Curs II. Cunoaştera de sine și a celuilalt.

• să descrie faţetele sinelui multiplu;

• să explice noţiunea de eu reoglindit;
• să analizeze postulatele teoretice ale teoriilor referitoare la Eu;
• să evidenţieze factorii ce condiţionează distorsiunea în autocunoaştere;
• să argumenteze importanţa cunoaşterii de sine;
• să numească sursele cunoaşterii celorlalţi
• să argumenteze relevanţa fiecărei surse pentru cunoaştere;
• să evidenţieze erorile de percepţie în ounoaşterea celorlalţi;
• să ofere exemple referitoare la distorsiunile care survin în procesul cunoaşterii celorlalţi.

1. Conceptul de „self' ?

„Eul" este un concept de bază în cercetările psihologice. Aceasta se datorează faptului că „eul" este văzut ca fiind cel care ghidează sau determină
comportamentul persoanei, iar unul dintre scopurile principale ale psihologiei ca ştiinţă este acela de a prezice comportamentul. Ideea de bază este că dacă
vom cunoaşte conceptul de sine al cuiva, îi vom putea prezice comportamentul.Deşi Allport (1991) menţiona că putem descrie o persoană raportându-ne la
trei niveluri de explicaţie sau la trei serii de norme: „Fiecare om este în anumite privinţe: a) ca toţi ceilalţi oameni (norme universale);
b) ca unii oameni (norme de grup);
c) ca nici un alt om (norme idiosincrasice)" (Allport, 1991, pp. 25).
Conceptul de „eu" a fost de asemenea inclus în numeroase studii privind teoriile ce ţin de erorile şi tendinţele umane în domeniul inferenţelor sau judecăţilor
sociale. Eul mai este considerat sediul motivaţiei sociale, care are la bază conceptul de sine, care reprezintă totalitatea informaţiilor, credinţelor şi atitudinilor
pe care cineva le are faţă de propria persoană.

1. Ce se înţelege prin „self” sine ?

„Cunoaşte-te pe tine însuţi" a constituit unul dintre imperativele cele mai urmate în reflecţia filosofică încă din Antichitate. Focalizarea asupra
sinelui a reprezentat, totodată, unul dintre demersurile care au hrănit multe interogaţii nu numai ale marilor gînditori, ci şi ale fiecăruia dintre noi,
răspunsul la întrebarea „Cine sîntem cu adevărat? " fiind hotărîtor în modul în care ne gestionăm şi ne orientăm gîndurile, sentimentele şi
comportamentele.

Conceptul de sine (self-concept) semnifică „totalitatea gândurilor şi simţămintelor unui individ care se referă la el însuşi ca obiect"
(Rosenberg, 1989, 34).
Selful cuprinde corpul fizic, identitatea definită social, personalitatea şi cunoştinţele personale despre ele înșele.
Conştiinţa de sine designează starea psihică în care selful este obiectul propriei atenţii.

Arnold h. Boss a identificat două tipuri ale conştiinţei de sine

1. conştiinţa de sine privată- starea temporară de reflecţie asupra aspectelor intime, personale ale selfului;
2. conştiinţa de sine public- starea temporară de reflecţie asupra aspectelor selfului manifetate public.
Conştiinţa de sine începe să se cristalizeze la vărsta de 18 luni de viaţă.
Stima de sine este definită ca atitudine faţă de propriul eu, cuprinzând la cotele cele mai înalte şi componenta emoţională
Stima de sine – valuarea care o acordăm proprie persoane,

2. Conţinutul conceptului de sine;

- cognitive- totalitatea informaţiilor despre propria persoană incluzând aici atât informaţiile legate de;
* propria personalitate( trăsături de personalitate),
* aspecte fizice ale propriei persoane ( faptul ca purtam sau nu ochelari), dar şi aspecte
* legate de statutul social ( bunurile pe care le posedem, poziţia socială ocupată).
- afective - stima de sine ( evaluarea afectivă globală a propriei personae) şi atitudinile faţă de sine ( evaluarea afectivă în situaţii
specifice ale proprei personae) sunt componentele afective ale conceptului de sine.

În analiza conceptului de sine trebuie să se facă distincţia între conţinut, structură, dimensiunile şi limitele acestuia.
Conţinutul este dat de identitatea socială (grupul de apartenenţă, grupul de referinţă, sistemul de rol-statusuriloe sociale) şi de
dispoziţia psihice(tendinţa de a reacţiona ca bărbat sau ca femeile, ca ado sau ca persoana matură, ca român sau european).
Relaţia dintre identităţile sociale şi dispoziţiile psihice conferă structură originală a selfului fiecăruia.
Dimensiunile selfului( intensitatea, stabilitatea, consecvenţa) se referă la calitatea sentimentelor şi gândurilor despre sine.
Limitele sinelui se are in vedere „ anexele sinelui”(ex. Sentimentul social de ruşine şi de vinovăţie pentru comportamentul din
trecut, mîndria de a face parte dintr-un anumit grup, sentimentul de superioritate conferit de marca automobilului cumpărat)

3. Componentele conceptului de sine:

Continutul specific a ceea ce ştim şi credem despre noi înşine este diferit de la un individ la altul; cercetările indică însă că structura de ansamblu a
respectivului conţinut este cvasicomună la fiinţele umane sau, cel puţin, la cele care trăiesc în acelaşi areal cultural. De pildă, în concepţia despre sine este
cuprinsă, la toată lumea, dimensiunea statutului social, dar atributele ce-i dau conţinut pot fi diferite: student, casnică, funcţionar etc. Pe de altă parte, dincolo
de respectiva structură drept cadru de referinţă, conţinutul conceptului de sine înglobează nu doar ceea ce suntem în prezent, ci şi experenţele din trecut şi,
mai cu seamă, îndeosebi pentru tineri şi adulţi, proiectele a ceea ce sperăm să devenim în viitor.

¤ aspecte interpersonale
¤ aspecte existenţiale
¤ caracteristici prescrise
1
¤ convingeri internalizate
¤ interese şi activităţi
¤ diferenţiere socială
¤ autodeterminare
¤ conştiinţa de sine
4. Teoria sinelui multiplu

Termenul de „euri/sine multiple" a fost propus de Keneth Gergen (1972) pentru a desemna flexibilitatea eului. Erving
Goffman (1959) consideră „eurile multiple" ca „subidentităţi", ca măşti pe care oamenii le prezintă în relaţiile interpersonale.
 Sinele de lucru
 Sinele stabil
 Sinele existent
 Sinele dorit/posibil
 Sinele ideal
 Sinele instuţionalizat
 Sinele spontan (impulsiv, pasional)
 Sinele impus

Din perspectivă de sex Hazel Marcus identifică următoarele tipuri de indivizi:

a. Indivizi schematici
b. Androgini
c. Indivizi aschematici

¤ Sinele conform culturi de apartenenţă;

Psihosociologul american Harry C. Triandis (născut în Grecia în 1926) consideră că între culturi există diferenţe sub multiple aspecte, dar se opreşte doar
asupra uneia singure: individualism versus colectivism. În culturile în care domină individualismul, oamenii îi percep pe ceilalţi independent de grupul din
care fac parte, ca entităţi autonome ale căror comportamente sunt predominant determinate de factorii interni, spre deosebire de culturile colectiviste, în care
indivizii sunt percepuţi ca interdependenţi, ca reprezentanţi ai grupului, acţionând în conformitate cu normele de grup şi dând o atenţie deosebită trebuinţelor
grupului (Triandis, 1997, 344).

Pornind de la aceste constatări, Hazel Markus şi Shinobu Kitayama (1991) au introdus distincţia dintre „
- selful independent, care presupune centrarea pe caracteristicile individuale interne, pe conştiinţa unicităţii persoanei,
- selful interdependent, caracterizat prin accentuarea dependenţei individului de relaţiile sociale, prin importanţa acordată grupului.

In culturile colectiviste în culturile individualiste

Selful este considerat interdependent Persoana este independentă faţă de grup
Se dă prioritate scopurilor grupului Se dă prioritate scopurilor individului
Comportamentul este puternic influenţat de norme şi, în secundar, de Comportamentul este puternic influenţat atitudini şi, în secundar, de norme
atitudini

Relaţiile sunt comunale Relaţiile sunt bazate pe schimburile sociale

5. Teoria eului în oglindă (Looking-glass self theory)

George Herbert Mead, ca şi colegul său de la Universitatea din Chicago, Charles Horton Cooley, care a elaborat teoria sinelui în oglindă, s-a
preocupat de relaţia dintre individ şi societate, analizând formarea selfului prin asumarea rolurilor sociale.

EU REOGLINDIT (engl: looking-glass-self) Tendinţa oamenilor de a se vedea pe ei înşişi prin ochii celorlalţi şi de a încadra
imaginea celorlalţi despre ei în propria lor imagine despre sine.

Eul reoglindit are trei componente principale:

1) modul în care oamenii îşi imaginează că apar în ochii celorlalţi;
2) modul în care oamenii îşi imaginează că vor fi judecaţi de câtre ceilalţi în funcţie de modul în care apar sau se prezintă;
3) sentimentele de sine dezvoltate ca urmare a imaginării modului în care vor fi judecaţi de către ceilalţi.

Astfel, „celălalt" devine oglinda în care sinele se îngemănează, căci modul în care se înfaţişează, comportamentul în sens larg (nu doar
verbal), caracterul, expectaţiile se proiectează şi se reflectă specific în partenerul de relaţie, remodelîndu-se conform imperativelor
contextuale.

6. Eu-l în teoria lui George Herbert Mead:

George Herbert Mead a avut un rol însemnat în domeniul reflecţiei psihosociologice şi antropologice contemporane. Pe drumul inaugurat de predecesorii săi,
a urmărit dezvoltarea sinelui individual în societate.
- Altul generalizat - generalizarea de către subiect a poziţiei majorităţii membrilor grupului faţă de sine,

Sinele (self-ul) constituie o sinteză între două registre ce se împletesc tensionat, între două instanţe dialogale :
2
  eul (I), sinele ca subiect, care este activ, irapulsional, creativ,
 mine (me), sinele ca obiect, care este normativ, şi învaţă prin adaptare să se plieze pe exigenţele „altuia semnificativ",
exprimînd modul în care subiectul ar trebui să se înfaţişeze „celuilalt". (controlează şi dă direcţie acţiunilor noastre, este
sinele conformist)
Sinele ca persoană se modelează aşadar în acest joc conversaţional, dobîndindu-şi coerenţa şi unitatea doar prin „celălalt". Interacţiunea se produce prin
intermediul simbolurilor într-un joc cognitiv empatic implicit, în care subiectul se priveşte cu ochii alterităţii şi elaborează o serie de strategii de acomodare
succesive ale sinelui la aşteptările celor care îl însoţesc în drumul lui prin social, printr-o bază comună de simboluri (de unde şi denumirea de interacţiune
simbolică Mead, 1934/1963, p. 170).

7. Sursele cunoaşterii de sine

‫ ﻼ‬socializare
‫ ﻼ‬autopercepţia
‫ ﻼ‬Constatările şi aprecierile celorlalţi;
‫ ﻼ‬Comparaţia socială
‫ ﻼ‬Autoanaliza/introspecţia
‫ ﻼ‬Cunoaşterea asistată de experţii
Cunoaşterea celorlalţi ( percepţia socială)
 autodezvăluire
 caracterul paralingvistic al vorbirii
 comunicarea nonverbală
 reguli de expunere a emoţiilor;

8. Eroriile perceptive;

 cristalizarea – apare în relaţiile interpersonale şi personale care constituie obiectul afecţiunii noastre este idealizată la cote
maxime;
 descristalizarea – persoane care a fost idealizată este văzută în cele mai negative culori poate apărea ca urmare a unei
dezămăgiri sau a unei cristalizări superioare.
 Prezumţia/preznţa di/similitudini- avem tendinţa de a-i considera pe ceilalţi similarii nouă şi atunci proiectăm, celor din jur
reacţiile noastre, emoţiile noastre.
 Contrastul – avem tendinţa de a vedea în ceilalţii ceea ce ne lipseşte, de obicei, exagerat spre polul negativ.
 Prima impresie – în creierul nostru există un centru nervos care se activează într-o acţiune de secundă şi drept rezultat
avem o emoţie pozitivă sau negativă provocată de tipul cuive.
 Efectul de halo – ne formăm imaginea globală despre o persoană, ce este puternic influenţată de aprecierea pe care o facem
în baza unei singure trăsături → se produce un gen de nivelare a trăsăturilor de personalitate.
 Baby face persoanele ce au înfăţișare de copil sunt apreciate cu diverse trăsături specifice copiilor.
După cum, în consecinţă, se activează în raporturile interpersonale şi înclinaţia de a-1 devaloriza pe „celălalt" ce apare în societate însoţit de
un partener de gen opus nu tocmai cuceritor din punct de vedere fizic.

Activități practice;

1. Scriți un eseu pe tema „ Eurile multiple „. Eu - vreau, trebuie şi sunt”.

2. Elaborați o publicitate a sinelui din perspectiva componentele structurale a lui, cu următoarele criterii de analiză: originalitate,
mesajul, forma, conţinutul sub aspect de materialul teoretic, corectitudinea, conţinut ca spot.

Referinţe bibliografice
1. Chelcea, Septimiu şi Iluţ, Petru (eds.) (2003). Enciclopedie de psihosociologie (prefaţă de S. Chelcea şi P. Iluţ). Bucureşti: Ed. Economică
(Eu, Euri multiple, pp. 143-144; Eul reoglindit, p.144; Sine, pp. 327-331).
2. Chelcea, Septimiu (coord.). (2006). Psihosociohgie. Teorie şi aplicaţii. Bucureşti: Ed. Economică, pp. 47-52, 377-399.
3. Iluţ, Petru. (2009). Psihologie socială şi sociopsihologie, laşi: Polirom, cap. 9, pp.315-386, cap.10, pp.387-389, pp.404-408
4. Neculau, Adrian (ed.)(2003). Manual de psihologie socială. laşi: Polirom, pp.