1.

Unitatea este un dar al Duhului Sfânt (Fapte 3:1-4)

- Ucenicii au început să învețe despre binecuvântarea de a fi împreună din timpul în care Domnul Isus era
cu ei, dar au început să o cultive mai mult după înălțarea Domnului Isus și au descoperit adevărata ei
valoare după coborârea Duhului Sfânt. Ce i-a adunat împreună și ce i-a ținut împreună? Așteptarea
făgăduinței, împlinirea ei și lucrarea încredințată.
- Noi suntem împreună pentru că avem Duhul Sfânt și rămânem împreună atât timp cât ducem mai
departe lucrarea încredințată. În vremea noastră unul scopurile lui Satan este să ne fure această
binecuvântare (de a fi împreună) și dacă nu veghem suficient, chiar și reușește în unele cazuri.
- Unitatea este un dar al Duhului Sfânt. Care este scopul acestui dar?
a) Unitatea întărește rugăciunea (Fapte 1:14)
b) Unitatea întărește ascultarea (Fapte 2:1)
c) Unitatea întărește credința (Fapte 2:44)
d) Unitatea întărește închinarea (Fapte 2:46)
e) Unitatea întărește propovăduirea (Fapte 4:23-31)

2. Viața este un dar al Duhului Sfânt (Ioan 7:37-39)

- Viața nouă vine prin credința în Domnul Isus și lucrarea Duhului Sfânt în viața omului păcătos
- Prin puterea noastră suntem incapabili să producem viață nouă
- Această viață nouă ne este dăruită de Domnul Isus prin Duhul Sfânt nu cu porția, ci din belșug („din
inima lui vor curge râuri de apă vie”)
- Viața nouă este rezultatul:
a) Înnoirii (Tit 3:4-7); avem aici o imagine deosebită a lucrării Sfintei Treimi în viața noastră:
dragostea lui Dumnezeu Tatăl față de noi, lucrarea de ispășirea realizată de Dumnezeu Fiul și
lucrarea de înnoire realizată de Dumnezeu Duhul Sfânt; de observat cei doi termeni din v. 5: spălarea
și înnoirea (în acest sens vezi și Ezechiel 36:25-27)
b) Locuirii (Ioan 14:15-23); în contextul discuției despre plecarea Sa și despre trimiterea
Mângâietorului, Domnul Isus face această declarație înaintea ucenicilor: „Noi (Tatăl, Fiul și Duhul
Sfânt) vom veni la el (la cel care păzește poruncile Domnului) și vom locui împreună cu el” (v. 23);
Duhul Sfânt locuiește doar în viața unui împlinitor al Cuvântului

3. Pacea este un dar al Duhului Sfânt (Fapte 12:1-11)

- Contextul: În plan economic are loc o mare foamete (11:27, 28). În plan spiritul, Irod Antipa (nepotul lui
Irod cel mare, cel care era pe tron atunci când S-a născut Domnul Isus) declanșează o prigoană
împotriva creștinilor. În acest context este omorât Iacov, fratele lui Ioan, iar Petru este arestat.
- Istoria relatată are loc în noaptea dinaintea zilei în care era programată judecata lui Petru și mai mult ca
sigur, la fel ca și în cazul lui Iacov, condamnarea lui la moarte. Petru știa toate aceste lucruri.
- Petru este în temniță, probabil în ultimele ore ale vieții, prins cu cătușele de un soldat la stânga și de altul
la dreapta. Ce face el? Doarme (v. 6: „Petru dormea între doi ostași”). Care om normal ar mai fi dormit
în acele condiții?
- Somnul lui Petru nu este cauzat în primul rând de oboseală, ci de pace. Petru se odihnește fizic, pentru
că el învățase mai întâi secretul odihnei spirituale.
- Pacea inimii are impact și asupra păcii trupului. Un om fără pace în suflet este un om fără pace în trup.
- De ce avea Petru pace în inimă? Pentru că Duhul Sfânt se odihnea peste el. Petru era umplut de Duhul
Sfânt.
- Lanțurile fizice puteau să-i țină înlănțuit trupul dar nu puteau să-i țină înlănțuit sufletul. În închisoare
Petru era mai liber decât mulți alții care erau în afara ei, pentru că avea pacea lui Dumnezeu în viața lui.
- Pacea inimii nu este condiționată de un loc. Închisoarea este ultimul loc în care să fii liniștit și să te
odihnești în pace, mai ales știind că a doua zi vei beneficia de o judecată strâmbă și sumară și mai mult
ca sigur, vei fi condamnat la moarte. Cu toate acestea, locul în care se găsea nu devine un impediment
pentru Petru. El doarme liniștit ca și când s-ar odihni în siguranță la el acasă.
- Pace inimii nu este condiționată nici de un context favorabil. Iacov fusese deja omorât și Dumnezeu nu
intervenise pentru a-Și salva slujitorul. De ce ar face o excepție acum? Dacă Iacov ar fi fost scăpat în
mod miraculos, probabil că Petru ar fi avut toate motivele să-și zică: „Dacă Dumnezeu l-a scăpat pe
Iacov, cred că mă va scăpa și pe mine.” Dar Iacov era deja mort. Și cu toate acestea, Petru nu este
tulburat, chiar dacă împrejurările îi erau total potrivnice.
- Petru n-a încercat să-și inducă pacea, nici n-a încercat să pară că are pace, el chiar avea pace, pentru că
avea în inima lui pe Duhul Sfânt, Dătătorul adevăratei păci.
- Minunea eliberării lui este uimitoare, dar îndrăznesc să spun că minunea păcii din viața lui Petru în acele
circumstanțe egalează dacă nu chiar întrece minunea propriu-zisă a eliberării lui din temniță. În acele
momente, ceea ce apostolul Pavel urma să rostească mai târziu era perfect adevărat în cazul lui Petru:
„Dacă trăim, pentru Domnul trăim, iar dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că
murim, noi suntem ai Domnului.”
- Avem o cântare minunată legată de acest subiect: (cântarea 280, „Ca un râu e pacea de la Dumnezeu”)