IX.

Formarea şi dezvoltarea gândirii social-critice și juridice

Noţiuni fundamentale din domeniile social-politic, civic, juridic

Formarea noţiunilor de specialitate constituie esenţa învăţării dirijate şi

conştiente a disciplinelor social-civice și juridice. Prin formarea şi consolidarea
noţiunilor se asigură baza informativă pentru înţelegerea relaţiilor sociale, a
faptelor şi a actelor sociale, civice și juridice, reglementate prin norme. Însuşirea
corectă a noţiunilor îi ajută pe tineri să înţeleagă şi să explice realităţile sociale
contemporane. Formarea noţiunilor este rezultatul unui proces de gândire în cadrul
căruia se stabilesc elementele esenţiale şi comune unor grupuri de acţiuni
asemănătoare. Însuşirea corectă a noţiunilor îl ajută pe elev să aleagă ceea ce este
esenţial din multitudinea de relaţii şi raporturi sociale în care se mişcă. Noţiunile
corect asimilate asigură un model raţional pe baza căruia elevul înţelege realitatea
social-politică în ansamblul său. Totodată, noţiunile asigură formarea unei
concepţii sănătoase cu privire la reglementarea normativă a vieţii sociale şi
înţelegerea logică a principiilor care guvernează legăturile dintre oameni.
Noţiunile sociale, civice, juridice nu au un caracter static. Conţinutul lor
este dependent de condiţiile specifice fiecărei epoci istorice. Conţinutul
noţiunii ,,democraţie”, de exemplu, este diferit în Atena antică, în statul
democratic, în statul totalitar comunist. Una este democraţia parlamentară şi alta
este democraţia ,,populară”.
Procesul formării noţiunilor social-politice, civice și juridice, ca
instrumente ale gândirii, se realizează concomitent cu dobândirea cunoştinţelor şi
reprezintă un proces complex şi îndelungat.
În acest proces se angajează întreaga activitate psihică a subiectului
învăţării. Procesul asigură dezvoltarea operaţiunilor mintale: analiza, comparaţia,
1
sinteza, abstractizarea, generalizarea. Acestea se transformă din efecte în cauze ale
învăţării, realizând unitatea între formativ şi informativ.
Noţiunile despre societate, interculturalitate, multiculturalitate, drept
generalizează fapte (acţiuni şi inacţiuni), modele de organizare, acte de voinţă
petrecute într-o anume etapă istorică de dezvoltare a societăţii. Ele nu pot fi
reproduse decât cu ajutorul cuvântului. Noţiunile nu sunt percepute senzorial de
către subiecţii educaţiei.
Sfera de cuprindere a noţiunilor este deosebit de largă. Normele sociale,
civice, juridice reglementează o multitudine de relaţii sociale. De la organizarea şi
funcţionarea statului, la protecţia persoanei. De la reglementarea relaţiilor specifice
satisfacerii unor trebuinţe cotidiene la relaţia cetăţean-autoritate. De la relaţiile
naţionale la cele interstatale.
În formarea noţiunilor se disting următoarele etape:
- de elaborare a noţiunii
- de formare
- de consolidare, de operare cu noţiunea
În prima etapă, gândirea elevilor este direcţionată spre înţelegerea
noţiunilor sociale, politici, civice, juridice. Înţelegerea se obţine printr-o activitate
intensă de analiză, sinteză, comparare şi generalizare a materialului cognitiv. În
aceste procese se stabilesc elementele comune şi esenţiale ale relaţiilor sociale ce
fac obiectul procesului de învăţare.
Formarea noţiunilor este pregătită de analiză şi finalizată prin sinteză. Se
asigură, astfel, actualizarea cunoştinţelor dobândite de elevi şi implicarea elevilor
în situaţii noi. Activitatea mintală a elevilor depinde de utilizarea experienţei
anterioare în dobândirea cunoştinţelor noi. Cunoştinţele anterioare trebuie
actualizate selectiv spre a asigura formarea noţiunii noi. În această etapă sunt
analizate trăsăturile faptelor şi ale proceselor sociale, politice, civice, juridice, sunt
2
stabilite elementele comune şi deosebite, sunt sintetizate aceste însuşiri într-un tot
şi sunt stabilite elementele definitorii ale noţiunii respective. Procesul nu se încheie
odată cu înţelegerea comunului, esenţialului, generalului din faptele, actele,
procesele sociale, politice, civice, juridice. Noţiunea se consideră formată numai
când aceasta devine instrument de dobândire de noi cunoştinţe şi când elevii pot
opera cu noţiunea respectivă în situaţii noi.
În procesul formării şi dezvoltării noţiunilor, gândirea celui care învaţă
acţionează în sens dublu:
- de la fapte şi realităţi particulare, la trăsături esenţiale, generale
- de la un anumit nivel de abstractizare spre altul mai înalt şi de la
abstract din nou la concret.
Fără această unitate nu este posibilă învăţarea. Formarea noţiunii se
realizează cu participarea intensă a gândirii celui care învaţă. Noţiunea devine un
instrument operaţional. Noţiunea se consolidează prin operarea cu ea în condiţii
variate. Astfel, elevul este condus spre înţelegerea unor noi abstracţiuni.
Studierea educației sociale, culturii civice, dreptului nu se limitează la
formarea noţiunilor şi la diferenţierea unora de altele. Învăţarea eficientă presupune
înţelegerea relaţiilor dintre noţiuni şi a sistemului de noţiuni. Noţiunea este formată
conştient când în mintea subiectului s-a realizat o ierarhie, o ordonare a noţiunii.
Formarea sistemului de noţiuni asigură temeinicia învăţării.
La formarea noţiunilor juridice şi a sistemului acestora contribuie şi
cunoştinţele elevilor din alte discipline: istoria, filosofia, literatura, psihologia,
sociologia, economia etc.
Studiul educației sociale, culturii civice, dreptului nu se poate valorifica
prin simpla predare a lecţiilor. Este necesară clasificarea noţiunilor şi formarea
deprinderilor necesare înţelegerii mecanismelor social-politice, civice și juridice.
Accentul trebuie pus pe înţelegerea realităţilor şi nu pe volumul informaţiilor.
3
Profesorul trebuie să urmărească, pe de o parte, însuşirea cunoştinţelor de către
elevi şi, pe de altă parte, să aibă în vedere utilizarea noilor cunoştinţe pentru
dezvoltarea capacităţilor, atitudinilor, personalităţii elevilor. În acest fel
disciplinele predate contribuie la dezvoltarea individului, îl ajută să se definească,
să devină independent şi receptiv la schimbare.
Formarea de noţiuni trebuie să ne preocupe permanent. Cunoştinţele
transmise de profesor nu au finalitate dacă nu sunt consolidate şi garantate prin
noţiuni ferme şi cuprinzătoare.
Formarea noţiunilor fundamentale constituie osatura sistemului care
asigură pregătirea social-politică, civică, juridică a tinerilor.
Copiii fac cunoştinţă cu noţiuni specifice încă din primele clase. Ei îşi
formează reprezentări despre familie, comunitate, reguli de convieţuire, dreptate,
norme morale şi juridice etc. În clasele gimnaziale elevii studiază o disciplină
foarte importantă: Educaţia socială. La această disciplină sunt prezentate informaţii
importante despre drepturi şi obligaţii, toleranţă, prejudecăţi, acte/fapte de
discriminare, societate civilă, opinie publică, administrație centrală și locală, lege,
Constituție etc.
Nivelul de înţelegere a noţiunilor este la vârsta respectivă mai redus.
Elevii îşi centrează pregătirea în special pe însușirea informaţiilor. Situaţia este
explicabilă: în predarea-învăţarea cunoştinţelor un rol important au particularităţile
de vârstă şi psihologice ale copiilor. De aceea, în clasele inferioare, formarea
noţiunilor este precedată de crearea reprezentărilor cu ajutorul obiectelor,
tablourilor, ilustraţiilor. În anii următori se realizează trecerea la gândirea abstractă.
Acest tip de gândire elimină neesenţialul şi reţine ceea ce este mai important. Se
obţin generalizările prin noţiuni, categorii, legi.
Aşadar, noţiunea este o formă a gândirii capabilă să reflecte esenţa
realităţilor sociale, civice, politice, juridice asemănătoare.
4
 În ştiinţele sociale se operează cu noţiuni ca: stat de drept, lege,
Constituţie, formă de guvernământ, justiţie, parlament, fapte juridice, acte civile,
mijloace de probă, raport de muncă, contract.
Noţiunile de specialitate se formează în mod treptat. Despre stat, de
exemplu, elevii învaţă începând cu clasa a IV-a la disciplina istorie. Orele de
istorie, de educaţie socială, de cultură civică, din gimnaziu, le asigură noi
informaţii preţioase despre această structură politică.
Prezentăm mai jos cele mai importante noţiuni din domeniile social,
politic, civic, juridic şi conţinutul sumar al acestora.
1. Statul: expresia puterii suverane a cărei sursă este naţiunea.
2. Cetăţenia: legătura politică şi juridică ce se stabileşte între un individ
şi stat.
3. Suveranitatea: calitatea puterii de stat de a fi supremă (de a fi deplină,
nelimitată şi nesubordonată) şi independentă ( nu depinde de nici o
putere străină).
4. Drepturile fundamentale ale cetăţenilor: drepturile subiective ale
cetăţenilor, esenţiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea acestora,
pentru libera şi deplina dezvoltare a personalităţii umane, stabilite
prin Constituţie şi Convenţiile internaţionale la care România a aderat
şi garantate prin legi.
5. Forma de guvernământ: modul de organizare a exercitării celor trei
puteri şi în special a funcţiei de şef al statului.
6. Stat democratic: stat bazat pe separaţia puterilor şi în care raporturile
dintre cetăţeni şi stat se reglementează prin legi;
7. Stat totalitar: toate puterile sunt concentrate în mâna unuia sau a
câtorva conducători, toate interesele cetăţenilor se subordonează
raţiunii de stat.
5
8. Parlamentul: organ reprezentativ suprem al naţiunii şi unica autoritate
legiuitoare
9. Constituţie: lege fundamentală a statului; orânduieşte principiile de
organizare a statului şi funcţionarea puterilor; drepturile şi libertăţile
fundamentale ale cetăţenilor.
10.Sistem al administraţiei publice: totalitatea organelor administraţiei
publice care se află în legături variate şi prin care se asigură realizarea
activităţii de organizare a executării legii.
11.Guvernul: organul central al puterii executive.
12.Funcţionar public: persoană legal investită cu exercitarea unor
atribuţii în cadrul funcţiei pe care o deţine în cadrul unui organ al
administraţiei publice.
13.Act administrativ: manifestare de voinţă juridică unilaterală a unei
autorităţi administrative prin care se formează o situaţie juridică nouă
sau se refuză o pretenţie juridică.
14.Dreptul: ansamblu de reguli de comportare în relaţiile sociale al căror
principal caracter este obligativitatea (la nevoie impusă) pentru toţi
membrii societăţii organizate.
15.Normă de drept: regulă de conduită, generală, impersonală şi
obligatorie, instituită sau sancţionată de autoritatea publică, aplicată
din conştiinţa juridică a oamenilor şi, în caz de abatere, prin
constrângerea asigurată de autoritatea publică.
16.Raportul de drept (juridic): o relaţie socială formată în baza unei
norme de drept şi în care participanţii apar ca titluri de drepturi şi
obligaţii reciproce, a căror realizare este garantată (la nevoie) prin
forţa publică de constrângere.

6
17.Capacitate juridică: aptitudinea generală şi abstractă a persoanei de a
avea drepturi şi obligaţii în cadrul raporturilor juridice.
18.Persoană fizică: omul, căruia legea îi recunoaşte calitatea de subiect
de drepturi şi obligaţii în raporturile juridice.
19.Persoană juridică: o grupare de oameni, constituită în condiţiile legii
pentru dobândirea calităţii de subiect de drept, având anumite drepturi
şi obligaţii şi putând sta în justiţie ca reclamant sau pârât.
20.Puterea de stat: puterea cu care statul este investit de naţiune.
21.Puterea publică: puterea (facultatea de a putea) ce aparţine întregii
naţiuni şi cu care este investit statul ca expresie permanentă a voinţei
naţiunii; aparţine comunităţii şi se exercită în folosul tuturor
(comunităţii ce constituie naţiunea).
22.Răspundere penală: obligaţia persoanei care a încălcat, cu vinovăţie,
norma de drept penal, de a suporta consecinţele juridice ale faptei
sale.
23.Raport juridic penal: raport social format pe baza normei juridice
penale, potrivit căruia statul are dreptul de a trage la răspundere
penală pe cel ce o încalcă iar acesta are obligaţia de a suporta
consecinţele penale ale faptei sale.
24.Contravenţie: faptă care prezintă pericol social mai redus decât
infracţiunea, prevăzută de lege sau alte acte normative emise de
Guvern sau organe ale administraţiei locale.
25.Infracţiunea: fapta ce prezintă un pericol social, săvârşită cu vinovăţie
şi prevăzută de legea penală.
26.Vinovăţie: poziţie subiectivă faţă de faptă şi faţă de urmările ei.

7
27.Pedeapsă penală: măsură de constrângere aplicată de către o instanţă
de judecată în numele statului, în scopul prevenirii săvârşirii de noi
infracţiuni şi al reeducării infractorului.
28.Abatere disciplinară: faptă (comisivă sau omisivă) săvârşită cu
vinovăţie de către salariat, prin care se încalcă obligaţiile de serviciu
şi se aduce o atingere, se perturbă ordinea interioară a unităţii,
disciplina la locul de muncă.
29.Bun: toate lucrurile cu privire la care există drepturi şi obligaţii
patrimoniale şi care pot procura oamenilor o folosinţă în viaţa socială.
30.Patrimoniu: totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare
economică, aparţinând unei persoane.
31.Dreptul de proprietate: dreptul subiectiv ce dă expresie apropierii
unui lucru, drept care permite individului (sau colectivităţii) să
posede, să se folosească şi să dispună de acel lucru, în putere proprie
şi interesul său propriu în cadrul şi cu respectarea legislaţiei existente.
32.Contractul: acord de voinţă intervenit între două sau mai multe
persoane (fizice, juridice) cu scopul de a da naştere, a modifica sau a
stinge un raport juridic.
33.Contractul individual de muncă: convenţia încheiată în scris prin care
o parte - salariatul- se obligă la prestarea unei munci în folosul
patronului, iar acesta din urmă se obligă la plata salariului şi la
asigurarea condiţiilor de muncă.
34. Libertate: a te supune numai legii; a nu te supune altuia.
35.Libertate politică: libertatea omului de care gândeşte, reflectează şi
ştie că nu este totul permis, posibil.

8
36.Solidaritate: raport de dependenţă reciprocă existentă între persoane
care au interese şi responsabilităţi comune; în particular între membrii
aceluiaşi grup social.
37.Responsabilitate: corelarea libertăţii proprii cu a celorlalţi;
responsabilitate morală: solidarizarea persoanei cu actele sale ( ea se
recunoaşte ca autoare a lor); responsabilitate juridică: trăsătura celui
care trebuie, în virtutea legii, să-şi asume actele sale sau ale celor pe
care-i are în îngrijire sau chiar să aducă despăgubiri pentru lezările pe
care le provoacă altora; răspundere civilă: repararea morală şi
materială a daunelor produse altuia; răspundere penală: determină
vinovăţia şi pedeapsa aplicată în consecinţă.
38.Dreptate: respectarea tuturor drepturilor cuiva; este în legătură
(relaţie) cu: ideea de merit, de corectitudine, de egalitate, de .
39.Nepărtinire: tratare identică; a trata identic pe cei ce sunt în aceeaşi
situaţie şi a-i trata diferit pe cei ce sunt în situaţii diferite.
40.Democraţi: cei ce acceptă egalitatea şi libertatea oamenilor precum şi
principiul conducerii poporului de către popor.
41.Oligarhie: grup mic de persoane care a acaparat puterea în stat.
42.Aristocraţi: cei ce postulează virtutea ca argument al meritului; în
sens larg: cei care consideră că reforma lor nobilă este un merit
personal.
43.Dimensiunea esenţială a dreptăţii: aplicarea egală, nepărtinitoare a
legii.
44.Toleranţă: alegerea deliberată de a nu interzice, a nu împiedica, a nu
se amesteca în comportamentul unei persoane sau unui grup, chiar
dacă dezaprobă acea purtare şi ai cunoştinţele şi puterea de a
interzice, împiedica sau de a te amesteca.
9
45.Doctrină: totalitatea principiilor unui sistem politic sau religios.
46.Excomunicare: excludere din comunitatea religioasă
47.Conservatorism: concepţie politică care militează pentru respectarea
tradiţiei, pentru asigurarea ordinii şi bunăstării unei societăţi.
48.Creştin-democraţie: concepţia politică ce promovează respectarea
valorilor morale creştine fundamentale.
49.Liberalism: concepţie care militează pentru protejarea drepturilor,
proprietăţii şi prosperităţii cetăţenilor.
50.Social-democraţie: concepţie conform căreia statul trebuie să
răspundă cum se cuvine solicitărilor cetăţenilor săi.
51.Socialism (nu comunism!): concepţie care pune accent pe cooperarea
cetăţenilor în scopul realizării unui stat de drept.
52.Anarhism: atitudine nonconformistă, negare a rolului statului, negare
a importanţei alegerilor; se află la graniţa dintre toleranţă şi
intoleranţă.
53.Intoleranţă: atitudine exclusivistă; respingerea ideilor şi a
convingerilor celuilalt.
54.Fascism: ideologie, mişcare politică şi regim politic care neagă
drepturile şi libertăţile cetăţeneşti; exacerbează superioritatea unei
rase şi urmăreşte crearea unui “om nou” supus statului şi
conducătorului.
55.Comunism: ideologie, mişcare politică, regim politic care respinge
proprietatea privată, libertăţile cetăţeneşti, sistemul pluripartidic;
promovează supremaţia statului şi a conducătorului politic faţă de
cetăţean.
56.Violenţa: exces de forţă, brutalitate, distrugere,pierdere, eliminare;
acte de forţă prin care suntem constrânşi să ne schimbăm opiniile;
10
57.Identitate: imagine de sine şi convingerile despre sine;
58.Nonviolenţă: răspunsul activ, împotrivire paşnică la violenţă;
59.Raţiune: inteligenţă, chibzuinţă, înţelepciune, echilibru;
60.Prejudecată: idee sau părere greşită asupra unui lucru pe care nu-l
cunoşti de loc sau îl cunoşti superficial;
61.Rasism: dispreţ, ură faţă de altă rasă;
62.Naţionalism şovin (etnocentrism): ostilitate faţă de alte naţionalităţi;
63.Xenofobie: ură (teamă) faţă de străini;
64.Antisemitism: ostilitate faţă de evrei;
65.Sexism: ideea că un sex este superior altuia;
66.Gerontofobie: ostilitate faţă de bătrâni;
67.Juventofobie: ostilitate faţă de tineri;
68.Elitism: tendinţa de a socoti că facem parte dintr-o categorie aleasă,
că aceasta ne dă dreptul de a ne crede superiori în toate privinţele
celor care fac parte dintr-o altă categorie.
69.Totalitarism: regim politic în care un om sau un partid gândeşte şi
decide pentru toţi ceilalţi;
70.Fundamentalism: concepţie conform căreia există un singur adevăr, al
nostru;
71.Fanatism: atitudine fundamentalistă conform căreia cei diferiţi trebuie
marginalizaţi, pedepsiţi, închişi, exterminaţi;
72.Etichetare: reducerea înţelesului unui lucru, fenomen, persoană la o
singură expresie;
73.Prejudecăţi despre competiţie: tendinţa de a supraestima (pe noi) şi a
subestima (pe alţii);
74.Eşecul: tendinţa de a da vina nerealizărilor exclusiv pe alţii;
75.Segregaţie: separare, despărţire;
11
76.Dotare genetică: trăsături dobândite prin naştere;
77.Pogrom: presiuni violente, uneori în masă, împotriva evreilor sau
altor etnii;
78.Apartheid: separare, fiecare grup trebuie să trăiască separat; drepturile
sunt stabilite în funcţie de culoarea pielii;
79.Ghetou: loc în care trăieşte o minoritate separată de restul societăţii;
80.Şovinism: afirmarea superiorităţii unei naţiuni asupra alteia;
duşmănie faţă de alte etnii;
81.Genocid: crimă comisă cu intenţia de a ucide un grup uman rasial sau
etnic;
82.Holocaust: exterminarea sistematică a milioane de evrei (deportați,
internaţi în lagăre, gazaţi etc.);
83.Gulag: exterminarea sistematică a celor care erau
consideraţi ,,duşmani ai poporului”, în realitate duşmani ai regimului
comunist.

12