UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS”, GALAȚI

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA: DREPT
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

REFERAT
Adopţia
la disciplina Regimuri matrimoniale

Student: Victoria BULGAC,

anul IV, grupa 1

Galați, 2021
 CUPRINS
Capitolul 1. Definiţia adopţiei........................................................................................2
Capitolul 2. Istoric legislativ..........................................................................................2
Capitolul 3. Scopul adopţiei. Tipuri de adopţie. Cine poate şi cine nu poate adopta......3
Capitolul 4. Principiile adopţiei.....................................................................................4
Capitolul 5. Condiţiile de fond şi de formă ale adopţiei.................................................4
3.1. Condiţiile de fond...................................................................................................5
3.2. Condiţiile de formă.................................................................................................6
Capitolul 6. Impedimente..............................................................................................7
Capitolul 7. Tipuri de adopţie........................................................................................7
Capitolul 8. Efectele adopţiei.........................................................................................8
Capitolul 9. Încetarea adopţiei.......................................................................................9
Capitolul 10. Efectele încetării adopţiei.......................................................................10
Concluzii...................................................................................................................... 10
Bibliografie.................................................................................................................. 11

1
 Capitolul 1. Definiţia adopţiei
Protecţia alternativă a copilului care este, temporar sau definitiv, lipsit de mediul său familial sau
care pentru binele său nu poate fi lăsat în acest mediu, poate să ia diferite forme, fie că vorbim de
plasamentul familial, adopţia sau, în caz de necesitate, a plasamentul într-o instituţie corespunzătoare
de îngrijire a copilului.

În ansamblul instituţiilor având ca scop ocrotirea copilului, un loc principal îl ocupă adopţia.

Codul Civil în articolul 451 defineşte adopţia ca fiind operaţiunea juridică prin care se creează
legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele
adoptatorului.

În doctrină, adopţia a fost definită şi ca “firul invizibil al relaţiei juridice ce leagă pe oameni ca un
fir pur raţional, ca o realitate logică”1.

Adopţia nu are la bază faptul biologic al naşterii şi al concepţiunii copilului de către părinţi, ci îşi
are fundamentul în voinţa persoanelor care consimt să creeze o legătură de rudenie civilă. Rudenia
civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege2.

Capitolul 2. Istoric legislativ

Reglementarea legislativă a instituţiei adopţiei s-a făcut iniţial în Codul civil prin art. 304-324.
Acestea consacrau noţiunea de adopţie şi cereau pentru încheierea ei încuviinţarea instanţelor
judecătoreşti.

Odată cu autonomizarea dreptului familiei prin desprinderea sa ca ramură din dreptul civil,
reglementarea adopţiei a fost preluată de Codul familiei în capitolul III al titlului II, denumit “Înfierea”.

Prin noua reglementare, termenul de adopţie era înlocuit cu acela de înfiere, iar încuviinţarea
încheierii ei revenea autorităţii tutelare care emitea o decizie administrativă în acest sens.

Legea nr. 11/1990 3 privind încuviinţarea adopţiei a revizuit acest domeniu, fără a aduce modificări
esenţiale structurii reglementării din Codul familiei, decât în ceea ce priveşte adopţia internaţională.

1
M. Djuvara, Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică), vol. II, partea III, Ed. Socec, Bucureşti, 1930,
p.13.
2
Art. 405 alin 2 Cod civil
3
Modificată şi republicată în M. Of., P.I, nr. 159/24.06.1995.
2
 Această lege a fost modificată succesiv prin Legea nr. 48/1991, care a înlocuit termenul de înfiere
cu cel de adopţie.

Ulterior, adopţia este reglementată prin O.U.G. nr. 25/1997, care a abrogat Legea nr. 11/1990,
dispoziţiile Codului familiei şi alte dispoziţii contrare. Elementele de noutate introduse au fost 4:
înlăturarea distincţiei dintre adopţia cu efecte depline şi adopţia cu efecte restrânse, respectiv
consacrarea unui singur tip de adopţie, lărgirea atribuţiilor Comisiei pentru protecţia copilului şi ale
Comitetului Român pentru Adopţii în domeniul supravegherii şi al avizării adopţiilor interne şi
internaţionale, introducerea unor cerinţe suplimentare pentru adopţiile internaţionale şi crearea unor
sisteme intermediare temporare – încredinţarea copilului în vederea adopţiei.

În prezent, adopţia este reglementată în Noul Cod civil, art. 451-482, cu modificările aduse prin
Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009

Capitolul 3. Scopul adopţiei. Tipuri de adopţie. Cine poate şi cine nu poate

adopta.
Adopţia are ca scop asigurarea protecţiei intereselor patrimoniale şi nepatrimoniale ale copiilor
lipsiţi de ocrotirea părintească sau de o ocrotire corespunzătoare.

Încheierea acesteia trebuie mereu să aibă ca fundament interesul superior al copilului.

ADOPŢIA POATE FI:

 Adopţia cu efecte restrânse - adopţia în temeiul căreia adoptatul şi descendenţii săi deveneau
rude cu adoptatorul, ei păstrându-şi totodată legăturile de rudenie cu rudele lor fireşti.
 Adopţia cu efecte depline se caracterizează prin faptul că adoptatul şi descendenţii săi devin
rude cu adoptatorul si rudele acestuia, asemenea unui copil firesc al adoptatorului, iar legăturile
de rudenie dintre adoptat şi părinţii fireşti precum şi rudele acestora, încetează.

CINE POATE ADOPTA?

 familiile (persoane căsătorite)/ sau persoana singură (necăsătorită) care obţine atestatul de
familie/persoană aptă să adopte;

4
Prof. Univ. Dr. Alexandru Bacaci, Dreptul familiei, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura C. H. Beck,
Bucureşti, p. 173.
3
  persoanele care au capacitate deplinã de exercitiu si care sunt cu cel putin 18 ani mai în vârstã
decât cel pe care doresc sã-l adopte.

CINE NU POATE ADOPTA?

 Persoana care a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra
familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea pornografie infantilă privind
traficul de droguri sau precursori nu poate adopta;
 Persoana ori familia al cărui copil beneficiază de o măsură de protecţie specială sau care este
decăzută din drepturile părinteşti;
 Persoanele care doresc să adopte singure, ai căror soţi sunt bolnavi psihic sau au un handicap
mintal sau se găsesc în una din situaţiile prezentate anterior.

Capitolul 4. Principiile adopţiei

Sunt prevăzute expres următoarele principii ale adopţiei5:

a) principiul interesului superior al copilului;

b) principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;
c) principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea etnică, culturală şi
lingvistică;
d) principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi
gradul său de maturitate;
e) principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei;
f) principiul garantării confidenţialităţii în ceea ce priveşte datele de identificare ale
adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum şi în ceea ce priveşte identitatea
părinţilor fireşti.

Capitolul 5. Condiţiile de fond şi de formă ale adopţiei

Încuviinţarea adopţiei presupune îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă ale actelor juridice
care compun această operaţiune juridică.

5
Art. 452 lit. a).d) Cod civil; art. 1 din Legea nr. 273/2004.
4
3.1. Condiţiile de fond.
Consimţământul părinţilor sau tutorelui. Pentru încheierea adopţiei este necesar consimţământul să
fie liber exprimat, necondiţionat, dat în cunoştinţă de cauză al următoarelor persoane:

 părinţi fireşti ori tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi
morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii;
 adoptatul care a împlinit 10 ani;
 adoptatorul sau soţii din familia adoptatoare, dacă aceştia adoptă împreună;
 soţul celui care adoptă.

Întrucât adopţia are ca efect ruperea definitivă a legăturilor cu familia firească, este important să se
obţină consimţământul părinţilor fireşti, iar pentru că se naşte rudenia civilă, cu toate implicaţiile
acesteia în planul ocrotirii părinteşti, al obligaţiei de întreţinere, al vocaţiei succesorale etc., trebuie să
îşi dea consimţământul şi cel sau cei care doresc să adopte. Este de asemenea, importantă, în măsura în
care vârsta şi gradul său de maturitate permit, voinţa celui adoptat6.

Aşadar, consimţământul trebuie să îndeplinească condiţiile generale de validitate:

 să fie exprimat de către o persoană cu deplină capacitate de exerciţiu;

 să emane de la o persoană cu discernământ;
 să nu fie afectat de vicii de consimţământ (eroare, dol sau violenţă).

Capacitatea deplină de exerciţiu a adoptatorului sau a familiei adoptatoare este o altă condiţie
de fond cerută pentru încheierea adopţiei, putând adopta doar persoanele care au deplină capacitate de
exerciţiu. Conform art 459 C. civ., persoanele care nu au capacitate deplină de exerciţiu, precum şi
persoanele cu boli psihice şi handicap mintal nu pot adopta.

Capacitatea deplină de exerciţiu se apreciază atât în privinţa adoptatorului care înţelege să adopte
singur, cât şi în privinţa soţului şi soţiei care adoptă împreună. Persoana cu deplină capacitate de
exerciţiu poate adopta indiferent dacă este căsătorită sau necăsătorită, fără a avea relevanţă dacă are
copii proprii sau nu, la fel cum nu există restricţii în privinţa sexului, naţionalităţii, reasei adoptatorului
sau a membrilor familiei sale.

6
Lect. Univ. Dr. Daniel Dumitru Bratu, „Familia în dreptul intern şi internaţional”, Ed. Hamangiu, 2018, p.
121-122
5
 Adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul. Nu este impusă
însă şi o limită referitoare la o vârstă maximă, deci o vârstă înaintată nu ar putea duce la un refuz pentru
încuviinţarea adopţiei, decât în condiţii dovedite din care ar rezulta că această vârstă înaintată ar putea
constitui o piedică imposibil de înlăturat pentru îndeplinirea scopului adopţiei.

Cel ce urmează a fi adoptat să nu fi dobândit capacitate deplină de exerciţiu. Adopţia este o

măsură de protecţie a minorului, fiind deci menită a asigura copiilor lipsiţi de ocrotire părintească sau
cel care nu beneficiază de o ocrotire corespunzătoare condiţiilr morale şi materiale pentru o bună
creştere şi educare.

Poate fi adoptată, în condiţiile legii şi persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu,
dacă a fost crescută în timpul minorităţii de către cel care doreşte să o adopte7.

Adopţia trebuie să fie făcută în interesul superior al adoptatului. Adopţia se încuviinţează de

către instanţa de tutelă dacă aceasta este în interesul superior al copilului (principiu fundamental al
adopţiei) şi cu condiţia îndeplinirii tuturor condiţiilor impuse de lege.

3.2. Condiţiile de formă

Forma solemnă a actelor juridice ale părţilor. Actul juridic al adopţiei reprezintă un act solemn
pentru validitatea căruia sunt necesare îndeplinite anumite formalităţi. Pentru ca o adopţie să fie valabil
încheiată trebuie să fie îndeplinite cumulativ condiţiile de fond pozitive, dar în acelaşi timp să lipsească
şi impedimentele la adopţie.

Procedura adopţiei este reglementată în Legea nr.273/2004 şi cuprinde două faze principale: una
administrativă şi una judiciară. Adopţia se poate realiza prin parcurgerea mai multor etape8:

 evaluarea adoptatorului în vederea obţinerii atestatului;

 întocmirea planului individual de protecţie a copilului;
 deschiderea procedurii adopţiei interne la instanţa judecătorească;
 încredinţarea copilului în vederea adopţiei de către instanţa judecătorească;
 încuviinţarea adopţiei de către instanţa judecătorească.

7
Art. 455 alin. (2) Cod civil.
8
Lect.univ.Dr Daniel Dumitru Bratu, Familia în dreptul intern şi internaţional, Editura Hamangiu, 2018, p. 125.
6
 Procedura administrativă vizează intervenţia anumitor organisme cu atribuţii specifice, cum ar fi:
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi Direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţie a copilului.

Adopţia produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care aceasta a
fost încuviinţată, producând efecte în privinţa rudeniei, a exercitării autorităţii părinteşti, cu privire la
numele adoptatului, la domiciliul şi locuinţa acestuia, cu privire la obligaţia de întreţinere şi cu privire
la cetăţenia acestuia.

Capitolul 6. Impedimente
Sunt considerate impedimente acele împrejurări care, dacă sunt prezente, opresc încheierea actului
juridic al adopţiei.

a) Impedimentul rezultând din rudenia firească. Adopţia între fraţi, indiferent de sex, este
interzisă. Impedimentul este de odine publică. El vizează atât fraţii din căsătorie, cât şi pe cei
din afara căsătoriei, precum şi fraţi buni sau fraţii doar după unul dintre părinţi.
b) Impedimentul rezultând din calitatea de soţ. Adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi
adoptator sau familie adoptatoare, precum şi adopţia între soţi sau foşti soţi sunt interzise,
raporturile dintre aceştia sunt incompatibile cu relaţiile dintre părinţi şi copii sau cu raporturile
dintre fraţi.
c) Impedimentul rezultând dintr-o adopţie anterioară. Două persoane nu pot adopta împreună,
nici simultan şi nici succesiv, cu excepţia cazului în care aceştia sunt soţ şi soţie. Cu toate
acestea, poate fi încuviinţată o nouă adopţie când adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat.
Astfel, se consideră desfăcută adopţia anerioară pe data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii.

Capitolul 7. Tipuri de adopţie

ADOPȚIA POATE FI : 9

 adopţie internă – adopţia în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât şi adoptatul au
reşedinţa obişnuită în România;

9
https://dgaspc3.ro/servicii-dgaspc/adoptia-vreau-si-eu-parintii-mei/ce-este-adoptia/ accesat la data 19.11.2021,
ora 12:16.
7
  adopţie internaţională – adopţia în care adoptatorul sau familia adoptatoare şi copilul ce
urmează să fie adoptat au reşedinţa obişnuită în state diferite, iar, în urma încuviinţării adopţiei,
copilul urmează să aibă aceeaşi reşedinţă obişnuită cu cea a adoptatorului.

Capitolul 8. Efectele adopţiei

Efectele produse ca urmare a adopţiei pot fi grupate în două mari categorii:

1) efecte pozitive – presupun naşterea raportului de rudenie civilă, modificarea numelui

adoptatului, naşterea obligaţiei de întreţinere în sarcina adoptatorului sau familiei adoptatoare,
vocaţie succesorală reciprocă;
2) efecte negative – încetarea relaţiilor de filiaţie între adoptat şi părinţii săi fireşti. Astfel,
adoptatul are faţă de adoptator drepturile şi îndatoririle pe care le are orice copil faţă de
părintele său, după cum adoptatorul sau familia adoptatoare are faţă de copilul adoptat aceleaşi
drepturi şi îndatoriri ca orice părinte firesc.

Data la care se produc efectele. Adopţia îşi produce efectele de la data rămânerii definitive a
hotărârii judecătoreşti prin care a fost încuviinţată.

Efecte asupra rudeniei civile. Fiind o adopţie cu efecte depline, raporturile de rudenie se vor
configura astfel10:

A. Faţă de adoptator şi familia acestuia – între copil şi adoptator, precum şi rudele acestuia se
stabilesc raporturi de rudenie civilă, astfel încât copilul adoptat intră în familia adoptatorului ca
un copil firesc al acestuia.
B. Faţă de părinţii fireşti şi rudele acestora. Întrucât copilul adoptat intră în familia adoptatorului,
raporturile de rudenie firească între copil şi părinţii săi şi rudele acestuia trebuie să înceteze.
Copilul iese din familia sa de origine, acesta fiind un „efect extinctiv” al adopţiei.

Raporturile dintre adoptator şi adoptat. Autoritatea părintească. Adoptatorul are faţă de copilul
adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de copilul său firesc. Adoptatul are faţă de
adoptator drepturile şi îndatoririle de natură pe care le are un copil faţă de părinţii săi fireşti.

Numele de familie al adoptatului. Adoptatul, dobândeşte numele adoptatorului, în urma

adopţiei.Pentru motive temeinice, instanţa, încuviinţând adopţia, la cererea adoptatorului sau a familiei

10
Marieta Avram, Drept civil. Familia, Ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, 2016, p.459.
8
adoptatoare şi luând în vedere consimţământul copilului care a împlinit la acea dată vârsta de 10 ani,
poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat. Pe baza hotărârii judecătoreşti definitive de
încuviinţare a adopţiei, se întocmeşte un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi
ca fiind părinţii săi fireşti.

Capitolul 9. Încetarea adopţiei

Adopţia poate înceta prin:

 desfacere - adopţia este desfăcută de drept, atunci când adoptatorul sau soţii adoptatori au
decedat. Ea mai poate fi desfăcută în cazul în care faţă de persoana adoptată este necesară a fi
luată o măsură de protecţie prevăzută de lege. În acest caz, adopţia se consideră a fi desfăcută la
data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune măsura de protecţie.
Adopţia mai poate fi desfăcută la cererea adoptatorului, dacă intervin cazuri în care adoptatul a
atentat la viaţa acestora sau a săvârşit anumite fapte penale privative de libertate. De asemenea,
ea poate fi desfăcută şi la cererea adoptatului, dacă adoptatorul s-a făcut vinovat faţă de acesta.

Efectele desfacerii adopţiei. Desfacerea adopţiei produce efecte doar pentru viitor, de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

 nulitatea adopţiei – adopţia poate fi anulată la cererea oricărei persoane chemate să consimtă la
încheierea ei şi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatului, dol
sau violenţă. Acţiunea de anulare a adopţiei poate fi formulată în termen de 6 luni de la
descoperirea erorii sau dolului ori de la data încetării violenţei, dar nu mai târziu de 2 ani de la
încheierea adopţiei.

Efectele nulităţii adopţiei. Spre deosebire de desfacerea adopţiei, nulitatea produce în principiu
efecte retroactive, cu două excepţii semnificative:

 în ceea ce priveşte drepturile şi îndatorile părinteşti, se consideră că, în interesul minorului

adoptat, actele prin care s-au exercitat drepturile părinteşti de către adoptat rămân valabile;
 în ceea ce priveşte obligaţia de întreţinere, efectul retroactiv al nulităţii nu se întinde asupra
prestaţiilor de întreţinere, cât timp obligaţia a fost executată benevol.

9
 Capitolul 10. Efectele încetării adopţiei
Articolul 482 C. civ. reglementează efectele încetării adopţiei cu privire la drepturile părinteşti
şi, respectiv, cu privire la numele copilului:

a) părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti, cu excepţia cazului

când instanţa hotărăşte că este în interesul superior al copilului să instituie tutela sau o altă
măsură de protecţie a copilului, în condiţiile legii. Se subînţelege că prin efectul nulităţii
adopţiei încetează raporturile de filiaţie şi de rudenie create prin adopţie şi reapar raporturile de
filiaţie şi de rudenie firească.
b) adoptatul redobândeşte numele de familie şi, după caz, prenumele avut înainte de încuviinţarea
adopţiei. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanţa poate încuviinţa ca acesta să
păstreze numele dobândit prin adopţie.
c) Adoptatul este întotdeauna ascultat în condiţiile art. 264.

Concluzii
În cazul în care, din diverse motive, un copil nu poate fi îngrijit de părinţii sau de rudele sale
biologice, atunci adopţia poate fi o soluţie pentru acesta, pentru a-i oferi mediul stabil de care are
nevoie în dezvoltarea sa.

Adopția reprezintă procedura prin care un adult preia, în mod legal, custodia pentru un copil,
precum și drepturile și responsabilitățile părinților biologici ai copilului. Pentru a putea fi adoptat, un
copil trebuie să intre în evidența autorităților, și, după ce va deveni adoptabil, statul îi va căuta o
familie.

Astfel, adopţia s-a născut din nevoia socială de a ocroti copilul, chiar şi în afara unor legături de
sânge, iar legăturile ce iau naştere între persoane în baza ei sunt denumire rudenie civilă.

Noţiunea de creştere nu vizează exclusiv păstrarea întreţinerii, ci existenţa unor raporturi

complexe între cel care adoptă şi cel care urmează a fi adoptat, raporturi de natură a fi asimilate celor
dintre părinţi şi copii.

După părerea mea, adopţia este una dintre cele mai bune soluţii pentru a face un copil singur să se
simtă iubit şi protejat. Copiii sunt viitorul nostru, fiecare copil trebuie să aibă o familie, statul trebuie să
facă orice ca aceştia să crească într-un mediu prielnic lor, să fie protejaţi de părinţi, educaţi şi iubiţi.

10
 Bibliografie
Cărți, monografii, tratate:

I. Lect. Univ. Dr. Daniel Dumitru Bratu, „Familia în dreptul intern şi internaţional”, Ed.
Hamangiu, 2018.
II. Marieta Avram, Drept civil. Familia, Ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, 2016.
III. M. Djuvara, Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică), vol. II, partea III, Ed. Socec,
Bucureşti, 1930.
IV. Prof. Univ. Dr. Alexandru Bacaci, Dreptul familiei, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura
C. H. Beck, Bucureşti.

Acte normative, coduri:

I. Cod civil;
II. Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei;
III. Legea nr. 273/2004.

Adrese web:

I. https://dgaspc3.ro/servicii-dgaspc/adoptia-vreau-si-eu-parintii-mei/ce-este-adoptia/
II. https://www.rasfoiesc.com/sanatate/asistenta-sociala/PROCESUL-DE-ADOPTIE95.php
III. https://www.clinicaoananicolau.ro/adoptie-copii/

11