Chiar dacă legea prevedea că femeia, înainte de căsătorie, depindea de tată, apoi de soț, care

puteau să o comande după bunul lor plac și chiar să o vândă sau să o renege și în timpurile
cele mai vechi chiar să o ucidă, în realitate lucrurile nu stăteau așa. Obiceiul roman era mult
mai blând și mai respectuos față de femei decât o făcea legea.
Statutul/poziția sa era cu mult diferită față de greci și de popoarele orientale: matroana
romană era regina/stăpâna casei, parteneră/tovarășa tandră a soțului care o dorea alături de el
la banchete, festivaluri, ceremonii religioase și teatre, îi asculta sfaturile și rareori, cu excepția
cazurilor grave, își exercita dreptul de a o renega.
Aceasta/Ea era responsabilă/se îngrijea de viața privată: călăuză a copiilor și servitoarelor,
stăpână pentru sclavi și clienți. Ea nu locuia într-un colț retras, ca femeia greacă în gineceu, ci
în partea centrală a casei, lângă vatră, all ara di Lari -la altarul Lares; colabora cu soțul ei la
administrarea bunurilor și era mereu alături de el, la bine și la rău, așa cum promisese la
căsătorie: "Oriunde ai fi, voi fi".
Spre deosebire de istoria greacă, în istoria romană, este întâlnită adesea femeia drept
protagonista anumitor evenimente: la început, o matroană, Veturia, mama lui Coriolanus, și o
tânără fată, Clelia, apoi Lucreția, soția lui Collatinus, și Cornelia, mama lui Gracchi; Servilia,
mama lui Brutus, și Livia, soția lui Augustus. Dovezi ale rolului remarcabil al femeii în
societatea romană sunt comportamentul eroic Arriei în timpul lui Claudius și cel Fanniei,
soția lui Elvidius, sfaturile tandre și înțelepte pe care Calpurnia i le-a dat soțului ei, Pliniu cel
Tânăr, și numeroasele epigrafe care atestă înalta considerație în care matroana era ținută
pentru virtuțile sale. În una dintre ele, soțul spune: ‘’Fără neînțelegeri, uniunea noastră a durat
41 de ani. De ce să amintesc meritele tale casnice? Ce sa spun despre virtuțile pe care le ai în
comun cu toate matroanele demne de faimă?’’
Prin urmare, au avut o mare importantă asupra vieții copiilor și soților lor și au fost adesea un
exemplu de fermitate, înțelepciune și curaj pentru ei, lasandu-si astfel amprenta asupra
evenimentelor importante.
Din această cauză, Cato cel Bătrân a exclamat cu o ironie mușcătoare: "Noi, romanii, care
conducem lumea, suntem la rândul nostru conduși de femei"; aceasta a fost, fără îndoială, o
exagerare a unui machist, dar conținea și un sâmbure de adevăr.
Desigur, nu au lipsit cazurile de abuz și de violență masculina împotriva femeilor, de desfrâu,
de certuri și neînțelegeri familiale provocate de acestea, încheiate uneori tragic, după cum ne-
au transmis literații și istorici, mai ales din epoca imperială.
Din păcate, spre sfârșitul Republicii, odată cu schimbarea vremurilor, corupția s-a răspândit
la Roma. Exemple triste ale acestei decadențe a moravurilor sunt Clodia, una dintre cele trei
surori ale celebrului tribun Clodius, care l-a exilat pe Cicero, și celebra Lesbia, iubită de
Catullus, care a dus o viață desfrânată și care deja nu mai reprezenta o excepție, ci o normă în
viața femeilor.
În timpul imperiului, de fapt Augustus nu a reușit să oprească corupția raspandita și a fost
nevoit să recurgă la pedepse severe împotriva fiicei și nepoatei sale.
Dar astfel de fapte grave nu au reușit să stingă complet tradiția de demnitate a matroanei
romane, de care ea se bucura din cele mai vechi timpuri.