CUPRINS

1.LOCUL I.M.M.-URILOR ÎN ECONOMIA U.E........................................................2

2.PRINCIPII DE BAZĂ ALE FINANŢĂRII I.M.M.-URILOR ..................................5
3.FINANŢAREA INTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII..................................11
ÎN ROMÂNIA.............................................................................................................11
3.1. SURSE INTERNE DE FINANŢARE..............................................................11
3.2. SURSE EXTERNE DE FINANŢARE.............................................................14
3.3. MECANISME DE SPRIJIN PENTRU FINANŢAREA..................................23
IMM-urilor ÎN ROMÂNIA.....................................................................................23
4. CREDITUL BANCAR PENTRU IMM-uri.............................................................25
4.1. TIPURI DE CREDITE BANCARE..................................................................25
4.1.1. Credite bancare pe termen scurt................................................................25
4.1.2. Creditele bancare pe termen mediu şi lung................................................31
5. METODE DE ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ IN RELATIA DE
CREDIT........................................................................................................................34
5.2. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ ÎN CADRUL PROGRAMELOR
DE CREDITARE A IMM DIN ROMÂNIA............................................................34
5.3. METODE SPECIFICE DE ANALIZĂ FINANCIARĂ UTILIZATE PE PLAN
INTERNAŢIONAL..................................................................................................39
5.4. COMPARABILITATEA ÎN ANALIZA FINANCIARĂ PENTRU
CREDITAREA IMM- STUDIU DE CAZ...............................................................50
6. PROGRAME SPECIALE DE SUSTINERE A IMM .............................................60
ANEXE........................................................................................................................68
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................77
 1.LOCUL I.M.M.-URILOR ÎN ECONOMIA U.E.

Termenul generic de firmă a pătruns în teoria şi practica de natură economică

după anii ′30 din secolul trecut, dar s-a impus după anii ′70 şi a devenit cvasi-general
recunoscut în ultimul deceniu.
În România azi tot ceea ce este unitate economică cu caracter comercial este
firmă în „limbajul de piaţă”, dar în ştiinţă mai are de aşteptat până va trece pe primul
plan. În alte ţări din Europa, în mod deosebit în Franţa şi Italia dar şi pe alte
continente unele popoare de limbă latină folosesc şi termenul de întreprindere. Mulţi
folosesc mai mult sau mai puţin concomitent cei doi termeni atribuindu-le aceeaşi
valoare cognitiva.
Firma, prin delimitările mai mult sau mai puţin exprese de până acum reuneşte
unităţile economice de orice fel dacă acestea au caracter comercial sau lucrativ. În
ceea ce priveşte întreprinderea s-a observat că se utilizează mai selectiv, cel mai des
pentru a indica unităţi economice comerciale nefinanciare.
Termenul “întreprindere” s-a folosit cu mult înaintea celui de firmă. Se
consideră că studiul întreprinderii din punct de vedere economic îşi găseşte locul în
ştiinţele de gestiune şi în special în economia întreprinderii concentrându-se pe: a)
funcţiile întreprinderii – comercială, de producţie, aprovizionare, logistică, resurse
umane, financiare etc.; b) organizarea întreprinderii, mecanismele de comunicare,
configuraţia structurală etc.; c) relaţiile sale cu mediul economic, strategia etc.
Termenul de “firmă” a fost pus în centrul atenţiei de Ronald Coase în 1937 în
articolul „The Nature of the Firm” care este considerat de foarte mulţi iniţiaţi în
domeniu drept fundamentul teoretic modern al teoriei despre firmă. Au fost aduse
atunci în discuţie două probleme majore ale firmei: a) care este natura firmei? b) cum
poate fi explicată existenţa sa din moment ce în ştiinţă se consideră că sistemul sau
sistemele preţurilor şi alocarea optimă a resurselor sunt realizate de piaţă?
Problematica firmei se circumscrie, în principal, în perimetrul întrebărilor puse
de Coase privind natura, existenţa, eficienţa şi mecanismele de coordonare ale firmei
la acestea adăugându-se preocupările apărute ca urmare a transformărilor survenite în
cadrul firmelor cu privire la resursele umane, inovaţie, globalizare, guvernanţă şi
frontiere.
Materialele ce le vom parcurge in curs nu au avut în vedere întreprinderea în
totalitatea sa, adică toate întreprinderile, ci numai o parte a acestora - cele pentru care
s-a statornicit sintagma întreprinderi mici şi mijlocii sau IMM-uri.
Despre aceste întreprinderi se vorbeşte dintotdeauna pentru că fiecare a
perceput existenţa unor deosebiri între întreprinderi după nenumărate criterii. Aşa că
fiecare când s-a referit la întreprinderi mici şi mijlocii a avut în vedere în mod
deosebit criterii cantitative – număr de salariaţi, volumul producţiei, al vânzărilor,
numărul de maşini, utilaje, instalaţii etc. Modul definirii întreprinderilor mici şi
mijlocii este adesea diferit pe grupuri de ţări şi pe ţări.
În timp s-a făcut desigur o anumită clarificare şi apropiere dar unele diferenţe
continuă să existe indiferent dacă acestea sunt cumva justificate sau nu din punct de
vedere ştiinţific sau practic. În acest sens amintim că pentru adepţii menţinerii
diferenţierilor cele mai des invocate sunt două motive: deosebirea dintre nivelurile de
dezvoltare ale ţărilor mai ales atunci când este vorba despre ţări foarte dezvoltate şi
foarte rămase în urma şi necesitatea reflectării adecvate a specificului naţional.
Dificultăţile pe care le generează menţinerea diferenţierilor pentru analizele
comparative între ţări, pentru cunoaşterea experienţelor existente în lume cu scopul

2
elaborării unor politici proprii de dezvoltare a I.M.M., precum şi pentru studiul
pieţelor la care se adaugă avantajele utilizării unei reţele unice de măsurare şi analiză,
mai ales în ultimii ani, au impulsionat orientarea către un model unic fără ca acesta să
fie obligatoriu pentru toate ţările sau să fi fost certificat în vreun fel de vreo autoritate
ca având caracter unic. De altfel, este necesar să observăm că o asemenea evoluţie
există, dar despre un model unic în sens propriu se vorbeşte şi se acţionează în cadrul
grupărilor integraţioniste regional-internaţionale precum Uniunea Europeană, ALENA
şi probabil altele.
Sub acest aspect cel puţin, Uniunea Europeană a făcut pasul hotărâtor. Printr-o
Recomandare a Comisiei 2003/361/EC din 6 mai 2003 se înlocuieşte o recomandare
mai veche şi se promovează un model unic de considerare a întreprinderilor mici şi
mijlocii. Noua definire a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005. Tratatul CEE permite
Consiliului European şi Comisiei Europene să emită recomandări şi opinii.
Recomandările de această provenienţă sunt acte legislative comunitare care nu au
caracter obligatoriu. Modelul unic are 4 criterii prin care se asigură definirea juridică a
IMM, dar faptul că aplicarea acestuia rămâne la aprecierea fiecărei ţări a permis
Ungariei să reţină şi să aplice o definiţie juridică simplificată la numai doi indicatori –
efectivul de personal şi cifra de afaceri; Olanda şi Spania n-au adoptat definiţii admise
juridic comunitar, iar în definirea statistică diferă nivelul indicatorilor respectivi.
Potrivit modelului unic al U.E. definirea juridica şi statistică a IMM se prezintă
astfel:
Tabelul nr. 1
IMM Efectiv Cifra de afaceri Total bilanţ Grad de
personal anuală (euro) anual autonomie
(salariaţi) (euro)
Micro-întreprinderi 1–9 < 2 milioane < 2 milioane *
Întreprindere mică 10 – 49 < 10 milioane < 10 milioane *
Întreprindere mijlocie 50 – 249 < 50 milioane < 43 milioane *
NOTA:
* = 25% sau mai mult din capital sau din dreptul de vot la alte întreprinderi sau deţinute de alte
întreprinderi

Definirea IMM deşi are un model unic în U.E. nu este unitară şi nici destul de
apropiată între toate ţările membre pentru a asigura o comparabilitate satisfăcătoare la
toţi parametrii. Însuşirea modelului unic rămâne o problemă deci pentru ţările membre
ale U.E.
După modul în care se operează în ţara noastră cu criterii de delimitare a IMM
se poate deduce că determinant este cel denumit clase de mărime, după numărul
mediu de salariaţi. Aceasta înseamnă că pentru a identifica întreprinderile din aceste
categorii se realizează repartizarea lor pe clase de mărime corespunzătoare limitelor
respective, iar ceilalţi indicatori se calculează numai pentru întreprinderile incluse în
clasele de salariaţi.
Dată fiind importanţa IMM în economiile ţărilor lumii acestora li se acordă
peste tot o atenţie deosebită. De aici şi preocuparea pentru delimitarea lor cât mai
adecvată, în intenţia de a le crea condiţii pentru o participare mai amplă şi mai
eficientă la activităţile economice în care s-au implicat. În acest sens, literatura şi
practica abordează ideea modernizării definiţiei IMM. Substanţa acestei modernizări,
deşi se situează într-o mare plajă de diferenţieri de la ţară la ţară sau pe grupări
integraţioniste are, totuşi, câteva aspecte comune care sunt luate în considerare cu o
intensitate diferită în funcţie de împrejurări de moment.

3
 Pe primul plan în aceasta preocupare se află promovarea unor modificări
fezabile, viabile din punct de vedere juridic şi pe deplin acceptabile proprietarilor de
IMM. Apoi sunt foarte importante următoarele aspecte:
o definirea (sau delimitarea) IMM să permită includerea tuturor tipurilor
de întreprinderi mici şi mijlocii, indiferent de statutul lor juridic. Se remarcă aici în
mod deosebit includerea întreprinderilor artizanale şi familiale fără salariaţi sau cu
muncă salarială întâmplătoare şi care ar trebui să fie sprijinite pentru a-şi continua
activitatea şi a se consolida;
o delimitarea cu mai multă claritate a microîntreprinderilor pornind de la
ideea că acestea ar trebui să fie mai favorizate în programele naţionale pentru IMM,
aceste programe păstrând diferenţierea sprijinului pe marile categorii de IMM fără a le
induce avantaje concurenţiale de piaţă care ar putea să pună în inferioritate
întreprinderile mari şi foarte mari;
o realizarea unor metodologii mai clare şi mai simple de calcul pentru
plafoanele – limită ale indicatorilor specifici IMM pentru a nu deturna avantajele ce li
se oferă prin pierderea independenţei şi preluarea lor de mari firme, pentru a le asigura
un tratament egal între ele, dar şi cu alte categorii de agenţi economici.
Întreprinderile mici şi mijlocii se confruntă pe pieţele pe care acţionează cu
bariere evidente: la intrare, pentru accesul la finanţare, la tehnologii, pieţe de
desfacere şi altele. Sub aspect ştiinţific, barierele relevă eşecul pieţelor, asimetria
informaţiilor, inexistenţa economiilor de scară şi alte cauze care pentru IMM sunt
greu de depăşit sau imposibile. Alte dificultăţi sunt generate de sistemele fiscale în
vigoare care includ adesea în aceleaşi categorii de impozitare alături de marile firme şi
anumite IMM inducându-le noi distorsiuni. Pe de altă parte există şi dezavantaje care
pot fi generate de o acţiune inversă: asigurarea protecţiei şi distribuirea de ajutoare
prea mari pentru anumite IMM şi alte categorii de firme incluse printre ele fără să fie
necesar, risipindu-se astfel resurse care ar fi trebuit să revină celor mai negativ
afectate.
Acest ultim aspect evocă faptul că modernizarea definirii trebuie să asigure
diferenţieri mult mai clare, să ofere certitudinea că întreprinderile mici din structurile
marilor companii nu vor fi incluse în IMM pentru a beneficia de sprijinul care se
acorda acestora, din urmă. Tocmai de aceea noua Recomandare a Comisiei Europene
introduce în definiţie condiţia autonomiei care presupune că o întreprindere este IMM
daca nici o altă întreprindere nu deţine mai mult de 25% din capitalul său, ori din
puterea de vot, iar ea nu deţine la alte cote mai mari pentru parametrii respectivi.
Desigur, poziţionarea unei întreprinderi în mediul său economic este adesea
mult mai complexă şi condiţia de autonomie nu trebuie să implice lipsa legăturilor şi
parteneriatelor cu altele. De aceea recomandarea a mai prevăzut posibilitatea unei
IMM de a fi „mama” alteia dar în asemenea situaţii sunt necesare delimitări prin
calcule mai complexe.
La fel se pun problemele şi pentru parteneriate. Dacă avem în vedere ecourile
generate de această recomandare n-ar fi imposibil ca cele două ponderi să crească în
curând până la 50% urmărindu-se de fapt să nu fie împiedicate cumva investiţiile în
IMM.

4
 2.PRINCIPII DE BAZĂ ALE FINANŢĂRII I.M.M.-URILOR

Aceste principii au fost elaborate şi perfecţionate ţinând seama de foarte multe

condiţionări. Ne vom referi la câteva dintre acestea.
Prima şi cea mai importantă condiţionare derivă din raportarea la principiile
europene întrucât acestea sunt rezultatul unor numeroase şi bogate experienţe reuşite,
deşi nu în totalitatea lor. Ele reprezintă un model după care suntem monitorizaţi în
programele de care ţara noastră beneficiază din partea U.E. şi pe care într-o bună
măsură le-am asimilat. Principiul comparaţiei a funcţionat aproape în mod ideal în
această orientare. A contat şi mai contează încă experienţa românească dar în filonul
acesteia au fost şi rămân de importanţă enormă exigenţele (cerinţele) IMM din ţara
noastră cărora le este destinată finanţarea.
Principiile trebuie adaptate, comparativ, acestora pentru a asigura eficienţă şi
mai mare siguranţă, însă în condiţii de justeţe şi realism, potrivite situaţiei noastre.
Starea realităţilor româneşti, în contextul în care anumite traiectorii ne sunt
deja trasate şi nu mai pot fi schimbate cel puţin un anumit timp de-aici încolo, ci doar
perfecţionate (ameliorate), ne determină să aflăm cele mai importante principii de
finanţare care pornesc de la cerinţele IMM şi ale instituţiilor financiare ce acordă
resursele băneşti.
Cerinţele IMM au în vedere tipurile de investiţii necesare de-a lungul
dezvoltării activităţii lor comerciale, riscurile legate de investiţiile ce urmează a fi
finanţate precum şi factorii luaţi în considerare în alegerea sursei de finanţare.
Indiferent de activitatea şi talia lor, IMM sunt unităţi economice cu scop
lucrativ care, pentru a fi realizat, implică dezvoltarea unei succesiuni de activităţi
conexe ce formează lanţul activităţii comerciale pentru realizarea căruia, în toate
segmentele sale, presupune investiţii. În acest sens distingem:
- investiţia dinaintea începerii afacerii; este necesară cercetării, testării şi
dezvoltării ideii iniţiale de afaceri, înainte de începerea afacerii;
- investiţia la început este necesară iniţial întreprinderilor pentru dezvoltarea
produselor lor şi pentru activitatea de marketing iniţială. Întreprinderile necesită
finanţare pentru aceste tipuri de activităţi la începutul activităţii lor, înaintea vânzării
produselor/serviciilor;
- investiţia pentru începerea activităţii. După etapa de dezvoltare a produsului
şi operaţiilor de marketing, întreprinderea necesită finanţare pentru capitalul de lucru
iniţial (pentru a putea începe efectiv producţia şi vânzarea);
- investiţia pentru dezvoltarea /expansiunea afacerii reprezintă finanţarea unei
întreprinderi la pragul de rentabilitate sau care poate genera profit uniform sau
continuu. Această investiţie poate fi folosită pentru a dezvolta capacitatea de
producţie, pentru dezvoltarea de noi produse, extinderea sau dezvoltarea pieţelor sau
procurarea de capital de lucru suplimentar.
În desfăşurarea lor investiţiile sunt însoţite de numeroase riscuri pentru
asigurarea împotriva cărora, IMM trebuie, de asemenea, să fie iniţiate. Costul
finanţării este direct legat de nivelul de risc, aşa cum este perceput de intermediari în
implementarea finanţării IMM. Creditele ce necesită garanţii vor apărea legate de
IMM cu cel mai ridicat risc financiar, atâta timp cât dobânda trebuie plătită chiar în
perioada de implementare a investiţiei, când întreprinderea nu are nici activitate, nici
profit. Apoi, ratele trebuie plătite la scadenţa planificată la momentul semnării
contractului de credit. Pentru fiecare zi de întârziere, trebuie plătite penalizări. Dacă
întreprinderea nu poate rambursa creditul, garanţia este executată. Uneori

5
întreprinderile cu un grad financiar ridicat de îndatorare (raportul dintre credit şi
capitaluri proprii) trebuie să intre în lichidare.
Înainte de a solicita finanţare un întreprinzător trebuie să se gândească cu
atenţie la finanţarea de care are nevoie pentru un obiectiv definit, la costurile şi
riscurile implicate după primirea finanţării. Pieţele financiare oferă diferite tipuri de
finanţare, dintre care trebuie ales acela care este cel mai potrivit pentru obiectivul
afacerii şi potenţialul firmei.
În alegerea sursei de finanţare, IMM au întotdeauna în vedere numeroase
aspecte: ce tip de sursă de finanţare este cel mai potrivit pentru obiectivele afacerii, ce
dimensiune a finanţării poate satisface necesităţile afacerii şi propria evaluare a
întreprinderii, care trebuie făcută cu scopul de a aprecia capacitatea de afaceri a
întreprinderii pentru a avea acces la finanţare şi pentru a o rambursa. La alegerea
sursei de finanţare, următorii factori trebuie luaţi în considerare :
• costurile incluse în obţinerea finanţării; diferitele tipuri de finanţare implică
costuri diferite, precum costurile serviciilor de finanţare, care pot fi ratele dobânzii,
taxe flat, comisioane etc. dar şi costul anticipat, care include toate costurile dinaintea
primirii aprobării de finanţare, de exemplu, evaluarea activelor, taxe pentru procesarea
cererilor de aplicare, formulare, autorizaţii, aprobări, taxe fiscale şi judiciare, etc.;
• disponibilitatea fondurilor; afacerea necesită fonduri în concordanta cu
planurile sale. De aceea, în selectarea sursei de finanţare, trebuie luate în considerare
disponibilitatea fondurilor pentru finanţare, perioada necesară procesului de aprobare
şi tipul de rambursare oferit.
• termenii de finanţare (finanţării) ceea ce presupune să ţină seama, înainte de
momentul solicitării finanţării de următoarele probleme:
- criteriile de eligibilitate cerute a fi îndeplinite de către aplicanţi pentru a primi
finanţare;
- dimensiunea finanţării oferite; aceasta trebuie să se potrivească cu nevoia reală a
afacerii;
- existenţa garanţiilor şi/sau tipul şi mărimea garanţiilor cerute, termenii evaluării
garanţiilor cerute de tipurile de finanţare. Dacă întreprinderea îşi are propriile garanţii pentru a
acoperi necesarul de garanţii, costurile serviciilor de finanţare sunt mai mici, în comparaţie cu
cazul în care trebuie să ceară ajutorul unui Fond de Garantare;
- perioada de creditare şi perioada de graţie oferite de tipul de finanţare.
Antreprenorul trebuie să verifice daca acestea se potrivesc tipului de afacere, stadiul
sau de dezvoltare şi posibilitatea de a rambursa finanţarea;
- rata dobânzii cerută de finanţator, care poate fi fixă sau variabilă;
- moneda de finanţare. Pentru valută, este avantajos pentru întreprinderi să
facă export; în acest caz, riscul şi costurile schimbului valutar pot fi evitate;
- tipul de rambursare cerut; există activităţi sezoniere, ceea ce înseamnă că
pentru credite de investiţii pe termen lung este posibil să nu existe vânzări
semnificative de-a lungul anumitor sezoane, ceea ce poate genera încasări ce fac
posibilă rambursarea în rate lunare sau trimestriale. În acest caz, finanţarea trebuie să
ofere o flexibilitate a plăţilor de rambursare, cu ar fi rambursarea integrală la sfârşitul
perioadei de creditare.
• propria evaluare a întreprinderii ceea ce se referă direct la mărimea
întreprinderii şi capacitatea sa de a avea acces la finanţare, politica de dividende
(întreprinderea poate cere co-finanţare din surse externe şi pentru activitatea curentă
dacă şi acţionarii reinvestesc profitul), dorinţa acţionarilor de a accepta participarea
reprezentanţilor finanţatorilor în managementul întreprinderii, planurile întreprinderii

6
pentru viitor şi pentru strategii de dezvoltare (de exemplu, planuri de investiţi,
dezvoltarea de noi pieţe, dezvoltarea de noi produse);
• utilizarea fondurilor; în căutarea finanţărilor, orice IMM ştie exact pentru ce
scop îi trebuie implementată investiţia şi cum trebuie să crească afacerea. În
concordanţă cu toate acestea, întreprinzătorul trebuie să ţină seama de oferta de
finanţare în funcţie de capacitatea întreprinderii de a rambursa finanţarea în
concordanţă cu graficul de rambursare (datele de plată planificate), adecvarea
finanţării cu evoluţia afacerii şi capacitatea sa de a rambursa finanţarea (credit,
leasing, etc.), managementul previziunii financiare a întreprinderii, ce reprezintă
politica managerială referitoare la colectarea banilor de la clienţi şi plata furnizorilor,
factori ce determină capacitatea întreprinderii de a rambursa finanţarea sau de a
accesa noi surse de finanţare, după ce primele vor fi rambursate.
Cerinţe ale instituţiilor financiare faţă de IMM. Dacă investitorii
profesionişti, bancherii, capitaliştii afacerişti şi alţi actori sunt raţionali, atunci vor
investi doar dacă se aşteaptă ca întreprinderea să aibă randament şi dacă pot anticipa
un câştig de capital. Este treaba lor să evalueze întreprinderi şi proiecte cu privire la
profitabilitatea aşteptată.
Obţinerea de către IMM a unui împrumut este o operaţiune de vânzare pentru
finanţator, lucru pe care mulţi dintre cei împrumutaţi (şi împrumutători) au tendinţa
să-l uite. Întreprinzătorii cu afaceri la început trebuie să vândă viabilitatea şi
potenţialul afacerilor lor bancherilor. Cu cât sunt mai bune materialele informaţionale,
pe care întreprinzătorii le pot furniza pentru a demonstra credibilitatea afacerii lor, cu
atât mai uşor şi rapid va fi pentru ei să obţină o decizie de împrumut pozitivă. Datele
cerute trebuie să fie puse la dispoziţie prompt şi într-o formă care poate fi uşor
înţeleasă. Mai mult, un plan de afaceri bine pregătit împreună cu o bază de capitaluri
proprii solidă poate atrage interesul unui împrumutător, chiar pentru o afacere aflată la
început sau foarte tânără.
Sunt patru întrebări-cheie la care un bancher sau orice alt împrumutător vrea
să i se răspundă satisfăcător:
- ce va face firma cu banii?
- de ce sumă are nevoie?
- când şi cum vor fi înapoiaţi banii?
- cum are nevoie de bani?
Cu alte cuvinte, potenţialul creditor va vrea să ştie cum vor fi folosiţi banii şi
dacă folosirea lor se potriveşte nevoilor pentru care a fost cerut. El va dori, de
asemenea, să ştie dacă afacerea este capabilă să genereze suficienţi bani pentru
rambursarea împrumutului, chiar dacă condiţiile pieţei nu sunt la fel de favorabile ca
acelea pe care le arata previziunile. Mai mult, un împrumut necesar imediat poate
induce scepticism. Răspunsurile la aceste întrebări vor determina tipul de credit, iar
termenii vor fi potriviţi unor nevoi specifice ale IMM şi abilităţii de a-i folosi corect.
Exigenţele finanţatorului se dezvoltă în toată amploarea lor prin:
Procesul de evaluare. Deciziile de împrumut sunt în principal bazate pe cele
cinci caracteristici ale creditului:
- caracterul. Mai presus de toate, împrumutătorul va da bani cu împrumut
numai persoanelor în care are încredere şi care îl impresionează prin integritatea lor;
- capacitatea. Este analizată capacitatea împrumutatului de a rambursa
împrumutul;
- capitalul. Un împrumutător va dori să vadă o dimensiune adecvată de capital
propriu din partea acţionarilor interni sau externi sau din partea tuturor celor care au
investit în afacere;

7
 - condiţiile. Aici sunt incluse, de obicei, păreri despre produsul
împrumutatului şi poziţia sa competitivă pe piaţă, dar şi condiţia generală a ramurii
economice din care face parte;
- garanţiile. Aceasta este decizia care determină dacă împrumutul trebuie sau
nu să fie garantat şi dacă da, cu ce.
Procesul de analiză. Fiecare împrumutător încearcă să înţeleagă condiţia
afacerii împrumutatului la fel ca şi planurile de viitor. Acesta este motivul pentru care
se cere prezentarea câtorva tipuri de situaţii financiare care dau băncii o şansă de a
vedea cum anumite aspecte critice ale afacerii se leagă unul de celălalt.
Decizia de a da cu împrumut. Dacă un împrumutător este favorabil
impresionat de ceea ce a văzut, a auzit şi a citit va cere informaţii şi referinţe
suplimentare şi va începe să discute mărimea şi sincronizarea pe care banca le poate
asigura afacerii respective; în mod normal, decizia de a da cu împrumut poate fi luată
într-o perioadă de o săptămână până la trei săptămâni. O asemenea decizie este
rezultatul unor negocieri cu beneficiarul final pentru a fi de acord în termeni
acceptabili pentru bancă şi pentru el şi apoi obţine acordul membrilor comitetului de
credite de a ajunge la un consens asupra unei anumite sume pentru finanţare.
Negocierile contractului de credit. Un contract de credit este un document
care defineşte termenii şi condiţiile în cadrul cărora un împrumutător oferă capital. Un
împrumutător, prin clauzele pozitive pe care le pune, defineşte ce trebuie să facă cel
împrumutat şi, de obicei, aceasta înseamnă:
- rambursarea creditului şi a dobânzii conform cu termenii contractului;
- menţinerea unei valori minime a capitalului de lucru;
- plata promptă a tuturor taxelor datorate;
- menţinerea unei asigurări corespunzătoare a proprietăţii;
- prezentarea situaţiilor financiare periodice.
Împrumutătorul pune însă şi clauze negative (adică limite şi restricţii ce depind
în mare parte de percepţia împrumutătorului asupra riscului implicat) care sunt
nominalizări comportamentale, pe care împrumutatul nu trebuie să le facă fără
aprobarea prealabilă a împrumutătorului. Acestea includ restricţii de genul:
- să nu crească semnificativ datoriile totale;
- să nu garanteze pentru alţii cu bunurile sale;
- să nu plătească dividende;
- să nu schimbe managementul sau persoanele cheie;
- să nu facă achiziţii sau vânzări de active;
- să nu dezvolte activităţi noi.
În general, termenii sunt negociabili până la un anumit punct. Odată ce
termenii sunt acceptaţi şi împrumutul este făcut, întreprinzătorul şi compania sa vor fi
legaţi de aceşti termeni. Nerespectarea termenilor contractului de credit şi eşecul
tentativei de a corecta situaţia într-o anumită perioadă de timp poate pune creditul în
situaţia de neîndeplinire a uneia sau mai multor obligaţii .
Obţinerea de granturi. Pentru aceasta, instituţia finanţatoare se aşteaptă ca:
- fondurile să fie folosite conform cu termenii de finanţare ai proiectului şi
obiectivele Programului de finanţare;
- împrumutatul trebuie să întrunească toate criteriile de eligibilitate referitoare
la tipul de beneficiar, tipul de activitate, tipurile de proiecte şi tipurile de cheltuieli ce
trebuie finanţate;
- proiectele ce sunt finanţate trebuie să dovedească sustenabilitate după ce
finanţarea va lua sfârşit;

8
 - să se asigure transparenţa utilizatorilor fondurilor, a activităţilor
întreprinderii şi a rezultatelor;
- beneficiarii vor păstra înregistrări detaliate privind utilizarea granturilor şi
rezultatele activităţii lor şi vor pune la dispoziţie rapoarte la cererea autorităţilor ce îi
monitorizează.
Principiile de bază în finanţarea IMM s-au delimitat în timp ţinând seama de
toate cele semnalate mai înainte, în cadrul unor experienţe de peste 25 de ani, la care o
contribuţie deosebită au avut instituţiile financiare internaţionale (IFI) şi programele
băncilor comerciale de finanţare a IMM active pe pieţele ţărilor lumii. România a avut
de asemenea o serie de programe de-a lungul ultimilor 16 ani iniţiate prin diferite
agenţii guvernamentale şi organizaţii ale sectorului privat.
România poate acum beneficia de lecţiile învăţate prin aceste diferite
programe. Principiile de finanţare, care s-au dezvoltat astfel ne permit să sperăm că
acum dispunem de capabilitatea de a evita multe dintre capcanele finanţării IMM de
până în prezent şi prin urmare, să se economisească timp şi să se permită fondurilor
dedicate IMM să ajungă la beneficiarii finali mai repede.
Patru obiective vizate de finanţarea IMM reprezintă piatra de temelie a
principiilor de finanţare:
 Mediul de afaceri: crearea unui mediu de afaceri favorabil cu o
birocraţie minimă pentru IMM şi o structură a taxelor care oferă stimulente mai
degrabă decât piedici pentru sectorul IMM este cheia către orice creştere a acestuia.
Un mediu de afaceri care adoptă o atitudine favorabilă faţă de dezvoltarea sectorului
va însemna de asemenea o infrastructură legală solidă în care legile privitoare la IMM
- uri nu se modifică foarte des.
 Accesul la capital: obţinerea de surse de finanţare de nădejde
pe termen mai lung pe baza unor termeni rezonabili sunt de importanţă extremă pentru
dezvoltarea IMM - urilor. Accesul la capital trebuie să fie pe cât de transparent posibil
şi să fie făcut cunoscut tuturor IMM - urilor potenţiali aplicanţi prin variate canale de
comunicare ale sectorului public şi privat.
 Informaţia şi tehnologia: câştigarea accesului la Internet şi la
întreaga lume a informaţiilor despre afaceri poate ajuta ca IMM - urile aflate în oraşe
mici să obţină cunoştinţe de industrie şi să identifice parteneri potenţiali de afaceri
pentru a-şi favoriza dezvoltarea. Acest lucru poate chiar ajuta IMM - urile în apărarea
pieţelor lor locale existente împotriva competitorilor interni şi străini.
 Construirea capacităţii: lucrul cu organizaţiile locale pentru
îmbunătăţirea abilităţilor manageriale şi financiare şi capacităţilor instituţiilor
financiare, companiilor de consultanţă, agenţiilor de dezvoltare regională şi altele sunt
inestimabile pentru creşterea sectorului IMM. Cu cât este mai performant sistemul
instituţional de distribuire care poate facilita finanţarea IMM - urilor, cu atât mai bine
va fi pentru dezvoltarea de succes a acestora.
Pornind de la toate acestea şi având în vedere necesităţile IMM ca cel mai
numeros sector economic şi din ce în ce mai important, devenit dominant în
numeroase ramuri şi subramuri de activitate din economia naţională am ajuns la
concluzia existenţei unei infinităţi de principii pentru finanţarea IMM, nu numai în
România, ci şi în alte ţări. Prezentarea tuturor acestor principii în toată amploarea lor
este desigur, imposibilă.
De aceea vom cuteza să facem o enumerare sintetică extrem de concentrată a
acestor principii bazându-ne pe studiile şi documentarea făcute, precum şi pe
experienţa în domeniul financiar-bancar în mod deosebit în relaţiile cu IMM din ţara

9
noastră şi nu numai. Un asemenea demers are avantajele generalităţii şi dezavantajele
lipsei detaliilor care conferă profunzimea preciziei. Cu aceste rezerve şi cu altele pe
care le mai avem, dar nu le-am expus, menţionăm următoarele principii pentru
finanţarea IMM din România:
• desfăşurarea unor activităţi de marketing direct care să facă cunoscute
disponibilitatea finanţării şi criteriile de eligibilitate ce trebuie îndeplinite; în acest fel
se identifică IMM care corespund cerinţelor, dar trezesc şi interesul celorlalţi de a-şi
pregăti propria afacere astfel încât să devină finanţabilă;
• colaborarea, cooperarea şi informarea între toate verigile economice,
administrative şi politice implicate direct şi/sau indirect în derularea programelor de
finanţare;
• generarea informaţiilor de către fiecare verigă implicată potrivit cu
poziţionarea sa în procesul finanţării şi asigurarea transmiterii acesteia tuturor;
• analiza informaţiilor primite, elaborarea şi transmiterea feedback - ului de
către fiecare verigă către toate celelalte care sunt sau pot fi vizate;
• însuşirea şi practicarea corectă de către toţi participanţii a metodelor şi
procedeelor cu care trebuie să opereze în toate momentele pe care le presupune relaţia
de finanţare;
• corectitudinea informaţiilor generate, transmise şi folosite;
• răspunderea (de toate genurile) pentru informaţiile emise (transmise),
iniţiativele promovate şi activităţile realizate sau nerealizate de către participanţi;
• receptivitate la iniţiativele şi nevoile aduse la cunoştinţă de către participanţi;
• asumarea costurilor participării la relaţia de finanţare potrivit reglementarilor
în vigoare şi obligaţiilor negociate în funcţie de poziţionarea participanţilor la relaţia
respectivă;
• participarea la beneficiile obţinute în relaţia de finanţare a participanţilor
corespunzător cu poziţionarea şi rolul pe care îl au, în funcţie de riscurile suportate şi
potrivit reglementărilor în vigoare;
• asigurarea cu bună credinţă a garanţiilor instituite în relaţia de finanţare şi
restituirea sau atribuirea lor celor ce li se cuvin;
• respectarea strictă a termenelor implicate de comunicare şi plăţile ce trebuie
realizate aşa cum sunt prevăzute în lege şi/sau contractele semnate în relaţia de
finanţare de către toţi participanţii direcţi sau indirecţi la aceasta;
• sancţionarea abaterilor de la nerespectarea termenelor pentru comunicare şi
plăţi cu suportarea, corespunzătoare, a daunelor provocate pe această cale,
despăgubirea celor afectaţi negativ şi pierderea foloaselor necuvenite pe care le-au
obţinut vinovaţii.
Desigur, aceste formulări pot fi mult ameliorate – perfecţionate, dar susţinem
utilitatea lor într-un studiu cum este acesta, între altele şi pentru că ne permit să
evităm scufundarea în prea multe amănunte, nu chiar necesare, deşi sunt adesea
deosebit de interesante şi importante. Eventuala dezvoltare a acestor principii va
scoate la iveală în mod inevitabil, detalii cu valoare de principii care pot completa sau
întregi enumerarea noastră.

10
 3.FINANŢAREA INTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII
ÎN ROMÂNIA
Oportunităţile pe care le oferă progresele economiei naţionale dar mai ales
cele pe care le deschid integrarea în U.E. şi globalizarea economiei pot fi accesibile şi
IMM româneşti numai în condiţiile în care ele dispun de mijloacele financiare
corespunzătoare şi de consultanţă de profil adecvate. Finanţarea este cu atât mai
importantă cu cât în mod oficial se recunoaşte o anumită insuficienţă (rămânere în
urmă) în acest domeniu, iar statul român, instituţiile financiare şi celelalte organisme
şi organizaţii din ţara noastră nu pot asigura finanţarea sectorului IMM din surse
interne, ceea ce fac necesare importante contribuţii din partea finanţatorilor externi,
prin intermediul instituţiilor financiare internaţionale şi a altor organisme externe.
Pentru a satisface necesităţile de finanţare ale acestei categorii de întreprinderi
în condiţii cât mai avantajoase, întreprinzătorii trebuie să cunoască foarte bine care
sunt sursele posibile, precum şi condiţiile în care resursele respective pot fi obţinute,
care sunt avantajele şi dezavantajele fiecărui mecanism de finanţare. În funcţie de
stadiul de dezvoltare al întreprinderii, dimensiunea activităţii existente sau proiectate,
dar şi de domeniul de activitate, finanţarea IMM se poate realiza pe două căi :
• surse interne, ale întreprinderii – respectiv fondurile proprii;
• surse externe (altele decât cele interne), care sunt, de fapt, datorii ale
acesteia.

3.1. SURSE INTERNE DE FINANŢARE

IMM se finanţează în primul rând din resursele proprii fiecărei unităţi

economice, respectiv fondurile proprii. În funcţie de stadiul de dezvoltare al
întreprinderii, sursele sale de finanţare se pot grupa în două categorii:
a) surse proprii ale întreprinzătorului (sau întreprinzătorilor), necesare în
etapele premergătoare debutului afacerii, pentru înfiinţarea întreprinderii, constituirea
capitalului social necesar pentru iniţierea activităţii (înainte de a se realiza venituri) şi
pentru capitalul iniţial necesar până la atingerea pragului de rentabilitate.
Sursele fondurilor personale pot fi economiile proprii şi/sau ale familiei,
veniturile acumulate din plasamente financiare, donaţii, împrumuturi de la persoane
apropiate. Accesibilitatea acestor fonduri depinde de poziţia socială şi credibilitatea
întreprinzătorului. Aceste surse sunt, de regulă, strict limitate, iar întreprinzătorul
trebuie să se asigure că sunt suficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor de
înfiinţare a firmei şi de demarare a afacerii pentru acoperirea capitalului cu care
operează, necesar până la realizarea de venituri la nivelul la care să-i permită
continuitatea afacerii. Toate aceste surse se regăsesc în contabilitatea întreprinderii în
capitalul social.
b) În cazul întreprinderilor în activitate de mai mult timp, sursele proprii mai
includ, pe lângă cele enumerate (la care se face apel la demararea afacerii şi/sau în
situaţii de criză sau cu ocazia dezvoltării, modernizării sau restructurării activităţii),
profiturile reinvestite şi fondurile de dezvoltare constituie la nivelul fiecărei
întreprinderi.
Din punct de vedere al naturii sale, fondul de dezvoltare constituie o parte din
valoarea adăugată pe care acestea au realizat-o ce rămâne la dispoziţia
întreprinderilor. Există deci o relaţie directă şi strânsă între contribuţia IMM la
formarea valorii adăugate: creşterea valorii adăugate sau VAB este premisă şi cauză a

11
creşterii a fondului de dezvoltare. Relaţia este desigur direct proporţională dar nu şi
lineară; fondul de dezvoltare nu se modifică neapărat cu acelaşi procent cu care
sporeşte VAB.
Pe total industrie şi în ramurile în care valoarea adăugată creată de IMM este
de peste 60% din valoarea adăugată realizată de toate întreprinderile din România şi-
au constituit fonduri de dezvoltare ale căror ponderi depăşesc 50% din valoarea
adăugată, atingând adesea peste 90% şi în câteva cazuri (textile, pielărie, încălţăminte)
ajung la 98% - 99%. În afară de cele pe care le-am menţionat anterior, ramuri cu
asemenea rezultate sunt construcţiile metalice şi produse din metal, comerţul,
construcţiile, transporturile şi altele.
c) O altă categorie de surse proprii ale întreprinderii pot fi considerate sumele
aduse ca aport la capital de către asociaţii existenţi sau de către noi asociaţi cooptaţi
în afacere.
Se constată că, în ultimii ani, tot mai mulţi antreprenori conştientizează faptul
că într-un mediu economic concurenţial şi competitiv, întreprinderile cu surse proprii
mai puţin numeroase şi de mici dimensiuni nu pot rezista, astfel că şi-a făcut loc din
ce în ce mai mult tendinţa de asociere, ceea ce a avut ca rezultat trecerea tot mai
multor IMM la constituirea de asocieri de persoane, asociatul unic rămânând
caracteristic microîntreprinderilor.
În ultimul timp fenomenul s-a amplificat tot mai mult, ceea ce face ca să
întâlnim tot mai des asocieri între persoane române şi străine. Pe fondul dezvoltării
schimburilor economice internaţionale, aceste asocieri fructifică cel mai bine
avantajele fiecărei păr-i. Pentru firmele româneşti se facilitează accesul pe diferite
pieţe externe şi obţinerea unor avantaje comerciale, financiare sau tranzacţionare şi
pentru că partea română cunoaşte mai bine realităţile din economia românească,
mecanismele de funcţionare ale acesteia, resursele umane şi materialele necesare
dezvoltării afacerilor, oferă părţii sau părţilor străine posibilitatea exploatării cu mai
bune rezultate, în asociere, a oportunităţilor existente la noi.
O variantă de majorare a capitalului social şi cooptare de noi asociaţi o
constituie asocierea cu societăţile de investiţii (Venture Capital). Acest tip de
finanţare cunoaşte o dezvoltare semnificativă în ultima perioadă în România şi este,
după câte se pare, deosebit de agreată de întreprinderile mijlocii pentru că permite
întreprinderilor să se finanţeze fără a afecta gradul de îndatorare, fără suportarea
costurilor ridicate de creditare şi reduce riscul de faliment. Societăţile de investiţii
sunt constituite ca fonduri de investiţii care participă direct la capitalul întreprinderii,
prin aport suplimentar, ca acţionar sau asociat, devenind astfel coproprietar al
întreprinderii. Pe lângă asigurarea finanţării întreprinderii, fondurile de investiţii ajută
la dezvoltarea întreprinderii prin furnizarea de cunoştinţe şi experienţă în domeniu
(know-how) în principalele activităţi ale întreprinderii (management, marketing,
producţie). În calitate de coproprietar, după dezvoltarea afacerii şi atingerea unui
anumit nivel de rentabilitate, societăţile de investiţii se pot retrage din întreprindere
prin vânzarea acţiunilor deţinute, către asociaţii iniţiali sau către o terţă parte,
obţinând un profit corespunzător faţă de investi-ia iniţială, ca urmare a preluării
riscurilor financiare pe perioada investiţiei. Bineînţeles că nu este exclusă nici
posibilitatea ca societatea de investiţii să devină majoritară în întreprindere sau să o
preia temporar, în întregime.
d) Sub aspect formal, anumiţi cercetători şi practicieni includ în categoria
surselor proprii IMM şi nu numai a acestora, sumele cu care asociaţii unei entităţi
economice o împrumută pe aceasta.
Aceste sume provin din:

12
  afaceri realizate de întreprinderile unde creditorii sunt asociaţi şi
reprezintă profit repartizat în dividende, potrivit drepturilor de participare, care a fost
plătit în exerciţii financiare anterioare;
 dividende repartizate , dar neplătite, uneori de mai mulţi ani.
În contabilitatea întreprinderilor, asemenea sume sunt urmărite şi înregistrate
ca datorii, dar care se plătesc foarte rar. Asemenea situaţii se întâlnesc în mod frecvent
în IMM. Explicaţia este puţin cam ciudată: asociaţii refuză să accepte înregistrarea de către
unitatea economică a acestor sume în categoria fondurilor proprii întreprinderii; ei preferă
ca întreprinderea să le înregistreze ca datorii către asociaţi. Motivaţia este bizară şi probabil
de natură juridică: în cazul unui faliment, unitatea economică poartă răspunderea în limita
capitalului social, iar asociaţii pot să-şi retragă cu prioritate şi în mod legal sumele cu care
au creditat-o. Aceste sume ar putea fi însă pierdute dacă asociaţii le-ar fi înregistrat drept
contribuţii la capital. Includerea acestor sume în categoria surselor proprii ale întreprinderii
are la bază faptul că ele participă în mod real la finanţarea sa pe termen nelimitat, fără
scadenţe şi costuri pentru întreprindere, fiind retrase de întreprinzător numai când situaţia
financiară a întreprinderii o permite şi/sau numai atunci când are nevoie să-şi acopere
cheltuielile proprii, ca persoană fizică.
e) O altă sursă de finanţare a întreprinderii de către asociaţi, care ia amploare
în ultima perioadă, este reprezentată de împrumuturile bancare contractate de aceştia
şi utilizate pentru finanţarea întreprinderii. În ultimii ani, se constată o explozie a
creditului bancar acordat persoanelor fizice, în special a creditului de consum fără
destinaţie. Acesta a ajuns să constituie o principală sursă de finanţare a
întreprinderilor mici şi mijlocii, în special în primele faze ale înfiinţării şi dezvoltării
lor. Deşi Banca Naţională aluat o serie de măsuri pentru limitarea acestui tip de credit,
invocând necesitatea reducerii cererii de bunuri de consum din import, care afectează
balanţa de plăţi externe, în realitate, o bună parte din creditele de consum au ca
destinaţie reală finanţarea microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii.
Datorită concurenţei de pe piaţa creditelor de consum dintre marii comercianţi,
pe de o parte, şi sistemului bancar pe de altă parte, precum şi datorită concurenţei
acerbe din interiorul din interiorul sistemului bancar şi limitărilor impuse de Banca
Naţională a României, băncile au reacţionat prin extinderea reţelei de sucursale şi
utilizarea unor canale alternative de vânzare, simplificarea procedurilor de acordare
(cât mai puţine documente justificative, reducerea timpului de răspuns), acceptarea
unei multitudini de surse de venit (venituri ale întregii familii din salarii, dividende,
chirii, drepturi de autor, pensii, rente viagere, diurne, din exercitarea profesiilor libere,
din activităţi agricole, investiţii financiare etc.), majorarea plafonului de creditare
individuală şi diversificarea produselor, cu un sistem flexibil de garantare şi nu în
ultimul rând cu extinderea substanţială a perioadei de rambursare. Astfel există bănci
care acordă credite de consum „fără destinaţie”, care pot ajunge la nivelul a 50.000 –
100.000 EURO, sau chiar mai mult, pe perioade care pot ajunge la 20 – 25 de ani, în
condiţii de cost din ce în ce mai avantajoase. În această situaţie este evident că
întreprinzătorii preferă creditul de consum fără destinaţie şi nu pe cel contractat de
întreprindere, fiind mult mai accesibil şi mai avantajos din multe puncte de vedere.
Realitatea arată că sunt multe microîntreprinderi şi întreprinderi mici, care nu puteau
accesa un credit bancar, sau dacă reuşeau, durata obţinerii, termenii şi condiţiile (în special
costurile) erau net inferioare creditului de consum. Consecinţa este că prin dezvoltarea acestui
tip de credit de consum sunt întreprinzători care obţin ca persoană fizică, împrumuturi mult mai
mari, cu aceeaşi garanţie pe termen foarte lung, cu costuri mai reduse, utilizând o parte din
aceste sume pentru refinanţarea creditelor contractate de întreprindere, chiar de la aceeaşi bancă
şi restul pentru dezvoltarea întreprinderii.

13
 3.2. SURSE EXTERNE DE FINANŢARE

IMM ne relevă o multitudine de caracteristici după care ar putea fi studiate

sursele lor externe de finanţare: tipul de finanţator, formula (mecanismul) de
finanţare, mărimea sumelor, valuta la care se recurge, termenele, garanţia, modul de
rambursare, dacă sunt rambursabile sau nu etc. Voi aborda principalele surse externe
rambursabile de finanţare.
a) Creditele comerciale sunt cele mai ample, mai des utilizate şi mai
diverse. Ele sunt de fapt resursele partenerilor de afaceri şi reprezintă una din cele mai
vechi şi eficiente modalităţi de atragere de resurse financiare de către întreprinzător.
Pot fi practicate în relaţiile cu furnizorii de materii prime, materiale, utilităţi etc., pe
de o pare, dar şi cu distribuitorii şi clienţii firmei, pe de altă parte.
În activitatea curentă, atragerea de resurse financiare de la parteneri se
realizează prin decalarea termenului de plată al tranzacţiei comerciale de preluare
şi/sau respectiv expedierea produsului care formează obiectul relaţiei comerciale
dintre parteneri. Mai concret, în relaţiile cu furnizorii se primesc materii prime,
materiale, mărfuri, utilităţi etc. şi se trece la utilizarea lor în producţie sau vânzarea
lor, plata acestor furnizori efectuându-se însă după o anumită perioadă de timp,
prevăzută în contract. Utilizarea resurselor materiale livrate de furnizori fără a le plăti
echivalează cu atragerea de către firmă a unui capital corespunzător valorii acestora,
fără dobândă. Recurgându-se la o astfel de abordare, se evită utilizarea resurselor
proprii sau apelarea la un credit curent pentru plata furnizorilor. În mod analog se
derulează relaţia şi cu clienţii firmei. Aceştia virează în avans o sumă de bani firmei
producătoare sau furnizoare pentru marfa ce urmează a le fi livrată ulterior. Această
sumă primită în avans constituie o finanţate a firmei producătoare, care ar fi trebuit să
utilizeze propriile lichidităţi sau să apeleze la credite, cu costurile de rigoare.
Acest mod de finanţare, care se mai numeşte şi finanţare prin capital
comercial, se practică de regulă între firme care au relaţii comerciale îndelungate şi
încredere reciprocă. Furnizorii şi clienţii acceptă un asemenea sistem, de regulă, când
au interese deosebite în relaţia cu întreprinzătorul şi firma sa. În mod obişnuit, în
asemenea situaţii partenerii de afaceri primesc în contrapartidă anumite facilităţi la
preţ. Furnizorii solicită preţuri ceva mai mari decât cele practicate în mod curent pe
piaţă, iar clienţii care plătesc în avans, dimpotrivă, cumpără la preţuri mai reduse
decât cele obişnuite. Pentru întreprinzător şi firma sa, obţinerea de credit comercial de
la furnizorii şi/sau clienţii săi este deosebit de avantajoasă, întrucât obţin capitalul
circulant necesar în mod rapid, fără garanţii şi dobândă, pe măsura necesităţii
aprovizionării şi/sau vânzării. Dezavantajele rezidă în oferirea în contrapartidă de
avantaje de preţ furnizorilor şi/sau clienţilor şi în crearea unei anumite dependenţe
faţă de aceştia.
Analiza acestui tip de finanţare a întreprinderii scoate în evidenţă aspectele
multiple prin care se motivează amânarea termenelor de plată. În esenţă, acestea pot fi
grupate în trei componente:
- Componenta tradiţională este aceea care decurge din interesele comune ale
părţilor de a creşte fluiditatea schimburilor comerciale şi de a diminua costurile de
organizare. Se reduc astfel cheltuielile de depozitare necesare, în cazul în care livrările
ar fi condiţionate de posibilităţile de plată reale, precum şi costurile de procurare a
mijloacelor de plată pentru cumpărători, dacă plata ar fi obligatorie la primirea mărfii.
În acest fel elasticitatea dovedită de furnizor, prin creditul comercial, serveşte
intereselor ambelor părţi şi facilitează circulaţia mărfurilor.

14
 - Componenta comercială implică utilizarea creditului comercial ca un
mijloc de natură comercială prin care se promovează vânzările. Este practicată de
fiecare furnizor în funcţie de condiţiile care îi sunt proprii şi acest fapt induce o mare
varietate a termenelor de plată, a duratei, şi prin aceasta a dimensiunilor creditului
comercial.
- Componenta financiară propriu-zisă, impune punerea la dispoziţia
clientului, pentru o perioadă dată, a unei părţi a capitalului ce aparţine furnizorului,
sub formă de marfă, a cărei plată este amânată.
În desfăşurarea raporturilor de credit comercial trebuie subliniat că
întreprinderile sunt polivalente: pe de o parte ele primesc credite, în calitate de
cumpărători sau încasează în avans, fapt ce le asigură un flux de resurse, iar pe de altă
acordă credite propriilor cumpărători sau sunt nevoiţi să plătească în avans. Deci, pe
ansamblu, se poate aprecia un transfer reciproc de resurse, care avantajează pe fiecare
întreprinzător. În funcţie de valoarea creditelor comerciale primite şi acordate,
întreprinderile pot avea o poziţie neutră, în care există un echilibru între creditele
comerciale primite şi cele acordate, favorabilă (când beneficiază de un aflux de
resurse) sau nefavorabilă (când acţionează cu angajări importante în beneficiul
clienţilor).
Practica economică arată că obţinerea de credit comercial de la partenerii de
afaceri este una din cele mai profitabile modalităţi de finanţare a propriei afaceri, care
se recomandă ori de câte ori este posibil. Pentru a se ajunge la o asemenea înţelegere
cu partenerii, relaţiile de afaceri trebuie să se deruleze fără incidente o perioadă de
timp, după care se poate decala termenul de plată, însoţit de scrisoare de garanţie
bancară de plată, iar după ce relaţiile se consolidează, creditul comercial se poate
acorda chiar alte condiţii suplimentare.
Pe ansamblu, dacă o mare parte a tranzacţiilor comerciale se echilibrează prin
stingere reciprocă, este evident că un aport în constituirea resurselor necesare
finanţării activelor circulante trebuie să revină creditului bancar. Astfel, unele
întreprinderi, în calitatea lor de furnizori, devin intermediari ai creditului bancar:
ele obţin credite bancare pe care, în parte, le redistribuie clienţilor prin intermediul
creditului comercial. În plus, băncile pot încuraja această intermediere, plasând şi
delegând parţial sarcina identificării şi selecţiei riscului către firmele furnizoare.
Pe de altă parte, întreprinderile care acordă credite comerciale pot obţine
finanţare imediată pentru continuarea activităţii curente, de la bănci sau societăţi
specializate, prin cesiunea încasărilor sale din facturile emise, operaţiune cunoscută
sub numele de factoring. Suma obţinută de vânzător este egală cu valoarea creanţei
din care se deduc comisioanele şi dobânda percepută de societatea de factoring.
O altă practică utilizată în dezvoltarea creditului comercial este reprezentată de
folosirea instrumentelor de plată ca instrument de credit, respectiv de garantare a
creditului comercial. Astfel are loc achiziţionarea de marfă în schimbul unor
instrumente de plată (Bilete la Ordin şi Cecuri) emise de întreprinderea cumpărătoare,
cu scadenţă la termen (60, 90 sau 120 de zile), eventual avalizate de banca acesteia. În
acest fel creditul comercial este acoperit de obligaţia cumpărătorului de a efectua plata
la scadenţa convenită, înscrisă în instrumentul de plată. Prin utilizarea acestor
instrumente de plată, la rândul său, vânzătorul poate obţine finanţare în baza
cesionării drepturilor ce decurg din aceste instrumente de plată, respectiv prin virarea
acestora în favoarea băncii sau în favoarea furnizorilor săi. Astfel instrumentele de
plată contribuie la dezvoltarea creditului comercial şi combinarea lui cu creditele
bancare.

15
 În cazul comerţului internaţional se mai utilizează şi alte instrumente de plată
care permit şi favorizează dezvoltarea creditului comercial, respectiv acreditivul
documentar şi incaso-ul – sistem de decontare prin care banca încasează în contul
unui creditor o sumă de bani de la debitori, la cererea primului.
Creditul comercial mai poate fi favorizat prin utilizarea unui alt instrument
bancar, respectiv scrisoarea de garanţie bancară, utilizată de obicei de întreprinderi
care nu au relaţii tradiţionale, ca o garanţie a efectuării plăţii la termenul convenit. În
acest caz furnizorul poate vinde marfa cu plata la termen, având garanţia că în cazul în
care cumpărătorul nu îşi va onora obligaţia la scadenţă, atunci va solicita băncii sale
efectuarea plăţii, conform obligaţiei asumate prin emiterea scrisorii de garanţie
bancară. Avantajul cumpărătorului este acela că poate obţine un credit comercial cu
costuri mai mici decât dacă ar fi efectuat plata, la momentul achiziţionării, cu bani
proveniţi dintr-un credit bancar, costurile pentru emiterea scrisorii de garanţie bancară
fiind sensibil mai mici decât în cazul creditului bancar. Dezavantajul întreprinderii
este acela că pentru obţinerea unei scrisori de garanţie bancară, aceasta trebuie să
parcurgă toate etapele şi să îndeplinească toate condiţiile ca şi pentru obţinerea
creditului bancar.
O altă formă a creditului comercial o reprezintă cumpărarea de produse cu
plată în rate, respectiv plata unei părţi din preţ se face la momentul cumpărării, iar
restul în rate, pe o perioadă de timp determinată. Transferul proprietăţii asupra
bunului are loc la momentul achitării integrale a preţului, iar în caz contrar vânzătorul
având dreptul să-şi recupereze bunul vândut.
b) Creditele bancare reprezintă o altă importantă sursă de finanţare externă a
întreprinderilor, prin intermediul instituţiilor de credit specializate, respectiv băncile.
Acestea pun la dispoziţia întreprinderilor resursele financiare necesare printr-o
multitudine de produse de credit care pot fi grupate, în funcţie de destinaţia lor, în
credite pentru finanţarea activităţii curente, pe termen scurt şi credite pe termen mediu
sau lung pentru finanţarea proiectelor de investiţii necesare modernizării sau
dezvoltării întreprinderilor. Creditele bancare se acordă în baza unui contract de credit
bancar, în care se stabilesc toţi termenii şi condiţiile de acordare şi care, de regulă, se
referă cel puţin la suma acordată, destinaţie, costuri, garanţii şi alte obligaţii ale
părţilor.
Acordarea de credite desfăşurată de unităţile bancare este o activitate care se
bazează în primul rând pe analiza viabilităţii şi realismul afacerilor derulate de
întreprindere în vederea identificării şi evaluării capacităţilor de plată a acestora,
respectiv de a genera încasări suficiente, care să asigure rambursarea creditului şi
plata dobânzilor aferente acestuia.
Determinarea capacităţii de plată se face, în principal, pe baza analizei
aspectelor financiare şi cu luarea în considerare a celor nefinanciare a afacerilor.
Analiza reflectă atât evoluţia pe perioada istorică, înainte de acordarea creditului, dar
şi pe perioada de creditare, având la bază informaţiile rezultate din documentaţia
solicitată odată cu depunerea cererii de credit, informaţiile furnizate de Registrul
Comerţului, Centrala Riscurilor Bancare, Centrala Incidentelor de Plăţi, precum şi alte
informaţii obţinute cu ocazia vizitelor la clienţi. De asemenea se au în vedere şi factori
externi întreprinderii cum ar fi cadrul legislativ care reglementează activitatea curentă
a solicitantului de credit, facilităţile fiscale, vamale, evoluţia cursului de schimb,
evoluţia ratei inflaţiei etc.
Creditele bancare îmbracă o tipologie de o diversitate extremă, care după toate
probabilităţile, n-ar putea fi redată în totalitatea să de nimeni. Următoarea selecţie
oferă o imagine suficient de cuprinzătoare. Creditele bancare se pot clasifica în:

16
 • Credite pe termen scurt, care se acordă, de regulă, pentru finanţarea
activităţii curente. Dintre acestea menţionăm:
- liniile de credit revolving, care presupun stabilirea unei limite maxime de
finanţare, stabilită de bancă şi întreprindere, în funcţie de nivelul activităţii curente şi
de necesităţile de finanţare ale întreprinderii; aceste linii de finanţare permit
întreprinderii să efectueze plăţile necesare bunei desfăşurări a activităţii până la
încasarea creanţelor sale, acoperindu-se în acest fel decalajul existent între încasările
şi plăţile firmei. În cadrul acestor linii de finanţare, băncile efectuează direct plata
furnizorilor de bunuri şi servicii, plata obligaţiilor bugetare, plata salariilor etc.,
nefiind permise plăţi pentru finanţarea investiţiilor; rambursarea creditului se face din
încasările curente ale întreprinderii, reîntregindu-se astfel plafonul de creditare
aprobat, pentru a putea fi din nou utilizat la stingerea nevoilor curente. Practic, acest
tip de credit permite utilizări şi rambursări multiple de fonduri, în limita maximă a
sumei contractate. Acest tip de credite se acordă, de regulă, pe termen scurt, pe
perioade de 3, 6, 9 sau 12 luni;
- creditele de trezorerie pe baza de documente în curs de încasare,
reprezintă o altă modalitate de procurare a fondurilor necesare, întreprinderile
cesionând băncilor drepturile ce decurg din documentele în curs de încasare aferente
livrărilor efectuate de firma creditată (cecuri, bilete la ordin, ordine de plată în lei şi în
valută, facturi interne sau externe, documente de export etc.). În acest caz, banca pune
la dispoziţie sumele solicitate, urmând ca la momentul încasării respectivelor
documente să efectueze rambursarea creditului. Acest tip de credit are o răspândire
mai redusă datorită faptului că presupune asumarea de către bancă a riscului de
neîncasare a documentelor, preluând în acest fel riscul de credit asociat unor clienţi
despre care, de regulă, nu deţine informaţii. Uzual, sunt acceptate documente emise de
firme, care au un nume pe piaţă sau documente care au ca plătitor statul (care este un
plătitor sigur, deşi termenul de plată nu este întotdeauna respectat). Termenul de
creditare depinde de termenul de încasare a documentelor prezentate, acesta putând
varia de la o zi la câteva luni calendaristice.
Valoarea acestui credit se stabileşte prin deducerea din valoarea nominală a
creanţelor de încasat, a dobânzilor calculate până la data estimată a încasării acestora.
Datorită riscului de neîncasare ridicat şi faptului că nu se constituie alte garanţii
suplimentare, acest tip de credit este utilizat de un număr restrâns de bănci şi este
destinat în special întreprinderilor care au un istoric de creditare cu banca respectivă.
În ciuda acestor dezavantaje, un asemenea credit are şi avantaje atât pentru bănci, care
efectuează plasamente pe termen scurt cu dobânzi mult mai mari decât în cazul
creditelor cu garanţii materiale (datorită riscului asociat), cât şi pentru întreprinderi,
care pot obţine rapid resursele necesare pentru plăţile imediate (de obicei pentru
achitarea instrumentelor de plată emise şi ajunse la scadenţă, în condiţiile în care
întreprinderea nu dispune de sumele corespunzătoare în conturile bancare), evitând
astfel apariţia instrumentelor de plată, care le diminuează considerabil accesul la
creditele comerciale şi creditele bancare în viitor.
- pentru întreprinderile care apelează în mod frecvent la astfel de credite,
băncile acordă linii de credit pe bază de documente în curs de încasare, care
reprezintă o combinaţie a celor două tipuri de credite descrise mai înainte, şi care
presupun stabilirea unei limite maxime de creditare, eventual constituirea unor
garanţii materiale care acoperă parţial suma creditată, utilizarea acestor linii urmând a
fi efectuată numai pe măsura cesionării documentelor în curs de încasare acceptate de
bancă, valoarea utilizărilor şi termenele de acordare pentru fiecare tragere din credit
fiind în concordanţă cu acestea.

17
 - facilităţile de descoperit de cont sau overdraft reprezintă creditele acordate
pe termen foarte scurt (câteva zile), pe baza unei depline cunoaşteri a clientului. Sunt
negarantate şi sunt folosite în situaţiile în care întreprinderile au încasări medii zilnice
prin bancă la un anumit nivel şi care, în mod accidental, pot ajunge în situaţia de a nu
avea suficiente disponibilităţi băneşti în contul curent deschis la bancă, pentru
efectuarea plăţilor zilnice. În aceste situaţii, băncile efectuează plăţile clientului,
urmând ca din încasările curente ale zilelor următoare să efectueze rambursarea
creditului.
• Credite bancare pe termen mediu şi lung se acordă de obicei pentru
finanţarea proiectelor de investiţii care vizează modernizarea sau dezvoltarea
capacităţilor existente, extinderea obiectului de activitate, precum şi pentru achiziţia
pachetelor de acţiuni ale altor societăţi sau finanţarea investiţiilor necesare dezvoltării
acestora.
Aceste credite se acordă din sursele proprii ale băncilor, dar şi din surse de
finanţare externă, caz în care solicitanţii de credit trebuie să îndeplinească o serie de
condiţii suplimentare, impuse de instituţiile financiare internaţionale, în concordanţă
cu scopurile urmărite de acestea, cu domeniile de activitate sau zonele geografice în
care îşi desfăşoară activitatea.
Rambursarea acestor credite se face în rate, egale sau inegale, a căror frecvenţă
este stabilită la acordarea creditului (lunar, trimestrial, semestrial, anual etc.), în
funcţie de destinaţia creditului şi capacitatea de rambursare rezultată din analiza
financiară a întreprinderii. În vederea accesării acestor fonduri pe termen mediu sau
lung, pe lângă condiţiile prezentate, întreprinderile trebuie să mai prezinte băncii un
plan de afaceri şi/sau un studiu de fezabilitate al proiectului de investiţii ce se solicită
a fi finanţat, din care să rezulte eficienţa acestuia, precum şi capacitatea de rambursare
a creditului solicitat.
c) Operaţiunile de leasing sunt şi ele din ce în ce mai des utilizate ca
modalitate de finanţare a IMM din ţara noastră, deşi după volumul valoric al
acordurilor încheiate ar trebui să le considerăm că sunt abia la început. Acestea
constau în închirierea unor bunuri (imobile, echipamente, autovehicule etc.) şi
prestarea unor servicii pentru anumiţi beneficiari, care sunt persoane juridice sau
fizice ce nu dispun de resursele financiare necesare achiziţionării bunurilor respective,
dar care pot, în schimb, să plătească periodic (lunar, trimestrial, semestrial, anual),
anumite sume în schimbul folosinţei acestor bunuri. Acest tip de operaţiune de
finanţare se poate realiza direct de către furnizorul producător, fie indirect, prin
societăţi de leasing specializate. De regulă, la sfârşitul perioadei de leasing,
beneficiarii pot opta pentru achiziţionarea respectivului bun (au dreptul, nu obligaţia),
în schimbul plăţii unei valori reziduale, care reprezintă între 5-15% din valoarea
bunului.
Obiectul operaţiunilor de leasing şi implicit al contractului de leasing îl
formează:
- bunuri de investiţii mobile sau imobile din sfera producţiei (utilaje şi maşini
agricole, maşini automatizate, maşini unelte, echipamente‚ industriale, mijloace de
transport etc.), precum şi bunuri de folosinţă îndelungată;
- bunuri din domeniul imobiliar, care se adresează atât firmelor, în cazul
închirierii unor spaţii comerciale sau sedii administrative, cât şi persoanelor fizice, sub
forma închirierii respectivelor imobile.
Pe toată perioada de leasing, bunurile ce fac obiectul acestui tip de finanţare
sunt asigurate de către finanţator, cu recuperarea cheltuielilor pe care le face de la
beneficiar.

18
 Participanţii la astfel operaţiuni de leasing sunt:
• furnizorul bunului, care rămâne proprietar pe perioada contractului de
leasing, interesul acestuia fiind de a-şi vinde produsul;
• finanţatorul (locatorul), care este de regulă, o societate financiară sau
o bancă specializată în plasarea capitalului în investiţii pe termen mediu sau lung, în
condiţii de rentabilitate, prin cumpărarea bunului oferit de furnizor, în baza cererii
beneficiarului (utilizatorului locatar) şi închirierea lui;
• utilizatorul (locatar, beneficiar), adică cel interesat în a folosi un bun,
fără a imobiliza resursele necesare achiziţionării lui, resurse financiare de care nu
dispune, sau în cazul în care le deţine, să le poată utiliza în alte scopuri.
În funcţie de calitatea participanţilor la operaţiunea de leasing direct, în care se
încheie un contract direct, între furnizor şi beneficiar, furnizorul îndeplinind şi
calitatea de finanţator, sau leasing indirect, în care intervin societăţile specializate de
leasing, care preiau funcţia de finanţator, cumpărând bunurile de furnizor pe care apoi
le închiriază beneficiarului, asumându-şi drepturile de proprietar, dar şi riscurile
aferente operaţiunii de leasing.
În funcţie de termenii contractuali se disting două tipuri de operaţiuni de
leasing:
 Leasing financiar – este operaţiunea de leasing, care îndeplineşte una
sau mai multe din următoarele condiţii:
• riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra
utilizatorului din momentul închirierii contractului de leasing;
• părţile au prevăzut expres că, la expirarea contractului de leasing se
transferă utilizatorului, dreptul de proprietate asupra bunului;
• utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare
va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piaţă), pe care acesta o are la data
la care opţiunea poate fi exprimată;
• perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţi 75%
din durata normală de utilizare a bunului, chiar dacă în final, dreptul de proprietate nu
este transferat.
 Leasing operaţional – este operaţiunea de leasing care nu
îndeplineşte nici una din condiţiile enumerate mai sus.
În cazul leasingului financiar, societatea de leasing îşi recuperează preţul de
achiziţie a bunului, inclusiv costurile auxiliare încă de la prima închiriere a bunului şi
obţine totodată un anumit profit. Prima perioadă de închiriere a bunului se numeşte
perioadă de bază şi este mai scurtă decât perioada de viaţă a acestuia.
În cazul leasingului operaţional, se recuperează doar o parte din costuri în
perioada de bază, ratele sunt mai mari, termenul este mai scurt decât în cazul
leasingului financiar, iar riscul creşte datorită uzurii morale a bunului. Acest tip de
leasing mai este numit şi finanţare extra-bilanţieră, deoarece obligaţia pentru plăţile
viitoare ale ratelor de leasing nu apare ca o datorie în bilanţul locatarului.
Avantajele leasingului pentru beneficiar sunt:
- uşurinţa şi perioada mai scurtă aferentă realizării leasingului, comparativ cu
obţinerea unui credit pentru investiţii de la o bancă;
- aportul iniţial în lichidităţi al beneficiarului este mai redus decât în cazul unui
credit bancar;
- finanţarea masivă de către societatea de leasing a achiziţionării activului,
care poate să ajungă până la 100% din preţul de achiziţie;

19
 - eliminarea necesităţii de a aduce garanţii pentru obţinerea finanţării de la
compania de leasing;
- chiria, în comparaţie cu preţul de cumpărare al produsului, nu necesită
capitaluri proprii semnificative, iar în cazul în care întreprinderea dispune de aceste
fonduri, le poate investi rentabil în alte sectoare;
- situaţia lichidităţilor firmei nu este afectată semnificativ de efectuarea
leasingului;
- potenţialul firmei de a contracta credite bancare rămâne neschimbat;
- bunurile achiziţionate în sistem leasing nu sunt evidenţiate în bilanţ ca
fonduri fixe decât în momentul transferului proprietăţii şi ca urmare, chiria poate fi
considerată ca o cheltuială deductibilă a societăţii;
- mărimea constantă a chiriei facilitează programarea mai riguroasă a
cheltuielilor;
- durata de închiriere poate fi stabilită astfel încât firma să fie dotată permanent
cu capacităţi de producţie moderne şi de mare randament;
- valorificarea de către întreprindere a facilităţilor fiscale asociate leasingului,
existente în fiecare ţară;
- tripla opţiune la încheierea perioadei de închiriere – să renunţe la contract, să
prelungească termenul sau să cumpere bunul la valoarea reziduală;
- permite dezvoltarea întreprinderilor, care nu beneficiază de fondurile
necesare achiziţionării bunurilor din surse proprii şi nici nu au posibilitatea de a
garanta un credit bancar necesar achiziţionării acestora.
Dezavantajele leasingului pentru întreprinderile beneficiare se concentrează
în zona costurilor. Constituind o zonă sensibilă în comparaţie cu alte surse de
finanţare, ratele de leasing includ, pe lângă dobânzi şi alte costuri suplimentare
aferente finanţării precum comisioane de gestionare a afacerii, prima de risc etc.
Oricum, pentru întreprinderile mici şi mijlocii din România, care nu dispun de
fondurile necesare efectuării investiţiilor şi nici nu au posibilitatea contractării unui
credit bancar, leasingul, chiar dacă este mai costisitor, rămâne principala sursă de
finanţare a întreprinderii pe termen mediu şi lung.
d) Alte surse de finanţare a IMM sunt considerate întârzierile la plata
datoriilor pe care le au IMM, unele dintre acestea cumulând anual un volum important
de datorii. Şi această sursă, ca şi altele la care ne-am referit mai înainte în paginile
acestui capitol, nu reprezintă prin natura lor un mijloc de finanţare, dar pot realiza
temporar o asemenea funcţie. Întreprinderile beneficiare mizează pe clemenţa
creditorilor, amânând pe cât posibil plata acestora, obţinând uneori chiar şi avantaje
din partea acestora (de exemplu reducerea datoriilor sau scutirea la plată a unei părţi
din acestea în cazul datoriilor către buget sau în cazul unor credite bancare). Aceste
sume restante la plată, denumite arierate oferă întreprinzătorilor avantajul finanţării
pe termen scurt a activităţii curente a întreprinderii, de cele mai multe ori fără costuri
suplimentare, însă prezintă dezavantajul inaccesibilităţii la credite bancare sau
programe de finanţare externă derulate de statul român sau cu garanţia statului român,
precum şi în continuarea relaţiilor comerciale, care pot conduce chiar la falimentul
întreprinderii.
Cele mai mari arierate, mai ales la plata furnizorilor, se înregistrează la IMM
din industria celulozei şi hârtiei, turism şi agricultură. Este foarte interesant că tot
IMM din aceste domenii de activitate economică au şi cele mai mari arierate şi faţă de
alţi creditori. Nu trebuie să ocolim însă faptul că în măsura în care au intrat în relaţii
unele cu altele, chiar între ele, IMM din domeniile enumerate au înregistrat arierate
importante. Există deci o oarecare tendinţă de consolidare pe anumiţi răi platnici, dar

20
şi pe anumite categorii de furnizori-creditori. Raportându-ne la situaţia arieratelor
existentă pe economia naţională, ponderea arieratelor înregistrate de IMM din unele
ramuri de activitate este dominantă (mai mare de 50%). Asemenea ramuri sunt:
comerţul, turismul, industria alimentară.
e) Creditele guvernamentale reprezintă o altă categorie de surse de finanţare
a IMM care este pusă la dispoziţie de guvernul român pentru cofinanţarea, alături de
instituţii financiare şi organisme internaţionale, a programelor de restructurare a
economiei, de dezvoltare a anumitor regiuni defavorizate, pentru crearea de noi locuri
de muncă pentru personalul disponibilizat în urma procesului de restructurare, pentru
dezvoltarea economică şi a infrastructurii în zonele rurale sau programe care vizează
în mod special sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării de întreprinderi mici şi mijlocii în
scopul preluării forţei de muncă şi activelor disponibilizate în urma procesului de
restructurare a economiei româneşti.
În acest context se înscriu şi programele de finanţare a IMM prin împrumuturi
care au în vedere satisfacerea separată sau cumulativă a două categorii de cerinţe:
- asigurarea accesului IMM la credite, având în vedere dificultăţile obţinerii
lor de la bănci comerciale datorită neîncrederii în această categorie de clienţi şi a
lipsei know-how-ului necesar;
- subvenţionarea parţială a dobânzilor la credite, ţinând cont de nivelul foarte
ridicat al dobânzilor bancare şi nivelul lor fluctuant.
În România s-au deschis mai multe linii de credite pentru IMM, cea mai mare
parte cu finanţare preponderent internaţională – Banca Mondială, Banca Europeană
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Programele PHARE, ISPA şi SAPARD ale
Uniunii Europene etc. Fireşte, la toate liniile respective, guvernul român a participat
cu o anumită cotă. Aceste linii de credite sunt accesibile selectiv întreprinderilor mici
şi mijlocii din anumite ramuri ale economiei şi/sau din anumite zone ale ţării şi pentru
anumite tipuri de afaceri.
f) Finanţările nerambursabile sau granturile sunt surse de finanţare
destinate sprijinirii desfăşurării unor activităţi importante pentru anumite segmente ale
societăţii sau pentru dezvoltarea de ansamblu a mediului economic şi social, din
domenii pentru care, din cauza situaţiei conjuncturale, nu există resurse financiare
suficiente, accesibile în mod curent (de exemplu reabilitarea infrastructurii în regiuni
mai puţin dezvoltate, recalificare profesională, sprijinirea ONG în calitate de partener
al autorităţii publice) sau din domenii în care există în mod tradiţional o nevoie de
resurse financiare mai mare decât disponibilităţile(de exemplu activităţile cu caracter
social). Este foarte clar că în funcţie de domeniile în care acţionează foarte multe
IMM pot candida şi accesa granturile de acest gen, fapt care de altfel s-a şi întâmplat.
Cele mai multe finanţări de acest tip, care se adresează IMM, provin din
finanţări nerambursabile acordate României de alte state sau instituţii internaţionale.
Sistemul finanţărilor nerambursabile publice externe este o verigă a
mecanismelor mai ample de colaborare dintre diverse state, el având caracterul unui
ajutor acordat pentru sprijinirea rezolvării unor situaţii excepţionale în care statul
beneficiar al acestui ajutor nu are experienţa sau resursele umane şi materiale necesare
pentru a încerca o rezolvare eficientă a acestora pe cont propriu. Din aceste motive,
resursele financiare propriu-zise sunt însoţite de o întreagă metodologie proprie care
trebuie respectată în procesul de acordare a finanţărilor şi prin care se urmăreşte
implementarea unor elemente de filozofie socială care şi-au dovedit validitatea în
situaţii similare întâlnite în alte state. Finanţatorii urmăresc atingerea unor obiective
generale (economice, sociale, culturale) prin sprijinirea financiară a activelor unor
organizaţii (firme, ONG, instituţii publice etc.).

21
 Schemele de finanţare prin granturi a IMM oferă, în anumite condiţii, fonduri
nerambursabile. De regulă, aceste programe au în vedere firmele din anumite ramuri
ale economiei sau zone ale ţării. Cele mai adesea se finanţează investiţii în
echipamente şi utilaje şi, mai rar, în capital circulant. Principiul de bază al acordării
granturilor este coparticiparea financiară, în sensul alocării de către IMM a unei părţi
din fondurile necesare întregului proiect, în limita unor cote minime, expres precizate.
Asemenea scheme de finanţare au fost operaţionalizate prin intermediul unor fundaţii
– CRIMM, FIMAN – sau alte agenţii guvernamentale – Agenţia Naţională a
Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Agenţia Naţională de dezvoltare regională, Agenţia
Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă – şi ministere precum Ministerul
Transporturilor, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul pentru Integrare
Europeană etc.
În cadrul acestui proces de finanţare nerambursabilă este necesară parcurgerea
următoarelor etape:
 Într-o primă etapă, finanţatorul stabileşte, prin colaborare cu autorităţile
statului care beneficiază de respectivele finanţări (în cazul unor programe masive de
finanţare cum ar fi cele oferite de Uniunea Europeană sau Banca Mondială), domeniul
sau domeniile vizate şi obiectivele pe care intenţionează să le realizeze, activităţile şi
beneficiarii potenţiali pe care acceptă să-i finanţeze din resursele sale. În această etapă
este elaborată metodologia care va permite selecţia prin licitaţie publică pe proiecte şi
finanţarea efectivă a activităţilor care asigură îndeplinirea în condiţii cât mai bune a
obiectivelor finanţatorului;
 A doua etapă o formează de licitaţia de proiecte. Finanţatorul lansează
în mod public programul de finanţare respectiv, oferind tuturor celor interesaţi un
pachet informativ care conţine un ghid al programului (explicând mai detaliat ce
intenţionează să realizeze programul şi ce condiţii trebuie să îndeplinească cei care
vor să obţină finanţare din această sursă, în primul rând dată limita până la care pot fi
depuse proiecte în vederea participării la licitaţie, limitele minime şi maxime ale
sumelor care pot fi solicitate printr-un singur proiect, intervalul de timp pentru care se
asigură finanţarea pentru proiectele câştigătoare) şi o cerere de finanţare, de regulă
sub forma unui formular standardizat. În cazul anumitor programe de finanţare ,
pachetul informativ include şi alte documente (modelul de plan de afaceri acceptat de
finanţator, niveluri maxime acceptate pentru anumite categorii de cheltuieli etc.);
solicitanţii depun proiectele de activităţi pentru care se solicită finanţări
nerambursabile, realizate în conformitate cu condiţiile prezentate în ghidul
programului;
 După expirarea perioadei de timp în care pot fi depuse proiectele,
acestea sunt evaluate de către comisia de evaluare constituită în etapa întâi, fiecărui
proiect fiindu-i acordat un anumit punctaj, funcţie de criteriile prezentate solicitantului
în cadrul pachetului informativ. Proiectele sunt apoi ierarhizate descrescător în funcţie
de punctajul obţinut, fiind declarate câştigătoare proiectele care au obţinut punctajele
cele mai mari şi care solicită, în total, o sumă mai mică sau egală cu bugetul total
oferit de finanţato r pentru programul de finanţare respectiv.
 Cea de-a patra etapă este prezentată de perioada de implementare a
proiectelor pentru care a fost obţinută finanţarea nerambursabilă.
 Ultima etapă este cea de evaluare a rezultatelor proiectului
Uneori, finanţatorul poate stabili că finanţarea nerambursabilă poate deveni
efectivă numai după realizarea şi implementarea proiectului din surse proprii, iar
aceasta se face pe baza evaluării rezultatelor. În această situaţie este vorba de fapt de o

22
retro-finanţare nerambursabilă, ceea ce presupune în mod practic restituirea
cheltuielilor efectuate de solicitantul grantului.

3.3. MECANISME DE SPRIJIN PENTRU FINANŢAREA

IMM-urilor ÎN ROMÂNIA

Legat direct de finanţare şi pornind de la dificultăţile pe care le întâmpină

IMM din România în tentativele lor de a-şi asigura mijloacele băneşti a devenit
necesară constituirea unor modalităţi şi mecanisme de sprijin a acestei categorii de
întreprinderi. Date fiind rolul important pe care îl au IMM în actuala etapă de
dezvoltare a economiei româneşti şi incapacitatea economiei naţionale, implicit a
statului de a finanţa dezvoltarea lor, accesul greoi, datorită lipsei garanţiilor materiale
corespunzătoare, la sursele de finanţare externă (în principal credite), a devenit
deosebit de importantă înfiinţarea unor fonduri de garantare a creditelor, prin care
statul oferă garantarea parţială a creditelor solicitate de la instituţiile financiare.
Până în prezent, s-au înfiinţat şi funcţionează mai multe asemenea fonduri de
garantare:
- Fondul Român de Garantare a Creditelor, proiectat şi finanţat cu contribuţia
guvernelor român, canadian şi austriac, înfiinţat în 1992;
- Fondul de Garantare a Creditului Rural, înfiinţat în 1994 de Ministerul
Agriculturii, împreună cu un grup de bănci româneşti, beneficiind de asistenţa
PHARE;
- Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi
Mijlocii, înfiinţate de guvernul român în anul 2001.
Caracteristica lor principală constă în divizarea riscului aferent creditării în
anumite proporţii, între organizaţia furnizoare de credite, de regulă banca şi fondul de
garantare. Practica finanţărilor de acest tip relevă că fondul de garantare îşi asumă cea
mai mare parte a riscului, cel mai adesea între 60–80 %.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM este deţinut în
întregime de stat, dar este administrat de Agenţia Naţională pentru IMM şi
Cooperaţie, care pune la dispoziţia unităţilor economice: garanţii acoperind 75% din
valoarea totală a împrumuturilor pe termen mediu şi lung, garanţii acoperind 60% din
valoarea împrumuturilor pe termen scurt şi a liniilor de credit şi scrisori de garanţie
pentru proiectele aprobate şi consultanţă corespunzătoare.
Fondul Român de Garantare pentru întreprinzătorii privaţi este organizat prin
constituirea unui acţionariat provenind din mediul bancar şi al instituţiilor financiare;
oferă garanţii acoperind maxim 70% din valoarea totală a împrumuturilor pe termen
scurt, mediu sau lung, precum şi pentru liniile de credit; pune la dispoziţie scrisori de
garanţie bancară, acordă consultanţă pentru unităţile economice ale căror proiecte au
fost aprobate.
Aceste fonduri constituie singura soluţie posibilă atunci când condiţiile de
creditare se înăspresc. Potrivit punctului de vedere a Băncii Naţionale a României,
resursele unui asemenea fond sunt asigurate de instituţii financiar-bancare şi
nebancare şi are rolul de a prelua o parte din riscul de creditare unei unităţi creditoare,
prin garantarea unei părţi din serviciul datoriei unui debitor, în cazul incapacităţii de
plată. Întreprinzătorul sau întreprinderea care apelează la fondurile de garantare
trebuie să-şi achite, pe lângă datoria corespunzătoare faţă de bancă, un comision de
garantare, care variază între 0,8% şi 3%.
În esenţă, mecanismul de garantare funcţionează astfel:

23
 - întreprinzătorul, întreprinderea mică sau mijlocie, în calitate de solicitant de
credite, se adresează unei bănci sau unei alte instituţii financiare pentru a obţine
finanţarea necesară şi în acest scop furnizează documentaţia solicitată, din care să
reiasă viabilitatea afacerii care formează obiectul finanţării solicitate;
- în cazul în care din analiza acestei cereri rezultă că afacerea pentru care se
solicită creditul este viabilă, dar întreprinzătorul respectiv nu posedă garanţiile
solicitate de bancă, aceasta poate accepta finanţarea sa de principiu şi îl recomandă
unui fond de garantare a creditului pe care banca respectivă urmează să-l acorde;
- întreprinzătorul prezintă fondului de garantare un exemplar din documentaţia
pentru credit depusă la bancă şi examinată de aceasta. Dacă în urma garanţiei, fondul
de garantare consideră că proiectul poate fi garantat, îşi dă acordul de principiu sub
forma unui mandat sau certificat de garantare pentru întreprinzătorul respectiv;
- între fondul de garantare şi bancă se încheie un contract de garantare a
creditului cu precizarea clară a condiţiilor (mărimea garanţiei, perioada etc.);
- între fondul de garantare şi întreprindere se încheie un contract în care se
specifică obligaţiile asumate în garantarea creditului şi se prevăd obligaţiile
solicitantului de credit faţă de fondul de garantare, care se referă, de regulă, la un
comision de analiză a cererii de garantare şi la un comision anual de garantare,
calculat ca procent din valoarea garanţiei, pentru suma rămasă de rambursat;
- între întreprindere şi bancă se încheie contractul de credit bancar cu
precizarea tuturor condiţiilor creditului (valoare, costuri, perioadă de rambursare,
garanţii etc.);
- acordarea efectivă a creditului conform destinaţiei contractate;
- rambursarea creditului şi plata dobânzilor aferente, precum şi plata
comisionului de garantare.
În situaţia în care întreprinderea care a contractat creditul nu reuşeşte
performanţele economice proiectate şi nu este în măsură să ramburseze creditul,
parţial sau total, atunci se aplică prevederile contractului de garantare şi fondul de
garantare plăteşte băncii sumele aferente garanţiei asumate, corelat cu valoarea
creditului nerambursat.
Principalul avantaj al finanţării IMM în condiţiile implicării fondului de
garantare este obţinerea de credite fără a avea garanţiile necesare, care altfel nu ar fi
acordate. Dezavantajele acestei metode de garantare a finanţărilor nerambursabile
rezidă din procesul mai complicat de obţinere a creditului şi în costurile suplimentare
implicate (costurile de garantare fiind neglijabile).
Un alt mecanism similar garanţiilor oferite de fondurile de garantare a
creditelor, special constituite în acest scop, îl reprezintă asigurarea riscului de credit
de către o societate de asigurare. Acest sistem permite obţinerea de credite fără
garanţii materiale, întreprinderile suportând în schimb costul primei de asigurare
încheiate de bancă cu societatea de asigurare agreată, procedura fiind asemănătoare cu
cea descrisă la fondurile de garantare.
Amândouă aceste modalităţi de sprijin pentru finanţarea IMM din România,
aşa cum au fost ele constituite şi funcţionează de fapt, pe baze comerciale, dezvoltă
costuri de tranzacţii ridicate, sunt greu accesibile prin formalităţile multiple pe care le
presupun şi procedurile ce trebuie urmate. De aceea, întreprinderile apelează la ele
numai atunci când chiar au epuizat celelalte posibilităţi.

24
 4. CREDITUL BANCAR PENTRU IMM-uri

Creditul bancar reprezintă o formă specializată de finanţare întrucât se

derulează pe o piaţă reglementată, în care funcţionează anumite reguli stricte impuse de
autorităţile de supraveghere ale statului, general valabile tuturor băncilor, la care se
adaugă reglementările proprii ale fiecărei bănci, reglementări care s-au conturat în timp
ca expresie a convergenţei de interese dintre cele două părţi: interesul băncilor de a face
plasamente cât mai eficiente (profituri cat mai mari şi riscuri cât mai mici) şi interesul
întreprinderilor de a primi finanţare în condiţii cât mai avantajoase pentru ele.
Creditele bancare reprezintă cea mai importantă sursă de finanţare externă,
specializată, a întreprinderilor de toate felurile, prin intermediul instituţiilor de
credit, respectiv sistemul bancar. Băncile pun la dispoziţia întreprinderilor resursele
financiare necesare printr-o multitudine de produse de credit care pot fi grupate, în
funcţie de destinaţia lor, în credite pentru finanţarea activităţii curente, pe termen
scurt, şi credite pe termen mediu sau lung pentru finanţarea proiectelor de investiţii
necesare modernizării sau dezvoltării întreprinderilor.
În întreaga activitate de creditare desfăşurată în România, băncile trebuie să
respecte întocmai legislaţia în vigoare şi, în special, Legea Bancară nr.58/1998, toate
actele normative (norme, circulare, regulamente şi instrucţiuni) emise de Banca
Naţională a României, potrivit Legii nr.312/2004, precum şi propriile norme şi
instrucţiuni de lucru, specifice fiecărei bănci comerciale.

4.1. TIPURI DE CREDITE BANCARE

În afară de principiile şi regulile generale impuse şi practicate care sunt comune

tuturor categoriilor de credite bancare, există tipuri de credite bancare care se deosebesc
între ele prin faptul că fiecare tip are anumite caracteristici pe care celelalte nu le au.
Legea Bancară defineşte creditul ca fiind orice angajament de plată a unei
sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum şi la plata
unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a
scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care
încorporează o creanţă sau a altui drept de plată a unei sume de bani.
Pe piaţa bancară există o multitudine de produse de credit bancar, fiecare
având caracteristici specifice, ce diferă de la o bancă la alta, sau chiar în cadrul
aceleiaşi bănci. În funcţie de perioada de acordare (care este strâns legată de destinaţia
şi capacitatea de rambursare a împrumutaţilor), creditele bancare pot fi acordate pe
termen scurt (de la 1 zi până la 1 an), mediu (între 1 şi 5 ani), sau lung (peste 5 ani). În
cadrul perioadei de creditare există o perioadă de utilizare a creditului, o perioadă de
graţie (în general în cazul creditelor pe termen mediu şi lung) şi o perioadă de
rambursare a creditului.

4.1.1. Credite bancare pe termen scurt

În general aceste credite acoperă necesităţile de finanţare pe termen scurt a

activităţii curente a întreprinderilor, fiecare având anumite particularităţi privind
destinaţia, valoarea creditului, perioada de acordare, modul de utilizare şi rambursare,
costurile aferente, garanţiile necesare, modalitatea de analiză şi condiţiile în care pot fi
acordate. Aceste credite vor fi prezentate succint în cele ce urmează:

25
 • Creditele globale de exploatare şi utilizările din deschideri de credite
permanente (liniile de credit)
Se acordă în limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul
nevoilor de exploatare (activitate curentă) ale clienţilor, sau anumite subactivităţi,
proiecte, etc., care prin natura lor se desfăşoară şi se evidenţiază în mod distinct.
Aceste credite sunt folosite pentru aprovizionări cu materii prime şi materiale,
mărfuri, subansamble, piese de schimb, energie, combustibili, cheltuieli cu salariile şi
asimilate acestora, etc., necesare realizării şi finalizării producţiei de mărfuri,
reîntregirii stocului de marfă, executării de lucrări şi prestării de servicii, care au
consum şi desfacere asigurată prin contracte şi comenzi ferme de livrare la intern şi la
export.
Nivelul creditelor globale de exploatare se determină pe baza fluxului de
lichidităţi (cash flow) şi capacităţii de rambursare a creditelor, pe baza analizei
documentaţiei depusă la bancă de către solicitanţii de credit. Volumul utilizărilor din
deschiderile de credite permanente (liniile de credit), în cazul creditării de ansamblu a
activităţii curente, se determină în funcţie de cifra de afaceri şi durata medie de
încasare a creanţelor (clienţilor), după formula :

Cifra de afaceri Durata medie de încasare

Utilizări din deschideri pe perioada creditării x a clienţilor (în zile)
de credit permanente = ————————————————————————
Perioada de creditare (în zile)

Cifra de afaceri pe perioada creditării se determină pornind de la cea realizată

în perioada precedentă, egală cu perioada de creditare, care, în urma analizei, va fi
corectată ţinându-se seama de portofoliul de contracte şi comenzi de aprovizionare şi
desfacere, în limita cash-flowului agentului economic, precum şi pe baza oricăror date
care pot conduce la stabilirea unei aprecieri cât mai reale asupra cifrei de afaceri ce
poate fi realizată pe perioada de creditare.
Durata medie de încasare a clienţilor reprezintă numărul mediu de zile în care se
încasează livrările efectuate şi facturate (clienţi de încasat) şi se calculează după formula:

Soldul mediu lunar al contului de

clienţi, pe o perioadă precedentă x Perioada de creditare (în zile)
egală cu perioada de creditare
Nz = ————————————————————————————————
Cifra de afaceri realizată în perioada precedentă,
egală cu perioada de creditare

În scopul evitării dublei creditări se urmăreşte ca împrumutaţii să nu

beneficieze în acelaşi timp de creditarea de ansamblu a activităţii curente prin credite
globale de exploatare şi prin utilizări din deschideri de credite permanente (linii de
credit), decât în cazuri bine justificate, urmărindu-se ca suma totală a finanţării
acordate să se încadreze în necesarul (deficitul) rezultat din analiza fluxului de
numerar al activităţii generale.
Perioada pe care se acordă aceste credite este, de regulă, de 6 sau 12 luni,
funcţie de politica fiecărei bănci. Având o pondere însemnată în totalul portofoliilor
de credit, volumul total al acestor credite poate influenţa nivelul indicatorului de
lichiditate al băncilor.
Pot beneficia de aceste tipuri de credit numai clienţii care au un standing
financiar acceptabil (primele trei clase de risc din cele cinci) şi au derulat operaţiuni

26
de încasări şi plăţi cel puţin la nivelul sumei solicitate pe o perioadă anterioară egală
cu perioada creditării.
Costurile uzuale pentru aceste tipuri de credite cuprind un comision de analiză,
un comision de acordare (flat), dobânda curentă, calculată la soldul mediu al
creditului în cursul lunii calendaristice, o marjă de risc, fixă la unele bănci şi variabilă
la altele, dar şi un comision de neutilizare (de regulă mult mai mic decât dobânda
curentă), pentru soldul mediu al sumei creditului aprobat şi neutilizat (fiind credite de
tip revolving, banca se obligă să pună la dispoziţia împrumutatului suma contractată
pe toată perioada de creditare, păstrând aceste sume „la vedere”, fără a le putea
fructifica în alte plasamente, iar în cazul neutilizării lor de către împrumutaţi ar
înregistra pierderi).
Garanţiile solicitate pentru aceste tipuri de credite sunt cele uzuale, stabilite de
fiecare bancă, de obicei ipoteci asupra imobilelor – proprietate a întreprinderii sau a
unei terţe persoane, gajuri fără deposedare asupra mijloacelor fixe ale întreprinderii
sau chiar gajul asupra stocurilor de materii prime, materiale sau mărfuri şi,
suplimentar, cesiunea încasărilor din activitatea viitoare, derulate prin bancă.
• Credite pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor temporare sau
sezoniere, în lei şi valută
Fac obiectul acestor categorii de credite stocurile care au fost deja
aprovizionate în perioada precedentă fără a fi achitate, stocurile care urmează a fi
aprovizionate pe bază de contracte ferme, cu desfacere asigurată, cât şi cheltuielile
temporare aferente acestor stocuri.
Aceste credite se pot acorda şi agenţilor economici din sfera comerţului care,
conform specificului activităţii, nu încheie contracte ferme de desfacere a mărfurilor,
pe termen mai mare de 180 de zile.
Analiza capacităţii de rambursare rezultate din fluxul de numerar se face luând
în calcul nivelul vânzărilor anterioare, extrapolate pe perioada de creditare,
urmărindu-se ca încasările din vânzarea mărfurilor pe perioada de creditare să fie cel
puţin egale sau mai mari decât cheltuielile şi stocurile creditate pe aceeaşi perioadă de
timp, plus dobânda aferentă creditului.
Creditele pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor sezoniere de materii
prime şi produse se acordă clienţilor care constituie astfel de stocuri datorită naturii
activităţii desfăşurate (produse agricole, agroalimentare, de provenienţă vegetală sau
animală, precum şi orice alte stocuri care nu sunt de natura celor curente şi se
consumă într-o perioadă mai mare de un trimestru, fără a depăşi 12 luni de la
constituire) şi fără ca perioada pentru care se constituie aceste stocuri să depăşească
intervalul dintre două sezoane (cicluri) de producţie naturală.
În general, creditele pentru finanţarea stocurilor se pot acorda numai după
verificarea prealabilă a existenţei scriptice şi faptice, prin deplasare la faţa locului a
unui reprezentant al băncii, precum şi a condiţiilor de păstrare, conservare şi
gestionare a acestora, în cazul în care cheltuielile s-au efectuat sau sunt îndeplinite
condiţiile pentru a se efectua, situaţia contractelor ferme de desfacere, precum şi dacă
stocurile şi cheltuielile respective au mai făcut obiectul altor credite.
Pentru finanţarea constituirii stocurilor de produse agricole, se poate accepta
ca valoare a creditului maxim 80% din valoarea veniturilor din exploatare estimate a
se realiza din valorificarea produselor respective.
Rambursarea acestor credite se realizează pe baza contractelor de desfacere
încheiate, pe măsura valorificării stocurilor temporare sau sezoniere.

27
 În general băncile manifestă reţinere în privinţa acordării acestor tipuri de
credite, datorită riscurilor asociate conservării, gestionării şi controlului stocurilor, dar
şi a valorificării lor la preţurile şi termenele estimate.
Costurile şi garanţiile solicitate sunt cele uzuale, aplicabile creditelor pe
termen scurt.
• Credite pentru prefinanţarea exporturilor, în lei şi valută
Destinaţia acestui gen de credite este de a satisface necesităţile curente sau
excepţionale ale clienţilor ocazionate de fabricarea produselor destinate exportului şi
se acordă numai cu condiţia existenţei contractelor de export sau comenzilor ferme
încheiate direct cu partenerii externi sau prin intermediul unor comisionări, care fac
obiectul creditului solicitat, din care să rezulte cantitatea şi felul mărfii, condiţiile şi
graficul de livrare, modalitatea şi termenele de plată şi preţul mărfii în valută, la
valoarea CIF sau FOB, după caz.
Incasso-ul documentar se acceptă ca modalitate de plată dacă din analiza
efectuată rezultă că între parteneri sunt relaţii de colaborare tradiţionale şi nu au
existat situaţii de întârziere sau neefectuare a plăţii.
Aceste credite se acordă pentru aprovizionări de pe piaţa interna (în lei) sau de
pe piaţa externă (în valută) cu materii prime şi materiale, semifabricate, subansamble,
combustibili, energie şi alte cheltuieli ocazionate de realizarea producţiei destinate
exportului cu desfacere asigurată, fără a depăşi 12 luni de la acordare, cu excepţia
produselor cu ciclu lung de fabricaţie.
Atunci când banca consideră necesar, acordarea acestui tip de credit poate fi
condiţionată de asigurarea împotriva riscului comercial de neplată, pe toată perioada
de creditare, de către EXIMBANK sau altă instituţie specializată. Această asigurare
este obligatorie pentru toate contractele de export încheiate cu parteneri din alte ţări
decât cele
nominalizate de Banca Naţională a României în categoria A.
Costurile acestor credite sunt cele uzuale practicate de bănci pentru creditele
pe termen scurt, însa există şi anumite fonduri bugetare, destinate încurajării
dezvoltării exporturilor, la care se acordă anumite facilităţi de dobândă.
• Credite pentru facilităţi de cont sau credite pe descoperit de cont
(overdraft), în lei şi valută
Creditele care se acordă pentru facilităţi de cont reprezintă credite pe perioade
scurte şi foarte scurte de timp, până la 30 de zile calendaristice, acordate agenţilor
economici care, din motive bine justificate, nu pot face temporar faţă plăţilor. Aceste
credite se acordă clienţilor care au un standing financiar ridicat, situaţi în prima clasă
de risc şi înregistrează un serviciu al datoriei bun.
Aceste credite vizează acoperirea decalajului intervenit în fluxul de numerar ca
urmare a întârzierilor în încasarea mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau
serviciilor prestate.
Sunt puţine bănci care acordă asemenea credite, iar atunci când o fac îl
limitează la o sumă maximă pe client. Valoarea maximă a unui credit va ţine seama,
pe lângă încasările medii zilnice prin bancă şi de valoarea totală a creanţelor de
încasat până la scadenţa creditului, din care se scad obligaţiile de plată faţă de
salariaţi, bugete, alte obligaţii faţă de bancă sau alte bănci, către furnizorii de materii
prime, utilităţi, energie, gaze etc., scadente pe perioada de creditare. În cazul în care
un client înregistrează restanţe la un astfel de credit, nu va mai putea beneficia de
acest tip de credit pentru o perioadă de timp, stabilită de fiecare bancă.
În cazul în care se înregistrează cereri repetate de acordare a unor astfel de
credite, banca poate încheia, la solicitarea clienţilor săi, contracte de credit pe

28
perioade de până la 12 luni de la data semnării şi în limita unei sume stabilite, în
cadrul cărora se vor permite utilizări multiple, în sistem revolving, cu condiţia ca
fiecare utilizare să fie urmărită şi rambursată în termenul maxim de 30 de zile. În
situaţia înregistrării de restanţe în încasarea creanţelor, banca poate suspenda oricând
facilităţile acordate.
Garantarea acestor credite se realizează prin cesionarea în favoarea băncii a
fluxului de lichidităţi derulat prin bancă şi prin gaj general, iar costurile sunt cele
uzuale creditelor pe termen scurt .
Creditele pe descoperit de cont (overdraft) se acordă de către bănci agenţilor
economici pe perioade foarte scurte de timp, care nu pot depăşi 7 zile calendaristice,
pentru achitarea unor obligaţii stringente privind aprovizionări cu materii prime,
materiale, combustibili, energie, manoperă, impozite, taxe şi alte obligaţii urgente. De
asemenea, aceste credite pot fi acordate agenţilor economici în situaţii neprevăzute, în
scopul prevenirii înregistrării de incidenţe de plată la instrumentele de plată, de debit,
emise de acestea (cecuri, cambii, bilete la ordin), care pot conduce la interdicţii
bancare de a mai utiliza cecuri sau incidenţe majore de plată, ca urmare a lipsei
temporare de disponibilităţi în cont (totale sau parţiale) la data decontării.
Pentru ca acest tip de credit este acordat în condiţii deosebite, clienţii care pot
beneficia de el trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii :
- derulează cea mai mare parte din operaţiuni cu banca de la care solicită
creditul, iar nivelul mediu zilnic al încasărilor prin această bancă este cu mult mai
mare decât valoarea creditului;
- au un standing financiar ridicat şi un serviciu al datoriei bun faţă de bancă;
- se încadrează în prima clasă de risc de credit (cel mai scăzut);
- nu înregistrează datorii restante către buget şi partenerii de afaceri;
- nu au figurat niciodată în evidenţa Centralei Incidenţelor de Plăţi cu incidenţe
de plată majore;
Dobânda percepută la aceste credite este de regulă cu mult mai mare decât
dobânda percepută la alte credite pe termen scurt (cu cel puţin 50%) şi pot fi garantate
cum se practică în mod uzual de banca respectivă. Sunt situaţii când asemenea credite
se pot acorda chiar fără garanţii, în cazul unor clienţi foarte importanţi pentru banca în
cauză.
• Credite acordate pe bază de documente în curs de încasare, respectiv pe
bază de documente de export, bilete la ordin, cecuri, ordine de plată, tichete de
masă, facturi, în lei şi valută (credite de trezorerie)
Nivelul maxim al creditului de trezorerie îl reprezintă valoarea documentelor remise
la încasare, diminuată cu valoarea dobânzii calculată pe perioada creditării, însă
valoarea totală a creditelor pe bază de documente în curs de încasare acordate unui
client este limitată la un anumit procent din valoarea medie a încasărilor în ultimele
luni, prin conturile deschise la banca respectiva (50-60%).
Pentru creditele de trezorerie se percep, de regulă, dobânzi curente care sunt
mai mari decât la creditele cu garanţii reale (dat fiind riscul de neîncasare a
creanţelor cesionate sau girate), precum şi un comision de acordare, perceput înainte
de utilizarea efectivă a creditului.
Perioada de creditare, în funcţie de documentul care stă la baza creditării, este următoarea:
- ordine de plată în lei: maxim 7 zile calendaristice;
- ordine de plată în valută: maxim 4 zile calendaristice;
- cecuri barate în lei: 15 – 60 zile calendaristice;
- bilete la ordin: maxim 30 – 60 zile calendaristice;

29
 - tichete de masă: maxim 20 zile calendaristice (data borderoului de rambursare
şi a bonului care confirmă primirea tichetelor de masă de către societatea emitentă);
- facturi interne: 60 zile calendaristice;
- documente de export: 60 – 90 zile calendaristice;
Aceste credite reprezintă operaţiuni de scontare a unor efecte de comerţ, în
baza cesionării creanţelor aferente, prin gir sau cesiune de creanţă. Girul este actul
prin care posesorul unui instrument de plată (cec, bilet la ordin, cambie), numit girant,
transferă unei alte persoane, numită giratar, printr-o declaraţie scrisă (exemplu: în
contractul bancar) şi subscrisă pe instrument, odată cu predarea acestuia, toate
drepturile ce decurg din instrumentul respectiv. Girul se dă pe verso-ul instrumentului
avut în vedere.
Documentele pe baza cărora băncile acordă în mod uzual credite sunt: ordine
de plată în lei, ordine de plată în valută, cecuri barate în lei, bilete la ordin în lei,
tichete de masă, facturi interne, documente de export (se includ şi facturile interne în
valută în cazul exporturilor realizate prin comisionări), documente care stau la baza
acreditivelor de export.
Creditele de trezorerie pot fi acordate clienţilor care îşi desfăşoară activitatea
prin conturi curente deschise la banca respectivă de cel puţin 3-6 luni, au încasări din
operaţiuni comerciale derulate prin aceste conturi la un nivel minim stabilit de fiecare
bancă pentru fiecare din lunile precedente, nu figurează la CIP în interdicţie bancară
cu cecuri, nu figurează la CIP cu incidenţe de plată majore cu bilete la ordin
înregistrate în ultima perioadă, încasează în mod curent documente de natura celor
care stau la baza solicitării creditului respectiv de trezorerie, nu au înregistrat restanţe
faţă de bancă, nu figurează la CRB cu restanţe faţă de alte instituţii de credit, iar în
cazul în care figurează, fac dovada achitării restanţelor respective pe baza unor
documente justificative emise de aceste instituţii de credit şi se încadrează în prima
sau cel mult a doua clasă de risc de credit (cele mai bune).
La rândul lor, emitenţii cecurilor barate în lei şi ai biletelor la ordin în lei, ca şi
plătitorii facturilor interne, trebuie să nu figureze la CIP în interdicţie bancară cu
cecuri şi să nu figureze la CIP cu incidenţe de plată majore, cu bilete la ordin
înregistrate în ultimele 6-12 luni. În cazul creditelor de trezorerie pe bază de tichete de
masa, clientul trebuie să aibă şi calitatea de societate afiliată unei societăţi emitente.
În plus, în cazul creditelor de trezorerie pe bază de facturi interne, plătitorul
facturii trebuie să fie clientul băncii care acordă creditul, cu excepţia acelor societăţi
care au un nume în piaţă, instituţiilor publice, sau în cazul în care solicitantul de credit
are relaţii tradiţionale cu plătitorul facturilor respective şi a mai încasat sume de la
acesta în conturile sale deschise la bancă.
Rambursarea creditelor de trezorerie se face prin încasarea documentelor
cesionate sau girate, însă se poate face şi în avans, din alte încasări, la solicitarea
scrisă a clientului, fără perceperea de costuri suplimentare.
Garantarea creditelor de trezorerie este reprezentată de încasarea documentelor
care stau la baza acordării şi de un bilet la ordin în alb, fără protest, emis de
întreprindere în favoarea băncii şi avalizat de acţionarul/administratorul societăţii, în
calitate de persoană fizică. Excepţie fac creditele acordate pe bază de ordine de plată,
caz în care nu mai este necesara solicitarea biletului la ordin.
Pentru întreprinderile care solicită în mod frecvent credite de trezorerie şi care nu
au întâmpinat dificultăţi în rambursarea acestora, băncile pot analiza oportunitatea
stabilirii de linii de credit pe bază de documente, pe o perioadă cuprinsă între 3 şi 6 luni,
fiecare utilizare din linie având o scadenţa certă în cadrul valabilităţii liniei de credit, în
funcţie de termenele maximale prevăzute pentru fiecare tip de document; fiecare utilizare

30
se poate acorda numai în momentul prezentării documentelor care stau la baza tragerilor
respective. În garantarea acestei facilităţi se pot solicita întreprinderii şi alte tipuri de
garanţii, cum ar fi ipoteci şi gajuri asupra unor bunuri materiale. În acest caz, dobânda
poate fi diminuată, proporţional cu tipul şi ponderea garanţiilor materiale.
Avantajul acestor tipuri de credite pentru bancă este acela că permite
fructificarea resurselor disponibile la un preţ mai mare decât celelalte tipuri de credite
pe termen scurt, fără a afecta lichiditatea băncii, însă cu asumarea unor riscuri mai
mari, precum şi încurajarea clienţilor de a avea încasări constante prin bancă. Pentru
întreprinderi, clienţii băncii, avantajul este acela că îşi pot transforma creanţele în
lichidităţi într-un timp foarte scurt, analiza bonităţii acestora realizându-se periodic,
nu la fiecare solicitare, şi pot face faţă în acest fel la obligaţii de plată urgente, fără a
avea disponibilităţile necesare în conturile bancare, dezavantajul fiind acela al
dobânzilor mari practicate de bănci la aceste credite.
Pentru economie, dezvoltarea acestui tip de credite oferă avantajul disciplinării
agenţilor economici de a-şi onora la scadenţă angajamentele de plată asumate, băncile
făcând o selecţie atât a solicitanţilor de credit, cât şi a plătitorilor instrumentelor
respective (prin verificarea comportamentului acestora la plată, respectiv consultarea
Centralei Incidenţelor de Plăţi), dar şi de a utiliza instrumentele de plată cu decontare
pe circuit bancar, în defavoarea plăţilor cu numerar.
• Credite pe obiect, punctuale, pentru finanţarea anumitor tranzacţii pe
termen scurt, în lei şi valută
Pe lângă creditele pe termen scurt menţionate mai sus, băncile pot acorda
credite cu scadenţă sub un an pentru orice alte destinaţii solicitate de clienţii lor, cu
condiţia ca tranzacţiile respective să fie legale, cu respectarea condiţiilor generale de
creditare stabilite de fiecare bancă la care se adaugă condiţia existenţei capacităţii de
rambursare a creditului în termenul solicitat (spre exemplu se pot finanţa şi cheltuieli
privind achiziţii de imobile, acţiuni, obiective de investiţii, etc. dacă se oferă garanţii
corespunzătoare, iar întreprinderea poate rambursa creditul la termenul propus),
termenul pe care se acordă creditul nefiind în mod obligatoriu legat direct de
destinaţia lui, ci mai ales de capacitatea de rambursare a solicitantului de credit.

4.1.2. Creditele bancare pe termen mediu şi lung

Reprezintă un tip de credite care sunt întotdeauna legate de realizarea unor

obiective economice pentru care orice întreprindere şi cu atât mai mult IMM are
nevoie de perioade de timp mai mari care, de regulă, depăşesc un an şi pot atinge 3 –
5 ani uneori, în condiţii speciale, poate chiar mai mulţi ani. Dintre acestea fac parte :
• Creditele pentru investiţii (echipament) care se acordă în completarea
surselor proprii, a surselor din bugetul de stat şi/sau bugetele locale, necesare
acoperirii cheltuielilor prevăzute în proiectele de investiţii aprobate, pentru :
- realizarea de noi capacităţi de producţie, precum şi dezvoltarea celor existente,
inclusiv pentru finanţarea cheltuielilor privind efectuarea probelor tehnologice;
- modernizarea şi/sau retehnologizarea capacităţilor de producţie, a utilajelor,
maşinilor, instalaţiilor, clădirilor şi construcţiilor existente, etc.;
- realizarea de investiţii prin :
- procurarea de maşini, utilaje şi mijloace de transport;
- asigurarea utilităţilor necesare funcţionarii obiectivelor şi capacităţilor noi sau existente;
- cumpărarea de clădiri, construcţii, unităţi de producţie, etc.;
- cumpărarea de materiale şi piese de schimb, animale de producţie şi reproducţie;
- plantaţii pomicole, viticole şi de alte specii;

31
 - alte investiţii.
În vederea obţinerii de credite pentru investiţii, în completarea surselor proprii,
întreprinderile mici şi mijlocii trebuie să prezinte băncii, pe lângă documentaţia
comună oricărui credit şi următoarele documente specifice:
- studiu de fezabilitate pentru proiectul de investiţii propus;
- documentaţia tehnico-economică aferentă obiectivului de investiţii sau
memoriul justificativ privind necesitatea efectuării acestor investiţii, cu devize
estimative şi lista de utilaje şi alte dotări, inclusiv proiecţia surselor de finanţare şi a
utilizării acestora pe toată perioada de creditare;
- autorizaţia de construcţie cu toate avizele şi acordurile necesare obţinerii
acesteia, inclusiv proiectul de execuţie;
- lista cheltuielilor de capital pentru investiţia aprobată;
- documente privind situaţia juridică a terenului;
- alte documente prevăzute de legislaţia în vigoare.
Creditele pentru investiţii se acordă în completarea resurselor proprii ale
întreprinderii dar, de regulă, nu depăşesc 85% din valoarea totală a proiectului,
diferenţa de 15 % reprezentând aportul propriu al întreprinderii. Volumul maxim al
creditelor pentru investiţii se stabileşte la nivelul deficitului net de resurse ce rezultă
din proiecţia surselor pentru investiţii şi a utilizării acestora, calculat pe baza
fluxurilor de numerar determinate pentru întreaga activitate de exploatare a
întreprinderii. Proiecţia surselor pentru investiţii se foloseşte atât pentru determinarea
mărimii deficitului de resurse dar şi pentru stabilirea modului şi perioadei de utilizare
a creditului, precum şi a perioadelor de graţie şi de rambursare a creditului.
La acordarea creditelor pentru investiţii, pe lângă analiza financiară obişnuită
pentru creditele pe termen scurt, se mai calculează o serie de indicatori specifici
privind investiţia cum ar fi: pragul de rentabilitate, rata internă de rentabilitate, durata
de recuperare a investiţiei, cursul de revenire net actualizat, etc., utilizându-se formule
de calcul şi criterii de apreciere conform normelor băncii.
• Creditele pentru cumpărarea de acţiuni şi active scoase la vânzare de
AVAS prin oferta publică, negociere, licitaţie sau metode specifice pieţei de capital.
Aceste credite se acordă pe perioade de cel mult 5 ani, iar valoarea creditului nu poate
fi mai mare de 70% din preţul de ofertă ce trebuie achitat, împrumutatul fiind obligat
să achite cel puţin 30% din acest preţ înainte de efectuarea plăţii din credit. La analiza
capacităţii de rambursare a creditului solicitat pentru cumpărarea de acţiuni nu se vor
lua în considerare veniturile din dividendele estimate pentru acţiunile cumpărate din
credit. Acordarea acestor credite poate fi garantată în proporţie de cel mult 50% cu
gajul asupra activelor achiziţionate, diferenţa de garanţii necesare fiind acoperită cu
alte garanţii uzuale solicitate de bancă.
• Creditele pentru promotori imobiliari care se acordă întreprinderilor ce
construiesc şi vând locuinţe direct către persoane fizice. Pentru a beneficia de astfel de
credite, întreprinderea trebuie să posede dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra
terenului pe care urmează a se edifica locuinţele şi să prezinte băncii un portofoliu de
comenzi / contracte încheiate cu persoanele fizice care doresc să cumpere locuinţe cu
plată integrală sau în rate. În cazul în care locuinţele se vând cu plată integrală,
rambursarea creditului se face la data vânzării locuinţelor, dar banca poate să acorde
credite şi persoanelor fizice în vederea dobândirii acestor locuinţe;
• Creditele ipotecare sunt acordate pentru construirea, reabilitarea,
consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinaţie locativă, industrială sau
comercială, în conformitate cu Legea nr.190 / 1999 privind creditul ipotecar, pe o
perioadă de cel puţin 5 ani.

32
 La acordarea acestor credite, pe lângă documentaţia de credit obişnuită,
întreprinderile trebuie să prezinte un raport de evaluare întocmit de un evaluator
atestat ANEVAR a devizului estimativ întocmit de o antrepriză de construcţii, precum
şi planul de finanţare a construcţiei convenit cu constructorul şi în care să se prevadă
eşalonarea în timp a sumelor avansate. Creditul ipotecar se garantează cu ipoteca de
rang I asupra imobilului a cărui construcţie se finanţează, iar valoarea imobilului
trebuie să acopere în proporţie de cel puţin 120% valoarea creditului ipotecar.
• Creditele pentru activitatea de leasing de care beneficiază întreprinderile
ce au ca obiect de activitate operaţiunile de leasing. Sunt utilizate pentru
achiziţionarea bunurilor ce vor face obiectul contractelor de leasing. Aceste bunuri se
achită din avansul încasat de la beneficiarul contractului de leasing, iar restul din
credit bancar, rambursarea creditului urmând a se efectua din cesiunea încasării
ratelor de leasing, creditul fiind garantat cu însăşi bunul achiziţionat de întreprindere
în vederea închirierii în sistem leasing .

33
 5. METODE DE ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ IN
RELATIA DE CREDIT

Orice finanţator al unei IMM şi nu numai a acestora, pentru a decide asupra

acordării resurselor ce i se solicită sau pe care el, din proprie iniţiativă, doreşte să le
acorde unor beneficiari din motive foarte diferite, este interesat să cunoască starea
potenţialului sau potenţialilor beneficiari pentru a-i selecţiona pe cei mai potriviţi, cei
care au potenţialul cel mai mare de a duce la îndeplinire obiectivele urmărite prin
finanţarea respectivă. În acest sens, teoria şi practica economică au sintetizat, în timp,
pe baze experimentale, un instrument complex de cunoaştere şi evaluare în stare să
ofere argumentele necesare unei decizii de acceptare sau de refuz a finanţării
solicitate. Acest instrument este analiza economico-financiară la care apelează toţi
finanţatorii, pe care tot ei au perfecţionat-o treptat, în colaborare şi cu sprijinul celor
ce apelează la ei, pentru a se face mai bine cunoscuţi şi a demonstra că ei merită să fie
sprijiniţi în tentativele lor.

5.2. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ ÎN CADRUL

PROGRAMELOR DE CREDITARE A IMM DIN ROMÂNIA

În general, toate băncile din România acordă credite întreprinderilor, dacă

îndeplinesc o serie de condiţii generale de eligibilitate şi condiţii specifice, pentru
fiecare tip de credit solicitat, în conformitate cu politica de creditare a fiecărei bănci.
În consecinţă, pe piaţa bancară din România, cea mai mare parte a băncilor
acordă credite întreprinderilor mici şi mijlocii, oferind o mare varietate de produse de
creditare. O analiză comparativă a surselor de creditare arată că, pentru produse
similare oferite de diferite bănci, din surse proprii, există foarte multe elemente
comune, diferenţa fiind dată de politica de creditare specifică fiecărei bănci,
capacitatea fiecărei bănci de a desfăşura acest tip de activitate, modul de abordare a
riscului de credit, politica de costuri practicată precum şi cultura organizaţională
privind activitatea de creditare.
Cu alte cuvinte, pentru asigurarea resurselor financiare necesare la costuri
optime, întreprinderile mici şi mijlocii trebuie să cunoască, în primul rând, care sunt
instituţiile de credit care acordă credite acestui segment de clienţi (existând şi bănci
“elitiste” care nu numai că nu acordă credite, dar nici nu deschid conturi curente
pentru întreprinderi care nu au un anumit nivel al cifrei de afaceri), care sunt
condiţiile de eligibilitate şi de standing financiar în vederea accesului la creditare şi
care sunt condiţiile de costuri şi garantare practicate de bănci.
Dacă în privinţa costurilor şi a garanţiilor practicate, diferenţele între sursele
de creditare tind să se diminueze, cea mai importantă componentă a procesului de
creditare, care diferenţiază accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la sursele de
creditare, o reprezintă analiza economico – financiară realizată de bănci în vederea
luării deciziei de creditare. Deşi scopul este de a determina capacitatea de rambursare
şi de a selecta clienţii, există diferenţe majore între bănci în abordarea analizei
economico – financiare dar şi între modelele la care au ajuns, profunzimea,
interpretarea şi în general calitatea sa. Practic, fiecare finanţator are propriul model de

34
analiză economico-financiară care, chiar dacă are cam acelaşi conţinut la toţi, diferă
de la un finanţator la altul în funcţie de experienţă, tradiţie, scop, rafinament, etc.
În general, pentru evaluarea cererilor de credit, analiza economico – financiară
are în vedere următoarele:
- îndeplinirea condiţiilor generale de eligibilitate, care au în vedere domeniul
de activitate şi tipul de client, efectuându-se în acest sens o preselecţie a solicitanţilor
de credit în urma unei analize sumare, pe baza discuţiilor cu clienţii;
- analiza tranzacţiei solicitate (suma creditului, destinaţie, perioada de
creditare, costuri, garanţii, rambursare, etc.);
- analiza solicitantului de credit, respectiv analiza economico – financiară şi a
managementului societăţii, analiza sectorului de activitate şi a pieţei de desfacere, iar
în cazul creditelor pentru investiţii, analiza studiului de fezabilitate.
Pentru a percepe mai bine importanţa analizei economico – financiare
ocazionate de cererile de credite bancare ale IMM, vom prezenta fundamentele unui
model clasic, oarecum standardizat (în sensul că se aplică tuturor întreprinderilor, atât
întreprinderilor mici şi mijlocii cât şi întreprinderilor mari sau foarte mari, fără a ţine
cont de diferenţele dintre aceste categorii), precum şi modalităţi specifice de analiză
economico – financiară adaptate întreprinderilor mici şi mijlocii, practicate de unele
bănci, pentru credite acordate din surse proprii sau în cadrul unor programe de
finanţare externă.
Analiza economico-financiară are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al
situaţiei întreprinderii, pe baza documentelor de sinteză contabilă (bilanţul contabil şi
raportul de gestiune, contul de profit şi pierdere, raportări contabile periodice), ultimei
balanţe de verificare, bugetului de venituri şi cheltuieli şi fluxului de numerar, pe
perioadele anterioare, precum şi pe perioada de creditare solicitată. Aceasta
presupune:
• analiza bilanţului contabil, la trei perioade anterioare (respectiv ultimii doi
ani încheiaţi şi data ultimei balanţe de verificare), urmărindu-se:
- principalele elemente de activ şi de pasiv, ca structură, şi evoluţia lor în
perioada anterioară;
- onorarea obligaţiilor de plată şi a datoriilor faţă de terţi şi în special faţă
de personal, faţă de buget şi instituţiile financiare;
- corelaţiile de bilanţ şi necesităţile de finanţare.
• analiza veniturilor, cheltuielilor, şi a contului de profit şi pierdere, urmărindu-se:
- veniturile şi cheltuielile aferente activităţii de bază precum şi rezultatul din
exploatare obţinut;
- costurile şi veniturile, în vederea dimensionării corecte a necesităţilor de finanţare ;
- veniturile şi cheltuielile financiare şi excepţionale precum şi impactul
acestora asupra rezultatului de ansamblu al întreprinderii;
- evoluţia rezultatelor obţinute şi a repartizării profitului realizat, iar în cazul
înregistrării de pierderi, care sunt cauzele care le-au determinat, modul de remediere a
situaţiilor respective şi de recuperare a pierderilor;
• analiza fluxurilor de numerar, pe perioadele precedente, precum şi cele
previzionate pentru perioada de creditare, prin care se urmăresc încasările, plăţile şi
disponibilităţile întreprinderii pentru fiecare perioadă de timp analizată (lună
calendaristică, trimestru, an), respectiv:
- intrările de numerar în întreprindere, evidenţiate distinct, pe tipuri de surse;
- ieşirile de numerar din întreprindere, în vederea onorării obligaţiilor de plată faţă de terţi;
- surplusul/deficitul de numerar la sfârşitul fiecărei perioade, înainte de
onorarea obligaţiilor de plată faţă de bancă şi după plata acestor obligaţii;

35
 Analiza financiară are ca punct de plecare bilanţul contabil, care este
documentul oficial de gestiune al întreprinderii şi oferă o imagine contabilă de
ansamblu asupra situaţiei patrimoniale, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute,
pe baza unor acte administrative emise la un moment dat. Dacă bilanţul reprezintă
situaţia patrimoniului existent al întreprinderii la un moment dat, contul de profit şi
pierderi arată modul în care s-a ajuns la situaţia respectivă (veniturile şi cheltuielile
efectuate), pornind de la situaţia existentă la începutul perioadei, iar situaţia fluxurilor
de numerar arată momentul în care s-au realizat efectiv mişcările de fonduri aferente
respectivelor venituri şi cheltuieli ale societăţii pe perioada analizată.
Indicatorii de analiză a bonităţii întreprinderilor utilizaţi de bănci, diferă de la
o bancă la alta atât din punct de vedere al numărului, tipului, modului de calcul şi de
interpretare a rezultatelor, în funcţie de politica fiecărei bănci de a fi mai permisivă
sau restrictivă la acordarea creditelor.
Principalii indicatori de analiză a bonităţii întreprinderilor utilizaţi de
bănci sunt:
• Cifra de afaceri reprezintă veniturile realizate de întreprindere din vânzarea
produselor şi prestarea serviciilor către terţi, chiar dacă nu au fost încasate efectiv. Se
urmăreşte dacă aceasta este constantă sau ascendentă, orice evoluţie descendentă fiind
un semnal negativ serios pentru bancă. În aprecierea acestui indicator se are în vedere
evoluţia producţiei fizice la principalele produse, influenţa creşterii preţurilor,
consolidarea acestora în echivalent valută, urmărindu-se evoluţia în termeni reali.
• Capitalurile proprii arată gradul de capitalizare al societăţii, respectiv
contribuţia proprietarilor la dezvoltarea afacerii, valoarea rezultatelor obţinute precum
şi politica de repartizare a profiturilor realizate în perioadele anterioare. Un nivel
redus al capitalurilor faţă de volumul de activitate arată neîncrederea proprietarilor în
viitorul firmei şi/sau rezultate nesemnificative obţinute în perioadele anterioare şi/sau
limitări ale posibilităţilor de susţinere financiară a afacerii de către proprietari;
• Gradul de îndatorare reprezintă ponderea datoriilor întreprinderii faţă de
terţi în total pasive şi arată dependenţa întreprinderii faţă de diverşi creditori, fiind de
apreciat întreprinderile care înregistrează un raport echilibrat între fondurile proprii şi
fondurile atrase (datorii).
• Rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere), în cifre absolute, reprezintă
indicatorul sintetic ce caracterizează eficienţa activităţii desfăşurate, influenţând direct
nivelul fondurilor proprii, în sensul majorării lor cu profitul sau diminuării lor cu
pierderea. De regulă, băncile nu acordă credite întreprinderilor care nu reuşesc să-şi
acopere cheltuielile cu venituri şi deci înregistrează pierderi, iar în cazul în care
profiturile sunt mici, creditarea se face cu mare prudenţă. În anumite cazuri se pot
credita şi întreprinderile care înregistrează pierderi, dacă aceste pierderi sunt
justificate de sezonalitatea activităţii sau se datorează unor cauze temporare şi există
certitudinea recuperării lor pe perioada de creditare.
• Fondul de rulment reprezintă diferenţa între pasivele pe termen lung ale
societăţii şi activele imobilizate. În cazul unei bune gestionări financiare, activele
imobilizate trebuie să fie acoperite integral din pasivele pe termen lung, deci fondul
de rulment trebuie să fie pozitiv, iar în cazul în care acest indicator înregistrează
valori negative, se va urmări preocuparea managementului pentru echilibrarea lor prin
majorarea fondurilor proprii, constituirea rezervelor şi a altor fonduri din profitul
realizat, vânzarea unor active fixe, etc., evitându-se finanţarea cu surse pe termen
scurt a activelor imobilizate.
• Necesarul de fond de rulment reprezintă diferenţa între activele realizabile
pe termen scurt şi datoriile pe termen scurt (sub 1 an) şi arată, în mărime absolută,

36
modul de acoperire cu active valorificabile pe termen scurt a datoriilor pe termen
scurt, acest indicator fiind apreciat dacă înregistrează valori pozitive.
• Lichiditatea reprezintă capacitatea unei societăţi de a face faţă datoriilor sale
pe termen scurt prin transformarea activelor sale circulante în disponibilităţi. În
funcţie de lichiditatea activelor luate în considerare, există doi indicatori de lichiditate
utilizaţi, respectiv lichiditate curentă = active circulante / datorii curente, lichiditate
imediată = (active circulante – stocuri) / datorii curente.
Când valorile acestora sunt supraunitare, întreprinderea este apreciată pozitiv,
dar când valorile sunt foarte mari este posibil ca întreprinderea să acumuleze active
circulante nevalorificabile (creanţe nerecuperabile sau stocuri nevandabile).
• Viteza de rotaţie a activelor circulante arată numărul de cicluri efectuate
de activele circulante în decursul unei perioade şi se determină ca raport între cifra de
afaceri şi activele circulante medii (la începutul şi sfârşitul perioadei analizate).
• Viteza de rotaţie a stocurilor se calculează în două moduri şi arată de câte
ori se înlocuieşte stocul sau câte zile staţionează în medie stocurile într-o întreprindere
pe durata unei perioade de timp:
- viteza de rotaţie = costul aprovizionărilor / stocul mediu = nr. rotaţii
- viteza de rotaţie = (stocul mediu x 360 ) / costul aprovizionărilor = nr. zile
Stocul mediu reprezintă media aritmetică a stocurilor existente la începutul şi
sfârşitul perioadei analizate.
• Durata medie de încasare a creanţelor, exprimată în zile, arată amânarea
medie a plăţii acordată clienţilor şi se calculează astfel:
- durata medie de încasare a creanţelor = (soldul mediu al creanţelor x 360) /
cifra de afaceri
• Durata medie de plată a furnizorilor, exprimată în zile, reprezintă
amânarea medie a plăţii furnizorilor şi se calculează similar cu durata de încasare a
creanţelor.
Analiza duratelor medii de încasare a creanţelor şi de plată a furnizorilor arată
durata creditelor comerciale acordate şi primite de întreprindere. O bună gestiune a
întreprinderii urmăreşte reducerea perioadei de încasare a clienţilor fără a prejudicia
piaţa de desfacere, respectiv cifra de afaceri, iar în cazul termenelor de plată către
furnizori trebuie urmărit comparativ, costul creditului comercial acordat de furnizori
şi costul unui credit bancar pe termen scurt.
• Indicatorii referitori la rentabilitate
Rentabilitatea economică arată capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit
din întreaga sa activitate economico-financiară, iar rentabilitatea financiară exprimă
capacitatea capitalului investit de a produce profit.
Cele mai uzuale formule de calcul sunt :
- rentabilitatea economica = profit brut / cifra de afaceri
- rentabilitatea economica = profit brut / total activ
- rentabilitatea financiara = profit net / capitaluri proprii
În vederea reducerii perioadei de timp necesare analizei şi evaluării riscului de
credit, cea mai mare parte a băncilor utilizează un sistem scoring de stabilire a
performanţei financiare a întreprinderii, respectiv îşi stabilesc un număr de indicatori
calculaţi pe baza datelor din bilanţ şi din contul de profit şi pierderi, cărora le atribuie
un anumit punctaj. În funcţie de punctajul total, obţinut prin însumarea punctelor
acordate fiecărui indicator, clientul este clasificat într-o anumită clasă de bonitate, sau
performanţă financiară, respectiv i se atribuie un anumit rating de credit. De regulă se
stabilesc 5 clase de bonitate, notate de la A la E sau de la 1 la 5, în ordinea
descrescătoare a performanţei financiare. Pot beneficia de credite numai clienţii care

37
se încadrează în primele 3 dintre aceste clase, însă pentru anumite produse de credit
este obligatorie încadrarea în prima categorie de bonitate. Dacă după stabilirea
ratingului de credit, solicitantul se încadrează în primele categorii, se continuă analiza
fluxurilor de numerar pe perioada istorică şi pe perioada de creditare, precum şi
celelalte aspecte care ţin de evaluarea cererii de credit.
În vederea extinderii bazei de clienţi eligibili, unele bănci au introdus în acest
sistem scoring, pe lângă indicatorii cantitativi, calculaţi pe baza datelor din bilanţ, şi
indicatori calitativi, care reflectă aprecierea subiectivă a analistului de credit cu privire
la anumite aspecte necuantificabile, dar care pot influenţa capacitatea de rambursare a
creditului (de exemplu calitatea acţionarilor şi a managementului societăţii, evoluţia
pieţei de desfacere, calitatea garanţiilor oferite, istoricul relaţiilor de creditare, etc.).
Indicatorii utilizaţi, modul de calcul şi punctajul acordat fiecăruia dintre ei în
funcţie de valorile obţinute sunt prezentate sintetic în tabelul următor :

Tabelul nr.5.1
Credit Scoring
Nr. Indicator Mod de calcul Valoare Punctaj
Crt. indicator acordat
1 Gradul de (Împrumuturi + alte datorii)×100 0 – 30 % 10p
îndatorare ————————————— 30,1 – 50 % 8p
Total active 50,1 – 65 % 5p
65,1 – 80 % 2p
peste 80 % 0
2 Lichiditate Active curente – stocuri × 100 Peste 110 % 10p
imediată ————————————— 95,1 – 110 % 8p
Datorii curente 75,1 – 95% 5p
50,1 – 75 % 2p
sub 50 % 0
3 Solvabilitate Capitaluri proprii × 100 peste 50 % 10p
—————————————— 40,1 – 50 % 8p
Capitaluri proprii + Datorii pe termen 30,1 – 40 % 5p
mediu şi termen lung 20,1 – 30 % 2p
sub 20 % 0
4 Profitabilitate Profit net peste 10 % 10p
Total cheltuieli 5,1 – 10 % 8p
3,1 – 5 % 5p
1,1 – 3 % 2p
sub 1 % 0
5 Eficienţa Venituri din exploatare peste 120 % 10p
activităţii de Cheltuieli din exploatare 100,1 – 120 % 8p
exploatare 90,1 – 100% 5p
70,1 – 90 % 2p
sub 70 % 0

În funcţie de performanţa financiară, obţinută prin totalizarea punctajelor

aferente fiecărui indicator, întreprinderile solicitante de credit se clasifică după cum
urmează :
Clasa A B C D E
Punctaj 41 - 50 31 – 40 21 - 30 11 - 20 0 - 10

Această abordare a evaluării performanţei financiare a unei întreprinderi

prezintă avantajul unei analize şi a unui răspuns primit într-un termen foarte scurt, dar

38
şi foarte multe dezavantaje pentru întreprinderile mici şi mijlocii din România,
cunoscut fiind ca, dintr-o multitudine de motive, cea mai mare parte a situaţiilor
financiare nu reflectă realitatea. Astfel, prin aplicarea acestui procedeu de evaluare
nici rezultatul obţinut nu reflectă cu adevărat performanţa financiară şi potenţialul de
rambursare a creditelor solicitate.
Din aceste motive, o serie de bănci, fonduri de investiţii şi instituţii de credit
au adoptat metode de analiză şi evaluare a cererilor de credit specifice întreprinderilor
private mici şi mijlocii, care permit o serie de ajustări ale situaţiilor financiare oficiale
(bilanţurile depuse la Administraţiile Financiare) ale întreprinderilor, ale fluxurilor de
numerar (pe baza intrărilor şi ieşirilor reale de fonduri), iar decizia de creditare se
bazează mai puţin pe situaţia financiară oficială, sau valoarea şi structura garanţiilor,
punându-se accentul pe determinarea reală a capacităţii de rambursare a creditului
solicitat.
Aşa cum am precizat mai înainte, în ţara noastră există, sub multiple aspecte,
situaţii nemaiîntâlnite în alte ţări, analiza economico-financiară a întreprinderilor mici
şi mijlocii efectuate de anumite bănci din România, specializate în finanţarea IMM,
se face diferenţiat faţă de analiza standard aplicată unei întreprinderi mari. Există o
serie de metodologii specifice dezvoltate de fiecare bancă interesată în valorificarea
potenţialului acestui sector al IMM, care au căutat să-şi adapteze modelul intern de
analiză economico-financiară la realitatea mediului economic în care întreprinderile
mici şi mijlocii îşi desfăşoară activitatea, unele dintre ele beneficiind de consultanţa
unor bănci străine, instituţii financiare sau firme de consultanţă specializate în
finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu care au colaborat în dezvoltarea unor
programe de finanţare specifice acestei categorii de întreprinderi.

5.3. METODE SPECIFICE DE ANALIZĂ FINANCIARĂ

UTILIZATE PE PLAN INTERNAŢIONAL

Voi prezenta în continuare două modele utilizate de finanţatorii americani şi

cei europeni. Între cele două metode de analiză există numeroase elemente comune
(ambele au la bază analiza fluxurilor de numerar) însă există şi importante specificităţi
care le diferenţiază.
Modelul american se potriveşte mai bine întreprinderilor mijlocii, în timp ce
modelul european este utilizat pe scară mai largă pentru finanţarea
microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici.
a) Modelul american de analiză financiară presupune analiza capacităţii de
rambursare a împrumutatului pe baza informaţiilor cuprinse în planul de afaceri,
analiza financiară fiind realizată pe baza datelor din documentele financiare oficiale,
ajustate în funcţie de situaţia reală, precum şi pe baza proiecţiilor privind fluxurile
reale de numerar pe perioada de creditare. Pentru a lua decizia de creditare, analiza
financiară presupune parcurgerea mai multor etape.
Mai întâi se realizează analiza bilanţului contabil şi a contului de profit şi
pierdere, ceea ce presupune transpunerea tuturor poziţiilor bilanţiere existente în
documentele contabile oficiale ale societăţii, pentru trei perioade anterioare de
raportare, într-un format specific, activele şi pasivele societăţii fiind ordonate după
natura lor şi gradul de lichiditate, respectiv exigibilitate, iar veniturile şi cheltuielile
aferente produselor vândute, activităţilor administrative şi cu caracter general ale
întreprinderii, excepţionale şi fiscale.
După transpunere, pentru o evaluare cât mai exactă a datelor financiare,
analistul băncii trebuie să ajusteze datele din documentele financiare ale firmei.

39
Aceste ajustări trebuie bine documentate şi explicate în raportul de prezentare a
creditului pe care îl întocmeşte. Ajustări obligatorii:
• creanţe nerecuperabile: creanţele firmei trebuie clasificate în funcţie de
vechimea lor, precum şi de calitatea debitorului. Creanţele mai vechi de un an,
precum şi cele care sunt în litigiu sunt considerate nerecuperabile şi de aceea ele vor fi
tratate drept cheltuieli excepţionale pe perioada analizată. Ca urmare:
- se reduce soldul debitor al contului „clienţi” cu suma respectivă;
- se măresc cheltuielile excepţionale cu suma corespunzătoare.
• stocuri ce nu pot fi valorificate: în această categorie intră stocurile care sunt
deteriorate sau care nu mai pot fi vândute din diverse motive (de exemplu, făina
mucegăită, metraje prost croite, etc.). Valoarea acestor stocuri va fi considerată
cheltuială excepţională şi se vor ajusta şi completa în mod corespunzător. Ca urmare:
- se reduce soldul debitor al contului „stocuri” cu suma respectivă;
- se măresc cheltuielile excepţionale cu suma corespunzătoare.
• avansuri de trezorerie: avansurile luate de către acţionari / asociaţi în
contul dividendelor vor fi considerate cheltuieli pentru firmă. Ca urmare :
- se reduce soldul debitor al contului „avansuri de trezorerie” cu suma
respectivă;
- se măresc cheltuielile excepţionale cu suma corespunzătoare.
• venituri din producţia neîncasată: există societăţi comerciale care
înregistrează anumite venituri şi costurile aferente, în momentul în care materia prima
este introdusă în procesul de producţie. Aceste venituri sunt înregistrate la cost, nu la
preţul de vânzare, în contul 711. Drept urmare, valoarea veniturilor din producţia
neîncasată trebuie scăzută din cheltuielile de exploatare.
Indicatorii financiari nu sunt singurul element care se ia în considerare la
analizarea unei solicitări de creditare. Dacă o firmă are indicatori slabi,
administratorul de credit stă de vorbă cu clientul şi încearcă să afle şi să înţeleagă ce
anume a determinat o astfel de situaţie. În funcţie de rezultatul investigaţiilor,
administratorul de credit decide dacă se continuă sau se întrerupe analiza cererii de
creditare.
Indicatorii utilizaţi în analiza de bilanţ şi a contului de profit şi pierderi sunt
următorii : total active circulante
1) lichiditatea curentă = ————————
total datorii curente

total active circulante – total stocuri

2 ) lichiditatea imediată = ———————————————
total datorii curente

media soldurilor contului „Clienţi” la începutul şi

3) durata medie de încasare sfârşitul perioadei analizate
a creanţelor (zile) = ————————————————————
cifra de afaceri / 365

media soldurilor contului „Clienţi” la începutul şi

sfârşitul perioadei analizate
4) rotaţia stocurilor = ———————————————————
costul mărfii vândute

media soldului contului „Furnizori” de la începutul şi

5 ) perioada medie de sfârşitul perioadei analizate
plată a furnizorilor (zile) = ——————————————————————
costul mărfii vândute / 365

40
 profit net
6 ) marja profitului net (%) = —————— × 100
cifra de afaceri

total datorii
7 ) gradul de îndatorare = —————————
total capitaluri asociaţi

În cazul în care se apreciază pozitiv istoricul activităţii firmei, pe baza

estimărilor şi discuţiilor cu reprezentatul întreprinderii, însoţite eventual de
documente justificative, se trece la o a doua fază de analiză, în care se realizează
proiecţiile de venituri şi cheltuieli reale ale societăţii pe perioada de creditare şi în
baza acestor proiecţii, la realizarea fluxului de numerar (cash-flow) pe perioada de
creditare.
Fluxul de numerar este format din patru părţi, care conţin:
- linii privind intrările de numerar, defalcate pe surse;
- ieşirile de numerar pentru desfăşurarea activităţii curente,
defalcate pe tipuri de cheltuieli;
- obligaţiile de plată faţă de bancă, ce decurg din împrumutul
solicitat, cheltuielile de investiţii şi alte obligaţii financiare estimate;
- indicatori privind fluxurile de numerar.
Prin realizarea acestui flux de numerar băncile urmăresc să estimeze existenţa
numerarului disponibil în întreprindere pentru toate perioadele în care se înregistrează
obligaţii faţă de bancă (de regulă lunar), la un nivel care să acopere aceste obligaţii,
pornind de la istoricul fluxurilor de numerar şi estimările realiste privind cifra de
afaceri.
În funcţie de cele prezentate mai sus, se calculează, în partea a patra a acestui
flux de numerar, mai mulţi indicatori, cei mai importanţi fiind :

ieşiri de numerar privind costuri fixe

———————————————
marja contribuţiei
8 ) pragul previzionat de profitabilitate = —————————————————
număr de vânzări

numerar din vânzări – ieşiri de numerar privind costuri variabile

marja contribuţiei = ——————————————————————————
numerar din vânzări

numerar disponibil
9 ) acoperirea previzionata a serviciului datoriei = ———————————
rata+dobândă (total credite)

După parcurgerea etapelor de mai sus şi analiza rezultatelor, se verifică dacă:

- evoluţia indicatorilor de bilanţ şi ai contului de profit şi pierdere este
favorabilă;
- din analiza proiecţiilor de cash flow rezultă că pragul de profitabilitate este
subunitar (se doreşte a fi cât mai mic) şi serviciul datoriei este de minim 1,1;
- întreprinderea înregistrează valori pozitive ale numerarului existent la
sfârşitul fiecărei perioade.

41
 Dacă aceste cerinţe sunt îndeplinite atunci, din punct de vedere al analizei
financiare, creditul poate fi acordat, decizia de acordare fiind luată după ce se
analizează şi celelalte aspecte ale tranzacţiei.
Programele de creditare derulate în România care au la bază acest tip de
analiză financiară pun accentul în mod deosebit pe calitatea activităţii desfăşurate de
întreprindere şi pe analiza aspectelor nefinanciare ale afacerilor pentru care se solicită
finanţarea (prezentate în planul de afaceri) şi mai puţin pe informaţiile din
documentele contabile oficiale sau pe gradul de acoperire cu garanţii a creditului
solicitat, existând posibilitatea creditării unei întreprinderi chiar şi în condiţiile în care
valoarea garanţiilor este mai mică decât creditul solicitat, întrucât nu este prevăzută o
cerinţă minimă de garantare a creditului.
b) Modelul european de analiză financiară, spre deosebire de cel american, se
bazează pe cash flow-ul din perioada anterioară solicitării creditului. Acest model ţine
seama de faptul că IMM nu reprezintă o categorie de întreprinderi omogene şi de
aceea în aplicarea sa se are în vedere că analiza întreprinderilor micro şi mici,
presupune o abordare diferită, raportat la cazul firmelor mijlocii şi mari.
În cazul micilor întreprinzători, asociaţii familiale, persoane fizice autorizate
sau societăţi comerciale cu răspundere limitată cu cifra de afaceri redusă şi număr mic
de angajaţi, abordarea trebuie să fie cât mai explicită, experienţa în domeniul lucrului
cu banca fiind în marea majoritate a cazurilor absentă.
Înainte de demararea oricărei colaborări, din discuţia cu solicitantul, se
stabileşte dacă acesta îndeplineşte criteriile de eligibilitate şi de garantare a creditului;
abia după aceea este solicitată întocmirea documentaţiei. Pe baza documentelor
primite, se realizează o scurtă pre-analiză (eventual se verifică pe ultima balanţă
gradul de îndatorare, datorii la bugetul de stat, furnizori, împrumuturi, perioada de
plată a furnizorilor, etc.), modul de evoluţie a profitului (dacă nu a înregistrat o
creştere “spectaculoasă” şi nejustificată în ultimele 2 luni), etc. Toate aceste
informaţii sunt necesare în vederea stabilirii dacă este necesară continuarea analizei –
prin stabilirea vizitei la sediul solicitantului ( în vederea optimizării activităţii băncii,
în cazul în care nu se îndeplinesc condiţiile generale de creditare după această pre-
analiză, se comunică refuzul băncii de a acorda creditul solicitat).
Analiza solicitărilor de credit este prezentată sintetic în cadrul referatului de
credit întocmit de analistul de credit, care cuprinde următoarele aspecte:
1. Date despre întreprindere: denumire, întreprinderi legate, obiect de
activitate, sediu/ puncte de lucru, conturi la bănci.
Sursa de informaţii: documente depuse la bancă ( acte constitutive, etc.) şi
discuţii cu clientul, verificarea informaţiilor la punctele de lucru – contractele de
închiriere, etc.).
2. Date despre credit: destinaţia acestuia, suma solicitată / propusă, perioada
de creditare (cu / fără garanţie), rata lunară – indicată de client / propusă de analistul
băncii, suma necesară întregii investiţii pe surse de finanţare (sursa din credit, surse
proprii, alte împrumuturi, etc.).
Sursa de informaţii: cererea de credit, discuţii cu solicitantul.
3. Istoric al împrumuturilor: împrumuturi de la banca la care face solicitarea
(suma, perioada, dobânda, comentarii asupra plăţii), împrumuturi de la alte bănci
(suma, perioada, dobânda, comentarii asupra plăţii).
Sursa de informaţii: discuţii cu solicitantul, consultare CRB (Centrala
Riscurilor Bancare) etc.
4. Analiza abilităţilor manageriale ale proprietarului / managerului: pregătirea
profesională, experienţa în afaceri, statut social, funcţii deţinute.

42
 Sursa de informaţii: discuţii cu solicitantul creditului – administratorul firmei.
5. Comentarii privind firma / entitatea economică: scurt istoric al
întreprinderii, activitatea companiei, structura acţionariatului, companii legate,
managementul, organizarea şi capitalul uman, produse, servicii, piaţă, amplasament,
marketing, clienţi / furnizori, modalităţi de plată / încasare, concurenţă, planuri de
dezvoltare, strategie de piaţă.
Sursa de informaţii: documentaţia de credit, discuţii şi vizitarea clientului în
vederea verificării informaţiilor.
Referatul întocmit de analistul de credit al băncii cuprinde 3 anexe:
- Anexa1 - Indicatori financiari şi situaţia patrimonială;
- Anexa 2 – Cash-flow-ul firmei;
- Anexa 3 – Proiecţia de cash-flow a firmei.

6. Situaţia patrimonială
Tabelul nr.5.2.
Situaţia patrimonială S.C…….. la data de zi /lună /an
Active 0 100% Pasive 0 100%
Total active imobilizate 0 % Capitaluri proprii 0 #
Total datorii 0 #
Datorii pe termen lung 0
Bunuri imobile 0 Împrumuturi 0
Punct de lucru, proprietate
Mijloace de transport 0 Alte datorii pe termen lung 0
Alte active fixe 0
Echipamente
Maşini, utilaje, instalaţii
Obiecte de inventar
Total active circulante 0 % Datorii pe termen scurt 0 #
Disponibil la bănci Împrumuturi
Numerar Furnizori
Stocuri de mărfuri/ materii prime/
produse finite
Creanţe de încasat 0 Datorii la bugetul statului 0
Economii Alte impozite şi taxe, fonduri
speciale
CAS
Impozitul pe profit
TVA de plată
Alte active circulante 0 Alte datorii pe termen scurt 0
TVA de recuperat -

În vederea obţinerii unei situaţii cât mai apropiate de realitate, referitor la

patrimoniul firmei sunt necesare o serie de ajustări a situaţiilor financiar-contabile.
Acestea constau în adăugiri sau reduceri atât pe activ cât şi pe pasiv, pentru stabilirea
unor valori cât mai apropiate de realitate a activelor luate în calcul.
Situaţia patrimonială trebuie să reflecte toate resursele angajate de firmă în
activitatea sa. Ca urmare, activele utilizate de către întreprindere, atât cele care-i
aparţin din punct de vedere legal (se regăsesc în situaţiile contabile) cât şi cele care nu
se regăsesc în documentele financiare (dar care aparţin proprietarilor întreprinderii sau
au fost achiziţionate de către firmă, dar aceasta nu dispune de documente doveditoare)
trebuie să se regăsească în analiza patrimoniului. De asemenea, datoriile contractate
de terţi (proprietari) şi destinate finanţării afacerii vor trebui incluse.

43
 În documentaţia solicitată clientului, sunt cuprinse următoarele situaţii la zi:
lista mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar (completă), lista stocurilor (reale), lista
datoriilor la furnizori şi a creanţelor de încasat.
Acestea sunt cerute la zi, adică la data prezentării documentaţiei la analistul
băncii, întrucât reflectă în mod corect situaţia în momentul analizei, o situaţie de la
data ultimei balanţe întocmite şi prezentate nemaifiind de actualitate (mai ales în ceea
ce priveşte activele circulante şi datoriile pe termen scurt). În cazul în care ultima
balanţă întocmită este mai recentă de 10 zile şi este completă, pot fi folosite
informaţiile de aici.
Pe baza acestor liste este întocmită situaţia activelor imobilizate corporale, la
o valoare de piaţă, iar dacă nu poate fi obţinută, la valoarea de inventar. Verificarea se
face pe baza documentelor de proprietate, ale firmei sau ale asociaţilor. Stabilirea
valorii de piaţă a bunurilor se face în colaborare cu evaluatorul băncii, în funcţie de
anul de fabricaţie şi de alte elemente corespunzătoare evaluării fiecărui activ în parte.
Din prudenţă, în general se preferă o subevaluare a activelor existente, mai ales dacă
bunurile respective vor face obiectul garanţiei.
În cazul imobilizărilor în curs, valoarea trecută în situaţia patrimonială se
determină pe baza procesului verbal de recepţie parţială.
În cazul bunurilor închiriate prin leasing – la activ se înregistrează întreaga
valoare a bunului (şi valoarea reziduală), iar la pasiv se trec soldul şi dobânzile ce
urmează a fi plătite societăţii de leasing.
Alte tipuri de imobilizări (necorporale, financiare) se regăsesc foarte rar în
cazul IMM - urilor, iar în situaţia în care apar, se iau din balanţă (sold debitor cl.2)
Activele circulante – cuprind: disponibilul la bănci (dovada fiind ultimul
extras de cont – recent / sau sold debitor 512), numerar la data analizei (de regulă se
solicită numerarul aflat în casa de marcat la punctele de lucru, la data vizitei, care se
numără în faţa analistului băncii), stocul de mărfuri şi materii prime (la preţ de
achiziţie fără adaos şi TVA, se verifică la punctul de lucru atât marfa expusă cât şi cea
din magazie) - soldul conturilor 371 – 378 – 4428, stocul de produse finite (la costul
de producţie), stocul de semifabricate (la costul materiei prime), creanţe (mai puţin
cele fără dată de scadenţă convenită, precum şi cele cu scadenţă depăşită; se verifică
soldul de creanţe şi termenul de plată cu veniturile din vânzări), “economii” ( bani
obţinuţi de proprietar din activitatea desfăşurată şi care nu figurează în evidenţele
contabile – aceştia trebuiesc număraţi în faţa analistului de credit – este numerarul
aflat acasă la proprietar), avansuri de trezorerie (pentru analiza pe balanţă), TVA de
recuperat – din ultima balanţă, debitori diverşi – sold debitor.
Capitalurile proprii se determină întotdeauna ca diferenţă între total pasiv şi
datorii.
Datoriile pe termen lung sunt considerate cele care depăşesc un an şi cuprind
angajamente din contracte de leasing, linii de credit reînnoite, credite pe termen lung
(peste 1 an), indiferent dacă sunt contractate de societate sau de către asociaţi – în
folosul şi cu fondurile firmei. Toate acestea sunt verificate pe baza documentelor
financiar – contabile şi a contractelor prezentate la bancă.
Datoriile pe termen scurt (sub 1 an), sunt structurate în: împrumuturi de la
instituţii financiare sau persoane fizice (neînregistrate) rambursabile în mai puţin de 1 an;
datorii către furnizori – reale la data analizei, pe baza listei datoriilor cu furnizorii
nominalizaţi (cu sumele aferente) – se verifică soldul datoriei şi termenul de plată să
corespundă unui nivel mediu determinat al plăţilor pentru achiziţii; datorii la bugetul
statului care cuprind asigurările sociale, impozitul pe profit/venit, TVA de plată , alte
impozite şi taxe, fonduri speciale – sursa de informaţii este ultima balanţă. Dacă rulajul

44
creditor al conturilor (clasa 4) este mai mic decât soldul creditor, există restanţe la plata
acestora. Aceasta nu se aplică contului 441 – plăţile efectuându-se trimestrial.
În categoria „alte datorii pe termen scurt” se mai încadrează şi „creditorii
diverşi” (sold creditor 462 – se iau în calcul în situaţia în care aceştia nu sunt asociaţii
societăţii) şi „asociaţi conturi curente” – cont 455.
7. Analiza cash flow-ului întreprinderii (corespondent al contului de profit şi
pierderi conform normelor uzuale ale băncii).
Epicentrul analizei economico–financiare a IMM în vederea creditării îl
constituie, desigur, cash flow-ul sau altfel spus fluxul net al intrărilor de numerar din
încasarea veniturilor sale. Mărimea, regularitatea, viteza etc., formează punctele de
sprijin pentru orice decizie. Fără venituri, sau cu venituri precare, instabile şi fără
regularitate, întreprinderea, chiar dacă este privită cu bunăvoinţă, n-are nici o şansă
pentru obţinerea unui credit. Pentru bănci, cel mai important aspect în realizarea cash-
flow-ului unei entităţi economice este viabilitatea informaţiilor de care dispune
analistul lor de credit. Sub acest aspect, sursele de informare sunt reprezentate pe de o
parte de documentele financiar – contabile puse la dispoziţie de către entitatea
economică (bilanţ şi balanţe contabile), iar pe de altă parte de informaţiile obţinute în
cursul analizei – prin vizita la punctele de lucru, prin declaraţiile întreprinzătorului
(precum şi evidenţele paralele ţinute de acesta la punctele de lucru – unde în general
se înregistrează încasările zilnice). După colectarea informaţiilor din cele doua surse,
acestea sunt confruntate şi au loc ajustările ce se impun.
În situaţia în care informaţiile puse la dispoziţie de evidenţele contabile sunt
complete şi corecte (situaţie destul de puţin întâlnită la IMM din România) cash-flow-
ul firmei se determină calculându-se NNAO–ul lunar, iar pe baza mediei NNAO pe
perioada analizată se ia decizia de creditare.
Tabelul nr.5.3.
Indicatori utilizaţi pentru realizarea cash flow-ului pe fiecare lună:
Venituri din vânzări / prestări
Venituri din chirii
Alte surse de venit Clasa 7
Total venituri Σ Clasa 7
Cheltuieli privind mărfurile 607
Cheltuieli cu materiile prime 600
Total cheltuieli directe Σ 607,600
MARJA COMERCIALĂ BRUTĂ Diferenţa celor două sume
(pentru firme prestatoare nu se calculează)
Cheltuieli administrative (prezentate succint) Toate din clasa 6

Cheltuieli cu materiale consumabile

Cheltuieli cu combustibili
Cheltuieli cu obiecte de inventar
Cheltuieli cu utilităţile
Cheltuieli de transport
Cheltuieli poştale şi de telecomunicaţii
Servicii bancare
Cheltuieli cu terţi
Impozite, taxe
Salarii
Asigurări sociale
Chirii
Alte cheltuieli de exploatare
TOTAL CHELTUIELI ADMINISTRATIVE
NUMERAR DIN ACTIVITATEA Marja – Total cheltuieli administrative
OPERAŢIONALĂ (NAO)

45
 Cheltuieli cu impozitul pe profit 691
Plăţi de dobânzi 666 + eventual 665
Cheltuieli familiale*
NUMERAR NET DIN ACTIVITATEA = NAO – Impozit – Dobânzi – Cheltuieli
OPERAŢIONALĂ familiale
Intrări financiare
Credite / Venituri din titluri de plasament / alte
venituri financiare
Total intrări
Ieşiri financiare
Investiţii - achiziţii active, alte cheltuieli
financiare, plata ratelor la credit, etc.
Total ieşiri
Sold final = NNAO + Intrări financiare - Ieşiri
financiare
*Se iau în considerare numai dacă la nivelul familiei întreprinzătorului nu există alte surse de venit
decât cele din afacerea analizată. Nivelul lor se determină pe baza coşului zilnic, a cheltuielilor de
întreţinere, funcţie de numărul membrilor din familie.
După calculul pentru fiecare lună, se calculează o medie pentru perioada
analizată, obţinându-se un NNAO mediu de decizie, pe baza căruia se stabileşte
capacitatea de plată a unui credit la nivelul firmei.
În cazul în care datele contabile pe care le-a furnizat întreprinderea sunt viabile
în vederea analizei de credit, dar perioadele de timp dintre momentul facturării şi al
încasării efective sunt destul de mari, analiza de cash-flow se poate realiza conform
tabelului 5.4.:
Tabelul nr.5.4.
Încasări din vânzări 707 – rulaj creditor 411
- încasări pe factura rulaj debitor 411/1.19
- încasări cash
Total încasări
Plăţi directe pentru achiziţii Rulaj debitor 401/1.19 –
Σ (chel.administrative1:6) – 8 – 12 – 13
Total plăţi
MARJA COMERCIALĂ BRUTĂ Total încasări - total plăţi
(pentru firme prestatoare nu se calculează)
Cheltuieli administrative (prezentate Analog cu exemplul anterior ( clasa 6 ),
succint) mai puţin:
1. Cheltuieli cu materiale consumabile
2. Cheltuieli cu combustibili
3. Cheltuieli cu obiecte de inventar
4. Cheltuieli cu utilităţile
5. Cheltuieli de transport
6. Cheltuieli poştale şi de telecomunicaţii
7. Servicii bancare
8. Cheltuieli cu terţi
9. Impozite, taxe Rulaj debitor 446
10. Salarii Rulaj debitor 421
11. Asigurări sociale Rulaj debitor 431+Rulaj debitor 437
12. Chirii
13.Alte cheltuieli de exploatare
Total cheltuieli administrative Σ Cheltuieli (1:13)
NAO Marja – Cheltuieli administrative
Impozit pe profit/venit Rulaj debitor 411
Plăţi de dobânzi 666
Cheltuieli familiale
NNAO NAO – Impozit – Dobânzi – Cheltuieli familiale
Tabelul se continuă asemănător celui anterior.

46
 Aceste variante se utilizează atunci când informaţiile financiar – contabile sunt
complete, în caz contrar aplicându-se metoda directa – bazata pe ajustarea acestora pe
baza informaţiilor verificate din teren.
Situaţiile în care datele financiar-contabile nu reflecta realitatea sunt uneori
acele cazuri în care, comparând fluxul de numerar din balanţă, rezultă că societatea
este pe pierdere, fie a înregistrat un profit minim, în timp ce patrimoniul firmei
(bunurile dobândite prin investirea de sume mari în firma prin creditare – asociaţi
conturi curente, creditori diverşi ) este într-o vizibila creştere , iar asociaţii nu au alte
surse de venit şi nu au înstrăinat bunuri din patrimoniul personal.
Pe baza încasărilor ajustate (din datele oferite de client şi verificarea
încrucişată: vânzări lunare declarate, adaosul practicat – acelaşi cu firmele din acelaşi
sector, numerarul net obţinut, destinaţia profiturilor investite), se determina, scăzând
adaosul mediu calculat, marja comerciala bruta. Există situaţii în care, în realizarea
analizei, pentru reducerea riscurilor, se utilizează un adaos comercial sub nivelul celui
mediu calculat, astfel, chiar în situaţia în care, prin diverse circumstanţe, firma este
nevoită să reducă preţurile de vânzare, capacitatea acesteia de plată să nu fie afectată.
Ajustarea cheltuielilor administrative se referă în special la următoarele
categorii :
- cheltuieli salariale – în general este declarat pentru angajaţi salariul minim pe economie;
- cheltuielile cu chirii – sunt cazuri când valoarea contractului de închiriere este mai
mică decât plata reală efectuată de firmă, declarându-se o sumă mai mică de impozitat;
- cheltuieli cu materialele consumabile – nu pentru toate se primeşte factura, iar în cazul
în care achiziţia se face fără factură, preţul este mai avantajos şi ca urmare se încheie o
înţelegere verbala (de aici rezulta diferenţa dintre stocul declarat şi cel existent);
- pentru unele categorii de cheltuieli incluse în calculul NNAO este mai
reprezentativa luarea în considerare (pentru reducerea riscului) a unei cheltuieli maxime,
înregistrată pe una din lunile analizate, decât a mediei pe perioada analizată, etc.

Tabelul nr.5.5.
Indicatori utilizaţi pentru realizarea cash flow-ului pe fiecare lună :
Încasări din vânzări Încasări reale
Alte surse de venit
Plăţi directe Încasări/Adaos comercial
Marja comercială brută Încasări – Plăţi
Cheltuieli administrative - ajustate pe baza informaţiilor obţinute
NAO Marja – cheltuieli administrative
Plata impozitului pe profit / venit Din balanţă
Plata ratei şi dobânzilor creditelor contractate
Cheltuieli familiale
NNAO NAO – Impozit – Credite – Cheltuieli familiale
Tabelul se continuă asemănător celui anterior.

La finalul analizei, dacă în datele utilizate nu sunt erori, trebuie ca soldul final
de lichidităţi să fie egal cu disponibilul pe care îl deţine la data analizei
întreprinzătorul (economii + disponibil la bănci). Acesta s-a obţinut scăzând din
profiturile nete lunare investiţiile efectuate de întreprinzător atât în firma cat şi în
folos personal. Acestea sunt certificate cu facturi de achiziţie, contracte de vânzare –
cumpărare, sau în cazul lipsei acestora prin vizionarea şi evaluarea acestora de către
analistul de credit al băncii.

47
 Pentru ca veridicitatea informaţiilor financiare şi de alta natura este capitala
pentru orice demers de analiza financiara a unei întreprinderi, menţionăm ca
verificarea acestora presupune verificarea concordantei dintre :
- veniturile disponibile (soldul final) calculate de client şi cele calculate de analistul băncii ;
- fluxul de numerar net şi bunurile dobândite (nivelul de reinvestire în firma proprie);
- adaosul comercial care rezulta din analiza firmei şi cel practicat de regula de firme din acelaşi
sector;
- valoarea împrumutului solicitat şi nevoia de capital de lucru (dacă au fost scoşi bani
din firma şi investiţii într-un activ, firma rămânând cu un deficit);
- capacitatea de plata rezultata din analiza şi capacitatea de plata indicata de client;
- vânzările lunare declarate şi achiziţiile lunare, condiţiile de piaţă.
Perioada pe care se realizează analiza de cash-flow depinde de suma pentru care se face
cererea de credit. Analiza pe o perioada mai îndelungata (ultimele 12 luni ) reduce riscul unor
erori în determinarea NNAO mediu care este cel mai important criteriu pentru luarea deciziei.
8. Analiza proiecţiei de cash-flow a firmei
Potrivit modelului european de analiza financiara specializata pentru creditarea
IMM, a face proiecţia de cash flow înseamnă a extrapola datele obţinute pentru
perioada anterioara (reprezentând cash flow - ul pe perioada dinaintea datei solicitării
creditului), fără a fi luate în considerare posibilele venituri viitoare, rezultate ca
urmare a efectuării unor investiţii viitoare – chiar din creditul solicitat. Analiza
proiecţiei de cash flow înseamnă a releva factorii de influenta a încasărilor veniturilor,
a studia dinamica şi influentele lor, a sesiza de ce acestea evoluează într-un anumit
sens, care este sau nu de dorit, să se sesizeze abordarea realista a problemelor, să se
evalueze în ce măsura sunt sau nu satisfăcătoare datele proiecţiei pentru a permite
întreprinderii să beneficieze de creditul solicitat şi să-l poată restitui fără complicaţii
majore. În plus, toate acestea sunt interpretate pe baza datelor din trecut şi capacităţii
acestora de a contura concluzii fiabile privind sustenabilitatea în perioada următoare.
De fapt, proiecţia de cash flow este un fel de a vedea viitorul pornind de la
trecut, dar viitorul numai pe durata de restituire a creditului.
De aceea, în cadrul proiecţiei de cash-flow sunt luate în considerare variaţiile
înregistrate de încasările firmei pe perioada anterioara, ajustând graficul de
rambursare, funcţie de capacitatea de plata a fiecărei luni. Rata şi dobânda nu trebuie
să depăşească 70% din NNAO - ul fiecărei luni.
De asemenea sunt luate în considerare în cadrul cheltuielilor administrative,
acele modificări majore ale structurii existente. ( exemplu : angajarea de personal
suplimentar), precum şi plăţile impuse de investiţiile viitoare, achiziţii mai mari, etc.
Acestea pot duce la diminuarea disponibilului (şi economiilor ) existent la data
analizei, neputând fi luate în calculul legat de capacitatea de plata.
Pe baza informaţiilor furnizate de către situaţia patrimoniala a societăţii,
întocmită conform datelor de mai sus şi pe baza datelor din cash-flow-ul firmei, se
analizează schimbările ce au avut loc în cadrul firmei – daca au crescut activele fixe,
mişcările lunare ale creanţelor, variaţia aprovizionărilor lunare, etc.
Totodată, se calculează indicatorii financiari utilizaţi în vederea adoptării unei
decizii cu privire la oportunitatea acordării creditului solicitat.

48
 Tabelul nr.5.6.
Indicatori financiari
Cifra de afaceri lunară – media valorilor Procentul ratei lunare a creditului faţă de
încasărilor actualizate în mii lei pe NNAO lunar în %
perioada:

Profit net lunar – Media în mii RON pe Rata de îndatorare (total datorii / total activ) în
perioada %,
înainte de credit :
după credit :
Numerar net rezultat din activitatea Capitaluri proprii ajustat faţă de active totale
operaţională (NNAO) – media pentru (%)
perioada :

Capitaluri proprii neajustat (mii lei);
Capitaluri proprii ajustat (mii lei);
Total active (ajustat în mii ROL)
Viteza de rotaţie a stocurilor (zile)
Coeficientul lichidităţii curente (active
curente / datorii pe termen scurt)
Capitaluri proprii ajustat şi datorii pe termen
lung faţă de activele totale (%)
Creditul propus faţă de activele imobilizate
(%)
Creditul propus faţă de activele circulante
(%)
Creditul propus faţă de capitaluri proprii
ajustate (%)
NNAO / capitaluri proprii ajustate (%)

Aici vom preciza principalele corelaţii, pe baza cărora se ia decizia de creditare, sunt :
- coeficientul lichidităţii curente (raportul între active circulante şi datorii pe
termen scurt) trebuie să fie supraunitar pentru ca decizia de credit să fie favorabila;
- raportul dintre rata lunara a creditului şi numerarul net din activitatea
operaţională (NNAO) lunar din cash flow-ul ajustat trebuie să se situeze la maxim
70% din NNAO pentru a se aproba creditul solicitat.
- rata de îndatorare (total datorii / total activ) în % după credit – nu poate depăşi 70%
Pentru situaţia în care firma se constituie ca grup cu alta sau alte întreprinderi,
întocmirea situaţiei patrimoniale şi calcului indicatorilor se face pe baza unei analize
consolidate a tuturor entităţilor economice ce se constituie ca grup.
Concluzionând, se poate spune că aceasta metodă de analiză a cererilor de credit
urmăreşte identificarea elementelor situaţiei patrimoniale exacte a entităţii solicitante de
credit, fie că acestea sunt înregistrate în contabilitate sau nu, la valoarea de piaţă pe care ele o
au, precum şi a fluxurilor reale de numerar, ajustate cu indicele de inflaţie, astfel încât să se
determine NNAO cat mai aproape de realitate pe perioada istorica. Pornind tocmai de la
aceasta situaţie cat mai bine surprinsa pe perioada trecuta, se întocmesc proiecţiile de cash
flow pe perioada de creditare. Acordarea creditului, din punct de vedere al analizei financiare,
se poate face numai daca obligaţiile lunare de plata fata de banca, reprezentând rata de credit
şi dobânda aferenta, nu depăşesc 70 % din NNAO pentru fiecare lună, pornind de la volumul
de activitate pe perioada istorica. Cu alte cuvinte nu se mizează pe o creştere a volumului de
activitate şi o îmbunătăţire substanţială a eficientei economice, ci se urmăreşte determinarea
reala a capacităţii de plata a întreprinderii, la aceiaşi parametrii din perioada istorica, pornind
de la premisa ca daca societatea şi-ar fi putut onora obligaţiile de plata fata de banca în trecut,
exista şanse mari ca ea să poată rambursa creditul şi din activitatea viitoare.

49
 5.4. COMPARABILITATEA ÎN ANALIZA FINANCIARĂ
PENTRU CREDITAREA IMM- STUDIU DE CAZ

Analiza comparativă a surselor de creditare arată că, pentru produse similare

oferite de diferite bănci, din surse proprii, există foarte multe elemente comune,
diferenţa fiind dată de politica de creditare specifică fiecărei bănci, de capacitatea
fiecăreia de a desfăşura acest tip de activitate, de modul de abordare a riscului de
credit, politica de costuri practicată precum şi cultura organizaţională privind
activitatea de creditare.
Cea mai importantă deosebire între diversele surse de creditare ale
întreprinderilor, care îngrădeşte accesul IMM la finanţare, o constituie modul de
analiză a capacităţii de rambursare a creditului solicitat, existând bănci care aplică un
sistem unitar de analiză financiară, indiferent de dimensiunea întreprinderii, dar şi
bănci care aplică metode specifice de analiză, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.
Pentru a demonstra că accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la sursele de creditare
depinde în mare măsură de modul în care se realizează analiza capacităţii de
rambursare a creditului, vom prezenta în continuare analiza unei cereri de credit a
unei întreprinderi mici, în fiecare dintre cele trei modele prezentate anterior, standard
(scoring, utilizat în România), american şi european.
În acest sens, prezentăm, pe scurt, informaţii generale despre întreprinderea
solicitantă de credit, precum şi despre creditul solicitat pe un exemplu ipotetic, dar
foarte apropiat de unul real.
S.C. ABC S.R.L. este o societate care are un asociat unic şi care desfăşoară
activităţi de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul de legume, fructe, produse
agroalimentare dar şi de îngrăşăminte chimice. Asociatul unic nu are studii superioare
însă este persoana cheie în firmă, având o experienţă de peste 11 ani în domeniu.
Societatea mai are un număr de 8 angajaţi şi un colaborator şi dispune de un depozit,
o autoutilitară Dacia papuc şi o autoutilitară Iveco, achiziţionată în sistem leasing.
Întreprinderea doreşte contractarea unui credit de 62.500 lei sau echivalent
valută (USD sau EUR) de la o bancă comercială, pentru o perioadă de 24 de luni,
pentru finanţarea activităţii curente (capital de lucru). Data solicitării creditului este
începutul lunii iunie 2008, iar societatea a prezentat situaţiile financiare pentru datele
31.12.2006, 31.12.2007 şi 30.04.2008. Situaţia patrimonială şi contul de profit şi
pierderi, la datele de analiză, sunt prezentate în Anexele 1 şi 2.

a) Modelul standard (credit scoring)

Acest sistem presupune stabilirea performanţei financiare pe baza unui sistem
scoring şi întocmirea proiecţiilor financiare pe perioada de creditare, în cazul în care
societatea se încadrează în clasele de risc A-C. În cazul în care performanta financiară
se încadrează în clasele D sau E, cererea de credit este respinsă şi nu se mai continuă
analiza fluxurilor de numerar. Pentru început se calculează indicatorii financiari
pentru data de 30.04.2008.
Indicatorii modelului credit scoring

50
 Tabelul nr.5.7.
Indicator Mod de calcul Valoare Punctaj
Nr. indicator acordat
Crt.
1 Gradul de (Împrumuturi + alte datorii)×100 0 – 30 % 10p
îndatorare ————————————— 30,1 – 50 % 8p
Total active 50,1 – 65 % 5p
65,1 – 80 % 2p
peste 80 % 0
2 Lichiditate (Active curente – stocuri) × 100 Peste 110 % 10p
imediată ————————————— 95,1 – 110 % 8p
Datorii curente 75,1 – 95% 5p
50,1 – 75 % 2p
sub 50 % 0
3 Solvabilitate Capitaluri proprii × 100 peste 50 % 10p
—————————————— 40,1 – 50 % 8p
Capitaluri proprii + Datorii pe termen 30,1 – 40 % 5p
mediu şi termen lung 20,1 – 30 % 2p
sub 20 % 0
4 Profitabilitate Profit net peste 10 % 10p
—————— × 100 5,1 – 10 % 8p
Total cheltuieli 3,1 – 5 % 5p
1,1 – 3 % 2p
sub 1 % 0
5 Eficienţa Venituri din exploatare peste 120 % 10p
activităţii de ————————— × 100 100,1 – 120 % 8p
exploatare Cheltuieli din exploatare 90,1 – 100% 5p
70,1 – 90 % 2p
sub 70 % 0

Prin aplicarea indicatorilor de mai sus, pe baza datelor din balanţa de

verificare a întreprinderii, se obţin următoarele rezultate :
501.189,8
1) Gradul de Îndatorare = ------------ x 100 = 104,4 % => Punctaj alocat = 0
479.951,8
400.166,9 – 186.554,9
2) Lichiditate imediată = --------------------------- x 100 = 42,6 % => Punctaj alocat = 0
501.189,9
- 21.238
3) Solvabilitate = ------------ x 100 ;
-21.238+0
La acest indicator se acordă 0 puncte datorită faptului că societatea
înregistrează fonduri proprii negative.
385,7
4) Profitabilitate = ------------ x 100 = 0,09 % => Punctaj alocat = 0.
442.247,4
442.633,1
5) Eficienţa activităţii de exploatare = ------------ x 100 = 100,1 % =>Punctaj alocat 8
442.057,6
Prin însumarea punctajului acordat fiecărui indicator se obţin un număr de 8
puncte şi conform grilei de mai jos, se stabileşte că performanţa financiară a
întreprinderii se încadrează în clasa E :

51
 Clasa A B C D E
Punctaj 41 - 50 31 – 40 21 - 30 11 - 20 0 - 10

În vederea unei mai bune aprecieri a situaţiei financiare a întreprinderii şi a

evoluţiei acesteia, se calculează indicatorii şi pentru 31.12.2007 şi 31.12.2006, însă
punctajul acordat este acelaşi. În consecinţă clasificarea în clasa de risc E nu este
temporară, ci reflectă o performanţă slabă în ultimii ani de activitate a întreprinderii,
motiv pentru care nu se mai continuă analiza de risc de credit, cererea de credit fiind
respinsă.

b) Modelul american (fluxuri de numerar prognozate)

Aici analiza presupune întocmirea bilanţurilor şi a contului de profit şi
pierdere la cele trei perioade analizate, prin ajustarea datelor din situaţiile financiare
oficiale şi întocmirea fluxului de numerar pe perioada de creditare, ce reflectă
capacitatea de rambursare a creditului solicitat.
După efectuarea ajustărilor necesare se calculează indicatorii economico-
financiari însă accentul este pus pe evoluţia în timp a acestora şi mai puţin pe valorile
absolute rezultate din calcul.
Bilanţul şi contul de profit şi pierderi, ajustate, întocmite la cele trei perioade
de analiză, precum şi fluxul de numerar, sunt prezentate în Anexele 6,7 şi 8.

Analiza Bilanţului ajustat :

S-au ajustat următoarele poziţii pentru data de 30.04.2008:
- “Creanţe neîncasate” şi “Facturi neplătite” - cu valoarea creanţelor de
încasat care se vor compensa cu furnizorii de achitat aflaţi în sold, în sumă totală de
103.585 lei;
- “Mărfuri” - cu mărfurile depreciate care nu au fost scoase din gestiune şi
cele aflate în litigiu din aceleaşi cauze, în sumă totală de 25.310 lei;
- “Profit net”- cu valoarea mărfurilor depreciate care sunt considerate
pierderi pentru firmă.

• Numerar şi echivalenţi reprezintă soldul contului curent la bancă şi

disponibilul aflat în casieria proprie;
• Creanţe neîncasate reprezintă sume de încasat de la clienţi, aferente
livrărilor de marfă, aflate în termen normal de încasare; sumele de încasat de la clienţi
sunt în creştere în anul 2007 faţă de anul 2006, ca urmare a creşterii cantităţii şi
diversificării mărfurilor ce se comercializează; la 30.04.2008 s-a ajustat valoarea
creanţelor faţă de clienţi ce urmează a se stinge prin compensare cu sumele de achitat
faţă de aceleaşi firme în calitate şi de furnizori ai S.C. ABC S.R.L.
• Cheltuieli în avans cuprinde în anul 2007 soldul contului „Cheltuieli
înregistrate în avans” reprezentând cheltuielile cu dobânzile aferente achiziţiei în rate
a unui gater, precum şi dobânda aferentă autoutilitarei Iveco achiziţionată în sistem
leasing, prima de asigurare a autoutilitarei pe anul 2008 ce urmează a se achita în rate
neajunse încă la scadenţă, care urmează a se trece pe cheltuieli la scadenţă, şi taxa de
înmatriculare pentru autoutilitara Iveco.
• Mărfuri comerciale reprezintă stocul de mărfuri şi ambalajele (exceptându-
se cele depreciate) şi au crescut de la o perioadă la alta ca urmare a creşterii preţurilor
mărfurilor comercializate (de provenienţă din import), dar şi a creşterii volumului de
activitate;

52
 • Echipament reprezintă valoarea neamortizată a două combine frigorifice, 2
balanţe de cântărit, două cântare, telefoane, calculator, rafturi metalice, frigider,
congelator, un gater;
• Mijloace de transport reprezintă în anul 2007 valoarea rămasă neamortizată
a unui autoturism Dacia Papuc şi valoarea autoutilitarei Iveco achiziţionată în leasing;
• Clădiri şi amenajări reprezintă valoarea neamortizată a clădirii cumpărate
în anul 2002;
• Furnizori reprezintă datorii curente către furnizorii de produse
agroalimentare cuprinzând în anul 2007 şi contravaloarea mărfurilor achiziţionate
pentru care nu s-au primit încă facturi; s-au exceptat datoriile ce urmează a se
compensa cu creanţe de încasat;
• Taxe de plată reprezintă datorii curente şi restante faţă de buget, din care
datoriile restante reprezintă 89%, respectiv 8.568,9 lei; din totalul datoriilor restante
50% reprezintă TVA de plată provenind parţial încă de la sfârşitul anului 2007;
• Credite termen scurt reprezintă linia de credit angajată la bancă;
• Creditori diverşi reprezintă sume cu care acţionarul unic a împrumutat
firma, fără termen precizat; în mod conservator, au fost considerate datorii pe termen
scurt;
• Alte datorii curente cuprind în anul 2007 şi 2008 valoarea ratelor de leasing
şi a dobânzilor rămase de achitat pentru autoutilitara Iveco ;
• Profitul net, deşi firma a înregistrat profit din activitate pe primele 4 luni ale
anului 2008 acesta a fost nesemnificativ (373,5 lei), iar ajustarea acestuia cu valoarea
mărfurilor depreciate a determinat înregistrarea de pierderi; şi în anii anteriori firma a
înregistrat de asemenea pierderi, iar la finele anului 2007 profitul a fost doar simbolic
(12 lei).
Din analiza indicatorilor rezultaţi din bilanţul contabil, în perioada luată în
calcul au rezultat următoarele:
- Rata curentă de lichiditate a firmei a înregistrat o evoluţie negativă fata de
perioadele anterioare analizate, fiind subunitară;
- Rata rapidă de lichiditate, este subunitară în toate perioadele analizate,
având un nivel în scădere faţă de finele anului 2007, dar în uşoară creştere faţă de
2006;
- Rata îndatorării faţă de capitalul propriu a fost negativă pe toate
perioadele analizate, urmare a pierderilor înregistrate de societate;
- Rulajul creanţelor a înregistrat de asemenea o evoluţie negativă pe toată
perioada analizată, durata medie de încasare a creanţelor înregistrând o creştere de la
9 zile în anul 2006, la 27 zile în anul 2007 şi la 34 zile în aprilie 2008;
- Rulajul stocurilor din analiză are o evoluţie negativă pe toată perioada
analizată, crescând de la 27 zile în anul 2006, la 49 zile la 30.04.2008;
- Rulajul furnizorilor rezultat din analiză se afla într-o creştere continua de la
27 zile în 1999 , la 53 zile în anul 2007, şi respectiv la 77 zile în aprilie 2008,
reprezentând de asemenea o evoluţie negativă.
Se constată că, în perioada analizată firma a beneficiat de regulă de credit
furnizor, acesta fiind în medie de 42 zile, pe primele 4 luni ale anului 2008.
Analiza Contului de profit şi pierderi ajustat :
S-au ajustat următoarele poziţii pentru data de 30.04.2008:
“ Alte cheltuieli” – s-au majorat cu valoarea stocurilor de mărfuri depreciate,
în suma totală de 25.310 lei, considerate pierderi pentru societate.
• Veniturile sunt formate pe perioada istorică din activitatea de comerţ en gros
şi en detail cu produse agroalimentare şi cu îngrăşăminte chimice.

53
 Analizând vânzările medii lunare în lei pe perioada istorică se constată
creşterea acestora cu 42,3% în 2007 faţă de 2006, dar pe primele 4 luni ale anului
2008 vânzările medii lunare au scăzut faţă de media anului 2007, cu 6,7%, ca urmare
a creşterii concurenţei în sectorul comercializării de legume – fructe (din import) şi
produse agroalimentare şi în condiţiile în care activitatea de comercializare
îngrăşăminte chimice urmează a se începe doar în trimestrul II al anului.
Pentru perioada de proiecţii, în fundamentarea vânzărilor pe primul an de
prognoză s-au luat în considerare în mod conservator vânzările la nivelul clienţilor
încasaţi efectiv în perioada ultimelor 12 luni de analiză (mai 2007 – aprilie 2008),
actualizaţi cu indici de inflaţie la nivelul lunii iunie 2008 (fără TVA). Ca urmare, în
primul an de prognoză se prevede o creştere a vânzărilor medii lunare cu 4,2%, iar în
cel de-al doilea an de prognoză s-a prevăzut o creştere reală de doar 5%, faţă de
primul an de prognoză.
• Mărfuri, materii prime pentru perioada istorică reprezintă costul de
achiziţie al mărfurilor, ponderea mărfurilor în cifra de afaceri a scăzut uşor de la
aproximativ 90% în anul 2006 la aproape 88% în anul 2007 şi la 87% în aprilie 2008;
Pe proiecţii am considerat aceeaşi pondere de 87%.
• Cheltuielile cu manopera directă au o pondere în cifra de afaceri relativ
asemănătoare pe toată perioada istorică analizată; pe proiecţii am considerat o
pondere de 1,5% ţinând cont de cheltuielile efective cu salariile din ultima lună de
analiză (aprilie 2008), prevăzându-se menţinerea acestora şi în perioada de prognoză,
societatea neintenţionând o creştere a numărului de personal.
• Cheltuielile de vânzare şi administrare cuprind cheltuieli cu transportul,
combustibilul şi piesele de schimb, asigurări, utilităţi, cheltuieli poştale şi taxe de
telecomunicaţii, chirii, alte materiale consumabile, uzura obiectelor de inventar,
materialele nestocate, reparaţii, protocol-publicitate, comisioane bancare, deplasările,
terţii şi colaboratorii; au avut o pondere în uşoară creştere de la o perioadă la alta
menţinându-se şi în prognoză la un nivel relativ asemănător.
• Altele cuprind cheltuielile privind alte impozite şi taxe şi cheltuielile cu
amortizările. Pentru proiecţii am considerat un nivel al acestor cheltuieli asemănător
cu cel din anul 2007.
• Cheltuielile cu dobânzile au fost în creştere în anul 2008 faţă de anii
anteriori datorită liniei de credit angajată la bancă, considerând în mod conservator că
linia de credit va fi angajată pe toată perioada de prognoză.
• Alte venituri cuprind pe perioada istorică: venituri din activităţi diverse, alte
venituri din exploatare, venituri din diferente de curs valutar, venituri din dobânzi,
venituri din cedarea activelor fixe; pentru perioada de proiecţii, în mod conservator,
am considerat ca nu se vor înregistra astfel de venituri.
• Alte cheltuieli cuprind cheltuielile excepţionale privind operaţiile de
gestiune şi cheltuielile privind operaţiile de capital, ponderea acestor cheltuieli în cifra
de afaceri a fost de 2,7% în anul 2006 şi de 2% în 2007, iar la 30.04.2008 s-au
prevăzut cheltuieli cu mărfurile depreciate cu care s-a ajustat bilanţul contabil; pe
proiecţii am considerat, conservator menţinerea unui procent de 2% din vânzări.
• Impozitul pe profit nu se datorează până la recuperarea integrală a pierderii;
• Profitul net are valori negative atât în perioada analizată cât şi în prognoză,
pierderile datorându-se unor cheltuieli excepţionale (incluzând perisabilităţile
specifice domeniului de activitate, mai ales vara). Pierderile provin încă din anul 2005
când firma a înregistrat pierdere din exploatare datorată cheltuielilor cu reparaţiile
urmare a avariei unei autoutilitare, care nu au fost acoperite integral de societatea de

54
asigurări. În anii 2006 şi 2007 pierderile provin din perisabilităţile înregistrate la
mărfurile comercializate.
Analiza fluxului de numerar (încasări şi plăţi)
• Numerar din activitatea curentă reprezintă valoarea clienţilor încasaţi în
anul 2006 şi 2007 precum şi în luna aprilie 2008, iar în anul 1 de prognoză s-au
prevăzut în mod conservator încasări la nivelul clienţilor efectiv încasaţi în perioada
ultimelor 12 luni de analiză (mai 2007 – aprilie 2008).
Pentru anul 2 de prognoză încasările s-au prevăzut în creştere cu 5% faţă de
primul an de prognoză, similar prevederilor din C.P.P.;
• Numerar din operaţiuni de capital cuprind în anul 2006 aportul asociatului
unic la majorarea capitalului social;
• La poziţia Credit BCR şi alte credite sunt cuprinse în anul 2006 liniile de
credit acordate de BIR şi BCR, iar în anul 2007 suplimentările acordate de BCR la
linia de credit, iar pentru partea de proiecţii este cuprinsă în luna 0 acordarea
creditului de către BCR în sumă de 17.000 EUR la cursul de 3,66 lei;
• Contribuţii ale proprietarilor, pe perioada istorică reprezintă diferenţa
dintre contribuţia efectivă a asociaţilor şi retragerile de sume din societate. Pentru
perioada de proiecţii nu s-au prevăzut contribuţii sau retrageri de sume ale
proprietarilor;
• Mărfuri pe proiecţii s-au prevăzut la nivelul ponderii acestora în vânzări
rezultată din C.P.P. respectiv 87% din numerarul din activitatea curentă; s-a ţinut cont
de perioada medie în staţionare a stocurilor de mărfuri, în medie 2 luni, de perioada de
încasare a creanţelor de aproximativ 1 lună de la livrarea mărfurilor, ceea ce rezultă în
medie o perioadă de până la 3 luni de la achiziţionarea mărfurilor şi până la încasarea
livrării acestora, perioadă care corespunde cu cea de achitarea furnizorilor de mărfuri,
ca urmare, s-a prevăzut lunar plata furnizorilor de mărfuri în procent de 87% din
încasările lunii curente; sunt cheltuieli variabile 100% în funcţie de vânzări;
• Salariile - activitate curentă cuprind salariile celor 8 salariaţi încadraţi cu
carte de muncă. Pe perioada de proiecţii s-a prevăzut acelaşi nivel al salariilor cu cel
înregistrat în aprilie 2008, ţinând cont că societatea nu intenţionează să mai angajeze
personal; sunt considerate cheltuieli fixe faţă de vânzări;
• Alte salarii cuprind pe perioada istorică cheltuielile cu colaboratorii; nu s-au
prevăzut pentru proiecţii deoarece societatea nu mai are cheltuieli cu colaboratorii
încă din primele luni ale anului 2007;
• Cheltuieli pentru asigurări sociale cuprind CAS şi fondul de şomaj aferent
salariilor lunare; salariile fiind cheltuieli fixe şi cheltuielile pentru asigurările sociale
sunt fixe faţă de vânzări;
• Chirii - cuprind chiriile plătite pentru standul din centrul comercial en gros
Transilvania şi camera frigorifică închiriată; sunt cheltuieli fixe funcţie de vânzări;
• Utilităţi reprezintă cheltuieli cu energia, apa şi gazul aferente funcţionarii
activităţii societăţii; sunt considerate 100% cheltuieli fixe funcţie de vânzări;
• Transportul include cheltuielile de transport aferente aprovizionării de la
furnizori, cheltuielile cu combustibilul şi piesele de schimb; sunt cheltuieli variabile
100% funcţie de vânzări;
• Costuri funcţionare birouri cuprind cheltuielile cu poşta şi telefonul; sunt
cheltuieli fixe funcţie de vânzări ;
• La asigurări, s-a prevăzut asigurarea clădirilor şi mijloacelor de transport
inclusiv asigurările pentru garanţiile aferente creditului BCR;
• Taxe – TVA - s-a prevăzut a se achita în luna curentă pentru luna anterioară,
ţinând cont de TVA aferent vânzărilor şi cel aferent achiziţiilor;

55
 • Impozitul pe profit, în luna 0 s-a prevăzut a se achita datoria restantă, iar în
prognoză nu s-a prevăzut, deoarece societatea înregistrează pierderi;
• La Taxe - altele este reflectată taxa pe clădiri şi mijloace de transport şi alte
taxe conform legii, la nivelul obligaţiilor de plată lunare sau trimestriale înregistrate
pe perioada analizată;
• Alte costuri reprezintă comisioanele bancare ce sunt considerate 100%
cheltuieli fixe; în luna 0 pe proiecţii s-au avut în vedere şi comisioanele percepute la
acordarea creditului ;
• Plăţi dobânzi BCR cuprind dobânzile aferente liniei de credit angajate, iar
pe proiecţii dobânda calculată pentru linia de credit, considerând în mod pesimist că
linia de credit va fi angajată integral pe toată perioada pentru care a fost acordată,
precum şi dobânzile la creditul solicitat, conform scadenţarului;
• Rambursările de credite BCR – pe proiecţii s-a prevăzut rambursarea
ratelor aferente creditului, începând din luna iulie 2008, conform scadenţarului; linia
de credit s-a prevăzut a se menţine pe toată perioada de prognoză;
• Plăţi alte credite cuprind în anul 2006 rambursarea liniei de credit primită de la
BRD;
• Cheltuieli cu mijloace fixe cuprind în perioada prognozată ratele aferente
autoutilitarei Iveco achiziţionate în sistem leasing, precum şi plata ratelor aferente gaterului.

Au rezultat următorii indicatori:

Anul 1 Anul 2
Acoperirea ratelor dobânzii 1,63 0,94
( Serviciul datoriei):
Punctul break - even (%): 1,16 1,09
( Pragul de profitabilitate)

În aceste condiţii rezultă că, firma nu va fi în măsură să-şi achite la scadenţă

toate datoriile faţă de terţi, inclusiv bancă, fapt demonstrat şi de numerarul la sfârşitul
perioadei care înregistrează solduri negative pentru lunile de prognoză decembrie
2008 - aprilie 2009 şi la finele anului 2 de prognoză.
Pragul de profitabilitate peste 1, rezultat din Fluxul de numerar prognozat
(arătând volumul încasărilor din vânzări de la care firma începe să realizeze profit –
1.910.477,6 lei, în Anul 1 de prognoză şi 1.885.894,4 lei în Anul 2 de prognoză),
demonstrează că aceasta va înregistra în continuare pierderi, aşa cum a rezultat şi din
prognoza Contului de Profit şi Pierderi întocmită în mod conservator, pe baza
realizărilor efective din perioada anterioară, ţinând cont că, în ultima perioadă de
analiză vânzările medii lunare ale firmei au scăzut faţă de perioada anterioară.

c) Modelul european bazat pe fluxurile de numerar din perioada

precedentă
Se analizează posibilitatea acordării unui credit în sumă de 17.000 EUR,
echivalentul sumei de 62.500 lei, pe o perioada de 24 de luni, dobânda 14 % p.a., cu
rambursare în rate lunare (credit + dobânzi) egale, de aproximativ 708 EUR.
În vederea efectuării analizei capacităţii de rambursare se întocmeşte situaţia
patrimonială şi se determină indicatorii financiari la 31.05.2008, cash flow-ul şi
proiecţia de cash-flow pe perioada de creditare, luându-se în considerare nu numai
evidenţele contabile ale societăţii ci şi toate elementele patrimoniale care sunt folosite

56
în afacere (chiar dacă nu sunt proprietatea societăţii) şi toate încasările şi plăţile reale
ale societăţii (chiar dacă nu se regăsesc în evidenţele contabile ale firmei).

Situaţia patrimonială ajustată la data de: 31.05.2008 (Anexa 6)

Activ ( lei):
Imobilizările cuprind toate bunurile folosite în afacere:
- Construcţii – depozitul proprietate a firmei, cu valoarea de piaţă 64.260 –
valoare evaluată de către evaluatorul băncii în iunie 2008;
- Echipamente – agregate frigorifice (2.049), calculator (266), cântar, balanţe
de cântărit (466); nu s-a luat în considerare valoarea unui gater (31.700) deoarece
acesta nu este folosit în afacere;
- Mijloace de transport: autoturism Dacia Papuc (3.684); au fost incluse 2
autoturisme proprietatea asociatului unic şi soţiei, care sunt folosite în afacere (Audi
A6 şi VW Golf IV) – acestea au fost achiziţionate printr-un împrumut pe persoană
fizică în anul 2006 şi respectiv 2007;
- Mobilier: calculator (1.791), copiator (862), telefoane, fax, frigider, mobilă;
- Obiecte de inventar;
- Creanţe imobilizate – garanţii Romtelecom, Electrica;
- Leasing – valoarea totală a contractului de leasing extern încheiat pentru
achiziţionarea autoutilitarei Iveco ( 10.500 EUR), la curs istoric pentru suma achitată
deja şi curs actual (3.66 lei = 1EUR) pentru suma ce urmează a se achita până în
august 2009.
Activele circulante cuprind:
- Stocuri de marfă (preţ de achiziţie), piese, combustibili, consumabile şi
ambalaje.
- Creanţe: clienţi aflaţi în termen, din care s-au dedus: - sumele ce apar atât ca
datorie cat şi creanţa (63.619 + 15.444 + 23.267 + 1.253).
Cu aceste firme se realizează compensări cu marfa destinată revânzării. Toate
creanţele sunt în termen.
- Lichidităţi: s-au considerat lichidităţile la 31 mai 2008 ca fiind echivalentul
numerarului din casă găsit la data analizei 10.06.2008.
Pasiv ( lei):
Împrumuturi şi datorii pe termen lung: leasing (valoarea rămasă de achitat
aferentă contractului pentru autoutilitara Iveco), cât şi suma de plată pentru
autoturismele personale. Pentru acest din urmă împrumut nu există termen de plată
fix.
Împrumuturi şi datorii pe termen scurt:
- instituţii financiare: soldul utilizat la data analizei al liniei de credit BCR;
- sume în termen datorate furnizorilor – s-au eliminat sumele datorate
furnizorilor care sunt şi clienţi (creanţe). Există datorii către Carpatina Rădăuţi – 827,
Ronita SRL – 7.615, Fructexport Bucureşti – 3.544, Afamia Braşov-1.211 care provin
din perisabilităţi recunoscute de către furnizori şi fără pretenţii, urmând a se întocmi
documentaţia pentru scoaterea din evidenţa contabilă. În cazul Fructexport Bucureşti
a avut loc un proces câştigat de către societatea ABC. Din aceeaşi cauză (marfa
depreciată) societatea mai are un proces pe rol cu firma Sinagro SA Sînnicolau Mare
pentru suma de 12.111 şi care s-a considerat datorie;
- alte datorii - datorii către bugetul de stat : CAS (1.294), pensie (234), şomaj
(178), impozit pe profit (1.724), alte taxe (975), fonduri speciale (163), alte datorii
(243), din care restanţe: 1.161.

57
 Tabelul nr.5.8.
Cifra de afaceri lunară 122.567 Procentul ratei lunare a 46
(media pe ultimele 12 creditului faţă de
luni în lei) numerarul net lunar în ℅
Profit net contabil (aprilie 385 Rata de îndatorare (total Înainte de credit: 66
2008 – lei ) datorii / total activ) în ℅ După credit: 70
Numerar net rezultat din 6.849 Capitaluri proprii ajustat 34
activitatea operaţională faţă de activele totale în
(NNAO) (media pe ℅
ultimele 12 luni în lei)
Capitaluri proprii 14.423 Capitaluri proprii ajustat 52
neajustat ( lei) (1); şi datorii pe termen lung
faţă de activele totale în
℅
Capitaluri proprii ajustat 154.579 Creditul propus faţă de 25
(lei) activele imobilizate în ℅
Total active (ajustat în 456.201 Creditul propus faţă de 38
lei) activele circulante în ℅
Viteza de rotaţie a 15 Creditul propus faţă de 40
stocurilor (zile) capitaluri proprii ajustate
în ℅
Coeficientul lichidităţii 74 Numerar net / capitaluri 4
curente (active curente proprii ajustate în ℅
(2) / datorii pe termen
scurt); în ℅
Perioada medie de plată 68 Perioada medie de 35
furnizori (zile) – ultimele încasare a clienţilor (zile)
6 luni (*) – ultimele 6 luni (*)
(1) Capitalul social; contul întreprinzătorului individual; prime legate de capital; diferenţe de
reevaluare; rezerve; rezultatul reportat; rezultatul exerciţiului; fonduri; subvenţii pentru
investiţii; provizioane reglementate.
(2) Clienţi; efecte de primit; valori de încasat; conturi curente la bănci; casa.
(*) Indicatorii s-au calculat pe baza soldurilor medii ale conturilor de furnizori/clienţi,
respectiv achiziţii/ încasări, însă acestea cuprind şi compensările, în realitate perioadele de
plată/încasare fiind mai scurte.
Tabelul nr.5.9
Cifra de afaceri şi cash flow-ul
Evoluţia vânzărilor de mărfuri pe ultimele 12 luni
Cifra de afaceri
Mai 2007 328.200,0
Iunie 2007 122.900,0
Iulie 2007 125.700,0
August 2007 49.100,0
Septembrie 2007 54.400,0
Octombrie 2007 54.100,0
Noiembrie 2007 96.400,0
Decembrie 2007 167.100,0
Ianuarie 2008 93.900,0
Februarie 2008 100.500,0
Martie 2008 130.300,0
Aprilie 2008 148.100,0
Medie 122.600,0

58
 În perioada de iarnă vânzările cresc datorită comercializării în special de
fructe şi legume din import de valoare mai mare şi lipsei concurenţei pieţei ţărăneşti.
Analiza contului de profit şi pierderi - cash-flow pe ultimele 12 luni (Anexa 7)
S-a realizat raportul de profit şi pierderi pe ultimele 12 luni de activitate (mai
2007 – aprilie 2008) şi apreciem că din punct de vedere metodologic, pentru acest
model de analiză trebuie considerat a fi reprezentativ. S-au considerat încasările din
creanţe şi plăţile de furnizori.
În cadrul cheltuielilor administrative s-au considerat:
• Salariile, care includ şi plăţile asigurărilor sociale cât şi plăţile
colaboratorilor;
• Transportul, inclusiv asigurări;
• Utilităţi;
• Taxe, terţi, comisioane, bancă, consumabile;
• Plăţi pentru consumul personal (pentru plata împrumutului ca persoană fizică
şi pentru consumul personal);
Plăţile de leasing includ şi dobânda şi au fost considerate conform
desfăşurătorului anexă la contract. În luna septembrie 2007 s-a plătit avansul.
Impozitul pe profit este cel efectiv plătit în ultimul an. În medie s-au considerat
salariile la nivelul ultimei luni, ca şi plăţile pentru consumul personal. Celelalte
posturi au fost calculate ca medie a ultimelor 12 luni de activitate etc.
Rata creditului solicitat băncii reprezintă 46% din media profitului net în
ultimele 12 luni de activitate.
Analiza cash-flow-ul şi proiecţia de cash-flow (Anexa 8)
S-a analizat situaţia fluxurilor de numerar în ultimele 12 luni de activitate şi 12
luni de previziune. Intrările şi ieşirile de numerar s-au considerat a fi încasările din
creanţe şi plăţile de furnizori. Toate cifrele au fost actualizate cu indici de inflaţie la
nivelul lunii iunie 2008. Soldul iniţial de lichidităţi s-a considerat a fi soldul conturilor
curente şi casa de la sfârşitul lunii aprilie 2007. Pe perioada viitoare s-a considerat
nivelul încasărilor şi plăţilor directe la nivelul anului trecut, iar pentru luna iunie s-a
considerat în mod prudenţial media încasărilor şi plăţilor pe ultimele 12 luni. Plăţile
administrative au fost proiectate la nivelul mediei ultimelor 12 luni sau la nivelul
ultimei luni analizate (salarii, consumul personal). Plăţile de leasing s-au proiectat
conform scadenţarului din contract. Dobânzile aferente liniei de credit au fost
calculate la nivelul maxim angajat al acesteia. În luna iunie 2008 soldul iniţial de
lichidităţi s-a considerat a fi soldul numerarului în casă şi linia de credit la data
analizei. Impozitul pe profit s-a considerat a fi 25% din numerarul din activitatea
operaţională din care s-au dedus cheltuielile cu dobânzile, plătibil conform legii. În
luna iunie de plan s-a considerat intrarea creditului solicitat.
Din analiza proiecţiilor de cash flow se observă că există capacitate de
rambursare pentru creditul solicitat.
Concluzie: deşi situaţia patrimonială a întreprinderii analizate este aceeaşi, se
constată că în funcţie de metoda de analiză financiară a întreprinderii utilizată de fiecare
bancă, aceasta poate sau nu să beneficieze de credite bancare.
În consecinţă, în vederea facilitării accesului la creditare a întreprinderilor mici şi
mijlocii, băncile trebuie să-şi stabilească metode (modele) de analiză specifice acestui tip de
clientelă, care să ţină cont de realitatea afacerilor derulate în acest sector. În caz contrar
(aşa cum se vede în metoda standard de analiză), întreprinderile mici şi mijlocii rămân
departe de îndeplinirea condiţiilor de bonitate standard stabilite de bănci pentru
întreprinderi în vederea acordării de credite. Astfel li se blochează din start accesul la
finanţare şi sunt plasate destul de repede în afara pieţei.

59
 6. PROGRAME SPECIALE DE SUSTINERE A IMM

Cum realităţile economice ne “ard” pe toţi şi ni le dorim mereu mai favorabile

am devenit treptat tot mai atenţi la constatările analizei comparative, la relevanţe pe
care aceasta ni le poate furniza.
Într-o economie funcţională fiecare îşi urmăreşte propriul interes, adică
satisfacerea nevoilor de care el este conştient şi care sub aspect economic şi social are
sensuri complexe: să câştige, să câştige mai mult, să cheltuiască proporţional sau
absolut mai puţin, să economisească, să aibă acces la resurse etc. Desigur, realizarea
sau nerealizarea interesului în relaţia de credit îi afectează nemijlocit pe cei implicaţi
direct, dar din nefericire impactul nu se opreşte la ei, ci este mult mai larg întrucât
fiecare dintre ei este legat prin mii de fire de alţii, de fapt de toţi ceilalţi. Aşa că pentru
a-şi da seama ce se întâmplă cu ei, cu interesele lor şi ce-ar trebui să întreprindă atât
fiecare, cât şi toţi împreună, participanţii la relaţia de finanţare – credit trebuie să
facă mai întâi comparaţii pentru a stabili dacă le este mai bine, mai rău, mai mult,
mai puţin, tot la fel etc. şi apoi să conceapă cele de urmat.
Am abordat astfel problema studiului comparativ în ideea de a atrage atenţia
că obiectul comparaţiei în această temă are ramificaţii care ne obligă să îi acordăm
importanţa necesară şi să ajungem la concluzii utile şi eficiente nu numai pentru
verigile implicate nemijlocit, ci şi pentru întreg lanţul de interese. Evident, pe baze
comparative, relaţia de credit poate fi îmbunătăţită şi va avea efect direct asupra
satisfacerii intereselor celor direct implicaţi, dar propagarea efectului în reţea ar putea
fi limitată, mai mult sau mai puţin drastic, stârnind nemulţumiri.
Concluziile pe care ni le furnizează studiul comparativ pentru satisfacerea mai
bună a intereselor în relaţia de credit se circumscriu la cei implicaţi direct în aceasta.
Participanţii la finanţarea rambursabilă sau nu a IMM din România practică
fiecare intens studiul comparativ al acţiunilor în care se implică sau fac aceasta în
colaborare pentru a-şi promova interesele cu mai mult succes. Soluţiile pe care ei le
desprind din asemenea acţiuni vizează perfecţionarea relaţiei de finanţare – creditare a
IMM sau altfel spus îmbunătăţirea acesteia.
Principiile Uniunii Europene de finanţare a IMM s-au conturat treptat şi sunt
permanent supuse analizei comparative şi altor modalităţi de studiu în vederea
perfecţionării lor. Se compară schemele UE cu cele americane sau cu alte modele; se
compară modelele diferitelor ţări cu cele europene apoi modelele ţărilor între ele; se
compară modelele schemelor cu modul real al derulării şi cu aşteptările celor implicaţi
etc. Aşteptările neavute în vedere sau neîmplinite, sau numai parţial realizate,
abaterile de la model în bine sau în rău, nemulţumirile, dificultăţile, insuficienţele şi
multe altele sesizate prin procesul comparativ sunt tot atâtea criterii de îndeplinit
pentru operaţiile de perfecţionare pe care specialiştii U.E trebuie să le aducă la
îndeplinire. Şi aşa s-a şi întâmplat. Ţinând seama de interesul politic deosebit pe care-
l manifestă structurile europene în aceasta direcţie, procesul acesta, fără doar şi poate,
va continua pentru că permite o mai bună gestionare a resurselor financiare şi o
creştere a acestora cu efecte pozitive ample.
Că este aşa, o demonstrează orientările U.E asupra dezvoltării regionale în
special în perioada 2000 – 2007 care s-au conturat pe baza experienţelor anterioare
dar şi din aceşti ultimi ani reţinându-se în acest sens, mai întâi, că trebuie continuată
mărită şi perfecţionată asistenţa financiară către ţările candidate din Centrul şi Estul
Europei cu ajutorul a trei instrumente: programul PHARE, ISPA şi SAPARD.
Asistenţa acordată în cadrul acestor instrumente a fost şi este coordonată în
concordanţă cu regulamentul Consiliului 1266/99 dar schemele practice de aplicare s-

60
au îmbunătăţit de la an la an şi chiar în decursul aceluiaşi an atunci când s-a sesizat
necesitatea.
Obiectivul general al programului PHARE este de a ajuta ţările candidate să se
pregătească de integrarea în Uniunea Europeană. Programul este prin urmare “condus
spre aderare”, concentrând ajutorul asupra priorităţilor care ajută ţările candidate să
îndeplinească criteriul de la Copenhaga. Acesta cere ca ţările candidate să fi realizat
stabilitatea instituţiilor ce garantează democraţia; respectarea legii; drepturile omului;
respectul şi protecţia minoritarilor; existenţa unei economii de piaţă funcţionale
capabilă să reziste presiunilor concurenţei şi pieţei în cadrul Uniunii; capacitatea de a
prelua obligaţiile calităţii de membru.
Fondurile structurale şi de coeziune sunt fonduri post-aderare alocate de
U.E. pentru reducerea disparităţilor economice dintre tăriile europene şi tăriile
nou aderate.
Aceste fonduri sunt o continuare a fondurilor pre-aderare, care la noi în ţară
s-au derulat prin programele Phare, ISPA, Sapard.
Fondurile de coeziune şi structurale alocate României în perioada 2007-2013
sunt de 19,2 mld EURO şi au aplicabilităţi în mai multe domenii. Sunt susţinute
investiţiile în infrastructură, educaţie, cercetare, dezvoltarea I.M.M, investiţii în
agricultură sau măsuri pentru dezvoltarea zonelor rurale, care sunt finanţate prin
următoarele fonduri.
- Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), sprijin IMM,
infrastuctură transport, mediu, energie, educaţie, sănătate, turism, cercetare –
dezvoltare, cooperare teritorială.
- Fondul Social European (FSE), educaţie şi formare profesională,
adaptabilitate forţei de muncă şi a întreprinderii, incluziunea socială, creşterea
eficienţei administrative.
- Fondul de Coeziune (F.C.): infrastuctura mare de transport şi mediu.
În afara fondurilor structurale, investiţiile vor mai putea fi susţinute din 2
fonduri complementare.
- Fondurile Europa pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADER)
pentru acordare de subvenţii agricultorilor (5 mld EURO şi investiţii în domeniu 8,3
mld EURO)
- Fondul European pentru Pescuit (FEP) – în domeniul piscicol.
În strategia naţională de utilizare a acestor fonduri – cadrul Strategic
Naţional de Referinţă (CSNR) – sunt prevăzute două obiective „Convergenţa” şi
„Cooperare Teritorială Europeană”
Cum se pot accesa?
- Se operează pe principiul rambursării cheltuielilor efectuate de
beneficiarii eligibili
- Acestea trebuie să prefinanţeze proiectele, din fondurile publice sau
private, urmând ca decontarea, urmând ca decontarea cheltuielilor să se facă după
verificarea acestora în proporţie stabilită pentru fiecare program operaţional în
parte.
Atât teoria cât şi practica ne demonstrează că principiile finanţării sunt
valabile doar alături de „cele mai bune proceduri”.
Experienţa de peste 30 de ani a finanţării IMM pe pieţe dezvoltate şi
cunoscute reprezintă un ghid excelent pentru cele mai bune proceduri care sunt
relevante în mod direct pentru România. Spre deosebire de acele ţări care au o tradiţie
a IMM, România a început în 1990 cu o nouă generaţie de întreprinzători, într-o
economie care nu mai era centralizată, ci aflată într-o mişcare rapidă spre o piaţă

61
liberă. Tranziţia a durat mai mult decât se aştepta, fiind întreprinderi de stat care încă
mai aşteaptă privatizarea. Ceea ce a rezultat a fost o evoluţie mult mai lentă a
sectorului IMM şi, bineînţeles, o întârziere a rezolvării problemelor acestora.
Recomandările şi opiniile participanţilor la finanţările IMM sunt sursa
procedurilor internaţionale acceptate şi, totodată, cadrul în care cele mai bune
proceduri au început să se dezvolte şi în România.
Preocupările celor mai importante cinci categorii de participanţi la finanţarea
IMM din România, respectiv statul, Programul PHARE, Instituţiile financiare
internaţionale (IFI), băncile româneşti şi altele precum ONG, consultanţi, ADR etc.
pentru elaborarea celor mai bune proceduri în această activitate s-au concretizat în
numeroase opinii, păreri sau propuneri legislative lansate în reuniuni – dezbateri
comune în ultimii zece ani şi pe care le prezentăm într-o formulare relativ concisă
străduindu-ne să le asigurăm cât mai bine fidelitatea. În acelaşi timp însă le-am grupat
pe participanţii care sunt vizaţi nemijlocit prin conţinutul ideilor.
Statului îi revine sarcina să:
-asigure stabilitatea economică care să ofere condiţii mai bune pentru finanţarea IMM;
-dezvolte o politică naţională coerentă privind IMM, iar obiectivele politicii economice
cu privire la competitivitate, servicii, dezvoltare regională etc. să fie mai relevante;
-stimuleze băncile pentru finanţarea sectorului IMM, prin măsuri cum ar fi
scutirea de impozite pe profit sau alte taxe;
-stimuleze IMM pentru a accede la schemele de finanţare;
-implementeze programe de reconversie socială special create împreună cu
programe de suport financiar pentru zonele defavorizate;
-acopere riscul de schimb valutar pentru IMM;
-introducă scheme de finanţare a pieţelor la nivel naţional pentru a asigura
accesul larg la informaţie pentru IMM potenţiale beneficiare.
Programului PHARE i se solicită să:
-dezvolte programele ce furnizează „adiţionalitate” şi nu înlocuirea lor cu alte forme de
finanţare;
-creeze programe alternative de sprijin mai accesibile, atractive şi mai puţin costisitoare
pentru beneficiarii potenţiali;
-creeze standarde de finanţare a IMM cu transparenţă perfectă la criteriile de
eligibilitate, procesele de selecţie, aprobare, monitorizare şi management al programelor;
-identifice factorii care susţin finanţarea proiectelor pentru programe viitoare;
-utilizeze împrumuturile acordate pentru servicii de suport în reţele noi,
training pentru IMM şi să realizeze cerinţele privitoare la capitalul de risc;
-asigure că schemele de credit sunt însoţite de asistenţă tehnică furnizată de
experţi financiari foarte buni, care organizează în una-două săptămâni cursuri
teoretice şi cel puţin trei luni de practică în activităţile de creditare alături de
profesionişti experimentaţi.
Instituţiilor Financiare Internaţionale li se solicită iniţierea discuţiilor la
„masa rotundă” cu toate Ministerele aferente, ADR, ONG, organizaţii financiare,
beneficiari, reprezentanţi ai băncilor, firme de consultanţă, la nivel naţional şi regional
pentru a evalua impactul pe care îl are finanţarea IMM asupra economiei naţionale şi
regionale şi să facă recomandări constructive bazate pe aceste discuţii. Transferul
experienţei şi software-ului IT de pe pieţele în dezvoltare în sectorul IMM pentru a fi
mai accesibilă la nivel naţional şi regional.
Băncile româneşti sunt chemate să:
- creeze programe de finanţare a IMM care satisfac cerinţele beneficiarilor în
ceea ce priveşte mărimea, costurile, durata, garanţiile, cererea de finanţare proprie,

62
utilizarea cu un anume scop desemnat / indicat al finanţării, program de rambursare
etc.;
- să asigure că schema implementării programelor de finanţare a IMM,
inclusiv prezentarea formularelor de aplicare pentru finanţare, stabilirea / evaluarea,
aprobarea proceselor, evaluarea garanţiilor, cerinţele de garanţii, monitorizarea, plăţile
şi urmărirea sunt aşa cum trebuie, astfel încât o operaţiune să fie mai puţin birocratică
şi mai puţin întreruptă de plăţi şi rambursări ce nu ar trebui să aibă loc;
- motiveze personalului prin scheme cu bonusuri sau alte avantaje pentru a
construi portofolii de IMM de succes, fără întârzieri la plată şi nerambursări;
- să folosească experienţa de finanţare a IMM câştigată în scopul dezvoltării
unor programe de finanţare mai bine adaptate necesităţilor acestora.
Alţi participanţi trebuie să ia măsuri pentru:
- organizarea de seminarii cu tema „cele mai bune proceduri” şi cursuri cu
acest conţinut în regiuni pentru ADR şi organizaţiile financiare spre a li se împărtăşi
experienţe şi a învăţa unul de la celălalt;
- identificarea restricţiilor cele mai importante din programele de finanţare ale
IMM şi acordarea de ajutor pentru rezolvarea lor, precum şi pentru întocmirea
planurilor de afaceri sau rezolvarea cerinţelor temporare de management etc.;
- introducerea prin practică şi seminarii, a unei analize „cash flow versus
garanţii” în ajutorarea IMM care caută finanţare, cu scopul de a permite
întreprinderilor potenţiale de a obţine finanţări cu garanţii limitate;
- definirea clară a rolului pe care ADR îl au, în special în schemele de
finanţare, de marketing, implementare şi monitorizare.
IMM apreciază că pentru ele finanţarea trebuie să fie însoţită şi de alte
stimulente, termenele (perioadele de creditare) şi perioadele de graţie ar trebui să fie
legate de realităţile cash-flow-ului din proiect pentru a fi finanţate iar cerinţele
cofinanţării să fie flexibile reflectând resursele IMM.
În mod cert există şi alte exigenţe, dar acestea sunt cele mai des întâlnite. Este
cât se poate de sigur că în timp, vor fi noi şi noi exigenţe, că de fapt acestea vor merge
în pas cu vremurile.
Participanţii la relaţiile de finanţare a IMM sunt unităţi economice şi/sau
politice cu interese pe care, de regulă, şi le cunosc bine şi le apară sau promovează şi
desigur, vor să şi le satisfacă.
Problema celor mai bune proceduri de finanţare a IMM se pune şi la scară
globală, pentru toate ţările, întrucât, relaţiile în cadrul unor asemenea operaţii
depăşesc graniţele naţionale. Există programe de finanţare cu surse provenind din ţări
diferite, destinaţii în ţări diferite, dar altele decât cele de unde provin sursele, şi
intermediari din alte ţări. Realizarea celor mai bune proceduri de finanţare a IMM în
acest context este mult mai complexă, iar la stadiul actual al globalizării economiei
demersul s-a dovedit posibil.
Pornind de la interesele finanţării IMM din România, cele mai bune proceduri
globale, ne conduc către următoarele domenii:
Asistenţă financiară. Există loc pentru a îmbunătăţi din acest punct de vedere
formele tradiţionale de asistenţă financiară şi anume subvenţii de stat, împrumuturi,
subvenţii cu dobândă, acoperirea riscului de schimb valutar, capital privat, etc. IMM
au nevoie de opţiuni de finanţare flexibilă, ce răspund la nevoile lor în creştere. De
altfel, ele necesită o sursă de informare transparentă pentru a afla ce scheme de
finanţare sunt disponibile, cu ce termeni şi în ce cadru de timp.
Intermediarii care vor oferi asistenţă financiară - companii de microfinanţare,
bănci comerciale, fonduri, fundaţii, agenţii de dezvoltare regională, companii de

63
leasing, companii specializate în acordarea de credite mici persoanelor fizice şi altele,
trebuie să fie în totalitate angajaţi (dedicaţi) şi stimulaţi în furnizarea serviciilor
financiare sectorului IMM. Acest lucru înseamnă adoptarea principiilor de finanţare a
IMM şi operarea cu un personal bine instruit şi dedicat, receptiv cerinţelor IMM.
Marketingul proactiv prin intermediari este esenţial cu scopul de a accesa
acele IMM care, eventual, se vor califica pentru asistenţă financiară. Mulţi dintre ei se
vor teme şi nu vor fi doritori de a împrumuta bani pentru a-şi dezvolta afacerea.
Tradiţia băncii ce împrumută este încă relativ nouă în România la nivelul IMM şi prin
urmare trebuie să fie activ dezvoltată.
Cerinţele financiare ale unei IMM vor fi determinate prin tipurile de investiţii
şi capitalul cerut în ciclul economic al întreprinderii. Patru tipuri distincte de finanţare
ar trebui identificate la început în definirea tipului de asistenţă financiară şi clauzele
care vor fi potrivite pentru orice IMM:
• „capitalul de sămânţă” este cerut la un stadiu foarte timpuriu din viaţa
întreprinderii pentru cercetarea, testarea şi dezvoltarea ideii iniţiale de afaceri înaintea
de începerea afacerii;
• „capitalul de lansare” este cerut de întreprinderi pentru a-şi dezvolta
produsele pentru o perioadă iniţială de marketing, înainte de începerea expansiunii
dezvoltării produselor şi serviciilor;
• „capitalul de lucru” va fi necesar odată ce marketingul iniţial pare a fi de
succes şi dezvoltarea produsului trebuie să înceapă în avans;
• „capitalul de expansiune” va fi critic pentru întreprinderea care a atins un
nivel de rentabilitate în operaţiunile sale şi, posibil, a generat profit. Capitalul de
expansiune îi va permite să dezvolte noi produse, să-şi extindă pieţele existente sau
chiar să dezvolte unele noi.
Asistenţa financiară necesită „cea mai bună practică” nu numai a bunei
cunoaşteri, în avans, a potenţialului IMM şi cerinţelor lor de furnizare a asistenţei, dar
care odată asigurate implică monitorizarea corectă, controlul calităţii şi managementul
riscului. Fără toate acestea, asistenţa poate sfârşi într-o lipsă de succes pentru ambele
părţi. Acest lucru înseamnă că sistemele trebuie să fie organizate înainte ca asistenţa
financiară să fie acordată, în aşa fel încât de-a lungul întregii perioade de finanţare să
existe o „curgere lină” de informaţie reînnoită a progresului finanţării IMM.
Cunoaşterea clientului, regula nr.1 în domeniul bancar, de-a lungul perioadei
programului de asistenţă financiară, este absolut esenţială pentru succesul acestuia.
Procesarea. Orice program de finanţare este util numai ultimului beneficiar
dacă are acces la el într-o perioadă de timp rezonabilă după ce a fost făcută aplicaţia.
O întârziere în procesarea aplicaţiei pentru o anume schemă poate infirma previziunile
de cash flow şi planurile de afaceri întocmite pentru finanţarea cerută. Viteza este,
prin urmare, esenţială în procesarea oricărui program de finanţare. Aceasta înseamnă,
în primul rând, simplificarea formularelor de aplicare cerute şi asigurarea unui
răspuns rapid din partea intermediarului financiar.
Evaluarea. Standardele uniforme pentru evaluarea garanţiilor trebuie să fie
făcute în aşa fel încât să se recurgă în mod limitat la interpretări greşite şi la dezbateri.
Părerea despre valoare a beneficiarului va diferi întotdeauna de cea a intermediarului
financiar. Este, prin urmare, esenţial ca standarde clar definite de evaluare să fie
discutate în prealabil cu beneficiarul final potenţial şi agreate. Evaluarea oficială
trebuie să ia în considerare rata înaltă a inflaţiei aşa încât activele fixe să nu fie
evaluate la cost, ci mai degrabă la o aproximare a valorii de piaţă.

64
 Instruirea. Fără cele mai bune proceduri, programele de finanţare a IMM,
care sunt menite să aibă o contribuţie pozitivă la creşterea economică a ţării, furnizând
„adiţional” şi un efect economic multiplicator, este posibil să nu îşi atingă obiectivele.
Capitalul uman este la fel de important ca şi capitalul financiar pentru
sustenabilitatea pe termen lung a oricărui program de finanţare a IMM. Grupurile ţintă
care ar beneficia cel mai mult de pregătirea pentru dezvoltarea pe termen lung a
culturii IMM trebuie să includă personalul IMM, toţi intermediarii financiari şi
agenţiile de dezvoltare. Date fiind cerinţele de pregătire foarte variate există o
necesitate clară pentru ca schemele să fie personalizate şi atent „croite” pentru a
satisface aceste grupuri ţintă.
Aversiunea şi incapacitatea financiară a IMM de a investi în programele de
dezvoltare a personalului şi de a acorda pregătirii importanţa pe care o merită,
subliniază nevoia de a adopta o abordare proactivă cu scopul de a promova investiţii
mai mari ale IMM în pregătirea personalului. Schemele inovative de pregătire ce
ţintesc anumite grupuri cum ar fi femeile, tinerii şi şomerii, sunt menite să dezvolte
calităţile de bază. Pregătirea mai avansată, care este specifică fiecărui sector care
lucrează îndeaproape cu schemele de plasament, este mai eficientă şi mai relevantă
pentru nevoile specifice ale IMM.
Relaţia cu clientul. Finanţarea IMM - urilor este un produs şi un serviciu
important care va permite intermediarului financiar, în mod notabil băncile, să-şi
dezvolte baza de clienţi pe termen lung. Este, prin urmare, critic faptul că un
angajament făcut pentru ameliorarea calităţii şi valorii serviciului are loc pentru bani.
Realizarea angajamentului implică lucrul cu clienţii într-un mod transparent, oferindu-
le cu exactitate informaţii asupra produselor şi serviciilor care le vor fi furnizate. Ori
acest lucru înseamnă încredere în servicii, rezolvarea promptă a cererilor şi
plângerilor şi o procesare proactivă legată de necesităţile clienţilor.
Rolul intermediarului financiar nu este numai să asigure vărsarea fondurilor
dar şi colectarea la timp a dobânzilor şi ratelor de credit, ceea ce presupune
monitorizarea afacerii IMM cu vizite regulate la sediu şi discuţii cu managementul.
Toate acestea înseamnă cele mai bune proceduri, dar ele trebuie definite timpuriu în
relaţia cu clientul, în aşa fel încât să nu existe loc de neînţelegeri din partea IMM şi
nici din partea intermediarului financiar.
Relaţii regionale. Nevoia de a furniza finanţare IMM pentru dezvoltarea
anumitor regiuni şi sectoare de activitate economică ramase în urmă sunt aspecte
importante al oricărui program de finanţare ale IMM.
Prin urmare, cooperarea cu autorităţile locale, agenţiile de dezvoltare
regională, centrele de consultanţă în afaceri, consultanţii, băncile comerciale şi alte
organizaţii financiare este esenţială pentru succesul pe termen lung al oricărui
program. Acestea trebuie să înţeleagă importanţa IMM, care au o contribuţie foarte
mare sau dominantă la dezvoltarea economică a regiunii lor şi a ţărilor. Prin deplina
cooperare a acestor diferite verigi care verifică principiile de finanţare ale IMM se pot
elabora şi aplica cele mai bune proceduri.
Autoritatea IMM. În sectorul corporativ mai mare, autoritatea este un
concept bine definit, însă pentru sectorul IMM este mai puţin evident, dat fiind
numărul limitat de acţionari sau salariaţi. Oricum, unele verificări şi balanţe de resurse
pot fi deja introduse întreprinderilor mijlocii care angajează mai mult de 50 de
persoane. Acest lucru este necesar pentru a asigura integritatea în derulare a
întreprinderii şi relaţia sa cu instituţii relevante; este bazat pe principiile generale de
propagare / dezvăluire, pe responsabilitatea managementului (SIM – sisteme de

65
informare a managementului) şi separarea responsabilităţii în condiţiile exercitării
controlului asupra managementului de risc intern.
Pentru băncile finanţatoare, este important ca liniile de raportare financiară să fie clar
definite de la început astfel încât IMM să poată furniza informaţia cerută la timp şi într-o
manieră exactă persoanei responsabile de la bancă. Acest flux de informaţii regulat/exact
devine deosebit de critic dacă există avertismente timpurii pentru a urmări atent operaţiunile
IMM, mai degrabă decât să le ascundă până când este prea târziu.
Fondurile structurale. Unde fondurile structurale au fost alese pentru ajutarea IMM,
acolo se acţionează de fapt pentru supravieţuirea îndelungată a lor şi crearea de locuri de
muncă. Această măsură se încadrează în politicile de coeziune socială ale UE şi au ca obiectiv
reducerea diferenţelor economice şi sociale, mai ales în cele mai slabe regiuni. Zonele de
interes deosebit cu potenţial mare de creştere promovează în acest sens în mod deosebit
tehnologiile noi, tehnologiile de curăţare a mediului şi serviciile de sprijin pentru afaceri.
Turismul general şi turismul legat de cultură este de asemenea perceput ca devenind una
dintre industriile în creştere majoră care trebuie promovat.
Lansarea schemelor de finanţare a IMM. Nu toate schemele de finanţare a IMM
trebuie să fie lansate prin oferte, iar cea mai mică dintre toate printr-o ofertă globală, întrucât
numărul de bănci acceptabile, doritoare şi capabile să lucreze în regiuni diverse este mic. Cu
toate acestea, tuturor schemelor potenţiale trebuie să li se facă suficientă publicitate astfel
încât toate IMM să fie conştiente de existenţa lor şi să li se dea ocazia să le aplice.
O atenţie deosebită trebuie dată în definirea unei anumite scheme, aplicabilă unui
anume tip de IMM. Acest lucru înseamnă, de asemenea, identificarea tipului de finanţare
disponibil, fie capital de pornire, fie de lucru, finanţare de investiţie sau de expansiune. Un
screening timpuriu al acestor elemente va preveni pierderea de timp şi dezamăgirile IMM ce
optează pentru schema greşită.
Mărimea finală a unei anumite scheme va stabili numărul de bănci necesare pentru
implementarea ei şi numărul final al IMM care vor deveni de fapt, beneficiare. Experienţa a
arătat că băncile care implementează programe nu doresc să fie implicate în scheme care sunt
prea mici, în timp ce costurile de tranzacţie devin prea mari. Băncile consideră finanţarea
IMM atractivă doar dacă există o masă importantă de afaceri suficient de mare pentru a
susţine costurile fixe ale operării finanţării IMM ca produs bancar.
Granturi versus Credite. Este vorba de a stabili dacă IMM la un moment dat,
ţinând seama de stadiul de dezvoltare la care se află, într-o situaţie anume, au nevoie de o
finanţare prin grant sau prin credite. Mai important, cantitatea de bani disponibilă prin
granturi este mereu mai mică decât cea prin credite şi disponibilă doar pentru anumite
întrebuinţări. Totuşi, firmele aflate la început cu planuri de afaceri verificate sau afaceri mici
înfiinţate de curând care au o bază de capital foarte scăzută, cu siguranţă au nevoie şi pot
beneficia de granturi îndreptate spre necesităţi de investiţii specifice lor.
Experienţa a arătat ca legarea unei IMM într-o schemă de credit, care necesită plata
ratelor şi a obligaţiilor conexe, produce efecte benefice pe termen lung pentru IMM în ceea ce
priveşte disciplina financiară şi concentrarea managementului pe afacere. Băncile ce
implementează asemenea programe beneficiază şi ele de schemele de creditare nu numai
pentru că pot taxa o marjă a dobânzii pentru serviciile lor, dar şi pentru că aceasta le ajută la
dezvoltarea bazei de clienţi pe termen lung. Masa critică pentru o bancă, de a vedea afacerea
IMM ca profitabilă, poate fi dezvoltată doar prin credite. Derularea de granturi prin
intermediul băncii poate doar să prejudicieze procesul şi prin urmare transferul granturilor
către IMM ar trebui făcut prin alte canale.

66
 Finanţarea IMM a parcurs un drum lung în ultimii 19 ani în România. Totuşi, ca în
multe alte ţări din regiune, încă mai este un drum lung de parcurs până se va ajunge la un
suport corespunzător potenţialului de dezvoltare a IMM. Nu este vorba doar de numărul mai
scăzut al IMM din România, care produc ceva mai mult de 50% din PIB, în timp ce în UE
acestea produc peste 70%, ci şi de rezistenţa şi viabilitatea pe termen lung a lor, care sunt în
joc. Stimulentele, cum ar fi scăderea taxelor, asistenţa tehnică, subvenţiile speciale pe obiect,
etc. sunt necesare, dar trebuie implementate şi monitorizate cu grijă, pentru a modifica
susţinerea dezvoltării sectorului IMM.
Sunt patru stadii / faze diferite în dezvoltarea IMM până la transformarea /
schimbarea într-o întreprindere consacrată: 1. stadiul de început, 2. stadiul micro, 3.
întreprinderi „mici”, 4. întreprinderi „mijlocii” în dezvoltare. Prin urmare, în finanţarea IMM
trebuie să se aibă în vedere că aceste stadii diferite necesită diferite tipuri de finanţare cu
termene şi condiţii diferite. Creditele bancare sunt relevante pentru stadiile 3 şi 4 şi mai puţin
pentru primele două, care pot beneficia în cea mai mare parte de împrumuturi de bani şi
finanţarea capitalului de risc.
În general, schemele subvenţionate execută o funcţie limitată, cu o singură tragere, şi
nu se leagă cu nici un program sustenabil pe termen mai lung de asistenţă a sectorului IMM.
În plus nici nu reuşesc să dezvolte vreo instituţie financiară nouă pentru asistenţa IMM. Cu
toate acestea, ele pot fi un catalizator major pentru întreprinderile care au un capital limitat în
primul stadiu, iar pentru cele din stadiul al doilea să se ceară finanţări specifice pentru o
dezvoltare viitoare. Acestea pot fi de asemenea folosite pentru a fi furnizate garanţiile
necesare pentru obţinerea de credite împreună cu fondurile de garantare a împrumuturilor.
Dacă mai puţin de 25% din toate IMM apelează la credite pentru finanţare atunci o
mare parte din piaţă poate fi acoperită. Cu toate acestea, atât pe partea de ofertă cât şi pe cea
de cerere, există numeroase motive subliniate în acest studiu pentru care volumele nu sunt
mai mari. Datorită cerinţelor de garanţii impuse indirect de Banca Naţională a României (de
exemplu un minim de 120% plus dobânda din valoarea creditului), este dificil pentru IMM
să se întâlnească cu un program de finanţare, chiar şi în ţări mai dezvoltate. Apoi urmează
un proces lung de înregistrare a garanţiilor în conformitate cu prevederile legale. Prin
urmare, nu este surprinzător faptul că în România nu există o mai mare dezvoltare în acest
sens. Fondurile de garantare care sunt disponibile pentru a completa cerinţele de garanţii nu
furnizează soluţii clare. Fondurile, prin intermediul acţionarilor şi băncilor cu care acestea
colaborează, pot acoperi toate colţurile României. Datorită birocraţiei şi procedurilor
anevoioase, duratei şi/sau cheltuielilor incluse în obţinerea garanţiilor de la fonduri de către
IMM, cele mai multe dintre aceste întreprinderi se împotrivesc unor asemenea acţiuni. Deşi
există o multitudine de convenţii încheiate cu majoritatea băncilor active din România
pentru sectorul IMM, această soluţie nu este încă viabilă.
Diversele scheme de finanţare a IMM pot fi considerate utile doar dacă acestea
ating piaţa ţintă şi sunt corect implementate. Fiecare dintre aceste scheme pe care le-am
analizat are atât părţi bune cât şi părţi slabe. Nici una dintre ele nu ar putea servi drept
model complet pentru scheme viitoare, având în vedere numărul mare de solicitări de
finanţare a IMM aflate în diferite stadii ale dezvoltării lor. Combinate cu diferenţele
regionale şi modificările legislative nu există un numitor comun pentru acestea. De
asemenea, nu există nici o agenţie specializată care să ofere finanţare acestei categorii de
întreprinderi, deci băncile din România reprezintă principalul sistem de finanţare pentru
programele instituţiilor financiare internaţionale.

67
 ANEXE

ANEXA 1
SC ABC SRL
BILANŢUL CONTABIL
Bilanţ Bilanţ Bilanţ Bilanţ Bilanţ Bilanţ Curent
Precedent Precedent Curent Precedent Precedent Data:
Data: Data: Data: DATORII ŞI Data: Data: 30.04.2008
ACTIVE 31.12.2006 31.12.2007 30.04.2008 CAPITALURI 31.12.2006 31.12.2007
Active Circulante: Datorii Curente:
Numerar şi Facturi Neplătite
Echivalenţi (inclusiv 6.112,0 13.994,2 16.916,4 (cont furnizori) 76.681,3 290.811,1 310.923,8
avansuri)
Creanţe Neîncasate 36.301,5 175.244,1 178.055,6 Furnizori Imobilizări 42.426,3 42.894,5 42.794,3
(cont clienţi)
Debitori diverşi 184,7 0 2.184,7 Taxe de plată 1.780,5 6.465,4 9.630,5

Furnizori - debitori 0 0 473,5 Salarii de plată 724,9 0 0

Obiecte Inventar 899,0 1.077,9 1.311,6 Dividende de plată 0 0 0

Cheltuieli în Avans 958,0 17.249,7 13.270,1 Clienţi Creditori 0 0 0

Materii prime şi 5.274,2 2.113,8 3.154,0 Venituri înregistrate 0 0 0

Semifabricate în avans
Produse Finite 0 0 0 Credite termen-scurt 50.862,5 98.104,9 100.000,0

Produse în curs de 0 0 0 Porţiunea curentă a 0

execuţie Datoriei pe Termen
Lung
Mărfuri Creditori Diverşi - 39.386,3 8.360,4 19.657,3
(comerciale) 83.216,2 157.196,7 183.400,9 asociaţi

Total Stocuri 88.490,4 159.310,5 186.554,9 Alte datorii curente 0 16.488,3 18.183,9
(leasing)
Alte creanţe 2.913,2 2.741,2 1.400,1

Total Active 135.858,8 369.617,6 400.166,9 Total Datorii 211.861,8 463.094,6 501.189,8
circulante Curente
Datorii ne-curente:

Active Imobilizate, Datorii Termen Lung 0 0 0

Net - Bănci
Mijloace de transport 6.260,8 31.542,2 30.697,8 Alte datorii termen 0 8.768,9 0
lung (leasing)
Echipament 40.466,0 41.219,9 40.854,2 Alte obligaţii pe 0 0 0
termen lung
Clădiri şi Amenajări 7.522,5 7.359,3 7.656,4 Dividende de plată - 0 0 0
termen lung
Imobilizări 129,8 513,0 576,5 Împrumuturi Asociaţi 0 0
necorporale de plată
/financiare
Alte imobilizări 0 0 0
corporale(în curs)
Total Datorii Ne - 0 8.768,9 0
curente:
Total Active 54.379,3 80.634,4 79.784,9
Imobilizate
Total Datorii: 211.861,8 471.863,5 501.189,8

Capital Social 13.000,0 13.000,0 13.000,0

Subscris şi Vărsat
Rezerve 200,0 200,0 200,0

Alte fonduri 837,9 837,9 837,9

Rezultatul reportat (34.145,3) (35.661,6) (35.661,6)

/Repartizarea
profitului
Profit net (1.516,3) 12,2 385,7

Total Capitaluri (21.623,7) (21.611,5) (21.238,0)

Asociaţi
TOTAL ACTIVE 190.238,1 450.252,0 479.951,8 TOTAL DATORII 190.238,1 450.252,0 479.951,8
SI CAPITALURI:

68
 ANEXA 2

Societatea: SC ABC SRL

CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

12 luni până 12 luni până la 4 luni până la

la 31- % 31-Decembrie- % 30-Aprilie- %
Decembrie- 2007 2006
2006

Vânzările 1.000.381,6 100,0% 1.423.704,6 100,0% 442.633,1 100,0%

(cifra afaceri)
Minus: Costul
Mărfii
Vândute
Mărfuri, 898.379,8 89,8% 1.248.480,8 87,7% 383.770,9 86,7%
Directe

Manoperă 10.009,8 1,0% 12.374,3 0,9% 5.701,4 1,3%

Directă
Alte, 0 0,0% 0 0,0% 0 0,0%
Directe
Total Costul 908.389,6 90,8% 1.260.855,1 88,6% 389.472,3 88,0%
Mărfii
Vândute
Profitul Brut 91.992,0 9,2% 162.849,5 11,4% 53.160,8 12,0%

Minus: 49.311,7 4,9% 81.207,6 5,7% 30.728,9 6,9%

Cheltuieli
Vânzare şi
Administraţie

Minus: 8.258,9 0,8% 10.300,6 0,7% 1.926,7 0,4%

"Altele"

Minus: 28.488,7 2,8% 37.718,8 2,6% 19.929,7 4,5%

Cheltuieli cu
Dobânzile

Profitul din 5.932,7 0,6% 33.622,5 2,4% 575,5 0,1%

Exploatare

Alte venituri 20.024,4 2,0% 3.426,4 0,2% 8,9 0,0%

Minus: Alte 27.473,4 2,7% 29.106,5 2,0% 52,6 0,0%

cheltuieli

Profitul Pre (1.516,3) -0,2% 7.942,4 0,6% 531,8 0,1%

-Impozitare

Minus: 0,0% 7.930,2 0,6% 146,1 0,0%

Impozitul pe
Profit

Profitul Net (1.516,3) -0,2% 12,2 0,0% 385,7 0,1%

69
 ANEXA 3

Societatea: S.C. ABC SRL

BILANŢUL CONTABIL AJUSTAT

Bilanţ Bilanţ Bilanţ Bilanţ Bilanţ Bilanţ
Precedent Precedent Curent Precedent Precedent Curent
Data: Data: Data: DATORII ŞI Data: Data: Data:
ACTIVE 31.12.2006 31.12.2007 30.04.2008 CAPITALURI 31.12.2006 31.12.2007 30.04.2008
Active Circulante: Datorii Curente:
Numerar şi Facturi Neplătite (cont
Echivalenţi (inclusiv 6.112,0 13.994,2 16.916,4 furnizori) 76.681,3 290.811,1 207.338,0
avansuri)
Creanţe Neîncasate 36.301,5 175.244,1 74.469,8 Furnizori Imobilizări 42.426,3 42.894,5 42.794,3
(cont clienţi)
Debitori diverşi 184,7 0 2.184,7 Taxe de plată 1.780,5 6.435,4 9.630,5

Furnizori - debitori 0 0 473,5 Salarii de plată 724,9 0 0

Obiecte Inventar 899,0 1.077,9 1.311,6 Dividende de plată 0 0 0

Cheltuieli în Avans 958,0 17.249,7 13.270,1 Clienţi Creditori 0 0 0

Materii prime şi 5.274,2 2.113,8 3.154,0 Venituri înregistrate în 0 0 0

Semifabricate avans
Produse Finite 0 0 0 Credite termen-scurt 50.862,5 98.104,9 100.000,0

Produse în curs de 0 0 0 Porţiunea curentă a 0

execuţie Datoriei pe Termen
Lung
Mărfuri Creditori Diverşi - 24.406,3 7.380,4 19.657,3
(comerciale) 83.216,2 157.196,7 158.090,3 asociaţi

Total Stocuri 88.490,4 159.310,5 161.244,3 Alte datorii curente 0 16.488,3 18.183,9
(leasing)
Alte creanţe 2.913,2 2.741,2 1.400,1

Total Active 135.858,8 369.617,6 271.270,5 Total Datorii Curente 196.881,8 462.114,6 397.604,0
circulante
Datorii ne-curente:

Active Imobilizate, Datorii Termen Lung - 0 0 0

Net Bănci
Mijloace de transport 6.260,8 31.542,2 30.697,8 Alte datorii termen lung 0 8.768,9 0
(leasing)
Echipament 40.466,2 41.219,9 40.854,2 Alte obligaţii pe termen 0 0 0
lung
Clădiri şi Amenajări 7.522,5 7.359,3 7.656,4 Dividende de plată 0 0 0
-termen lung
Imobilizări 129,8 513,0 576,5 Împrumuturi Asociaţi de 14.980,0 980,0 0
necorporale plată
/financiare
Alte imobilizări 0 0 0
corporale(în curs)
Total Datorii Ne 14.980,0 9.748,9 0
-curente:
Total Active 54.379,3 80.634,4 79.784,9
Imobilizate
Total Datorii: 211.861,8 471.863,5 397.604,0

Capital Social Subscris 13.000,0 13.000,0 13.000,0

şi Vărsat
Rezerve 200,0 200,0 200,0

Alte fonduri 837,9 837,9 837,9

Rezultatul reportat (34.145,3) (35.661,6) (35.661,6)

/Repartizarea profitului
Profit net (1.516,3) 12,2 24.924,9

Total Capitaluri (21.623,7) (21.611,5) (46.548,6)

Asociaţi
TOTAL ACTIVE 190.238,1 450.252,0 351.055,4 TOTAL DATORII SI 190.238,1 450.252,0 351.055,4
CAPITALURI:

Efectul Proiectului asupra Bilanţului Contabil:

70
Toate sumele în LEI

Surse de Finanţare:

Suma împrumutului BCR 62.500,0

Alte noi împrumuturi 0,0
Împrumuturi asociaţi de plată 0,0
Împrumuturi asociaţi ce nu se plătesc 0,0
Contribuţie asociaţi la capitaluri 0,0
Total creştere a Datoriilor şi Capitalurilor: 62.500,0

Utilizările de fonduri din cadrul proiectului:

Creşteri Active circulante (fără stocuri) 62.500,0

Creşteri Active circulante (doar stocuri) 0,0
Creşteri ale Activelor imobilizate 0,0
Total creşteri Active 62.500,0
Noi îndatoriri curente:

Suma ratelor BCR aferentă primelor 12 luni 29.206,3

Alte noi datorii bilanţiere scadente în 12 luni 0,0
Total noi îndatoriri curente 29.206,3

ANALIZA RATELOR

31 Decembrie 2006 31 Decembrie 2007 30 Aprilie 2008 Prognozate

Ratele lichidităţii:
Rata curentă 0,69 0,80 0,68 0,78
Rata rapidă 0,24 0,46 0,28 0,40
Ratele îndatorării:
Total datorii/Total active 1,11 1,05 1,13 1,11
Total împrumuturi/Total 0,47 0,26 0,34 0,44
active
Total datorii/Total -9,8 -21,83 -8,54 -9,88
capitaluri
Total împrumuturi/Total -4,17 -5,33 -2,57 -3,91
capitaluri
Rate ale activităţii ori/an zile ori/an zile ori/an zile
Rulajul creanţelor 0,03 9,34 0,07 27,12 0,28 33,85
Rulajul stocurilor 0,07 27,03 0,10 35,87 0,41 49,38
Rulajul furnizorilor 0,07 27,03 0,15 53,19 0,64 76,74

Clienţi 01/01/2006 14.881,4

Stocuri 01/01/2006 46.057,2
Furnizori 01/01/2006 57.865,1

71
 ANEXA 4
Societatea SC ABC SRL

CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE AJUSTAT

12 luni până 12 luni până 4 luni până % An prognoză % An prognoză
la 31- % la 31- % la 30-Aprilie- terminat la 30 terminat la %
Decembrie- Decembrie- 2008 Iunie 2009 30 Iunie
2006 2007 2010
Vânzările (cifra 100,0% 1.384.306,2 100,0% 1.453.521,5 100,0%
afaceri) 100.0381,6 100,0% 1.423.704,6 100,0% 442.633,1

Minus: Costul Mărfii

Vândute
Mărfuri, Directe 898.379,8 89,8% 1.248.480,8 87,7% 383.770,9 86,7% 1.204.346,4 87,0% 1.264.563,7 87,0%

Manoperă Directă 10.009,8 1,0% 12.374,3 0,9% 5.701,4 1,3% 20.886,0 1,5% 21.930,3 1,5%

Alte, Directe 0 0,0% 0 0,0% 0 0,0% 0 0,0% 0 0,0%

Total Costul Mărfii 908.389,6 90,8% 1.260.855,1 88,6% 389.472,3 88,0% 1.225.232,4 88,5% 1.286.494,0 88,5%
Vândute
Profitul Brut 91.992,0 9,2% 162.849,5 11,4% 53.160,8 12,0% 159.073,8 11,5% 167.027,5 11,5%

Minus: Cheltuieli 49.311,7 4,9% 81.207,6 5,7% 30.728,9 6,9% 80.957,1 5,8% 83.141,9 5,7%
Vânzare şi Administraţie

Minus: "Altele" 8.258,9 0,8% 10.300,6 0,7% 1.926,7 0,4% 8.290,0 0,6% 8.290,0 0,6%

Minus: Cheltuieli cu 28.488,7 2,8% 37.718,8 2,6% 19.929,7 4,5% 66.812,0 4,8% 60.733,8 4,2%
Dobânzile

Profitul din Exploatare 5.932,7 0,6% 33.622,5 2,4% 575,5 0,1% 3.014,7 0,2% 14.861,8 1,0%

Alte venituri 20.024,4 2,0% 3.426,4 0,2% 8,9 0,0% 0 0,0% 0 0,0%

Minus: Alte cheltuieli 27.473,4 2,7% 29.106,5 2,0% 25.363,2 5.7% 27.686,1 2,0% 29.070,4 2,0%

Profitul Pre (1.516,3) -0,2% 7.942,4 0,6% 24.778,8 -5.6% (24.671,4) -1,8% (14.208,7) -1,0%
-Impozitare

Minus: Impozitul pe 0,0% 7.930,2 0,6% 146,1 0,0% 0 0,0% 0 0,0%

Profit

Profitul Net (1.516,3) -0,2% 12,2 0,0% 24.924,9 -5.6% (24.671,4) -1,8% (14.208,7) -,1,0%

Media Ponderată a 1.750,9 2.479,1 2.748,8 3.300,0 3.300,0

Ratei de Schimb:
Numărul de Luni în 12 12 4 12 12
Perioada:
Vânzări:
Vânzări Medii Lunare: 83.365,1 118.642,1 10.658,3 115.358,9 121.126,8
Creştere Vânzări Medii N/A 42,3% -6,7% 4.2% 5.0%
Lunare
Echivalent USD Vânzări $47.613 $47,857 $40.257 $34.957 $36.705
Lunare:
Creştere vânzări în N/A 0,5% -15,9% -13,2% 5,0%
echivalent USD
Profitul din Exploatare
Profitul din Exploatare 494,4 2.801,9 143,9 251,2 1.238,5
Lunar Mediu:
Creştere Profit Mediu în N/A 466,7% -94,9% -91,0% 760,8%
Exploatare:
Echivalent USD Profit $282 $1.130 $52 $76 $375
Mediu Lunar din
Exploatare:
Creştere Profit Lunar din N/A 300,3% -95,4% -93,3% 617,0%
Exploatare Echivalent
USD
Profitul Net:
Profitul Net Mediu (126,4) 1,0 (6.231,2) (2.055,9) (1.184,1)
Lunar:
Creşterea Profitului Net N/A -100,8% -613007.4% -202324,4% -81,0%
Mediu Lunar:
Echivalent USD Profit -$72 $0 -$2,267 -$623 -$359
Net Mediu Lunar
Creştere Profit Net Lunar N/A -100,6% -552871,6% -152019,5% -84,2%
Echivalent USD:
Marjele Profiturilor:
Marja Profitului Brut 9.2% 11,4% 12,0% 11,5% 11,5%

Marja Profitului din 0.6% 2,4% 0,1% 0,2% 0,2%

Exploatare:
Marja Profitului Pre- -0.2% 0,6% -5,6% -1,8% -1,8%
Impozitare:
Marja Profitului Net: -0.2% 0,0% -5.6% -1,8% -1,8%

72
 ANEXA 5

SC ABC SRL

Flux Numerar – Previziuni

1 lună iun.2008 iul.2008 aug.2008 sept.2008 oct.2008 nov.2008 dec.2008 ian.2009 febr.2009 mart.2009 apr.2009 mai 2009 iun.2009
Surse F V 2006 2007 Aprilie Luna 0 Luna 1 Luna 2 Luna 3 Luna 4 Luna 5 Luna 6 Luna 7 Luna 8 Luna 9 Luna 10 Luna 11 Luna 12 Anul 1 Anul 2
numerar 2008
1. Numerar la 945 6.107 13.994 5.200 82.639 72.970 50.269 28.384 15.479 4.145 -942 -5.779 -10.933 -20.135 -18.189 4.478 82.639 7.482
începutul
perioadei
2. Numerar 1.181.82 1.191.62 167.704 174.080 116.912 57.476 75.111 59.904 91.231 164.263 115.087 123.599 146.530 176.961 346.170 174.081 1.647.32 1.729.69
din activitatea 4 0 4 1
curentă
3. Numerar 12.000 0 0 0 0 0
din op. de
capital
4. Credit BCR 60.000 42.705 0 62.500 0 0 0
/ Alte credite
5. Contribuţii 9.380 -31.000 8000 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
ale
proprietarilor
6. Total Surse 1.263.20 1.203.32 175.704 236.580 116.912 57.476 75.111 59.904 91.231 164.263 115.087 123.599 146.530 176.961 346.170 174.081 1.647.32 1.729.69
numerar 4 5 4 1
Total 1.264.14 1.209.43 189.698 241.780 199.551 130.446 125.381 88.288 106.710 168.408 114.145 117.820 135.597 156.826 327.981 178.559 1.729.96 1.737.17
disponibil 9 2 3 3
perioadă

Utilizări
numerar
7. 100 1.109.62 1.026.03 157.793 127.500 101.714 50.004 65.347 52.117 79.371 142.909 100.125 107.531 127.481 153.956 301.168 151.450 1.433.17 1.504.83
Mărfuri/mate 2 4 2 1
riale
consumabile
8. Salarii 100 8.020 9.547 1.181 1.181 1.181 1.181 1.181 1.181 1.181 1.181 1.181 1.181 1.181 1.181 1.181 1.181 14.166 14.874
activitate
curentă
9. Salarii 100 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
management
10. Alte 100 1.405 320 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
salarii –
colaboratori
11. Cheltuieli 100 4.598 4.623 1.045 560 560 560 560 560 560 560 560 560 560 560 560 6.720 7.056
asigurări
sociale
12. Chirii 100 287 2.379 636 636 636 636 636 636 636 636 636 636 636 636 636 636 7.628 7.628
13. Utilităţi 100 680 1.425 295 200 200 200 200 200 200 300 300 300 300 300 200 200 2.900 2.900
(energie, apă)
14. Transport 100 29.370 60.144 5.340 4.500 4.700 3.500 4.000 4.500 4.800 4.500 4.600 4.500 4.600 4.700 4.500 4.600 53.500 56.175
15. Costuri 100 5.891 10.988 1.274 1.350 1.350 1.350 1.350 1.350 1.350 1.350 1.350 1.350 1.350 1.350 1.350 1.350 16.200 16.200
funcţionari
birouri şi
administrativ
e
16. 100 4.881 835 0 100 0 0 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 1000 1000
Reclamă/mar
keting
17. Călătorii 100 105 174 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
afaceri
18. Asigurări 100 1.562 345 0 1.500 0 0 400 0 500 400 0 0 400 0 0 400 2.100 2.100
19. 100 911 3.172 27 170 150 150 165 130 1.500 170 200 150 160 150 170 180 3.275 3.275
Reparaţii
/întreţinere
20. Servicii 100 7.662 4.740 108 450 450 500 550 450 400 450 400 250 450 500 500 450 5.350 5.350
terţi
21. Taxe – 100 90 0 0 4.814 3.942 9.790 5.685 -64 -388 -128 -1.228 -111 1.641 -118 833 1.259 21.148 21.129
TVA
22. Impozit pe 100 0 3.932 0 1.724 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
profit
23. Taxe – 100 5.381 3.789 95 678 51 51 678 51 51 678 51 51 678 51 51 678 3.120 3.120
altele
24. Alte 100 3.194 3.208 197 875 300 250 250 250 300 350 300 250 300 300 250 250 3.350 3.350
costuri
(comisioane
bancare)
25. Total 1.183.65 1.135.62 167.990 146.238 115.233 68.171 81.102 61.460 90.560 153.455 108.575 116.748 139.837 163.665 311.498 163.294 1.573.59 1.648.98
utilizări 9 6 7 9
exploatare (7
la 24)
Net, 79.545 67.700 7.714 27.843 1.680 -10.695 -5.990 -1.556 671 10.808 6.512 6.851 6.693 13.295 34.672 10.787 73.728 80.702
exploatare
26. Numerar 80.790 73.807 21.704 95.543 84.319 62.274 44.279 26.828 16.150 14.953 5.570 1.072 -4.240 -6.840 16.483 15.265 156.366 88.184
disponibil
(1+6-25)

27. Plăţi 100 28.489 36.059 4.792 4.792 5.302 5.492 5.466 5.438 5.411 5.383 5.356 5.327 5.298 5.269 5.239 5.211 64.189 60.078
dobânzi BCR
28. 100 0 0 0 2.481 2.291 2.318 2.345 2.373 2.400 2.426 2.456 2.485 2.514 2.544 2.573 29.206 33.294
Rambursare
credit BCR
29. Plăţi-alte 100 30.000 0 0 0 0 656 0 0 656 0 0 656 656 2.623 656
credite-
dobândă
leasing
30. Cheltuieli 100 15.889 23.753 0 8.112 3.566 3.566 8.112 3.566 3.566 8.112 3.566 3.566 8.112 3.566 3.566 0 52.866 0
cu mijloace
fixe-rate
31. Dividende 100 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
32. Numerar 6.112 13.994 16.916 82.639 72.970 50.270 28.384 15.479 4.145 -942 -5.779 -10.933 -20.135 -18.189 4.478 7.482 7.482 -5.843
la sfârşitul
perioadei

1$ = ROL
Pragul 2.247.67 957.674 354.000 61.180 225.730 -131.551 13.163.0 226.836 186.380 135.003 127.709 133.461 159.002 124.011 117.247 142.900 1.910.47 1.885.89
profitabilitate 3 94 8 4
, vânzări=
Pragul 1,88 0,80 2,11 0,35 1,93 -2,29 175,25 3,79 2,04 0,82 1,11 1,08 1,09 0,70 0,34 0,82 1,16 1,09
profitabilitate
,%=
Serviciul 1,38 2,05 4,53 19,94 10,83 7,38 5,69 3,45 1,91 1,92 0,72 0,14 -0,54 -0,88 1,95 1,96 1,63 0,94
datoriei =
Costuri fixe = 103.065 81.605 9.649 12.491 12.660 13.316 13.852 12.690 15.216 13.957 12.860 12.610 13.897 12.910 13.436 13.767 161.828 160.882
Costuri fixe, 8 7 6 8 10 17 16 18 15 9 11 10 9 8 4 8 10 9
%
Costuri 1.139.08 1.090.08 163.133 138.539 110.355 63.294 75.032 56.553 83.783 147.281 103.497 111.921 113.372 158.538 306.500 157.309 1.507.78 1.582.13
variabile = 2 0 7 4
Costuri 92 93 94 92 90 83 84 82 85 91 89 90 91 92 96 92 90 91
variabile,%
Rata 0,05 0,09 0,03 0,20 0,06 -0,10 0,00 0,06 0,08 0,10 0,10 0,09 0,09 0,10 0,11 0,10 0,08 0,09
contribuţiei
Contribuţia = 54.742 101.540 4.571 35.542 6.557 -5.818 79 3.351 7.448 16.982 11.589 11.678 12.807 18.423 39.669 16.771 139.538 147.556

73
 ANEXA 6

SITUAŢIA PATRIMONIALĂ LA SC ABC SRL LA DATA DE 31.05.2008

ACTIVE % PASIVE %
Mijloace fixe 250.119 54,8 Capital propriu 154.579 33,9
Construcţii 64.260
Echipamente 3.620 Datorii termen lung 82.348 18,1
Autoturisme 168.567
Mobilier 9.720
Obiecte de inventar 3.728 Datorii termen scurt 219.275 48,1
Creanţe imobilizate 224
Leasing 43.621 9,6
Active circulante 162.461 35,6 Credite 97.280
Stocuri 140.093 Linie credit BCR 97.280
Combustibili, 254 Datorii furnizori 112.364
piese
Consumabile 2.077 Furnizori marfă 112.364
Mărfuri 102.879
Ambalaje 34.883
Creanţe 16.068 Datorii stat 9.631
Clienţi 16.068
Lichidităţi 6.300
Casa 6.300
TOTAL 456.202 100,0 100

Lichiditate 74
Grad îndatorare 66
Grad îndatorare după credit 70
Credit 62.500
Credit/capital propriu 40
Credit/active fixe 25
Credit/active circulante 38

74
 ANEXA 7

Raportul de profit şi pierderi - analiza de cash flow pentru S.C. ABC S.R.L.

Luna Mai Iunie Iulie August Sept. Oct. Nov. Dec. Ian. Febr. Martie Aprilie Medie Medie
ajustată
Cash-flow
din
activitatea
operaţională

încasări 248.471 449.893 87.818 45.030 59.902 49.114 76.891 142.318 102.208 113.833 138.053 169.828 140.280 140.280
creanţe
clienţi - cu
TVA
vânzări cash
încasări în
avans de la
clienţi
Total 290.899 517.415 98.246 48.299 63.119 50.340 76.665 138.036 96.711 103.865 123.134 148.707 146.286 146.286
încasări
actualizat
fără TVA
rambursări 201.547 495.662 85.396 34.170 38.973 17.272 58.382 108.798 71.506 106.372 95.099 116.911 119.174 119.174
credit
furnizor
plăţi cash
plăţi în avans
către
furnizori
Total plăţi 201.547 495.662 85.396 34.170 38.973 17.272 58.382 108.798 71.506 106.372 .95.099 116.911 119.174 119.174
pentru
achiziţii
actualizat
salarii 1.356 1.496 1.456 1.396 1.371 1.212 1.314 1.557 1.519 1.311 1.643 1.665 1.441 1.665
transport 14.210 10.632 213 0 306 0 24 2.332 4.721 3.270 5.425 4.676 3.817 3.817
utilităţi (apa, 3.605 1.404 750 1.205 1.384 1.418 1.818 2.865 1.838 2.770 1.532 1.954 1.879 1.879
tel, chirii,
protocol,
reparaţii)
taxe, terţi, 12.146 332 482 509 694 817 647 42 353 419 1.033 156 1.469 1.469
comisioane
banca 1.844 357 271 397 251 119 256 487 633 1.291 316 205 536 536
consumabile 1.527 1.635 85 1.657 1.485 16.937 1.068 566 5 0 2.712 0 2.306 2.306
plăţi pentru 2.484 2.586 2.591 2.601 2.730 2.693 2.793 3.069 3.101 3.131 3.131 3.125 2.836 3.125
consumul
personal
Total plăţi 37.171 18.443 5.847 7.764 8.220 23.195 7.920 10.919 12.170 12.191 15.792 11.781 14.284 14.797
administrati
ve
Lichidităţi 52.182 3.310 7.003 6.365 15.925 9.873 10.363 18.319 13.036 -14.698 12.243 20.015 12.828 12.316
din
activitatea
operaţională
Investiţii
Leasing 6.672 3.353 3.632 1.138 1.138
Suma 0 0 0 0 8.366 0 0 3.870 0 0 3.855 0 1.341 1.341
investiţiilor
actualizate
Credite
plăţi dobânzi 0 1.419 2.919 3.619 3.739 3.774 3.918 4.576 4.269 4.403 4.948 4.792 3.531 4.792
linie credit
BCR
intrare credit
BCR
plăţi credit
BCR
Suma 0 1.942 3.887 4.619 4.688 4.603 4.648 5.281 4.806 4.781 5.252 4.993 4.125 4.125
creditelor
Lichidităţi 52.182 1.368 3.116 1.746 2.871 5.270 5.715 9.168 8.229 -19.479 3.136 15.022 7.362 6.850
total
impozit pe 3.556 30 0 346 0 0 0 0 0 0 0 0 328 328
profit
Sold de 48.625 1.338 3.116 1.400 2.871 5.270 5.715 9.168 9.168 -19.479 3.136 15.022 7.034 6.522
lichidităţi la
sfârşit de
lună

Rata credit BCR 3.001,20

Disponibil după achitarea ratei 3.520,80
% rata în numerar net din activitatea operaţională 4,60

75
 ANEXA 8

PROIECŢIA DE CASH-FLOW LA S.C. ABC SRL

-12 -11 -10 -9 -8 -7 -6 -5 -4 -3 -2 -1 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

LUNA mai iunie iulie august sept. oct nov dec ian feb mar apr mai iun iul aug sept oct nov dec ian feb mar apr mai
Sold iniţial de 9.976 58.602 59.940 63.056 64.456 67.328 72.598 78.313 87.481 95.710 76.231 79.367 94.389 103.580 111.104 78.236 66.109 67.664 78.142 70.168 76.816 73.976 45.212 50.657 59.863
lichidităţi
Cash-flow din
activitatea
operaţională
încasări creanţe 248.471 449.893 87.818 45.030 59.902 49.114 76.891 142.318 102.208 113.833 138.053 169.828 248.471 140.280 87.818 45.030 59.902 49.114 76.891 142.318 102.208 113.832 138.053 169.828 248.47
clienţi - cu TVA 1
vânzări cash
Încasări în avans
clienţi
Total încasări 290.899 517.415 98.246 48.299 63.119 50.340 76.665 138.036 96.711 103.865 123.134 148.707 290.899 146.286 98.246 48.299 63.119 50.340 76.665 138.036 96.711 103.865 123.134 148.707 290.90
actualizat fără 0
TVA
rambursări 201.547 495.662 85.396 34.170 38.973 17.272 58.382 108.798 71.506 106.372 95.099 116.911 201.547 119.174 85.396 34.170 38.973 17.272 58.382 108.798 71.506 106.372 95.099 116.911 201.54
credit furnizor – 7
401
plăţi cash
plăţi în avans
către furnizori
Total plăţi 201.547 495.662 85.396 34.170 38.973 17.272 58.382 108.798 71.506 106.372 95.099 116.911 201.547 119.174 85.396 34.170 38.973 17.272 58.382 108.798 71.506 106.372 95.099 116.911 201.54
pentru achiziţii 7
actualizat
Salarii 973 1,093 1.093 1.093 994 1.108 1.108 1.349 1.349 1.207 1.548 1.597 1.665 1.665 1.665 1.665 1.665 1.665 1.665 1.665 1.665 1.665 1.665 1.665 1.665
Transport 10.199 77.684 160 0 244 0 20 2.021 4.193 3.012 5.111 4.487 3.817 3.817 3.817 3.817 3.817 3.817 3.817 3.817 3.817 3.817 3.817 3.817 3.817
utilităţi (apa, tel, 2.587 1.026 563 944 1.104 1.162 1.532 2.482 1.632 2.551 1.443 1.875 1.879 1.879 1.879 1.879 1.879 1.879 1.879 1.879 1.879 1.879 1.879 1.879 1.879
chirii, protocol,
reparaţii)
taxe, terţi, 8.718 243 362 399 554 670 549 37 314 386 973 150 150 1.469 1.469 1.469 1.469 1.469 1.469 1.469 1.469 1.469 1.469 1.469 1.469
comisioane
Banca 1.324 261 204 311 200 972 216 422 563 1.189 298 197 536 536 536 536 536 536 536 536 536 536 536 536 536
Consumabile 1.096 1.195 64 1.298 1.184 13.887 900 491 4 0 2.555 0 2.306 2.306 2.306 2.306 2.306 2.306 2.306 2.306 2.306 2.306 2.306 2.306 2.306
plăţi pentru 2.484 2.586 2.591 2.601 2.730 2.693 2.793 3.069 3.101 3.131 3.131 3.125 3.125 3.125 3.125 3.125 3.125 3.125 3.125 3.125 3.125 3.125 3.125 3.125 3.125
consumul
personal
Total plăţi 37.171 18.443 5.847 7.764 8.220 23.195 7.920 10.919 12.170 12.191 15.792 11.781 14.797 14.797 14.797 14.797 14.797 14.797 14.797 14.797 14.797 14.797 14.797 14.797 14.797
administrative
Lichidităţi din 52.182 3.310 7.003 6.365 15.925 9.873 10.363 18.319 13.036 -14.698 12.243 20.015 74.556 12.316 -1.947 -667 9.349 18.281 3.486 14.441 10.409 -17.304 13.238 16.999 74.556
activitatea
operaţională
Investiţii
Leasing 6.672 3.353 3.632 3.668 3.668 3.668 3.668 3.668
Suma 0 0 0 0 8.366 0 0 3.870 0 0 3.855 3.668 3.668 3.668 3.668 3.668
investiţiilor
Credite
plăţi dobânzi 0 1.419 2.919 3.619 3.739 3.774 3.918 4.576 4.269 4.403 4.948 4.792 4.792 4.792 4.792 4.792 4.792 4.792 4.792 4.792 4.792 4.792 4.792 4.792 4.792
linie credit BCR
intrare credit
BCR
Plăţi credit BCR
Suma 0 1.942 3.887 4.619 4.688 4.603 4.648 5.281 4.806 4.781 5.252 4.993 4.792 4.792 7.793 7.793 7.793 7.793 7.793 7.793 7.793 7.793 7.793 7.793 7.793
creditelor
Lichidităţi total 52.182 1.368 3.116 1.746 2.871 5.270 5.715 9.168 8.229 -19.479 3.136 15.022 66.096 7.524 -9.740 -12.128 1.556 10.478 -7.974 6.648 2.616 -28.765 5.445 9.206 63.095
impozit pe profit 3.556 30 0 346 0 0 0 0 0 0 0 0 23.128 5.456
Sold de 58.602 59.940 63.056 64.456 67.328 72.598 78.313 87.481 95.710 76.231 79.368 94.389 160.486 11.104 78.236 66.109 67.664 78.142 70.168 76.816 73.976 45.212 50.657 59.863 122.95
lichidităţi la 8
sfârşit de luna

LUNA mai iunie iulie august septembrie octombrie decembrie ianuarie februarie martie aprilie MEDIE
Încasări 248.471 449.893 87.818 45.030 59.902 49.114 142.318 102.208 113.833 138.053 169.828 140.280
Vânzări 235.596 89.765 94.452 38.466 43.368 44.380 144.788 83.424 92.571 122.774 142.100 101.080

76
 BIBLIOGRAFIE

1. Abrudan Ioan, Lobonţiu Gabriela, Lobonţiu Mircea – Întreprinderile mici şi

mijlocii şi managementul lor specific, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2003;
2. Cechin-Crista Dan, Cechin-Crista Persida – Elemente fundamentale ale
activităţii bancare, Editura Mirton, Timişoara, 2008
3. Cechin-Crista Persida, Poruţiu Cosmina – Organizarea Instituţiilor de credit
pe teritoriul României, Editura Mirton, Timişoara, 2007;
4. Nicolescu Ovidiu – Managementul Întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura
Economică, Bucureşti, 2001;
5. Popescu Delia – Competitivitatea întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura
Economică, Bucureşti, 2001;
6. ANIMMC – Privire de ansamblu asupra sectorului întreprinderilor mici
şi mijlocii în România în 2007;
7. Pagina Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Turism şi Profesii
Liberale: http://www.mimmc.ro;
8. Pagina Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor publice şi locuinţelor:
http://www.mie.ro;
9. Pagina Institutului Bancar Român: http://www.ibr-rbi.ro;
10. Pagina Institutului Naţional de Statistică: http://www.insse.ro;
11. http://www.finantare.ro;

77