Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
6
6
produselor de protecția plantelor. În ultimii 13 ani, programele din întreaga lume au colectat și
reciclat aproape 800.000 de tone de ambalaje de pesticide. Aceasta cantitate este echivalentul
greutății a 100 de turnuri Eiffel.
3. Ajută fermierii
Agricultorii joacă un rol cheie în conservarea biodiversității. Cu ajutorul biotehnologiei și al științei
plantelor, fermierii pot cultiva mai multe plante și pot obține o cantitate mai mare de alimente
folosind aceeași suprafață de teren. Acest lucru înseamnă păstrarea habitatelor naturale, prin
reducerea necesității de a transforma aceste habitate în terenuri agricole.
4. Cultivă și consumă fructe și legume obținute local
Cultivă plante adaptate zonei în care locuiești. Selectarea soiurilor și hibrizilor potriviți pentru
zona de cultură contribuie la protejarea biodiversității și la susținerea ecosistemul din mediul
rural.
5. Cumpără alimente produse local
Fie ca alegi ca sursă de aprovizionare ferma din apropierea locuinței sau alegi să mergi la piață,
cumpără întotdeauna produse obținute local. În acest fel ajuți fermierul, te aprovizionezi cu
produse proaspete și ai posibilitatea să afli cum a fost obținută mâncarea ta.
6. Protejează polenizatorii
Albinele alături de alți polenizatori sunt responsabili pentru polenizarea a peste 90% din speciile
de plante și co
un text coe
rent despre
mediullocal
utilizând
termenii:
degradrea me
diului,
poluarea aerul
ui, sursemobile
de poluare a a
erului, autoepu
rarea aerului,
ape industriale
uzate,
ape uzate
provenite din
agricultură,
protecția
apelor, specii
de plante
șianimale
rare, mediul și
sănătatea
omului,
conservarea
mediului, arii
protejate, op
t
imizarea
mediului,
patrimoniul
natural și
istorico
-cultural al
localității
natale.
2.
Idendificați
sursele
naturale și
antropogen
e de
poluare,
care
conduc
ladegradar
ea mediului
în
localitatea
natală.
Completați
tabelul:
Surse de
poluare
Efectele
poluării
S
oluții de
remediere
3.
Identificați
modificăril
e mediului
natural din
împrejurim
ile
localitățiina
tale cauzate
de
activitățile
omului.
Explicați
consecințel
e
acestormod
ificări.
4.
Precizați
cauzele de
determină
u Cu ajutorul tehnicilor delicate de producţie, al culturii de specii indigene şi al renunţării la
îngrăşăminte şi pesticide chimice, agricultura biologică evită epuizarea solurilor, limitează poluarea
pânzelor freatice şi respectă accesoriile culturilor (albinele, râmele…) şi ecosistemele din împrejurimi.
De altfel, destul de des, pune în valoare varietăţi locale uitate, alese pentru calităţile lor gustative sau
nutriţionale: napi, grâu, mere delicioase… Abonarea la un coş bio înseamnă aderarea la o filozofie de
ecologie globală. Asiguraţi-vă că fructele şi legumele sunt din producţia locală şi de sezon (puţină
Degradar
ea apelor
și
măsurile
de
protecție
;
Degradre
a aerului
și
măsurile
de
protecție;
Degradar
ea
vegetației
și
măsurile
de
protecție;
Degradar
ea lumii
animale și
măsurile
de
protecție;
Degradar
ea
solurilor
și
măsurile
de
protecție;
3
Aplicație
practică la
geografie
Însărcina
rea 1
Degradarea
mediului
n
atural
reprezintă
procesul de
sc
ădere sau de
pierdere
acalității lui,
care se
produce ca
urmare atâta
fenomenelor
naturale, cât
și a
intervențiein
eraționale a
omului, fără
a ține cont
de
capacitatea
de
regenerare a
naturii. Un
mod
de
degradare ce
se întâlnește
în satul
Bădiceni
este
degradarea
prin poluare.
Celemai des
întâlnite
forme de
poluare
sunt: poluar
ea apei, polu
area solului,
poluareaae
rului
(atmosferică
). Aceste
elemente
de bază
vieții
omenești se
pare că
sunt și
celemai
afectate de
acțiunile
iresponsabil
e aleființei
omeneș
ti. Aerul este
poluat în
primul
rând de
către
sursele
mobile de
poluare
:
transportul
auto și
tehnica
agricolă
care
segăsește în
satul meu
din plin.
Însă,
spre bucuria
noastră, aeru
l are capacit
atea de a se
autoepura.
Autoepurar
ea aerului
atmosferic
este
procesul
prin care
aerul revine
pe cale
naturală la
compozițiaa
nterioară
poluării.
Apa la fel
este poluată,
mai gravă
fiind
poluarea
artificială.
Seîntîlnesc
mai des așa
surse de
poluare ca:
apele
menajere și
apele uzate
provenitedi
n ag
ricultură
, iar
apele uzate
industrial
și cele
radioactive
sunt
caracteristic
emai mult
orașelor.
În legătură
cu această
poluare, ar
trebui să fie
pus un
accent pe
protecția
apelor
, pentru că
aceasta
reprezintă
una din
condițiile
vitale. Pe
lângă aerși
apă, supuse
degradării
mai
sunt
Fauna și
Flora. În
satul meu se
întâlnesc
speciirare
de plante
cum ar fi
ghiocelul și
specii rare
de animale
ca bufnița și
vidra. De pe
urma polură
ii are de
suferit
mediul și să
nătatea
omului
, deoarece
acesta are
partede aer
/ apă
poluate.
Pentru a
ameliora cât
de cât
situația se
propune
conservare
amediului
, care
ar asigura
păstrarea și
îmbunătățire
a calității
mediului. În
acest sens,în
țară sunt
instaurate
arii
protejate
, unde
se găsesc
specii de
plante și
animale pe
cale d
e dispariție.
Primăria
satuluiBădic
eni
găsește și
aplică
soluții
pentru prote
cția și optim
izarea medi
ului, deoare
cecomponen
tele lui
reprezintă
patrimoniul
natural și
istorico
-
cultural al
localității
.
Protejarea biodiversității nu este doar responsabilitatea fermierilor. Protejarea habitatelor naturale
este responsabilitatea noastră, a fiecăruia dintre noi. Există mai multe modalități prin care putem
proteja biodiversitatea.
1. Conservă sursele de apă
Sursele de apă proaspătă sunt esențiale pentru biodiversitate. Poți contribui la păstrarea
biodiversității prin reducerea cantității de apă pe care o folosești zilnic. Poți face un duș în 5
minute sau poți să oprești apa atunci când speli vasele sau când te speli pe dinți. În prezent,
oamenii de știință din industria de protecția plantelor dezvoltă soiuri și hibrizi de plante care sunt
capabile să își atingă potențialul de producție maxim prin utilizarea unei cantități minime de apă.
2. Reutilizează și reciclează
Aplicație
practică la
geografie
Însărcina
rea 2
Surse de
poluare
Efectele
poluării
Soluții de
remediere
Gunoiști
neautorizate
-
Poluarea
chimică
-Amende
pentruarunca
rea
gunoiului
lalocuri
neautorizate-
Reciclarea
deșeurilor
-
Instalarea
coșurilor de
gunoiArdere
a
combustibili
lor
în condiții
casnice
-Poluarea
aerului-Boli
respiratorii-
Reducerea
cantității de
oxi
gen din
atmosferă
-Înverzirea
teritoriilor-
Folosirea
surselor de
energie
regenerabilă
Apele mena
jere -
Poluarea
apelor și a
solurilor-
Boli și
infecții ale
sistemului
digestiv-Ore
de ecologie
la licee
și școli
-Informarea
oamenilorde
spre
posibililele
dauneaduse
de poluare
Defrișarea
fâșiilor
de pădure
-Eroziunea
solului-
Reducerea
cantității
deoxigen
din
atmosferă
-Înverzirea
altor
teritorii-
Interzicerea
defrișăriiiraț
ionale a
fâșiilor
de pădure