”Pelicanul”

de August Strindberg

Regie: Tania Drăghici

Elise: Bianca Marinescu

Fredrik: Daniel Stănciucu

Gerda: Paula Pîrvu

Axel: Eduard Chimac

Margret: Anastasia Dade

1/20
Personajele:

MAMA , Elise, văduvă

FREDRIK, fiul ei, student la Drept

GERDA, fiica ei

AXEL, ginerele ei, soțul Gerdei

MARGRET, slujnica

2/20
MAMA: Închide te rog ușa.

MARGRET: Sunteți singură?

MAMA: Te rog, închide ușa. Cine cântă la pian?

MARGRET: E vreme tare urâtă în seara asta, bate vântul și plouă.

MAMA: Te rog, închide ușa, nu suport mirosul ăsta de fenol și de brad.

MARGRET: Eram sigură și tocmai de aceea am spus că domnul ar fi trebuit dus imediat afară la
capelă.

MAMA: Da, dar copiii au vrut ca slujba de înmormântare să aibă loc acasă.

MARGRET: Și de ce mai rămâi aici? De ce nu pleci?

MAMA: Nu ne lasă proprietarul să ne mutăm, nu putem pleca. De ce ai scos husa de pe șezlongul

roșu?

MARGRET: Trebuie s-o dau la spălat. Știi doar că domnul a murit pe șezlongul ăsta, l-am putea
duce de aici.

MAMA: N-am voie să mut nimic de la locul său, până nu se face inventarul, de aceea șed aici ca
pironită, iar în celelalte camere nu pot să stau.

MARGRET: De ce?

MAMA: Amintirile. Toate amintirile astea neplăcute și apoi mirosul ăsta îngrozitor. Băiatul meu
cântă la pian?

MARGRET: Da. Lui nu-i place în casa asta. N-are astâmpăr și îi e foame tot timpul, zice că n-a
mâncat niciodată pe saturate.

MAMA: Totdeauna a fost cam slăbuț, încă de când s-a născut.

MARGRET: Un copil crescut cu biberonul trebuie să aibă mâncare bună după ce e înțărcat.

MAMA: Dar ce? A dus lipsă de ceva?

MARGRET: Nu chiar lipsă, totuși n-ar fi trebuit să cumpărați de mâncare tot ce era mai ieftin și mai
prost, să-i trimiteți la școală numai cu o ceașcă de zeamă de cicoare și o bucată de pâine. Asta nu se
face.

MAMA: Copiii mei nu s-au plâns niciodată că nu au mâncare bună.

MARGRET: Da, nu s-au plâns în fața ta, n-au îndrăznit. Dar după ce au crescut, veneau la mine în
bucătărie...

MAMA: Totdeauna am dus-o cam greu.

3/20
MARGRET: Asta nu! Doar am citit în ziar că domnul plătea impozit după un venit de 20.000 de
coroane.

MAMA: Traiul de toate zilele costă bani mulți.

MARGRET: Da, da, dar copiii sunt bolnăvicioși, domnișoara Gerda nu e de ajuns de dezvoltată, cu
toate că a împlinit 20 de ani.

MAMA: Ce tot zici acolo?

MARGRET: Da, da! Să nu fac puțin foc? E frig aici.

MAMA: Nu, mulțumesc! Nu suntem atât de bogați ca să putem cheltui banii pe lemne de foc.

MARGRET: Dar studentul nostru dârdâie de frig cât e ziua de lungă, așa că trebuie ori să iasă, ori să
se încălzească cântând la pian.

MAMA: Totdeauna a fost cam friguros.

MARGRET: Oare de ce…

MAMA: Bagă de seamă ce spui, Margret. (pauză) Umblă cineva pe-afară?

MARGRET: Nu, nu umblă nimeni.

MAMA: Crezi că mi-e teamă de stafii?

MARGRET: Nu știu, dar eu nu mai rămân multă vreme în casa asta. Când am venit aici, m-am
angajat să am grijă de copii. Am vrut să plec când am văzut cât de rău sunt tratați servitorii, dar nu
am putut sau nu m-am încumetat. Acum însă, că domnișoara s-a măritat, cred că se apropie ceasul
despărțirii. Dar încă nu e timpul.

MAMA: Nu înțeleg nimic din tot ce spui. Toată lumea știe cum m-am jertfit pentru copii, cum am
avut grijă de casă și mi-am făcut datoria. Tu ești singura care mi-aduce învinuiri, dar nu-mi pasă de
asta. Poți să pleci când vrei, de-altfel nici nu cred că o să mai țin servitori, după ce tinerii se vor muta
în apartamentul ăsta.

MARGRET: Să dea Dumnezeu să vă fie bine. Copiii nu sunt recunoscători de felul lor, iar soacrele
sunt rău privite dacă n-au mulți bani.

MAMA: Fii fără grijă. O să-mi plătesc singură întreținerea și o să ajut și în casă. Și apoi, ginerele
meu nu seamănă cu ceilalți. Nu mă tratează ca pe o soacră, ci ca pe o soră, ca să nu zic prietenă.
Înțeleg de ce faci mutre. Într-adevăr, îmi place ginerele meu și o merită. Bărbatul meu nu îl
simpatiza, era invidios, ca să nu spun gelos. Da, da, mă onora cu gelozia lui. Cu toate că nu mai sunt
așa de tânără. (pauză) Ai spus ceva?

MARGRET: Nu, n-am spus nimic, mi s-a părut doar că vine cineva. E băiatul. Tușește. Să nu fac
focul?

MAMA: Nu e nevoie.

4/20
MARGRET: Doamnă, am răbdat în casa asta și de frig și de foame, asta încă mai merge, dar măcar
un pat, un pat calumea. Am și eu o vârstă și sunt obosită.

MAMA : Fiindcă tot vrei să pleci, acum e momentul...

MARGRET: Adevărat! Am uitat! Dar dacă vreți să salvați onoarea casei, ardeți rufăria mea de pat pe
care au zăcut și au murit unii și alții, ca să nu vă fie rușine de cea care-mi va lua locul, dacă mai vine
cineva.

MAMA: Nu mai vine nimeni.

MARGRET: Iar dacă vine totuși cineva, sigur că nu va rămâne. Am văzut cum au plecat pe rând
vreo 50 de fete.

MAMA: Fiindcă au fost toate femei de nimic, așa sunteți toate.

MARGRET: Mulțumesc foarte mult! Ei da, acum e rândul dumneavoastră. Fiecare la timpul său.
Totul merge pe rând, ca la moară.

MAMA: Dar când o să scap odată de tine?

MARGRET: Curând, chiar mai curând decât crezi...

SCENA 2

MAMA: Te rog închide ușa.

FIUL: De ce?

MAMA: Așa-mi răspunzi? Ce vrei?

FIUL: Îmi dai voie să citesc aici? La mine e-așa frig.

MAMA: Ai fost totdeauna un friguros.

FIUL: Când stai nemișcat, te pătrunde frigul și mai mult. S-a făcut deja inventarul?

MAMA: De ce întrebi? Să treacă măcar perioada de doliu. Nu ești îndurerat de moartea tatălui tău?

FIUL: Ba da, dar lui îi merge bine acum, are măcar parte de odihnă. Asta nu mă împiedică însă, să
doresc să-mi cunosc propria situație. Aș vrea să știu dacă o să-mi pot continua studiile fără să fiu
nevoit să fac împrumuturi.

MAMA: Doar știi că după tatăl tău n-au rămas decât datorii.

FIUL: Poate că prăvălia valorează totuși ceva, nu?

MAMA: Ce fel de prăvălie mai e și asta? Fără depozit și fără mărfuri?

5/20
FIUL: Bine, dar firma, numele, clienții.

MAMA: Dar nu poți să vinzi clienții...

FIUL: Ba da, se spune că da.

MAMA: Ai fost cumva la un avocat? Va să zică așa ții tu doliu după tatăl tău.

FIUL: Nu, nu așa! Dar fiecare lucru la timpul și la locul său. Unde sunt soră-mea și cumnată-meu?

MAMA: S-au întors azi-dimineață din călătoria de nuntă și acum sunt la o pensiune.

FIUL: Acolo cel puțin o să mănânce pe săturate.

MAMA: Toată ziua vorbești numai de mâncare. Ai avut vreodată motive să te plângi de mâncarea pe
care ți-am dat-o?

FIUL: Nu, nu.

MAMA: Dar ia spune-mi un lucru. Acum în ultimul timp, după ce a trebuit să mă despart de tatăl tău
și ai rămas singur cu el, nu ți-a vorbit niciodată despre afacerile lui?

FIUL: Nu, nimic deosebit.

MAMA. Dar cum îți explici că nu a lăsat nimic ca moștenire, când de fapt în anii din urmă câștiga
câte 20.000 de coroane pe an?

FIUL: Nu știu nimic despre afacerile lui. Spunea că îl costă foarte mult casa și apoi, în ultimul timp a
mai cumpărat și mobila asta nouă.

MAMA: Aha... va să zică așa spunea. Crezi că avea datorii?

FIUL: Nu știu, avusese mai demult, dar le-a plătit.

MAMA: Și atunci ce s-a ales cu banii? A făcut vreun testament? Pe mine mă ura și m-a amenințat de
mai multe ori că mă lasă pe drumuri. Oare să-și fi ascuns undeva economiile? (pauză) Umblă cineva
pe-afară?

FIUL: Nu cred.

MAMA: Nu mă mai țin nervii după necazuirle astea, înmormântarea și toate celelalte. Apropo, cred
că știi că sora și cumnatul tău o să vină să locuiască în apartamentul ăsta și că trebuie să-ți găsești o
cameră în oraș.

FIUL: Da știu.

MAMA: Nu-ți place de cumnatul tău?

FIUL: Nu, nu mi-e prea simpatic.

MAMA.: Și totuși e un băiat bun și capabil. Trebuie să-ți placă de el . O merită.

6/20
FIUL: Dar nici el nu mă agreează și-apoi s-a purtat urât cu tata.

MAMA: Dar cine a fost de vină?

FIUL: Tata n-a fost un om rău.

MAMA: Nu?

FIUL: Acum cred că umblă cineva pe-afară.

MAMA: Aprinde două becuri, dar nu mai multe.

(pauză)

MAMA: Nu vrei să iei la tine în cameră portretul tatălui tău? Acela care atârnă acolo?

FIUL: Dar de ce?

MAMA: Nu-mi place. Are o privire așa de răutăcioasă...

FIUL: Nu mi se pare.

MAMA: Atunci ia-l, dacă-ți place, să fie al tău.

FIUL: Bine, îl iau.

MAMA: Aștept pe Axel și Gerda. Vrei să te întâlnești cu ei?

FIUL: Nu, nu simt nevoia, prefer să stau în camera mea. De-aș putea să-mi fac puțin foc în soba de
teracotă.

MAMA: Nu ne permitem să cheltuim banii pe lemne.

FIUL: Tot asta aud de peste 10 ani. În schimb ne-a dat mâna să facem călătorii fără rost în
străinătate, numai ca să ne putem lăuda după aceea cu ele. Ne-a dat mâna să plătim câte 100 de
coroane pentru un prânz la marile restaurante. 100 de coroane. Cu banii ăștia poți cumpăra 4 stânjeni
de lemne.

MAMA: Vorbești prostii...

FIUL: Da. Ceva n-a fost în ordine la noi, dar acum s-a sfârșit cu toate astea, socotelile se vor încheia
în curând.

MAMA: Ce vrei să spui?

FIUL: Vreau să spun cu inventarul și toate celelalte...

MAMA: Care celelalte?

FIUL: Datoriile și problemele rămase nerezolvate.

MAMA: Ei da!

7/20
FIUL: Până una alta, pot să-mi cumpăr o stofă de haine?

MAMA: Dar la ce-ți trebuie tocmai acum? Ar fi mai bine să încerci să câștigi tu însuți ceva bani și
chiar cât mai curând.

FIUL: O să câștig după ce-mi trec examenele.

MAMA: În cazul ăsta împrumută cum fac toți ceilalți.

FIUL: Dar cine o să vrea să-mi împrumute?

MAMA: Prietenii tatălui tău.

FIUL: N-a avut prieteni. Un om deosebit nu are prieteni, fiindcă prietenia înseamnă admirație
reciprocă.

MAMA: Uite la el cât de deștept e. Sigur că asta ai învățat-o de la tatăl tău!

FIUL: Da, a fost un om inteligent chiar dacă a mai făcut și câte o prostie din când în când.

MAMA: Ei, da! Tu nu te gândești să te însori?

FIUL: Nu, mulțumesc! Să-mi iau o femeie care să le țină apoi de urât tinerilor celibatari? Să fiu
sprijinul legal al unei cocote? S-o înarmez cu bună stiință pe cea care susține că ți-e cea mai bună
prietenă dar de fapt ți-e cea mai neînduplecată dusmancă? Nu, mă voi feri să fac așa ceva.

MAMA: Vai ce mi-a fost dat să aud! Du-te în camera ta! Pentru azi am auzit destule. Cred că ai
băut!

FIUL: Da, trebuie mereu să beau câte ceva. Mai întâi ca să îmi potolesc tusea și apoi ca să nu mai
simt foamea.

MAMA: Iar nu e bună mâncarea?

FIUL: Nu că nu e bună, dar e așa de ușoară, ușoară ca aerul.

MAMA: Pleacă acum!

FIUL: Sau are așa de mult piper și sare că ți se face iarăși foame după ce o mănânci. E ca și cum ai
inhala aer condimentat.

MAMA: Cred că ești beat. Pleacă!

FIUL: Ei bine, plec. Aș mai fi avut ceva de spus, dar pentru azi e destul.

8/20
SCENA 3

MAMA: În sfârșit, bine ai venit, Axel! Mi-a fost atât de dor de tine! Dar unde e Gerda?

AXEL: Vine mai târziu. Ce mai faci? Ce e nou?

MAMA: Ia loc, vreau să-ți pun mai multe întrebări. Doar nu ne-am mai văzut de la nuntă. De ce vă
întoarceți acasă așa de curând? Era vorba să rămâneți vreo 8 zile și nu au trecut decât 3.

AXEL: Ei, am început să ne plictisim. După ce îți spui tot ce ai de spus, singurătatea începe să fie
apăsătoare. Apoi, eram așa de obișnuiți cu prezența ta, încât ți-am dus lipsa.

MAMA: Serios? Ei da, noi trei ne-am înțeles și am trecut cu bine prin toate furtunile; cred chiar că v-
am fost de folos.

AXEL: Gerda e un copil care nu înțelege încă viața. Are tot felul de prejudecăți și e puțin rigidă.
Uneori e chiar încăpățânată.

MAMA: Cum ți s-a părut nunta?

AXEL: Foarte reușită! Foarte! Dar ție cum ți-au plăcut versurile?

MAMA: Vrei să spui poemul dedicat mie? Cred că unei soacre nu i-au fost dedicate încă niciodată
versuri atât de frumoase cu ocazia nunții fiicei sale. Îți aduci aminte: Pelicanul, care-și dă sângele ca
să-și hrănească puii. Să știi că am plans…

AXEL: La început, da, dar după aceea ai dansat toate dansurile. Gerda era aproape geloasă pe tine...

MAMA: O, dar n-a fost pentru prima dată: Voia să mă îmbrac în negru din cauza doliului, cum
spunea ea, dar nu mi-a păsat de asta. Sunt obligată să ascult de copiii mei?

AXEL: Sigur că nu. De altfel pe Gerda o apucă năbădăile și când mă uit la o femeie...

MAMA: Va să zică, nu sunteți fericiți?

AXEL: Fericiți?

MAMA: Ce spui, v-ați și certat?

AXEL: Dacă ne-am și certat? Dar nu am făcut altceva tot timpul și acum, colac peste pupăză, a
trebuit să-mi dau și demisia și să rămân numai locotenent în rezervă. Oricât de ciudat ar fi, dar mi se
pare că ține mai puțin la mine de când sunt îmbrăcat civil.

MAMA: De ce nu-ți pui uniforma? Trebuie să mărturisesc că și eu abia te mai recunosc îmbrăcat.
Zău, parcă ai fi alt om!

AXEL: Nu am dreptul să port uniformă decât când sunt în serviciu și în zilele de paradă.

MAMA: N-ai dreptul?

9/20
AXEL: Da. E ordin.

MAMA: Biata Gerda. S-a logodit cu un ofițer și până la urma s-a măritat cu un contabil.

AXEL: Ei și acum ce vrei să fac? Doar trebuie să trăim din ceva. Apropo de trai, spune, cum mai
merg afacerile?

MAMA: Ca să fiu sinceră, nu știu. Cât despre Fredrik, încep să intru la bănuieli.

AXEL: Cum adică?

MAMA: Chiar în seara asta a vorbit într-un fel tare ciudat.

AXEL: Imbecilul...

MAMA: Tocmai ăștia pot să fie foarte șireți și nu m-ar mira ca până la urma să existe undeva un
testament sau bani ascunși.

AXEL: Ai căutat?

MAMA: Am căutat prin toate sertarele.

AXEL: Prin sertarele baiatului?

MAMA: Da și caut mereu și în coșul lui de hârtii. Fiindcă scrie scrisori pe care apoi le rupe...

AXEL: Asta nu e interesant. Dar te-ai uitat bine și în biroul bătrânului?

MAMA: Da, fiește.

AXEL: Dar birourile au și un sertar secret.

MAMA: Uite, la asta nu m-am gândit.

AXEL: Atunci, trebuie să-l căutam până-l găsim

MAMA: Nu, nu ne putem atinge de birou. E sigilat fiincă se face inventarul.

AXEL: Lasă că dam noi de el fără să deranjăm sigiliul.

MAMA: Nu, nu se poate.

AXEL: Ba da. Desfacem scândurile din spate...

MAMA: Bine, dar pentru asta ai nevoie de unelte.

AXEL: Nu e nevoie, merge și fără.

MAMA: Dar Gerda nu trebuie să știe nimic.

AXEL: Firește că nu. I-ar spune imediat fratelui ei

MAMA: Încui ca să fim mai în siguranță.

10/20
AXEL: Închipuie-ți, cineva a și umblat pe aici. Partea din spate e desfăcuta. Uite că pot să bag mâna
în dulap.

MAMA: Asta sigur că a făcut-o băiatul. Vezi, bănuielile mele... Grăbește-te!

AXEL: Un plic...

MAMA: Dar ce-i asta? Se mișcă balansoarul!

AXEL: Ce e? Ce scrie? Ia să văd și eu ! E testamentul?

MAMA: Deschid o fereastră ca să iasă mirosul ăsta! Nu e testamentul ... E o scrisoare către băiat în
care mă calomniază pe mine și... pe tine.

AXEL: Dă-mi voie să citesc.

MAMA: Nu, te-ar înfuria numai, mai bine o rup. Ce noroc că nu i-a căzut altcuiva în mână. Ca și
cum s-ar scula din mormânt și ar vorbi! Da, n-a murit! Dar eu nu pot să mai trăiesc aici. Scrie că l-
am omorât, dar nu-i adevărat! Doar a murit de apoplexie, a constatat și doctorul. Însă în scrisoare mai
spune și altceva, o minciună de la început până la sfârșit și anume că l-am ruinat! Auzi, Axel, să
plecăm cât mai repede din casa asta, nu mai pot rămâne aici. Promite-mi! Uită-te la balansoar.

AXEL: Nu-i decât curentul.

MAMA: Să plecăm de aici. Promite-mi!

AXEL: Nu pot. Am mizat pe o moștenire cu care m-ați ademenit. Altfel nu m-aș fi căsătorit. Acum
trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt și să ma consideri un ginere păcălit și ruinat. Ca să putem trăi
trebuie să fim uniți și să facem economii. Iar tu trebuie să ne ajuți.

MAMA: Cu alte cuvinte, să devin servitoare în propria mea casă? Ei bine, asta nu vreau.

AXEL: Nevoia ne silește.

MAMA: Ești un ticălos.

AXEL: Bagă de seamă zgripțuroaico...

MAMA: Servitoare la tine?

AXEL: O sa vezi acum din proprie experiență cum le-a mers servitarelor tale care au suferit de
foame și de frig, dar de fapt, n-o să ajungi până acolo.

MAMA: Eu am pensia mea.

AXEL: Care nu ajunge nici pentru o cameră la mansardă. În schimb ne poate permite să plătim chiria
aici dacă suntem cu scaun la cap. Dar dacă voi două nu vă băgați mințile în cap, eu plec.

MAMA: S-o părăsești pe Gerda? N-ai iubit-o deloc?

11/20
AXEL: Asta o știi mai bine decât mine. Ai alungat-o din inima mea, ai dat-o la o parte de peste tot,
mai puțin din dormitor. Iar dacă s-ar naște un copil, i l-ai lua și pe acela. Ea nu știe încă nimic, nu
pricepe nimic, dar începe să se trezească din inerția somnambulică. Fii cu băgare de seamă în ziua
când va deschide ochii.

MAMA: Axel, să trăim în bună înțelegere, să nu ne despărțim, eu nu pot să mai trăiesc singură. Sunt
de acord cu toate, numai cu șezlongul nu.

AXEL: Până la urmă o să fii și cu el. Nu vreau să stric armonia apartamentului instalând un dormitor
în această cameră. Așa să știi.

MAMA. Atunci, dă-mi alta!

AXEL: Nu, n-avem de unde. Și apoi asta e frumoasă.

MAMA: Pfui, e ca o cameră de măcelărie plină de sânge.

AXEL: Vorbești prostii. Dacă nu-ți place, îți stă la dispoziție camera de la mansardă și singurătatea,
apoi azilul de bătrâni.

MAMA: Mă predau!

AXEL: Nu faci rău!

MAMA: Dar gândește-te. Îi scrie fiului său că eu l-am asasinat.

AXEL: Există multe modalități de a asasina, însă cea aleasă de tine a avut avantajul de a nu putea fi
urmărită de codul penal.

MAMA: Spune mai bine: de noi! Cred că și tu ai pus umărul ca să-l exasperezi până la nebunie și să-
l împingi la disperare.

AXEL: Îmi stătea în cale și nu voia să se dea la o parte. A trebuit să-l înlătur cumva.

MAMA: Singurul lucru pe care ți-l reproșez e că m-ai ademenit să plec din casă. N-o să uit seara
aceea, prima pe care am petrecut-o împreună, la tine acasă. Stăteam la masa împodobită ca de
Crăciun când am auzit de jos, de lângă plantații, strigătele acelea înfiorătoare de-am crezut că vin
dintr-o închisoare sau dintr-o casă de nebuni. Îți mai aduci aminte? Era el! Rătăcea pe un câmp
semănat cu tutun prin întuneric și prin ploaie, urlând cât îl ținea gura, chemându-și nevasta și copiii.

AXEL: Dar de ce vorbești acum despre asta? Și apoi de unde știi că era el?

MAMA: Păi o spune în scrisoare.

AXEL: Ei și ce ne privește pe noi? Doar nici el nu a fost un înger.

MAMA: Nu, sigur că n-a fost, totuși mai avea din când în când și sentimente omenești. Da, poate
chiar mai mult decât tine.

AXEL: Cum s-ar spune, simpatiile tale și-au schimbat direcția...

12/20
MAMA: Nu te supăra! Doar trebuie să trăim în pace...

AXEL: Trebuie, suntem condamnați la asta.

MAMA: Ce-i asta? Auzi? E el...

AXEL: Care el? Cine e acolo? Băiatul! Probabil că a băut iarăși.

MAMA: E Fredrik? Semăna așa de mult cu vocea lui. Am crezut că... nu mai pot să suport. Ce e cu
el?

AXEL: Du-te și vezi. E beat dobitocul, nu?

MAMA: De ce vorbești așa? E fiul meu!

AXEL: Da, al tău!

MAMA: De ce te uiți la ceas? Nu rămâi la cină?

AXEL: Nu, mulțumesc, nu obișnuiesc să beau apă de spălat vase și nici să mănânc pastă de sardele
râncedă sau terci și-apoi trebuie să mă duc la adunare.

MAMA: Ce fel de adunare?

AXEL: Afaceri care nu te privesc pe tine. Ai de gând să-ți iei în serios rolul de soacră?

MAMA: Vrei să-ți lași nevasta singură în prima seară după întoarcerea acasă?

AXEL: Nici asta nu te privește.

MAMA: Acum știu ce mă așteaptă, pe mine și pe copiii mei. A sosit momentul să dăm cărțile pe
față...

AXEL: Da, a sosit!

MAMA: Liniște! Vine Gerda, dă-mi hârtiile repede!

AXEL: Poftim, ascunde-l! Dar ce ți-a venit să închizi ușa? Suntem pierduți...

MAMA: Taci!

AXEL: Ești o proastă! Deschide, altfel deschid eu. Dă-te la o parte!

GERDA: De ce v-ați închis pe dinăuntru?

MAMA : Dar nu mă saluți întâi, fata mea, doar nu te-am mai văzut de la nuntă. Ați făcut o călătorie
plăcută? Spune odată ceva, nu mai sta așa morocănoasă!

GERDA: De ce ați închis ușa?

MAMA: Fiindcă se deschide singură și am obosit să mă tot rog de fiecare s-o închidă! Dar haideți
mai bine să ne sfătuim puțin cum să vă mobilați camerele. Doar știi că o să locuiți aici.

13/20
GERDA: Da, firește! Mi-e indiferent. Axel, Tu ce spui?

AXEL: Aici o să locuim comod și o să ne înțelegem cu toții foarte bine.

GERDA: Și dumneata unde o să stai, mamă?

MAMA: În camera asta, fata mea. Nu-i nevoie decât de un pat!

AXEL: Dar tu vrei să pui patul aici în salon?

GERDA: Cu mine vorbești?

AXEL: Voiam să zic mama, dar o să ne aranjăm cumva. Ne vom ajuta unii pe alții și împreună cu ce
ne dă mama, o să putem trăi.

GERDA: Și o să am și eu un ajutor în casă.

MAMA: Da firește, fata mea, dar nu vreau să spăl vasele.

GERDA: Vasele? Dar cum poți să-ți închipui una ca asta! De altfel, tot ce-mi doresc este să-l am pe
bărbatul meu numai pentru mine! Nu vreau să-l privească nimeni. Așa au făcut toate acolo la
pensiune și tocmai de aceea ne-am scurtat călătoria. Dar, vai de cea care încearcă să mi-l ia, o omor!

MAMA: Să trecem acum dincolo și să începem să mutăm mobila.

AXEL: Bine! Gerda poate rămâne aici. Să aranjeze camera asta.

GERDA: Dar de ce? Nu-mi place să rămân singură, n-o să am liniște și pace decât după ce ne mutăm
aici cu toate lucrurile.

AXEL: Fiindcă vă e frică la amândouă pe întuneric, hai să mergem toți trei.

SCENA 4

14/20
FIUL: Ești singură?

GERDA: Da, mama e în bucătărie.

FIUL: Și Axel unde e?

GERDA: E la adunare. Ia loc Fredrik și spune-mi ceva, ține-mi puțin de urât.

FIUL: Da, cred că până acum n-am stat deloc de vorbă. Ne-am ocolit mereu unul pe altul, nu prea au
existat simpatii.

GERDA: Tu ai ținut totdeauna cu tata și eu cu mama.

FIUL: Poate că asta se va schimba acum. L-ai cunoscut bine pe tata?

GERDA: Ce întrebare. Dar, e drept că l-am văzut totdeauna prin ochii mamei.

FIUL: Ți-ai dat seama că te iubea?

GERDA: Atunci de ce a vrut să mă împiedice să mă logodesc și apoi să-mi strice logodna?

FIUL: Fiindcă i se părea că bărbatul tău nu-ți poate oferi sprijinul de care ai tu nevoie.

GERDA: Pentru asta a și fost pedepsit așa cum trebuie atunci când mama l-a părăsit.

FIUL: Nu cumva bărbatul tău a îndemnat-o să facă asta?

GERDA: Și el și eu. Trebuia să-i arătăm tatei cum e să fii divorțat, fiindcă și el a vrut să mă despartă
de logodnic...

FIUL: Dar asta i-a scurtat viața și crede-mă că nu ți-a vrut decât binele.

GERDA: Tu, care ai stat cu el, spune-mi ce a zis, cum a privit totul?

FIUL: Mi-e greu să descriu chinurile sufletești prin care a trecut.

GERDA: Despre mama ce-a spus?

FIUL: Nimic, dar după tot ce-am văzut, eu n-am să mă însor niciodată. Dar tu ești fericită, Gerda?

GERDA: Da! Când te măriți cu cel pe care l-ai vrut, ești fericit!

FIUL: Dar de ce pleacă bărbatul tău de acasă chiar din prima seară?

GERDA: Are treburi, o adunare

FIUL: La restaurant?

GERDA: Ce spui? Ești sigur?

FIUL: Credeam că știi.

GERDA: O, Dumnezeule.

15/20
FIUL: Iartă-mă, te-am supărat...

GERDA: Da, m-ai supărat, m-ai supărat așa de tare că vreau să mor!

FIUL: De ce v-ați întors așa de repede din călătorie?

GERDA: Fiindcă nu-și mai găsea liniștea de dragul afacerilor, voia să se întâlnească din nou cu
mama, nu poate fără ea...

FIUL: Așa? Dar călătoria a fost plăcută?

GERDA: Da.

FIUL: Biata de tine, Gerda!

GERDA: Ce spui?

FIUL: Tu știi că mama e curioasă și că știe să se folosească de telefon mai bine decât oricine.

GERDA: Cum adică? Ne-a spionat?

FIUL: Dar o face totdeauna. Nu m-aș mira ca și acuma să tragă cu urechea, undeva, după vreo ușă...

GERDA: Tu presupui totdeauna lucruri rele despre mama noastră.

FIUL: Iar tu numai lucruri bune! Cum se face oare? Doar știi cine e...

GERDA: Nu! Și nici nu vreau să știu.

FIUL: Dacă nu vrei să știi asta e altceva! Poate ai vreun interes.

GERDA: Taci! Știu că trăiesc ca o somnambulă, dar nu vreau să fiu trezită! Cred că n-aș mai putea
trăi deloc. Vai câte lucruri pe care nu le știu, dar le presupun! Îți amintești din copilărie, oamenii îl
socotesc rău pe acela care spune adevărul. ”Ești așa de răutăcioasă!” mi se spunea de câte ori arătam
că ceea ce e rău, e rău. În felul acesta am învățat să tac și atunci toți m-au îndrăgit pentru că eram,
chipurile, bună. Apoi, am învățat să spun ceea ce nu credeam și din momentul acela m-am putut
socoti pregătită pentru viață.

FIUL: E adevărat că trebuie să acoperim cu un văl greșelile și slăbiciunile semenilor nostri, dar încă
un pas și ajungem la lingușire și ipocrizie. E greu să știi cum să te porți, dar uneori ai datoria să spui
lucrurilor pe nume.

GERDA: Taci!

FIUL: Bine, tac!

GERDA: Nu, mai bine vorbește, dar nu despre asta! Îți aud gândurile și când nu le rostești! Când
oamenii se întâlnesc vorbesc la nesfârșit, numai ca să-și ascundă gândurile, ca să uite. Știi care e cea
mai mare durere? Să ajungi să-ți dai seama cât de deșartă e și cea mai mare fericire.

FIUL: Acum ai vorbit cu mult tâlc!

16/20
GERDA: Mi-e frig, fă puțin foc!

FIUL: Și ție ți-e frig?

GERDA: Totdeauna am suferit de frig și de foame!

FIUL: Și tu? E curios ce se întâmplă în casa asta… Uite, sunt niște lemne, dar ce e aici? O scrisoare
ruptă, cu asta se poate aprinde focul.

GERDA: Fredrik, nu aprinde, fiindcă iarăși o să avem discuții fără sfârșit, vino mai bine aici și ia loc,
să mai stăm de vorbă (pauză). Știi cumva de ce îl ura tata așa de mult pe bărbatul meu?

FIUL: Da, Axel al tău i-a luat și fata și nevasta și el a rămas singur. Voi obișnuiați să vă închideți în
salon, să faceți muzică și să citiți, dar totdeauna lucruri care lui nu-i plăceau. De fapt a fost înlăturat,
dat afară din casa lui și atunci a început să meargă tot mai des la cârciumă.

GERDA: Nu ne-am dat seama ce facem. Bietul tata! Îți mai aduci aminte de nunta de argint a
părinților noștri? Ce cuvântări s-au ținut și ce versuri s-au făcut în cinstea lor.

FIUL: Da, îmi aduc aminte, dar mi s-a părut ridicol să aniversezi ca fericită o căsătorie, care de fapt a
fost o viață de câine.

GERDA: Fredrik!

FIUL: N-am ce să fac! Și apoi, tu știi foate bine cum au trăit. Îți mai aduci aminte cum a vrut mama
să sară pe fereastră și am împiedicat-o noi?

GERDA: Taci!

FIUL: Au avut motive pe care noi nu le cunoșteam, iar după divorț, în perioada când am locuit cu
bătrânul, am avut mereu impresia că vrea să-mi spună ceva. Din când în când îl visez…

GERDA: Și eu îl visez, dar când îmi apare în vis e ca la 30 de ani. Mă privește cu multă dragoste și
cu înțeles, dar nu pot să-mi dau seama ce vrea. Câteodată e și mama lângă el, dar nu e supărat pe ea
fiindcă în ciuda tuturor neînțelegerilor, a iubit-o până în ultima clipă. Îți aduci aminte cât de frumos a
toastat pentru ea la nunta de argint, cu toate neînțelegerile..

FIUL: Cu toate neînțelegerile… Da, cu asta ai spus mult și totuși, prea puțin.

GERDA: Dar a fost așa de frumos! Și apoi, ea a avut marele merit că a condus gospodăria.

FIUL: Da, tocmai asta e marea problemă!

GERDA: Ce vrei să spui?

FIUL: Vezi? Așa vă susțineți voi una pe alta! Cum vine vorba de gospodărie, îndată sunteți o apă și
un pământ. Asta e o adevărată francmasonerie. Am întrebat-o până și pe bătrâna Margret, cu care
mă-nțeleg bine în privința gospodăriei, de ce la noi în casă nu poți niciodată să mănânci pe săturate.
Dar, de îndată ce pui această întrebare, bătrâna nu mai scoate nici un cuvânt. Tace și pe deasupra mai
face și pe supărata. Poți să-mi explici de ce?

17/20
GERDA: Nu…

FIUL: Văd că acum faci și tu parte din tagma asta a francmasonilor!

GERDA: Nu înțeleg ce vrei să spui!

FIUL: Mă întreb uneori dacă tata nu a fost jertfa acestei societăți secrete, pe care poate tocmai el a
descoperit-o.

GERDA: Câteodată vorbești ca un nebun. E grozav de frig aici, frig ca într-un cavou.

FIUL: Atunci aprind focul cu orice risc. ”Către fiul meu” , e scrisul tatei, așadar către mine..

GERDA: Ce citești acolo?

Fredrik: E o scrisoare de la răposatul meu tată către mine.

GERDA: Ce e Fredrik? Spune-mi ce este?

FIUL: Nu-mi vine sa cred!

GERDA: Dar poate nu e adevărat!

FIUL: Nu, draga mea, cine vorbește din mormânt, nu minte!

GERDA: Dar poate că a suferit de halucinații!

FIUL: Dacă e așa, îți spun totul!

GERDA: Mă tem că știu totul și totuși nu cred!

FIUL: Fiindcă nu vrei să crezi, dar ăsta-i adevărul, închipuie-ți, mama noastră a fost o hoață!

FIUL: Fura din banii pentru gospodărie, făcea note de plată false, cumpăra cele mai proate lucruri,
pretinzând că sunt de calitatea întâi, mânca înainte de a servi masa, pe furiș, în bucătărie și nouă ne
dădea numai resturile subțiate cu apă și reîncălzite. Iată de ce noi, copiii, suntem așa de nedezvoltați,
mereu bolnavi și înfometați, apoi fura și din banii de lemne, și de aceea am răbdat de frig. În cele din
urmă tata a prins-o și a certat-o rău. Ea a promis că o să se îndrepte, dar a continuat și mai rău!
Ultimele invenții sunt: soia și ardeiul iute!

GERDA: Nu cred nici un cuvânt!

FIUL: Si vrei sa mai stii ceva? Ticălosul acela, care acum e bărbatul tău, Gerda, nu te-a iubit
niciodată pe tine, ci pe mama.

GERDA: Ce ai spus?

FIUL: Tata i-a prins și atunci bărbatul tău, care împrumutase bani de la mama noastră, ți-a cerut
mâna – mizerabilul – ca să-și camufleze jocul.

GERDA: Toate astea le-am știut și până acum, totuși...am încercat să nu le cred.

18/20
FIUL: Și acum ce e de făcut? Ca să scapi din situația asta înjositoare?

GERDA: Să plec de aici!

FIUL: Bine, dar unde?

GERDA: Nu știu!

FIUL: Atunci aștepți să vezi ce întorsătură iau lucrurile.

GERDA: În fața mamei un copil e dezarmat, e sfântă!

FIUL: Prostii!

GERDA: Nu vorbi așa!

FIUL: E vicleană ca un animal de pradă, dar egoismul o orbește adesea!

GERDA: Atunci să fugim!

FIUL: Unde? Nu, rămânem până ce mizerabilul o dă afară din casă! Pst! Vine canalia! Pst! Gerda,
acum ne aliem noi doi! Să-ți dau cuvântul de ordine! Parola va fi: ”Te-a bătut în ziua nunții!”

GERDA: Adu-mi mereu aminte de asta! Altfel uit! Și ce n-aș da să uit!

FIUL: Viața noastră e distrusă! Ce să mai respectăm? Ce să mai venerăm, iar de uitat, nu putem uita.
Să trăim măcar ca să reabilităm memoria tatălui nostru...

GERDA: Și să facem dreptate!

FIUL: Zi-i mai bine să ne răzbunăm!

19/20