Tema: Destinderea și antidestinderea Astfel, în timp ce puneau capăt celui de-al doilea război mondial, în special prin
După criza rachetelor din Cuba din octombrie 1962, considerată cel mai periculos
moment al războiului rece, în care lumea s-a găsit în mod perceptibil în pragul
conflictului nuclear dintre superputeri, în relaţiile sovieto-americane intervine o
perioadă de detensiune şi destindere. A fost instalat un ,,fir roşu” pentru a înlesni
comunicarea directă dintre conducerile de la Washington şi Moscova, iar în 1963
cele două puteri au încheiat un tratat prin care au scos în afara legii experimentarea
în atmosferă a armelor nucleare.
Cea mai importantă perioadă de destindere a durat de la semnarea tratatului privind
interzicerea parțială a testelor nucleare (1963), până către sfârşitul anilor '70, când
ratificarea acordurilor SALT 2 a fost compromisă de invazia sovietică din
Afganistan, iar între cele două superputeri începe o perioadă de noi tensiuni.
În anul 1969, între SUA și URSS încep convorbirile privind Limitarea
Armamentelor Strategice, care s-au bucurat de favoarea noului secretar general al CC
al PCUS L.I.Brejnev şi a preşedintelui american Richard Nixon. Acordul destinat să
asigure evitarea neînțelegerilor în situații de criză internațională a fost realizat în
timpul vizitei liderului sovietic Leonid Brejnev la Washington, în iunie 1973,
continuat de o serie de aranjamente intervenite între Statele Unite și Uniunea
Sovietică în prima jumătate a anilor '70.
La rândul său, președintele american R.Nixon s-a arătat a fi un pragmatic capabil
să se adapteze la realitățile în schimbare. Renunţând la retorica de stil război rece, el
a trecut la cultivarea unei relații cu China comunistă, efectuând o călătorie istorică la
Beijing în 1972 pentru a-i întâlni pe Mao Zedong si Ciu Enlai.
Un moment important al perioadei de destindere a relațiilor internaționale a fost
Actul Final de la Helsinki, semnat la 1 august 1975, în cadrul Conferinței pentru
Securitate şi Cooperare în Europa, unde 35 de state-incluzând majoritatea puterilor
occidentale importante şi Uniunea Sovietică – au convenit să recunoască frontierele
naționale est-europene postbelice ca permanente (propunând un fel de tratat de pace
care punea capăt celui de-al doilea război mondial) şi să respecte şi să protejeze
drepturile omului din această regiune. Acordurile, îndelung pregătite în urma unei
serii de întâlniri începute în noiembrie 1972, păreau să legitimeze frontierele est-
europene în schimbul unor simbolice promisiuni sovietice în domeniul drepturilor
omului.
Într-adevăr, destinderea le-a adus sovieticilor două beneficii majore: le-a permis o
reducere a costurilor apărării şi o concentrare pe problemele lor externe cu China.
Totuşi, în anii următori semnării Actului Final de la Helsinki, istoria a produs o
surpriză neprevăzută. În loc să confirme hegemonia sovietică în Europa de Est, aşa
cum se aşteptase secretarul general L.Brejnev, acordurile de la Helsinki au dat
naştere unor grupuri de ,,supraveghere Helsinki" care monitorizau respectarea
drepturilor omului, producând documente precum Carta 77 din Cehoslovacia şi
crearea Solidarității în Polonia.
stabilirea frontierelor Germaniei, acordurile de la Helsinki puneau începutul
lichidării imperiului sovietic din Europa de Est.
Tensionarea relaţiilor internaţionale în anii'70-'80.
Între timp, invazia sovietică în Afganistan („Vietnamul Rusiei”) a făcut ca intervalul
decenal al destinderii americano-sovietice să ia un sfârşit oficial, deşi ea își pierduse
deja din substanță.
Liderii sovietici şi americani – lucru destul de previzibil --s-au plasat pe poziții
opuse în ce priveşte aventura afgană. Reprezentanții administraţiei preşedintelui
Jimmy Carter au văzut în aceasta o probabilă încercare a sovieticilor de a-şi extinde
influenţa şi prezența directă în zona Golfului Persic şi de a ameninţa, astfel,
echilibrul strategic existent. Leonid Brejnev a susținut, pe de altă parte, că se contura
pericolul ca Afganistanul ,,să se transforme într-o bază militară pentru imperialism
pe flancul sudic” al Uniunii Sovietice.
În mod paradoxal, ceea ce părea să fie o acțiune menită să garanteze existența unui
regim prosovietic în Afganistan, a avut un dur efect de bumerang, URSS aflându-se
timp de 10 ani în fundătura unui război impopular. Statele Unite au reacţionat cu un
embargou asupra comerțului cu cereale, cu un boicot olimpic în 1980, cu un spor de
cheltuieli pentru înarmare şi cu o atmosferă antisovietică pe toată linia. Pentru
viitorul previzibil, tot ceea ce ducea spre destindere între marile puteri dispăruse cu
adevărat. „Cea mai mare dezamăgire pentru mine personal”, scria preşedintele
Carter, „a fost irosirea oricărei şanse de ratificare rapidă a tratatului SALT II
(limitarea armamentelor)”.
În situaţia în care relaţiile sovieto-americane au revenit în albia războiului rece, în
1978 SUA stabilesc în mod oficial relații diplomatice cu Republica Populară
Chineză. Anul 1978 a fost, de asemenea, anul de apogeu al politicii externe a
administrației Carter, când preşedintele american i-a adus în jurul aceleiaşi mese, la
Camp David, pe preşedintele egiptean Muhammad Anwar as-Sadat şi pe primul-
ministru israelian Menahem Begin şi când, după aproape două săptămâni de
negocieri intense, a cules rodul eforturilor sale - Acordurile de la Camp David-care
defineau o structură de pace pentru Orientul Mijlociu. Deşi evoluţiile ulterioare nu au
fost la înălțimea promisiunii de la Camp David, întâlnirea a reuşit totuşi să aducă
pacea între cele două ţări.
 Tema: Noua mentalitate politică și dezvoltarea lumii bipolare O dată cu dispariţia Uniunii Sovietice, Statele Unite rămân singura putere capabilă
Noua mentalitate politică şi începutul une cooperări internaționale. să intervină decisiv în soluţionarea sau aplanarea crizelor internaționale. Totuşi, SUA
O nouă perioadă de destindere a relaţiilor internaționale va reîncepe o dată cu venirea nu pot acționa singure fără riscul de a vedea constituindu-se împotriva lor o coaliție
la putere a lui M.Gorbaciov în URSS la mijlocul anilor '80. Deja în cadrul vizitei sale de state nemulțumite.
în Ahglia din 1984, premierul britanic Margaret Thatcher a tras concluzia că „putem Mulți dintre autorii contemporani subscriu la ideea declinului puterii americane.
coopera”, aprecierile ei dovedindu-se a fi destul de corecte. În relaţiile sovieto- Este adevărat că, pentru moment, prăbuşirea blocului sovietic a întărit locul şi rolul
americane, niciodată nu mai avusese loc ceva fie şi pe departe comparabil cu Statelor Unite. Dar astăzi, puterea economică în lume este împărțită între SUA,
fenomenul din a doua jumătate a anilor '80. Uniunea Europeană și Japonia. De asemenea, se profilează noi puteri, cum ar fi
În 1987, SUA și URSS au convenit să-şi distrugă stocurile de rachete cu raza medie China. Prin urmare, chiar în condițiile menținerii în continuare a poziției de lider al
de acţiune. În 1989 Gorbaciov a retras forţele sovietice din Afganistan. În 1990 cele SUA în relaţiile internaționale, lumea se va îndrepta tot mai mult spre o structură
două părți au ajuns la un acord cu privire la reducerea forțelor militare convenționale internațională multipolară, concomitent cu sporirea rolului ONU de garant al
din Europa. În esență, aşa cum au demonstrat evenimentele, Gorbaciov vedea în respectării dreptului internațional.
coexistenţa paşnică o stare permanentă între Est şi Vest, nu o fază într-o bătălie care Vocabular
până la urmă trebuia să se încheie cu victoria unei părţi asupra celeilalte. Destindere (fr. détente) – termen utilizat pentru a desemna perioadele de reducere a
Devenit deja unul dintre cei mai admirați oameni de stat din lume, Gorbaciov şi-a tensiunilor în relațiile dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică în timpul războiului
asigurat un loc proeminent în istorie atunci când, în 1989, a refuzat să contracareze rece.
mişcările de independență din Europa de Est, care au antrenat cu ele sfârşitul Descurajare („Echlibrul terorii") - termen desemnând existența unor asemenea
controlului sovietic asupra regiunii şi al înseşi Cortinei de Fier, toate acestea fiind arme, care va reține orice ţară de la lansarea unui atac nuclear asupra altei ţări, pentru
simbolizate de demolarea Zidului Berlinului. Fapt este că Gorbaciov a semnalat că prima țară s-ar expune prin aceasta unor represalii devastatoare.
guvernelor statelor din Europa Centrală şi de Est un lucru extrem de important: că SALT- acronim pentru Strategic Arms Limitation Talks (Convorbiri privind
de-acum sunt stăpâne pe soarta lor. Limitarea Armelor Strategice) și pentru Strategic Arms Limitation Treaty (Tratatul
În decembrie 1989, la întâlnirea din Malta, Gorbaciov şi preşedintele George Bush cu privire la Limitarea-Armelor Strategice).
au declarat războiul rece încheiat. În aceeaşi lună, guvernul sovietic şi-a proclamat
oficial noua politică, denunţând Doctrina Brejnev, principiul în virtutea căruia URSS
trimisese trupe în Cehoslovacia în 1968 pentru a pune capăt Primăverii de la Praga.
Prăbuşirea sistemului comunist şi schimbările pe arena internaţională.
Tot din toamna anului 1989, blocul socialist cunoaşte o implozie în numai câteva
săptămâni, scena internațională fiind în întregime dată peste cap, fără ca structura
bipolară creată în 1945 să fie aparent afectată. Prăbuşirea Uniunii Sovietice, ultimul
mare imperiu din secolul al XX-lea, a relansat mecanismul proliferării numărului de
state. 16 republici independente vor înlocui, în 1991, gigantul de ieri. În Europa,
diviziunea Cehoslovaciei (separarea Republicii Cehe de Slovacia, 5 ianuarie 1993) şi
a Iugoslaviei (proclamarea independenței Sloveniei şi a Croației în 1991, a Bosniei-
Herțegovina şi a Macedoniei în 1992, împreună cu conflictele cunoscute între Serbia
și Croația şi incendierea generală din Bosnia) fac ca numărul statelor independente
din lumea contemporană să ajungă la 191 la sfârşitul anului 1993, față de 78 în 1945.
Totuşi, dispariţia antagonismului Est-Vest şi încheierea războiului rece nu sunt
sinonime cu pacea, lumea continuând să trăiască şi în anii '90 sub amenințarea
nucleară. Echilibrele internaționale se află acum la discreția guvernelor lipsite de
scrupule, şi pe care distrugerea unuia dintre cei doi, jandarmi” ai planetei îi plasează
într-o situație mult mai favorabilă. Înfruntarea dintre cele două blocuri permitea
Statelor Unite şi URSS să controleze pe acei aliați ale căror initiative deveneau
periculoase.