Sunteți pe pagina 1din 2

Formarea noţiunilor de teorie literară

Studiul noţiunilor de teorie literară presupune cunoaşterea aprofundată a unor


elemente de structură a operei şi a textului literar, de stilistică şi gramatică. Astfel,
pentru a putea aplica anumite concepte de teorie literară în vederea analizei textului,
este obligatorie înţelegerea acestuia. Acest obiectiv este dificil de atins deoarece,
oricâte explicaţii ar oferi profesorul, vor exista şi elevi care nu înţeleg textul.
Oferind instrumente avansate de analiză, teoria literaturii oferă o viziune
totalizantă, integratoare a textului analizat. În studiul propriu-zis al textului, se va
evita analiza separată a unor concepte, noţiuni, fără a le integra în cadrul unei
interpretări cât mai ample. De exemplu, mulţi elevi identifică figuri de stil într-un
text, însă puţini înţeleg sau explică rolul acestora în text, intenţia autorului sau
elementele de expresivitate artistică.
Literatura este invenţie şi imaginaţie iar emoţia artistică este rezultatul
aplicării cu măiestrie a unor concepte literare şi a unor reguli de scriere creatoare
menite să creeze universul şi perspectiva narative. Din acest punct de vedere, analiza
literară este rezultatul descompunerii structurii operei literare şi a recompunerii
acesteia sub forma unei noi interpretări pentru revelarea sensului.
Formarea noţiunilor de teorie literară sunt parte a unui proces integrat de
predare a literaturii. În continuare, propunem un model de abordare a textului care
conţine câteva etape esenţiale.
Prima etapă este reprezentată de pregătirea lecturii textului. Aici trebuie să
avem în vedere bagajul anterior de cunoştinţe al elevului pentru a putea face
conexiuni între cultura acestuia şi conţinuturile pe care dorim să le transmitem, să le
transformăm în achiziţii. La acest nivel este nevoie de o recapitulare în vederea
pregătirii pentru însuşirea noilor cunoştinţe.
A doua etapă, lectura propriu-zisă, realizată parţial în clasă, este urmată de
schimburi de impresii, păreri, comentarii, întrebări asupra textului, ipoteze de
interpretare.
A treia etapă vizează analiza propriu-zisă şi interpretarea textului. În acest
context, profesorul trebuie să stabilească nişte obiective clare de studiu. În cadrul
analizei se introduc treptat concepte de teorie literară pentru înţelegerea structurii şi a
specificului textului precum: mărcile textuale, figurile de stil, elemente de
naratologie, moduri de expunere. Tot aici vorbim despre stabilirea rolului elementelor
identificate în construcţia textului.
În continuare, oferim un scurt exemplu.
Analizând cu elevii modul de realizare a personajelor, se relevă faptul că
fiecare personaj este o creaţie a autorului, care-l înzestrează cu înfăţişare fizică, cu

1
sentimente, îl pune sa îndeplinească anumite acţiuni. Elevii conştientizează faptul că
autorul nu copiază realitatea, ci o recreează. Deosebit de utilă este, în direcţia
înţelegerii noţiunii de personaj tip, scoaterea în evidenţa a modului cum scriitorul
evidenţiază anumite trăsături specifice unei tipologii umane, într-o situaţie relevantă
pentru anumite relaţii sociale, pentru anumite concepţii de viaţă.
În vederea achiziţiei noţiunilor de teorie literară, profesorul poate, fie să dea
mai întâi definiţia conceptului, urmând să exemplifice pe text, fie să evidenţieze
secvenţa din text, să prezinte specificul acesteia iar, în final, să denumească procedeul
literar.
În final, recomandăm elaborarea de scheme, tabele, sinteze care să conţină
elemente cheie ale textului narativ, poetic, dramatic, teme , motive, personaje,
interpretări.
Primul scop al cititorului de literatură este acela de a cunoaşte o nouă lume,
de a urmări destinul unor eroi îndrăgiţi din romane sau legende. Studiul noţiunilor de
teorie literară presupune deconstrucţia acestui univers magic în concepte, elemente
narative şi procedee artistice.
Ne putem întreba aici care a fost intenţia autorului sau ce rol au metaforele şi
epitetele. Într-un text, nimic nu este întâmplător, totul are o logică iar elevul trebuie
sprijinit şi îndrumat în vederea descifrării sensului ascuns utilizând elementele de
teorie literară ca instrumente de analiză.
În încheiere, atragem atenţia asupra faptului că este bine ca elevul să vadă
textul de analizat ca pe o compoziţie care trebuie descompusă, studiată în vederea
descoperirii sensurilor ascunse care se revelează la o analiză aprofundată. Conceptele
de teorie literară trebuie văzute ca instrumente care ajută la descifrarea
semnificaţiilor operei.

Bibliografie
1. Şchiopu, Constantin, Studierea noţiunilor de teorie literară în https://limbaromana.md/index.php?
go=articole&n=739
2. Richard, Suzanne, Une demarche strategique pour enseigner la litterature, în
https://correspo.ccdmd.qc.ca/document/sursum-corda/une-demarche-strategique-pour-enseigner-la-
litterature/

S-ar putea să vă placă și