Sunteți pe pagina 1din 1

Elev: Pupăză Răducu

Clasa: a IX-a G
Colegiul Economic ,,M. Kogălniceanu” Focșani

SPUNEM ÎMPREUNĂ STOP VIOLENȚEI ÎN ȘCOLI!

Cu toții am fost victime ale violenței în școli, sau, cel puțin, am privit sau
auzit cum cineva primea bullying, dar câți dintre noi am încercat să facem
ceva cu privire la asta? Haideți să spunem stop violenței în școli!
Fie ea violență fizică sau verbală, ambele au un impact puternic asupra
unei persoane. Câteva simple cuvinte pot afecta un om la fel de mult ca o
palmă, un pumn sau o piedică. Violența nu este o soluție, iar aceasta trebuie
oprită în special în școli.
Școala trebuie să fie un mediu primitor, plăcut și distractiv, unde elevii să
vină cu drag și să aibă în gând faptul că aici este un loc unde pot să stea
liniștiți, unde să-și facă prieteni și amintiri de neuitat, unde vor învăța lucruri
noi, nu un loc în care vin cu teama de a fi judecați, răniți sau jigniți.
Fiecare copil are drepturi egale, așadar niciunul nu este mai presus decât
altul. Școala ar trebui să le ofere elevilor oportunitatea de a se simți în largul
lor, ascultați și înțeleși. Copiii trebuie să se simtă ca acasă, colegii de clasă
să le fie ca o familie, nici de cum dușmani.
Violența trebuie oprită, iar noi putem face asta! Dacă încercăm să fim mai
buni unii cu alții, să comunicăm, să înțelegem situația anumitor persoane și
să fim mai deschiși, cu siguranță bullying-ul din școli va dispărea ușor, ușor.
În concluzie, violența nu este o soluție, comunicarea este piesa lipsă în
cazul unui conflict care se poate dezvolta într-o situație și mai neplăcută.
Alege să comunici într-un mod civilizat înainte să acționezi greșit!

S-ar putea să vă placă și