REFERAT

DISCIPLINA: Drept Civil

TEMA: Evoluția istorică a succesiunii testamentare.

CUPRINS

1. INTRODUCERE..................................................................................3
2. Evoluția istorică și reglementarea juridică a succesiunii testamentare în
Republica Moldova...............................................................................4
3. Noțiunea, caracterele juridice ale mpștenirii și felurile moștenirii.......4
4. Concluzie..............................................................................................9
5. Bibliografie ..........................................................................................10
 INTRODUCERE
Instituţia succesiunii în dreptul civil este menită să asigure o continuitate a raporturilor
patrimoniale, mai ales a celor cu privire la dreptul de proprietate în condiţiile în care subiecţii de
drept , persoane fizice nu au o existenţă veşnică. Instituţia succesiunii, mai ales a celei legale
vine să reglementeze modul şi ordinea de transmitere a patrimoniului persoanei fizice care se va
stinge din viaţă succesorilor ei conform gradului de rudenie şi claselor de moştenitori legali, vine
să stabilească responsabilitatea acestora faţă de datoriile defunctului astfel încît să se asigure o
siguranţă juridică pentru creditorii care au intrat în raporturi patrimoniale cu persoana care lasă
moştenire. Legea civilă reglementează şi situaţiile în care nu există moştenitori, nici legali, nici
testamentari, astfel încît patrimoniul succesoral vacant să nu rămînă fără stăpîn – acesta va
deveni statul în cazul moştenirii vacante, care va răspunde şi el, în limitele activului succesoral,
pentru datoriile defunctului.
Succesiunea testamentară ca şi instituţie specială a dreptului succesoral exprimă libertatea
fiecărei persoane de a dispune de bunurile sale pentru cauză de moarte la discreţia sa, fără vreo
limitare decît cu excepția unor restricţii legale menite să protetjeze interesele unor persoane
apropiate ca grad de rudenie sau afiliate cu defunctul şi care se află într-o stare de vulnerabilitate.
Prin intermediul testamentelor persoana care lasă moştenire va putea să pună în sarcina
moştenitorilor îndeplinirea unor gratuităţi, acţiuni sau activităţi în favoarea unor anumite
persoane sau în scopuri general utile. Aceste ultime doleanţe ale testatorului au căpătat
denumirea de legate în dreptul succesoral. Practic vorbind, testamentul este o excepţie de la
moştenirea legală, în sensul că se aplică mai rar. Totodată, testamentul ca şi act juridic unilateral
se deoseebeşte actul juridic de drept comun.
In cadrul unui testament, de cele mai multe ori testorul urmareste sa stabileasca modul
cum, la moarte sa ii va fi impartit patrimoniul. Astfel, sa precizam ca printr-un legat pot fi lasate

2
mostenire atat bunuri (mobile sau imobile) singulare, parti din masa succesorala ce vor fi
impartite mai multor beneficiari, dar si intreg patrimoniul defunctului ce va putea fi luat de o
singura persoana.
In dreptul nostru mostenirea testamentara poate coexista cu cea legala. Legea consacra
principiul libertatii testamentare, libertate la care nu se poate renunta, in sensul ca orice persoana
este capabila de a lasa sau nu testament si de a dispune, pe aceasta cale de patrimoniul sau pentru
cauza de moarte. Insa libertatea testamentara nu este absoluta, legea prevazand in mod expres
anumite ingradiri, cea mai importanta fiind institutia rezervei succesorale prevazuta in favoarea
unor mostenitori legali si care este sustrasa actelor liberale ale celui care lasa mostenirea, fie ca
este vorba de liberalitatile facute in timpul vietii (donatii), fie pentru cauza de moarte (legate).

EVOLUȚIA ISTORICĂ A SUCCESIUNII TESTAMENTARE

Moștenirea testamentară are prioritate faţă de moștenirea legală, normele celei din urmă
fiind aplicabile în cazul în care persoana nu a dispus prin testament cu privire la soarta bunurilor
sale. Prin reglementarea moştenirii testamentare se recunoaşte dreptul fiecărei persoane de a
decide soarta bunurilor sale în cazul survenirii decesului, prin manifestarea ultimei voinţe (art.
1449 din Codul civil al RM).
În privinţa testamentelor întocmite până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, se aplică
regulile cu privire la valabilitatea testamentului şi a actelor juridice în vigoare la data întocmirii
testamentului. Astfel, în cazul unui litigiu cu privire la valabilitatea testamentului, întocmit până
la 12.06.2003, se vor aplica prevederile cu privire la valabilitatea testamentelor şi a actelor
juridice, care au fost stabilite prin Codul civil din 1964.
Dat fiind faptul că legea anterioară recunoştea doar testamentul autentic şi testamentul
asimilat celui autentic, testamentele întocmite până la 12.06.2003 în altă formă decât autentică
sau asimilată celei autentice, adică olograf sau mistic, nu au valoare juridică.
NOȚIUNEA, CARACTERELE JURIDICE ALE MOȘTENIRII ȘI FELURILE
MOȘTENIRII.

Ce este moştenirea? Moştenirea este transmitere patrimoniului unei persoane fizice

decedate (cel ce a lăsat moştenirea) către succesorii săi. Este de menţionat că moştenirea poate fi
realizată prin două forme conform testamentului adică moştenire testamentară; sau în termenul
legii - adică moştenire legală.
Moştenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persone fizice decedate ( cel ce a
lăsat moştenirea) către una sau mai multe persoane (succesori).

3
 Ca instituţie a dreptului civil, moştenirea are o legătură indisolubilă cu dreptul de
proprietate. Moştenirea este unul din modurile de dobîndire a dreptului de proprietate şi, ca orice
transmisiune, asigură legătura dintre cel care lasă moştenirea, adică defunctul, şi cel care
primeşte moştenirea, denumit successor sau moştenitor. Spre deosebire de alte moduri de
transmitere a drepturilor şi obligaţiilor, moştenirea are anumite particularităţi, menţionate, de
altfel, în art. 1432, alin.(2) CC. Acestea sunt următoarele:
Este o transmisiune pentru cauză de moarte. (mortis causa). Asta înseamnă că prin
moştenire se poate transmite doar patrimoniul unei persoane fizice decedate. Decesul poate fi
constatat nemijlocit sau poate declarat de către instanţa de judecată. Faptul morţii persoanei
fizice determină dispariţia acesteia ca subiect de drept, iar instituţia moştenirii este chemată să
asigure transmiterea patrimoniului defunctului, care continuă să existe, succesorilor săi.
Dizolvarea persoanelor juridice nu poate fi identificată cu moartea persoanelor fizice, iar
patrimoniul persoanelor juridice dizolvate se transmit altor persoane, prin diverse acte juridice,
altele decît succesiunea. Normele care reglementează transmisiunea succesorală sunt aplicabile
persoanelor juridice şi statului doar în cazul în care aceşitea dobîndesc calitatea de moştenitori.
Moştenirea reprezintă o transmisiune universală, întrucît are ca obiect o universalitate
juridică, un patrimoniu care aparţinea defunctului, adică o totalitate de drepturi şi obligaţii cu
valoare economică, rămasă fără titular. Fiind o universalitate juridică, patrimoniul este
independent de elementele sale componente şi din acest considerent, drepturile şi obligaţiile unei
persoane decedate se transmit către succesori nu privite izolat, ci ca părţi a acestei universalităţi
juridice. Prin moştenire nu se transmit drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale , precum şi
drepturile patrimoniale cu caracter personal sau viager ( dreptul de uzufruct, uz sau abitaţie,
creanţa de întreţinere etc.)
Moştenirea are un caracter unitar, deoarece transmiterea patrimoniului prin succesiune se
supune unui regim unic, stabilit de aceleaşi norme juridice, indiferent de natura şi provenienţa
bunurilor care alcătuiesc masa succesorală. (moştenite sau achiziţionate).
Transmiterea moştenirii este indivizibilă, ceea ce înseamnă că acceptarea moştenirii sau
renunţarea la ea are caracter indivizibil, fără a fi posibilă acceptarea sau renunţarea parţială a
moştenirii. Prin derogare, moştenitorul chemat la moştenirea mai multor cote succesorale în
temeiuri diferite poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta (art 1528 CC).
Potrivit art. 1432 (2) Cod Civil, patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai in
temeiul legii, dar si in temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament.
Conform art. 1449 al Codului civil, testamentul este un act juridic solemn (pentru a cărui
încheiere valabilă trebuie respectată condiția de formă impusă de lege), unilateral (care ia naştere
prin voinţa unei singure părţi (ex.: testamentul, acceptarea unei succesiuni, renunţarea la
4
succesiune), irevocabil (moştenitorul care a exercitat dreptul de opţiune succesorală nu mai poate
reveni asupra acceptării, aceasta având un caracter irevocabil) și personal, prin care testatorul
dispune cu titlu gratuit (o persoană transmite alteia un folos patrimonial, fără a urmări obţinerea
unui folos în schimb), pentru momentul încetării sale din viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte
din ele. Testamentul este un act pentru cauză de moarte și își produce efectele juridice din momentul
decesului testatorului.
Potrivit art. 1458 al Codului civil  al RM, testamentul poate fi întocmit doar în una din
următoarele forme:
·         autentic,
·         olograf sau
·         mistic.
Prin lege sunt permise şi alte forme de testamente, asimilate celor autentice semnate
de:  medicul principal, şeful, adjuncţii lor în probleme medicale, medicul de serviciu al
spitalului, al unei alte instituţii medicale, al sanatoriului, directorul sau medicul principal al
azilului pentru invalizi şi bătrâni, dacă testatorul se tratează sau locuieşte într-o astfel de
instituţie; şeful expediţiilor de explorări, expediţiilor geografice şi a altor expediţii similare, dacă
testatorul se află într-o astfel de expediţie; căpitanul navei sau aeronavei, dacă testatorul se află
pe navă sau în aeronavă; comandantul (şeful) unităţii, marii unităţi, institutului şi colegiului
militar, dacă la locul aflării lor nu există notar şi dacă testatorul este militar sau îndeplineşte
serviciul în unitatea militară sau este persoană civilă sau membru al familiei acestuia; şeful
instituţiei de privaţiune de libertate dacă testatorul se află în locuri de privaţiune de libertate. (art.
1459 din Codul civil al RM).
Potrivit art. 1432 Cod Civil, patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai in
temeiul legii, dar si in temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament.
Articolul 1449 Cod Civil defineste testamentul ca fiind ""act revocabil prin care testatorul
dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau parte din avutul sau"".
Testamentul este un act juridic unilateral, solemn, esentialmente personal si revocabil.
Testamentul este un act juridic esentialmente personal in sensul ca nu poate fi incheiat
prin reprezentare sau cu incuviintarea ocrotitorului legal. In masura in care o persoana are
capacitatea de a testa, o poate face exclusiv personal, iar daca nu are aceasta capacitate, nu o
poate face prin reprezentant sau prin intermediul ocrotitorului legal. Chiar daca testatorul
primeste consultatii de specialitate, de exemplu de la un avocat, cu privire la modul de redactare
a testamentului, acesta trebuie sa exprime vointa sa personala.
Testamentul este un act juridic esentialmente revocabil. Pana la ultima clipa a vietii
testatorului acesta poate revoca sau modifica unilateral dispozitiile sale testamentare. El are un
5
drept absolut, deci nesusceptibil de abuz de a revoca dispozitiile testamentare si sub nici o forma
nu poate renunta valabil la acest drept. O astfel de renuntare este interzisa de lege.
RATIUNE. Obiectul principal al unui testament il constituie legatele, adica acele
dispozitii referitoare la patrimoniul succesoral, sau la bunurile care fac parte din acel patrimoniu.
Insa alaturi de legate sau chiar fara a le cuprinde, testamentul poate cuprinde si alte manifestari
ale ultimei vointe a defunctului, cum ar fi inlaturarea de la mostenire a unor mostenitori legali,
numirea unui executor testamentar, sarcini impuse mostenitorilor legali sau legatarilor,
imparteala facuta de testator, recunoasterea de catre parinte a copiilor, etc.
CONTINUT. In cadrul unui testament, de cele mai multe ori testorul urmareste sa
stabileasca modul cum, la moarte sa ii va fi impartit patrimoniul. Astfel, sa precizam ca printr-un
legat pot fi lasate mostenire atat bunuri (mobile sau imobile) singulare, parti din masa
succesorala ce vor fi impartite mai multor beneficiari, dar si intreg patrimoniul defunctului ce va
putea fi luat de o singura persoana.
In dreptul nostru mostenirea testamentara poate coexista cu cea legala. Legea consacra
principiul libertatii testamentare, libertate la care nu se poate renunta, in sensul ca orice persoana
este capabila de a lasa sau nu testament si de a dispune, pe aceasta cale de patrimoniul sau pentru
cauza de moarte. Insa libertatea testamentara nu este absoluta, legea prevazand in mod expres
anumite ingradiri, cea mai importanta fiind institutia rezervei succesorale prevazuta in favoarea
unor mostenitori legali si care este sustrasa actelor liberale ale celui care lasa mostenirea, fie ca
este vorba de liberalitatile facute in timpul vietii (donatii), fie pentru cauza de moarte (legate).
Legea prevede expres care sunt mostenitorii rezervatari, deci aceia care nu pot fi
inlaturati de la mostenirea defunctului: descendentii in orice grad, parintii si sotul supravietuitor.
Spre exemplu, daca defunctul a lasat legate in favoarea uneia sau mai multor persoane care nu ar
avea vocatie legala sa vina la mostenire, dar pe langa acestea exista si mostenitori rezervatari,
atunci mai intai se va stabili cota legala a acestora din urma si abia apoi se vor putea executa
dispozitiile testamentare.
O alta situatie este aceea in care legatele pot avea ca obiect numai un bun sau numai o
parte din patrimoniul defunctului. In acest caz se vor imparti bunurile aratate in legate, iar restul
mostenirii va fi impartita de persoanele care vin la mostenire in virtutea legii.
De asemenea, sunt oprite acele liberalitati care incalca rezerva succesorala, adica acea
parte din patrimoniul celui care lasa mostenirea la care mostenitorii au dreptul in virtutea legii,
impotriva vointei defunctului manifestata prin liberalitati facute in timpul vietii, adica donatii
si/sau prin dispozitii testamentare.

6
 TIPURI. Testamentul olograf este acel tip de testament care, pentru a fi valabil trebuie
scris integral, datat si semnat de testator. Acest tip de testament are avantajul ca poate fi folosit
de catre orice persoana care stie sa scrie, se poate intocmi fara contributia vreunei alte persoane,
inclusiv martor, nu necesita vreo cheltuiala, asigura secretul deplin al dispozitiilor de ultima
vointa si poate fi usor revocat prin simpla distrugere.
Prezenta unei alte persoane alaturi de testator la momentul intocmirii testamentului nu
afecteaza valabilitatea acestuia. Nu este nici o problema daca o asemenea persoana il ajuta pe
testator la intocmirea testamentului (in sensul ca ii ofera un model de testament sau il ajuta la
formularea corecta a dispozitiilor testamentare). Esential este insa faptul ca aceste dispozitii sa
reflecte numai vointa testatorului, mai exact, prezenta tertului nu trebuie sa influenteze si
consimtamantul testatorului, deoarece testamentul (indiferent in ce forma este intocmit) este un
act esentialmente personal. Daca testamentul contine clauze scrise de o alta persona, aceste
dispozitii nu pot produce efecte juridice.
Inconvenientele ar fi acelea ca ar putea fi usor ascuns sau chiar distrus in timpul vietii sau
dupa moartea testatorului, nu asigura protectia vointei dispunatorului impotriva eventualelor
influente abuzive, poate fi contestat fata de celelalte feluri de testamente, iar daca testatorul nu
are cunostinte juridice poate cuprinde formulari confuze, susceptibile de interpretari neconforme
cu vointa sa.
Testamentul autentic este acela care a fost investit cu forma autentica de catre notarul
public. Teritorial, precizam ca notarii publici au competenta generala de autentificare a
testamentului. Acest tip are avantajul ca prin el pot testa si persoanele care nu stiu sa scrie si
totodata se bucura de forta probanta a actelor autentice. In acelasi timp, deoarece un exemplar se
pastreaza in arhiva biroului notarial, nu poate fi distrus sau ascuns de persoanele interesate, iar
daca a disparut, poate fi obtinut un duplicat sau poate fi reconstituit. Inconvenientul ar fi acela ca
necesita anumite cheltuieli si un anumit consum de timp.
Testamentul mistic poate fi scris de testator sau de alta persoana, dar trebuie semnat de
dispunator, ulterior fiind sigilat si prezentat judecatoriei in vederea efectuarii formalitatilor de
suprascriere. Pe hartie sau plicul sigilat judecatorul este obligat sa intocmeasca un proces verbal
in care se consemneaza prezentarea testatorului (identificat de judecator) si declaratia acestuia ca
testamentul este al sau si este semnat de el.
Actul de suprascriere datat (aceasta data reprezentand si data testamentului) se va semna
de catre judecator si de testator. Acest tip este foarte putin utilizat in practica, el asigurand
secretul dispozitiilor testamentare, iar forta probanta fiind aceea a actelor sub semnatura privata.
Numai actul de suprascriere, realizat in fata judecatorului are forta probanta a testamentului
autentic.
7
 CONCLUZIE
Întocmirea unui testament și etapele succesiunii au loc în 3 etape:
Etapa I: Deschiderea succesiunii
Deoarece moştenirea se deschide prin moarte, data deschiderii succesiunii este cea a
morţii celui care lasă moştenirea. Dovada morţii se face cu certificatul de deces sau cu o hotărâre
judecătorească declarativa de moarte rămasa definitivă.
Etapa a II-a: Transmisiunea succesorală sau devoluţiunea succesiunii
La moartea unei persoane, patrimoniul acesteia se transmite moştenitorilor săi legali sau
testamentari.
Chiar dacă transmiterea patrimoniului celui care decedează operează din clipa morţii sale,
această transmitere nu are caracter definitiv şi obligatoriu. Legea reglementează că nimeni nu
este obligat sa accepte o moştenire care i se cuvine. Prin urmare, moştenitorul (sau succesibilul)
are dreptul să aleagă între consolidarea titlului de moştenitor prin acceptarea moştenirii şi
desfiinţarea acelui titlu prin renunţarea la moştenire.
În concluzie, moştenitorul are următoarele variante de opţiune succesorala:
a) să accepte pur şi simplu moştenirea;
b) să renunţe la mostenire.
Etapa a III-a: Împărţeala sau partajul succesoral

8
 Partajul sau împărţeala este operaţiunea juridică care pune capăt stării de indiviziune
(coproprietate) prin împărţirea, în natură sau prin echivalent, a bunurilor aflate în indiviziune şi
care are ca efect înlocuirea retroactivă a cotei-părţi ideale, indivize, asupra acestora, cu drepturi
exclusive ale fiecăruia dintre coindivizari asupra anumitor bunuri sau valori determinate în
materialitatea lor. Citiţi mai multe despre noţiunea de partaj, felurile acestuia, obiectul impartelii
si cine o poate solicita, in acest articol: Partaj succesoral. Notiune, felurile si obiectul impartelii,
capacitatea de exercitiu necesara
Partajul proprietăţii moştenite se poate face ambiabil, prin buna înţelegere a
moştenitorilor (partaj voluntar) sau pe cale judiciară atunci când moştenitorii nu se înţeleg asupra
părţii din moştenire care să-i revină fiecaruia. Pentru detalii suplimentare, accesaţi: partajul
succesoral voluntar, respectiv partajul judiciar.

BIBLIOGRAFIE
1. Codul Civil al RM
2. Legea nr.105/1992 privind reglementarea raporturile de drept internaţional privat (extras)
3. Andrei Bloșenco, Drept Civil Contracte, Partea Specială, Chișinău 2003
4. Igor Trofimov, Drept Civil, Contracte Civile, Chișinău 2004
5. Prof. univ. dr. Francisc Deak “Tratat de drept civil”, Contracte special- București, 1996,
p.88
6. http://notariat-tineretului.net/succesiune
7. http://legeaz.net/dictionar-juridic/drept-succesoral-comparat