Faza orala – aceasta prima faza in care zona erogena principala e zona bucala, iar activitatea de

nutritie care initiaza si activitatile sexuale organizeaza si experimenteaza relatia cu celalalt, adica relatia
cu mama se organizeaza in dihotomia “a manca” – “a fi mancat”. Ideile lui Freud au fost dezvoltate si la
alti autori – Karl Abraham impartind aceasta faza in stadiul oral precoce in care activitatea exclusiva e
suptul si in stadiul sadic-oral cand pe langa supt se adauga si muscarea. O importanta extraordinara
acorda acestei faze Melanie Klein considerand ca acum au loc experiente care marcheaza psihicul uman
intr-un mod decisiv. Dupa Melanie Klein in aceasta faza sadismul infantil atinge cotele maxime. Dorinta
libidinala se asociaza in aceasta faza, care se suprapune peste primul an de viata, cu dorinta de a devora,
de a vida pe celalalt – mama – de substante.

"Copilul are viaţa sexuală" este o afirmaţie care îi frapează pe mulţi. Şi aceasta pentru că toţi
oamenii şi-au refulat propria sexualitate infantilă şi din acest motiv ei nu o mai remarcă la copii.
Psihanaliza, in primul rînd întemeietorul ei, Sigmund Freud, a descoperit la copil o viaţă sexuală
intensă, în mai multe etape de dezvoltare, cum ar fi: orală, anală, falică si oedipiană.

În etapa orală se poate observa la copil plăcerea de a suge, de a-şi ocupa buzele, gura în genere,
cu ceva, în afara alimentaţiei, in timp ce chipul său exprimă plăcerea, voluptatea.

Plăcerea suptului, independentă de actul alimentaţiei, este o plăcere autoerotică, copilul neavînd
încă intuiţia unei lumi exterioare, în afara lui. Copilul iubeşte ca pe el însuşi tot ce i se pune in
gura-sînul, tetina - iar prin extensie tot corpul mamei, cu care se identifică, acest tip de
identificare rămînînd impregnat pe tot parcursul vieţii în inconştient. Toate momentele
voluptoase sunt legate de prezenţa mamei - alimentaţia, baia, legănatul - relaţia cu mama ţinînd
de principiul plăcere-neplăcere.

Cînd o vede, se bucură, pentru că îi aminteşte de momentele plăcute petrecute împreună. Pe acest
model de relaţie, se va mula relaţia lui cu lumea exterioară, astfel încît va duce la gura tot ce îi
place, a avea fiind echivalentul lui a fi. Copilul imită comportamentul mamei, se poate observa
că dacă aceasta rîde, rîde si el, dacă vorbeşte, el începe sa gîngurească. Pînă aici copilul se
comportă pasiv.

În această etapă, există şi o fază activă, care începe odată cu apariţia dentiţiei, cînd copilul începe
să muşte tot ce îi vine în gură, fapt important, căci acum se pot face fixaţii care pot dăuna
dezvoltării ulterioare a individului. Muşcătura, este prima lui pulsiune agresivă, iar dacă mama
reacţionează prin renunţarea la alăptat tocmai în acest moment, copilul se va simţi frustrat,
considerînd-o o consecinţă a agresiunii. De acest fapt depinde învăţarea limbii materne, iar în
viitor, folosirea agresivităţii va fi blocată de sentimentul vinovăţiei. O asemenea frustrare,
determină regresiunea la faza pasivă, şi vom vedea în acest caz copii care îşi sug degetele,
comportament de care se plîng multe mame (sau copii care nu doresc sa renunţe la tetina).

Trebuie reţinut că libidoul (energia sexuală) se sprijină pe funcţia alimentaţiei, după care,
progresiv, se satisface independent de aceasta. În acest stadiu, copilul trăieşte prin intermediul
halucinaţiilor, al delirurilor - atunci cînd este singur bate din palme, se bucura ca şi cum ar fi
lîngă obiectul iubirii: mama.
   

Etapa anală: această etapă începe cam pe la al doilea an de viaţă, cînd se poate observa plăcerea
pe care o procură copilului eliberarea spontană a sfincterelor: defecaţia si urinarea. Este o
perioadă plină de ambivalenţă, cînd copilul observă că a elimina fecalele atunci cînd adultul o
vrea este motiv de bucurie, el fiind recompensat prin dragoste de către mamă. Dacă nu o face,
este motiv de ceartă, şi astfel se naşte o relaţie care va determina comportamentul copilului
vizavi de adult prin "cadourile" pe care le face prin intermediul fecalelor.

Aici, libidoul se sprijină pe funcţiile excremenţiale si se detaşează de acestea cînd copilul se

joacă cu fecalele si urina. Plăcerea este obţinută din presiunea pe care o exercită fecalele in zona
sfincterelor, plăcere care poate fi detectată si pe faţa copilului. Nu trebuie să ne lăsam înşelaţi de
aspectul scabros, aceste plăceri sunt trăite din necesităţi filogenetice. Copilul, sub influenţa
educaţiei parentale, va face o deplasare de la fecale, care sunt "murdare" la nisip, noroi, apă, iar
atitudinea părinţilor faţă de aceste substitute ale fecalelor va determina sau nu refulări.

Fixaţiile la această etapă libidinală vor determina, ulterior, trăsături caracteriale ca: seriozitate,
conştinciozitate, sobrietate, spiritul ordinii, spiritului ştiinţific, la cei care s-au conformat
cerinţelor parentale, în timp ce la celălalt pol se află bosumflaţii, încăpaţînaţii, cei care produc
scandal prin dezordine, murdărie, indisciplină, sau cei extrem de curaţi, chiar obsesivi în acest
sens.

Trebuie spus că, pentru copil, a nu oferi fecalele mamei - adică a nu defeca atunci cînd vrea ea  -
este un act de agresiune, de nesupunere şi dezacord, de dezinvestire a mamei. Acum, se formează
la copil atît ambivalenţa afectivă şi cuplul antagonic sadism-mazochism.

Conform ambivalenţei, mama poate fi bună-rea, iar relaţiile cu lumea se vor realiza pe baza
aceluiaşi principiu. În mintea copilului, tot ce se opune dorinţelor sale este rău. Acum îşi
descoperă forţa musculară, agresivitatea şi este foarte important modul în care mama se
raportează la aceasta, căci a nu permite copilului sa fie agresiv cu mediul înseamnă a-l priva de
descărcarea motrice solicitată de instinctivitate.

În această etapă, copilul îşi deplasează agresivitatea de la părinţi la substitutele lor - păpuşi,
diverse obiecte, animale de casă etc. - pe care le va distruge ca pe proprii săi părinţi. Mamele pot
confirma aceste comportamente ale copilului, certurile cu copilul lor pentru curăţenie, sadismul
copilului, faptul ca unii copii mai fac în pat chiar şi la vîrste înaintate, simptom regresiv -
conduite pe care nu şi le pot explica.