18.

CLASIFICAREA ARIILOR PERICULOASE Ex GENERATE

DE GAZE, VAPORI , CEŢURI ŞI / SAU PRAFURI
COMBUSTIBILE

Introducere
Un loc în care pot apărea atmosfere explozive în concentraţii atât de
mari încât să necesite măsuri speciale de precauţie pentru a proteja
sănătatea şi securitatea lucrătorilor implicaţi este considerat periculos.
Pentru aceste locuri se foloseşte uzual termenul de arii periculoase sau arii
periculoase Ex.
Un loc în care nu pot apărea atmosfere explozive în concentraţii atât
de mari încât să necesite măsuri speciale de precauţie pentru a proteja
sănătatea şi securitatea lucrătorilor implicaţi este considerat lipsit de pericol.
În instalaţiile industriale în care se procesează, transportă sau
depozitează substanţe inflamabile şi/sau combustibile este probabilă
prezenţa unei atmosfere explozive.
Atmosfera explozivă se defineşte ca un amestec cu aer, în condiţii
atmosferice, al unui material inflamabil în care, după aprindere, arderea se
propagă în tot ansamblul amestecului neconsumat.
Substanţele inflamabile şi/sau combustibile trebuie să fie considerate
ca materiale care pot forma o atmosferă explozivă în afară de cazul în care
investigarea proprietăţilor lor a arătat că în amestecurile cu aer ele sunt
incapabile de propagarea unei explozii autosusţinute.
Pornind de la principiile fundamentale de prevenire a exploziilor
prezentate in Cap I, proiectarea şi construcţia echipamentelor, sistemelor
protectoare şi componentelor trebuie avute în vedere, in primul rând
evitarea sau reducerea cantităţii de atmosferă explozivă
In SR EN 1127-1 sunt date cerinţele pentru evitarea sau reducerea
cantităţii de atmosferă explozivă prin controlul parametrilor procesului si prin
proiectarea şi construcţia echipamentelor, a sistemelor de protecţie şi a
componentelor

Cerinţe pentru parametrii procesului

- Înlocuirea sau reducerea cantităţii de substanţe care pot forma
atmosfere explozive
Ori de câte ori este posibil, substanţele inflamabile trebuie să fie
înlocuite cu substanţe neinflamabile sau cu substanţe incapabile să formeze
atmosfere explozive.
Cantitatea de material combustibil trebuie să fie redusă la minimum.

500
 - Limitarea concentraţiei
Dacă nu este posibil să se evite manipularea substanţelor capabile
să formeze atmosfere explozive, formarea unor cantităţi periculoase de
atmosfere explozive în interiorul echipamentelor, sistemelor de protecţie şi
componentelor poate fi prevenită sau limitată prin măsuri de control al
cantităţii şi/sau concentraţiei.
Aceste măsuri trebuie să fie monitorizate, în cazul în care
concentraţiile inerente procesului nu sunt suficient de mult în afara
domeniului de explozie. Asemenea monitorizări, de exemplu, detectoarele
de gaz sau detectoarele de debit, trebuie să fie cuplate la alarme, alte
sisteme de protecţie sau funcţii automate, pentru cazurile de urgenţă.
Atunci când se efectuează aceste măsuri de control, concentraţia
substanţelor inflamabile trebuie să fie suficient de mult sub limita inferioară
de explozie sau suficient de mult peste limita superioară de explozie.
Trebuie avut în vedere faptul că, în timpul pornirii sau opririi proceselor,
concentraţiile pot intra în domeniul de explozie.
În cazul în care concentraţia din echipamente, sisteme de protecţie şi
componente este peste limita superioară de explozie, nu există nici un risc
de explozie în interior; totuşi, independent de concentraţia din interiorul
echipamentului, eventualele scurgeri pot conduce la un risc de explozie în
afara echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor, din cauza
antrenării aerului. De asemenea, în interiorul echipamentelor, sistemelor de
protecţie şi componentelor, poate apărea un pericol de explozie, prin
pătrunderea aerului în acestea.
În cazul lichidelor combustibile, dacă se poate exclude o atmosferă
ceţoasă explozivă, obiectivul de a menţine concentraţia sub limita de
explozie inferioară se realizează atunci când temperatura de la suprafaţa
lichidului este întotdeauna suficient de mult sub punctul de inflamabilitate.
Aceasta depinde de natura chimică şi compoziţia lichidului combustibil.

NOTA 1 – Pentru soluţiile de gaze combustibile în lichide combustibile,

utilizarea punctului de inflamabilitate poate fi neconcludentă. De asemenea,
punctul de inflamabilitate poate fi neconcludent dacă lichidele sunt depozitate la
temperaturi la care se poate produce o degradare sau o oxidare lentă (de
exemplu bitum, combustibil greu pentru încălzire).

NOTA 2 – Adeseori, alegerea corespunzătoare a condiţiilor de funcţionare face

posibilă menţinerea unei concentraţii de vapori suficient de ridicate în ansamblul
echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor, păstrând astfel
concentraţia deasupra limitei de explozie superioare. Totuşi, în unele cazuri - de
exemplu, în timpul depozitării în rezervoare şi atunci când se poate produce
condens - concentraţia scade în partea superioară, astfel încât atmosfera poate
deveni explozivă. Numai după perioade de depozitare extrem de lungi, în
recipiente de depozitare lipsite, practic, de orificii de aerisire şi când
temperatura de la suprafaţă este mult peste punctul de explozie superior,

501
atmosfera are o concentraţie peste limita de explozie superioară în întregul
recipient de depozitare.

NOTA 3 – Unele hidrocarburi halogenate lichide pot forma atmosfere explozive,

chiar dacă nu se poate determina un punct de inflamabilitate pentru lichid.

În cazul prafului, este dificil să se atingă obiectivul de evitare a

atmosferelor explozive prin limitarea concentraţiei, întrucât, de obicei,
amestecurile praf-aer sunt neomogene.
Calcularea concentraţiei de praf din cantitatea totală de praf şi din
volumul total al echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor
conduce, de obicei, la rezultate eronate. Pot exista concentraţii locale de
praf care diferă mult de cele calculate global.

- Inertizare
Adăugarea de gaze inerte (de exemplu, azot, dioxid de carbon, gaze
nobile), de vapori de apă sau substanţe sub formă de pulberi inerte (de
exemplu, carbonat de calciu), compatibile cu produsele prelucrate, poate
preveni formarea atmosferelor explozive (inertizare).
Atunci când pentru inertizare sunt utilizaţi vaporii de apă, trebuie să
se ia în considerare influenţa condensării.
Inertizarea prin utilizarea gazelor inerte se bazează pe reducerea
concentraţiei de oxigen din atmosferă, astfel încât atmosfera să nu mai fie
explozivă. Cea mai ridicată concentraţie de oxigen permisă se obţine prin
aplicarea unui factor de securitate la concentraţia limită de oxigen.
Concentraţia limită de oxigen cerută pentru inertizare depinde de gazul inert
utilizat.
În cazul amestecurilor de diferite substanţe inflamabile, inclusiv a
amestecurilor hibride, pentru determinarea celei mai ridicate concentraţii de
oxigen permise, trebuie să se utilizeze componentul cu cea mai scăzută
concentraţie limită de oxigen, în afara cazului în care măsurările au arătat
altfel.
De asemenea, amestecurile explozive praf-aer pot deveni inerte prin
adăugarea unui praf inert compatibil.

Cerinţe pentru proiectarea şi construcţia echipamentelor, a

sistemelor de protecţie şi a componentelor

Cerinţe generale:
- menţinerea substanţele în sisteme închise
- folosirea materialelor de construcţie necombustibile
- utilizarea de preferinţă a tehnicilor de prelucrare continue ale
proceselor faţă de procesele discontinue.

502
 - separarea instalaţiilor unele fata de altele sau amplasarea
de ecrane între instalaţii
- împărţirea substanţele inflamabile în cantităţi mai mici şi, în
acelaşi timp, păstrarea, într-un anumit loc, numai a unor
cantităţi mici de substanţe
- montarea de preferinţă a instalaţiilor în exterior şi nu în
clădiri.

Evitarea sau reducerea scurgerilor de substanţe inflamabile

Pentru minimizarea riscului de explozie în exteriorul echipamentelor,
sistemelor de protecţie şi a componentelor, generat de scurgerea
substanţelor inflamabile, astfel de echipamente, sisteme de protecţie şi
componente trebuie să fie proiectate, construite şi acţionate astfel încât să
rămână, în permanenţă, lipsite de scurgeri. La nivelul îmbinărilor şi a
garniturilor de etanşare, supuse solicitărilor dinamice, de exemplu, la nivelul
presetupelor de pompe sau la nivelul punctelor de prelevare, sunt posibile
scurgeri în cantităţi mici.
Apariţia unei atmosfere explozive periculoase în imediata apropiere a
punctului de scurgere poate fi prevenită, de exemplu, prin intermediul unei
incinte sau a unei devieri a vaporilor degajaţi spre o zonă în care nu există
nici un pericol de aprindere.
Acest lucru trebuie să fie luat în considerare la proiectarea
echipamentelor, a sistemelor de protecţie şi a componentelor. Trebuie să fie
luate măsuri pentru limitarea debitelor de scurgere şi pentru prevenirea
împrăştierii substanţelor inflamabile. Atunci când este necesar, trebuie să
fie montat un detector de scurgeri.
Pentru reducerea degajărilor de substanţe inflamabile trebuie avute
in vedere următoarele:
- selectarea adecvata a materialelor de construcţie, inclusiv a
celor pentru garniturile de etanşare, îmbinări (se ia in
considerare eventuala corodare, uzură şi interacţiuni
periculoase cu substanţele manipulate);
- păstrarea la minimul necesar a numărului şi dimensiunilor
racordurilor detaşabile;
- menţinerea integrităţii sistemelor de conducte printr-o
protecţie adecvată contra impactului sau printr-o amplasare
adecvată
- asigurarea drenajului local pentru a controla scurgerile
minore;
- racordurile detaşabile trebuie prevăzute cu cuplunguri de
capăt etanşate
- la lucrările de umplere şi golire trebuie aplicate sisteme de
echilibrare/ recuperare a vaporilor, iar numărul şi

503
 dimensiunile deschiderilor trebuie să fie menţinute la minimul
necesar.

Diluţia prin ventilaţie

Gazul sau vaporii degajaţi în atmosferă pot fi diluaţi prin dispersie
sau prin difuzie în aer până când concentraţia lor scade sub limita inferioară
explozivă. Ventilaţia, adică mişcarea aerului ce conduce la reînnoirea
atmosferei, cu aer proaspăt, într-un volum (teoretic) din jurul sursei de
degajare, favorizează dispersia.
Ventilaţia este foarte importantă pentru controlul efectelor degajărilor
de gaze şi de vapori combustibili. Aceasta poate fi utilizată în interiorul şi în
exteriorul echipamentelor, sistemelor de protecţie şi a componentelor.
La prafuri, ventilaţia asigură protecţie suficientă doar dacă praful este
extras (extracţie locală) iar depozitele periculoase de praf combustibil se
previn în mod fiabil.
Sunt de aşteptat degajări de praf, în cazul echipamentelor,
sistemelor de protecţie şi componentelor care se pot deschide în timpul
funcţionării normale (de exemplu, la punctele de transfer sau la deschiderile
pentru inspecţie şi curăţare) sau în timpul funcţionărilor defectuoase.
Protecţia se realizează fie creându-se o presiune uşor sub presiunea
ambiantă (aspirare), în echipamentele, sistemele de protecţie şi
componentele în care se vehiculează praf, fie colectându-se cu atenţie
praful la sursa sau la punctul de degajare (extracţie locală).

Evitarea acumulărilor de praf

Pentru a preveni formarea unei atmosfere explozive rezultate din
dispersia depunerilor de praf în aer, echipamentele, sistemele de protecţie
şi componentele trebuie să fie construite astfel încât să se evite, pe cât
posibil, depunerile de praf combustibil.
Trebuie să se acorde o atenţie specială următoarelor aspecte:
Proiectarea sistemelor de transport şi îndepărtare a prafului trebuie
să se bazeze pe principiile dinamicii curgerii fluidelor, în special, cu privire la
traseul conductelor, viteza de curgere, rugozitatea suprafeţei;
Suprafeţele, cum ar fi elementele structurale, grinzile în T, canalele
de cablu, pervazurile şi aşa-zisele spaţii moarte din echipamentele,
sistemele de protecţie şi componentele în care se vehiculează praful trebuie
să fie reduse la minimum. Acest lucru se poate realiza parţial, de exemplu,
prin alegerea elementelor structurale care oferă suprafeţe reduse pentru
depuneri, ca rezultat al acoperirii sau înclinării suprafeţelor, acolo unde
aceste depuneri de praf sunt inevitabile. Prin realizarea unor suprafeţe
netede (de exemplu, dale de pardoseală, acoperiri cu vopsea de ulei),
aderenţa prafului poate fi prevenită cel puţin parţial şi poate fi facilitată
curăţarea. Utilizarea culorilor de contrast face ca depunerile de praf să fie
mai vizibile;

504
 Trebuie să fie luate măsuri corespunzătoare pentru curăţare (de
exemplu, suprafeţe netede, bună accesibilitate la curăţare, instalarea de
sisteme centrale de curăţire prin aspirare, alimentare cu energie pentru
aspiratoarele mobile). Instrucţiunile pentru utilizator trebuie să sublinieze
faptul că praful trebuie să fie eliminat de pe suprafeţele încălzite, de
exemplu, conducte, radiatoare, aparatură electrică.
Alegerea unor dispozitive corespunzătoare de golire pentru
uscătoare, granulatoare, silozuri şi unităţi de colectare a prafului;
Echipamentele de curăţare trebuie să corespundă utilizării pentru
prafuri combustibile (de exemplu, fără surse de aprindere eficiente).

CLASIFICAREA ARIILOR PERICULOASE Ex

Clasificarea ariilor periculoase este o metodă de analiză şi de
clasificare a mediului în care pot să apară atmosfere explozive gazoase,
astfel încât să faciliteze alegerea şi instalarea corectă a echipamentelor
utilizabile fără pericol în acest mediu, ţinând cont de grupele de gaze şi de
clasele de temperatură a gazelor.
Clasificarea ariilor periculoase trebuie efectuată de persoane care
cunosc proprietăţile materialelor inflamabile, procedeele şi echipamentele,
prin consultarea, ori de câte ori este necesar, a personalului de securitate, a
electricienilor şi a altor specialişti din domeniu.
Funcţie de natura materialului inflamabil atmosferele explozive pot fi:
- atmosfere explozive gazoase când materialul inflamabil este sub
formă de gaz sau vapori
- atmosfere explozive de praf când materialul inflamabil este sub
formă de praf sau fibre

CLASIFICAREA ARIILOR PERICULOASE Ex GENERATE DE GAZE ,

VAPORI, CEŢURI ŞI LICHIDE INFLAMABILE

EN 60079-10-1:2009 Atmosfere explozive. Partea 10-1:

Clasificarea ariilor. Atmosfere explozive gazoase
zone: Ariile periculoase sunt clasificate în zone, în funcţie de
frecvenţa apariţiei şi durata prezenţei unei atmosfere explozive gazoase,
după cum urmează:
zona 0: Arie în care este prezentă în permanenţă, sau pe perioade
lungi de timp o atmosferă explozivă gazoasă.
zona 1: Arie în care este probabilă apariţia unei atmosfere explozive
gazoase în funcţionare normală.
zona 2: Arie în care nu este probabilă apariţia unei atmosfere
explozive gazoase la funcţionarea normală şi în care, dacă totuşi apare,
este probabil să apară numai rareori şi doar pentru o perioadă scurtă de
timp

505
 Cum nu exista o regula exacta referitoare la prezenta atmosferei
explozive (durata si probabilitate ) in raport cu zonele clasificate Ex (0,1,2),
pot fi luate in considerare datele din tabelul de mai jos.

Tabelul 1 - Probabilitatea şi durata atmosferei explozive

Clasificarea ariei Probabilitatea , P Durata , t

periculoase [an-1] [ore /an]
(zona)
0 P > 10-1 > 1000 h / an
1 10 > P > 10-3
-1
10 ÷ 1000 h / an
2 10-3 > P > 10-5 < 10 h / an

Pentru aplicarea acestei reguli ar trebui, totuşi, să existe date

statistice corespunzătoare.

Figura 1 - Simboluri preferenţiale pentru zonele ariilor periculoase

Elementele de bază pentru determinarea tipului zonelor periculoase

sunt:
- identificarea sursei de degajare şi
- determinarea gradului de degajare.

Surse de degajare
Dacă s-a constatat că un element de echipament poate elibera
material inflamabil în atmosferă, trebuie mai întâi să se determine gradul de
degajare, conform definiţiilor, constatând frecvenţa şi durata probabilă a
degajării. Prin această procedură, fiecare sursă de degajare va fi clasificată
ca fiind fie „de grad continuu”, „de grad primar” sau „de grad secundar”.

degajare de grad continuu

degajare care se produce în permanenţă sau care este de aşteptat
să se producă pentru perioade lungi de timp.
Exemple:
- suprafaţa unui lichid inflamabil dintr-un rezervor cu capac fix
prevăzut cu ventilare permanentă spre atmosferă.
- suprafaţa unui lichid inflamabil deschis în atmosferă în mod
permanent sau pentru perioade lungi

506
 degajare de grad primar
degajare care este de aşteptat să se producă în mod periodic sau
ocazional la funcţionare normală.
Exemple:
- garnituri de pompe, compresoare sau supape, dacă este
susceptibilă o degajare de material inflamabil în timpul funcţionării normale.
- puncte de drenare a apei, pentru cuvele ce conţin lichide
inflamabile, care pot degaja material inflamabil în atmosferă, odată cu
drenarea apei în timpul funcţionării normale.
- puncte de prelevare a probelor, de la care se aşteaptă să se
degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul funcţionării normale.
- supape de descărcare, guri de ventilare şi alte deschideri, de la
care se aşteaptă să se degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul
funcţionării normale.

degajare de grad secundar

degajare care nu este de aşteptat să se producă la funcţionare
normală şi care, dacă totuşi se produce, este probabil să se producă rareori
şi pentru perioade scurte de timp.
Exemple:
- garnituri de pompe, compresoare şi supape unde degajări de
material inflamabil în timpul funcţionării normale a echipamentului nu sunt
de aşteptat.
- flanşe, garnituri de etanşare şi racorduri de ţevi unde degajări de
material inflamabil în timpul funcţionării normale a echipamentului nu sunt
de aşteptat.
- puncte de prelevare a probelor, de la care nu se aşteaptă să se
degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul funcţionării normale.
- supape de descărcare, guri de ventilare şi alte deschideri de la
care nu se aşteaptă să se degajeze material inflamabil în atmosferă în
timpul funcţionării normale.
O degajare de grad continuu conduce în mod normal la o zonă 0, o
degajare de grad primar la o zonă 1 şi o degajare de grad secundar la o
zonă 2
După ce s-a constatat gradul degajării, este necesar să se determine
debitul degajării şi ceilalţi factori care pot influenţa tipul şi întinderea zonei.
Tipul de zonă, respectiv probabilitatea prezenţei unei atmosfere
explozive depinde în principal de:
- gradul degajării şi
- gradul ventilaţiei.
Întinderea zonei depinde, în principal, de parametrii fizici şi chimici
ai materialului inflamabil şi ai procesului de producţie cum sunt:
- Debitul de degajare a gazelor şi vaporilor

507
 - Limita inferioară explozivă ( LEL- lower explosion limit)
- Ventilaţia
- Densitatea relativă a gazului sau a vaporilor în momentul degajării
- Condiţiile climatice
- Topografia locului

Figura 2 – Exemplu de răspândirea gazelor lichefiate (exemplu) 1

Creşterea debitului de degajare măreşte întinderea zonei. Debitul

de degajare depinde, la rândul său, de alţi parametri, şi anume:
- Geometria sursei de degajare
- Viteza de degajare
- Concentraţia gazului inflamabil sau a vaporilor inflamabili în
amestecul degajat
- Volatilitatea unui lichid inflamabil
- Temperatura lichidului
Deschideri existente între arii trebuie considerate surse posibile de
degajare
1
Din broşura ISSA "Explozii de gaze", Secţiunea Internaţională pentru Prevenirea
Pericolelor Profesionale în Industria Chimică, Asociaţia Internaţională de Securitate
Socială (ISSA), Heidelberg, Germania

508
 Gradul de degajare al acestor „surse” va depinde de:
- tipul de zonă al ariei alăturate ariei studiate;
- frecvenţa şi durata perioadelor de deschidere;
- eficienţa garniturilor de etanşare sau îmbinărilor;
- diferenţa de presiune între ariile în cauză.

Clasificarea deschiderilor
Deschiderile sunt clasificate A,B,C,D după următoarele caracteristici:
Tipul A - Deschideri care nu se conformează caracteristicilor
specificate pentru tipurile B, C sau D.
Tip B - Deschideri care sunt în mod normal închise (de exemplu cu
închidere automată) şi ramificaţii care se deschid rareori, şi care au fitinguri
de închidere.
Tip C - Deschideri care sunt în mod normal închise şi sunt rareori
deschise, conforme definiţiei tipului B, dar care sunt în plus echipate cu
dispozitive de etanşare (de exemplu garnituri) pe întreg perimetrul sau două
deschideri tip B în serie prevăzute cu dispozitive de închidere automată
independente.
Tip D - Deschideri normal închise, conforme definiţiei tipului C, care
nu pot fi deschise decât prin mijloace speciale sau în caz de urgenţă.
Deschiderile tip D sunt în mod efectiv etanşe, cum ar fi treceri
utilitare (de exemplu conducte, ţevi) sau pot fi o combinaţie între o
deschidere tip C, alăturată unei regiuni periculoase, şi o deschidere tip B în
serie.

Tabelul 2

Zona în amonte Tipul Gradul de degajare al deschiderii,

de deschidere deschiderii considerată ca sursă de degajare
Zona 0 A Continuu
B (Continuu) / primar
C Secundar
D Fără degajare
Zona 1 A Primar
B (Primar) / secundar
C (Secundar)/fără degajare
D Fără degajare
Zona 2 A Secundar
B (Secundar) / fără degajare
C Fără degajare
D Fără degajare
Notă: Pentru gradele de degajare din paranteze, se va lua în considerare la
proiectare frecvenţa de funcţionare a deschiderilor.

509
 Ventilaţia

Ventilaţia naturală
Acesta este tipul de ventilaţie care este realizat prin mişcarea aerului
datorită vântului şi/sau gradientelor de temperatură. În aer liber, ventilaţia
naturală este adesea suficientă pentru a asigura dispersia întregii atmosfere
explozive care ar apare în arie. Ventilaţia naturală poate fi de asemenea
eficientă în anumite situaţii în interiorul clădirilor (de exemplu când o clădire
are deschideri în pereţi şi/sau acoperiş).

Ventilaţie artificială
Mişcarea aerului necesară pentru ventilaţie, este asigurată prin
mijloace artificiale, de exemplu ventilatoare sau exhaustoare. Deşi ventilaţia
artificială este utilizată în principal într-o încăpere sau într-un spaţiu închis,
ea poate fi utilizată, de asemenea, în aer deschis pentru a compensa
reducerea sau împiedicarea ventilaţiei naturale datorită obstacolelor.
Ventilaţia artificială a unei arii poate fi fie generală fie locală şi, în
ambele cazuri, corespund diferite grade de mişcare şi de înlocuire a aerului.

Figura 3 - Exemplu de amplasare corectă a deschiderilor de ventilare

pentru gazele şi vaporii mai grei decât aerul2
22
Din broşura ISSA "Explozii de gaze", Secţiunea Internaţională pentru Prevenirea
Pericolelor Profesionale în Industria Chimică, Asociaţia Internaţională de Securitate
Socială (ISSA), Heidelberg, Germania

510
 Gradul de ventilare
Sunt recunoscute trei grade de ventilaţie:
- Ventilaţie puternică (VP)
Ea poate să reducă concentraţia la sursa de degajare practic
instantaneu, ceea ce conduce la o concentraţie inferioară limitei inferioare
de explozivitate. Rezultă o zonă de mică întindere (dacă nu chiar de
întindere neglijabilă).

- Ventilaţie medie (VM)

Ea poate să controleze concentraţia, ceea ce conduce la o situaţie
stabilă, în care concentraţia, în limitele zonei, este inferioară faţă de LEL în
timpul degajării şi în care atmosfera explozivă nu persistă în mod neobişnuit
după oprirea degajării.
- Ventilaţie slabă (VS)
Ea nu poate controla concentraţia pe parcursul degajării şi/sau nu
poate împiedica persistenţa atmosferei explozive în mod neobişnuit după
oprirea degajării.

Disponibilitatea ventilaţiei
Trebuie luate în considerare trei niveluri de disponibilitate a
ventilaţiei:
- foarte bun: ventilaţia există practic permanent;
- bun: se aşteaptă ca ventilaţia să existe în timpul funcţionării
normale. Sunt permise întreruperi, dacă ele se produc rareori şi pentru
perioade scurte;
- mediocru: ventilaţia care nu satisface criteriile unei ventilaţii foarte
bune sau bune, totodată, nu este de aşteptat să existe întreruperi
prelungite.
O ventilaţie, a cărei disponibilitate nu satisface nici măcar criteriile
nivelului mediocru , nu trebuie să se considere că ar contribui la ventilarea
ariei.

Tabelul 3 - Influenţa ventilaţiei asupra tipului de zonă

Ventilaţie
Grad
Grad Puternic Mediu Slab
de Disponibilitate
degajare Foarte Bună Mediocr Foarte Bună Mediocră Foarte
bună ă Bună Bună,
Bună
sau
Mediocră
Continuu (Zona 0 (Zona (Zona 0 Zona Zona 0 Zona 0 Zona 0
ÎN) 0 ÎN) ÎN) 0 + +

511
 Ventilaţie
Grad
Grad Puternic Mediu Slab
de Zonă Zona Zona 11) Zona 2 Zona 1
degajare neperi- 21)
culoasă1)
Primar (Zona 1 (Zona (Zona 1 Zona Zona 1 Zona 1 Zona 1
ÎN) 1 ÎN) ÎN) 1 + + sau
Zonă Zona Zona 21) Zona 2 Zona 2 Zona 0 3)
neperi- 21)
culoasă1)
Secundar (Zona 2 (Zona Zona 2 Zona Zona 2 Zona 2 Zona 1
2)
ÎN) 2 ÎN) 2 şi chiar
Zonă Zonă Zona 0 3)
neperi- neperic
culoasă1) uloasă1
)

1)
Zona 0 ÎN, 1 ÎN sau 2 ÎN indică o zonă teoretică a cărei întindere este neglijabilă în condiţii
normale.
2)
Aria zonei 2, creată de o degajare de grad secundar, poate depăşi aria atribuită unei degajări de
grad primar sau de grad continuu; în acest caz, trebuie luată în considerare distanţa cea mai mare.
3)
Va fi zona O dacă ventilaţia este atât de slabă şi degajarea astfel încât, în practică, o atmosferă
explozivă este prezentă efectiv permanent (adică situaţia este apropiată de cazul în care nu există
ventilaţie). NOTA: „ + ” înseamnă „ înconjurat de”.

DOCUMENTAŢIE
Se recomandă ca procesul de clasificare a ariilor periculoase să fie
efectuat astfel încât diferitele etape care conduc la clasificarea finală să
facă obiectul unei documentaţii adecvate.
Trebuie să fie alcătuită o listă cu caracteristicile tuturor materialelor
utilizate în procedeul de producţie, folosit în instalaţie, caracteristici care
sunt relevante pentru clasificarea ariilor. Rezultatele studiului de clasificare
a ariilor periculoase şi toate modificările sale ulterioare trebuie înregistrate.
Exemple: Tabelul 4 si tabelul 5.

Desene, fişe de date şi tabele

Trebuie ca documentele pentru clasificarea ariilor periculoase să fie
pe format de hârtie sau electronic si trebuie sa includă desene cu vederi în
plan orizontal şi vertical, după caz, care să prezinte simultan tipul şi
întinderea zonelor, temperatura de aprindere şi, prin aceasta, clasa de
temperatură şi grupa de gaz.

512
 Tabelul 4

Exemplu: Parc de rezervoare pentru benzină Desen de

referinţă:
plan general
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Material inflamabil LEL Volatilitate a)
Punct kg/ %vol Presiun Punct Densitatea Temperatu Grupa şi
N Denumire Compoziţi de m3 . ea de relativă ra de clasa de Alte
r. e aprinde vaporilor fierbere gazului sau aprindere a temperatură informaţii
c re la vaporilor în unei b)
relevante şi
rt. 200C raport cu atmosfere observaţii
aerul explozive
0
C gazoase
C
0
kPa 0
C
1 Benzină <0 0,02 0,7 50 < 210 > 2,5 280 II AT3
. 2
513

2 Petrol 55 - 65 0,04 1 6 200 3,5 330 II AT2

. 3
3 Apă ce conţine <0 - > - - > 1,2 > 280 II AT3 Aceste
. petrol şi benzină 0,7 valori sunt
estimative

a)
În mod normal, este dată valoarea presiunii vaporilor, dar în absenţa acesteia, poate fi utilizată valoarea punctului de fierbere ( referinţa 4.4.1 d)
b)
De exemplu II BT3.

Tabelul 5
 Exemplu: Parc de rezervoare pentru benzină Desen de
referinţă:
plan general
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Surse de degajare Material inflamabil Ventilaţie Zonă periculoasă
Nr Temperatura Dispo- Tip Întinderea zonei Alte informaţii
cr Descriere Amplasar Grad Refe şi presiunea Stare Tip 4) Grad 5) nibili- de m Referinţe relevante şi
t e de -rinţă de lucru 3)
tate zonă observaţii
dega 2)

-
jare 1) 0
C 0-1-2 Pe Pe ori-
kPa verti- zontal
cală ă
1 Garnitura Aria S 1 Ambi Ambi L A Mediu Satisfă 2 1,0* 3,0** Exemplul *Deasupra sursei
pompei de pompei -antă -antă cătoar nr.1 de degajare
benzină. e **De la sursa de
degajare
2 Suprafaţa Epurarea C 3 Ambi Ambi L N Scăzut Foarte 0 * * Exemplul *În interiorul
lichidului din apei -antă -antă bună nr.6 separatorului
separator reziduale deasupra nivelului
solului
N Mediu Foarte 1 1,0* 3,0** Exemplul *Deasupra
bună nr.6 nivelului solului
514

**De la separator
N Mediu Foarte 2 3,0* 7,5** Exemplul *Deasupra
bună nr.6 nivelului solului
**De la separator
3. Suprafaţa Aria C 1 Ambi Ambi L N Mediu Slabă 0 * * Exemplul *În interiorul
lichidului din rezervo- -antă -antă nr.8 rezervorului
rezervorul de rului
benzină
4. Deschideri Aria P 1 Ambi Ambi L N Mediu Foarte 1 3,0* 3,0** Exemplul *3 m în jurul
de ventilaţie rezervo- -antă -antă bună nr.8. ventilatorului
în rezervorul rului
de benzină
5. Flanşe , etc. Aria S 1 Ambi Ambi L N Mediu Satisfă 2 * * Exemplul *În interiorul
în interiorul rezervo- -antă -antă cătoar nr.8 carcasei
digu-lui de rului e rezervorului
retenţie al
rezervorului
de benzină
6. Supraplinul Aria S 1 Ambi Ambi L N Mediu Foarte 2 3,0* 3,0** Exemplul *Deasupra
rezervoarelo rezervo- -antă -antă bună nr.8. nivelului solului .
r de benzină rului
Exemplu:Parc de rezervoare pentru benzină şi motorină

Figura 4

515
 În acest exemplu simplificat, în interiorul depozitului de rezervoare sunt
situate trei rezervoare de benzină (cu diguri de retenţie) (element 3), cinci
pompe de lichid (element 1) apropiate una de cealaltă, o singură pompă
(element 1), o instalaţie de umplere a cisternelor auto (element 4), două
rezervoare de motorină (element 5) şi un separator gravitaţional ulei/apă
(element 2).
Luând în considerare parametrii relevanţi (a se vedea foile de date de
clasificare a ariilor periculoase), se obţin următoarele valori tipice pentru acest
exemplu:
a = 3 m; b = 7,5 m; c = 4,5 m; d = 1,5 m.
Desenul este o vedere în plan orizontal . În practică s-ar putea să
existe şi alte surse de degajare; totuşi, pentru simplificare, acestea nu sunt
luate în considerare.

CLASIFICAREA ARIILOR PERICULOASE Ex GENERATE DE PRAFURI,

FIBRE SAU SCAME COMBUSTIBILE

SR EN 60079-10-2:2010 Atmosfere explozive. Partea 10-2:

Clasificarea ariilor. Atmosfere de praf combustibil

Ariile clasificate pentru atmosfere explozive de praf sunt împărţite în

zone, care sunt identificate după frecvenţa şi durata de apariţie a atmosferei
explozive de praf
Straturile, depozitele şi acumulările de praf trebuie considerate ca şi
"orice altă sursă" care poate forma o atmosferă explozivă de praf.
Zona 20: Un loc în care o atmosferă explozivă de praf sub formă de nor
de praf în aer este prezentă în mod continuu sau pe perioade lungi de timp sau
în mod frecvent.
Zona 21: Un loc în care o atmosferă explozivă de praf sub formă de nor
de praf în aer este probabil să apară în mod ocazional în timpul funcţionării
normale.
Zona 22: Un loc în care o atmosferă explozivă de praf sub formă de nor
de praf în aer nu este probabil să apară în timpul funcţionării normale, dar care,
dacă apare, va persista numai pe o perioadă scurtă de timp.
Praful există în spaţiile tehnologice sub două forme: praf în suspensie şi
praf depus.
Clasificarea ariilor este o metodă de analiză şi de clasificare a mediului
instalaţiilor sau uzinelor, în funcţie de probabilitatea de apariţie a amestecurilor
explozive praf/aer şi de straturile de prafuri combustibile. Aceasta va uşura
selecţia corectă a aparaturii electrice destinată utilizării în deplină securitate
într-un astfel de mediu, ţinând cont de caracteristicile prafului.
Pentru clasificarea spaţiilor industriale cu pericol de praf (pulbere)
combustibil se adoptă un concept similar celui utilizat pentru gaze şi vapori

516
inflamabili pentru a da o indicaţie asupra riscului de incendiu şi/sau de explozie,
dacă există o sursă de aprindere. Totodată, spre deosebire de gaze şi vapori
inflamabili, praful combustibil nu va fi în mod necesar evacuat prin ventilaţie
sau difuzie, după ce degajarea a fost oprită. Aceasta are implicaţii în
clasificarea ariilor, care este diferită de cea pentru gazele şi vaporii inflamabili.
Dacă se generează în permanenţă sau pe perioade lungi de timp nori de praf,
foarte diluaţi şi deci neexplozivi, în timp se formează straturi groase de praf.
Plecând de la aceste straturi de praf, mişcările rapide de aer pot genera nori de
praf, creând amestecuri explozive de praf/aer. O depunere de praf care
mocneşte, dacă este deranjată poate aprinde, în consecinţă, norul de praf.
Pentru clasificarea ariilor, trebuie specificate cu claritate natura prafului
şi instalaţiile care se utilizează şi trebuie parcurse următoarele etape:
1.Identificarea caracteristicilor prafului: mărimea particulelor, umiditatea,
temperatura minimă de aprindere în nor şi strat şi rezistivitatea electrică, grupa
corespunzătoare de praf - Grupa IIIA pentru scame combustibile, Grupa IIIB
pentru praf neconductiv sau Grupa IIIC pentru praf conductiv.
2. Identificarea incintele în care pot fi prezente prafuri sau surse de
degajare a prafului. Trebuie identificate si posibilităţile de formare a straturilor
de praf
3. Determinarea probabilităţii de apariţie a unei degajări de la aceste
surse şi în consecinţă probabilitatea de apariţie a amestecurilor explozive
prafuri/aer în diferite părţi ale instalaţiei.
Numai după aceste etape pot fi identificate zonele şi deci extinderea lor.
Deciziile asupra tipului zonei, extinderii acesteia şi prezenţa straturilor de praf
trebuie documentate, de obicei în desenul de clasificare a ariilor. Aceste
documente sunt folosite în continuarea ca bază a evaluării surselor de
aprindere.
Funcţie de probabilitatea de formare a amestecurilor praf/aer potenţial
explozive şi a straturilor de praf potenţial periculoase, ariile pot fi desemnate
conform tabelului 2.

Tabelul 6

Gradul sursei Nori de praf Straturi de praf de grosime

controlată
Perturbate Perturbate
frecvent rar
Permanentă 20 21 22
Primară 21 21 22
Secundară 22 21 22

517
 Întinderea zonelor

Zona 20:
- interiorul echipamentului de manevrare şi de producere a produselor
pulverulente în care amestecuri explozive praf/aer sunt prezente în
permanenţă sau în mod frecvent;
- interiorul unei îngrădiri de praf în care se pot forma straturi de praf cu
grosime excesivă şi necontrolabilă.
Exemple de zone 20:
 locaţii în interiorul incintei pentru reţinerea prafului;
 buncăre, silozuri, cicloane şi filtre etc.;
 sisteme de transport al prafului, cu excepţia anumitor părţi ale
transportoarelor cu bandă sau cu lanţuri etc.;
 amestecătoare, mori, uscătoare, echipamente de ambalat în saci
etc.

Zona 21:
- interiorul unui echipament de manevrare a produselor pulverulente în
care un amestec exploziv praf/aer este susceptibil să se producă;
- zona se întinde în exteriorul echipamentului, formată de o sursă de
degajare, şi care depinde de asemenea de mai mulţi parametri, precum
cantităţile de praf, debitul, mărimea particulelor şi conţinutul de umiditate al
produsului.
- această zonă trebuie să fie uşor extinsă, în mod normal, o sursă de
degajare tipică nu va crea un amestec exploziv praf/aer cu întindere peste 1m
în jurul perimetrului sursei (de exemplu, vizor deschis) şi se va întinde vertical
până la sol sau până la nivelul unui planşeu solid.
Exemple de 21:
 arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului şi imediata
vecinătate a uşilor de acces supuse la demontări sau deschideri frecvente în
scopuri funcţionale atunci când în interior sunt prezente atmosfere explozive de
praf;
 arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului în imediata
vecinătate a punctelor de umplere şi golire, alimentatoare cu bandă, puncte de
prelevare a probelor, rampe de descărcare auto, puncte de deversare a
benzilor etc., unde nu sunt luate măsuri de prevenire a formării atmosferelor
explozive de praf;
 arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului unde praful se
acumulează şi unde din cauza operaţiilor tehnologice, este probabil ca stratul
de praf să fie perturbat şi să formeze atmosfere explozive de praf;
 arii din interiorul incintei pentru reţinerea prafului unde este probabil să
apară nori explozivi de praf (dar nu în mod continuu, nici pentru perioade lungi

518
de timp şi nici în mod frecvent), de exemplu silozuri (dacă sunt umplute sau
golite numai ocazional) şi partea încărcată a filtrelor, dacă sunt prevăzute
intervale largi de auto-curăţare.

Zona 22:
În majoritatea cazurilor, întinderea zonei 22 poate fi definită evaluând
sursele de degajare, în raport cu mediul, care ocazionează fie amestecuri
explozive praf/aer, fie straturi periculoase de praf, fie amândouă.
Totodată, în exteriorul îngrădirilor de praf, toate tipurile de degajare care
creează un strat de praf necontrolabil (de exemplu datorita întreţinerii
necorespunzătoare), ceea ce este inacceptabil, antrenează întotdeauna o zonă
20.
Exemple de zone 22:
 partea de ieşire a deschiderilor de ventilare cu filtre-sac, care, în cazul
unei funcţionări defectuoase, poate degaja atmosfere explozive de praf;
 locaţii în imediata apropiere a echipamentelor care sunt deschise la
intervale rare sau locaţii în imediata apropiere a echipamentelor care din
experienţă se ştie că pot avea neetanşeităţi în zonele unde praful este suflat în
afară, de exemplu echipamentele pneumatice sau îmbinările flexibile care se
pot deteriora etc.;
 depozitarea sacilor care conţine produse prăfoase. În timpul
manipulării sacii se pot deteriora şi produce degajări de praf;
 arii în mod normal clasificate ca zonă 21 pot deveni zonă 22 dacă sunt
adoptate măsuri de prevenire a formării atmosferelor explozive de praf,
incluzând aici ventilaţia de exhaustare. Măsurile trebuie adoptate în vecinătatea
punctelor de umplere şi golire (a sacilor), alimentatoare cu bandă, puncte de
prelevare a probelor, rampe de descărcare auto, puncte de deversare a
benzilor etc.;
 arii unde se formează straturi de praf cu grosimi controlabile care este
probabil să fie învolburate şi să creeze atmosfere de praf. Aria poate fi
desemnată ca nepericuloasă numai dacă stratul este îndepărtat prin curăţare
înainte ca atmosfera periculoasă de praf să se poată forma. Acesta este scopul
major al unei bune menţineri a curăţeniei.

Pericolul în cazul straturilor de praf

În interiorul incintei pentru reţinerea prafului, unde sunt manipulate sau
prelucrate prafuri, deseori nu poate fi prevenită formarea de straturi de praf cu
grosimi necontrolabile, pentru că acestea sunt parte integrantă a procesului
tehnologic.
În afara incintei pentru reţinerea prafului straturile de praf trebuie
controlate prin menţinerea curăţeniei, iar, în scopul clasificării, nivelul curăţeniei
trebuie cunoscut. Este esenţial să se coreleze natura măsurilor de menţinere a
curăţeniei cu administrarea instalaţiei.

519
 Menţinerea curăţeniei

Toate pericolele prezentate de straturile de praf trebuie analizate

separat faţă de norii de praf.
Straturile de praf prezintă trei riscuri:
1) O explozie primară într-o clădire poate învolbura straturile de praf în
nori şi provoca astfel explozii secundare care produc mai multe pagube decât
evenimentul iniţial. Straturile de praf trebuie întotdeauna controlate pentru a
reduce acest risc.
2) Straturile de praf pot fi aprinse de fluxul provenit de la echipamentul
pe care este aşezat stratul de praf, ceea ce poate reprezenta un proces lent.
3) Un strat de praf poate fi învolburat într-un nor, care se poate aprinde
şi provoca o explozie.
Aceste riscuri depind de proprietăţile prafului şi de grosimea straturilor,
care este influenţată de natura menţinerii curăţeniei. Probabilitatea ca un strat
să provoace incendiu poate fi controlată prin alegerea corectă a echipamentului
şi printr-o menţinere a curăţeniei eficiente.

Frecvenţa curăţeniei, ea singură, nu este suficientă pentru a determina

dacă este controlat riscul dat de depunerea straturilor de praf. Viteza de
depunere a prafului are diferite efecte, de exemplu un grad secundar de
degajare cu o viteză mare de depunere poate crea un strat periculos mult mai
repede decât un grad primar de degajare cu o viteză de depunere mai mică.
Atât frecvenţa curăţeniei cât şi eficienţa sa sunt importante.
Deci prezenţa şi durata unui strat de praf depinde de:
 gradul de degajare de la sursa de praf,
 viteza cu care praful se depune, şi
 eficienţa menţinerii curăţeniei (curăţare)
Pot fi descrise trei nivele de menţinere a curăţeniei.
 Bun: Straturile de praf sunt menţinute la grosime neglijabilă sau nu
există, indiferent de gradul de degajare. În acest caz, riscul de apariţie a norilor
explozivi de praf de la straturi şi riscul de incendiu provenit de la straturi au fost
îndepărtate.
 Mediu: Straturile de praf nu sunt neglijabile dar există pe termen
scurt (mai puţin decât durata unui schimb de muncă). Praful este îndepărtate
înainte ca focul să poată apărea.
 Slab: Straturile de praf nu sunt neglijabile şi există pentru mai mult
timp decât durata unui schimb de muncă. Riscul de incendiu poate fi unul
semnificativ şi trebuie controlat prin alegerea echipamentului în conformitate cu
SR EN 60079-14.

Trebuie luate măsuri pentru menţinerea corespunzătoare a curăţeniei

funcţie de condiţiile care pot crea nori de praf dintr-un strat. La clasificarea

520
ariilor trebuie să se ţină seama de toate condiţiile care pot crea nori de praf (de
exemplu o persoană care intră în încăpere).
Anumite modificări ale stării stratului de praf, de exemplu absorbţia
umezelii, pot face imposibilă învolburarea stratului în nor de praf. În acest caz
se poate să nu mai existe risc secundar de explozive dar riscul de aprindere
rămâne acelaşi.

Dacă nu se menţine nivelul planificat al curăţeniei se

EX creează riscuri suplimentare de incendiu şi explozii.

DOCUMENTAŢIE
Documentele de clasificare a ariilor pot fi pe hârtie sau pe suport
electronic şi trebuie să includă planuri şi secţiuni verticale care să arate atât
tipul cât şi extinderea zonelor, întinderea şi grosimea admisă a straturilor de
praf, temperatura minimă de aprindere a norului de praf şi a stratului de praf.
Documentele trebuie să includă şi alte informaţii relevante cum sunt:
localizarea şi identificarea surselor de degajare. Pentru instalaţiile mari
şi complexe sau pentru spaţiile tehnologice poate fi util să se repereze sau să li
se atribuie surselor de degajare câte un număr, pentru a facilita referinţele între
fişele tehnice şi desenele clasificării ariilor;
informaţii despre menţinerea curăţeniei şi alte măsuri de prevenire
care au fost necesare la obţinerea clasificării;
metodele de menţinere şi revizuirea periodică a clasificării, precum şi
metode de revizuire când se schimbă echipamentele, materialele şi procedeele
tehnologice;
lista de difuzare a clasificării;
motivele deciziilor luate la stabilirea tipului şi întinderii zonelor şi la
întinderea straturilor de praf.

Simbolurile clasificării zonelor prezentate în figura 1 sunt simbolurile de

preferat. La fiecare desen trebuie prevăzută legenda cu simbolurile utilizate.

Zona 20 Zona 21 Zona 22

Figura 5 - Identificarea zonelor pe desene

521
 EXEMPLE

Punct de golire a sacilor în interiorul unei clădiri şi fără ventilaţie de

exhaustare

Figura 6
1 - zonă 21; 2- zonă 20; 3 – podea; 4 - buncăr de descărcare a sacilor;
5- spre procesul tehnologic

Punct de golire a sacilor cu ventilaţie de exhaustare

Similar cu exemplul de mai sus, dar în acest caz sistemul are ventilaţie
de extracţie. În acest fel praful poate fi păstrat în sistem cât mai mult posibil.

Figura 7
1 - zonă 22, 2 - zonă 20, 3 – podea, 4 -buncăr de descărcare a sacilor , 5 -
spre procesul tehnologic, 6 - spre extracţia din incinta de reţinere a prafului

522
 Tabelul 7 - Caracteristicile de explozie ale unor prafuri industriale

Nr Denumirea prafului Temperatura Concen Energi Granul Pericolu Conce

. de aprindere traţia a o l n
crt în sus în min. de minimă metria relativ traţia
pensie strat explozi de prafului de de
e aprin µm explozie oxigen
g/m3 dere %vol.
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1. Aluminiu (praf) 650 190 45 0,015 10-15 puternic 2
2. Alcool 540 440 35 0,12 puternic
polivinilacetic
3. Bumbac (scame) 470 385 50 0,025 7-1000 slab 7-20
520 500 1,92
4. Bumbac (praf) 210 250 50
5. Bumbac umplutură 6,6 420 foarte
pentru textolit puternic
6. Cânepă 430 80 0,008 74 foarte
440 40 0,03 puternic
7. Coji de nucă 420 30 0,03 foarte
puternic
8. Cărbune cu subst. 635 - - puternic 16
vol. reduse 610 55 0,06
Cărbune (f. volatil)
9. Celuloză praf 445
(lignină)
10. Celuloză 410 310 45 0,08 74 puternic 17
480 270 55 13
11. Clei de piele (praf) 550 300
1000
12. Ebonită 360 30 0,030 36 11
320 1000
13. Făină de lemn 430 40 0,02 17
14. Hârtie 360 fibră
50020
15. Ierburi şi muşchi 460 - 45 0,05 puternic 13
16. Lemn coajă 450 250 20 0,06 puternic
17. Lemn - pin alb - făină 470 260 35 0,04 puternic
18. Lemn scoarţă de puternic
brad
19. Lemn umplutură foarte
puternic
20. Lemn tare (fag) 420 311 70
5 160
21. Lignină hidralizată 450 40 0,02 foarte
puternic
22. Lignină foioase 316 196 30 850 puternic
23. Lignină conifere 382 196 35 850 puternic
24. Lignină bumbac 327 196 63 850 puternic
25. Lignină sulfonat de 590 160 0,100
Ca
26. Lignină răşină 450 40 7

523
Nr Denumirea prafului Temperatura Concen Energi Granul Pericolu Conce
. de aprindere traţia a o l n
crt în sus în min. de minimă metria relativ traţia
pensie strat explozi de prafului de de
0 1 2 3 e
4 aprin
5 µm
6 explozie
7 oxigen
8
27. Novolac 520 35-50 foarte
puternic
28. Nylon 500 430 0,03 foarte
puternic
29. Nitroceluloză autoa- foarte
prinde puternic
-re
230
30. Poliuretan 425 46-63
31. Plexiglas praf 485
32. Praf de plută 460 210 35 0,035 foarte
puternic
33. Praf de rumeguş 430 35 0,02 foarte 17
puternic
0 1 2 3 4 5 6 7 8
34. Polietilenă (înaltă 410 380 20 0,03 74 13
presiune)
35. Polipropilenă 430 400 25 74
36. Polistiren 475 20 0,016 7
37. Polistiren modificat 460 800 8
cu cauciuc
38. Poliuretan 425 440 30 0,02 74
39. Răşină alchidică 500 155 0,12 slab 15
40. Răşină alilică 500 35 0,02 foarte 13
puternic
41. Răşină 450 75 0,08 puternic 17
aminoureoformal-
dehidică
42. Răşină celulozică 320 25 0,01 foarte 11
puternic
43. Răşină 460 45 0,16 moderat
polieterclorinată
44. Răşină epoxidică 630 30 0,035 74 foarte 12
540 20 0,015 puternic
45. Răşină poliamidică 500 30 0,02 foarte 13
puternic
46. Răşină fenolică 500 30 0,02 foarte 14
puternic
47. Rşăsină poli 710 25 0,02 foarte 15
agrilonat puternic
48. Răşină 500 40 0,04 puternic 13
polietilentereftalat
49. Răşină de polietilenă 410 20 0,01 foarte 12
puternic
50. Răşină polimetilenă 520 150 0,064 moderat
51. Răşină polipropilenă 420 20 0,03 foarte
puternic
52. Răşină poliuretan 550 390 25 0,02 foarte
puternic

524
Nr Denumirea prafului Temperatura Concen Energi Granul Pericolu Conce
. de aprindere traţia a o l n
crt în sus în min. de minimă metria relativ traţia
pensie strat explozi de prafului de de
0 1 2 3 e
4 aprin
5 µm
6 explozie
7 oxigen
8
53. Răşină naturală DK 390 15 0,01 foarte 14
puternic
54. Răşină metacrilat de 440 25 0,02 foarte
etilstiren puternic

Bibliografie

1. SR EN 1127-1: 2008 - Atmosfere explozive - prevenirea exploziilor şi protecţia

contra exploziilor. Partea 1. Concepte de bază şi metodologie

2. SR EN 60079-10-1:2009 - Atmosfere explozive. Partea 10-1: Clasificarea ariilor.

Atmosfere explozive gazoase ( Explosive atmospheres -- Part 10-1:
Classification of areas - Explosive gas atmospheres)

3. SR EN 60079-10-2:2010 - Atmosfere explozive. Partea 10-2: Clasificarea

ariilor. Atmosfere de praf combustibil (Explosive atmospheres -- Part 10-2:
Classification of areas - Combustible dust atmospheres)

4. SR EN 60079-10: 2004 - Aparatură electrică pentru atmosfere explozive

gazoase. Partea 10: Clasificarea ariilor periculoase (standard inlocuit)

5. SR EN 61241-10:2005/C91:2007 - Aparate electrice destinate utilizării în

prezenţa prafului combustibil.Partea 10: Clasificarea ariilor unde este sau poate
fi prezent praf combustibil. (standard inlocuit)

6. NP 099-04 - Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea şi exploatarea

instalaţiilor electrice în zone cu pericol de explozie.

7. Guide CEI 31-35 - Guide for the application of the Norm EN 60079-10 (CEI 31-
30).

8. Guide CEI 31-35/ - Electrical apparatus for explosive atmospheres – Guide for
the application of the Norm EN 60079-10 (CEI 31-30) Classification of
hazardous zones.

525