Teorii despre evoluţia vieţii

Toate vieţuitoarele de pe planetă au fost împărţite în 5 regnuri : Monera/Procariota

(bacterii), Protista (protiste), Fungi (ciuperci), Plante, Animale.
Teoriile privind evoluţia vieţii pe Pământ pot fi grupate în teorii creaţioniste şi teorii
evoluţioniste.
Teoria evoluţiei acceptă faptul că :
o toate speciile care există astăzi pe Pământ, au evoluat dintr-un strămoş
comun, universal, care a trăit în urmă cu 3,5 – 3,8 miliarde de ani, fiind
reprezentat de organisme unicelulare
o speciile continuă să evolueze.
Evoluţia biologică este un fenomen ireversibil care constă în schimbarea caracterelor
unei populaţii de-a lungul timpului. Astfel, speciile fie dispar, fie se transformă
(apariţia de noi specii)

Teoria evoluţiei – Jean Baptiste Lamarck (biolog francez)

Speciile au moştenit caractere dictate de necesitatea adaptării la mediu

Comportamentul organismelor influenţează dezvoltarea/pierderea unor
caractere/organe
Girafele şi-au dezvoltat gâtul lung, caracter care s-a transmis şi la descendenţi, ca
urmare a întinderii gâtului, cu scopul de a ajunge la frunzele copacilor, pentru a se
hrăni
Părţile corpului sau organele care nu erau utilizate de către organisme, fie s-au redus,
fie au dispărut.
La organismele care aveau aripi şi nu le foloseau, acestea s-au redus ca mărime până
la dispariţie
Teoria lui Lamarck nu este susţinută de dovezi precum că anumite
caractere/comportamente sunt transmise/moştenite de către descendenţi. De exemplu,
forţa musculară, dezvoltată prin exerciţii de gimnastică, nu se transmite la
descendenţi.

Teoria darwinistă clasică a evoluţiei – Charles Darwin (biolog englez)

Factorii darwinişti ai evoluţiei sunt : ereditatea, variabilitatea, suprapopulaţia, lupta

pentru existenţă, selecţia naturală.
Organismele vii au evoluat din organisme mai simple prin procesul de selecţie
naturală
Darwin a elaborat această teorie pornind de la procesul de selecţie artificială, înainte
de a se descoperi transmiterea ereditară a caracterelor de la o generaţie la alta, nu erau
cunoscute bazele genetice ale fenomenului eredităţii.
În cazul selecţiei artificiale, se aleg pentru înmulţire, plante şi animale cu caractere
utile omului, caractere ce vor fi observabile la descendenţi. De exemplu unele legume
actuale (varză, conopidă) au fost obţinute prin selecţie artificială din varza sălbatică.
 Selecţia naturală este un ansamblu de mecanisme ce acţionează în direcţia creşterii
continue a gradului de adaptare a populaţiilor la condiţiile de mediu şi are ca rezultat
supravieţuirea organismului
Selecţia naturală este procesul natural prin care indivizii cu cele mai favorabile
adaptări la mediu, supravieţuiesc şi se înmulţesc. Prin selecţie naturală supravieţuiesc
organismele cele mai bine adaptate = cele mai apte
Adaptarea este procesul prin care caracterele morfofiziologice se modifică, în
condiţiile schimbării unor factori de mediu, în scopul supravieţuirii şi înmulţirii.
Prin selecţie naturală speciile devin mai adaptate la condiţiile de mediu, se conservă şi
se dezvoltă caracterele utile, avantajoase ale indivizilor unei specii prin transmiterea
ereditară a acestor caractere la descendenţi.
Selecţia naturală poate conduce, după mai multe generaţii, la apariţia de specii noi.
Girafele au evoluat ca urmare a adaptării lor la condiţiile de mediu. Girafele cu gât
lung au avut acces la hrană, au supravieţuit, au transmis la descendenţi acest caracter
de adaptare. Girafele cu gât scurt nu au avut acces la hrană, nu au supravieţuit.

Teoria sintetică modernă a evoluţiei

Conform acestei teorii unitatea de bază a evoluţiei este populaţia, asupra căreia
acţionează toţi factorii evoluţiei
Teoria sintetică modernă a evoluţiei îmbogăţeşte teoria selecţiei naturale a lui Darwin
cu descoperirile din domeniul geneticii
Evoluţia este rezultatul interacţiunii dintre genotip, fenotip şi mediu.