TEHNOLOGIA CONFECȚIONĂRII PROTEZELOR FIXE

an II semIII
1. Noțiune de proteze dentare. Clasificarea protezelor dentare după Rumpel, Oksman, Betelman.

Proteze dentare- (din greacă „prothesis”- partea artificială a unui organ sau a unei părți ale corpului
uman) sunt corpuri fizice, confecționate din diverse biomateriale, cu scopul restaurării integrității
morfofuncționale a sistemului stomatognat.

După Rumpel:
a. În funcție de destinație:
Profilactice;
Curative.
b. În funcție de modul de transmitere a presiunii masticatorii:
Fiziologice;
Semifiziologice;
Nefiziologice.
După Oksman:
În funcție de afectarea a sistemului stomatognat:
Proteze utilizate la restaurarea leziunilor țesuturilor odontale coronare;
Proteze utilizate la restaurarea breșelor parțiale ale arcadelor dentare;
Proteze utilizate la restaurarea arcadelor dentare la maxilarele edentale total;
Proteze dento-maxilo-faciale.
După Beteleman:
Supradentare;
Supragingivale;
Dentogingivale.

2. Noțiune de proteze dentare. Clasificarea protezelor dentare după material, după metoda de
realizare, după metoda de fixare, după aspectul fizionomic.
Proteze dentare- (din greacă „prothesis”- partea artificială a unui organ sau a unei părți ale corpului
uman) sunt corpuri fizice, confecționate din diverse biomateriale, cu scopul restaurării integrității
morfofuncționale a sistemului stomatognat.
După material:
Metalice;
Acrilice;
Din compozite;
Din porțelan;
Mixte.
După metoda de realizare:
Prin ștanțare;
Prin turnare;
Din două bucăți;
 Prin polimerizare;
Prin ardere.
După metoda de fixare:
Protezele cu sprijin dento-parodonatal;
Protezele cu sprijin muco-osos;
Protezele cu suport mixt.
După aspectul fizionomic:
Fizionomice;
Semifizionomice;
Nefizionomice.
După mărimea breșei:
- Parțiale
- Totale

3. Protezele cu sprijin dento-parodonatal. Caracteristica.

Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale fiziologică, adică asupra
parodontului dinților stâlpi.
De exemplu: incrustațiile, coroanele de înveliș, coroanele de substituție, dispozitive
corono-radiculare, punți dentare; acestea sunt fixate prin cimentare de pereții șlefuiți ai dintelui.

4. Protezele cu sprijin muco-osos. Caracteristica.

Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale nefiziologică, adică asupra
fibromucoasei și substratului osos al cîmpului protetic.
De exemplu: protezele totale și parțiale mobilizabile; acestea sunt fixate pe cîmpul protetic prin
fenomenul de adeziune (datorită salivei) și presiunii negative dintre baza protezei și mucoasă
(succiune).

5. Protezele cu suport mixt. Caracterisrica,

Sunt construcțiile protetice care transmit o parte a presiunii masticatorii pe cale fiziologică, asupra
parodontului dinților stîlpi (elemente de agregare ale punților, sistemele de menținere, sprijin și
stabilizare ale protezelor scheletate) iar cealaltă parte pe cale nefiziologică, pe fibromucoasă și
substratul osos (șaua protezei mobilizabile).

6. Metodele de tratament protetic. Caracteristica.

Deosebim tratament protetic imediat și tardiv.
Tratamentul imediat presupune confecționarea protezei pînă la intervenția în zona maxilo-facială și
este ajustată pe cîmpul protetic îndată sau timp de 24 de ore după întervenție. Acest tratament se
numește protezare postoperatorie, iar protezele utilizate în acest scop se numesc imediate.
Tratamentul tardiv presupune confecționarea și fixarea protezei pe cîmpul protetic după mai mult de
3-4 luni după intervenția chirurgicală

7. Afecțiunile odontale coronare. Noțiune. Clasificarea afecțiunilor odontale coronare după

Black.
Leziunile odontale coronare prezintă diverse manifestări de structură, formă, volum, culoare și
direcție a coroanei dintelui. Etiologia acestor afecțiuni odontale coronare are la bază diferiți
 factori endogeni și exogeni. Cele mai frecvent întâlnite sunt leziunile țesuturilor dure dobândite.
Din așa leziuni fac parte: caria, hipoplazia smalțului, defectele cuneiforme, fluoroza, abraziunea
patologică, trauma, eroziunea chimică.
E important de menționat că leziunile odontale coronare pot fi dobândite atât înainte de erupția
dinților, cât și în perioada post-eruptivă, afectând coroanele dinților temporari și permanenți.

Cea mai frecvent folosită clasificare a leziunilor odontale coronare este clasificarea după Black
(1881), care disting 5 clase de leziuni.
Clasa 1 – include cavitățile situate în șanțurile și gropițele smalțului pe suprafața ocluzală a
molarilor și premolarilor, în șanțurile și gropițele vestibulare sau orale, la fel și în gropițele orale
ale incisivilor superiori.
Clasa 2 – cuprinde cavitățile de pe suprafețele proximale ale molarilor și premolarilor.
Clasa 3 – cuprinde cavitățile de pe fețele proximale ale dinților frontali, când unghiul incisiv nu este
compromis.
Clasa 4 – include cavitățile de pe fețele proximale ale incisivilor cu unghiurile incizale afectate sau
care nu se pot păstra.
Clasa 5 – include cavitățile situate în treimea cervicală a fețelor vestibulare sau linguale ale tuturor
grupe de dinți.
Clasa 6 – inclede cavitățile la nivelul mărginii incizale ale dinților frontali sau la nivelul cuspizilor la
dinții laterali, precum și cavitățile atipice de genul mezio-ocluzo-distal (MOD).

8. Tratamentul leziunilor odontale coronare după tehnica de reconstituire.

Restaurarea coroanelor dentare cu un anumit grad de distrucţie se poate face atât prin tehnici directe,
cât şi indirecte.
Tehnica directă
Acestă metodă presupune restaurarea în cavitatea bucală a dinților, manoperă realizată de către
medicul dentist, în cabinetul de medicină dentară. Obturația coronară este o modalitate de
restaurare direct care va reface coroana dintelui atât din punct de vedere anatomic, dar și
funcțional. Aceasta se realizează numai după ce caria dentară a fost complet eliminată.
Tehnica indirectă
Această metodă se referă la realizarea unei reconstituiri cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară.
Astfel, medicul va realiza o amprentă (un mulaj) al dintelui care trebuie restaurat, pe care o va
trimite tehnicianului dentar, iar acesta va realiza un model (o replică) a situației din cavitatea
bucală. Pe această replică (sau model de gips) va realiza piesa protetică de reconstituire dentară,
se retrimite medicului, care o va aplica la nivelul cavității bucale. În categoria reconstituirilor
indirecte se regăsesc inlay-urile, onlay-urile, fațetele și coroanele dentare.

9. Metodele noninvasive de tratament protetic al afecțiunilor odontale coronare.

Metoda de reconstituire coronară este aplicată în leziuni odontale nu prea întinse în suprafața și
profunzime, în scopul asigurării rezistenței, retenției, stabilității microprotezelor realizate sub
formă de inlay, onlay, pinlay, inlay-onlay.
- Forma de incrustare inlay se realizează prin turnare din aliaje, fiind la fel confecționată din
portelan sau acrilat, redând cu exactitate morfologia dintelui și a punctului de contact. Sunt
utilizate în refacerea unuia sau a două suprafețe ale aceluiași dinte, având aceași culoare ca
dintele natural.
Aceasta este una din metodele utilizate pentru repararea unui dinte, după ce acesta a suferit vătămări
cauzate de leziuni carioase, fără afectarea cuspizilor dintelui.
- Aplicarea microprotezei onlay prevede acoperirea unei părți a suprafeței ocluzale redând la fel
morfologia corectă a unghiurilor incizale, a suprafețelor orale și punctelor de contact.
- Microproteza de tip pinlay sunt incrustații extratisulare cu element suplimentar de fixare și
retenție, reprezentate de 2-4 crampoane (pivot intradentar și intrapulpar) care pătrund în canalele
parapulpare. Pinlay-urile sunt incrustațiile pe dinții devitali, având toate elementele la onlay, dar
cu unul sau câteva elemente radiculare.
- Microprotezele overlay sunt folosite la reconstrucția morfologiei feței ocluzale.
- Formele inlay-onlay nu necesită sacrificii mari de substanță dură și mai pot fi utilizate atât ca
mijloc de agregare, cât și la imobilizarea dinților mobili prin aplicarea lor în sine de imobilizare.
Metoda acoperirii coronare constă în aplicarea microprotezelor dentare de acoperire,
individualizate, ce refac morfologia și funcția coroanelor naturale. Această metodă este
recomandată când leziunile odontale coronare sunt profunde, intinse ca suprafață, iar terapia de
reconstituire este ineficientă. Indicațile terapiei de acoperire sunt de o frecvență considerabilă,
datorită realizarii unei morfologii coronare corecte și refacerii funcționale.
Metoda substituirii constă în aplicarea microprotezelor ce substituie în intregime coroana naturală a
dintelui. Aceasta metoda este indicată în cazul distrugerii în intregime a coroanei dentare.
Mijloacele protetice folosite în realizarea metodei respective sunt reprezentate de coroanele de
substituție
Microproteze- sunt piese artificiale de mică dimensiune, care refec morfologia unui dinte și se
agregă prin cimentare la coroană sau rădăcina dintelui. Ele se mai numesc: proteze unidentare,
lucrări conjucte unidentare.
Materialele de restaurare dentară:Din grupul materialelor fizionomice fac parte acrilatul,
compozitul, porțelanul,
oxidul de zirconiu.
Din grupul materialelor nefizionomice fac parte aliajele metalice care se împart în
nobile (aur, argint, paladiu, platină) și inobile (Crom-Cobalt, Crom-Nichel)

10. Clasificarea incrustațiilor: după scopul urmărit,după material, după metoda de realizare.
♦ Dupa scopul urmărit:
1) Incrustații de reconstruire - utilizate pentru restaurarea reliefului anatomic și funcției coroanei
dintelui natural;
2) Incrustații de agregare - folosite ca elemente de agregare și sprijin în punțile dentare și protezele
mobilizabile;
3) Incrustații de echilibrare - întrebuințate în scopul echilibrării presiunilor masticatoare asupra unui
grup sau a tuturor dinților restanți.
♦ După material:
1) metalice: aliajele aurului, aliajele argint-paladiu, aliajele de tip crom-cobalt
2) acrilice;
3) din porțelan;
4) mixte.
♦ După metode de realizare:
1) Metoda directă;
2) Metoda indirectă;
3) Metoda mixtă.

11. Etapele clinico-tehnice de realizare a incrustațiilor prin metoda directă.

• Metoda directă:
Preparararea cavității;
Modelarea incrustațiilor direct în cavitatea bucala;
Turnarea;
Proba de înserție;
Finisarea, lucidarea si cementarea
Această metodă se realizează în cabinetul dentar și sunt montate in cadrul unei singure vizite
stomatologice.

12. Etapele clinico-tehnice de realizare a incrustațiilor prin metoda indirectă.

Metoda indirectă:
● Prepararea cavității;
● Se amprentează cîmpul protetic;
● Se trimite in laborator;
● Obținerea modelului și modelarea machetei;
● Transformarea machetei în materialul indicat;
● Expedierea în clinică a machetei și verificarea în cavitatea bucală a pacientului
● Se trimite macheta în laborator pentru finisarea si lucidarea machetei.
Prin această metodă incrustațiile sunt confecționate în laboratorul de tehnică dentară și necesită, cel
puțin două vizite, pentru a încheia restaurarea.

13. Etapele clinico-tehnice de realizare a incrustațiilor prin metoda mixtă.

Macheta este modelată de medic direct pe dinte în cavitatea bucală din rășini acrilice simple sau
rășini compozite și perfectată adaptarea marginala prin picurare cu ceara. Se indică mai mult
macheta mixtă ca material și procedeu.

14. Tehnica de realizare a incrustațiilor ceramice.

-Tehnica ce utilizează folia de platină de 0,02 mm, pentru depunerea pastei de ceramică drept
conformator (aceaastă tehnică nu mai este utilizată).
- Tehnica modelului realizat din mase refractare. Această tehnică este utilizată datorită avantajelor
determinate de posibilitatea să se obţină incrustaţii din ceramică, prin depunerea şi modelarea
pastei direct pe model.
- Tehnica prin turnare, solicită pentru realizare următoarele condiţii:
o machetă modelată din ceară.
o Tiparul obţinut din mase refractare special.
o Cuptorul pentru sinterizare să posede componenta de turnare sub presiune a masei ceramice topite.
- Tehnica de prelucrare computerizată, după amprenta optică. (DICOR).
Examinarea incrustaţiei:
Această fază se desfăşoară în doi timpi.
În primul timp este examinată pe model să se constate gradul de adaptare la nivelul mărginilor şi a
modului cum pătrunde pe preparaţia dintelui.
În al doilea timp este inserată pe dintele preparat să se constate adaptarea la preparaţie şi la celelate
componente ale câmpului protetic (dinţi vecini şi dinţi antagonişti).
Prima vizita:
Prepararea cavității;
Se amprenteaza cîmpul protetic , care este expediată în laborator. Împreună cu tehnicianul dentar se
va alege culoarea potrivită a incrustației;
Se va efectua o obturație coronară provizorie, ce va fi indepărtată la urmatoarea ședință de tratament
În laborator:
Obținerea modelului de lucru (în material refractar) și un alt model duplicat din gips extradur, pe
care se va face adaptarea ocluzală, marginală si proximală a viitoare incrustații;
Modelarea incrustației în ceramică, prin tehnica de ardere, utilizîndu-se porțelanuri feldspatice;
Masele ceramice se aplică stratificat, primul strat – stratul opac, al doilea – dentina, al treilea –
smalțul, și masele transparente. După fiecare strat aplicat se va introduce macheta în cuptor la o
anumită temperatură, specifică pentru fiecare strat, conform regimului termic indicat de
producatorul maselor ceramice.
Glazurarea – aplicarea unui strat de sticle cu scopul de a asigura impermeabilizarea față de lichide și
gaze și de a conferi restaurării un aspect estetic cît mai asemănător cu dintele natural.
Se finisează macheta și se lucidează.
A doua vizită:
Prepararea cavității;
Se verifică incrustația în cavitatea bucală a pacientului (ocluzia);
Fixarea incrustației cu cement, ce îi va asigura rezistența și durabilitatea.

15. Tehnici de realizare a incrustațiilor din rășini acrilice.

I. Prima etapa este identică cu cea a incrustațiilor din răsini compozite.
II. Preparația dintelui se realizează cu pereții divergenți, în formă de casetă cu unghiuri rotunjite.
Adâncimea cavității trebuie sa fie mai mare de 1,5 mm.
III. Amprentarea câmpului protetic – preparația dentară, dinții alăturați, dinții antagoniști și relația
ocluzală.
IV. Realizarea incrustației în laboratorul de tehnică dentară. Dupa ce se face modelul turnat în gips,
se modelează rășina compozită în cavitatea de pe model în straturi succesive, fiecare strat fiind
întărit prin fotopolimerizare. La final se adaugă un strat transparent, iar după fotopolimerizare se
șlefuiește.
V. Proba incrustației în cavitatea orală și eventualele retușuri marginale.
VI. Fixarea definitivă a incrustației din rășini compozite se realizează prin tehnica de bonding –
lipire chimică. Se efectuează gravajul acid al cavității, se spală, se usucă, apoi se aplică tipul de
adeziv și incrustația.

16. Cerințele către cavitatea preparată sub incrustație.

Cavitatea pregătită pentru incrustație trebuie să fie neretentivă în axul de întroducere a incrustației și
retentive în toate celelalte sensuri. Reieșind din acest principiu, o cavitate pentru incrustație
trebuie să corespundă următoarelor cerințe:
1) Cavitatea trebuie să fie preparată nu numai în limitele smalțului, dar numaidecât și în limitele
dentine.
2) Pereții verticali ai cavității să fie paraleli între ei sau ușor să divizeze, pentru a putea fi detașată
ușor din cavitatea bucală machete din ceară și a introduce incustația.
3) Planșeul cavității trebuie să fie parallel camerei pulpare având o direcție sctrict orizontală. Acest
perete trebuie să aibă o grosime satisfăcătoare contrapunându-se cu success presiunilor
masticatoare din direcția incrustației.
4) Pentru profilaxia recidivei cariei este necesar de a lărgi cavitatea în limitele țesuturilor sănătoase.
5) Este obligatoriu crearea punctelor retentive pentru a asigura o bună fixare a incrustației.
6) Marginile cavității trebuie să fie bzotate pentru a asigura o închidere perfecta a cavității de
incrustație și pentru o protecție a prismelor de smalț subminate.
7) Toate suprafețele cavității trebuie să fie bine finisate.
Inlay:
- Să aibă formă geometrică cu laturi inegale;
- Pereții să fie paraleli între ei și perpendiculari cu planșeul cavității;
- Pereții să fie finisați și să nu posede neregularități, să aibă grosimea suficientă, care este aptă
pentru suportul presiunilor masticatorii;
- Pentru incrustațiile metalice marginile cavităților sunt bizotante în smalț sub un unghi de 30-45
grade, față de axul dentar.
Onlay:
Incrustațiile extratisulare sunt situate parțial deasupra țesuturilor dentare preparate și se agregă de
ele la fel prin cementare.
Incrustațiile sunt proteze dentare fixe confecționate din materiale metalice și pot fi situate pe
suprafețele dintelui, în afara de fața vestibulară.
Incrustațiile extratisulare, cu o singură față este indicată pentru – incisivi și canini.

17. Particularitățile constructive a coroanelor parțiale: 3/4, 4/5, 7/8. Particularitățile

retentive a coroanelor parțiale cu și fără pivoturi de agregare.
În funcţie de numărul feţelor coronare acoperite se disting multiple variante, cele mai
cunoscute fiind coroana 3/4 la dinţii frontali şi 4/5 la dinţii laterali. Exprimarea sub formă de
proporţii reflectă numărul de feţe acoperite din cele existente.
În ordinea frecvenţei, coroana parţiala se indică pe canin, premolar şi incisivul central
superior. Se pot aplica şi pe molari daca este cazul; de exemplu, pe unii molari mandibulari
oralizaţi (când se şlefuieşte faţa vestibulară şi nu cea orală, greu accesibila din cauza imobilizarii
exagerate) sau pe unii molari maxilari (atunci când se pretind rezolvări estetice deosebite).
Dupa numarul suprafeţelor coronare acoperite diferenţiem urmatoarele tipuri de coroane
parţiale:
1. Coroanele parţiale ½- sunt specifice zonei frontale acoperind suprafaţa orală pâna la nivelul
marginii incizale şi jumătate din suprafeţele proximale;
2. Coroanele parţiale ¾- acoperă în totalitate suprafeţele proximale ale dinţilor laterali, suprafaţa
orală şi suprafaţa ocluzală până la nivelul cuspizilor vestibulari. Suprafaţa vestibulară integră
rămâne complet vizibilă; (FATETE SAU VENEERE=)
3. Coroanele parţiale 4/5- sunt specifice pentru dinţii laterali acoperind in plus faţă de
coroana parţială 3/4 şi marginea ocluzală a suprafeţei vestibulare. Au un character pronunţat
retentiv; ;
4. Coroanele parţiale 7/8 - sunt indicate la molarii superiori, acoperind toate suprafeţele,
în afară de jumatatea mezială a suprafeţei vestibulare care constituie porţiunea fizionomică a
restaurării.

18. Avantajele și indicațiile coroanelor parțiale. Contraindicațiile coroanelor parțiale.

Indicațiile inlay-urilor ceramice
- Leziuni carioase mici sau moderate (adâncimea cavității trebuie sa fie cel puțin 2mm, dacă e mai
mică se preferă inlay-urile din compozit);
- Leziuni carioase mari, cu margini de smalț nesusținute;
- Dinți cu tratament endodontic, la care cavitatea de acces a compromis rezistența și prognosticul
dintelui;
- În situații când dinții antagoniști sunt restaurați cu ceramică;
- În cavitățile în care nu se poate obține o formă retentivă și există imperative estetice deosebite.
Contraindicațiile sunt legate de existența parafuncțiilor și a uzurilor dentare exagerate. Fiind o
tehnică extrem de minuțioasa și sensibilă, situațiile ce nu permit realizarea în condiții optime a
fiecărei etape clinico-tehnice pot constitui o contraindicație.
- Daca există un indice de carie mare şi/sau igienă necorespunzătoare;
- Coroane cu dimensiuni cervico-ocluzale reduse, care periclitează retentivitatea coroanei, distrucţii
coronare importante; nu pe canini maxilari cu pante incizale lungi, cu feţe meziale şi distale
scurte, care nu oferă suprafaţă suficientă pentru crearea şanţurilor;
- Dinţi devitalizaţi, cu modificarea cromaticii, dinţi cu distrofii, displazii de smalţ,. modificări de
culoare sau cu alte defecte vizibile pe faţa vestibulară;
- Element de ancorare in zona cu solicitare ocluzală importantă sau în cadrul unor punţi extinse;
- Condiţii tehnico-materiale necorespunzătoare;
- În toate situaţiile când prevalează factorul fizionomic, având în vedere ca vizibilitatea marginilor
metalice ale coroanei parţiale nu poate fi evitată în totalitate;
- Când nu se poate realiza un paralelism între axul de inserţie al coroanei parţiale şi ceilalţi stâlpi ai
unei proteze parţiale fixe;
- Volumul mai mare al camerei pulpare, în special la tineri, contraindică utilizarea coroanei parţiale,
deoarece crearea in adâncime a şanţurilor poate să pericliteze vitalitatea pulpară;
- Tipul ocluziei reprezintă un factor important, putând sa duca, în cazuri nefavorabile, la
descimentarea coroanei parţiale. In astfel de situaţii este indicat să se mărească adâncimea
şanţurilor şi sa se reacopere marginile incizale şi ocluzale ale dinţilor cu metal, renunţându-se
parţial la aspectul fizionomic.
Avantajele inlay-urilor/onlay-urilor ceramice sunt:
- Estetica deosebită;
- Mentinerea sanatații parodontale;
- Rezistența la uzură;
- Radioopacitatea;
- Adaptarea marginala bună.
Dezavantajele inlay-urilor ceramice:
-Timp de lucru îndelungat;
- Necesitatea unor echipamente speciale;
- Prețul de cost ridicat;
- Posibilitatea fracturării în timpul fazelor de laborator ;
- Posibilitatea uzurii arcadei antagoniste;
- Corecturile ocluzale după cimentare pot duce la pierderea culorii și translucidității inițiale.

19. .Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor întreg turnate.

Confecţionarea coroanelor turnate necesită respectarea consecutivă a următoarelor etape
clinico-tehnice: — Clinic: prepararea dintelui-stâlp, amprentarea şi protecţia dinţilor preparaţi cu
pulpa vie.
— Laborator: confecţionarea modelelor şi poziţionarea lor în simulatoare;
modelarea machetei coroanei;
realizarea tiparului şi turnarea aliajului utilizat;
dezambalarea, prelucrarea componentei metalice şi proba pe model.
— Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală.
— Laborator: finisarea şi lustruirea coroanei.
— Clinic: fixarea coroanei în cavitatea bucală.
De menţionat că medicul în clinică prepară ţesuturile dure ale suprafeţelor axiale ale coroanei
dintelui, conferindu-i o formă conică spre ocluzal şi creând în zona cervicală un prag cu lăţimea
de 0,3—0,5 mm, iar din suprafaţa ocluzală se prepară un strat de 0,5—0,6 mm. După amprentare
urmează etapele de laborator: realizarea modelului cu bonturi mobilizabile, poziţionarea în
simulatoare conform tehnicilor cunoscute. Ulterior pregătirea bonturilor dinţilor preparaţi pe
model şi modelarea machetei viitoarei coroane depind de tipul de coroane cu grosime dirijată sau
cu grosime nedirijată.

20. Tehnica de modelare a machetei din ceară a coroanei întreg turnate cu grosimea
nedirijată.
Coroanele cu grosime nedirijată prezintă contact cu pereţii ei interni cu toate suprafeţele bontului
dentar, iar grosimea este neuniformă depinzând de volumul ţesuturilor dentare şlefuite.

Pentru modelarea machetei acestui tip de coroane sunt cunoscute mai multe tehnici, însă, indiferent
de tehnica utilizată incipient, bontul mobilizabil al modelului se acoperă cu lac pentru
compensarea contracţiei aliajului la trecerea lui din stare fluidă în stare solidă.
Totodată stratul de lac oferă şi un spaţiu între suprafeţele interne ale coroanei şi dintelui preparat,
spaţiu necesar pentru stratul de cement folosit la fixarea coroanelor finale în cavitatea bucală.
Pelicula de lac aplicată pe suprafeţele bontului nu permite ca ceara să adere la materialul din care
este confecţionat modelul, conferă bontului duritate satisfăcătoare, înlătură unele retentivităţi
(dacă acestea există) ale bontului preparat.
- Lacul de acoperire este aplicat cu pensula la început într-un strat uniform subţire pe toate
suprafeţele bontului şi mai jos de limita pragului cervical cu 2—3 mm.
- Peste 20—30 min, este aplicat al doilea strat numai pe bontul preparat, neajungând cu 1—2 mm
până la pragul cervical sau colet.
- Pelicula iprinsă în pensă specială este plastificată deasupra flăcării sursei de căldură şi cu
extremitatea coronară a bontului se înglobează într-un material plastic siliconic până mai jos de
pragul cervical sau colet cu 3—5 mm.
- Materialul siliconic este introdus într-o chiuvetă, presând polietilena pe suprafeţele bontului dentar
în aşa mod ca să contacteze şi să reia forma lui.
- După răcirea peliculei se taie surplusurile cu un bisturiu ascuţit mai jos cu 2—3 mm de pragul
cervical sau colet.
- Astfel obţinem o capă din polietilenă plasată pe suprafeţele bontului preparat, cu grosimea
uniformă de 0,03— 0,05 mm, aptă pentru realizarea scopului urmărit.
Modelarea machetei viitoarei coroane în prezent este realizată prin trei tehnici care prevăd iniţial
executarea capei din ceară sau material termoplastic pe bontul dentar şi apoi modelarea formei
şi aspectului morfofuncţional al viitoarei coroane prin tehnica adiţiei de ceară.

21. Tehnica de modelare a machetei din ceară a coroanei întreg turnate cu grosimea dirijată.
Instrumente necesare.
Coroanele cu grosimea dirijată au pereţii laterali cu o grosime de 0,3—0,4 mm, iar între suprafeţele
axiale ale bontului dentar preparat şi pereţii laterali ai coroanei există un spaţiu cu excepţia
suprafeţei ocluzale şi marginii cervicale unde prezintă contact intim.
Pentru confecţionarea acestui tip de coroane sunt aplicate mai multe tehnici, însă toate prevăd
crearea pe bontul dentar a unui spaţiu dirijat pentru obţinerea grosimii corespunzătoare
componentei metalice.
În prezent sunt folosite în practică trei tehnici:
1. Tehnica confecţionării coroanelor cu utilizarea modelului duplicat.
- Pe suprafeţele axiale ale bontului preparat al modelului de lucru, mai sus de pragul cervical cu
1,0— 1,5 mm, se gravează cu creionul o linie ce repetă configuraţia pragului, iar în caz de
preparaţii fără prag cervical — o linie după configuraţia coletului.
- De la această linie spre ocluzal se modelează din ceară forma anatomică a coroanei
subdimensionate cu 0,3—0,4 mm, după tehnica descrisă la coroanele ştanţate.
- De pe modelul pregătit în aşa mod se obţine o amprentă, în care se toarnă materialul pentru
ambalat cu coeficienţi necesari pentru compensarea contracţiei aliajului din care urmează să se
toarne coroana.
- După priza definitivă a materialului de ambalat se demolează materialul amprentar obținând astfel
modelul duplicat, care se poziţionează apoi în simulator.
- Modelarea machetei coroanei se realizează pe bonturile pre-modelate ale modelului duplicat prin
tehnica adiţiei cu ceară fără ca macheta să fie detaşată de pe model.
- După confecţionarea tijelor canalelor de turnare, macheta coroanei împreună cu un fragment al
modelului duplicat se ambalează în chiuveta de turnare în vederea realizării tiparului şi turnării
aliajului.
2. Tehnica confecţionării coroanelor cu utilizarea pastelor, lacurilor hidrofile.
Aplicarea materialelor hidrofile pe bontul preparat al modelului se realizează cu scopul modificării
formei bontului, precum şi pentru o detaşare mai uşoară de pe bont a machetei coroanei modelate.
* În acest scop lacul hidrofil se aplică prin pensulare pe toate suprafeţele bontului preparat şi mai
jos de limita preparaţiei cu 2—2,5 mm, apoi se usucă la temperatura de 80—90°C.
* La a doua etapă se modelează cu pasta hidrofilă forma anatomică corespunzătoare a dintelui,
aplicând pasta cu pensula mai sus de limita preparaţiei cu 1,0— 1,5 mm.
* După această pre-modelare iarăşi se usucă pasta hidrofilă la temperatura de 80— 90°C timp de
20—30 minute. Astfel obţinem o machetă subdimensionată în volum cu 0,30—0,40 mm, cu
suprafeţe netede, lucioase şi dure.
* În continuare bontul mobilizabil este fixat în soclul modelului şi prin tehnica aditiei de ceară se
modelează macheta viitoarei coroane.
* După aplicarea tijelor canalelor de turnare, macheta împreună cu modelul sau numai cu bontul
mobilizabil se introduc într-un vas cu apă rece. Timp de 2 ore, cât se află în vasul cu apă rece,
lacul hidrofil absoarbe apa partial dizolvându-se, iar macheta se îndepărtează de pe bontul
modelului, apoi se realizează tiparul şi se toarnă aliajul.
După această tehnică macheta poate fi modelată şi din acrilate autopolimerizabile ce ard fără cenuşă
(Redont-0,2, Protacril-M etc.). - Pentru aceasta de pe modelul cu macheta modelată se obţine o
amprentă cu elastomeri de sinteză. - Se prepară pasta acrilatului solicitat care se depune în locaşul
amprentei lăsat de macheta din ceară. - De pe bontul mobilizabil se înlătură macheta din ceară şî
se repune amprenta cu acrilat peste modelul din ghips. - După polimerizarea definitivă a
acrilatului, modelul se eliberează de amprentă şi se introduce în apă pentru 2 ore, după ce
macheta din acrilat de sine stătător se detaşează de pe bontul modelului. - Dacă sunt necesare
unele retuşări (înlăturarea surplusurilor de acrilat, subţierea pereţilor, accentuarea aspectului
morfofunctional etc.), ele sunt efectuate cu ajutorul abrazivelor rotative, după ce se
confecţionează tiparul şi se toarnă aliajul.
3. Tehnica utilizării elementelor fabricate.
În prezent sunt comercializate seturi de machete ale coroanelor cu forme anatomice ale tuturor
dinţilor şi cu dimensiuni diverse realizate din ceară sau materiale termoplastice.
- Corespunzător dintelui ce urmează să fie modelat, se alege o machetă cu volum şi dimensiuni
asemănătoare şi se adaptează pe bontul preparat în poziţia de intercuspidare maximă.
- La nivelul pragului cervical sau al coletului se picură ceară topită, pentru o adaptare intimă în
această zonă a marginii machetei. În caz de necesitate se individualizează şi relieful
morfofuncțional al suprafeţelor coronare prin adăugarea şi răzuirea cerii.
- După realizarea acestor retuşări, se confecţionează machetele canalului de turnare şi macheta
coroanei cu canalul de turnare se detaşează de pe bontul preparat în vederea executării tiparului şi
a turnării aliajului.
Această tehnică este uşor de realizat şi nu solicită de la tehnician multă iscusinţă.
.
22. Abrazive pentru șlefuirea și lustruirea coroanelor metalice
Instrumentar necesar:
• Instrument diamantat cilindro-conic cu varfrotunjt și granulație medie (0,8 mm);
• Instrument diamantat în formă de flacară, subțire și scurt;
• Instrument diamantat în chanfrein;
• Instrument diamantat cilindro-conic cu varfrotunjit (granulație fină) (1-2 mm);
• Placa de ceară roz; .
• Turbina cu răcire;
• Discuri abrazive;
• Discuri speciale abrazive concave.
Prelucrarea mecanică – care realizează reduceri ale volumului, schimbări de formă prin consum de
material, metal. Cu cât prelucrarea este redusă, pierderea de material este mai mică. Prelucrarea
metalului este obţinută cu ajutorul micromotoarelor pentru prelucrări mecanice care îndepărtează
gradat o parte din plusul existent pe feţele protezei.
- Motorul orizontal la care se fixează un disc este utilizat pentru prelucrări mari şi pentru secţionarea
tijelor la aliaje extradure.
- Secţionarea tijelor care au rezultat din canalele de turnare, la toate aliajele nobile se face cu un
cleşte care secţionează fără rumeguş.
Materiale abrazive – gorund, pietrele care conţin bioxid de siliciu şi trioxid de aluminiu. Sunt
utilizate şi la sablator. Toate prelucrările debutează prin sablare.
- Sablarea utilizează jetul de nisip format de aurul comprimat şi particulele de materiale sub formă
de granule cu dimensiuni variabile în funcţie de scop.
Sablarea se realizează în vederea următoarelor scopuri:
- Îndepărtarea feţelor de ambalat;
- Îndepărtarea oxizilor (în timpul răcirii piesei aliajul se oxidează).
Instrumentele de prelucrare: cilindrice şi roată, ele acţionează circular. Aceste pietre sunt fie
fixate, fie mobile; au culori diferite (alb, brun, gri închis), culoarea arată duritatea. În prezent sunt
comercializate – freze tunstor carbid – aliaj dur pentru lucrări care au ca scop îndepărtarea unei
cantităţi minime – prelucrare pentru netezirea feţelor. Aceste freze au forme şi dimensiuni diferite

23. Metodele de turnare a metalelor. Caracteristica.

Turnarea aliajelor în tipar poate fi realizată în urma acţiunii:
a) forţei centrifuge;
b) aerului comprimat sau prin vacuu mare;
c) presiunii vaporilor de apă.
Pentru ca aliajul topit să umple tiparul sub acţiunea presiunii vaporilor de apă el este introdus în
pâlnia tiparului şi topit prin una din metodele menţionate anterior. În momentul când el devine
fluid, pâlnia se astupă cu un clopot, în interiorul căruia se găseşte azbest umezit sau argilă.
Datorită acţiunii temperaturii aliajului topit asupra azbestului umezit se formează vapori care prin
presiunea lor împing metalul prin canalele de turnare în interiorul tiparului. Acest sistem de
turnare în prezent poate fi considerat clasic, fiind treptat înlocuit prin aparate moderne.
Introducerea aliajului topit în interiorul tiparului prin acţiunea aerului comprimat sau prin
vacuumare se bazează pe principiul de absorbţie a aerului din porii tiparului şi împingerea
aliajului în interiorul tiparului cu aer comprimat (3—4 atmosfere). Realizarea eficientă a acestui
principiu este posibilă prin utilizarea aparatelor speciale.
În prezent sunt comercializate aparate de vid şi presiune, înzestrate cu surse electrice de căldură şi
utilizate în special pentru topirea şi turnarea aliajelor nobile.
În practica dentară mai frecvent aliajul topit este introdus în interiorul tiparului prin forţa centrifugă.
* Centrifuga verticală manuală este unul din cele mai vechi aparate,utilizate pentru obţinerea
forţei centrifuge cunoscută şi sub denumirea «frondă» sau «praştie tehnică», compusă din trei
elemente: mâner şi taler articu late cu tijă din sârmă. Pe ntru turnarea aliajului tiparul fierbinte
este aşezat în centrul talerului cu pâlnia în sus, în care se pune aliajul solicitat şi se topeşte cu una
din sursele de căldură. Prin mişcări de rotaţie, realizate cu mâna şi fronda de-a lungul corpului,
aliajul fluid este împins, de forţa centrifugă în interiorul tiparului prin canalele de turnare.
Centrifuga verticală manuală şi în prezent este utilizată în unele laboratoare de tehnică dentară la
turnarea pieselor dentare din aliaje nobile.
* Centrifuga orizontală automată fără sursă proprie de căldură este un aparat care dezvoltă
mişcarea de rotaţie datorită unui motor electric, cu funcţionare de comandă. Este alcătuită
dintr-un corp cilindric în centrul căruia se află un ax vertical solidarizat în afara cilindrului la un
motor electric. De porţiunea axului vertical situată în interiorul cilindrului este fixat un braţ
orizontal, care la o extremitate are o greutate reglabilă pentru realizarea operaţiunii de echilibrare
a aparatului. La cealaltă extremitate are două locaşuri: unul nereglabil pentru fixarea tipa rului şi
altul reglabil pentru poziţionarea şi fixarea creuzetului. Pentru turnarea aliajului tiparul şi
 creuzetul din ceramică sau grafit fierbinţi sunt aşezate în locaşurile lor poziţionând creuzetul cu
partea de descărcare centrală la centrul pâlniei tiparului necontactând cu el cu 10— 15 mm. În
acest scop se manipulează numai cu locaşul reglabil al tiparului, acţiune urmată de blocarea-şi
fixarea tiparului. După introducerea aliajului în interiorul creuzetului, cu contragreutatea situată la
extremitatea opusă se echilibrează braţul orizont al faţă de cel vertical prin sistemul de pârghie. În
continuare se topeşte aliajul, iar prin punerea în mişcare a braţului orizontal de către motorul
electric, forţa centrifugă catapultează aliajul fluid din creuzet în cavitatea tiparului. La această
fază o importanţă deosebită are determinarea fluidităţii optime a aliajului pentru introducerea lui
în tipar. Fluiditatea aliajului este dependentă de temperatura lui în timpul trecerii din stare solidă
în stare lichidă. Introducerea aliajului lichid în tipar se realizează în intervalul de temperatură
60-100 grade C.
La baza realizării acestui aparat au fost folosite criteriile constructive ale centrifugii orizontale
manuale şi semiautomate.
În prezent sunt comercializate centrifugi automate moderne înzestrate cu surse proprii de căldură şi
în care procesele de topire şi turnare ale aliajelor se execută automat. Aceste aparate sunt realizate
cu centrifugi orizontale sau verticale. Aparatele cu centrifugi orizontale au la bază aceleaşi
principii de construcţie deosebindu-se doar prin faptul că sunt utilate cu sisteme de comandă atât
pentru topirea aliajului, cât şi pentru punerea în acţiune a forţei centrifurgate. Sursa de căldură
este deconectată automat dacă temperatura de topire a aliajului este depăşită, iar în caz că
temperatura scade, sursa de căldură este automat conectată. Prin urmare, utilizarea acestui aparat
exclude devierile temperaturii de topire a aliajului solicitat, iar conectarea aparatului la rezervorul
de gaz inert (argon) nu permite oxidarea aliajelor în timpul topirii.
Aparatele cu centrifugi verticale sunt mai masive în comparaţie cu cele cu centrifugi orizontale, la
care creuzetul este fixat în interiorul bobinei de inducţie. Pentru introducerea aliajului în tipar, în
interiorul creuzetului este depusă cantitatea necesară de aliaj, peste care se aşază tiparul cu pâlnia
în jos şi se fixează cu ringul. Prin apăsarea butonului de declanşare se conectează sursa de
căldură, controlul făcându-se viziual printr-un orificiu speciali al creuzetului, apoi se pune în
funcţie centrifuga care automat deconectează sursa de căldură şi catapultează aliajul topit în tipar.

24. Etapele procesului de turnare. Instrumente, materiale și echipamentul necesar.

Tiparul reprezintă o cavitate sau mai multe cavităţi şi este obţinut în urma operaţiunii de ambalare şi
de ardere, având formă şi volum identice cu ale machetei şi ale viitoarei construcţii protetice.
Pentru a se obţine după macheta din ceară o piesă protetică fără porozităţi, cu o suprafaţă
omogenă şi adaptată cu precizie la câmpul protetic, după realizarea machetelor canalelor de
turnare.
Realizarea tiparului se efectuează ambalarea.
Prin ambalare se înţelege includerea machetei din ceară împreună cu tijele canalelor de turnare
într-un material termorezistent, în vederea realizării tiparului. Operațiunea de ambalare se
realizează în chiuvetă sau mufă, reprezentate de cilindri metalici sau din materiale plastice cu
diametre diferite (în funcţie de numărul şi mărimea machetelor). De o extremitate a
conformatorului se solidarizează un capac ce are în centrul suprafeţei un con îndreptat în
interiorul cilindrului, care în tipar formează pâlnia de turnare. În dependenţă de materialele
utilizate la ambalare, turnarea aliajelor poate fi realizată în tipare împreună cu conformatorul şi
fără el. De aceea şi tehnica de ambalare va fi diversă.
Astfel deosebim:
1) Ambalare în mase cu liant din sticlă (masa se aplică prin scurgere pe machete apoi se
presoară cu nisip de cuarț după care se introduce într-un vas cu vapori de amoniac pentru a face
priza (întări), operațiunea se repetă; ulterior capacul este asamblat la chiuvetă, locul de asamblare
este acoperit cu masa de ambalat, apoi chiuveta se umple cu nisip de cuarț);
2) Ambalare în mase cu liant din ghips sau fosfat (căpacul conformatorului este asamblat la
chiuvetă și lipit cu ceară, apoi chiuveta se umple atent cu masa de ambalat).
Tehnica de ambalare în mase cu liant din sticlă. Macheta din ceară a piesei protetice solidarizată
cu tijele canalelor de turnare de conul capacului, indiferent de tehnica utilizată, înainte de
ambalare se degresează prin tamponare sau pulverizare cu alcool, acetonă, toluen sau cu soluţii
speciale (Izozit-Kerr, Waxit etc.). De asemenea este recomandată şi detensionarea ei, prin
introducere, pentru un timp de 20—30 min, într-un vas cu apă la temperatura de 30—35°C. După
înlăturarea definitivă a apei de pe suprafaţa machetei şi a capacului se prepară manual pasta de
ambalat, care prin scurgere se depune pe suprafeţele machetelor pieselor dentare, canalurilor de
turnare şi a conului până la acoperirea lor cu un strat subţire. Ulterior peste pasta de ambalat se
presoară nisip de cuarţ cu scopul de-a menţine grosimea uniformă a stratului format pe toate
suprafeţele machetelor. Pentru priza accelerată a pastei de ambalat, conul cu machetele se
introduce într-un vas cu vapori de amoniac (nu se admite contactul lichidului de amoniac cu
macheta) în care se menţine 15 minute. După înlăturarea din vas se menţine timp de 5 minute sub
un jet de aer, după ce ambalajul se umezeşte prin picurare pe suprafaţa lui a liantului de sticlă şi
din nou se acoperă cu pastă de ambalat şi nisip de cuarţ. După priză definitivă (menţinerea
ambalaju lui în vasul cu vapori de amoniac timp de 20 min) se asamblează cilindrul metalic
(conformatorul) la con şi se aplică la nivelul de asamblare un strat de pastă de ambalat. Pentru
aceasta pasta de ambalat se depune pe marginea internă a cilindrului, opusă conului, şi prin
curgere ajunge la nivelul de contact a marginii conformatorului cu suprafaţa conului. În
continuare se realizează mişcări rotative cu conformatorul pentru scurgerea stratului de pastă de
ambalat pe toată suprafaţa de asamblare. Apoi conformatorul se aşază pe măsuţa vibratoare şi ca
rezultat al vibraţiilor cilindrul este umplut cu nisip de cuarţ, iar suprafaţa lui este acoperită cu liant
de silicat. În aşa mod conformatorul este pregătit pentru obţinerea tiparului.
Ambalarea cu aceste mase poate fi realizată prin două metode:
1) în conformatoare din metal utilizate pe tot parcursul operaţiei de turnare a aliajelor;
2) în conformatoare din materiale plastice care după priza definitivă a masei de ambalat sunt
înlăturate, obţinând astfel un tipar fără cilindrul metalic. Această metodă permite dilatarea termică
liberă tiparului necesară pentru compensarea contracţiei aliajului la răcire.
Machetele pieselor protetice solidarizate la conul capacului, degresate şi detensionate în prealabil se
introduc în interiorul cilindrului metalic sau plastic. Capacul ce prezintă contact cu marginea
exterioară a cilindrului se solidarizează prin lipire cu ceară lipicioasă . La utilizarea cilindrului
metalic, pentru favorizarea unei dilatări corespunzătoare a masei de ambalat, interiorul lui este
căptuşit cu hârtie de azbest cu o grosime de 0,5— 1 mm. După asamblarea cilindrului la capac, se
prepară cu vacuum- malaxorul cantitatea necesară de masă de ambailat, respectând proporţiile
lichid-pulbere indicate în prospect de către producător. Pasta de consistenţă smântânoasă este
turnată progresiv în conformator sub vibrare continuă pentru eliminarea aerului. Tot în acest timp
cu spatula sau cu pensula se umple cu porţiuni mici de pastă interiorul coroanelor, procedură
urmată de umplerea definitivă a cilindrului.
Este important ca macheta piesei protetice să fie acoperită cu masă de ambalat cu cel puţin 10— 15
mm de la pereţii cilindrului atât în sens orizontal, cât şi vertical.
Tehnica de ambalare în doi timpi. La prima etapă a tehnicii de ambalare în doi timpi machetele
pieselor protetice se acoperă cu un strat de masă de ambalat, depus cu pensula sau spatula,
obţinându-se astfel un nucleu cu grosimea pereţilor de 2—4 mm. La a doua etapă, după priza
definitivă a pastei, nucleul se umezeşte cu ajutorul lichidului component al masei de ambalat şi se
umple interiorul conformatorului după principiile generale.

25. Erori posibile la etapa de turnare.

Componenta metalică turnată şi prelucrată este supusă unui examen de apreciere a calităţii în
vederea depistării unor defecte posibile care pot fi înlăturate prin şlefuire.
Sunt însă defecte care nici după intervenţiile respective nu permit utilizarea pieselor dentare la
realizarea protezei dentare finite, din care cauză aceste piese dentare sunt remodelate şi turnate
din nou.
Din grupa defectelor care pot fi înlăturate fac parte modificările de formă şi volum, datorită
prezenţei unor plusuri de aliaj solidificat pe suprafeţele piesei turnate determinate de prezenţa
unor cavităţi cu aceleaşi forme de pe pereţii tiparului.
De obicei pot fi evidenţiate următoarele forme de plusuri: sferice, lamelare, conice, aciculare sau o
combinaţie de forme.
Apariţia acestor modificări este determinată de nerespectarea procesului de realizare şi prelucrare
termică a tiparului şi anume:
1) macheta n-a fost degresată;
2) prezenţa incluziilor de aer în masa de ambalat;
3) la ambalarea machetei, materialul de ambalat n-a fost supus vibrării;
4) masa de ambalat n-a fost omogenă;
5) tiparul a fost încălzit brusc;
6) introducerea tiparului în cuptoare fierbinţi sau ridicarea bruscă a temperaturii în cuptor, ceea ce
provoacă apariţia fisurilor pe pereţii tiparului.
Din grupa defectelor care nu pot fi inlăturate evidenţiem:
— Lipsurile determinate de pătrunderea parţială a aliajului topit în interiorul tiparului (lipsuri
parţiale şi totale) apărute în cazul realizării incorecte a canalelor de turnare (subdimensionare,
numărul necorespunzător, situarea lor incorectă), al prelucrării termice necorespunzătoare
(nerespectarea regimului termic), obturării unei zone din tipar sau a canalului central de turnare,
al realizării unei forţe mici de împingere a aliajului fluid în tipar, sau când aliajul utilizat a fost
insuficient topit, a fost utilizată o cantitate mai mică de aliaj, ce nu corespunde volumului piesei
turnate;
— Defecte de omogenizare a aliajului ce sunt determinate de micro- sau macrocavităţile
(pori) de la nivelul suprafeţelor piesei dentare sau în interiorul metalului.
Prezenţa acestor defecte este determinată de incluziile de gaze, zgură, masă de ambalat, precum şi
de comprimarea insuficientă a aliajului, în urma a mai multor cauze:
a) Absenţa sau dimensiunea insuficientă a rezervoarului de aliaj, cât şi situarea lui la o distanţă mai
mare de 2—3 mm faţă de machetă;
b) Canale de turnare cu dimensiuni insuficiente;
c) S-a utilizat o cantitate mică de aliaj;
d) Forţa de împingere a aliajului topit a fost insuficientă;
e) Eliminarea gazelor din tiparul umplut cu aliaj topit a fost insuficientă, ca urmare a prelucrării
termice incorecte a tiparului;
f) Supraîncălzirea aliajului topit (fierberea lui);
g) Oxidarea aliajului în timpul topirii lui;
j) Incluzii de zgură sau masă de ambalat în aliajul fluid;
i) Componente metalice cu dimensiuni incorecte ce determină imposibilitatea aplicării lor pe
câmpul protetic.
Aceste modificări apărute fie în urma supradimensionării totale sau subdimensionării piesei dentare
sunt o consecinţă a inegalităţii dintre coeficienţii de dilatare şi contracţie ai masei de ambalat şi
aliajului utilizat, fie prin utilizarea maselor de ambalat cu coeficienţi similari mai mari sau mai
mici decât ai aliajului, din cauza nedetensionării machetei din ceară, contracţiei machetei prin
înglobarea ei în mase de ambalat cu temperaturi scăzute (mai mici decât ale machetei)

26. Indicații la confecționarea coroanelor fizionomice.

Coroanele dentare sunt indicate în terapia leziunilor odontale coronare ale dinților frontali și
premolarilor în caz de:
Lipsă de substanță a marginilor și a unghiurilor incisivale, când alte metode de restaurare nu sunt
eficace sau posibile;
Dereglări de culoare;
Prezența distrofiilor țesuturilor dure;
Fluoroză;
Anomalii dentare (volum, poziție, direcție), care pot fi corectate doar prin metoda de acoperire..
* O condiție importantă- coroanele dinților naturali trebuie să fie înalte, voluminoase, deoarece este
necesitatea preparării (șlefuirii) unui strat mai mare al țesuturilor dure.

27. Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor fizionomice acrilice, compozite.

Rășinile autopolimerizabile și termopolimerizabile.
- Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei centrice; - -
Laborator: realizarea modelelor, poziționarea acestora în relație centrică și fixarea în simulator,
modelarea machetei din ceară a viitoarei coroane acrilice. Ulterior, tehnica diferă în funcție de
modalitatea de polimerizare a acrilatului:
Pentru acrilatele autopolimerizabile: pe porțiunea modelului unde a fost modelată macheta este
realizată o amprentă din material amprentar de consistență dură, apoi este înlăturată macheta din
ceară (prin topire și spălare cu apă fierbinte). După ce modelul a fost bine spălat și uscat, se aplică
un lac de izolare (pentru ca acrilatul să nu adere la suprafața bontului). Ulterior este preparată
masa acrilică și introdusă în amprentă care este presată pe model și fixată cu un elastic sau ceară
lipicioasă. Pentru polimerizare este introdusă în cratița cu presiune.
Pentru acrilatele termopolimerizabile: dacă modelul este realizat cu bonturi mobilizabile, atunci
macheta este detașată și ambalată (ceea ce nu este de dorit, pentru că poate fi accidental
deformată); dacă modelul este cu bonturi fixe, atunci este secționată doar partea modelului cu
macheta coroanei, se deretentivizează (sunt înlăturate toate suprafețele care vor împiedica
deschiderea tiparului) și se ambalează (se ambalează vertical). După priza masei de ambalat
tiparul este ținut 3-5 minute în cratița cu apă fierbinte, apoi se deschide, ceara se înlăturată, se
spală bine și se izolează (Izocol). Urmează prepararea pastei acrilice care, în stadiul de aluat, este
introdus în cavitatea tiparului, tiparul se închide și se presează, se introduce în ring (un dispozitiv
care previne deschiderea tiparului în timpul polimerizării) și se introduce în vasul de
 polimerizare. Polimerizarea se face conform indicațiilor producătorului. După răcire coroana este
dezambalată.
Pentru acrilate fotopolimerizabile: nu se modelează macheta, se aplică un lac de izolare și se
modelează direct pe bont. Se elimină surplusurile și se verifică prezența contactelor dento-dentare
funcționale.
- Clinic: proba în cavitatea bucală;
- Laborator: prelucrare și finisare a coroanelor cu instrumentele și materialele respective;
- Clinic: fixarea coroanelor pe bontul dintelui natural preparat.

28. Avantajele coroanelor din acrilat confecționate prin metoda modernă față de cea clasică.
- Coroanele au luciul și nuanțele coloristice identice dintelui natural;
- Nu conțin monomer (care este foarte toxic);
- Proprietăți fizico-chimice superioare;
- Coroana poate fi modelată direct pe bont;
- Nu necesită adaptare ulterioară – închidere marginală mai bună;
- Pentru polimerizare nu este necesară confecționarea tiparului;
- Nu necesită prelucrare majoră după polimerizare.

29. Condițiile și etapele de polimerizare a coroanelor din acrilat.

Acrilatele sunt comercializate sub formă de praf și lichid (polimer și monomer) care se amestecă și
se polimerizează.
Polimerizarea este procesul de formare a legăturilor moleculare și polimerice între monomer și
polimer.
La amestecarea acestor două componente se formează o masă gomoasă care, prin polimerizare, se
solidifică, formând monomolecule care se unesc încrucișat între ele și formează macromolecule.
Polimerizarea depinde de tipul de acrilat folosit:
termopolimerizabil – reacția chimică de polimerizare necesită un anumit regim termic indicat de
producător (căldură uscată, umedă, raze UV, infraroșii (Gh. Bârsa));
autopolimerizabil – conține catalizator care declanșează reacția chimică de polimerizare fără a avea
nevoie de un regim termic; pentru accelerarea polimerizării poate fi plasat în cratița cu presiune.
fotopolimerizabil – are catalizator care se activează în prezența razelor de lumină.

30. Etapele realizării coroanelor din rășini compozite.

Rășinile compozite sunt comercializate în seringi și se depun direct pe bont strat cu strat până la
modelarea coroanei. Sunt fotopolimerizabile.
* Realizarea modelului;
* Evidențierea marginii preparației;
* Izolarea bontului;
* Modelarea coroanei;
* Prelucrarea și finisarea.

31. Succesiunea depunerii straturilor de compozit și polimerizarea straturilor.

Se modelează cu dentină până se atinge volumul inițial al dintelui natural.
Apoi se taie marginea incizală sub unghi de 160-170º și se fac adâncituri corespunzătoare șanțurilor
din această regiune.
În aceste adâncituri se depune stratul incizal apoi se adaugă stratul de smalț care înlocuiește ca
volum dentina înlăturată.
În zona cervicală se înlătură dentina și se realizează o adâncitură concavă în care se depune stratul
cervical, apoi se acoperă cu stratul dentină.

32. Metodele de realizare a restaurărilor dentare integral-ceramice.

Prin ardere/infiltrare și sintetizare (In Ceram)- principiul sistemului constă în realizarea într-o prima
fază a unei cape ceramice care se infiltrează ulterior cu o sticlă de alumino-silicat. Nucleul asfel
obținut se plachează cu mase ceramice până la obținerea efectului cromatic dorit.
Prin frezare (CAD – CAM)- piesa protetică este obținută prin reducerea succesivă, dintr-un bloc
ceramic de un anumit volum, până la atingerea formei finale a restaurării.
Prin turnare (Dicor)- procedeul constă în turnarea unei mase sticloase, urmată de un tratament
termic de ceramizare. Ceramizarea este procesul în urma căruia în interiorul masei ceramice se
formează cristale dintr-o fază sticloasă. După ceramizare, nucleul obținut se acoperă cu straturi
ceramice până la obținerea efectului estetic dorit.
Prin injectare (Empress, Cerestore)- sistemul de realizare a coroanelor integral ceramice prin
injectare (presare) este asemănător cu cel prin care se obțin coroanele turnate. Într-o prima faza se
modelează o machetă din ceară, după care se obține un tipar prin tehnica cerii pierdute, iar în
acest tipar se injectează o masă ceramică aflată într-o stare plastică.
În funcție de temperatura de plastifiere a ceramicii se disting două tipuri de sisteme:
− sisteme cu temperatura înaltă de injectare – IPS Empress;
− sisteme cu temperatura scazută de injectare – Cerestore.

33. Particularitățile realizării coroanelor din ceramică prin tehnica Dicor.

Tehnica Dicor- sistemul se bazează pe turnarea din sticla a viitoarei reconstituiri, urmată de
ceramizare și acoperirea cu straturi ceramice pentru obținerea apectului estetic dorit. Ceramizarea
este procesul prin care structura amorfă a sticlei este transformată într-o structură cristalină.
Etape de realizare:
− Pe modelul de lucru, realizat cu bont mobillizabil, se realizeaza o macheta din ceara, care va
reproduce toate detaliile piesei protetice finale;
− Macheta se ambalează cu o masă de ambalat specifică;
− Ceara este arsă și se obține tiparul;
− În tiparul obținut se toarnă sticla topită;
− Piesa obținută se răcește până la temperatura camerei, se dezambalează și se sablează pentru
indepărtarea impurutăților de la suprafață;
− În aceasta fază, piesa obținută este transparentă și fragilă;
− Piesa protetică obținută este din nou ambalată;
− Urmează procesul de ceramizare, care se realizează prin introducerea piesei obținute într-un
cuptor special, unde este menținută timp de 6 ore la 10750 C;
− Piesa protetică se răcește lent în cuptorul de ceramizare, dupa care este dezambalată și sablată.
Dupa ceramizare numai 45% din material mai râmâne în stare sticloasă, restul de 55%
transformandu-se în fază cristalină. Totodată datorită reducerii fazei sticloase restaurarea devine
mai opacă, are o rezistenţă mecanică mai mare şi este mai puţin rugoasă decât înainte de
ceramizare.
34. Caracteristica realizării coroanelor din ceramică prin tehnica Cerestore, In Ceram,
CAD-CAM.
Cerestore – sistem cu temperatură scăzută de injectare. Modelarea machetei, ambalarea, topirea
cerei, încălzirea blocului de ceramică și introducerea prin presare în tipar. Dezambalarea și
prelucrarea. - Realizarea modelului de lucru din răsina epoxidică speciala și aplicarea lacului de
distanțare
- Modelarea din ceară a machetei nucleului ceramic;
- Ambalarea modelului împreuna cu macheta din ceară;
- Eliminarea cerii și preîncălzirea tiparului la 180 de grade;
- Presarea unei tablete plastice din ceramică;
- Arderea nucleului obținut timp de 8h la 1320 de grade C;
- Arderea ceramicii pentru dentină și smalț.
CAD – CAM – amprenta digitală (câmpul protetic sau modelul este fotografiat cu ajutorul unui
scaner), cu ajutorul unui program special pe computer este modelată viitoarea coroană sau
carcasul din ceramică, informația este trimisă spre aparatul care, frezează proteza dintr-un bloc de
ceramică.
nu necesita amprenta;
nu necesita model, macheta, tipar;
amprenta se realizeaza cu camera intraorala;
macheta este procesata;
frezarea este asistata de calculator;
din lingouri ceramice (CEREC-Vita; Cerec-Dicor).
In Ceram – realizarea piesei protetice prin infiltrare și sinterizare reprezentativ pentru aceasta
tehnologie este sistemul In-Ceram.
Principiul sistemului constă în realizarea într-o primă fază a unei cape ceramice care se infiltrează
ulterior cu o 3 sticlă de alumino-silicat.
Nucleul asfel obținut se plachează cu mase ceramice până la obținerea efectului cromatic dorit.
Până în prezent se cunosc mai multe variante ale sistemului In-Ceram:
− In-Ceram Alumina;
− In-Ceram Spinell;
− In-Ceram Zirconia.
Cele 3 tehnici menţionate (Alumina, Spinell şi Zirconia) folosesc ceramici cu o compoziţie diferită,
însă prezintă aceleaşi etape tehnologice. Proprietăţile mecanice, biologice şi estetice ale
materialelor utilizate în sistemul InCeram au făcut ca la ora actuală sâ fie cel mai apreciat sistem
integral ceramic.
In-Ceram Alumina – foloseşte pentru realizarea nucleului o ceramicâ cu conţinut crescut de oxizi de
aluminiu (85%). Nucleul din oxid de aluminiu poate fi folosit pentru coroane de înveliş (atât în
zona frontală cât şi în cea laterală), inlay-uri, onlay-uri şi pentru proteze partiale fixe reduse cu
două elemente de agregare şi un intermediar (breşă unidentarâ) în zona frontală.
In-Ceram Spinell - diferă de In-Ceram Alumina prin adăugarea în compoziţia masei ceramice a unei
cantităţi de MgAl2O4 (spinell, un oxid natural de Mg si Al). Acesta permite obţinerea de
restaurări cu aspect estetic mai bun, însă cu o rezistenţă mecanica mai scazută decât cele realizate
 cu In-Ceram Alumina. Proprietăţile fizionomice bune se obţin cu nucleele (capele) din Spinell,
mai ales la realizarea coroanelor integral ceramice din zona frontală.
In-Ceram Zirconia - constă în înglobarea în matricea nucleului (capei) a 30% oxid de zirconiu şi
70% oxid de aluminiu, cu scopul îmbunătăţirii parametrilor mecanici ai restaurării. Conţinutul de
oxid de zirconiu al nucleului (capei) induce o anumită opacitate acestuia. De aceea nucleele din
In-Ceram Zirconia au o serie de limite pentru restaurările protetice unde predomină cerinţele
estetice majore. Rezistenţa mecanică crescută consecutiv utilizării oxidului de zirconiu, indică
această ceramică în special la unele nuclee ale protezelor parțiale fixe reduse din zona de sprijin.
În ultimii ani a fost testată posibilitatea realizării restaurarilor adezive din In-Ceram Zirconia în
zona frontală la breşe unidentare.
Etapele clinico-tehnice de realizare:
1. Se realizează un model duplicat dintr-o masă de ambalat poroasă, special concepută pentru acest
sistem;
2. Se depune o suspensie din oxid de aluminiu, bine omogenizată în prealabil;
3. Apa este absorbită în modelul poros, rămânâd un strat cu o vâscozitate crescută, care poate fi
modelat.
4. Modelul cu masa ceramică depusă este întrodus într-un cuptor special (Inceramat) şi sinterizat la
1120°C timp de 2 ore pentru a se elimina apa şi a fuziona particulele de alumină. După o uscare
de 30 minute, acest nucleu (infrastructură) este încălzit până la 1200 C în decurs de 6 ore. Timpul
de încălzire crescut este necesar pentru a se evita apariţia fisurilor datorate coeficienţilor diferiţi
de dilatare termică ai gipsului şi a oxidului de aluminiu care pot induce tensiuni în masa
nucleului. La 120°C modelul de gips se contractă suficient pentru a se evita pericolul fracturării în
decursul următoarei etape de încălzire rapidă până la 1120°C.
5. Masa ceramică obținută se modelează cu o freză diamantată până la obținerea formei dorite,
trecându-se apoi la etapa de infiltrare a structurii poroase de alumină cu sticla de aluminosilicat de
lantan. Infiltrarea se face prin depunrea capei obținute pe o folie de aur sau de platină, pe care se
află o suspensie de sticlă de aluminosilicat de lantan. Apoi tot ansamblul (folie+cape) se întroduce
în cuptorul Inceramat şi se sinterizează la 1100°C timp de patru ore. În cursul acestor etape, sticla
se infiltrează prin capilaritate în spaţiile dintre particulele de oxid de aluminiu, rezultând o
structură foarte compactă după ardere. Excesul de sticlă se îndepărtează cu o freză diamantată.
6. După obținerea nucleului ceramic, acesta se individualizează morfologic și estetic prin depunerea
de mase ceramice prin tehnica stratificării.
Etapele de lucru:
In tehnica VITA IN CERAM coroana se obține în 2 etape:
se aplică aluminoceramica pe bontul termorezistent cu pensula și se arde la 1100ºC timp de 2 ore,
rezultând o capă poroasă. se aplică pe capa obținuta în prima ardere aluminoceramica cu particule
de sticlă (alumina 70-75%) și se arde (ceramizeaza) timp de 4 ore, la aceeași temperatură,
rezultând o capă rezistentă mecanic- miez alumino-ceramic.
Pe acest miez se aplică mase ceramice de placat pentru nuanțare coloristică. Arderea are loc la
temperaturi mai mici de 1000ºC ( 990-950ºC).
După arderea finală (glazurare), coroana se îndepartează de pe bontul din masă de ambalat prin
pulverizarea acestuia cu agenți de sablare și coroana este adaptată pe modelul de lucru. După
condiționare este cimentată cu adeziv (cimenturi rașinice ionomere).

35. Avantajele și dezavantajele coroanelor fizionomice ceramice.

Avantaje:
Restaurare estetică până la 100 %;
Duritate;
Rezistență la uzură;
Rezistență la deformare;
Conductibilitate termică slabă;
Coeficient mic de dilatare termică;
Rezistența la colorare;
Nu necesită prezența unui carcas metalic;
Nu are culoarea surie a restaurărilor metalo-ceramice;
Închidere marginală superioară (adaptare bună la limita preparării);
Biocompatibilitate

Dejavantaje:
Proces tehnologic dificil;
Necesitatea utilajului sofisticat;
Duritatea protezei este mai mare decât a smalțului.

36. Glazurarea coroanei din ceramică.

Glazurarea reprezintă procesul tehnologic prin care protezei ceramice i se conferă luciu și aspectul
natural al dintelui. Se poate efectua prin:
Ardere a protezei în cuptor fără vacuum cu ridicarea temperaturii de la 750 ºC până la 940 ºC, cu
menținerea la temperatura finală timp de 3-4 minute;
Prin depunerea unui strat special de ceramică pe toată suprafața și arderea ulterioară a acesteia;
Mecanic, prin netezire cu polipanți speciali pentru ceramică, apoi lustruire cu perii înmuiate în paste
abrazive foarte fine.

37. Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metalo–ceramice.

1. (C) Examenul clinic.
2. (C) Indicaţia de tratament şi stabilirea planului terapeutic.
3. (C) Prepararea structurilor dentare alese (a bonturilor).
4. (C) Amprentarea câmpului protetic.
5. (C) Protecţia provizorie a bontului (bonturilor) preparate.
6. (L) Confecţionarea modelului.
7. (L) Realizarea machetei componentei metalice.
8. (L) Ambalarea machetei componentei metalice.
9. (L) Obţinerea tiparului şi turnarea aliajului topit.
10. (L) Dezambalarea şi prelucrarea componentei metalice.
11. (C) Proba scheletului metalic în cavitatea orală.
12. (L) Condiţionarea componentei metalice în vederea aplicării maselor ceramice.
13. (L) Aplicarea şi arderea succesivă a straturilor ceramice.
14. (L) Verificarea şi adaptarea protezei pe model.
15. (C) Verificarea adaptării protezei pe câmpul protetic.
16. (C) Cimentarea provizorie.
17. (C) Cimentarea definitivă.
38. Particularităţile realizării modelului pentru confecţionarea coroanei mixte
metalo–ceramice.
Realizarea modelului și fixarea în simulator Pentru confecționarea coroanelor metalo-ceramice este
necesară confecționarea modelelor mixte cu bonturi mobilizabile.
Sunt mai multe tehnici de confecționare care depind de momentul inserției tijelor de ghidaj:
instalarea înainte de turnarea primului strat – în amprentă se poziționează tijele, se toarnă primul
strat din gips dur, se fac retenții, apoi se toarnă cel de-al doilea strat (soclul);
instalarea după turnarea primului strat – mai întâi se toarnă primul strat apoi se instalează tijele se
fac retenții și se realizaeză soclul.

39. Particularitățile de preparare a bonturilor pentru coroanele mixte.

De pe suprafața vestibulară se șlefuiește un strat din țesuturile dure de aprox. 2mm;
În zona cervicală este creat pragul cu grosime de 1-1,5 mm;
Marginea externă a pragului să aibă 90º;
Înălțimea se reduce cu aprox. 1,5-2,5 mm, în dependență de relațiile de ocluzie;
Suprafața orală se prepară mai puțin, în dependență de grosimea comp. metalice;

40. Tehnici de modelare a machetei din ceară a componentei metalice, a coroanei mixte
metaloceramice.
Macheta componentei metalice se modelează prin înmuierea bontului în băița de ceară, apoi prin
depuneri succesive de ceară se modelează marginile ocluzale și marginea cervicală.
Tehnica Inzoma presupune modelarea formei retentive a componentei: zona cervicală concavă iar
marginea incizală și ocluzale în formă de guleraș. Pentru aliajele nobile poate fi folosită o folie în
formă de plasă care se plastifică și se adaptează pe bont.

41. Aliajele utilizate pentru componenta metalică a coroanelor mixte metaloceramice.

* Aliaje nobile (ale aurului)
* Aliaje inobile (CrCo, CrNi)

42. Posibilitățile de legare a maselor ceramice de componenta metalică.

Legătura dintre aliaj și ceramică poate fi de natură:
Chimică – difuzia ionilor din metal în ceramică și invers (legătura iono-covalentă);
Mecanică – microretentivități obținute în urma sablării, tensiunea apărută în timpul dilatării termice
a aliajului și contracției ceramicii;
Fizică – forțele Van-der-Waals – legături adezive ce apar la nivelul atomilor prin fluctuații spontane
ale sarcinii electrice.

43. Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metaloacrilice cu componenta

metalică turnată.
Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei centrice; -
Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur, secționarea bonturilor și evidențierea
pragului, confecționarea modelului auxiliar, plasarea modelelor în relație centrică și fixarea
 acestora în simulator; modelarea machetei componentei metalice, schimbul cerei în aliaj,
prelucrarea (eliminarea surplusurilor, adaptarea pe model, netezire);
- Clinic: proba carcasului metalic pe dintele preparat;
- Laborator: modelarea machetei componentei fizionomice pe carcasul metalic, schimbul cerei în
acrilat (ambalare, evacuarea cerei, izolare, introducerea și polimerizarea acrilatului,
dezambalarea), prelucrarea (eliminarea surplusurilor, netezire);
- Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală, adaptarea suprafeței ocluzale, redarea contactelor
funcționale;
- Laborator: lustruirea acrilatului; dacă este coroană semifizionomică, se lustruiește și componenta
metalică vizibilă; - Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe dintele preparat.

44. Particularitățile de preparare a bonturilor pentru coroanele mixte metalo-acrilice.

Bontul se prepară în dependenţă de modul în care va fi aplicat materialul fizionomie pe suprafeţele
coroanei. Stratul ţesuturilor dentare şlefuite, de pe suprafeţele pe care se va aplica materialul
fizionomie, constituie 1,5—2,0 mm (0,3 mm pentru componenta metalică şi cel puţin 0,8 mm
pentru cea fizionomică). În cazul suprafeţelor dentare pe care nu se va aplica material fizionomie,
se va înlătura din ţesuturile dentare un strat de 0,5—0,6 mm.
Prepararea bontului reclamă crearea pragului pe suprafața vestibulară care se va termina la jumătatea
suprafețelor proximale, cu lățimea de 1,5 mm care să formeze unghi drept cu suprafața dintelui.
Suprafața vestibulară a dintelui este șlefuită la o profunzime de aproximativ 2 mm, reieșind din
grosimea componentei metalice de 0,3-0,4 mm și a fațetei de acrilat de 1,5 mm. Suprafața
ocluzală sau marginea incisivă sunt șlefuite în profunzimea de 2 mm din grosimea țesutului dur,
în dependență de relațiile ocluzale

45. Realizarea prin turnare a componentei metalice a coroanelor mixte metaloacrilice.

Pe bontul dintelui (secționat de pe model) se depune lac de compensare (cu scopul de a crea un
spațiu între bont și carcas pentru ciment și de a compensa contracția aliajului în timpul turnării);
după care se depune lac de izolare (pentru a putea detașa ușor macheta de pe bont). Bontul este
înmuiat în băița cu ceară pentru a-l acoperi cu un strat uniform de ceară, apoi, prin adiție de ceară
picătură cu picătură este modelată macheta carcasului. Macheta carcasului se modelează cu o
grosime mai mare, adică de 0,4-0,5 mm, (pentru a compensa grosimea ce se va pierde în timpul
prelucrării), în dependență de tipul coroanei (fizionomică/ semifizionomică), adică cu acrilat
poate fi acoperită toată suprafața carcasului sau numai suprafața vestibulară sau poate fi modelat
un corilet.
Pentru tehnica clasică pe suprafața care se va acoperi cu acrilat se modelează elemente retentive ca
sfere, ciuperci, bastonașe ș.a.; pentru tehnica modernă nu se modelează elemente retentive (pentru
că se va folosi stratul opac care va forma legătura dintre metal și acrilat). Urmează modelarea
machetei canalelor de turnare, ambalarea, realizarea tiparului, introducerea aliajului în tipar,
dezambalarea și prelucrarea, pregătirea pentru acoperirea cu acrilat.

46. Tehnica clasică și modernă de confecționare a componentei fizionomice la coroane

metaloacrilice.
Tehnica clasică de confecţionare a coroanelor din acrilat prevede realizarea următoarelor operaţiuni:
modelarea machetei viitoarei coroane din ceară; ambalarea machetei coroanei în chiuvetă pentru
 realizarea tiparului: pregatirea acrilatului şi introducerea lui prin presare în tipar: polimerizarea
acrilatului şi dezambalarea coroanei din chiuvetă; prelucrarea, finisarea şi lustruirea coroanei.
Pentru realizarea coroanelor după tehnica clasică, modelul poate fi confecţionat cu bonturi fixe sau
mobilizabile. În caz de utilizare a modelului cu bonturi fixe, macheta modelată va fi şecţionată
din model împreună cu bontul preparat şi dinţii vecini şi ambalată în chiuvetă pentru realizarea
tiparului. În caz de utilizare a modelului cu
bont mobilizabil, pentru realizarea tiparului, macheta din ceară a coroanei va fi înlăturată de pe
model şi ambalată în chiuvetă.
Modelarea machetei este realizată prin una din metodele cunoscute cu utilizarea cerii incolore sau a
celei roze. Nu se recomandă folosirea cerii intensiv colorată, din motivul că în timpul executării
tiparului substanţele colorante pot fi absorbite de ghip-sul tiparului, ce poate aduce la trecerea lor
în acrilat în timpul polimerizării şi ca urmare obţinerea unei culori necorespunzătoare.
Macheta coroanei din ceară trebuie să redea cu precizie morfologia dintelui fără schimbări de
volum, precum şi a raportului cu dinţii vecini şi antagonişti. În cazul când macheta corespunde
acestor cerinţe, ea se ambalează în chiuvetă şi se schimbă ceara cu acrilat.
Tehnica modernă de confecţionare a coroanelor din acrilat nu prevede modelarea machetei coroanei
din ceară şi nici realizarea tiparului. Această tehnică constă în modelarea directă a coroanei din
acrilat prin depunerea succesivă a straturilor pe bontul dentar, fiind asemănătoare cu tehnica
utilizată la confecţionarea coroanelor din porţelan.
Tehnica modelării coroanei prevede depunerea aceloraşi straturi (bazal, de dentină, de smalţ, de
colet şi incizal), urmate de polimerizarea lor conform indicaţiilor din prospectul anexat la
produsul respectiv.
Coroanele confecţionate după tehnica modernă au luciul şi nuanţele co- loristice identice dintelui
natural.

47. Principii clasice și moderne de condiționare a suprafețelor metalice la coroanele

metaloacrilice.
* După turnare și dezambalare, carcasul este netezit, se face degazarea prin ardere în cuptor,
sablarea, degrasarea, apoi se aplică un strat subțire de material care maschează culoarea metalică
a carcasului.
* Principiul clasic presupune crearea unor macroretenții în formă de sfere, butoni ciuperci, solzi de
pește, bastonașe, etc. pe suprafața componentei metalice (deoarece acrilatul nu formează legături
cu metalul);
* Principiul modern nu necesită utilizarea retențiilor dar presupune acoperirea carcasului metalic cu
opac sau Silan, care servește ca intermediar în legătura dintre metal și acrilat. Condiționarea se
face tot așa ca la coroanele metalo-ceramice.

48. Proprietățile aliajelor utilizate la confecționarea coroanelor metalo-acrilice.

Aliajele metalice indicate pentru componenta metalică:
• Aliaje nobile de aur 83.3%;
• Aliaje nobile de aur 83.3% cu platină 12,0%;
• Aliaje seminobile de argint-paladiu;
• Aliaje inoxidabile crom-nichel cu procente reduse de crom.
Proprietăți :
* Intervalul de topire este cu 150-200ºC mai mare decât temperatura de ardere a masei ceramice;
* Rezistența la temperatura de ardere;
* Să prezinte dilatarea termică mai mare ca cea a maselor acrilice(dilatarea termică este o constantă
esențială ce asigură menținerea maselor acrilice pe metal; dacă este o neconcordanță se va ajunge
la spargerea masei acrilice);
* Contracția 1,6% ;
* Să permită adeziunea maselor ceramice;
* Limita de curgere să fie înaltă.

49. Etapele clinico – tehnice de confecţionare a coroanei de substituţie simple din acrilat.
Metoda directă: medicul adaptează elementele radicular și coronar prefabricate și le fixează prin
cimentare sau confecționează un pivot din sârmă la care ajustează un dinte din acrilat prefabricat.
Metoda indirectă:
- Clinic: amputarea resturilor coronare, prepararea canalului radicular, prepararea bontului radicular,
realizarea pivotului din sârmă cu o porțiune supraradiculară retentivă, amprentarea împreună cu
pivotul din sârmă;
- Laborator: confecționarea modelului din gips (după înlăturarea amprentei pivotul din sârmă
rămâne pe model), poziționarea modelelor în relație centrică și fixarea lor în simulator; modelarea
machetei dispozitivului coronar, schimbul cerei în acrilat după tehnica clasică (tipar,
termopolimerizare), ajustarea pe model, prelucrarea cu instrumente abrazive, lustruire;
- Clinic: fixarea coroanei de substituție prin cimentare în cavitatea dintelui.

50. Particularităţile confecţionării modelului pentru coroana de substituţie (metoda

indirectă).
Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular simplu se confecționează model simplu cu
bonturi fixe, din gips simplu.
Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular compus se confecționează model simplu din
gips dur sau model compus cu bonturi mobilizabile. Dacă dispozitivul radicular va fi turnat direct
pe model, atunci modelul se confecționează folosind sisteme speciale ca Accu Trac sau Tray
system (pentru a putea dubla bontul din material termorezistent)

51. Metoda realizării coroanei de substituţie din elemente prefabricate.Particularitățile de

preparare a dinților.
Sunt elemente radiculare și coronare prefabricate. După prepararea bontului radicular, la canalul
radicular se adaptează dispozitivul radicular, apoi este adaptată coroana prefabricată, după care se
cimentează. Tehnică rar utilizată.

52. Particularități de preparare a canalului radicular pentru coroana de substituție. Cerinţele

către dispozitivul radicular.
?????????????????????
Cerinţele către dispozitivul radicular.
să se adapteze intim la canalul radicular, să lase spațiu minim pentru cement;
să aibă o lungime nu mai mică decît înălțimea dintelui lezat;
să aibă o grosime de 1-1,2mm (rezistență);
să aibă elasticitate și rezistență la fracturare;
să asigure stabilitatea coroanei și să excludă posibilitatea rotației;
să nu slăbească rezistența rădăcinii;
să asigure o legătură trainică cu coroana.

53. Tehnici de realizare a restaurărilor corono-radiculare.

turnare (incrustația metalică);
polimerizare (componenta fizionomică din acrilat);
ardere (componenta fizionomică din ceramică);
frezare (dispozitivul radicular din oxid de zirconiu);

54. Cerinţele către coroanele de substituţie.

să nu traumeze țesuturile în zona coletului bontului radicular;
să închidă ermetic canalul radicular;
să aibă retenție corespunzătoare;
să nu mărească dimensiunea verticală de ocluzie;
să restaureze morfologia și fizionomia dintelui.
cerințele față de dispozitivul radicular.

55. Cerințele către prepararea dintelui pentru coroana de substituție.

Întrucât este prezentă o leziune masivă, este necesară amputarea resturilor coronare; totuși dacă
condițiile clinice permit păstrarea unei porțiuni coronare mai mari, ea trebuie păstrată;
Bontul radicular să se plaseze deasupra gingiei cu câțiva milimetri;
Canalul radicular se lărgește;
Canalul radicular se obturează la 1/3 din partea apexului iar celelalte 2/3 se lasă libere;
Dacă canalul este obturat, se dezobturează 2/3 din adâncimea lui;
Canalul preparat trebuie să fie rectiliniu, paralel axului dintelui (pentru a putea însera ușor
dispozitivul radicular);
Dacă sunt două canale, se redă paralelism între ele (pentru a fi posibilă inserția);
Dacă un canal nu poate fi paralel, acesta se prepară la o adâncime mică (ca alternativă, dacă canalele
nu sunt paralele se poate confecționa dispozitiv radicular metalic din două bucăți: incrustația care
se înseră prima și un pivot care se introduce în canal printr-un tunel realizat în incrustație);
Canalul trebuie să fie centrat suprafeței bontului radicular și să aibă o grosime uniformă și suficientă
a pereților.
Versantul vestibular al bontului se înfundă sub gingie, porțiunea orală se găsește deasupra gingiei cu
1-2 mm.
Pentru o închidere mai bună a canalului radicular și rezistența contra rotației a fost propusă crearea
unei cavități în formă de cub.

56. Definiţie “edentaţie parţială”. Varietăţi după dimensiuni.

Edentația parțială este starea fiziopatologică a arcadelor dentare caracterizată prin pierderea a unui
până la 15 dinți de pe arcadedle dentare.
Absența dinților de pe arcadă produce un spațiu numit edentație sau breșă dentară. Edentația
unidentară până la cea subtotală poate crea un număr impresionant de variante ale stării de
edentație pe arcada dentară.
Există teoretic 16 posibilități de edentație pe o arcadă dentară. Se întâlnesc edentații de 2 - 3 dinți
sau mai mulți alăturați sau din alte zone ale arcadei. Pe o singură arcadă dentară pot exista numai
7 breșe (spații edentare).

57. Etiologia edentaţiei parţiale.

În funcţie de etiologie, edentaţia parţială este congenitală sau dobândită.
A. Edentaţia congenitală este determinată de lipsa mugurilor dentari şi poate fi:
anodonţie totală – lipsa mugurilor dentari în totalitate;
hipodonţie – lipsesc mai puţin de 5 muguri dentari.
oligodonţie – lipsesc mai mult de 5 muguri dentari.
B. Edentaţia parţială dobândită poate fi determinată de mai mulţi factori:
Caria şi complicaţiile ei
Parodontopatiile cronice marginale degenerative, inflamatorii sau mixte în formele avansate,
deoarece viciază implantarea dinţilor.
Traumatismele brutale
Supuraţiile perimaxilare (abcese, flegmoane, adenite, osteomielite) impun extracţia dinţilor care au
generat aceste complicaţii infecţioase.
Factorii iatrogeni – tratamentele odontale incorecte, tratamentele protetice prin care dinţii stâlpi sunt
suprasolicitaţi, tratamentele ortodontice care nu sunt urmate de o echilibrare ocluzală.
Diagnosticul diferenţial al edentaţiilor congenitale şi dobândite se face cu edentaţiile tranzitorii din
dreptul dinţilor pe cale de erupţie şi cu edentaţiile aparente din dreptul dinţilor incluşi, al dinţilor
ectopici şi al resturilor radiculare incluse sau cu spaţiile care apar pe arcadă consecutiv migrărilor
dentare orizontale determinate de dizarmonii ocluzale instalate după edentaţii vechi neprotezate.
Anamneza, examenul clinic cu apelul dinţilor şi examenul radiologic ne ajută să punem un
diagnostic corect de edentaţie.

58. Simptomele exo-şi endobucale a pacientului edentat parţial.

Exobucal:
la lipsa a 1-2 molari sau 1-2 dinti chiar din zona frontala, simptomele exobucale vor lipsi deoarece
in asemenea cazuri inaltimea treimii inferioare a fetei nu va fi micsorata, iar tesuturile moi
peribucale isi vor pastra pozitia obisnuita, deoarece bresele sunt mici.
In caz de lipsa a unui numar mare de dinti, cand bresele arcadelor dentare sunt intinse sau cand este
pierduta dimensiunea verticala de ocluzie, vor surveni diferite simptome exobucale.
La lipsa dintilor frontali superiori simptomul facial va fi determinat de prabusirea buzei superioare
spre oral.
Lipsa dintilor laterali va duce la prabusirea obrajilor creand aspectul de obraji supti, pe cand lipsa
acestui grup de dinti unilateral, din cauza prabusirii obrazului corespunzator, va duce la o
asimetrie a fetei.
In caz de pierdere a dimensiunii verticale de ocluzie, se va observa micsorarea treimii inferioare a
fetei, pronuntarea plicilor nazolabiale si mentoniera, iar comisurile gurii vor fi coborate.
Endobucal:
Dereglari de integritate a unei sau ambelor arcade dentare;
Dezintegrarea arcadelor dentare in care apar doua grupe de dinti:
Grupa care functioneaza (care si-au pastrat antagonistii si participa la actul de masticatie)
Grupa care nu functioneaza
59. Clasificarea edentaţiei parţiale Kennedy. Componentele cîmpului protetic edentat
parţial.
Clasificarea edentatiei partiale Kennedy.
Clasa I – sunt incluse arcadele dentare edentate partial cu prezenta obligatorie a breselor bilaterale
terminale, adica marginite de dinti numai mezial.
Clasa II – este caracteristic prezenta obligatorie numai a unei brese terminale, adica marginita de
dinti numai mezial.
Clasa III – este caracteristic prezenta obligatorie a bresei laterale intercalate, adica marginita atat
mezial cat si distal de dinti
Clasa IV – sunt incluse arcadele dentare edentate partial cu localizarea bresei numai in zona frontala
Primele trei clase sunt impartite in 4 subdiviziuni, in dependenta de numarul breselor.
Componentele campului protetic edentat partial
Cimpul protetic - este alcatuit din totalitatea elementelor morfologice ale oaselor maxilare pe care se
aplica protezele partiale acrilice sau scheletate.
Elementele morfologice sunt : dinti restanti, crestele edentare, bolta palatina, tuberozitatile maxilare
si tuberculii piriformi.
Aceste sunt grupate in :
a) Suportul dento - parodontal - care preia, prin dintii restanti si parodontiu, presiunile exercitate de
proteza si le transmite fiziologic osului maxilar
b) Suportul mico - osos - format din fibromucoasa crestelor edentate, si a boltii palatine, a
tuberozitatilor maxilare a tuberculilor piriformi si osul subiacent.
SUPORT DENTO - PARADONTAL
Este constituit din dintii restanti si tesuturile parodontale, care intra in contact cu partile componente
ale protezelor (placa protetica, crosete) contribuind la stabilizarea si mentinerea acestora.
Stabilizarea , mentinerea si sprijinul protezelor partiale sunt dependente de : de numarul dintilor
restanti, repartizarea topografica, pozitia de implantare si valoarea parodontala a dintilor restanti,
morfologia coronara si relatiile de ocluzie.
SUPORTUL MUCO - OSOS
Este a doua componenta a cimpului protetic, fiind alcatuit din mucoasa si oasele maxilare. Protezele
partiale sunt in contact intim cu dinti restanti. Fibromucoasele cimpului protetic sau mucoasa fixa
acopera crestele alveolare si bolta palatina.
Fibromucoasa ce acopera crestele alveolare maxilare este mai groasa decat la mandibula.
Mucoasa neutra (pasiv - mobila ) - se afla la periferia cimpului protetic. Este situata la nivelul
fundurilor de sac vestibulare si linguale si in zona palatina superioara ( linia "Ah" ).
Suportul osos al cimpului protetic este reprezentat de crestele alveolare si bolta palatina.
Creasta alveolara este formatiunea ce rezulta prin transformarea procesului alveolar in urma
extractiei dintilor. Crestele alveolare prezinta dimensiuni si forme variate : sunt voluminoase sau
atrofiate, atenuate pina la disparitie.
Crestele alveolare prezinta in extremitatile distale : tuberozitati la maxilar si tuberculi piriformi la
mandibula. Aceste formatiuni anatomice sunt acoperit de proteze, ele influentind considerabil
 stabilitatea si mentinerea. Aceste formatiuni anatomice se atrofieaza in ritm lent fiind numite
"zone biostatice".
Bolta palatina este zona campului protetic, situata intre crestele alveolare maxilare. Formele si
dimensiunile ei sunt variabile in plan frontal. Se observa bolta palatina adanca (ogivala) sau de
adancime medie.

60. Punte dentară noțiune. Clasificarea punţilor dentare.

Diversitatea punţilor dentare utilizate în practică în scop didactic a impus crearea unor clasificări ce
au la bază diferite criterii. In literatură punţile dentare sunt clasificate în mod diferit.
După Körber, 1975 (cit. după F. Prelipceanu, O. Doroga), punţile dentare sunt clasificate după
următoarele criterii:
După relaţia cu dinţii-stâlpi:
a) puntea intercalată, la care elementele de agregare sunt situate pe dinţii-stâlpi limitrofi breşei (care
mărginesc breşa din ambele părţi);
b) puntea cu extensie— elementele de agregare sunt situate de o singură parte a spaţiului breşei, iar
corpul punţii se află «în consolă» în acest spaţiu;
c) puntea continuă, care se întinde peste mai multe breşe situate in ambele hemiarcade, unind prin
intermediul elementelor de agregare dinţii-stâlpi între ei, cuprinzând totalmente arcada dentară,
constituind aşa-numita «punte totală».
După localizare, în raport cu zona din arcadă:
a) puntea frontală înlocuieşte dinţii lipsă în zona frontală;
b) puntea laterală înlocuieşte dinţii lipsă din zonele laterale;
c) puntea maxilară sau mandibulară utilizată pentru restaurarea integrităţii arcadei dentare inferioare
sau superioare.
După relaţia cu dinţii-stâlpi şi zonele topografice:
a) punte intercalată unilaterală;
b) punţi intercalate bilateral;
c) punte intercalată frontală;
d) punte intercalată latero-frontală;
e) punte continuă latero-fronto-laterală;
f) punţi intercalate latero-frontolaterale;
g) punte mobilizabilă latero-fronto-laterală combinată cu o şa liberă extinsă spre distal;
h) punte continuă totală, cu includerea tuturor dinţilor-stâlpi.
După modelul de fixare:
a) punţi cementate;
b) punţi parţial fizionomice;
c) punţi nefizionomice.
După elementele de agregare utilizate:
a) cu coroane de înveliş total metalice;
b) cu coroane de înveliş mixte;
c) cu coroane parţiale 3/4, 4/5 (onlay-uri);
d) cu coroane Jacket;
e) cu unele incrustaţii intratisulare de tip inlay sau pinlay;
f) cu coroane telescopice;
g) cu coroane de subsiituţie.
După raportul corpului de punte cu creasta edentată:
a) punţi cu atingerea crestei;
b) punţi suspendate.
După modalitatea construcţiei scheletului:
a) punte masivă;
b) punte scheletată şi armată.
In dependenţă de aranjarea şi numărul dinţilor-stâlpi, V. Kopeikin deosebeşte 5 varietăţi de punţi:
a) punţi dentare cu două elemente de agregare situate pe cei doi dinţi limitrofi ai breşei edentate;
b) cu un element suplimentar de sprijin la mijloc;
c) cu elemente de agregare duble situate la o extremitate a breşei, mezial sau distal;
d) cu elemente de agregare duble situate la ambele extremităţi ale breşei dentare;
e) cu două elemente de agregare situate pe cei doi dinţi limitrofi ai breşei şi cu o extensie (consolă)
unilaterală.
Toate aceste clasificări însă nu cuprind în întregime varietăţile de punţi dentare utilizate în practică.
Considerăm ca utilă şi clasificarea punţilor dentare după materiale şi metode de confecţionare.
După materiale deosebim:
a) punţi dentare confecţionate din aliaje nobile şi inobile;
b) punţi dentare nemetalice confecţionate din acrilate, compozite sau ceramică;
c) punţi dentare mixte confecţionate din aliaje şi acrilate (metaloacrilice) sau ceramică
(metaloceramice).
După metoda de confecţionare deosebim:
a) punţi dentare lipite sau sudate Ia care elementele componente se confecţionează separat şi apoi
sunt solidarizate împreună cu ajutorul unui aliaj de lipire sau prin sudare (fără utilizarea aliajelor
suplimentare). Aceste punţi dentare cunoscute în literatură ca punţi dentare din două bucăţi pot fi
confecţionate întreg metalice sau mixte cu utilizarea acrilatului sau a dinţilor din porţelan fabricaţi
după tehnici clasice;
b) punţi dentare turnate Ia care elementele componente sunt modelate din ceară prin realizarea
machetei întregii construcţii şi apoi înlocuită prin turnare cu aliajul solicitat; aceste punţi pot fi
confecţionate întreg metalice şi mixte după tehnici moderne şi sunt cunoscute şi ca punţi dentare
dintr-o bucată;
c) punţi dentare confecţionate prin polimerizarea acrilatului, ce pot fi realizate prin tehnici clasice şi
moderne, la care elementele componente sunt realizate concomitent din acrilate;
d) punţi dentare confecţionate prin arderea ceramicii, care au aceleaşi caracteristici ca şi punţile
acrilate şi sunt cunoscute ca punţi din porţelan.

61. Punte dentară noțiune. Elemente componente a punților dentare.

Diversitatea punţilor dentare utilizate în practică în scop didactic a impus crearea unor clasificări ce
au la bază diferite criterii. In literatură punţile dentare sunt clasificate în mod diferit.
După Körber, 1975 (cit. după F. Prelipceanu, O. Doroga), punţile dentare sunt clasificate după
următoarele criterii:
Partile componente ale puntii dentare. Sunt reprezentate de urmatoarele:
Corpul de punte sau dintii intermediari care inlocuiesc dintii pierduti de pe arcada.
Elementele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremitati si realizeaza fixarea
prin cimentare pe dinti stalpi a intregii proteze. Elementele de agregare sunt in numar de cel putin
doua, asezate in general, pe cei doi dinti limitanti ai bresei edentate.
CORPUL DE PUNTE
Este reprezentat de dintii artificiali care inlocuiesc dintii absenti din spatiul edentat al arcadei
dentare. El restaureaza integritatea morfologica a arcadei si functiile aparatului dento-maxilar.
Corpul de punte suporta presiunile masticatorii de la dintii antagonisti la nivelul fetelor ocluzale si le
transmit elementelor de agregare.Corpul de punte trebuie sa fie rigid, nedeformabil.Impreuna cu
elementele de agregare formeaza o singura piesa protetica – puntea dentara – un ansamblu care
restaureaza functiile afectate. Deoarece intreaga lucrarea protetica este rigida, nedeformabila se
impune o pregatire speciala a dintilor stalpi pentru a permite insertia pe campul protetic.
ELEMENTELE DE AGREGARE
Sunt microproteze prin care puntea dentara se fixeaza pe dintii stalpi. Aceste proteze monodentare
constituie mijlocul terapeutic protetic al leziunilor coronare si elementelor de agregare ale
puntilor dentare. Pentru proteza mobilizabila sunt utilizate ca elemente favorizante in asigurarea
ancorarii si a sprijinului.Microprotezele ca elemente de agregare ale puntilor dentare sunt supuse
unor forte suplimentare, a celor preluate de la nivelul corpului de punte. Pentru a le putea suporta
trebuie sa fie cu rezistenta si fixitate marita.

62. Indicaţii către terapia edentaţiei parţiale cu punţi dentare.

Restabilirea integritatii arcadelor dentare cu ajutorul puntilor dentare constituie indicatia de baza a
tratamentului protetic, care se datoreaza si volumului mic al puntii, mecanismului fiziologic de
transmisie a presiunii masticatoare, insusirii de a forma impreuna cu parodontul si dintii-stalpi un
complex biomecanic integru. Puntile dentare sunt indicate pentru inlocuirea a 1,2,3 dinti pierduti
la nivelul unei singure brese si in cazuri exceptionale, pentru inlocuirea a 4 dinti, de exemplu la
lipsa a 4 incisivi. Puntile dentare sunt indicate si in edentatiile multiple, intercalate si in foarte
rare cazuri, ca exceptie in edentatii terminale.

63. Puntea dentară întreg turnată, caracteristica.

Puntea întreg turnată este o proteză fixă nefizionomică la care elementele de agregare și corpul de
punte sunt turnate concomitent astfel încît se obține un corp integru. Datorită culorii sale metalice
este nefizionomică, prezintă calități mecanice bune, are duritate necesară care-i permite
restabilirea funcției masticatorii, nu se abraziază dar poate șlefui dinții antagoniști, este indicată în
zona laterală, datorită caracterului monolit, elementele de agregare nu se desprind de la corpul de
punte.

64. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare întreg turnate.

- Clinic: prepararea dinților-stâlpi, amprentarea și determinarea ocluziei centrice, protecția dinților
cu pulpa vie;
- Laborator: confecționarea modelelor din gips dur cu bonturi mobilizabile ale dinților preparați,
montarea modelelor în simulator și modelarea machetei din ceară a elementelor de agregare, apoi
a corpului de punte și solidarizarea lor (modelarea machetei din ceară a punții), ambalarea
machetei și turnarea, dezambalarea și prelucrarea, adaptarea pe model; - Clinic: proba punții în
cavitatea bucală;
- Laborator: punțile nefizionomice se finisează și se lustruiesc
- Clinic: prob a definitivă și cimentarea punții dentare.

65. Varietăţile de ceară utilizate la modelarea machetei punţii dentare întreg turnate.
Pentru tehnica modelării prin adiție se folosește ceara ambalată sub formă de bastonașe de culoare
roșie, albastră și verde.
* Ceara roșie este destinată adaptării machetelor coroanelor în regiunea cervicală, din ceara albastră
se modelează corpul de punte, iar din ceara verde - fețele coroanei. Mai nou, este ceară de
modelare universală de o culoare sau set de culori comercializată sub formă de blocuri sau turnată
în ambalaje metalice.
- Pentru tehnica modelării prin turnare este folosită ceară de modelare albastră.
- Pentru tehnica de frezare sunt comercializate blocuri de ceară specială pentru frezare.
- Ceara utilizată la modelarea machetei canalului de turnare este de culoare verde sau albastră,
ambalată în buclă și are formă de cilindru cu diametru de 2, 3, 4 mm

66. Utilajul, instrumente şi materiale necesare pentru prepararea dinţilor stâlpi în punţile
dentare întreg turnate.
Piesa de mână: turbina cu răcire.
Instrumente: freze diamantate: cilindro-conică cu vârf rotunjit și granulatie medie (0,8 mm), formă
de flacără, subțire și scurtă, în chanfrein, cilindro-conică cu vârf rotunjit (granulație fină) (1-2
mm), freză de finisare, freză în formă de roată, daltă și conformator de unghiuri.
Materiale: o placă de ceară de bază (roz).

67. Varietăţi de praguri cervicale, necesitatea şi tehnica realizării.

Pragul cu bizou este terminaţia cervicală care asigură cea mai bună închidere marginală. Infundarea
subgingivală a pragului se face după lărgirea temporară a şanţului gingival, iar bizoul se crează cu
vârful unei freze de chanfrein. Pentru definitivarea pragului şi a bizoului se folosesc instrumente
diamantate cu granulaţie fină.
Pragul înclinat: Prepararea bontului cu prag înclinat urmăreşte suprimarea coleretei metalice
inestetice, dar menţine o margine metalică cu ajutorul căreia să se prevină contracţia porţelanului
în cursul sinterizării. Se reproşează acestei tehnici că se întâlnesc prea multe straturi heterogene:
dinte, ciment, metal, porţelan opac şi gingival, ceea ce favorizează acumularea de placă
bacteriană. Prepararea pragului se face cu instrumente de mânâ.
Prag drept de 90°: Se indică la restaurări unitare sau proteze fixe în edentaţii unidentare în zona
frontală când linia surâsului este înaltâ şi se vede gingia. Se realizează cu freza cilindrică,
instrumente de mânâ.
Chanfreinul. Indicaţiile acestei terminaţii se vor limita la dinţi cu coroana clinică lungă şi în zona
furcaţiilor pentru a preveni pulpectomizarea lor. Se face cu freza chanfrein (cilindrică cu vîrf
ascuțit).

68. Tehnici de modelare a machetei din ceară a punţii dentare întreg turnate.Canale de
turnare, cerinţe şi metode de formare a acestora.
Tehnici de modelare: adiție, turnare, răzuire, frezare.
Modelarea machetei din ceară a punții dentare întreg turnate se face în două etape: modelarea
machetei elementelor de agregare și modelarea machetei corpului de punte. Ulterior aceste două
componente se solidarizează și se obține o machetă din ceară monolită a punții.
Macheta din ceară a elementului de agregare se modelează prin adiție, apoi, la necesitate, prin
răzuire, redând contactele ocluzale și individualizarea morfologiei coronare.
Macheta din ceară a corpului de punte poate fi modelat prin turnare într-o amprentă (pentru coroane
metalice) sau într-un conformator special (pentru coroane mixte) sau poate fi adaptat un dinte
standart din acrilat.
Solidarizarea se face prin picurare de ceară între machete.
Canale de turnare – sunt niște tunele sau rețele prin care aliajul topit curge și umple cavitățile
tiparului.
Pentru a realiza canalele de turnare este necesar de a modela macheta canalului de turnare. Aceasta
se confecționează din tije metalice, din ceară sau alte materiale care ard fără reziduuri. Ele sunt
lipite de machetele protezelor apoi de conul capacului conformatorului, după care urmează
ambalarea și preîncălzirea tiparului. Anume la această etapă ceara se topește și curge din tipar,
formîndu-se niște cavități în formă de tuneluri – canalele de turnare – prin care va fi introdus
aliajul topit.
Sunt două tehnici de realizare a machetelor canalelor de turnare: clasică și modernă.
Tehnica clasică presupune lipirea la fiecare machetă a cîte o tijă cu diametrul de 1,7- 3 mm și cu
lungimea de 3-5 mm. Cu 2-3 mm mai sus de macheta protezei, prin depunere de ceară, este
modelată o sferă cu diametrul de 3-4 mm (care va fi pe post de rezervor care va compensa
volumul ce se va pierde prin contracția aliajului în timpul răcirii). Ulterior, extremitatea liberă a
machetei canalului este lipită de conul capacului conformatorului.
În caz că este necesară ambalarea a mai multor machete, la con este solidarizată o tijă cu diametrul
de 5-6 mm și lungimea dependentă de numărul machetelor (macheta canalului principal), iar la ea
se solidarizează machetele canalelor secundare (la capătul cărora se află machetele protezelor).
Tehnica modernă presupune lipirea la fiecare machetă cîte o tijă verticală de 2,5-3 mm în diametru și
lungime de 3-4 mm iar la extremitățile libere ale lor se fixează o altă tijă orizontală (care va fi pe
post de rezervor). La această tijă se mai solidarizează alte 2- 3 tije orizontale care se lipesc de
conul capacului conformatorului.
Sunt realizate și canale de evacuare a gazelor lipind tije de ceară cu diametrul de 0,5 mm la machetă
și la marginea conului de pe capacul conformatorului.
Principii de poziționare a machetei canalului de turnare:
pe locul cel mai gros al machetei, dar să nu modifice morfologia;
pe suprafața machetei care nu prezintă relief ascuțit;
tija este orientată în direcția de rotație a centrifugii.

69. Etapele clinico-tehnice de confecţionarea a punţilor dentare fizionomice acrilice metoda

clasică și modernă.
Clinic: prepararea dinților-stâlpi, amprentarea, determinarea ocluziei, determinarea culorii dinților
naturali și a acrilatului, protecția dinților preparați.
Laborator: realizarea modelelor, fixarea lor în ocluzie centrică și montarea lor în simulator,
modelarea machetei din ceară a elementelor de agregare, apoi a corpului de punte, ambalarea
machetei, schimbul cerii în acrilat, dezambalarea punții acrilice, prelucrarea, finisarea și lustruirea
acesteia.
Clinic: proba punții, șlefuirea punctelor de contact primare și cementarea punții pe dinții stâlpi
70. Particularităţile preparării dinţilor stîlpi la confecţionarea punţilor dentare fizionomice
acrilice.
Șlefuirea marginii incizale - 2 mm, freză diamantată cilindro-conică cu vârf plat; planul de şlefuire
are o înclinare de 45° palatinal la superiori și vestibular la inferiori, în caz de ocluzie cap la cap
planul va fi drept.
Șlefuirea feţei vestibulare – 1,5 mm, freză diamantată cilindro-conică cu vârf plat; se șlefuiește în
două planuri: incizal și cervical (se asigură astfel grosimea uniformă a pereţilor coroanei şi un
efect estetic mai bun, fară a prejudicia vitalitatea dintelui).
Șlefuirea feţei orale – 1,5 mm, freză diamantată cilindro-conică, pietre în formă de roată de moară
sau freză diamantată în formă de minge de rugby; grupul incisiv se prepară în două planuri: supra
și subcingular.
Rotunjirea muchiilor – freze diamantate cilindro-conice cu granulaţie fină; marginile se netezesc dar
nu dispar complet.
Definitivarea pragului gingival – pragul poate fi făcut sau nu, deoarece marginile coroanei acrilice
pot fi bizotate (ascuțite); dacă se face prag, se face unul în unghi drept gu lățimea de 0,8-1,2 mm.

71. Particularităţile amprentării cîmpului protetic la confecţionarea punţilor dentare

fizionomice acrilice.
Pentru amprentare se folosesc materiale elastice siliconice care oferă cea mai mare precizie. Este
important ca amprenta să redea fidel nu numai suprafețele bontului dar și zona coletului. Se ia o
amprentă în doi timpi: în primul timp pe lingură se pune masa vâscoasă și se presează pe câmpul
protetic, apoi în al doilea timp se aplică masa chitoasă și se presează repetat pe cîmpul protetic.
Masa chitoasă poate fi aplicată pe dinți cu o seringă specială iar masa vâscoasă presată cu lingura.

72. Tehnici de modelare a machetei din ceară a punţilor dentare fizionomice acrilice.
Aditivă – cu un instrument fierbinte se depune ceară picătură cu picătură până la modelarea formei
anatomice a dintelui;
Substractivă – Cu un instrument de modelare se răzuiește surplusul de ceară până la atingerea
formei anatomice corecte a dintelui;
Turnare – ceara se topește și se toarnă într-un conformator (o copie negativă fidelă a unui model de
dinți); macheta obținută se adaptează la bonturile dinților și în breșă.

73. Tehnici de realizare a tiparului pentru transformarea machetei din ceară a punţilor
dentare fizionomice acrilice în materialul solicitat.
Tehnica clasică. Tiparul pentru proteze fixe este compus din două jumătăți: superioară și inferioară.
Chiuveta are două jumătăți: superioară și inferioară.
Macheta punții dentare acrilice este detașată (de model) împreună cu porțiunea modelului cu care
contactează, acest complex se deretentivizează (sunt înlăturate toate elementele modelului care
vor putea îngreuna deschiderea tiparului) și se ambalează în jumătatea inferioară a chiuvetei astfel
încât ghipsul să ajungă până la marginea machetei, nu mai sus (va apărea o linie întunecată).
După priza ghipsului, se aplică celălalt inel al chiuvetei și se cufundă în apă cu săpun pentru izolare
(5-7 min). Chiuveta se umple cu ghips iar după priză, se introduce într-un vas cu apă fierbândă
pentru 2-3 minute pentru a se topi ceara, după care se scoate, se deschide și cu un jet de apă
fierbinte se spală toată ceara.
După ce se usucă, suprafețele tiparului sunt acoperite cu un material de izolare și se lasă să se
răcească. Tiparul este pregătit pentru introducerea și polimerizarea acrilatului.
Tehnica modernă. Ambalarea se face similar ca la tehnica clasică, cu diferența că la macheta punții
se solidarizează macheta canalului de turnare iar acrilatul este introdus prin injectare.

74. Instrumente utilizate la confecţionarea punţilor dentare fizionomice acrilice.

Clinic: piesa de mînă, freze: diamantată cilidro-conică cu vârf rotunjit (0,8 mm), granulaţie medie şi
fină, diamantată efilată, diamantată cilindro-conică cu vârf plat (1 mm), granulaţie medie,
diamantată de formă lenticulară sau con invers, diamantată în formă de minge de rugby, freze de
finisare; lingură de amprentare.
Laborator: simulator, spatulă de modelare, spatulă electrică/sursă de căldură, bisturiu, chiuvetă
pentru proteze fixe, cratiță de polimerizare, cuțit de gips, vas pentru prepararea acrilatului,
fierestrău de gips/disc pentru secționare.

75. Caracteristica punţilor dentare fizionomice ceramice.

Punțile dentare fizionomice întreg ceramice- sunt construcții protetice fizionomice care au
elementele de agregare și corpul de punte confecționați din mase ceramice. Porțelanul conferă
punții aspectul natural prin varietățile de culori și nuanțele translucidității, oferă posibilitatea de a
imita defectele de smalț, pete, individualizând astfel piesa protetică.
Porțelanul își păstrează nealterat culorile în timp, este biocompatibil, este rezistent la acțiunea
chimică, este un bun izolator termic, are duritate suficientă pentru a rezista la uzură însă poate
abrazia dinții antagoniști și se poate fractura în condiții nefavorabile. Prezintă calități fizionomice
superioare punților acrilice și chiar metalo-ceramice.
Dezavantaje:
- Provocarea abraziunii dinților antagoniști sau artificiali;
- Sunt fragile;
- Au o tehnică compusă de confecționare.

76. Indicaţii la confecţionarea punţilor dentare fizionomice ceramice.

Indicații:
Fracturi ale marginilor incizale când fizionomia şi funcţia nu mai pot fi refăcute cu materiale
plastice de restaurare coronară. Leziuni carioase proximale de amploare care în decursul anilor
au fost restaurate de repetate ori cu obturaţii.
Discromii ale frontalilor indiferent de etiologie.
Discromii post tratamente endodontale care nu pot fi rezolvate prin tratamente de albire.
Anomalii de formă şi poziţie care nu pot fi rezolvate prin tratament ortodontic.
Îmbunătăţirea aspectului fizionomic în special la o serie de profesii (artişti, profesori, avocaţi), unde
metalo-ceramica nu satisfăcătoare.
Contraindicații:
Lipsa a mai mult de 5 dinți la nivelul unui singure breșe;
Edentații terminale;
Prezența dinților restanți cu o mobilitate patologică de gradul III;
Vârsta ( personele până la 18 ani);
Nu pot fi utilizate pentru zonele laterale ale arcadelor dentare, din cauza durității mici;
Prezența tipurilor de ocluzii adânci, traumatizante;
Dinții stâlpi rezultă bonturi foarte scurte ce nu pot asigura retenția pretezei;
Abraziuni dentare avansate, când se presupune exercitarea unei forțe ocluzale mari datorită
contracțiilor musculare puternice.

77. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare fizionomice ceramice metoda

clasică.
Clinic: prepararea dinților, amprentarea și determinarea ocluziei centrice
Laborator: - Confecționarea modelelor din gips dur cu bonturi mobilizabile, poziționarea lor în
relație centrică și fixarea în simulator;
- Pe dinții stâlpi se realizează matricea din platină, pe care se depune masa de opac și se arde
conform tehnicilor utilizate la realizarea coroanelor Jacket ceramice (metoda clasică).
- Ulterior între matricele de platină (în breșă) se adaptează o bară din porțelan prefabricată astfel
încât să prezinte contact cu opacul dar să fie distanțat cu cel puțin 1 mm de dinții antagoniști.
- Bara se solidarizează cu ceară incoloră apoi se face un suport din material termorezistent pe care se
poziționează complexul bară-matrice.
- Urmează prelucrarea termică a suportului (materialul termo-rezistent face priza iar ceara se
topește lăsând spațiu între matrice și bară), după care între bară și matrice se depune un nou strat
de opac și se arde.
- După răcire, elementele solidarizate se aplică pe model și se modelează din opac corpul de punte
subdimensionat cu 1-1,5 mm, apoi se arde.
- Urmează depunerea succesivă a straturilor de dentină, colet, incizal, smalț, separarea spațiilor
interdentare până la opac și arderea.
- După asta se prelucrează cu abrazive și se depune un strat în spațiul interdentar urmat de ardere.
Clinic: proba punții integral-ceramice pe câmpul protetic.
Laborator: glazurarea și înlăturarea matricei de platină.
Clinic: cimentarea definitivă a punții.

78. Particularităţile preparării dinţilor stîlpi la confecţionarea punţilor dentare fizionomice

ceramice.
Obținerea unei forme corecte a bontului, specifică pentru coroana integral ceramică;
Obținerea paralelismului între axele coronare ale dinților-stâlpi Coroana Jacket de porţelan ars pe
folie de platină pretinde o preparaţie terminală sub formă de prag circular care formează cu pereţii
axiali un unghi de 90°. Lăţimea pragului este de 1 mm, el fiind paralel cu vârful crestei gingiei
libere.

79. Tehnici contemporane de confecţionare a punţilor dentare fizionomice ceramice.

Tehnici aditive:
1. Depunere de straturi succesive de ceramică. Sisteme: Optec HSP Jeneric/Pentron, SUA), Vitadur
(Vita, Geramnia), Duceram LFC (Ducera, Germania);
2. Turnare. Sisteme: Cerapearl (Kyocera Bioceram), Dicor (DeTrey/Dentsply, Germania/SUA);
3. Infiltrare şi sinterizare: Sistem: InCeram (Vita, Germania);
4. Injectare (presare) la temperatură scăzută sau înaltă. Sisteme: IPS Empress (Ivoclar,
Liechtenstein), Cerestore (Coors Biomedical, SUA), Optec OPC (Jeneric/Pentron, SUA),
Cerapress (Schmidseder, Germania).
Tehnici substractive:
1. Strunjire (frezaj). Sisteme: Cerec (Sirona, Cermania), Celay (Mikrona Technologie, Elveţia);
2. Electroeroziune.

80. Caracteristica componentelor punţilor dentare mixte metaloceramice.

Puntea metalo-ceramică este compusă din componenta metalică (carcas/schelet metalic) și din
componenta fizionomică (porțelanul).
Componenta metalică ( scheletul metalic) este realizată din aliaje nobile sau inobile prin turnare sau
frezare și constituie un suport rigid pentru porțelan – conferindu-i rezistență la fracturare. Are o
grosime uniformă de 0,2 - 0,4 mm.
Aliajul din care se confecționează are o temperatură de topire mai mare decât cea de ardere a
ceramicii, pentru a preveni topirea suportului în timpul arderii. Aliajul trebuie să fie compatibil cu
ceramica: să aibă coeficient apropiat de dilatare și contracție termică. Nu se fac retenții, marginile
carcasului sunt rotunjite.
Componenta fizionomică (ceramica) este depusă strat cu strat prin pensulare, apoi, arsă în cuptorul
de ceramică. Ea are grosimea de 0,6-1,0 mm pe fața vestibulară și de 1,5-2,0 mm pe marginea
incizală/suprafața ocluzală.

81. Particularităţile preparării dinţilor stîlpi şi amprentării la confecţionarea punţilor

dentare mixte metalo-ceramice.
Prepararea dinților stâlpi:
Prepararea bontului se face într-o anumită succesiune a șlefuirii suprafețelor coronare:
1. Șlefuirea mărginii incizale;
2. Șlefuirea feței vestibulare;
3. Șlefuirea fețelor proximale;
4. Șlefuirea feței orale;
5. Rotunjirea muchiilor;
6. Definitivarea pragului gingival.
De pe suprafața vestibulară se șlefuiește un strat din țesuturile dure de aprox. 2 mm; În zona
cervicală este creat pragul cu grosime de 1-1,5 mm; Marginea externă a pragului să aibă 90º;
Înălțimea se reduce cu aprox. 1,5-2,5 mm, în dependență de relațiile de ocluzie; Suprafața orală
se prepară mai puțin, în dependență de grosimea componentei metalice. Pentru dinţii laterali se
realizează o preparaţie similară cu faţa vestibulară, iar la dinţii frontali prepararea trebuie să
respecte morfologia concavă a zonei supracingulare şi convexă a zonei latero-cingulare.
Instrumentar necesar
• Instrumente diamantate cilindro-conice cu vârf rotunjit (cu granulație medie pentru reducerea
volumului, granulație fină pentru finisare); • Instrument diamantat efilat; • Instrument diamantat
în formă de minge de regby sau roată de moara (pentru reducerea orală a dinților frontali); •
Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf plat (pentru prepararea pragului); • Freze de finisare;
• Sonda parodontală.
Amprentarea cîmpului protetic
Se desfășoară în 2 etape și folosește 2 materiale distincte de amprentă, câte unul pentru fiecare
etapă. Precizia și fidelitatea amprentei în 2 timpi sunt excelente.
Materiale de amprentă folosite : în prima fază un material dur (silicon dur); în a doua fază un
material fluid. De obicei, se folosesc siliconii de adiție, datorită proprietăților foarte bune pe care
le au.

82. Materiale şi tehnica realizării machetei din ceară pentru confecţionarea punţilor dentare
mixte metalo - ceramice.
Pentru realizarea modelului compus cu bonturi mobilizabile este nevoie de gips dur de clasa IV, gips
de clasa III, tije de ghidaj.
Se prepară pasta de gips de clasa IV și se introduce în amprentă sub control vizual, pe măsuța
vibratorie, controlând ca gipsul să pătrundă în toate imprimările.
După priza gipsului aceasta va fi partea lucrătoare. Aceasta se scoate din amprentă, se elimină
surplusurile cu ajutorul trimerului și a soclatorului, apoi soclului i se redă o suprafață netedă. Cu
ajutorul aparatului laser pin se fac găuri în partea bazală a soclului în punctele de proiecție ale
dinților stâlpi. În aceste găuri sunt poziționate tijele de ghidaj. Partea lucrătoare se introduce în
apă cu săpun pentru 4-5 min pentru a se izola. Se prepară pasta de gips de clasa III și se umple
conformatorul pentru soclu apoi în aceasta se introduce partea lucrătoare împreună cu tijele. După
priza gipsului, soclul se fasonează și se elimină partea lucrătoare. Bonturile sunt secționate și
pregătite pentru modelarea machetei.

83. Fazele clinico-tenhice de confecţionare a punţilor dentare mixte metalo-ceramice.

1. Clinic: - prepararea dinților stâlpi după tehnica preparării pentru coroane mixte metalo-ceramice
cu diferența de creare a paralelismului între dinții stâlpi care se atinge printr-o preparare a
suprafețelor verticale a dinților sub un unghi de 2-1 grade spre ocluzal. După asta urmează
formarea pragului cu unghi drept. cu lățimea de circa 1,2 mm.
- Amprentarea dublă și protecția dinților vitali cu coroane provizorii, determinarea ocluziei centrice.
2. Laborator: - Realizarea modelului cu dinții mobilizabili din supergips;
- Gipsarea în simulatoare;
- Modelarea componentelor metalice a elementelor de agregare, apoi a corpului de punte ca va fi
subdimensionat cu 1,5-2,0 mm fără macroretenții.
3. Clinic: - Proba componentei (scheletului ) metalice în cavitatea bucală;
- Determinarea culorii ceramicei.
4. Laborator: Prelucrarea carcasului în vederea obținerii retențiilor: sablare cu oxid de aluminiu
(Al2O3) de 250 mc (retenție mecanică) și oxidarea suprafețelor (retenție fizică- prin legături
ionice). Ulterior se depun straturile de ceramică, care se ard strat după strat.
5. Clinic: proba difinitivă a punții pe dinții stâlpi;
6. Laborator: glazurare și lustruirea mecanică a lucrării protetice;
7. Clinic: fixarea punții pe dinții stâlpi prin cimentare definitivă.

84. Etapele clinico-tehnice la confecţionare a punţilor dentare metaloacrilice.

- Clinic: prepararea dinților, amprentarea, determinarea ocluziei centrice.
- Laborator: confecționarea modelului din gips dur cu bonturi mobilizabile și modelul cu dinți
antagoniști, fixarea lor în ocluzie centrică și gipsarea în simulator, modelarea machetei din ceară a
carcasului metalic, aplicarea retențiilor sub formă de sfere/bare/ciupercuțe, schimbul cerei în aliaj
(ambalarea, turnarea, dezambalarea), prelucrarea carcasului metalic, ajustarea lui pe model.
- Clinic: proba carcasului în cavitatea bucală, determinarea culorii acrilatului.
- Laborator: mascarea carcasului (cu Conalor), modelarea machetei din ceară a componentei
fizionomice, schimbul cerei în acrilat (ambalarea, topirea cerei, izolarea, introducerea acrilatului,
polimerizarea, dezambalarea), prelucrarea compoentei fizionomice.
- Clinic: proba punții metalo-ceramice în cavitatea bucală.
- Laborator: lustruirea punții.
- Clinic: proba și fixarea prin cimentare definitivă a punții pe dinții stâlpi.

85. Particularităţile preparării dinţilor stîlpi în puntea dentară metaloacrilică.

- Faţa vestibulară trebuie şlefuită în două planuri, „biofuncţional".
- Trebuie să se asigure un spaţiu uniform de 2 mm; pentru metal 0,3-0,4 mm, pentru acrilat 1,5 mm.
- În zona de colet trebuie să se asigure un prag vestibular care să aibă o lăţime minimă de 0,8 mm,
preferabil 1-1,5 mm.
- Pragul gingival va forma cu peretele axial un unghi exprimat şi va fi înfundat subgingival 0,25-0,5
mm.
- Pragul vestibular se continuă pe jumătăţile vestibulare ale feţelor proximale de unde continuă sub
formă de chanfrein.
- Este necesară redarea paralelismului între dinții stâlpi.

86. Materialele şi tehnica amprentării cîmpului protetic la confecţionarea punţilor dentare

metaloacrilice.
Amprentarea se face cu material siliconic în doi timpi.
- Mai întâi se face amestecul primului strat și se depune pe lingură, apoi se presează pe arcada
dentară.
- Câmpul protetic trebuie să fie uscat, fără secreții sau sânge, șanțul gingival trebuie temporar
îndepărtat, pentru a se evidenția limita preparației.
- După priza materialului de amprentare, lingura se înlătură din cavitatea bucală și se depune pasta
de corecție apoi se presează repetat pe arcada dentară.
- După priză, amprenta este eliminată atent din cavitatea bucală.

87. Tehnica modelării machetei din ceară a componentei metalice a punţii dentare
metaloacrilice.
•aditivă – prin adiția cerei picătură cu picătură se redă forma și grosimea corectă a carcasului
metalic;
•substractivă – frezarea sau răzuirea cerei;
• adaptarea elementelor prefabricate.
- Modelarea începe cu crearea unor cape de ceară pe bonturile dinților stâlpi (prin metoda răcirii
progresive sau adaptarea foliei de ceară prefabricată sau termoplastică) - După care în zona
cervicală se depune ceară de colet (pentru o adaptare mai bună la prag) - În zona edentată se
adaptează un bloc de ceară albastră sau elemente prefabricate și apoi prin tehnica adiției și răzuirii
se modelează macheta carcasului metalic. - Pe suprafața machetei se aplică un lac adeziv peste
care se presoară retențiile.

88. Varietăţi de elemente de retenţie a acrilatului cu metalul.

retentii sferice
89. Cerinţele către componenta metalică a punţii dentare metaloacrilică.
• Să asigure rezistența materialului fizionomic
• Să fie integru, să nu prezinte lipsuri, fisuri sau surplusuri
• Să asigure retenția acrilatului
• Să nu fie vizibil prin componenta fizionomică (se maschează)
• Să aibă o bună închidere marginală la nivelul pragului dentar
• Să se însere cu ușurință pe dinții stâlpi
• Pe suprafețele ce vor fi placate să asigure un spațiu suficient necesar pentru acrilat de
1,5 mm. A se lua în considerație și grosimea retențiilor
90. Şlefuirea şi lustruirea punţilor dentare. Utilajul, instrumentarul materialele necesare la
prelucrarea şi finisarea punţilor dentare .
Șlefuirea se face cu freze și discuri de granulație fină, aplanând neregularitățile și netezind
suprafețele punții. O atenție deosebită se acordă zonei de separare dintre elemente. Mișcările
se fac în aceeași direcție. Urmează netezirea cu polipantul care conferă o suprafață și mai
netedă.
Lustruirea se face cu peria și puful în combinație cu prafuri și paste de lustruit
Utilajul necesar la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare .
Micromotor (pune în funcție frezele, pietrele, discurile, polipanții cu care se prelucrează
suprafețele protezei)
Motor (pune în funcție discul, piatra, polipantul, peria, puful cu care se lustruiesc
suprafețele protezei)
Baia galvanică (pentru lustruirea punților metalice).
Generator de aburi (pentru eliminarea particulelor de material abraziv care rămân pe
suprafețele protezei după lustruire).

Instrumentarul necesar la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare.

Freze de diferită granulație și formă atât metalice cât și din carborund (toate tipurile de
proteze)
Discuri din carborund sau diamantate (metalice)
Discuri de separație (toate tipurile)
Pietre de carborund (metalice, acrilice)
Hârtie abrazivă (acrilice)
Polipanți (netezirea protezelor metalice și ceramice, uneori acrilice)
Perii (metalice, acrilice)
Filțuri (metalice, acrilice)
Puf (metalice, acrilice)

Materialele necesare la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare .

Abrazive pentru șlefuire (pietre, discuri, freze):
1. De proveniență naturală: diamant, corund, cuarț, piatra ponce, oxid de aluminiu, oxizi de
fier, magnetita ș.a.;
2. De proveniență artificială: carborund, electrocorund ș.a.
Abrazive pentru lustruire
1. Prelucrare mecanică: pulbere fină de piatră ponce, cuarț, feldspat și cretă în amestec cu
apa sau lichid special; paste care conțin pulberi extrafine ale oxizilor metalici înglobați în
grăsimi liante (sunt de diferite culori în dependență de oxizii din componență);
2. Prelucrare electrochimică: lichid electrolitic.