Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Proiect
Politica regională a Uniunii Europene
(politica de coeziune)
Student:
Raul MATEI
Profesor coordonator:
2022
1. Introducere
Aș dori să începem prin a dezvolta noțiunea de dezvoltare regională, aceasta
fiind un concept nou ce urmăreşte impulsionarea şi diversificarea activităţilor
economice, stimularea investiţiilor în sectorul privat, contribuţia la reducerea şomajului
şi, nu în cele din urmă, se dorește să conducă la o îmbunătăţire a nivelului de trai.
Știind ce presupune dezvoltarea regională, vom defini acum politica de
dezvoltare regională, care reprezintă un ansamblu de măsuri guvernamentale ce au
drept scop sprijinirea creşterii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, prin
valorificarea eficientă a potenţialului regional şi local.
Aceasta din urmă, prezintă un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de
autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, în parteneriat cu diverşi actori
(privaţi, publici, voluntari), în scopul asigurării unei creşteri economice, dinamice şi
durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului regional şi local, în scopul
îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. 1
Sintagma politică de dezvoltare regională, desemnează un set de măsuri cu
caracter unitar din punctul de vedere al adresării, în speţă, către zone distincte din punct
de vedere geografic, fără referire aşadar la apartenenţa de o anume ţară sau grup de
ţări.2
Această sintagmă a politicii de dezvoltare regională presupune trei elemente, și
anume:
ajutorul acordat ţărilor în curs de dezvoltare;
sprijinul pentru dezvoltarea unor regiuni din ţările membre UE;
asistenţa acordată ţărilor candidate.
Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale sunt:
dezvoltarea întreprinderilor;
piaţa forţei de muncă;
atragerea investiţiilor;
transferul de tehnologie;
dezvoltarea sectorului IMM-urilor;
îmbunătăţirea infrastructurii;
calitatea mediului înconjurător;
1
Constantin, Daniela Luminiţa – Introducere în teoria şi practica dezvoltării regionale, Ed. Economica, 2000
2
https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/basic/basic_2014_ro.pdf
dezvoltare rurală;
sănătate;
educaţie, învăţământ, cultură.
Scopul politicii regionale este să consolideze coeziunea economică, socială și
teritorială în regiunile eligibile, astfel:
1. coeziunea economică și socială prin stimularea competitivității și a creșterii
economice ecologice la nivel regional, furnizarea de servicii mai bune, creșterea
oportunităților de angajare și îmbunătățirea calității vieții;
2. coeziune teritorială, prin conectarea regiunilor pentru a le ajuta să își valorifice
punctele forte și să lucreze împreună în configurații noi și inovatoare în vederea
abordării provocărilor comune, ceea ce va consolida Uniunea în ansamblu.
Ca o caracteristică esențială a politicii regionale a Uniunii Europene, ținem să
precizăm faptul că aceasta vizeaza în special regiunile NUTS 2, având o populație între
300.000 si 3.000.000 locuitori, în prezent, la nivelul UE existând 276 de regiuni de tip
NUTS 2.3
3
https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/basic/basic_2014_ro.pdf
din patru înregistrează un PIB pe cap de locuitor sub 75% din media înregistrată în
Uniunea Europeană cu 27 de state membre.
Toate aceste minusuri de la nivelul Uniunii Europene au dus la nașterea politicii
regionale care reprezintă acum un stâlp important al comunității.
Prezentându-i pe scurt și cronologic, pașii care au dus către formarea politicii
regionale au fost următorii:4
1957 – în tratatul de la Roma se menționează pentru prima dată existența unor
diferențe regionale;
1958 – este instituit Fondul Social European;
1975 – crearea Fondului European de Dezvoltare Regională;
1986 – în Actul Unic European se stabilește temeiul juridic al politicii
regionale;
1988 – în vederea adaptării la aderarea Greciei (1981), Spaniei și Portugaliei
(1986), fondurile structurale sunt integrate într-o politica de coeziune generală;
1993 – Tratatul de la Maastricht introduce Fondul de Coeziune, Comitetul
Regiunilor și principiul subsidiarității;
1994-1999 – dublarea resurselor alocate fondurilor, acestea atingând o treime
din bugetul UE;
1995 – a fost adăugat un obiectiv special pentru sprijinirea regiunilor slab
populate din Finlanda și Suedia;
2000 – Strategia de la Lisabona redirecționează prioritățile UE către creștere,
locuri de muncă și inovare;
2000-2006 – prioritățile aferente acestei perioade sunt orientate astfel încât să
reflecte obiectivele Strategiei de la Lisabona; instrumentele de preaderare pun la
dispoziția țărilor aflate în curs de aderare la UE fonduri și know-how;
2004 – aderarea a zece noi state membre, populația UE crescând cu 20%, în
timp ce PIB-ul acesteia cu doar 5%; buget specific alocat pentru noile state
membre (2004-2006);
2007-2013 – 30% din bugetul alocat pentru infrastructura de mediu și pentru
măsuri de combatere a schimbărilor climatice, iar 25% pentru cercetare și
inovare;
4
http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index_ro.htm
2014-2020 – noua perioadă de programare introduce norme comune
simplificate și un accent sporit pe realizări și rezultate. Bugetul de 351,8
miliarde euro este orientat în special către 11 obiective tematice în sprijinul
realizării țintelor Strategiei Europa 2020.
5
Drăgan G. şi Drăgoi M. C. (2013), Uniunea Europeană. Etape, instituŃii, mecanisme, Ed. ASE, Bucureşti
direcţii generale implicate în implementarea politicii regionale, acestea fiind DG
Agricultură, DG Pescuit, DG Educaţie şi Cultură, DG Mediu şi DG pentru Forţa de
Muncă şi Probleme Sociale.6
Parlamentul European este implicat în dezvoltarea politicii regionale
comunitare la nivelul luării deciziei, prin Comitetul pentru Politică regională, Transport
şi Turism. De asemenea, acest comitet exercită şi activitate de control asupra
instrumentelor instituite pentru realizarea obiectivului coeziunii economice şi sociale, şi
implicit asupra politicilor economice naţionale, a politicilor şi acţiunilor comunitare în
vederea realizării Pieţei Interne, precum şi asupra Fondurilor structurale, Fondului de
coeziune şi Băncii Europene de Investiţii.
Consiliul Uniunii Europene este echivalentul unui consiliu de miniştri la nivel
european şi se reuneşte de câteva ori pe an, în scopul coordonării politicilor economice
ale Statelor Membre.
Comitetul Regiunilor (CR) este un organ cu putere consultativă pe probleme
de coeziune economică şi socială, reţele de infrastructură trans-europeană, sănătate,
educaţie, cultură, ocuparea forţei de muncă, probleme sociale, probleme de mediu,
formare profesională şi transport, fiind cea mai nouă instituţie europeană (creat în 1992,
prin Tratatul de la Maastricht, funcţional odată cu intrarea în vigoare a Tratatului, în
1993). Acesta este compus din reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi locale, ce
reflectă echilibrul politic, geografic şi regional/local din fiecare Stat Membru.
Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de finanţare a politicilor
UE şi are dublu rol la acest nivel, fiind percepută atât ca actor instituţional al politicii
de dezvoltare regională, cât şi ca instrument de finanţare (şi, implicit, implementare a
acesteia). Banca acordă împrumuturi şi garanţii, cu dobândă redusă, tuturor statelor
membre pentru finanţarea de proiecte din toate sectoarele economiei, susţinând prin
acţiunile sale politica de dezvoltare regională la nivel comunitar, obiectivele FS şi a
celorlalte instrumente financiare ale UE.
6
http://ec.europa.eu/dgs/regional_policy/index_ro.htm
bugetul comunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre către regiunile şi grupurile
sociale mai puţin prospere (pentru perioada 2000-2006, suma aferentă reprezintă
aproximativ o treime din bugetul UE2), mai slab dezvoltate, în scopul sprijinirii
acestora în vederea recuperării și reducerii decalajelor economice, sociale și teritoriale
existente în continuare la nivelul UE.
De fapt, se poate spune că politica de dezvoltare regională are un pronunţat
caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune,
Fondurile structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finanţarea altor politici
sectoriale – cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului.
Caracterul complex al politicii de dezvoltare regională este subliniat şi de modul
în care acesta integrează trei dintre obiectivele prioritare ale UE: coeziunea economică
şi socială, extinderea aplicării principiului subsidiarităţii şi dezvoltarea durabilă.
Principiul subsidiarităţii, care reprezintă gradul crescut de implicare al Statelor
Membre în dezvoltarea şi implementarea politicilor comunitare, este prezent şi la
nivelul altor politici. În contextul de faţă, acest principiu are aplicabilitate în negocierea
finanţării din fondurile de solidaritate de către fiecare stat în parte (în funcţie de
priorităţile naţionale şi regionale) precum şi în responsabilitatea ce revine acestora din
urmă în implementarea, monitorizarea şi evaluarea programelor stabilite de comun
acord.
8
http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/policy/what/investment-policy/
6. Conservarea și protejarea mediului și promovarea eficienței resurselor
7. Promovarea unui transport durabil și îmbunătățirea infrastructurilor
rețelelor
8. Promovarea sustenabilității și calității locurilor de muncă și sprijinirea
mobilităților lucrărilor
9. Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de
discriminare
10. Efectuarea de investiții în domeniul educației, al instituirii și al învățării pe
tot parcursul vieții
11. Îmbunătățirea eficienței administrației publice
Investițiile din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) vor sprijini
toate cele 11 obiective, însă obiectivele 1-4 sunt principalele priorități de investiții.
Mai mult decât atât, principalele priorități ale Fondului Social European (FSE)
sunt oiectivele 8-11, deși fondul sprijină în paralele și obiectivele 1-4.
Fondul de coeziune (FC) sprijină obiectivele 4-7 și 11.
Rezultatele preconizate prin implementarea politicii regionale, în ceea ce
privește perioada 2014-2020, au fost următoarele :
• 454 miliarde EUR din bugetul UE investite prin 535 de programe (637 de
miliarde EUR împreună cu cofinanțarea națională);
• 2 milioane de companii vor fi sprijinite direct;
• 15 milioane de gospodării vor avea acces în bandă largă de mare viteză datorită
FEDR;
• reducerea emisiilor anuale estimate de gaze cu efect de seră cu aproximativ 30
de milioane de tone de CO2;
• se vor aloca 120 de miliarde EUR pentru ocuparea forței de muncă, incluziune
socială, educație și formare profesională.
În vederea îndeplinirii acestor rezultate, finanțarea din politica de coeziune
2014-2020 s-a realizat după cum urmează.
Cele 276 de regiuni NUTS2 ale UE vizate de politica regională în perioada
2014-2020 și categoriile de eligibilitate pentru fondurile structurale, împart regiunile
vizate în trei mari categorii:
Regiuni mai puțin dezvoltate (PIB/cap de locuitor < 75% din media UE-27):
182,2 miliarde de euro
Regiuni mai dezvoltate (PIB/cap de locuitor >= 90% din media UE-27): 54,3
miliarde de euro
Regiuni de tranziție (PIB/cap de locuitor >= 75% și < 90% din media UE-27):
35,4 miliarde de euro
9. Concluzie
În concluzie, conform tuturor celor menționate și explicate mai sus, putem
susține faptul că politica de dezvoltare regională este una dintre politicile cele mai
importante şi cele mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că,
prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale existente între
diversele regiuni ale Europei, aceasta acţionează asupra unor domenii semnificative
pentru dezvoltare.
Bibliografie