Biblioteca din Alexandria:

Istoria Bibliotecii din Alexandria, considerată azi un simbol al cunoașterii,

împletește fapte reale, numere discutabile, nume celebre și teorii mai mult sau
mai puțin fanteziste. Mai toată lumea pare să o asocieze cu un mare incendiu în
urma căruia ar fi fost distrusă, însă dincolo de faptul că a fost o bibliotecă celebră
a Antichității, ce știm de fapt despre ea?

Știm că a fost construită într-un oraș din nordul Egiptului, situat pe malul Mării
Mediterane, care își primise numele în cinstea lui Alexandru Macedon, supranumit
„cel Mare”, cuceritorul lumii. A fost o importantă instituție culturală, totuși nu
singura de acest fel.

Biblioteca din Alexandria nu a fost prima bibliotecă din istorie, dar, cu siguran ță, a
fost una dintre cele mai mari ale lumii antice. Unele dintre cele mai vechi
biblioteci din Egipt au fost templele și, se știe, civilizația egipteană a avut un
panteon bogat și numeroase temple, acestea nefiind doar lăca șuri de cult, ci și
centre destinate educației și culturii, care adăposteau mai multe ori mai pu ține
manuscrise.

Lista „bibliotecilor” egiptene include, pe lângă temple, și mormintele ale căror

ziduri erau acoperite frecvent cu texte care documentau o varietate de aspecte
ale vieții și credințelor egiptenilor.

Egiptenii nu au fost însă singurii posesori de biblioteci, astfel de institu ții –

evident, nu în forma în care le cunoaștem astăzi – existând și în alte civiliza ții,
precum cea mesopotamiană. Assurbanipal, împărat al Asiriei în secolul al VII-lea
î.Hr., a avut o bibliotecă poate la fel de celebră ca aceea din Alexandria. De
obicei, regii și potentații timpului, având resursele necesare, își permiteau să
inițieze și să dezvolte biblioteci, însă numai aceia care vedeau o anumită utilitate
a acestor demersuri.

Începuturile

Începuturile Bibliotecii din Alexandria se leagă de numele lui Ptolemeu I,

fondatorul unei importante dinastii regale, care a condus Egiptul sute de ani.
Acest Ptolemeu făcea parte dintre foștii generali ai lui Alexandru, care, după
moartea prematură a tânărului împărat (în 323 î.Hr.), s-au luptat între ei pentru
părți din imperiu. Ptolemeu a reușit să se autoproclame rege al Egiptului în anul
304 î.Hr.

Înzestrat cu capacități militare, Ptolemeu I a avut și serioase preocupări culturale

și științifice. Se pare că ar fi scris chiar și o istorie a vieții lui Alexandru Macedon,
istorie care, din păcate, nu a supraviețuit, părți ale ei fiind cunoscute azi doar din
surse secundare.

Având resursele necesare, regele a atras în orașul Alexandria un număr

semnificativ de intelectuali, filosofi și oameni de cultură greci, între ace știa
numărându-se Zenodot din Efes și Filitas din Cos. Cu atâ ția gânditori laolaltă, nu
este de mirare că Alexandria a devenit un punct de reper pe harta culturală a lumii
de atunci.

Tot Ptolemeu I l-a adus în Egipt pe Demetrios Falereul, fost politician atenian,
căzut însă în dizgrație în cetatea sa. Acesta a jucat un rol în proiectul bibliotecii,
deși nu se poate spune cu certitudine cât de semnificativă a fost implicarea sa. O
ipoteză e că Demetrios însuși ar fi venit cu ideea construirii unui centru cultural,
pe modelul faimosului Lyceum proiectat de Aristotel în Grecia, pentru cercetare și
instruire. Altă ipoteză susține că ideea nu i-ar fi aparținut lui Demetrios, însă
acesta ar fi contribuit cu propriile idei la dezvoltarea proiectului.

Scopul final, indiferent cui i-a aparținut ideea, pare să fi fost alcătuirea unei
biblioteci universale, adică a unei colecții care să includă toate căr țile lumii de la
data respectivă.

(O precizare este totuși necesară aici: când vorbim despre cărțile Bibliotecii din
Alexandria, avem în vedere suluri și manuscrise, nu ceea ce numim „cărți” astăzi.)

Începuturile

Începuturile Bibliotecii din Alexandria se leagă de numele lui Ptolemeu I,

fondatorul unei importante dinastii regale, care a condus Egiptul sute de ani.
Acest Ptolemeu făcea parte dintre foștii generali ai lui Alexandru, care, după
moartea prematură a tânărului împărat (în 323 î.Hr.), s-au luptat între ei pentru
părți din imperiu. Ptolemeu a reușit să se autoproclame rege al Egiptului în anul
304 î.Hr.

Înzestrat cu capacități militare, Ptolemeu I a avut și serioase preocupări culturale

și științifice. Se pare că ar fi scris chiar și o istorie a vieții lui Alexandru Macedon,
istorie care, din păcate, nu a supraviețuit, părți ale ei fiind cunoscute azi doar din
surse secundare.

Având resursele necesare, regele a atras în orașul Alexandria un număr

semnificativ de intelectuali, filosofi și oameni de cultură greci, între ace știa
numărându-se Zenodot din Efes și Filitas din Cos. Cu atâ ția gânditori laolaltă, nu
este de mirare că Alexandria a devenit un punct de reper pe harta culturală a lumii
de atunci.

Tot Ptolemeu I l-a adus în Egipt pe Demetrios Falereul, fost politician atenian,
căzut însă în dizgrație în cetatea sa. Acesta a jucat un rol în proiectul bibliotecii,
deși nu se poate spune cu certitudine cât de semnificativă a fost implicarea sa. O
ipoteză e că Demetrios însuși ar fi venit cu ideea construirii unui centru cultural,
pe modelul faimosului Lyceum proiectat de Aristotel în Grecia, pentru cercetare și
instruire. Altă ipoteză susține că ideea nu i-ar fi aparținut lui Demetrios, însă
acesta ar fi contribuit cu propriile idei la dezvoltarea proiectului.

Scopul final, indiferent cui i-a aparținut ideea, pare să fi fost alcătuirea unei
biblioteci universale, adică a unei colecții care să includă toate căr țile lumii de la
data respectivă.

(O precizare este totuși necesară aici: când vorbim despre cărțile Bibliotecii din
Alexandria, avem în vedere suluri și manuscrise, nu ceea ce numim „cărți” astăzi.)

Cărțile, în numere

Biblioteca din Alexandria avea un număr considerabil de scrieri grece ști, dar și
cărți produse în alte culturi, de alte popoare, în alte limbi, traduse aici în limba
greacă. Un exemplu citat frecvent în lumea creștină și bazat pe documentul antic
„Scrisoarea lui Aristeas” este acela al Pentateuhului (adică primele 5 căr ți din
Vechiul Testament, atribuite lui Moise), care a fost tradus la Alexandria din
ebraică în greacă.

O trecere în revistă a articolelor și cărților dedicate Bibliotecii din Alexandria va

lămuri orice cititor că nu există certitudini privind numărul de cărți adăpostite în
bibliotecă, nici cu privire la numărul cărților distruse de incendiul din timpul
asediului lui Iulius Cezar (la care vom reveni).

Totuși, folosind toate indiciile găsite în diverse izvoare, istoricii au concluzionat

că, în jurul secolului I d.Hr., e posibil ca fondul de carte să fi ajuns la circa 700.000
de cărți. Nu se știe precis câte dintre acestea erau titluri distincte, deoarece
unele cărți existau în mai multe copii. Există estimări potrivit cărora titlurile
distincte ar fi fost în jur de 100.000.

În loc de încheiere

Din moment ce biblioteca (sau, poate, bibliotecile) nu a fost distrusă în 48/7 î.Hr.,
ce s-a întâmplat cu ea? Este greu de găsit un răspuns care să nu poată fi pus sub
semnul întrebării.

Se pare că biblioteca a fost distrusă cândva spre sfârșitul secolului al IV-lea d.Hr.
Nu știm ce mai rămăsese până atunci din ea. Sfârșitul ei nu trebuie atribuit
neapărat unei catastrofe. Se cunoaște că, pe măsură ce regii dinastiei Ptolemeilor
s-au succedat la tron, interesul și preocuparea lor pentru cultură au scăzut. La fel
și resursele alocate întreținerii și dezvoltării bibliotecii. S-ar putea spune că
biblioteca s-a stins odată cu dinastia și, apoi, cu orașul.

Există însă și alte teorii, una dintre acestea atribuind arabilor vina de a fi distrus
biblioteca în anul 642 d.Hr., când au cucerit Alexandria. Ipoteza e discutabilă, dat
fiind că, în surse și izvoare istorice, indicii privind această așa-zisă distrugere a
bibliotecii de către arabi apar la mai mult de o jumătate de mileniu după
consumarea evenimentului în sine.

Un autor contemporan, scriind despre Biblioteca din Alexandria, sublinia admirativ

un fapt interesant – aceasta a prezervat timp de 600 de ani cărțile pe care le-a
deținut. Este o perioadă foarte lungă, cu adevărat impresionantă. Bibliotecile de
azi sunt digitalizate, iar multe dintre documentele noastre sunt depozitate în
„norișori”, totuși nu știm deocamdată dacă aceste noi biblioteci și spa ții virtuale
de depozitare a informațiilor vor rezista trecerii timpului, sau dacă vor reu și măcar
să atingă recordul faimoasei biblioteci antice.