Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ectoparazitismul.
La apariţia ectoparazitismului, un rol favorizant l-a avut sedentarismul unor animale, cum sunt de
exemplu, ciripedele (crustacee) dintre care unele au început că se fixeze cu predilecţie pe suprafaţa
corpului altor animale, trecând apoi şi la o nutriţie parazită. La fel, nutriţia cu o hrană organică a putut să
înlesnească apariţia parazitismului la unele insecte şi acarieni. Probabil că strămoşii liberi ai malofagelor
şi sarcoptiformelor, ducând o viaţă asemănătoare cu a oribatidelor actuale, au început să populeze
cioburile păsărilor şi viziunile mamiferelor unde găseau resturi organice mai abundente, pentru ca apoi
să treacă pe corpul animalelor şi să se hrănească cu producţiile cornoase ale acestora (pene, puf, păr),
sau cu sângele lor. În sfârşit, se poate admite că şi modul de viaţă prădător a dus la ectoparazitism, mai
ales în ceea ce priveşte hirudineele.
2.3. Poliparazitism – prin însăţi definiţie este considerat ca fenomen biologic al parazitării concomitente
şi successive a cel puţin 2 specii de vieţuitoare (protozoare, helminţi, arahnide, insect, fungi, bacteria,
virusuri) la om, animale, plante şi mediu. Ca fenomen biologic, poliparazitismul nu e nou, acesta a existat
întotdeauna. Numai denumirea fenomenului este foarte variată: multiparazitism, parasitism de asociere,
asociaţii parazitare, poliinfestaţie, parazitocenoză, complex parazitar, încărcătura parazitară,
poliparazitism ş.a. În present este mai frecvent folosită denumirea de poliparazitism. Din datele
literaturii de specialitate la om concomitant pot parazita 6 specii de helminţi: Necator americanus,
Trichocephalus trichurus, Schistosoma mansoni, Wuchereria bancrofti, Paragonimus ringer şi Ascaris
lumbricoides. La oaie au fost depistate cu parazitare concomitente 23 de specii de helminţi cu localizare
hepato-pneumogastrointestinală. Skrjabin (1929) a determinat parazitare concomitentă în diferite
organe şi ţesuturi la cal a 46 specii de helminţi.
Endoparazitismul. A putu să apară printre animalele libere ajunse în mod întâmplător în corpul altora,
aşa cum o demonstrează şi azi paraziţii facultativi ( de exemplu, numeroase nematode din apă şi sol,
care ajung direct sau odată cu hrana în intestinul animalelor), sau prin schimbarea instinctului de pontă
(de exemplu, la acele insecte care îşi depuneau ouăle în materie organică în putrefacţie şi, treptat, au
început să le depună în cavitatea bucală, rectul sau în rănile animalelor vii, unde se găsesc condiţii
favorabile dezvoltării lor; probabil ca, în aşa mod asemănător, au devenit parazite şi insectele
entomofage hymenoptere, diptere etc., a căror femelă îşi depune ouăle în oul sau larva altor insecte).
Mai rar, endoparazitismul este precedat de o viaţă ectoparazitară, după cum se constată la malofagul
Tetrophthalmus din punga submandibulară a pelicanului şi care mai iese încă în perioada pontei pentru
a-şi depune ouăle între penele gazdei.
33.Morfologia clasei Nematoda
Nematodozele cuprind parazitoze de viermi din clasa Nematoda cu localizare în diferite ţesuturi şi
organe la mamifere, păsări, peşti, reptile şi batracieni, producând îmbolnăviri grave (strongilozele
pulmonare, de pildă) sau benigne, dar cu pierderi economice importante, sau alteori trecând ca simplă
stare de parazitism subclinic. Unele nematodoze cu importanţă zoonotică morbiditate cu tulburări greu
recuperabile, cum este trichineloza. Comportamentul nutritiv este variat: sunt chimivori, hematofagi
sau/şi histiofagi. După modul pontei, femelele sunt ovipare, ovovivipare sau vivipare (larvipare).
Ontogeneza la numeroase specii este de tip monoxen (sau aşa numiţii geo-helminţi) sau diheteroxen
(biohelminţi) la care formele larvare se dezvoltă la G.I. Formele exogene (neparazite) în majoritatea
cazurilor evoluează, având loc embriogeneza, eclozarea sau nu a larvelor şi, în final, dezvoltarea larvelor
trecând prin două năpârliri, devenind infestante (L1-L2-L3 ). La biohelminţi dezvoltarea larvară se
realizează la G.I