Sunteți pe pagina 1din 6

27.

Ectoparaziţi: noţiune, exemple

Ectoparazitismul.

La apariţia ectoparazitismului, un rol favorizant l-a avut sedentarismul unor animale, cum sunt de
exemplu, ciripedele (crustacee) dintre care unele au început că se fixeze cu predilecţie pe suprafaţa
corpului altor animale, trecând apoi şi la o nutriţie parazită. La fel, nutriţia cu o hrană organică a putut să
înlesnească apariţia parazitismului la unele insecte şi acarieni. Probabil că strămoşii liberi ai malofagelor
şi sarcoptiformelor, ducând o viaţă asemănătoare cu a oribatidelor actuale, au început să populeze
cioburile păsărilor şi viziunile mamiferelor unde găseau resturi organice mai abundente, pentru ca apoi
să treacă pe corpul animalelor şi să se hrănească cu producţiile cornoase ale acestora (pene, puf, păr),
sau cu sângele lor. În sfârşit, se poate admite că şi modul de viaţă prădător a dus la ectoparazitism, mai
ales în ceea ce priveşte hirudineele.

28. Sistematica Protozoarelor

12.1. Încrengătura Protozoa


Protozoarele sunt organism cucariote, care fac parte din regnul animal. Fiecare
unitate celulară îndeplineşte toate funcţiile necesare vieţii. Sunt dscrise mii de
specii de protozoare, majoritatea duc o viaţă liberă, pe când unele s-au adaptat la
viaţă parazitară. Din punc de vedere structural protozoarele parasite nu diferă de
cele libere.
Protozoarele au dimensiuni microscopic, care variază în limitele de la 3 până la
150 mkm. Numai cei mai mari reprezentanţi ai aceste încrengături, de exemplu,
rizopodele cu cochiliile, care vieţuiesc în mările polare, ating în diametru 2-3 cm.
protozoarele pot avea o formă sterică, sau ovoidală, unele au simetrie bilateral,
altele au o torsiune de-a lungul axului longitudinal. Amibele nu au nici un contur
précis în stadiul de trofozoit datorită mişcărilor permanente ale citoplasmei.
Organelle pentru deplasare la diferiţi reprezentanţi pot fi pseudopodele, flagelii şi
cilii. Organitele digestive constau din vacuole digestive. În corpul unor protozoare
sunt prezente vacuole (pulsative) care servesc drept organite de autoreglare,
excreţie şi respiraţie.
Toate protozoarele deţin anumite structure morfologice fundamentale: nucleu,
citoplasmă şi membrană protoplasmatică. În stadiul de trofozoit posedă o
membrană plasmatică semipermiabilă cu rol important în menţinerea
concentraţiei normale a substanţelor citoplasmatice, controlând captarea hranei
şi eliminarea produselor de excreţie.
Citoplasma este compusă din două straturi: a) ectoplasma; b) endoplasma.
Ectoplasma este aşezată la exterior, este omogenă şi mai densă decât
endoplasma. Are loc în locomoţie, în ingestia hranei, rspiraţiei şi excreţie. Din ea
se formează stratul periferic – pelicula, care constituie o parte a protoplasmei vii.
Pe suprafaţa peliculei uneori se formează cuticula. Cuticula nu posedă
proprietăţile protoplasmei vii. Endoplasma poate conţine la unele protozoare
vacuole digestive sau contractile care reglează presiunea osmotic.
Nucleul conţine cromozomii, care reglează creşterea şi reproducerea
determinând carcaterul genetic al specie. Nucleoplasma este inconjurată de o
membrană perforată de pori care comunică cu endoplasma. Multe protozoare
în condiţii nefavorabile formează chisturi, adică devin immobile, capătă formă
rotundă, încetează nutriţia, procesul schimbului de substanţe l ele încetineşte, la
exterior se acoperă cu o membrană compact protectoare. Închistarea este iniţială
de deficitul de hrană, de acumularea exesivă de produse catabolice, de o
schimbare important în concentraţia ionilor de hydrogen şi de suprapopulare.
Închistarea are un scop dublu: de protecţie a parazitului atât în afara gazdei,
uşurând trecerea la o altă gazdă, câr şi faţă de enzimele existente în tractul
intestinal al noii gazed şi, de reproducere, în care nucleul suferă o diviziune,
rezultând un număr crescut de exemplare după dechistare. Dechistarea se
produce ca urmare a acţiunii enzimatice a ţesuturilor gazdei şi a modificărilor
osmotic apărute în mediu şi, pe de altă parte, a acţiunii mecanice şi probabil
biochimice a protozoarului din interiorul chistului.
Fenomenele de sensibilitate se manifestă la protozoare sub formă de tropizme:
positive sau negative (termo-, higro-,etc.).
Nutriţia are loc prin fagocitoză sau pinocitoză, adică se face prin incorporare de
particule alimentare în masa protoplasmatică sau prin trecerea prin osmoză a
unor substanţe dizolvate. După captare, hrana este întrodusă într-o vacuolă
difestivă, care fuzionează cu lizozomul. Enzimele lizozomale scindează hrana în
elemente mai simple, care se dizvoltă în apa din vacuolă. Sub această formă
pătrund în citoplasmă şi sunt utilizate pentru producerea de enegrie şi sinteze
celulare. Materialul nutritive nedigerat în vaculă este eliminate la suprafaţa
celulei printr-un process de exocitoză.
Respiraţia se realizează prin difuziune: oxigenul (O2) difuzează în interiorul celulei,
iar dioxidul de carbon (CO2) rezultat din activitatea celulei, în afara ei.
Reproducerea este asexuată, cu diviziune seccesivă sau sexuată, cu formare de
gameţi şi schimb de substanţă nuclear. În urma fecundării se formează zigotul
(oul), care se transform într-un sac cu spori (sporochistul) din care se eliberează
sporozoiţii.
Ciclul de viaţă poate fi simplu, constând într-un stadiu trofic într-o singură gazdă,
în care înmulţirea se face binary longitudinal ( la bacteria binary transversal), ca la
Trichomonas vanginalis, T. focus, Eutamocba gingivalis. Ceva mai complex este
ciclul întâlnit la Entamocba histolytica şi Giardia intestinalis, care au şi un stadiu
de rezistenţă, chistul, care le asigură supravieţuirea şi trecerea de la o gazdă la
alta. Sunt protozoare care necesită două gazed (protozoare dixene), dintre care
una este o adaptare secundară, pentru creşterea şanselor de perpetuare:
atropodele hematofage (Ixodes, Deramaccutor, Hyalomuma, Boophilus,
Haemophisalis, Rhipicephalus) sunt şi vectori şi gazed pentru Babesia, Theilerca,
Plasmodium, Leichmania, trypanosome, transportând paraziţii de la o gazdă la
alta, oferind în acelaşi timp şi un prilej în plus de multiplicare a paraziţilor.
Încrengătura protozoa cuprinde 4 clase:
1. Sporozoa
2. mastigophora
3. Trhizopoda
4. Ciliata
29. Paraziţii şi sediul lor

30. Modelul evolutiv dixen: noţiune, exemple

5.2. Modul evolutiv dixen (digen) este caracterizat de prezenţa obligatorie, a


două categorii de gazed (gazdă definitivă şi respective gazdă intermediară). În
evoluţia paraziţilor şi în acest caz dezvoltarea, fiind multistadială, se poate realize
în prezenţa sau absenţa stadiilor exogene şi, de asemenea, cu sau fără alternanţa
fazelor schizogonice şi gametogonice. Realizarea variantei cu stadia exclusive
endogene este favorizată de anumite particularităţi ale relaţiilor statornice între
cele două categorii de gazed în cauză.. Asfel hemosporidiile, parasite sanguine ale
mamiferelor şi păsărilor, la care se dezvoltă fazele schizogonică şi gametogonică
incipient, îşi continuă dezvoltarea sexual şi sporogonică în organismul artopodelor
ixodide sau culicide. Ele ajung în corpul acestora din urmă în timpul hrănirii lor cu
sânge de la om şi animale bolnave.
În cadrul acestui model există variante cu una sau mai multe stadia exogene. La
unele cestode (Taenia saginata, T. solium, T. hydatigena, T. pisimormis,
Ecchinococus granulosus, Multiceps multiceps, Hymenolepis nana) transmiterea
de la o gazdă la alta este posibilă răspândirea ouălor paraziţilor în mediul
ambient, cu care se contaminează apoi gazda intermediară. În context, ciclul
biologic este condiţionat de prezenţa unui singur stadiu exogen. Parazitul adult,
localizat în gazdă definitivă elimină ărin excrementele, proglote ovigere, ce conţin
ouă déjà infestante pentru gazdă intermediară chiar din primele moment când
acesta le ingerează din mediul exterior. Alţi paraziţi se dezvoltă în mediu, trecând
prin mai multe Faze evolutive. În ciclul evolutiv al trematodului Fasciola hepatică,
faza exogenă se desfăşoară în două etape: în prima incubează ouăle şi
eclozionează miracizii, ce pătrund în corpul gazdei intermediare (melci acvatici),
din care vor ieşi cercarii; în a doua etapă, cercarii se transform în metacercari,ce
rămân pe plante.
31.Interrelaţii de paraziţi în condiţii de poliparazitism cu gazdă

2.3. Poliparazitism – prin însăţi definiţie este considerat ca fenomen biologic al parazitării concomitente
şi successive a cel puţin 2 specii de vieţuitoare (protozoare, helminţi, arahnide, insect, fungi, bacteria,
virusuri) la om, animale, plante şi mediu. Ca fenomen biologic, poliparazitismul nu e nou, acesta a existat
întotdeauna. Numai denumirea fenomenului este foarte variată: multiparazitism, parasitism de asociere,
asociaţii parazitare, poliinfestaţie, parazitocenoză, complex parazitar, încărcătura parazitară,
poliparazitism ş.a. În present este mai frecvent folosită denumirea de poliparazitism. Din datele
literaturii de specialitate la om concomitant pot parazita 6 specii de helminţi: Necator americanus,
Trichocephalus trichurus, Schistosoma mansoni, Wuchereria bancrofti, Paragonimus ringer şi Ascaris
lumbricoides. La oaie au fost depistate cu parazitare concomitente 23 de specii de helminţi cu localizare
hepato-pneumogastrointestinală. Skrjabin (1929) a determinat parazitare concomitentă în diferite
organe şi ţesuturi la cal a 46 specii de helminţi.

32. Acţiunea inoculatoare ale paraziţilor

Endoparazitismul. A putu să apară printre animalele libere ajunse în mod întâmplător în corpul altora,
aşa cum o demonstrează şi azi paraziţii facultativi ( de exemplu, numeroase nematode din apă şi sol,
care ajung direct sau odată cu hrana în intestinul animalelor), sau prin schimbarea instinctului de pontă
(de exemplu, la acele insecte care îşi depuneau ouăle în materie organică în putrefacţie şi, treptat, au
început să le depună în cavitatea bucală, rectul sau în rănile animalelor vii, unde se găsesc condiţii
favorabile dezvoltării lor; probabil ca, în aşa mod asemănător, au devenit parazite şi insectele
entomofage hymenoptere, diptere etc., a căror femelă îşi depune ouăle în oul sau larva altor insecte).
Mai rar, endoparazitismul este precedat de o viaţă ectoparazitară, după cum se constată la malofagul
Tetrophthalmus din punga submandibulară a pelicanului şi care mai iese încă în perioada pontei pentru
a-şi depune ouăle între penele gazdei.
33.Morfologia clasei Nematoda

Nematodozele cuprind parazitoze de viermi din clasa Nematoda cu localizare în diferite ţesuturi şi
organe la mamifere, păsări, peşti, reptile şi batracieni, producând îmbolnăviri grave (strongilozele
pulmonare, de pildă) sau benigne, dar cu pierderi economice importante, sau alteori trecând ca simplă
stare de parazitism subclinic. Unele nematodoze cu importanţă zoonotică morbiditate cu tulburări greu
recuperabile, cum este trichineloza. Comportamentul nutritiv este variat: sunt chimivori, hematofagi
sau/şi histiofagi. După modul pontei, femelele sunt ovipare, ovovivipare sau vivipare (larvipare).
Ontogeneza la numeroase specii este de tip monoxen (sau aşa numiţii geo-helminţi) sau diheteroxen
(biohelminţi) la care formele larvare se dezvoltă la G.I. Formele exogene (neparazite) în majoritatea
cazurilor evoluează, având loc embriogeneza, eclozarea sau nu a larvelor şi, în final, dezvoltarea larvelor
trecând prin două năpârliri, devenind infestante (L1-L2-L3 ). La biohelminţi dezvoltarea larvară se
realizează la G.I

34.Autopsie (disecţie) complete şi incomplete după metoda lui K.I.Skrjabin

35.Parazitism permanent: noţiune, exemple

* Parazitismul permanent reprezintă un model de asociaţie interspecifică, esenţializat prin adaptarea


paraziţilor exclusive vieţii parazitare. Organismul gazdă devine mediul de existenţă, nici unul din formele
de dezvoltare nu popate trăi în absenţa gazdei. Există diferite aspect ale acestui mod de asociere: în
unele cazuri, toate formele evolutive se găsesc la aceeaşi gazdă (nematodul Trichinella spiralis trăieşte
ca adult la nivelul intestinului, iar larvele în musculature striată a aceleiaşi gazed); în alte cazuri stadiile
de dezvoltare ale unui parazit se realizează cu schibarea obligatory a două gazed fără trecerea prin
mediul exterior (Plasmodium, babesiile pentru a se dezvolta, necesită prezenţa omului, animalelor
vertebrate şi artropodelor hematofage din familia Ixodidae şi Culicidae).

36.Sistematica (morfologia şi biologia) Acarienilor din ordinul Acariformes

37. Deparatizarea terapeutică şi profilaxia

38. Gazda vector-parazitar:noţiune, exemple

4.5. Gazda – vector (vectorul parazitar) reprezintă organismele care, fiind


obligatorii în dezvoltarea unor paraziţi, pot cnstitui mediul favorabil pătrunderii,
dezvoltării şi conservării formelor evolutive. Intervenind incidental în biologia
paraziţilor, nu constituie un cadru prielnic pentru dezvoltare şi reproducere, ci
numai pentru conservarea şi menţinerea caracterelor patogene. Există o
categorie de vectori cum sunt, de pildă, unele insect hematofage sau rozătoare
care, deplasându-se dintr-o zonă în alta, dislocă la mari distanţe forme parasite,
având un deosebit rol în contaminarea unor zone îndemne de anumite
parazitoze.. Animalele coprofage, cum sunt câinele şi porcul, pot să transmit (pot
vehicular) elemente de invazie, consumând fecalele de om, în care se găsesc ouă
de ascarizi, trichocefali sau capilarii. Aceste ouă trec prin tubul digestive al
câinelui şi sunt împrăştiate mai departe cu excrementele acestuia. Muştele pot
transport ape trompă şi picioare oochişti de coccidii, chişti de Giardia,
Entamaedia, ouă şi larve de helminţi. Păsările de curte, cele sălbatice, vrăbiile,
ciorile, precum şi şobolanii, şi oamenii pot transport ape picioare şi pe corpul lor
oochiştii sau ouăle de coccidii sau de virmi.
Gazdele care vehiculează paraziţii şi în organismul cărora parazitul nu suferă nici o
modificare legată de dezvoltare, se numesc vectori mecanici. (Ex.: Muscidae).
Dacă în organismul transmiţătorului se petrece dezvoltarea stadială a paraziţilor,
atunci aceşti vectori se numesc vectori biologici. (Ex.: Culicidae, Ixodidae).
Paraziţii, în ciclul evolutiv al cărora participă gazed intermediare se numesc
bioparaziţi, iar cei care se dezvoltă fără Gazde intermediare sunt numiţi
geoparaziţi.
Exemplu de bioparaziţi: trematode, cestode, unele nematode, Plasmodium,
Toxoplasma, Babesia, Piroplasma, Theileria etc.
Exemplu de geoparaziţi: Hymenolepis nana, nematodele din fam.
Trichocephalidae, subordinul Oxyurata, subordinul Ascaridata, fam.
Trichostrongalidae; protozoarele din clasa Sporozoa (g. Eimeria, Toxoplasma,
Cryptosporidium).

S-ar putea să vă placă și