Sinodul unionist de la Ferarra-Florenţa

(1438-1439)

O noua încercare concretă de unificare s-a făcut prin sinodul de la Ferarra

– Florenţa 1438-1439. Presiunea otomană asupra Constantinopolului era tot mai
intensă. Ca urmare împăratul Bizantin a socotit că a venit vremea pentru a purta
tratative concrete cu Roma pentru realizarea unificării bisericeşti. De cealaltă
parte papa Eugeniu al IV-lea presat de sinodalii de la Basel ca să recunoască
superioritatea sinodului faţă de papă, a abătut discuţiile sinodului spre
reunificarea celor două Biserici. Iniţiativa de unire a venit din partea lui Ioan al
VIII-lea Paleologul (1425-1428) care a trimis o delegaţie în Elveţia să ia
legătura cu papa Eugeniu. In urma acestui contact papa Eugeniu propune
închiderea sinodului general al Bisericii de Apus de la Basel şi mutarea lui în
Italia, pentru a da posibilitatea Răsăritenilor să ajungă la sinod.
S-a propus ca loc de desfăşurare localitatea Constantza. Sinodalii care
erau majoritari francezi ar fi dorit ca ortodocşii să vină la Basel sau Avignon.
Până la urmă papa hotărăşte închiderea sinodului de la Basel şi mutarea lui la
Ferarra-Florenţa. El părăseşte Basel-ul însoţit de un grup restrâns şi în 1437
redeschide sinodul la Ferarra. Pentru ca delegaţia ortodoxă să ajungă în Apus,
papa care promisese că va suporta toate cheltuielile pentru sinod plus diurna îi
angajează pe veneţieni să meargă la Constantinopol pentru a-i aduce pe
ortodocşi la Ferarra. Sinodalii de la Basel fac acelaşi lucru angajându-i pe
genovezi să-i ducă pe Răsăriteni la Basel. Intre marinari se iscă scandal în
Constantinopol, împăratul trebuind să intervină cu forţa. Impăratul hotărăşte să
meargă în Italia pentru că acolo era papa. Si astfel o delegaţie de aproximativ
700 de Răsăriteni porneşte spre Italia. Din delegaţia ortodoxă făceau parte:
împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul, fratele lui Dimitrie, patriarhul Iosif al II-
lea, Mitropolitul Visarion al Niceii, Mitropolitul Marcu Eugenicul al Efesului,
Mitropolitul Antonie de Eracleea, Mitropolitul Mitrofan de Cizis, Mitropolitul
Damian al Moldovei, ieromonahul Grigorie Manas, Silvestru Siropulos,
Gheorghe Scolarios, Gheorghe Ghenistos, Mitropolitul Dorotei de Mitilene;
alături de ei amintim pe protopopul Constantin şi logofătul Neagoe din
Moldova.
Intre susţinătorii papei îl amintim pe cardinalul Iuliano Cezarini, pe
episcopul Ioan de Torchenada, pe Ioan de Montinegro, pe Ioan de Ragusa, pe
Andrei de Rodos şi mulţi alţii până la cifra de 70.
Delegaţia ortodoxă porneşte din Constantinopol în octombrie 1437 şi
ajunge la Veneţia în februarie 1438. Aici ortodocşii săvârşesc Sfânta Liturghie în
Biserica San Marco şi Apusenii rămân uimiţi de frumuseţea Liturghiei bizantine.
In martie 1438 ortodocşii ajung la Ferarra. Papa propune să se întârzie
deschiderea oficială, pentru că el spera să mai vină şi sinodalii de la Basel.
Intre Răsăriteni şi Apuseni au loc discuţii preliminare. Discuţii aprinse s-
au purtat pe tema adaosului Filioque. Răsăritenii şi Apusenii se acuzau reciproc
că au stricat Tradiţia Bisericii şi din nou sunt puse în discuţie diferenţele dintre
cele două Biserici, diferenţe sesizate de Fotie încă din secolul IX. Pentru că nu s-
a ajuns la nici un consens teologic şi nici sinodalii de la Basel nu au mai venit,
mai mult sub presiunea împăratului pe 8 octombrie 1438 papa a deschis oficial
lucrările sinodului, care s-au purtat până în martie 1439. In acest timp au avut
loc 25 de şedinţe oficiale publice. Din nou problema Filioque, a purgatoriului şi
a azimelor au făcut ca să nu se realizeze consensul.
In acest context delegaţia ortodoxă a ameninţat că se întoarce acasă, iar
împăratul îşi vedea visul de a primi ajutor armat din partea Apusului spulberat.
Sultanul Murat al II-lea i-a atras atenţia împăratului Ioan că dacă va încerca să ducă
tratative cu Apusul în lipsa lui din Constantinopol, va cuceri şi ceea ce a mai rămas
din Imperiul Bizantin. Cu toate că împăratul a părăsit Constantinopolul Sultanul nu
a atacat Bizanţul pentru că a fost sfătuit să mai aştepte, pentru că prin unirea celor
două Biserici nu va fi pusă în pericol înaintarea turcească.
Papa hotărăşte mutarea sinodului în mijlocul Italiei, pentru a-i împiedica pe
Răsăriteni să părăsească Italia. Invocând o epidemie de ciumă la Ferarra, papa
mută sinodul la Florenţa. Adevăratul motiv al acestei schimbări a fost acela că
papa nu mai avea fonduri pentru a susţine continuarea sinodului şi florentinii
prin familia DeMedici au făgăduit papei ajutor bănesc dacă sinodul se va muta
în cetatea lor. Astfel sinodul este redeschis în aprilie 1439 la Florenţa.
La scurt timp după aceasta patriarhul Iosif al II-lea moare şi este îngropat
în Florenţa. Marcu Eugenicul reuşeşte să fugă din Florenţa şi împăratul sprijinit
de Mitropolitul Visarion al Niceii, de Dorotei de Mitilene şi Isidor îşi impun
voinţa şi propun acceptarea unirii. Rând pe rând delegaţii ortodocşi părăsesc
Florenţa şi astfel în grabă se redactează pe 5 iulie 1439 un document de unire în
care se arată că Răsăritul acceptă cele 4 puncte majore ce deosebesc cele două
Biserici:
a) Primatul papal adică recunoaşterea supremaţiei papei;
b) Filioque adică erezia care susţine că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul;
c) Azimele – pâine nedospită folosită la împărtăşanie;
d) Purgatoriul – între rai şi iad mai există un loc de purificare al sufletelor.
Actele redactate în latină şi greacă au fost semnate doar de 22 dintre
Răsăriteni, între care s-a aflat şi Mitropolitul Damian al Moldovei. După
semnarea actelor delegaţii ortodocşi au fost obligaţi să sărute papucul papei ca
semn al recunoaşterii Primatului papal.
Impăratul Ioan al VIII-lea s-a ales cu câţiva galbeni şi un corp de oaste
genoveză ce au ajuns în Constantinopol. Delegaţii ortodocşi au fost trataţi rău
atât la Ferarra cât şi la Florenţa, diurna a fost mică şi nici aceea plătită.
Interesantă este prezenţa românilor la acest sinod. Se ştie că Mitropolitul
Damian era grec de origine şi că fusese hirotonit de curând pentru Moldova. La
vremea respectivă Moldova era împărţită între cei doi fii ai lui Alexandru cel
Bun: Iliaş şi Stefan. Iliaş avea reşedinţa la Suceava şi avea certitudinea ca va
avea un Mitropolit. Stefan avea reşedinţa la Roman şi ar fi dorit şi el un
Mitropolit. Din această cauză au fost trimişi la Constantinopol protopopul
Constantin şi logofătul Neagoe. Cum delegaţia ortodoxă era pornită spre Ferarra
au însoţit-o şi ei în speranţa că vor găsi timp pentru a discuta cu patriarhul Iosif
al II-lea despre problema lor. Numele mitropolitului Damian apare de trei ori în
actele sinodului, iar a logofatului Neagoe o dată.
Dupa sinod delegaţia ortodoxă s-a întors la Constantinopol. Aici populaţia i-
a primit cu ură şi neîncredere şi marea majoritate a semnatarilor actelor unirii şi-
au retras semnăturile, între ei fiind şi Damian. Isidor al Kievului nu a făcut acest
lucru şi ajuns la Moscova a fost întemniţat de Vasile al II-lea, dar lăsat să fugă a
ajuns la Roma unde a fost hirotonit şi numit cardinal. A fost însărcinat de papa
Eugeniu să meargă la Constantinopol pentru a citi oficial actele de unire a celor
două Biserici. Poporul i-a primit cu huiduieli şi Ghenistos Pleton ne spune că un
glas s-a auzit în Catedrala Sfânta Sofia care ar fi spus că “decât pălărie roşie de
cardinal mai bine turban turcesc”. Dorinţa respectivului om s-a împlinit peste 10
ani.