celular 

Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic

Adenozin – monofosfatul ciclic (cAMP):

-este unul din cei mai răspândiţi mesageri de ordinul II în organismul uman;
-se formează din ATP sub acţiunea unei enzime (adenilatciclaza - AC) a cărei activitate este
controlată de interacţiunea ligand (mesager primar) – receptor

-activarea AC are loc în prezenţa GTP care, prin intermediul “proteinelor G”, are rol de
traductor

-Proteina G inhibitoare (Gi) diminuă activitatea AC.

-cAMP, Ca → mesageri secunzi care asigură cuplarea dintre excitaţie şi răspunsul celular
specific (contracţie musculară, secreţie glandulară).

- 3’,5’ cAMP se fixează pe receptorul său intracitoplasmatic (proteinkinază).

- proteinkinaza intracitoplasmatică are 2 subunităţi:

= subunitatea reglatoare capabilă să cupleze reversibil mesagerul secund (cAMP);

= subunitatea catalitică – enzimă inactivă în absenţa 3’,5’ cAMP.

In urma legării cAMP de subunitatea reglatoare a proteinkinazei se elibereaza subunitatea

catalitica; devine activă şi capabilă să producă fosforilarea unor proteine citoplasmatice.

Proteina fosforilată este o moleculă informativă care permite transformarea unui substrat (A),
precursor, într-o formă diferită (B) care reprezintă răspunsul celular.

Activarea proteinkinazei intracitoplasmatice poate fi însoţită sau nu de disocierea cAMP de

subunitatea reglatoare.

Specificitatea de acţiune a mesagerului extracelular nu este asigurată de cAMP ci de

specificitatea receptorului de care se leagă mesagerul secund (implica proteinkinază
intracelulară care acţionează asupra unui substrat proteic specific)

Întreruperea acţiunii dintre primul mesager (semnalul extracelular) şi receptorul specific se

însoţeşte de revenirea la valorile de repaus a concentraţiei cAMP.

Acest proces este rezultatul degradării cAMP de către enzime (fosfodiesteraze) rezultand 5’
AMP – inactiv; fosfodiesterazele participă la controlul efectelor interacţiunii semnalului
extern cu celula (nivelul semnalului) deoarece modulează concentraţia cAMP.

 
 Fosfodiesterazele constituie un punct de impact pentru substanţe
medicamentoase. Ex: cafeina, teofilina

-inhibă fosfodiesteraza

-determină acumularea intracelulară a cAMP

-prelungeste în timp efectele generate de primul mesager

-relaxarea musculaturii bronşice (teofilina) cu efect benefic în astmul bronşic.

Sistemul de mesageri secunzi guanilatciclazic

cGMP:

- semnalele extracelulare care determină ↑ concentraţiei i.c. de cGMP determină si ↑

concentraţiei Ca++ în citoplasmă; Ca++ ar activa indirect GC intracitoplasmatică.

- Ca++ ar stimula producerea de endoperoxidază; sub acţiunea unei lipooxigenaze ar genera

derivaţi intermediari şi eliberarea de radicali OH şi hidroxiderivaţi; radicalii OH sunt
responsabili de activarea GC şi formarea de cGMP din GTP.

Celulele cu bastonaşe din retină→ proteina GTP – dependente (transducină)

este formată din aceeaşi subunitate β (βγ) legată de subunitatea α dar diferită faţă de
proteinele Gs şi Gi din constituţia receptorului adenilatciclazic numită subunitatea “α–T”.

Transducina activeaza o fosfodiesterază care hidrolizează specific cGMP

determinând scăderea concentraţiei lui → modificarea potenţialului de membrană a acestor
celule şi generarea potenţialului de receptor (activarea lanţului neuronal responsabil cu
transmiterea şi prelucrarea informaţiei vizuale).

Sistemul de mesageri secunzi derivaţi de fosfatidil-inozitol

Interacţiune semnal extracelular – receptori membranari specifici se activeaza

în membrana fosfo-lipaza C care hidro-lizează inozitol-poli-fosfatul rezultând diacilglicerol
(DAG) si inozitoltrifosfat (IP3)

Diacilglicerolul (DAG) rezulta din hidroliza inozitolpolifosfatului membranar

Roluri : (DAG)

- sursă de acid arahidonic (precursor de prostaglandine, prostacicline, tromboxani şi

leucotriene)

- mesager secund deoarece activează în citoplasmă proteinkinaza C (PKC).

-PKC si Ca++ catalizează fosforilările proteice intracelulare având ca rezultat final răspunsul
specific al celulei.

Inozitoltrifosfatul (IP3) este implicat în eliberarea calciului stocat în compartimentul

intracelular (RE)

-Cuplarea IP3 cu un receptor specific din membrana RE activează un canal specific de Ca++
astfel încât conform gradientului de concentraţie calciul ionic acumulat în reticulul
endoplasmic pătrunde în citoplasmă.
 Ca++ - mesager secund
-Ca++ reprezintă în numeroase celule mesagerul secund care traduce în răspuns celular
interacţiunea dintre semnalele extracelulare şi celulă.

-Provine din:

 transferului transmembranar din afara în interiorul celulei şi invers,

mobilizarea sa din depozitele sale intracelulare (mitocondrii, reticul endoplasmic).

 Pătrunderea Ca++ în celula se realizează prin canalele receptor – dependente (ROC) şi

voltaj – dependente (VOC),
 Extruzia Ca++ în exteriorul celulei sau introducerea în depozitele intracelulare se
realizează prin mecanisme active cu ajutorul pompelor de calciu.

-Intracelular, Ca++ se gaseste:

 sub formă legată (în depozite)

 sub forma libera (10-7M, in repaus celular)

Mesagerii extracelulari pot creste concentraţia i.c. a Ca++ liber (10-5M),

condiţie în care ionul respectiv îndeplineşte rolul de mesager secund pentru răspunsul specific
al celulei (contracţie musculară, secreţie glandulară).

Ca++ mesager tertiar

- IP3 (mesager secund) → eliberarea Ca++ din depozitele i.c. si ↑ concentraţiei Ca++ din
citoplasmă urmată de activarea sistemelor enzimatice inductoare de răspuns celular specific.

In unele celule, ↑ concentraţiei Ca++ i.c. determina cuplarea receptori i.c. (calciumproteine) –
calmodulina (CaM).

Complexul Ca-CaM activează o kinază care permite fosforilarea lanţurilor usoare ale miozinei
iniţiind astfel contracţia muşchilor netezi.

In muşchiul striat scheletic şi cardiac - troponina C

Deschiderea VOC de către PA determină ↑ concentraţiei Ca++ sarcoplasmic (10-7M la 10-

5M) – contracţia musculară scheletica.

Semnalizarea prin tirozin-kinaze

-Fosforilarea unor resturi de tirozină din diverse proteine este implicată functional în diverse
fenomene celulare (proliferare si procese de crestere si dezvoltare până la multiple functii
celulare diferentiate).
-Transductia semnalului extracelular presupune 2 mecanisme care au ca substrat molecular
fie receptori membranari cu activitate tirozin kinazică, fie receptori cuplati cu tirozin-kinaze
citoplasmatice distincte structural.

-Liniile de semnalizare celulară cuprind interactiuni proteice, proteine G monomerice si

fosforilări proteice.

-Pentru receptorii mentionati domeniul extracelular cu afinitate pentru ligand contine regiuni
bogate în cisteină care delimitează situsul propriu-zis de legare în context:

 monomeric (receptorul pentru factorul de crestere epidermică (EGF) sau

 dimeric (receptorul pentru insulină) sau

- contine structuri imunoglobulin-like (receptorii pentru factorul de crestere derivat din

plachete (PDGF) si factorul de crestere fibroblastică (FGF).

Activitatea crescută a tirozin-kinazelor este contracarată pe 4 căi majore:

- inversarea reactiei (refosforilarea ADP),

- actiunea tirozin-fosfatazelor,

scăderea densitătii receptorilor în urma endocitozei induse de ligand,

Mutatii ale proteinelor implicate în această cale de semnalizare se produc frecvent în celule ce
trec de la calea normală la cea neoplazică de crestere.

Receptori tirozin-kinaze (RTK)

-Sunt un grup de proteine plasmalemale cu proprietăţi de receptor care au activitate intrinsecă

tirozin-kinazică.

-Prezintă 4 domenii majore:

 extracelular de legare a ligandului,

 transmembranar,
 intracelular catalitic (cu activitate tirozin-kinazică),
 intracelular reglator.

-Secvenţa de aminoacizi în cadrul RTK este foarte asemănătoare cu cea a PKA la nivelul
situsurilor de legare a substratului şi ATP.

Tirozin-kinaze non-receptor (PTK)

-Există tirozin-kinaze intracelulare ce fosforilează diverse proteine ca urmare a activării

semnalelor pentru creşterea şi proliferarea celulară.
Sunt 2 famili distincte de PTK:

-familia înrudită cu proteina Src (o tirozin-kinază identificată ca proteina transformatoare din

virusul sarcomului Rous, izoforma din celula eucariotă fiind numită c-Src)

-familia este înrudită cu kinaza Janus (Jak).

-Majoritatea proteinelor din cele două familii de tirozin-kinaze non-receptor sunt cuplate cu
receptori celulari care nu prezintă activitate enzimatică proprie (receptorii pentru citokine,
glicoproteinele limfocitare de suprafaţă CD4 şi CD8 receptorul pentru antigene al limfocitelor
T).

-Exemplu de implicatie functională a asocierii receptorilor cu tirozin-kinaze intracelulare este

dat de receptorul nicotinic.

Acesta cuprinde un canal ionic tetrameric; legarea ACh duce la tirozin-fosforilarea

subunitătilor α, β → favorizează desensibilizarea fată de ACh

Are loc o modificare conformatională ce se transmite prin domeniul transmembranar unic si

activează domeniul citoplasmic cu activitate kinazică.

Activarea căii MAP-kinazei de către proteinele G:

-Căile MAP-kinazei amplifică un semnal prin kinaze multiple

- Căile MAP-kinazei sunt adaptori universali între semnale şi răspunsuri

MAPK modifică expresia genică prin fosforilarea factorilor transcripţionali din nucleu

Receptori cu activitate enzimatică intrinsecă sau asociată

 Receptori pentru TGF b

 Receptori pentru EGF
 Receptori pentru citokine
 Receptori tirozin-kinazici (RTK)
 Receptori guanilat-ciclazei
 Receptori fosfotirozin-fosfatazici
 Receptori ai celulelor T
 Receptori proteazici
o grupul hedgehog
o grupul wnt
o grupul notch
o grupul NFkB
o
 Legături între celule şi matricea extracelulară

Se realizează prin hemidesmozomi şi contacte focale.

1. Contactele focale - alcătuite din integrine, fixate de citoschelet prin proteine

intermediare numite vinculină, talină, paxilină etc. şi proteinele matricei extracelulare
(fibronectină, colageni, laminine şi vitronectina).

2. Hemidesmozomii sunt similari, cu diferenţa ca interacţiunile au loc între alte

caderine şi fibronectină.

3. Desmozomii - sunt organite ce leagă celulele între ele (între celulele epiteliale şi
musculare).

- adeziunea celulară se realizează prin interacţiuni homofile între 2 familii de proteine,

(desmogleine şi desmocolline).

-domeniile intracelulare ale acestor proteine se cuplează prin intermediul unei proteine
(plakoglobină) pe filamentele intermediare ale citoscheletului.

4. Joncţiunile aderente - se realizează prin interacţiuni homofile între caderine.

- sunt ranforsate citoscheletic de filamente de actină, pe care se prind prin intermediul unor
proteine de legătura.

5. Joncţiunile strânse (zonula occludens).

se distribuie ca o centură în jurul polilor celulari apicali în epiteliile impermeabile =>

reducerea difuziunii paracelulară a fluidelor + mişcările celulelor de o parte şi de alta a
barierei.

6. Joncţiunile comunicante (gap)

Transportul între celulele adiacente se face:

-prin lichidul intercelular (paracrinie)

-prin structuri de tip canal (conexoni), grupate în ceea ce se numeşte joncţiuni comunicante
(gap)

 Un conexon este un semicanal alcătuit din şase molecule de conexină

 Un conexon se cuplează cu alt conexon al unei celule adiacente, astfel formând un
canal comun, prin care pot trece substanţe cu mase moleculare de până la aprox kDa

-Aceste substanţe pot fi: ioni (Na+, Ca2+) / substanţe organice (ATP, molecule-semnal)

-Celulele sunt unite funcţional, pentru a forma un sinciţiu

-este prezent la celulele epiteliale, miocard, fibre musculare netede de tip monounitar, glia din
SNC

-Conexonii permit cuplarea electrică – permite extinderea contracţiei sub formă de undă
(muşchi neted)

-Conexonii se închid dacă nivelele de Ca2+ / H+ cresc anormal (leziuni celulare)

Semnalizarea celulară este de asemeni implicată în semnalizarea morţii

celulare APOPTOZA
Caracteristicile morţii celulare programate

 fragmentarea şi condensarea ADN (laddering)

 vezicularea membranei (blebbing)
 ratatinarea celulei
 descompunerea în vezicule membranare multiple (fragmentare)
 translocarea lipidelor între bistraturi
De ce mor celulele?

-Este un mod ordonat pentru ca celulele să moară fără să elibereze compuşi inflamatori

-In timpul dezvoltării şi creşterii organelor şi ţesuturilor apar un număr mare de celule
redundante

-Apariţia de semnale exterioare pro-apoptotice

 Deprivarea de factori de creştere

 Activarea oncogenelor
 Semnale imune

-Semnale pro-apoptotice interne

 Relocarea citocromului C
 Creşterea nivelelor de calciu citosolic
 Semnale proteice, precum Bax, iniţiator pentru caspaze
 Semnale chimice precum ceramida (sterol)

Cum funcţionează?

Semnalele pro-apoptotice activează un iniţiator proteazic – CASPAZA

Incepe o cascadă proteazică

Enzimele proteolitice distrug componente importante ale celulei, care moare