„Povestea lui Harap-Alb”

Ion Creangă
Desemnat „scriitor fără pereche”, autor a numeroase lucrări literare cu renume in literatura
romaneasca, Ion Creanga este reprezentatul „epocii marilor clasici”, facandu-se remarcat
pentru stilul traditional de scriere, prezentand viata taranilor moldoveni lipsita de filtre
standardizate, asemenea operei „Amintiri din copilarie”, dar si pentru povestirile fabuloase
cu numeroase substraturi cu rol de pilde, precum consacratul basm cult „Povestea lui
Harap-Alb”.
Basmul este o specie a epicii populare sau culte, de regula in proza, unde se nareaza
intamplari fantastice ale unor personaje fabuloase aflate in lupa cu forte nefaste pe care
sfarsesc a le invinge. Trasaturile basmului sunt bine delimitate, tinzand mereu spre fabulos:
tema luptei dintre fortele binelui si fortele raului, motive specifice (imparatul fara urmasi,
superioritatea mezinului, calatoria, probele, casatoria), formule initiale, mediane si finale,
personaje ajutatoare, cifre magice, obiecte magice, donatori. In timp ce basmul popular este
transmis prin viu grai, are caracter anonim si colectiv si poate prezenta mai multe variante,
basmult cult se evidentiaza printr-un autor cunoscut, apare in forma scrisa, prezinta o
singura varinata, existand un tipar narativ, specific (situatia initiala de echilibru, elementul
perturbator, actiunea reparatoare a echilibrului, refacerea acestuia, rasplatirea eroului).
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult publicat in 1887 in cadrul revistei „Convorbiri
Literare”, aparand ca un „mic roman de aventuri”, realizat insa in cel mai autentic spirit
popular, asadar respectand tematica, compozitia epica, eroii, ajutoarele lor, precum si
mijloacele de exprimare specifice prozei basmului popular. Opera este conceputa ca un lung
sir de peripetii si incercari la care e supus mezinul craiului pentru a-si dovedi vrednicia,
curajul, puterea, intelepciunea si simtul prieteniei, povestea cuprinzand in sine o idee
morala fundamentala: aceea ca binele si adevarul triumfa, indiferent de piedici.
Tema operei o constituie lupta dintre bine si rau, subiectul fiind astfel construit incat finalul
sa proclame victoria binelui, ca expresie a unei aspiratii eterne a omenirii. Totodata, acestei
teme i se adauga si tema destinului, personajul principal fiind nevoit sa parcurga un drum
initiatic ce il determina sa se maturizeze, sa descopere lumea si mai ales sa se desopere pe
sine insusi. Din acest considerent, basmult poate fi considerat un bildungsroman ce
urmareste formarea spirituala si moarala a feciorului de crai, prin finalitatea devenirii unui
imparat capabil.
Titlul basmului anunta tema textului, punand in evidenta numele personajului eponim, dar
si specia in care se incadreaza textul. Numele oferit personajului principal este un oximoron
ce indica dubla conditie a eroului si anume cea de sluga si de fiu de crai. Harap alb- sclav
(rob) alb.
Naratorul este unul obiectiv, deoarece nareaza la persoana a III-a, insa obiectivitatea nu este
totala, in text gasindu-se interventii subiective ale naratorului, concretizate in comentarii si
reflexii asupra evenimentelor sau a personajelor, precum si adresari directe catre cititor, cu
scopul de a tine cititorul legat de opera si a dinamiza cadrul acesteia. Pe langa naratiune,
opera mai prezinta si celelalte moduri de expunere tipic operelor in proza si anume
descrierea, prin abundenta detaliilor expuse de catre narator si dialogul a carei functie nu
este doar de a dramatiza actiunea si de a caracteriza personajele, ci si de a asigura progresia
constanta a evenimentelor.
Respectand schema traditionala, Creanga devine original prin ambundenta detaliilor
specifice, prin insinstenta asupra aspectului particular, prin nunantarea miscarilor, a
gesturilor, a vietii sufletesti. In acest fel, personajele si actiunile lor capata individualitate,
devin de neconfundat. De exemplu, scena in care feciorii craiului sunt supusi probei
curajului evidentiaza trasaturile unui tata dezamagit in urma nedestoiniciei fiilor sai. „Din
trei feciori, cati are tata, nici unul sa nu fie bun de nimica?! Apoi drept sa va spun, ca atunci
degeaba stricati mancarea, dragii mei...”. Detaliile dau povestii contur realist, prin ele lumea
fabuloasa umanizandu-se, acesta fiind un element de originalitate in opera lui Creanga,
umanizarea si localizarea fantasticului, deoarece personajele acestui basm se comporta ca
niste tarani moldoveni autentici, iar actiunea poat fi si ea plasata la randul ei intr-o zona
moldoveneasca, datorita numarului mare de regionalisme specifice. Totodata, umorul
reprezinta o adevarata arta narativa pentru autor, avand mai multe forme de manifestare:
ironie si auto-ironie „Un pacat de povestar, fara bani in buzunar.”, porecle caricaturale
„Setila”, „Buzila”, diminutive cu valoare augmentativa „Buzisoare”, „Bauturica”, zeflemea
„Sa traiesti trei cu cea de alaltaieri”, vorbe de duh „Da-i cu cinstea, sa piara si rusinea.” si
multe evenimente comine, de exemplu camera incalzita de la curtea Imparatului Ros.
Un alt element de originalitate in opera o constituie numarul mare de probe la care este
supus personajul central, in raport cu cele trei obstacole pe care trebuie sa le depaseasca.
Rolul acestor probe este de a accentua caracterul formativ al calatoriei care nu mai
presupune doar cunoasterea lumii ci si descoperirea unor calitati umane si dobandirea unor
calitati necesare pentru a fi un imparat destoinic. El traverseaza proba vredniciei, a
intelepciunii, proba curajului, altruismului si proba prieteniei.
Cu toate acestea, Creanga nu se indeparteaza prea mult de modelul popular, folosind
motive narative tipice: plecarea, calatoria, supunerea prin viclesug, incercarea puterii in trei
imprejurari diferite, izbanda, demascarea Spanului, pedeapsa si casatoria.
Vis-a-vis de modelul popular al basmului, numerele magice (3,6,7,9,12 etc.) reprezinta o
trasatura de baza a basmului, intalnind-o din abundenta si in basmul cult al lui Creanga. Pe
langa numaru de trei a fiilor de crai si a fiicelor de imparat, mai cuprind numere magice
scene precum:
Cele trei sarituri ale calului pana la nori,stele si luna, cele trei intalniri cu Spanul in padure,
cele trei sarcini date de Span lui Harap-Alb, cele douazeci si patru de pluguri, douazeci si
patru de iazuri, doisprezece harabale cu paine, ialovite fripte si buti prine cu vin etc.
Harap-Alb este personajul central al basmului lui Ion Creanga, fiind un personaj atipic
basmului in general, deoarece conditia initiala de mezin novice in ale vietii, naivitatea
specifica varstei adolescentine, nesocoteala vorbelor tatalui sau, inhaimandu-se cu Spanul
cel rau si insecuritatile prezente adesea in introspectiile acestuia, il diferentiaza pe Harap-
Alb de obisnuitul Fat-Frumos al basmului popular. Astfel, eroul lui Creanga plange in urma
dojenei de la parintele sau, se infurie pe calul cel olog si il loveste cu fraul in cap, se arata
lipsit de speranta fata de calatoria pe care urma sa o initieze si se lasa pacalit de Span, fiind
„boboc de feliul sau la trebi de aiestea”. Insa, mezinul se arata a avea o trasatura morala de
o importanta simbolica in text, aceasta fiind bunatatea cu care o cinsteste pe Sfanta
Duminica, atragandu-si astfel ajutorul personajului cu puteri fabuloase „Luminate Craisor, ca
sa vezi cat poate sa-ti ajute milostenia, stai linistit, uita-te drept in ochii mei si asculta cu
luare-aminte (...)”. Tot din acest considerent primeste si ajutorul personajelor donatoare,
furnicile si albinele. Chiar si suferintele prin care trece eroul nu sunt simple aventuri
cavaleresti, ele avand o functie educativa, pregatesc un conducator. „Cand vei ajunge si tu o
data mare si tare, ii cauta sa judeci lucrurile a fir-a-par si vei crede celor asupriti si necajiti,
pentru ca stii ce e necazul.”

Ca orice opera epica, „Povestea lui Harap-Alb” prezinta atat un protagonist cat si un
antagonist, un anti-erou. Conflictul principal viseaza relatia antitetica dintre mezin si Span.
Spanul, vazut inca din avertizarile craiului ca pe un personaj viclean, se arata in drumul
mezinului prin padure, ademenindu-l in toate cele trei dati spre a-l lua si pe el alaturi,
explicandu-i cat de ncesar i-ar putea fi prin acele locuri. Fiul craiului, vazandu-se intr-o
postura delicata si dandu-i crezare spanului, ii accepta ajutorul in cea de-a treia aparitie, desi
isi aminteste cu parere de rau de interdictiile tatalui. Pe drumul lor, Spanul reuseste sa-l
coboare pe mezin intr-o fantana fara roata si cu apa precum cristalul, unde se petrece
transferul de identitate, Spanul aratandu-si adevarata fata si obligandu-l pe erou sa-i jure
credinta si supunere in toate. De aici, fiul craiului primeste numele si indentitatea de Harap-
Alb, iar Spanul devine nepotul imparatului, acest legamant putand fi rupt doar cu moartea si
invierea mezinului.
Un alt conflict valorificat in basmul lui Creanga il constituie conflictul interior al personajului
central. Pana in scena finala, Harap-Alb se arata de numeroase ori depasit de situatie,
introspectand deseori la o posibila renuntare, insa, ajutat de calul sau credincios si alte
personaje ajutatoare, precum cei cinci tovarasi cu trasaturi fabuloase, Gerila, Setila, Pasari-
Lati-Lungila, Flamanzila si Ochila, duce la bun sfarsit toate cele trei probe date de Span, in
calitate de stapan al sau.
O prima secventa cu valoare simbolica o consituie traversare padurii. Dupa ce mezinul trece
de proba curajului pusa la cale de catre Crai, incaleca pe calul sau si parcurg drumul pana la
o padure, de unde, in primii pasi parcursi in aceasta, apare Spanul ce incearca sa-i
ademeneasca in capcana acestuia, insa fiul il ignora, la fel facand si in cea de-a doua
intalnire.Insa, la o a treia aparitie, mezinul, bulversat si ratacit prin codru, il accepta pe Span
la drum cu el, drept sluga si ajutor. Din punct de vedere moral, aceasta secventa arata
inocenta tanarului fiu de crai, naivitatea acestuia constandu-l scump pe parcustul
evenimentelor, dar oferind textului si o doza de intelepciune si o invatatura. Padurea are
valoare de labirint, este un simbol al mortii si al regenerarii, asemenea conditiei viitoare de
dezlegare a blestemului. Ratacirea prin codru echivaleaza in mod simbolic cu o cautare a
propriei identitati, in acest context, personajul trebuind sa-si piarda identitatea ca sa se
cunoasca pe sine. Incalcarea interdictiei tatalui tradeaza nevoia de a-si conduce viata si de a
face propriile greseli, asemenea oamenilor din lumea reala.
O alta secventa importanta este reprezentanta de catre coborarea fiului de Crai in fantana.
Dupa ce il ia pe Span alaturi de el, drept sluga, Spanul arunca rezerva de apa pe care o
detineau, obligandu-i astfel sa opreasca la o fantana neobisnuita, fara roata si cu apa rece
precum gheata. Spanul il ademeneste pe mezin sa se coboare in aceasta, unde il blocheaza
si il obliga sa faca schimbul de identitate, jurand pe ascutisul palosului. Fantana este una
atipica, deoarece reprezinta o ispita si un taram diferit fata de cel in care se afla craisorul.
Lipsa rotii de intoarcere a unei presupuse galeti, reprezinta in acest context, drumul inchis
spre ce a fost inainte de acel moment, faptul ca totul se v-a schimba din acel punct.
Coborarea in fantana reprezinta de fapt coborarea in Infern si are valoare initiatica. Este
locul in care fiul de crai pimeste o noua identitate.

Incipitul basmului este reprezentat de formula initiala „Amu cica era odata”, al carei rol este
de a asigura legatura dintre planul realitatii si cel fabulos. In cadrul formulei initiale se
observa diferenta dintre timpul povestirii redat prin adeverbul „Amu” si timpul povestit
redat prin adverbul „Odata”. Autorul pastreaza ambiguitatea spatiu-timp, lasand pana si
povestirea in sine sa planeze asupra vagului, prin termenul „cica” care indica lipsa
veridicitatii intamplarilor si libertatea cititorului de a se incredere sau nu in spusele
naratorului.Formula finala face trecerea de la planul fabulos la realitate si contine un
element de realitate sociala, anume paradoxul unei lumi ce cuprinde atat oameni bogati cu
multe beneficii, dar si pe cei saraci ce indura neavutia. „Si-a tinut veselia ani intregi, si acum
mai tine inca. Cine se duce pe acolo bea si mananca. Iara pe la noi, cine are bani bea si
mananca, iara cine nu se uita si rabda.” Finalul este unul inchis, reprezentat de victoria
binelui asupra raului, prin uciderea Spanului de catre cal. Acum se inchide si calatoria
initiatica prin care eroul si-a dobandit calitatile.
Astfel, concluzionand, particularitatile basmului cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion
Creanga, insumeaza personaje, evenimente si tehinici literare specifice trasaturilor
basmului, evidentiind tema specifica si anume lupta dintre personajele pozitive si cele
antagonice, sfarsind prin triumful binelui si pedepsirea partii negative, un idealism tipic lumii
reale, insa se concentreaza in egala masura si pe formarea personajului principal, de la
conditia de fiu de crai neinitiat si naiv, la rolul suprem de Imparat, castigat prin truda si
bunatate.