Moara cu Noroc

De Ioan Slavici

Particularitatile textului narativ

Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, apărută în anul 1881, este o operă
realist-psihologică, cu spirit moralizator, aceasta reflectand universul satului
ardelean și ilustrează morala căderii în patima banului. Această nuvelă realist ce
înfățișează personaje verosimile, fapt menit să accentueze importanța
subiectelor abordate.

In primmul se observa prezenta caracterului moralizator, personajele fiind

pedepsite pentru nelegiuirile acestora. Naratorul este omniscient si
omnipresent, impersonalitatea autorului fiind susținută de narațiunea la
persoana a III-a și de atitudinea detașată a naratorului fata de personaje.

Tema principal a textului este decăderea umană, sugerată prin evidențierea

evoluției personajului principal, în timpul metamorfozei acestuia cauzată de
lăcomie. Importanța acordată banului de-a lungul desfășurării întregii acțiuni,
alături de celelalte metafore ce sugerează o detașare a poporului de la
spiritualitate, prezente în incipit, are ca scop identificarea cu personajele, fapt
ce constituie o caracteristică specifică curentului realist.

In al doilea rand Personajele ilustreaza tipologii umane, fapt ce întărește

caracterul moralizator al textului specific realismului. Astfel, Ghiță este tiparul
omului harnic si muncitor, cu o doriță puternică de a evolua, dar care intr-un
final cade in patima banului. Lică Sămădăul înfățișează tipologia șarlatanului
manipulator: „Pe om nu-l stăpânești decât cu păcatele lui”, respectiv a omului
malefic, răufăcător. Bătrâna soacră reprezintă omul moral, ce nu s-a desprins
de viața spirituală : „Gând bun să-ți deie Dumnezeu”.

Temele secundare secundare ale textului sunt familia și destinul care se

întrepătrund în câteva momente cheie, precum schimbarea atitudinii lui Ghita
fata de familia sa, transformandu-se dintr-un sot tandru intr-un talhar, fapt ce
denotă un prim moment al dezumanizării. Acesta conștientizează atât beneficiile
luării cârciumii în arendă, cât și faptul că bunăstarea lui și a familiei lui depind
de voința lui Lică Sămădăul. Prinzând gustul câștigului, protagonistul rămâne
la Moara cu noroc o vreme: „vedea banii grămadă înaintea sa… de dragul
acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie”.
Punctul culminant al decăderii sale este când acesta a folosit-o pe Ana drept
momeală pentru a se asigura că Lică nu părăsește cârciuma. Ajuns pe ultima
treaptă a degradării morale, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică. Dezgustată
de atitudinea lui Ghiță, Ana cedează avansurilor lui Lică. Dându-și seama de
infidelitatea acesteia, protagonistul o ucide din gelozie, deși era aproape deplin
responsabil de acest deznodământ. La final, și el este ucis de Răuț la ordinul lui
Lică.

Acțiunea evoluează treptat, respectând momentele subiectului și simetria

incipit-final. Aceasta surprinde evoluția exterioară și metamorfoza interioară, a
personajelor.

Conflictul dintre personaje vizează un dezacord, acesta fiind dublat de puternice

conflicte interioare. În plan extern, conflictul dintre Ghiță și Lică este de natură
economică, generat de dorința amândurora de câștig, însă Ghiță este măcinat și
de un puternic conflict interior, osciland între dorința de a rămâne un om cinstit
și ispita îmbogățirii ușoare alături de Lică.

In concluzie “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realist-psihologică

cu un puternic character moralizator, care are ca rol principal pedepsirea
personajelor pentru nelegiuirile acestora.