În perioada 1830 1860 se inregistreaza o încercare de separare de influența Înaltei

porți cea otomană și o preluare la nivel politic social cultural a ideilor

occidentale moderniste.

Anul Revoluției de la 1848 conferă denumirea acestei mișcări socioculturale. În

această perioadă în provinciile românești s-a remarcat o efervescență a ideilor
culturale iar literatura fost promovată prin intermediul unor reviste: Albina
Românească, Gazeta de Transilvania, Curierul românesc, Dacia literară.

Dacia literară a apărut pentru prima dată in 1843 la Iași, sub îndrumarea lui
Mihail Kogălniceanu. Denumirea revistei trimite la idealul românilor de unitate dar
și la dorința de publicare în paginile revistei a unor opere literare aparținând
scriitorilor din toate provinciile românești.

Introducție la Dacia literară

Introducție la primul număr Dacia literară reprezintă manifestul romantismului

românesc pentru literatura universală. Manifestul romantismului îl constituie
prefața la Drama Cromwell a lui Victor Hug. În introducție, Mihail Kogălniceanu
promovează ideea unei literaturi originale inspirate din istoria națională și
trecutul ei glorios, geografia patriei și frumusețile ei, folclorul și tradițiile
noastre, realitățile sociale ale vremii. Astfel Kogălniceanu intra în polemică cu
Ion Heliade Rădulescu, care anterior îl sfătuia pe tinerii scriitorii să conceapă
cu orice preț o literatură: "Scrieți, băieți, nu mai scrieți!" replica lui Mihail
Kogălniceanu este una fermă în privința respingerii invitaților în literatură
"Imitațiile nu fac o literatură!"

Operele literare publicate în cele trei numere ale revistei Dacia literară sunt:

~Fabulele lui Al. Danice

~ fântâna blanduziei V Alecsandri
~ anul 1840 Grigore Alexandrescu
~ Alexandru Lăpușneanu Costache Negruzzi.
În paginile revistei sunt cuprinse articole din patru secțiuni iar cele referitoare
la critica literară sunt axate pe îndemnului Kogălniceanu "Vom critica cartea, nu
persoana!". Cea mai importantă secțiune a revistei Dacia literară este "Telegraful
Daciei" în care sunt adunate fragmente din opere și articole din presa vremii,
aparținând unor scriitori și jurnaliști din toate provinciile românești.

Nuvela Alexandru Lăpușneanu a fost publicată pentru prima oară în 1880 la Iași în
primul număr al revistei Dacia literară aceasta corespunde programului este text
stabilit de criticul literar și De redactat redactorul șef care disting hale
Kogălniceanu în introducție Kogălniceanu realizează manifestul romantismului
românesc și stabilește sursele de inspirație pentru literatura autentică cea mai
importantă dintre surse este trecutului glorios și istoria națională nuvela
Alexandru Lăpușneanu este o nuvelă istorică romantică un text corespunzător
perioadei pașoptiste nuvela este o specie a genului epic în proză și cu o
constituție în regulă să și cu o întindere mai mare decât a schiței și a povestirii
cu personaje numeroase are căror caractere se desprind intr'o integră bine
conturată pentru un complet puternic în Variaș are originea în italiană novera care
înseamnă o anecdotă transmisă prin viu grai ulteriori termenul a fost impozit
scriitorul italian Giovanni boccaccio.

Din punct de vedere tematic, nuvela poate fi istorică Alexandru Lăpușneanu Costache
Negruzzi psihologica Moara cu noroc Socială Moara cu noroc de Ioan Slavici
fantastică La țigănci de Mircea Eliade titlul nuvelei are la bază un personaj
central încadrabil în tipologia despotului, tiranului. Acest personaj eponim este
un personaj cu atestat istoric menționat în cronici și lotopisețe, introdusă în
Letopisețul Țării Moldovei aparținând cronicarilor umaniști Moldoven Grigore ureche
Miron Costin Ioan Neculce.

Sursă principală de inspirație o constituie Cronica lui Grigore ureche. Letopisețul

său reprezintă hipotextul, iar textul lui Costache Negruzzi, hipertextul. Însuși
Mihai Eminescu nota despre interesul lui Negruzzi pentru cronicile umaniștilor
moldoveni "iar Negruzzi șterge colleul de pe cronicele bătrâne!" (Epigonii)
Tema nuvelei lui Costache Negruzzi este cea de a doua domnie a lui Alexandru
Lăpușneanu pe tronul Moldovei între anii 1564 1569. Cordonatele diegetice
analizează perioada domniei lui Lăpușneanu, a doua parte a secolului 16-lea, iar
spațiul acțiunii este un cadru romantic: Mitropolia, Iașiul medieval și Cetatea
Hotin. Structura nuvelei este CVADRIPARTITA, cele patru părți fiind rânduite în
funcție de cele patru motouri "Dacă voi nu mă vreți eu vă vreu" arată determinarea
domnitorului de a reveni cu orice preț la putere "Ai să dai samă, doamnă"
amenințarea boierului față de Ruxanda "capul lui Moțoc vrem" mulțimea revoltată
cere moartea lui Moțoc, "De mă voi scula pe mulți am să Popesc și eu" amenintarea
lui Lăpușneanu față de boieri.

Conflictele acestei nuvele sunt:

~ exterioare dintre Lăpușneanu și dintre boieri, domnitorul și soția sa, dintre
Lăpușneanu și Moțoc
~interioare
-psihologice în cazul domnitorului aflat în cetatea hotin pe patul morții
-morale în cazul Ruxandei convinsă de boieri să își ucidă soțul

Caracterizarea personajului Alexandru Lăpușneanu

Personaj central, eponim, Alexandru Lăpușneanu se încadrează în tipologia
despotului și a tiranului. Venit pentru a doua oară la domnie, Alexandru Lăpușneanu
este un personaj romantic, un personaj excepțional care acționează în condiții
excepționale. Alături de Ruxanda și Moțoc, Alexandru Lăpușneanu este un personaj cu
atestat istoric, fiind menționat în Letopisețul Țării Moldovei, aparținând
cronicarilor umaniști moderni.

Modalitățile de caracterizare sunt clasice și indirecte. Mitropolitul Teofan îl

caracterizează direct "crud și tiran este omul acesta". Prin actele sângeroase
(secvența ucidere celor 47 de boieri trimiterea spre moartea lui Moțoc) sunt
evidențiate trăsăturile portretului personaj central.

Cruzimea domnitorului, disimularea, ateismului sau pseudoreligiozitatea

personajului, cinismul.

Alexandru Lăpușneanu este, in viziunea criticului George Călinescu un monstru

moral. Secvențele care atestă cruzimea domnitorului sunt emblematice: piramida cu
cele 47 de capete și leacul de frică, episodul lepădării boierului Moțoc.
Disimularea reprezintă capacitatea de a disocia gândurile de vorbele și fapte.
Lăpușneanul în manipuleaza pe boieri și pe soția sa; boierilor le promite la
biserică împăcarea, concierea, iar seara la palat, de poruncă să fie uciși.

Ateismul personajului este evidențiat in scena în care Lăpușneanu se călugărește.

acesta devine călugărul Paisie doar pentru ai fi iertate păcatele. tehnica literară
prin intermediul căreia se realizează portretul lui Alexandru Lăpușneanu este cea a
basoreliefului o trăsătură fundamentală a personajului fiind reliefată, dominand
celelalte caracteristici ale portretului. Astfel cinismul este trăsătura ce domină
tipul SANGVINARULUI, al iubitorului de sânge. Asemenea membrilor familiei Borgia
din Italia medievală, Lăpușneanu recurge la crime pentru a menține și consolida
puterea.

În relația cu doamna Ruxanda se evidențiază cinismul personajului. Leacul de frică

promis doamnei Ruxanda în urmă rugăminților acesteia de a înceta cu cei de la
boierilor este o scenă reprezentativă pentru înțelegerea tipologiei sangvinarului.
Și Ruxanda este un personaj cu atestat istoric, menționată în Letopisețul Țării
Moldovei al lui Grigore Ureche. Descendentă a Neamului mușapinilor, fiica lui Petru
Rareș și nepoata lui Ștefan cel Mare. Angelica Ruxanda este analizată în opoziție
cu tiranul Lăpușneanul, realizată prin procedeul romantic al antitezei. Gestul
Ruxandei din finalul nuvelei este unul justificat. Ea își otrăvește soțul tiran
tocmai pentru a-și salvat fiul, pentru ai asigura continuitatea la tron, dar și
pentru a salva întregul popor Moldoveanu de cruzime lui Lăpușneanul.

Moțoc este de asemenea un personaj cu atestat istoric. Se observă inadvertențe

între adevărul istoric și nuvela lui Negruzzi. În realitate, Moțoc a sfârșit
alături de Ștefan Tomșa la Lvov un stat leșesc. Scena lapidării lui Moțoc este
inspirată din destinul boierului Batiște din perioada domniei lui Iliaș Vodă, boier
care a sfârșit tragic, sfârtecat de mulțime pe malul Bahluiului. Boierul Moțoc se
încadrează în tipologia intrigantului, fiind un ins abil politic, un lingușitor
avid de putere. El este asemănat cu Poolonius, din tragediile Shakespeariene, iar
sfârșitul său este unul justificat politic. Scena morții lui Moțoc este realizată
cu sprijinul personajului colectiv, replica domnitorului "proști, dar mulți"
sugerează puterea poporului, dorința de răzbunare. motoul "capul lui Moțoc vrem"
evidențiază setea de sânge a norodului sărăcit, instinctualitatea, spiritul gregar,
de turmă.

Nuvela Alexandru Lăpușneanu este prin excelență o nuvelă romantică, prin existența
unui personaj romantic, excepțional care reacționează în condiții excepționale,
prin prezența procedeului antitezei a opoziției dintre Lăpușneanu și Ruxanda,
dintre Lăpușneanu și Moțoc, prin utilizarea procedeului descrierii: descrierea
cetății Hotin, printr-un spectaculos al limbajului, cele patru motouri, printr-un
spectaculos al acțiunii, prin secvențele: piramida cu 47 de capete, linșarea lui
Moțoc și otrăvirea domnitorului (exitusul personajului)= ieșirea din scenă într-o
manieră tragică.

Nuvela Alexandru Lăpușneanu este și o nuvelă clasică prin simetria și echilibrul

compoziție conferite de cele patru capitole de structura cvadripartită asociată cu
cele patru motouri.

"Nuvela lui Costache Negruzzi, "Alexandru Lăpușneanu" ar fi cunoscut faima lui

Shakespeare" susține criticul literar George Călinescu, "dacă s-ar fi bucurat de
prestigiul unei limbi universale (Istoria literaturii române de la origini până în
prezent)