Noțiunea și formele circulației monetare

Circulația monetară bănească este un proces al schimbului de mărfuri care, prin

mijlocirea banilor, determină transformarea mărfurilor în bani și apoi a banilor în mărfuri.
Acest proces cuprinde două momente distincte: vânzarea (marfă-bani) și cumpărarea
(bani-marfă).
Circulația monetară este desemnată de totalitatea operațiunilor efectuate cu masa
monetară, concretizate în încasările și plățile bănești, determinate de circulația mărfurilor,
de prestarea serviciilor și executarea de lucrări în cadrul unui stat.
În literatura de specialitate se face distincție între circulația monetară și cea
bănească. În această opinie se pornește de la ideea că denumirile de “bani” și “monedă”
nu sunt sinonime. Termenul “bani“ reprezintă expresia generală pentru întreaga varietate
a intrumentelor care îndeplinesc funcțiile de măsură a valorii mărfurilor, de mijloc de
circulație și de plată, de activ de rezervă în relațiile economice interne și internaționale.
Moneda, biletele de banca, banii scriptuali etc. reprezintă forme concrete de manifestare a
banilor. În acest sens, se arată ca, “ spre deosebire de bani, moneda nu este un termen
generic, ci se referă la un anumit tip de bani, și anume la piesele metalice cu valoare
proprie. În consecință “circulația bănească“ este miscarea masei banilor în circulație,
indiferent e forma banilor, ca urmare a operațiunilor de încasări și plăți determinate de
curentele de mărfuri, de prestările de servicii etc. În cadrul economiei naționale:
“circulația monetară este mișcarea monezilor metalice principale, de aur și argint“.
Operațiunile bănești se efectuează, pe de o parte, între societățile economice, între
acestea și persoanele fizice, precum și între diferitele categorii ale populației, iar pe de
altă parte, între toate acestea și stat, prin intermediul organelor financiare și băncilor. În
funcție de posibilitatea Băncii Centrale, ca autoritate monetară a statului, de a realiza
supravegherea operațiunilor bănești ce se realizează în cadrul circulației monetare se
disting, în practică, două forme de circulație monetară: legală și paralelă.
Circulația monetară legală cuprinde operațiunile bănești care se realizează prin
intermediul conturilor bancare. În virtutea competențelor conferite Băncii Centrale
potrivit O.U.G nr. 99/2006 și legii nr. 312/2004, aceasta are posibilitatea supravegherii
mișcărilor bănești prin conturile bancare, putând intervene în sensul asigurării stabilității
și echilibrului monetar.
Circulația monetară paralelă cuprinde operațiile bănești cu numerar, operații ce
se realizează, în mod deosebit, în raporturile cu persoane fizice.
Posibilitățile de supraveghere a acestor operațiuni de către Banca Centrală sunt
limitate, de aceea li se spune operații paralele.
Circulația monetară este alcătuită din doua părți: circulația cu monetar și cea fară
monetar. Între circulația monetară cu si fără monetar există o interdependență
permanentă, numerarul trecând mereu dintr-o parte în alta, astfel încât ambele părți
formează un tot unitar. Deși îndeplinește o funcție de mare importanță în viața social-
economică, numerarul are o pondere relativ mică, de aproximativ 15 % din circulația
monetară. Folosirea numerarului în circulație, pe lângă unele riscuri, presupune și
cheltuieli foarte mari, legate de emisiune, manipulare, păstrare etc. În același timp,
introducerea pe scară largă a plăților fără numerar necesită existența unui sistem bancar
perfecționat, dotat cu tehnologie de prelucrare a datelor avansată, precum și un anumit
nivel de pregătire a populației.1

1
Dan Drosu Șaguna, Drept financiar public, Ed. C.H. Beck, București, 2011, pp. 46-47