Sunteți pe pagina 1din 7

NEVROZA

VLADIMIR TRITESCU

GRUPA 5
CONCEPT SI DEFINITIE

Termenul de nevroza a fost introdus in 1769 de W. Cullen, professor la facultatea de


medicina din Edinburgh, pentru a defini ansamblul bolilor nervoase prin afirmarea originii lor
organice. Termenul va ingloba treptat acele afectiuni mentale ale caror cauzalitate
psihogenetica este din ce in ce mai evidenta: mai intai tulburarile capacitatii intelectule, adica
intreg domeniul nebuniei, psihozelor; apoi psihonevrozele, din care se evidentiaza isteria si
nevroza obsesionala.

Studiul si cunoasterea clinica a nevrozelor inregistreaza o dezvoltare considerabila intre anii


1860 – 1890 prin contributiile lui J.M. Charcot, A. Liebault si J. Bernheim. Ei au reusit sa
reproduca simptome clinice de tip nevrotic induse cu ajutorul sugestiei hipnotice. Din acel
moment nevrozele sunt considerate tulburari psihogene.

Nevrozele sunt afectiuni psihice fara o baza organica cerebrala, care nu altereaza
personalitatea bolnavului si se insotesc de o constiinta sau un sentiment penibil, legat de
prezenta starii morbide. Sunt afectiuni psihice de origine psihogena, fiind inrudite in acest
sens cu reactiile patologice, si au, ca si acestea, un caracter reversibil.
Nevroza este o maladie mentala de care subiectul ramane constient si care, in ciuda
tulburarilor, nu ii afecteaza profund functiile esentiale.

K. Schneider si J. Lopez-Ibor afirma ca nevrozele sunt tulburari care rezulta din prelucrarea
interioara a evenimentelor vietii traite de individ si elaborate ulterior sub forma forma
simptomelor nevrotice.

Discrepanta dintre ceea ce suntem si ceea ce vrem sa fim, respectiv Sinele real si Sinele
ideal, se numeste incongruenta. Prezenta incongruentei are ca si consecinta suferinta psihica
de tip nevrotic.

In nevroza apare sentimental de esec, insuficienta, de aceea fenomenologia esecului,


neimplinirii si frustrarii este cea mai sigura si cuprinzatoare metoda de identificare a suferintei
nevrotice.

Predispusi la nevroze sunt persoanele care depind de latura lor emotive. Nevroticii au un aer
ingrijit, nu sunt siguri pe ei, par rigizi si prea prudenti, pot trece de la timiditate la extrema
agresivitate si au o expresie tensionata din cauza angoasei. Acestia nu pot face fata efectului
demoralizant si sentimentului de disperare si reactioneaza disproportional la orice situatie
neplacuta, marind si deformand-o.

CLASIFICARE

Exista mai multe puncte de vedere in ceea ce priveste clasificarea nevrozelor, legate de de
aspectele doctrinare psihiatrice, psihologice, psihanalitice, psihosomatice sau
psihopatologice. In clasificarea clasica exista doua tipuri de nevroze: nevroze diferentiate si
nevroze nediferentiate. Nevroze diferentiate sunt nevroza fobica, nevroza obsesiv compulsiva,
starile nevrotice cu exprimare motorie si nevroza isterica. Cele nediferentiate sunt neurastenia,
nevroza depresiva si nevroza anxioasa. Sigmund Freud, din perspecticva psihanalitica,
distinge si el doua tipuri de nevroze: nevroze actuale, acestea fiind neurastenia, ipohondria si
nevroza de angoasa; si psihonevrozele.

Confrom conceptiei freudiene, anxietatea semnaleaza pericolul aducerii in constient a


dorintelor infantile inacceptabile reprimate de natura sexuala. Anxietatea somatica este
produsul nereusitei mecanismelor de apararea iar anxietatea poate progresa pana la statutul de
panica. Cercetatorii americani au grupat tulburarile anxioase in urmatoarele categorii:
tulburari anxioase fobice, atacuri de panica, tulburare anxioasa generalizata, tulburarea
obsesiv-compulsiva, reactia acuta la stress, tulburarea de stress post traumatica.

Nevroza obsesionala este ceea ce, in vremea pre-freudiana, se numea “nebunia a indoileii”,
“fobia atingerii”, “obsesie” si “compulsie”. Ea se manifesta prin idei, dorinte, tentatii,
impulsuri si actiuni obsedante. Foarte des ideile respective sunt lipsite de logica si uneori
chiar sadice. Pulsiunile nevrozei coincid uneori cu acte antisociale cum ar fi furt sau crima.
Aceste pulsiuni ajung rar sa fie puse in act, nevroticul fiind de cele mai multe ori franat de
supraeu.

Simptomele obsesionale sunt pur mentale, nevroza obsesionala fiind o “revolta inabusita.

Se pot distinge 4 tulburari in cadrul nevrozei obsesionale: obsesii, compulsiune, ritualuri si


verificari comportamentale, personalitate obsesionala.

Obsesiile sunt tulburari complexe ideo-afective caracterizate prin prezenta in psihicul


individului a unori ganduri care tulbura buna desfasurare a tuturor proceselor. Aceste ganduri
cresc in intensitate cu cat nevroticul incearca sa le indeparteze.

Exista trei categorii de obsesii: obsesii ideative reperzentate prin ganduri care se impun
individului, obsesii fobice care constau dintr-o evocare fortata a unor obiecte indiferent de
prezenta sau absenta lor si obsesii sau fobii impulsive manifestate ca teama de a nu comite,
impotriva propriei vointe, un act absurd, ridicol, imoral sau violent.

Compulsiunile sunt definite ca idea unui act de indeplinit, in general absurd sau jenant, care
se impune subiectului intr-o maniera incoercibila.

Ritualurile si verificarile comportamentale pot fi mai mult sau mai putin elaborate. Acestea
au caracter compulsional si se pot asocia obsesiilor si compulsiunilor elementare, considerate
simptome primare.

Personalitatea obsesionala poate fi de 3 tipuri: de tip psihastenic caracterizat de


introspective, scrupulozitate si sentiment de neimplinire; de tip obsesiv-compulsiv caracterizat
prin indoiala, retinere emotionala si perfectionism si de tip anal caracterizata prin ordine si
incapatanare.

Fobia este frica specifica, intensa declansata de un obiect sau situatie, care nu au prin ele
insele un caracter periculos. Aceasta teama este recunoscuta ca fiind excesiva de catre
nevrotic care, totusi, face eforturi mari pentru a evita obiectul sau situatia fobogena.

Printre simptomele fobiei se gasesc atacuri de panica bruste si persistente cauzate de o


situatie neamenintatoare, reactia fobica este automata si necontrolata, reactii fizice cum ar fi
palpitatii, tremor, transpiratii si respiratie superficiala.
Existe doua grupe de fobii: fobii comune si fobii intamplatoare. Fobiile comune se manifesta
prin teama exagerata de lucruri considerate neplacute si de oameni neafectati de fobii. Fobiile
intamplatoare sunt temeri de condtii speciale care nu dau fiori decat subiectului si altor
persoane fobice.

Isteria se caracterizeaza prin instabilitate emotionala si numeroase simpteome fizice cum ar


fi tuse, greata si pierderea memoriei. Istericul poate suferi de paralizie sau dureri serioase de
spate. Unele persoane sufera de dureri de rinichi sau regurgitari fara niciun motiv aparent.

Neurastenia inseamna “tendinta spre oboseala a nervilor”. Este o stare cronica de oboseala si
de astenie atat psihica cat si intelectuala care evolueaza pe un fond depresiv si este insotita, in
general, de numeroase simptome psihosomatice. Simptomele neurasteniei sunt: astenie,
insomnie, fatigabilitate crescuta, epuizare rapida, hiperexcitabilitate emotiva, pierderea
concentrarii.

Este provocata de suprasolicitarea indelungata,care duce la epuizare, oboseala patologica a


functiilor psihice.

Ipohondria este grija exagerata a unei persoane privind starea de sanatate personala in plan
fiziologic, somatic sau psihic. Ipohondrul inventeaza o boala de care el crede ca sufera.
Acesta munceste si vorbeste doar din obligatie, se gandeste uneori la suicid, nu accepta
posibilitatea ca boala lui sa fie imaginara.

TEORIA CRIMINALILOR NEVROTICI

F. Alexander si H. Staub au formulat o teorie in care criminalitatea este impartita in trei


categorii: criminalitate imaginara, ocazionala si obisnuita. Cea obisnuita contine, la randul ei,
trei categorii de criminali, acestia fiind criminalii organici, normali si nevrotici.

Criminalii nevrotici actioneaza in functie de mobiluri inconstiente. Le este suficient doar sa se


gandeasca la fapta ca sa traiasca sentimentul vinovatiei si angoasa pedepsei, resimt pedeapsa
ca pe o justificare morala pentru a recidiva insa simt nevoia sa fie pedepsiti.
CONCLUZII

Citind caraterizarea lui Alexander si Staub a criminalilor nevrotici si comparand-o cu cea a


nevroticilor de tip obsesional am observant ca ucigasul nevrotic este nevrotic de tip
obsessional, acestuia fiindu-i de ajuns doar sa-si imagineze crima pentru trai sentimentul
vinovatiei, compulsiunea lor fiind crima, in acelasi mod in care un nevrotic obsesiv ar fi
chinuit de un gand neplacut aleatoriu.
Bibliografie:

Enachescu, C. (2007) – „Tratat de psihopatologie”, editura Polirom, Iaşi


Larousse (2006) – „Marele dicţionar al psihologiei”, editura Trei, Bucureşti
Tudose, F. (2007) – „Psihopatologie şi orientări terapeutice în psihiatrie”, editura Trei,
Bucuresti
Vianu, I. (1975) – „Introducere în psihoterapie”, editura Dacia, Cluj-Napoca
Pamfil, E., Ogodescu, D. (1974) –„Nevrozele”, editura Facla, Timişoara
Roberti, A. (2007) – „Cum să te psihanalizezi singur”, editura Trei, Bucureşti
Freud, S. (2005) – „Studii despre isterie “, editura Trei, Bucureşti
Freud, S. (2004) – „Nervoză, psihoză, perversiune”, editura Trei, Bucureşti
Cioclei, V. (2007) – „Manual de criminologie. Editia IV” editura C.H. Beck, Bucuresti