CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL

ION

I. Prezentarea statutului social, moral și psihologic

Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu a fost publicat în anul 1920 și se încadrează în
categoria romanelor realist obiective, deoarece autorul mizează pe obiectivitate,
acțiunea fiind ancorată în realitatea vieții din care înfățișează diferite aspecte sociale în
care sunt antrenate personaje tipice, iar formula narativă adoptată este echilibrată
punându-se accent pe exactitatea exprimării.
Personajele constituie un element esențial în structura romanului realist obiectiv,
deoarece se încadrează în anumite tipologii, stabilesc relații și transmit indirect mesajul
autorului. Personajele realiste nu sunt construite schematic, ci sunt prezentate realist cu
defectele și calitățile lor devenind individualități complexe și verosimile. Liviu Rebreanu
își particulează concepția despre personaje în mărturisirile publicate în articolul „Cred”,
unde scriitorul afirma „A crea oameni nu înseamnă a copia după natură indivizi existenți.
Omul pe care îl zugrăvesc eu, o fi având și trebuie să aibă asemănări cu mii de oameni
cum au în viață toți oamenii, dar trăiește numai prin ce are unic și deosebit de toți
oamenii din toate vremurile. Unic însă e numai sufletul!”
Un astfel de personaj este Ion, personajul principal și eponim al romanului, căruia
scriitorul îi construiește un portret complex ale cărui însușiri sunt evidențiate prin
tema romanului, prin construcția conflictului, prin evidențierea relației cu alte
personaje și printr-o diversitate a mijloacelor de caracterizare.
Ion al Glanetașului este un erou puternic individualizat, dar totodată tipic pentru
categoria țăranilor săraci, după cum observă George Călinescu „Toți flăcăii din sat sunt
varietăți de Ion”.
Prin intermediul acțiunii, încă de la începutul primului plan narativ, se poate
constata că Ion se află în centrul întâmplărilor, statutul său social fiind acela de țăran
sărac dar harnic, care dorește să-și depășească această condiție prin orice mijloc. Ion
trăiește într-o societate în care există ierarhii și stratificări sociale moștenite din străbunni
și de aceea diferența dintre săraci și bogați este perceoută cumplit de către Ion, care se
simte umilit când e numit „flendură” de către Vasile Baciu.
Din punct de vedere moral, personajul parcurge un traseu tensionat tocmai din cauza
pendulării între cele două mari iubiri, iar în final el apare în ipostaza de victimă din
cauza incapacității de a-și gestiona în mod realist sentimentele. Ion este un băiat harnic,
care își ajută părinții cu lucratul pământului și la treburile gospodărești, dar este
transformat datorită umilinței și batjocurei pe care le-a trăit, într-un om viclean și
insensibil.
Ion iubește pământul și de aceea, din punct de vedere psihologic el trăiește obsesia
îmbogățirii, fiind obsedat de această dorință care se izbește însă de iubirea pentru
Florica, o fată frumoasă dar cu același statut social ca și el. Totuși, dorința de a avea
pământ este mai puternică, pământul chemându-l cu glas mistuitor, fiindu-i mai
drag decât o mamă.
 II. Trăsături ale personajului susținute prin secvențe comentate
Însușirile acestui personaj sunt evidențiate prin tema romanului, și anume, lupta
țăranilor pentru a avea pământ într-o societate în care singura măsură a valorii unui om
este averea.
Trăsătura dominantă a eroului este dorința de a avea pământ evidențiată de-a lungul
întregii acțiuni desfășurate pe cele două planuri narative. Primul plan narativ îl are în
centrul preocupărilor pe Ion care o iubește pe Florica dar se căsătorește cu Ana pentru că vrea
să se îmbogățească. Ion este prezent și în al doilea plan narativ, prin relațiile pe care le
stabilește cu familia Herdelea, cu preotul Belciug și cu alte personaje aparținând
intelectualității ardelene.
Pe tot parcursul acțiunii, sunt evidențiate însușirile personajului care este harnic,
mândru, tenace, inteligent, fiind permanent bântuit de patima îmbogățirii. Din nefericire,
aceste calități se transformă în defecte, iar personajul parcurge un traseu al
dezumanizării. Frumusețea caracterului se degradează permanent după ce o seduce pe
Ana, devenind șantajist, amenințător, o jignește și o lovește pe Ana până când intră în
posesia pământurilor femeii. La fel de profundă ca dragostea pentru pământ este
dragostea pentru Florica, acesta aducându-i sfârșitul. Ion devine din acest punct de
vedere, un personaj tragic din cauza conflictului interior puternic pe care îl trăiește între
dragostea reală față de Florica și setea de îmbogățire.
O trăsătură semnificativă a personajului principal este iubirea pentru pământ pe care
a avut-o în suflet de mic copil „De pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o mamă...”.
Pentru Ion, pământul reprezenta cheia tuturor problemelor sale ce garanta succesul social.
O secvență care ilustrează această trăsătură se regăsește în capitolul „Sărutarea” unde
Ion pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu, iar când se face primăvară, nerăbdător să-și
vadă pământurile de mult râvnite, acesta simte atâta fericire în suflet încât se apleacă și sărută
pământul „se lasă în genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de pământul
ud”.
O altă trăsătură semnificativă a personajului este impulsivitatea și violența. Trăsătură
ilustrată prin secvența horei, unde, fiind jignit de Vasile Baciu în fața satului, acesta
reacționează potrivit firii lui „Îi clocotea tot sângele și parcă aștepta dinadins să-l atingă
barem cu un deget, ca să-l poată apoi sfârtica în bucățele”. De asemenea, violența lui Ion se
observă în secvența în care, după ce Vasile Baciu nu vrea să mai treacă pământurile pe
numele lui Ion, acesta o trimite pe Ana să vorbească cu tatăl ei, dar pentru că fata se întoarce
fără nici un răspuns Ion o plesnește cu brutalitate „Atunci cu o poftă neînfrânată, ridică mâna
și o lovi greu peste obrazul drept, și apoi cu dosul palmei, repede, peste obrazul stâng”.
Ion este caracterizat în mod direct de către narator „Era iute și harnic, ca mă-sa. Unde
punea el mâna punea și Dumnezeu mila, iar pământul îi era drag ca o mamă”. Comparația
pământului cu mama, femeia ce joacă un rol esențial în viața fiecărui bărbat, subliniează
faptul că pământul i-ar aduce un sentiment de ocrotire și siguranță.
Ion este caracterizat în mod direct și de alte personaje precum Vasile Baciu pentru care
este „hoțul”, „sărăntocul”, „tâlharul” sau de Ana, care îl consideră „Ionică, norocul meu”.
Preotul Belciug îl numește „stricat și-un bătăuș, și-un om de nimic”, dar după ce Ion lasă
pământurile bisericii, este numit „mândru creștin”.
Caracterizarea indirectă arată degradarea umamă a personajului, disprețul și ura față
de Ana, supusă și umilă, pe care o consideră vinovată de nefericirea lui.
Caracterizarea lui Ion prin gesturi și atitudine este surprinsă prin gesturile de tandrețe
față de Florica, care evidențiază un Ion umanizat, capabil să păstreze în suflet „Glasul
iubirii”, dar învins de „Glasul pământului”.
Ion se autocaracterizează prin reproducerea unor gânduri cu valoare de monolog „Și
să rămân tot calic pentru o muiere? ... Apoi să nu mă trăsească Dumnezeu din senin”.
Așadar, se conturează chipul unui bărbat dur, violent, egoist și furios pe toată lumea
deoarece nu are pământ.
Atitudinea în fața pământului este aceea a unui bărbat îndrăgostit ce își exteriorizează
patima prin gesturi fierbinți. Scena în care sărută pământurile lui Vasile Baciu, depășește
lmitele omenescului în dragostea nutrită pentru pământ „o poftă sălbatică ca să îmbrățișeze
huma și să o crâmpoțească în sărutări”.
În concluzie, Liviu Rebreanu realizează un personaj tipic reprezentând întreaga țărănime
săracă, măcinată de dorința de a alunga cu orice preț sărăcia. Astfel se poate explica afirmația
lui George Călinescu potrivit căreia „toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion”. Astfel, putem
concluziona că Ion este un personaj complex, într-o operă în care îi sunt evidențiate
hărnicia, istețimea, dar și impulsivitatea, orgoliul, lăcomia, fiind un personaj unic prin scopul
urmărit, prin mijloacele de realizare a obiectivului propus, precum și zbuciumul interior între
„Glasul iubirii” și „Glasul pământului”, înscriindu-se astfel în concepția stilistică a lui Liviu
Rebreanu despre personaje.